| CATEGORII DOCUMENTE |
Contenciosul administrativ roman
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ROMAN
CAP. I. Introducere in contenciosul administrativ roman;
1. Preliminarii;
2. Notiunea de contencios administrativ;
3. Categoriile de contencios administrativ;
a) contenciosul in anulare;
b) contenciosul administrativ in plina jurisdictie.
CAP. II. Evolutia istorica a contenciosului administrativ in Romania;
1) Perioada 11 februarie 1864 - 12 iulie 1866;
2) Perioada 12 iulie 1866 - 1 iulie 1905;
3) Perioada 1 iulie 1905 - 25 martie 1910;
4) Perioada 25 martie 1910 - 17 februarie 1912;
5) Perioada 17 februarie 1912 - 23 decembrie 1925;
6) Perioada 23 decembrie 1925 - 9 iulie 1948;
7) Perioada 9 iulie 1948 - 1 septembrie 1967;
8) Perioada 1 septembrie 1967 - 8 decembrie 1990.
CAP. III. Contenciosul administrativ reglementat de Legea nr. 29/1990;
Sectiunea 1. Partile litigiului,obiectul actiunii si instantele de contencios administrativ;
1.Caracterul contenciosului administrativ instituit prin aceasta lege;
2. Partile, in litigiul de contencios administrativ;
a) calitatea de reclamant;
b) calitatea de parat.
3. Obiectul actiunii in contenciosul administrativ;
a) actul administrativ de autoritate ilegal;
b) refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege;
c) repararea pagubelor morale si materiale ce au fost cauzate reclamantului.
4. Actele administrative exceptate de la controlul legalitatii de catre instantele de contencios administrativ;
5. Instantele de contencios administrativ;
a) tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti;
b) curtile de apel.
6. Exercitarea controlului judecatoresc asupra actelor administrative;
Sectiunea 2. Procedura contenciosului administrativ;
1.Fazele procedurii contenciosului administrativ;
a) procedura prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ competenta;
b) procedura in fata instantei de contencios administrativ.
2. Caile de atac impotriva sentintelor pronuntate de instantele de contencios administrativ;
a) ordinare - recursul;
b) extraordinare - contestatia in anulare;
- revizuirea hotararii;
- recursul in interesul legii;
- recursul in anulare.
3. Executarea hotararilor pronuntate de instantele de contencios administrativ;
Sectiunea 3. Raspunderea in contenciosul administrativ
1. Formele raspunderii in contenciosul administrativ;
2. Raspunderea autoritatilor administrative;
3. Raspunderea functionarilor publici.
CAP. IV. Concluzii
CAP. V. Bibliografie
CAPITOLUL I.
Introducere in contenciosul administrativ roman;
1. Preliminarii
Dupa cum este cunoscut, principiul separatiunii puterilor in stat, potrivit caruia sunt organizate si functioneaza cele trei puteri in statul nostrum de drept-puterea legislativa,executive si judecatoreasca-implica atat o colaborare,cat si un control reciproc al activitatii lor. Contenciosul administrative ne da prilejul sa abordam un caz concret in care activitatea unor organe de stat, care realizeaza sarcinile unei puteri de stat,care realizeaza sarcinile altei puteri in stat. Este cazul controlului exercitat de instanttele judecatoresti-organe ale puterii judecatoresti-asupra activitatii organelor administratiei publice-organe ale puterii executive.
Dezvoltandu-se acest subiect ,se releva o forma juridica de aparare a drepturilor omului impotriva eventualelor abuzuri ale organelor administratiei publicesi a functionarilor publici ce-si desfasoara activitatea in cadrul acestor organe, astfel incat, orice se considera vatamat intr-un drpt al sau,recunoscut de lege,printr-un act administrative al unui organ al administratiei publice, sa poata cere-sI sa obtina- anularea sau modificarea actului administrative si repararea pagubei cauzate. In acest sens, articolul 48 din Costitutia Romaniei prevede ca "persoana vatamata intr-un drpt al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indrptatita sa obtina recunoasterea drptului pretins, anularea actului sI repararea pagubei."
Dezvoltand unele notiuni generale asupra contenciosului administrativ, unii autori aratau ca, din punct de vedere al litigiilor ce formeaza obiectul judecatii, functiunea jurisdictionala-a statului, se imparte in doua ramuri si anume:
a) contenciosul de drept comun, care este alcatuit din totalitatea litigiilor de competenta organelor judecatoresti propriu -zise, de natura civilo-comerciala si penala;
b) contenciosul administrativ, compus din majoritatea litigiilor de naturea administrativea, de competenta, fie a tribunalelor de drept comun, fie a unor tribunale speciale administrative, dupa sistemul de drept pozitiv adoptat in diverse state.
Potrivit legislatiei in vigoare,contenciosul administrativ se realizeaza, in tara noastra, atat de instatte de drept comun, precum si,pentru anumite acte administrative, de catre unele organe cu activitate jurisdictionala ce functioneaza in cadrul organelor administratiei publice.
a) Sunt de competenta instanttelor judecatoresti de contencios administrativ -sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor judetene si al municipiului Bucuresti, ale curtilor de apel si Sectia de contencios administrative a Curtii Supreme de Justitie-litigiile determinate de prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrative nr. 29/1990, potrivit caroar, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-I rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanttei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
b) Sunt de competenta instanttelor judecatoresti de drept comun, litigiile date in competenta lor prin legi speciale, ca de exemplu, potrivit prevederilor art. 6 din Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea si functionarea Notariatelor de stat, actele notariale se pot anula prin hotarari judecatoresti,iar actiunea in anulare se rezolva de judecatoria competenta potrivit regulilor de competenta territoriala privind introducerea actiunilor prevazute de Codul de procedura civila, ori conform prevederilor art. 67 din Legea nr 5/1973 privind administrarea fondului locative si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, potrivit carora, orice litigii in legatura cu aplicarea prevederilor prezentei legi se solutioneaza de instanttele judecatoresti , cu exceptia celor date in mod expres in competenta altor organe, sau potrivit art. 18(1) din Decretul-Lege nr 10/1990 privind regimul pasapoartelor si al calatoriilor in strainatate, refuzul eliberarii, retragerea sau anularea pasapoartelor trebuie sa fie motivate si communicate in scris solicitantului , in termen de 15 zile de la data luarii acestei masuri. Potrivit alin (2) al aceluiasI articol, cel nemultumit de masura luata poate face contestatia la organul ierarhic superior celui care a luat hotararea, iar potrivit prevederilor alin (3) al articolului mentionat, daca solicitantul nu este multumit de solutia data sau contestatia nu este rezolvata in termen de 15 zile, solicitantul se poate adresa instanttei judecatoresti locale.Legalitatea unor acte administrative este controlata, pe cale judecatoreasca de catre tribunale; este cazul, de exemplu, al hotararilor comisiilor de reexaminare a contestatiilor in materie de inventtii care, potrivit prevederilor art. 57 din Legea 64/1991 cu privire la brevetele de inventtii, pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti.
c) Sunt de competenta unor organe de jurisdictie speciala care functioneaza in cadrul unor organe ale administratiei publice litigiile date, prin lege, in competenta de solutionare a acestor organe.Este cazul organelor jurisdictionale din sistemul Curtii de Conturi, care solutioneaza litigiile referitoare la controlul legalitatii unor acte administrative, potrivit prevederilor Legii nr 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi si al organelor jurisdictionale din cadrul Ministerului Apararii Nationale si al Ministerului de interne-comisiile de jurisdictie a imputatiilor si comisiile superioare de imputatii- care sunt organizate si functioneaza conform Decretului nr 207/1976 privind raspunderea materiala a militarilor.
