Lipsa plangerii prealabile

Lipsa plangerii prealabile

1. Lipsa plangerii prealabile

1.1. Notiune

Prin exceptie de la principiul oficialitatii procesului penal, legiuitorul a prevazut ca, pentru anumite infractiuni, de regula cu un grad redus de pericol social, tragerea la raspundere penala a infractorului sa fie lasata la aprecierea persoanei vatamate, punerea in miscare a actiunii penale fiind conditionata de manifestarea expresa de vointa a victimei. Reglementarea plangerii prealabile a fost dictata de ratiuni de politica penala care impun ca, in anumite situatii, sa se acorde prioritate ocrotirii vietii personale a victimei, careia i se ofera posibilitatea de a hotari daca este sau nu cazul sa se faca publicitate faptei, ceea ce este inevitabil in cursul unui proces penal.

Plangerea prealabila este incunostintarea organelor judiciare de catre persoana vatamata cu privire la fapta savarsita si vatamarea suferita prin aceasta. Plangerea prealabila reprezinta o conditie pentru tragerea la raspundere penala si deci pentru pornirea procesului penal in toate acele cazuri in care este in mod expres prevazuta in cuprinsul normei de incriminare.

Aceasta trebuie sa fie facuta de persoana vatamata prin infractiune, cu exceptia cazului cand victima este un minor sau un incapabil, situatie in care pot face plangerea prealabila reprezentantii lor legali (parinti, tutore, curator).

Cat priveste lipsa plangerii prealabile, aceasta apare ca o cauza care inlatura raspunderea penala. Ea implica nefolosirea de catre persoana vatamata a dreptului de a introduce o astfel de plangere sau introducerea ei dupa expirarea termenului prevazut de lege. Fiind reglementata in codul penal alaturi de alte institutii asemanatoare (amnistia, prescriptia etc.), lipsa plangerii prealabile apare, in principal, ca o institutie de drept penal material.

Plangerea prealabila nu se confunda cu plangerea.

1.2. Efectele si caracterele plangerii prealabile

Plangerea prealabila (ca si lipsa sau retragerea ei) produce efecte in rem (cu privire la fapta savarsita).

Din acest fapt rezulta ca, in caz de participatie, fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor, chiar daca plangerea s‑a facut sau se mentine numai cu privire la unul dintre ei (indivizibilitate pasiva).

Tot astfel, daca prin infractiune au fost vatamate mai multe persoane, fapta atrage raspunderea penala chiar daca plangerea s‑a facut sau se mentine numai de catre una dintre persoanele vatamate (indivizibilitate activa).

Plangerea prealabila are, asadar, caracter indivizibil (in raport cu efectele pe care le produce) si caracter personal (neputand fi introdusa de alte persoane decat victima infractiunii).

1.3. Consecintele lipsei plangerii prealabile

Potrivit art. 131 C. pen., in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala.

Constatand lipsa plangerii prealabile, organul de urmarire penala va dispune, dupa caz, neinceperea sau incetarea urmaririi penale, iar instanta de judecata va dispune incetarea procesului penal.

Pentru motivele deja expuse, nu se va putea considera ca lipseste plangerea prealabila atunci cand, in caz de participatie, plangerea s‑a facut numai cu privire la unul dintre participanti. Dimpotriva, se considera ca lipseste plangerea prealabila ori de cate ori aceasta nu a fost introdusa in termenul legal sau, desi introdusa in termenul legal, aceasta a fost facuta de o alta persoana decat persoana vatamata (evident, cu exceptiile prevazute de lege).