Sub toate aceste forme, instanttele judecatoresti si unele organe de jurisdictie speciala exercita-cu unele exceptii- la cererea particularilor (perasoane fizice sau juridice), controlul legalitatii actelor administrative prin care acestia (particularii ) se considera vatamati intr-un drept al lor recunoscut de lege.Exceptiile acestea sunt:
:a) cea prevazuta de art. 12 din Legea administratiei publice locale nr 69/1991, potrivit careia, prefectul poate ataca, in fata instanttei de contencios administrativ, actele autoritatilor administratiei publice locale , in cazul in care considera ca acestea sunt ilegale;
b) cea prevazuta de art 96(1) din Legea nr. 94/1992, potrivit caruia, procurorul financiar investeste cu act de sesizare de organelle colegiul jurisdictional cu privire la faptele si persoanele asupra caroar este sesizat de organelle de control proprii ale Curtii de Conturi; si
c) prevederea art. 27 (1) din Decretul nr 207/1976 conform caruia hotarile definitive prein care s-au solutionat contestatiile pot fi atacate de catre seful directiei financiare din Ministerul Apararii Nationale sI Ministerul de Interne , cu sesizarea la comisia superioara de jurisdictie a imputatiilor, ce functioneaza pe langa cele doua ministere.
Evidentiind cele trei forme de control judecatoresc si jurisdictional al legalitatii actelor administrative si ca o concluzie la cele dezvoltate, fara a cauta o definitie, intelegem,intr-un sens larg, prin contencios administrativ, acele forme de control al legalitatii actelor administrative de autoritate, exercitat la cererea celor care se considera vatpmati in drepturile lor recunoscute de lege, de catre instantele judecatoresti de drept comun si de catre organelle de jurisdictie speciala, care functioneaza in cadrul unor organe ale administratieie publice.[2]
Datorita preverilor art. 122 (4) din Constitutia Romaniei din 1991,potrivit caroar "prefectul poate ataca, in fata instanttelor de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul illegal", se constata ca notiunea de contencios administrative nu se limiteaza numai la dreptul particularilor (persoane fizice sau juridice), care se considera vatamati intr-un drept al lor recunoscut de lege, de a cere instanttei judecatoresti competente- de contencios administrativ- anularea actului, rezolvarea cererii si repararea pagubelor cauzate, ci ea cuprinde si dreptul instanttelorjudecatoresti de contencios administrative de a controla legalitatea actelor administrative si in alte cazuri decat cele reglementate de art 48 din Constitutie.
Prevederile constitutionale inserate in art 122 (4) ne dau prilejul sa apreciem ca art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr 29/1990, potrivit caruia,orice persoanafizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-I rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanttei competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sI repararea pagubei ce i-a fost cauzata, nu mai corespunde competentelor, stabilite prin Constitutia tarii, instanttelor judecatoresti de contencios administrativ. Acestea, pe langa alte motive, ne determina sa se propuna de lege ferenda, adoptarea unei noi legi a contenciosului administrativ.
Prin adoptarea Constitutiei din 1991, in care este inclus art. 122 (4), notiunea de contencios administrativ a capatat un nou continut, astfel incat ea-notiunea-trebuie sa reflecte, atat cuprinsul art. 48 (1), cat sI al art. 122 (4) din Constitutie.
Tinand seama de faptul ca, potrivit art. 48 (2) din Constitutie, conditiile si limitele exercitarii acestui drept, se stabilesc prin lege organica , vom trage concluzia ca[3], in conceptia constituantului nostru, organizarea, functionarea si competenta contenciosului administrativ roman,realizat de instantele judecatoresti specializate, a fost ridicat la nivel de lege organica, ceea ce evidentiaza atentia acordata apararii drepturilor persoanelor vatamate intr-un drept al lor de o autoritate publica,printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri. Aceasta ne determina sa consideram ca trecerea activitatii de contencios administrativ in competenta instanttelor judecatoresti specializate sI a celor dedrept comun, precum sI a jurisdictiilor speciale administrative nu se poate realiza decat numai printr-o lege organica. Mai mult, chiar in Constitutie exista un text care, derogand de la prevederile art. 48,da in competenta instanttelor de contencios specializate dreptul de a verifica legalitatea unor acte administrative; ne referim la prevederileart 122 (4) din Constitutie,cat si in temeiul art 1 din Legea contenciosului administrative nr. 29/1990 si al art. 12 si 101 Legea administratiei publice locale nr. 69 /1991.Astfel fiind, se considera ca nici nu este cazul ca,ori de cate ori se reglementeaza, prin lege, activitatea unor servicii publice administrative, sa se prevada ca cel care se considera vatamat intr-un drept al sau poate actiona la instantta de contencios administrativ competenta. Nu este nevoie sa se faca o asemenea precizare, pentru ca acest drept este consacrat prin Constitutie sI este reglementat de Legea contenciosului administrativ. Astfel de prevederi apar necesare numai in situatiile in care legiuitorul vrea ca solutionarea unor asemenea cause sa revina altor instantte judecatoresti decat cele de contencios administrativ.
Daca nu se poate stabili competenta instantelor de contencios administrativ specializat printr-o lege ordinara, cu atat mai mult nu s-ar putea face acest lucru printr-o hotarare a Guvernului. De altfel, printr-o hotarare a Guvernului nu se pot stabili competente de solutionare a unor cauze nici pentru instanttele de drept comun. Cu toate acestea,solutionand un recurs, instantta noastra supremea a apreciat ca o hotarare a Guvernului se incadreaza in legi speciale.
Institutia juridica a contenciosului administrative a aparut ca urmare a organizarii puterilor in stat, potrivit cerintelor principiului separarii acestora si a fost legiferata, pentru prima oara , in Franta, cand, in anul 1790, au fost infiintate Consiliul de Stat si consiliile de prefecture. La noi in tara , contenciosul administrativ a fost instituit prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864 care, in art. 51, prevedea ca " particularii sau sI alte persoane juridice ale caror interese se afla vatamate prin vreo masura administrativea, pot reclama la Consiliului de Stat ".
In Franta, si astazi contenciosul administrative este de competenta unor instantte administrative, organizate in system, tribunale administrative, interdepartamentale, curtI de apel sI Consiliul de Stat, in timp ce, in tara noastra, inca din 1866, contenciosul administrativ a fost de competenta instanttelor judecatoresti.In acest sens, in art. 8 din aceeasi lege se prevedea: "celelalte afaceri de naturea contencioasa, ce Consiliul de Stat judeca, sau pe temeiul legii sale constitutive, sau in temeiul unei legi speciale, se vor judeca de instanttele judecatoresti, dupa regulile ordinare"
2. Notiunea de contencios administrativ
Cuvantul "contencios" vine de la cuvantul francez contentieux ,care, la randul lui, se trage din latinescul contentiosus ( certaret ), adjectivul substantivului contentio,adica :conflict, disputa, confruntare.[4]
In dreptul administrativ ,termenul de contencios a inceput sa fie utilizat pentru a delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite.
Sensul material al notiunii de contencios administrative este axat fie pe subiectele intre care are loc litigiul, fie pe regulile juridice invocate in cauza si aplicate in solutionarea acesteia.[5]
In sens juridic, cuvantul contencios are doua acceptiuni: prima, de activitate menita sa solutionize un conflict de interese, un conflict juridic, si a doua, de organ competent sa solutionize asemenea conflicte juridice; in sens de organ, acest cuvant mai desemneaza si oficiile juridice incadrate cu juristi ( jurisconsulti ) cu atributii de a acorda asistenta juridica persoanelor juridice in care functioneaza acestea.
a) Activitatea propriu- zisa exista in acceptiunea de solutionare a litigiilor in care cel putin una din parti este un organ al administratiei de stat. In aceasta acceptiune, termenul de contencios administrative este folosit in sens functional, de activitate;
b) Termenul de contencios administrativ poate fi utilizat si in sensul de totalitate a organelor care solutioneaza litigiile, in care cel putin una din parti este un organ administrative. In acest caz, termenul de contencios administrativ este folosit in sens organizatoric, de sistem de organe.[6]
c) Prin contenciosul administrativ se mai poate intelege si ansamblul nprmelor de solutionare a litigiilor, in care cel putin una din parti este un organ al administratiei publice. In aceasta ultima acceptiune, contenciosul administrativ reprezinta o institutie juridica, in cadrul dreptului administrativ, ca ramura de drept.[7]
In concluzie, "contenciosul " inseamna o confruntare de actiuni contradictorii, prin care fiecare parte implicata intr-un litigiu cauta sa-si realizeze interesele in dauna celeilalte parti, acestea avand in litigiu pozitii divergente.
Aici intereseaza notiunea de contencios,atat in sens de activitate, cat si de organe competente sa solutionize toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege, si organe de contencios administrativ , competente sa solutionize, potrivit legii, conflictele juridice in care cel putin una din parti este un serviciu public administrativ. Activitatea desfasurata de aceste organe va fi o activitate de contencios judiciar sau o activitate de contencios administrativ, dupa caz,adica, dupa cum aceasta activitate se desfasoara de un organ contencios judiciar sau de un organ de contencios administrativ.
Contenciosul administrative a aparut in conditiile apliccarii principiului separatiei puterilor in stat, cu referire la litigiile ivite intre administratia publica si cei administrati, a caror solutionare se facea prin aplicarea regulilor dreptului public.[9]
Notiunea de contencios administrativ nu trebuie confundata nici cu notiunea de jurisdictie, in general, si nici cu aceea de jurisdictie administrativa, in special.
Activitatea jurisdictionala contencioasa are ca obiect solutionarea unor conflicte juridice nascute din incalcarea legii.
Activitatea jurisdictionala contencioasa a fost definita de unii autori ca fiind o activitate ce consta in solutionarea litigiilor juridice, de organe expres prevazute de lege, concretizata in hotarari ce au forta de lucru judecat, activitate care se desfasoara dupa o anumita procedura, in care se evidentiaza in mod deosebit principiile contradictorialitatii si al motivelor hotararii.[10]
Raportata insa la notiunea de jurisdictie administrativa, notiunea de contencios administrative este mai larga, deoarece jurisdictia administrativa se refera numai la litigiile solutionate de organele administratiei de stat cu atributii jurisdictionale, in timp ce contenciosul administrativ cuprinde litigiile in care cel putin una din parti este un organ al administratiei publice, indifferent de organul care solutioneaza aceste litigii.
Asadar, ca sfera de cuprindere, contenciosul administrative se sutueaza intre notiunea de jurisdictie contencioasa si cea de jurisdictie administrativa.[11]
Daca in tara noastra ca de altfel si in alte tari,organele de contencios administrativ (instanttele judecatoresti) sunt organizate intr-un sistem de organe ce fac parte din organelle puterii judecatoresti, in Franta si in alte tari, organele de contencios administrativ alcatuiesc un sistem de organe paralel cu sistemul organelor judecatoresti.
In prezent in Romania, activitatea de contencios administrativ este realizata de sectiile de contencios administrativ, infiintate, in temeiul art. 17 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrative nr 29/1990 sI a Legii nr 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de conturi, la tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti ,la curtile de apel si la Curtea Suprema de Justitie- organe ce fac parte din sistemul organelor judecatoresti.
Astfel, tinand seama de toate acestea, se desprind elementele care conduc la definirea notiunii de contencios administrativ.[12]
In primul rand, se observa ca activitatea desfasurata de instattele de contencios administrativ este aceea de a solutiona, cu putere de adevar legal, un conflict juridic in care, cel putin una din partI este un serviciu public administrativ.
In al doilea rand, organele care infaptuiesc aceasta activitate, special create, fac parte din sistemul organelor judecatoresti, al puterii judecatoresti.
In al treilea rand, obiectul actiunii de contencios administrative il constituie:
a) anularea ori modificarea unui act administrativ de autoritate;
b) obligarea autoritatii administrative la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege;
c) repararea pagubei ce a fost cauzata prin emiterea actului administrativ de autoritate ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
In concluzie, in urma acestor elemente, se considera ca, prin contencios administrativ se intelege activitatea de solutionare, cu putere de adevar legal, de catre instantele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice in care cel putin una din partI este un serviciu public administrative, iar conflictul juridic s-a nascut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
3. Categoriile de contencios administrativ
Exista doua categorii de contencios administrativ,determinate de competenta instanttelor de contencios administrativ , adica dupa cum instanta de contencios adminiastrativ este competenta,potrivit legii, sa anuleze ori sa modifice un act administrativ de autoritate adoptat sau emis de un serviciu public administrativ, sa oblige autoritatea administrativa sa resolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si sa oblige serviciul public administrativ de autoritate, fie prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Din acest punct de vedere, se deosebesc doua categorii de contencios administrativ si anume:
a) contencios administrativ de anulare;
b) contencios administrativ de plina jurisdictie.
a) contenciosul administrativ de anulare este acela in care instantta de contencios administrativ este competenta sa anuleze sau sa modifice un act administrativ de autoritate adoptat ori emis cu nerespectarea legii sau sa oblige serviciul public administrative sa resolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
In cadrul acestui contencios administrativ , instatta de contencios nu este competenta sa rezolve sI problema repararii daunelor.Aceasta problema se rezolva , in cadrul unui litigiu separate, de catre instanttele de drept comun.
Aceasta categorie de contencios administrativ a fost reglementata, in tara noastra , prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, care, in art. 33, prevedea ca, "in materie contencioasa, cand se atinge interesul unui particular sau persoane juridice, hotararea Consiliului de Stat nu inchide drumul jurisdictiunii tribunalelor ordinare, decat in cazurile care anume se vor determina de lege, sau in cazul cand partile vor da inscrisa multumire de hotararea Consiliului".
b) contenciosul administrativ de plina jurisdictie este acela in care instanta de contencios administrativ de autoritate atacat, sa oblige serviciul public administrativ sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si sa acorde daunele cauzate, de servciul public administrativ , particularului ( persoana fizica sau juridica), prin actul administrativ de autoritate adoptat sau emis ori orin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Cererea pentru despagubiri se poate formula, fie in cadrul actiunii initiale, fie separate, dupa cum, la data introducerii actiunii, iii era sau nu cunoscuta paguba sau intinderea ei.
Vom fi in prezenta unui contencios de plina jurisdictie in cazurile in care instantta de contencios administrativ este competenta sa:
a) anuleze actul administrativ de autoritate care, prin care un reclamant a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege;
b) modifice un act administrative de autoritate care, prin prevederile a caror modificare se cere, reclamantul a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege;
c) oblige serviciul public administrativ sa rezolve cererea unui reclamant , referitoare la un drept al sau recunoscut de lege;
d) oblige serviciul public administrativ la repararea pagubei ce i-a fost cauzata reclamantului prin actul administrativ de autoritate emis ori prin refuzul de a rezolva vreo cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
CAPITOLUL II.
Evolutia istorica a contenciosului administrativ. in Romania
1. Perioada 11 februarie 1864 - 12 iulie 1866
Instituit
pentru prima data in
In acesta perioada, contenciosul administrativ a fost realizat de Consiliul de Stat care, dupa cum rezulta din art.1 al acestei legi " se afla pe langa puterea executiva, pentru a prepara proiectele de leg ice guvernul va avea sa prezinte Adunarii Elective si regulamentelor administrative, relative la punerea in lucrare a legilor"In alin. 2 al aceluiasi articol se prevede ca "El- Consiliul de Stat - exercita si atributii contencioase, care I se dau de legi in materie administrativa si nu are atributiuni legislative"
Din legea de organizare a Consiliului de Stat se exercitau trei categorii de atributii:
a) in materie legislativa ( de pregatire a proiectelor de legi);
b) administrative;
c) de contencios administrativ.
Atributiile de contencios administrative ale Consiliului de Stat se exercitau, dupa cum rezulta din art. 51:
a) in contra hotararilor ministrilor date cu exces de putere sau cu incalcarea legilor si
a regulamentelor in fiinta;
b) in contra hotararilor sau actelor de executare ale prefectilor sau altor agenti
administrative, date cu incalcare de legi si regulamente;
c) in contra hptararilor comisiunilor de lucrari publice, precum si in toate cazurile de
natura contencioasa administrativa ce i se vor atribui printr-o anume lege ( art. 49)
Deasemenea, Consiliul de Stat mai era competent sa solutioneze si alte cauze.In acest sens, in art. 26 se prevedea ca " reclamatiile ridicate de particulari pentru apararea intereselor lor, in cazurile anume determinate de legi, se pot adresa direct Consiliului de Stat, daca acei particulari au reclamat inainte la ministerul respective si n-au dobandit indestulare, in timp de 15 zile, cel mult, de la data primirii reclamatiei".
Deliberarile, atat in adunarea generala a Consiliului de Stat, cat si in sedintele comitetelor in materie de contencios administrative erau, dupa cum prevede art. 36 alin. 2 din Legea pentru Infiintarea Consiliului de Stat, publice si fiecare din parti se putea apara verbal sau in scris, direct sau prin avocet.In aceste materii, prevedea alin. 3 al aceluiasi articol, comitetul putea chema partile inaintea sa, spre a le lua interogatoriu sau a le cere orice informatie.
Cu privire la avocatii care aparau pe reclamanti, art. 37 din lege, prevede ca nu vor putea pleda inaintea Consiliului de Stat ca avocati, decat cei care pot pleda inaintea Curtii de Casatie.
Tinand seama de faptul ca prin hotararile Consiliului de Stat nu se anulau actele administrative ilegale- decat in cazul celor pronuntate in solutionarea conflictelor juridice date in competenta acestuia prin legi speciale- si nici nu se acordau despagubiri, unii autori considera ca aceasta activitate era un inceput de contencios administrativ, pentru ca hotararile sale erau considerate numai niste avize, hotararea definitiva apartinand ministerului respective, caruia ii era supus avizul spre confirmare.
Din Legea pentru Infiintarea Consiliului de Stat rezulta ca ea cuprinde norme ce reglementau procedura prealabila, repararera daunelor si inlaturarea actelor ilegale.
Astfel, in art. 26 se prevede ca reclamatiile ridicate de particulari pentru apararea intereselor lor, in cazurile anume determinate de lege, se pot adresa direct Consiliului de Stat , daca acei particulari " au reclamat inainte la ministerul respective si n-au dobandit indestulare in timp de 15 zile, cel mult, de la data primirii reclamatiei"
Cu privire la repararea pagubelor prin acte administrative ilegale, art, 33 prevede ca in materie contencioasa, cand se atinge interesul unui particular sau persoane juridice, hotararea Consiliului de Stat nu inchide drumul jurisdictiunii tribunalelor ordinare, decat in cazurile care anume se vor determina de lege, sau in cazul in care partile vor da in scris ca sunt multumite de hotararea Consiliului.
Potrivit art. 54, hotararile Consiliului de Stat in materie contencioasa se citesc in public, se transcriu intr-un registru special si se vor inainta ministerului respectiv , iar potrivit art, 55, daca hotararea este definitiva, sau daca se da cu multumirea partilor, conform cu cele prevazute la art. 34, se va executa prin ministerul respective sau direct, prin decret domnesc- vor anula sau modifica, dupa caz, potrivit hotararii Consiliului de Stat, actul administrative atacat in contenciosul administrative.
In art. 34 din lege este reglementata calea revizuirii hotararilor definitive pronuntate de Consiliul de Stat, astfel, asupra unei hotarari definitive, partea nemultumita in materie contencioasa va putea cere, in termen de 3 luni, de la comunicarea hotararii sau incheierii, revizuirea acelei hotarari sau incheieri, in urmatoarele cazuri:
cand hotararea este efectul unei erori de fapt, care rezulta din actele si
documentele ce s-au prezentat;
cand in urma darii ( pronuntarii ) hotararii s-au descoperit documente noi, care
pot sa schimbe starea chestiunii;
cand prin hotarare s-a dat mai mult decat s-a cerut;
cand hotararea s-a dat cu calcare formelor cerute de legi si regulamente.
In afara de solutionarea conflictelor juridice de natura contenciosului administrativ, particularii se puteau adresa direct Consiliului de Stat, spre a cere interpretarea unui decret, ordonante sau regulament, dat in materie administrativa, daca insa cererea se referea la unul sau mai multe puncte din acel decret, ordonanta sau regulament prin care s-ar atinge un interes al altor particulari si daca acea cerere nu este relativa la o hotarare a Consiliului de Stat, data in materie contencioasa si sanctionata odata de Domn.Guvernul va putea cere asemenea interptretari cand el va fi in contact ( conflict ) de interese cu particularii.
In afara acestor competente, prin unele legi, s-a atribuit Consiliului de Stat dreptul de a verifica legalitatea unor acte administrative de autoritate.
In legatura cu natura activitatii Consiliului de Stat, se arata ca "in aceasta faza, Consiliul de Stat exercita o justitie retinuta, cum de altfel, exercita la acea vreme si Consiliul de Stat francez, care servise, in mare parte , ca model legiuitorului roman".[16]
2. Perioada 12 iulie 1866 - 1 iulie 1905
Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de stat din iulie 1866, Aceasta lege a fost adoptata in temeiul art, 131 din Constitutia din iulie 1866, potrivit caruia " Consiliul de Stat va inceta de a exista de indata ce se va vota legea menita a prevedea autoritatea chemata de a inlocui atributiunile sale".
Atributiile de contencios administrative au fost impartite, dupa caz, intre curtile de apel si instantele judecatoresti de drept comun.
Caracterizand aceasta perioada cu prilejul motivarii unei decizii, instanta noastrra suprema a aratat ca, de la 1866 si pana in 1905, particularul nu putea cere decat despagubiri pe calea dreptului comun, dar actul administrative continua sa-si produca efectele.[17]
In aceasta perioada, in temeiul exceptiei de ilegalitate, instantele judecatoresti verificau legalitatea unor acte administrative si daca le apreciau ca sunt ilegale, la pronuntarea solutiei nu tineau seama de cuprinsul acestora..[18].Aceasta practica a instantelor judecatoresti se intemeia pe dispozitiile cuprinse in art. 385 alin. 9 din Codul penal roman, potrivit carora " se vor pedepsi cu amenda acei care vor incalca regulamentele facute dupa lege".In baza acestui text, tribunalele erau imputernicite sa cerceteze legalitatea acestor regulamente si sa inlature aplicarea lor in cazul dedus in instanta, admitand, cu late cuvinte, exceptia de ilegalitate invocata de reclamant.
Cu toate acestea, in numeroase acte normative era prevazut dreptul instantelor judecatoresti de a verifica, pe calea apelului sau a recursului in casatie, legalitatea unor acte administrative. In acest sens, exista prevederile art. 43 din Legea pentru constatarea si pereceperea contributiunilor directe din 10 martie 1882, conform carora deciziile comisiilor judetene de apel se pot ataca cu recurs in casatie pentru exces de putere, necompetenta si violare de lege.Tot astfel, potrivit art 13 alin 4 din Legea pentru monopolul chibritelor si a cartilor de joc din 31 martie 1886, cei nemultumiti- de cuantumul despagubirilor acordate de comisiile judetene pentru cumpararea stocurilor de chibrite si carti de joc- in contra deciziei acestei comisii pot face apel la tribunalul civil local, care va judeca de urgenta, in ultima instanta si fara recurs.[19]
Aceasta competenta a durat pana la 1 iulie 1905, cand a fost adoptata Legea pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cunoscuta si sub denumirea de Legea Baldarau.[20]
3. Perioada 1 iulie 1905 - 25 martie 1910
Prin Legea pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdictie, enumerate in art. 4 alin 9 din aceasta lege de la lit. a pana la lit. j.La litera h se prevedea ca, aceasta sectiune judeca recursurile " in contra regulamentelor si ordonantelor facute cu calcarea legii de puterea centrala, judeteana, comunala sau de alte autoritati publice, in afara de actele de guvernamant".
La litera j se prevedea ca tot Sectiunea a III-a judeca recursurile " in contra deciziunilor si ordonantelor prefectilor, primarilor si a altor autoritati publice, prin care s-ar viola un drept patrimonial, precum si in contra refuzului acestor autoritati de a rezolva o cerere relativa la un asemenea drept".
Desi apparent larga, aceasta competenta era insa limitata la un numar de 6 genuri de acte administrative de autoritate. In acest scop, alineatul urmator prevedea ca "acest recurs este deschis numai in contra urmatoarelor acte":[21]
A..Ordonantele date conform art. 153 din Legea sanitara din 3 aprilie 1885 si art. 97 si 98 din Legea pentru organizarea comunelor urbane. din 31 iulie 1894.Astfel, art. 153 alin. 1 prevedea ca prefectii de judete si primarii din cateva anume orase, luand avizul consiliului de igiena publica, vor ordona executarea masurilor in contra aglomerarii unui numar excesiv de locuitori in case neincapaatoare; iar art. 97 si 98 reglementau dreptul celot vatamati in drepturile lor prin deciziile primarilor, referitoare la demolarea unor cladiri construite cu nerespectarea alinierii stradale, precum si pentru cei care deschideau strazi fara autorizatia primariei, de a cere prin justitie despagubiri contra comunelor , daca vor dovedi ca aceste masuri au fost luate in contra dispozitiilor legii si regulamentelor.
B. Deciziile date de prefect si de primarii comunelor urbane, de inspectorul communal, incheierile consiliului de igiena, in cazurile prevazute de art. 143 si 147 din Legea sanitara.In acest sens, art. 143 reglementa dreptul si conditiile in care se puteau infiinta stabilimente ( intreprinderi ), iar art. 147 reglementa conditiile in care organele administratiei puteau inchide un stabiliment industrial deschis in contra prescriptiilor cuprinse in aceeasi lege.In alineatul 2 al aceluiasi articol, era prevazut dreptul Ministerului de Interne de a opri intrebuintarea de copii in unele asezaminte industriale, in care sanatatea lor este periclitata.
C. Deciziile date de consiliile judetene sau comunale, de prefecti, primary, delegatiuni judetene sau alte autoritati administrative, prin care se respinge sau se admite numai in parte o cerere facuta de un particular, in cazurile prevazute de art. 54 si 96 din Legea pentru organizarea comunelor urbane.
Potrivit art. 54, primarul da autorizatia necesara pentru constructii, reparatii de edificii si imprejmuiri, conform planurilor de aliniere si regulamentelor.El este sa se pronunte in 30 de zile pentru reparatii si in termen de doua luni pentru constructii. In alineatul 3 al aceluiasi articol se prevedea ca, in contra deciziei se putea face apel la Ministerul de Interne pentru comunele urbane, resedinte de judet si la prefectul judetului, pentru celelalte comune urbane.
Conform art. 96 din aceeasi lege, nimeni nu putea sa deschida strazi, pasaje sau infundaturi fara autorizatia primariei..Strazile. pasajele si infundaturile ce se vor deschide fara autorizatie vor putea fi inchise de catre primar.Cladirile si orice alte lucrari ce se vor face fara autorizatia primariei pe asemenea strazi, pasaje sau infundaturi vor fi daramate.
D. Deciziile camerelor de comert si industrie[22], in cazurile prevazute de atr. 10, 52 si 60din Legea pentru organizarea meseriilor din 5 martie 1902. Aceste texte reglementau drepturile si obligatiile, atat ale patronilor, cat si ale camerelor de comert.
E. Deciziile ministrului de domeni, date potrivit art. 7 si 16 din Codul silvic din 1881,.In art 7 era reglementat dreptul Ministerului Agriculturii si al Domeniilor de a aplica amenzi celor care exploatau padurile supuse regimului silvic fara amenajament sau regulament de exploatare, iar art. 16 cuprindea norme referitoare la exploatarea padurilor, fie de catre proprietary, fie de cumparatori, cu nerespectarea prevederilor art. 12 si 13 referitoare la defrisarea padurilor.
F. Deciziile autoritatilor administrative, prin care s-ar retrage unui industrias avantajele ce-I fusesera acordate potrivit Legii pentru incurajarea industriei nationale. Unele din aceste avantaje cuprindeau scutirile urmatoare timp de 15 ani:
a. de orice impozit direct catre stat, judet sau comuna;
b. de taxe vamale pentru impozitul de masini si accesorii aduse din strainatate;
c. de
taxe vamale pentru materiile prime importante, daca acestea nu s-ar
gasi in
d. transportul pe caile ferate la preturile cele mai mici pentru produsele fabricate si pentru materiile prime cumparate.
In toate cele 6 categorii de acte, partea care se considera vatamata, se putea adresa cu recurs la Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Din prezentarea prevederilor relative la contenciosul administrativ cuprinse in Legea pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 1 iulie 1905, rezulta ca, pe langa faptul ca acest contencios administrativ acea in vedere un numar relativ mic de categorii de acte administrative de autoritate, el era numai un contencios in anulare; in acest sens, in art. 62 se prevedea ca "actul administrativ casat se socoteste ca si cum nu ar fi fost si nu mai are nici o putere",Caracterizand acest contencios, unii autori sustineau ca "este neindoielnic ca legiuitorul din 1905 a voit sa infiinteze in aceasta forma un contencios in anulare, adica un mijloc judecatoresc de a cereceta legalitatea actelor administrative si de a hotari anularea lor"[23]
Ca o concluzie a viziunii asupra Legii pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, se reliefeaza ca elemente ale reglementarilor cuprinse in Legea pentru contenciosul adminstrativ din 1925, precum si in Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 au fost avute in vedere, in cea mai mare parte, de legiuitorul roman, inca de la inceputul acestui secol.
4. Perioada 25 martie 1910 - 17 februarie 1912
Prin Legea Curtii de Casatie si Justitie din 25 martie 1910- cunoscuta si sub denumirea de Legea Toma Stelian [25], -sistemul contenciosului administrativ instituit prin legea din 1905 a fost desfiintat, iar cauzele de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet. In acest sens, art. 74 prevedea ca "pricinile dintre particulari si stat, judete si comune sau alte autoritati publice, pentru vatamarea drepturilor particularilor din acte administrative de autoritate, venite inaintea instantelor judecatoresti, conform principiilor generale ale dreptului se vor judeca de urgenta si cu precadere asupra tuturor celorlalte afaceri".
In continuare, acelasi articol reglementa unele chestiuni de procedura specifice acestei categorii de litigii,astfel:
a) Potrivit alin. 2 ,tribunalele de judete judecau asemenea pricini in sedinte
publice si in complete de cel putin 2 judecatori;
b) Conform prevederilor alin. 3, termenul de apel in asemenea afaceri era de 15
zile de la pronuntarea hotararii atacate;
c) In alin. 4 se prevedea ca termenul de recurs era de 15 zile de la pronuntarea
deciziei atatcate;
d) In temeiul prevederilor alin. 5, instanta de fond, care a pronuntat hotararea
atacata, era datoare sa redacteze hotararea cel mai tarziu pana la a 5- a zi de la pronuntare;
e) Potrivit ultimului alin,. alacestui articol ( 74 ) , recursul in casatie era de drept
suspensiv de executare, fara nici o cautiune.
In articolul 75 din lege
erau cuprinse norme ce reglementau modul de executare a creantelor
particularilor de catre autoritatile administrative obligate
Analizandu-se contenciosul administrativ reglementat prin aceasta lege, au existat opinii potrivit carora, desi contenciosul din 1905 fusese desfiintat, totusi, idea lui de baza isi facuse drum in constiinta generala juridica si ca, datorita acesteia, tribunalele noastre au dat o interpretare larga art. 74 din Legea din 1910, care deferea pricinile de contencios administrativ judecatii acestor tribunale, conform principiilor generale ale dreptului, considerand ca, daca potrivit acestor principii nu putea pronunta anulare actului ci numai condamnarea la daune, nimic nu se opunea ca statul ( judetul sau comuna) sa fie condamnat la daune cominatorii, cel putin atunci cand impiedica exercitiul legal al unui drept dau refuza de a da satisfactie reclamantului.[26]
5. Perioada 17 februarie 1912 - 23 decembrie 1925
Competenta stabilita prin Legea Curtii de Casatie si Justitie din 25 martie 1910 nu a durat decat aproape doi ani, pentru ca prin Legea de reorganizare a Curtii de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912- denumita si Legea Cantacuzino-cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Sectiunii a III-a. In acest sens, art. 5 lit. f prevedea ca aceasta Sectie judeca "recursurile acelor care s-ar pretinde vatamati in drepturile lor, printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legii, precum si recursurile in contra refuzului autoritatilor administrative de a rezolva o cerere relativa la acest drept".
.Erau exceptate actele de guvernamant. Cu toate acestea, deciziile de expulzare puteau fi atacate cu recurs, dar numai pentru eroare asupra calitatii de strain.
De asemenea erau exceptate actele privitoare la exercitarea tutelei administrative si la controlul ierarhic.
Sectiunea a III-a a Curtii de Casatie si Justitie era competenta sa judece si recursurile militarilor impotriva actelor autoritatilor militare superioare, insa numai in privinta decretelor de punere la retragere si numai pentru cuantumul pensiei.
Admitand recursul, Curtea va acorda recurentului pensia gradului sau, socotindu-l ca ar fi indeplinit maximum de ani de serviciu, fara ca prin acesta sa i se inchida si dreptul la daune, conform art. 33.Potrivit acestui text, daunele interese care ar putea izvori din asemenea acte sau fapte, se vor cere de catre cei interesati de la curtea de apel in circumscriptia careia s-a indeplinit actul administrativ atacat, oricare ar fi valoarea acestor daune.Aceste cereri se judecau de urgenta si cu precadere.
Aceeasi sectiune mai era competenta sa judece recursurile in contra judetelor, comunelor sau altor stabilimente publice de a inscrie in bugetele lor o datorie constatata prin titlu executor.
Prin lege era reglementat dreptul partii vatamate de a se adresasi organului ierarhic superior celui care a adoptat sau emis actul administrativ de autoritate vatamator. In acest sens, art. 31 alin.2 prevedea ca partea vatamata printr-un act administrativ de autoritate sau prin refuzul administratiei de a da curs unei cereri legale,se va putea adresa autoritatii administrative superioare, potrivit legilor speciale, ori de cate ori va avea interes.
Se observa ca si prin Legea din 1912 ca si prin aceea din 1905, cererile de contencios administrativ se puteau formula "pentru motivul de exces de putere, incompetenta, denaturare a actelor, violare a legii sau a unui regulament si gresita apreciere a faptelor si numai in cazul cand prin unul din actele enumerate s-ar viola un drept al recurentului"-art. 32 pct. 7.
Potrivit prevederilor art. 63 alin. 5, Curtea de casatie-Sectiunea a III-a, admitand recursul in contra unui act administrativ de autoritate, nu anuleaza acest act, arata numai ca actul este ilegal fata de recurent si invita autoritatea administrativa sa satisfaca cererea, sa desfiinteze sau sa modifice actul.
Din textul urmator rezulta ca decizia Curtii se comunica autoritatii administrative parate si i se arata ca actul este ilegal. In acest sens, in continuare, in text se prevedea ca "daca in intervalul de 30 de zile de la comunicare nu se da nici o urmare deciziei, Curtea, dupa cererea recurentului, prin simpla petitie si fara taxe de recurs, va cita de urgenta, in camera de consiliu, pe recurent si pe administratie si va condamna administratia ca sa plateasca recurentului daune de cel putin 200 lei de fiecare zi de intarziere, cu incepere de la expirarea celor 30 de zile. Aceste daune vor fi cu titlu definitiv si nu vot putea fi reduse",
In legatura cu aplicarea acestor dispozitii legale, in practica s-au ridicat doua aspecte:
a) efectele comunicarii deciziei instantei de contencios administrativ altei
persoane decat capului administratiei;
b) caracterul termenului de 30 de zile.
a. Privind efectele, instanta noastra suprema a statuat ca decizia Curtii de Casatie prin care administratia estee invitata sa satisfaca o cerere, trebuie sa fie comunicata personal capului acelei administratii, pentru ca, cererea de daune cominatorii sa poata fi admisa contra acelei administratii care nu a dat nici o urmare deciziei inaltei curti. Astfel, o cerere de daune nu poate fi admisa contra primariei, daca decizia prin care Curtea de casatie invita primaria sa satisfaca cererea recurentului de a-i da o autorizatie de constructie, nu a fost comunicata personal capului administratiei, adica primarului, ci ajutorului de primar, deoarece, printr-o asemenea comunicare, primarul nu a fost legalmente pus in intarziere in sensul art. 63 din Legea Curtii de Casatie si Justitie.[28]
b. Cat priveste caracterul termenului de 30 de zile, in practica s-a statuat ca, potrivit art. 63, daca in intervalul de 30 de zile de la comunicare nu se da nici o urmare deciziei de admitere a recursului in contencios, Curtea va cita partile in ca,era de consiliu si va condamna administratia sa plateasca recurentului daune de intarziere pentru fiecare zi de intarziere, cu incepere de la expirarea celor 30 de zile mentionate.
Desi contenciosul instituit prin Legea din 1912 se asemana cu cel introdus prin Legea din 1905, el se deosebeste esential in caracterul sau, prin aceea ca, in timp ce contenciosul organizat prin Legea din 1905 era un contencios in anulare, cel reglementat prin Legea din 1912 era un contecncios de constatare a ilegalitatii actelor administrative de autoritate.[29]
6. Perioada 23 decembrie 1925 - 9 iulie 1948
Constitutia adoptata la 29 martie 1923 a reglementat, in art.99, dreptul celor vatamati printr-un decret sau o dispozitie semnata sau contrasemnata de un ministru dea obtine despagubiri, In acest sens, articolul mentionat prevedea ca "orice parte vatamata de un decret sau o dispozitiune semnata sau contrasemnata de un ministru care violeaza un text expres al Constitutiei sau al unei legi, poate cere statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat".
In alineatul 2 a acelasi articol prevedea ca "fie in cursul judecatii, fie dupa pronuntarea hotararii, ministrul poate fi chemat, dupa cererea statului, in urma votului unuia din corpurile legiuitoare, inaintea instantelor ordinare, la raspunderea civila pentru dauna pretinsa sau suferita de stat", iar in alin. 3 se prevedea ca " actul ilegal al ministrului nu descarca de raspundere solidara pe functionarul care a contrasemnat, decat in cazul cand acesta a atras atentia ministrului, in scris".
O importanta deosebita o au prevederile art. 107 din Constitutia din 1923, care, in alin. 1, arata ca "autoritati speciale de orice fel, cu atributii de contencios administrativ, nu se pot infiinta", iar in alin- 2 mentiona: " Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit legii speciale".
Alin. 3 al art. 107 consacra principiul potrivit caruia , cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act administrativ ilegal, poate cere instantelor judecatoresti recunoasterea dreptului sau, iar in alin 4 al aceluiasi articol este determinata competenta instantelor judecatoresti in solutionarea pricinilor de contencios administrativ.
In aplicarea prevederilor constitutionale cuprinse in art. 107 din Constitutia din 1923 a fost aplicata Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925.
Potrivit art. 1 din lege, oricine se pretinde vatamat in drepturile sale printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, sau prin reaua- vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere pentru recunoasterea dreptului sau la instantele judecatoresti competente.Potrivit art. 2 puterea judecatoreasca nu are caderea de a judeca actele de guvernamant si actele de comandament cu caracter militar, instanta noastra suprema statuand ca actele de guvernamant sunt in afara de prevederile legii, ele derivand din dreptul impus de o necesitate superioara si de imprejurarile de forta majora care pericliteaza statul, punandu-l astfel intr-o stare de legitima aparare.[30]
In conformitate cu prevederile art. 3, nu puteau fi atacate pe cale judecatoreasca:
actele privitoare la exercitiul tutelei administrative si controlul ierarhic;
deciziile date de consiliile disciplinare si declarate de statutul functionarilor
publici sau alte legi definitive si executorii;
actele autoritatilor militare, exceptie facand decretele de punere in retragere si
numai pentru cuantumul pensiei;
actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale Presedintelui Senatului
si ale Presedintelui Adunarii Deputatilor, care sunt supuse controlului exclusiv al adunarii plenare, al corpului legislativ ce prezideaza.
In cele doua alineate, art. 4 reglementeaza doua probleme distincte. Astfel, dupa ce in alin. 1 prevede ca cererile de contencios administrativ, intemeiate pe prevederile art. 99 si 107 din Constitutie si art. 1 din Legea pentru contenciosul administrativ, vor fi introduse inaintea curtii de apel in circumscriptia careia reclamantul isi are domiciliul, in alin 2 reglementeaza termenul de sesizare a instantei. Acest termen este la randul lui reglementat in trei moduri diferite si anume:
un termen general, aceste cereri putand fi facute oricand;
un termen pentru functionarii publici inamovibili;
un termen pentru cazurile in care particularul a adresat o cerere prealabila
administratiei.
Dupa cum prevede alin. 1 al art, 5, cererile la instantele de contencios administrativ se timbrau si taxau potrivit legii pentru actiunile de drept comun.[31]. Judecarea cererii ae loc, potrivit alin, 2 cu citarea reclamantului si a autoritatii administrative a carei decizie se ataca. In cazurile in care acesta autoritate va fi un consiliu judetean sau o delegatie judeteana, conform alin. 3 , se va cita prefectul judetului ca reprezentant legal. Consiliile comunale, urbane sau rurale se vor cita in persoana primarului.
Curtea de apel, prevede alin 1 al art. 6, investita cu asemenea cereri judeca daca actul este ilegal, il poate anula sau poate pronunta daune civile pana la data restabilirii drepturilor vatamate, avand si caderea de a judeca si cererea de despagubiri, fie contra autoritatii administrative chemate in judecata, fie contra functionarului vinovat.
Art. 8 este consacrat reglementarii contenciosului administrativ in cauzele ce au ca reclamant o anumita categorie de functionari publici.
Curtea de apel este obligata, potrivit art. 9, sa judece asemenea cereri( prevazute in art 8 ) in sedinta publica, de urgenta si cu precadere asupra tuturor celorlalte afaceri si in complet de trei.Ea este tinuta sa redacteze deciziunile date in aceasta materie, cel mai tarziu in 5 zile de la pronuntare.
Potrivit prevederilor art. 10, cand curtea de apel are nevoie, pentru rezolvarea cererii, de lucrarile administratiei chemate in judecata, aceasta va fi obligata a comunica de urgenta Curtii intreg dosarul afacerii. In caz de nerespectare a celor dispuse, instanta va putea pronunta in contre administratorului care refuza comunicare dosarului, daune pentru fiecare zi de intarziere.
Deciziile curtilor de apel erau supuse, conform art. 11, recursului la Curtea de casatie, in termen de 15 zile de la comunicare- in 1932 acest termen a fost stabilit la 30de zile libere.[32]
Alin. 2 prevedea ca recursul trebuia motivat prin petitia de recurs sau prin petitie deosebita, depusa inauntrul termenului de recurs socotit numai de la comunicare. Conform alin.3 recursul in casatie este de drept suspensiv de executare, fara nici o cautiune.
Ca o concluzie a prezentarii pe scurt a Legii pentru contenciosul administrativ din 1925 [33], rezulta ca prin aceasta lege, in temeiul Constitutiei din 1923, in tara noastra s-a instituit un contencios de plina jurisdictie, ce se caracterizeaza prin aceea cainstanta de contencios administrativ, solutionand cererea particularului care se considera vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege printr-un act administraitv de autoritate ilegal sau prin refuzul autoritatilor administrative de a-i rezolva cererea privitoare la un drept recunoscut de lege, putea anula actul administrativ de autoritate ilegal, putea obliga autoritatea administrativa la rezolvarea cererii si acorda despagubiri pentru acoperirea pagubelor produse prin actul administrativ ilegal ori prin refuzul de a rezolva o cerere pentru recunoasterea dreptului sau.
Pentru a se ajunge la aceasta forma de contencios administrativ a fost necesara o evolutie legislativa de cca 60 de ani de la Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864.
Cat priveste aspectele care fac ca legea din 1990 sa se deosebeasca de aceea din 1925,potrivit Legii din 1925, singura instanta competenta sa judece cererile celor vatamati intr-un drept al lor, era curtea de apel, cu recurs la Curtea de Casatie.[34]
7. Perioada 9 iulie 1948 - 1 septembrie 1967
Aceasta perioada se imparte la randul ei in duoa subperioade si anume:
prima, de la 9 iulie 1948, data emiterii Decretului nr. 128 pentru desfiintarea
contenciosului administrativ si a curtilor administrative si pana la data de 19 iunie 1952, data Decretului nr. 132 pentru modificarea codurilor de procedura civila, procedura penala si procedura fiscala, in lagatura cu restructurarea organizarii judecatoresti;
a doua perioada incepe la 19 iunie 1952 si se incheie la 1 septembrie 1967, data
intrarii in vigoare a Legii nr. 1/1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale.
Prima subperioada nu iese foarte tare in evidenta.Totusi, referitor la conceptia despre legalitate a acelei perioade, este relevant art. 2 cand Decretul nr. 128/1948, potrivit caruia, actiunile in contenciosul administrativ, in curs de judecata la data intrarii in vigoare a prezentei legi se considera stinse, iar hotararile date in aceasta materie si neduse la indeplinire pana la aceeasi data se considera nule.
Cat priveste cea de-a doua subperioada, care incepe in august 1952, data intrarii in vigoare a Decretului nr. 132/1952, se arata ca, prin introducerea in Codul de procedura civila, la Capitolul I din Titlul II al Cartii a II-a, a unei noi sectiuni- Sectiunea a V-a, intitulata "Plangere", care cuprindea duoa articole:art. 120 prim si 120 secund, s-a deschis totusi o cale de atac impootriva unor acte administrative date de organele administratiei publice, a persoanelor interesate. In acet sens, se prevedea ca in ca in care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau desfiintarea de catre instantele judecatoresti a unei decizii sau dispozitii date de unorgan al administratiei de stat, persoanele interesate vor putea face plangere la tribunalele populare , in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei sau dispozitiei.
Dupa cum s-a sustinut in literatura de specialitate, plangerea este un mijloc procedural prin care persoanele interesate, in cazurile admise delege, ataca unele acte date de un organ al administratiei de stat, cerand instantelor judecatoresti reformarea sau desfiintarea lor, ,Era pravazut dreptul instantei ca, dupa primirea plangerii, sa dispuna suspendarea, cu sau fara cautiune, a executarii deciziei sau dispozitiei. Cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata, se vor comunica organului administratiei de stat plangerea si actele anexate. In cazul acestor litigii depunerea intampinarii nu era obligatorie, iar judecarea plangerii se facea cu citarea partilor.Hotararile privitoare la plangeri erau supuse recursului.
In afara de aceasta cale directa de atacare la instantele judecatoresti, de catre partea interesata, a actelor administrative ilegale, mai era folosita o cale indirecta si anume aceea a invocarii exceptiei de ilegalitate a unui act administrativ intr-un conflict juridic de competenta instantelor judecatoresti sau a altor organe de jurisdictie.
Exceptia de ilegalitate se considera a fi insitutia juridica pe care partea interesata o invoca, in propria cauza , in fata organelor jurisdictionale , fie prin actiune, fie prin intampinare, pentru a se constata ineficienta unui act administrativ ce nu este conform cu legea sau cu alte dispozitii normative superioare.
Aceasta perioada se caracterizeaza prin dreptul discretionar al organelor administratiei de stat de a adopta sau emite acte administrative dupa bunul lor plac, iar cele cateva categorii de acte a caror legalitate putea fi controlata de instantele judecatoresti erau menite sa salveze aparentele cu privire la legalitatea activitatii desfasurate de aceste organe de stat.
Sfera actelor organelor administratiei de stat, supuse controlului instantelor judecatoresti, s-a largit odata cu intrarea in vigoare a Legii 1/1967, moment de la care se poate considera ca a inceput o noua prioada in evolutia contenciosului administrativ in tara noastra, perioada care a durat pana la 8 decembrie 1990, data intrarii in vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
8. Perioada 1 septembrie 1967 - 8 decembrie 1990
In aceasta perioada, contenciosul administrativ in tara noastra a fost infaptuit in temeiul Legii nr. 1/1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererii celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale. Aceasta lege a fost adoptata la 26 iulie 1967, dar a intrat in vigoare, potrivit prevederilor art. 19 la data de 1 septembrie a aceluiasi an.
Aceasta lege a fost adoptata in temeiul art. 35 din Constitutia din 1965, potrivit caruia cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act ilegal al unui organ de stat poate cere organelor competente, in conditiile prevazute de lege, anularea actului si repararea pagubei, precum si a dispozitiilor cuprinse in art. 96 alin. 3 ( devenit art. 103 ) ,care prevedeau ca tribunalele si judecatoriile judeca cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative, putand sa se pronunte, in conditiile legii si asupra legalitatii acestor acte.
Potrivit prevederilor art. 1 din lege, cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act administrativ ilegal poate cere instantei judecatoresti competente, in conditiile prezentei legi, anularea sau obligarea organului administrativ chemat in judecata sa ia masura corespunzatoare pentru inlaturarea incalcarii dreptului sau , precum si repararea pagubei. De asemenea, potrivit alin, 2, refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept, cat si nerezolvarea unei astfel de cereri in termenul prevazut de lege se socoteste act administrativ ilegal.
Reglementand competenta organelor judecatoresti de dolutionare a litigiilor de contencios administrativ, art. 2 al legii dispunea:
"Cererile prevazute in art. 1 se judeca de instanta judecatoreasca in circumscriptia careia domiciliaza reclamantul, dupa cum urmeaza:
a) de judecatorie, cand cererea priveste un act al unui organ local al administratiei de
stat sau al unei insitutii subordonate unui asemenea organ;
b) de tribunalul judetean sau de tribunalul Capitalei, dupa caz, cand cererea priveste
un act al unui minister sau al unui alt organ central al administratiei de stat, ori al unei institutii subordonate unuia din aceste organe centrale.
In art. 3 din lege era reglementata procedura prealabila sesizarii instantelor judecatoresti, in sensul ca, inainte de a cere instantei judecatoresti, competente anularea actului, cel vatamat se va adresa , pentru apararea dreptului sau, in termen de 30 de zile de la dat cand i s-a comunicat actul administrativ, organului emitent , cate este obligat sa rezolve reclamatia in termenul prevazut de lege.
Pentru prevenirea unei pagube datorate actului administrativ emis ilegal, in art. 5 din lege era reglementat dreptul si conditiile in care instantele judecatoresti de contencios administrativ erau competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ. In acest sens, articolul citat prevedea ca, in cazuri grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente, cel vatamat poate odata cu sesizarea organului administrativ care a emis actul, sa ceara instantei judecatoresti competente sa dispuna suspendarea executari actului administrativ, pana la rezolvarea reclamatiei adresate organului administrativ, Instanta judecatoreasca va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor, hotararea executorie fiind executorie de drept. Pana la judecarea cererii de suspendare, instanta competenta va putea dispune suspendarea executarii si fara citarea partilor.
In art. 6 este reglementat dreptul instantelor judecatoresti competente de a solicita organului administrativ parat sa-i comunice actul administrativ, la care se refera cererea, lucrarile pe care se intemeieaza actul, precum si orice alte lucrari necesare pentru rezolvarea cererii..
O reglementare deosebita, cat priveste introducerea in cauza a functionarului care oparta raspunderea pentru actul administrativ la care se refera cererea, cuprinde art. 8, potrivit caruia, la cererea organului administrativ parat, instanta judecatoreasca competenta poate dispune introducerea in cauza a functionarului care poarta raspunderea pentru actul administrativ la care se refera cererea, spre a-i fi opozabile probele administrate si constatarile rezultate prin hotararea ce se va pronunta.
In art. 9-11 sunt reglementate solutiile pe care le puteau adopta instantele judecatoresti competente in solutionarea cauzelor de contencios administrativ.
In art. 14 sunt cuprinse exceptiile de la controlul judecatoresc al instantelor competente sa verifice legalitatea unor acte administrative, In acest sens, articolul prevedea ca dispozitiile prezentei legi nu sunt aplicabile:
a) actelor administrative in legatura cu apararea tarii, securitatea statului sau ordinea
publica;
b) actelor administrative de planificate;
c) actelor administrative de jurisdictie si actelor administrative pentru controlul
legalitatii carora legea prevede o alta procedura jurisdictionala;
d) actelor in care organul administrativ participa ca persoana juridica de drept civil;
e) cererilor organizatiilor de stat privitoare la acte administrative.
In art. 15 si 16 erau prevazute alte categorii de acte administrative exceptate cum ar fi mamasurile urgenta luate pentru prevenirea si combaterea epidemiilor , epizootii, sau alte cazuri de calamitate, sau cereri privitoare la stabilirea si scaderea impozitelor si taxelor.
Din prezentarea Legii nr. 1/1967 se po trage urmatoarele concluzii:
a) reclamanta poate fi orice persoana fizica si juridica de drept privat;
b) calitatea de parat o puteau avea numai orbanele locale ale administrratiei de stat si
institutiile de stat subordonate acestor organe, precum si ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei de stat, ori subordonate ale acestora;
c) obiectul actiunii putea fi anularea in tot sau parte a actului administrativ
individual, obligarea la emiterea unuio act administrativ, eliberarea unui certificat, adeverinte ori inscris, precum si repararea pagubei;
d) sfera actelor administrative supuse controlului privea numai acte administrative
individuale emise sau adoptate de organele locale ale administratiei de stat, ministere sau alte organe centrale ale administratiei de stat si subordonatele acestora;
e) natura contenciosului administrativ instituit prin aceasta lege era de plina
jurisdictie.
Desi, in general, aceasta lege - inspirata si ea din Legea din 1925- era bine redactata, partea negativa a acesteia rezulta din faptul ca, de regula, cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru ca judecatorii care solutionau aceste conflicte juridice , erau " alesi " de catre consiliile populare ale caror comitete executive adoptau sau emiteau aclete ce vatamau drepturile celor care cereau instantelor judecatoresti anularea acestor acte.
Prin Legea nr. 29/07.11.1990, unul din primele acte normative adoptate de Parlamentul democratic al Romaniei, se relanseaza traditia din perioada interbelica. Astfel, pentru prima data, dupa desfiintarea Consiliului de Stat, se creeaza in cadrul instantelor judecatoresti, sectii specializate de contencios administrativ la nivelul tribunalelor judetene si respectiv, la nivelul Curtii Supreme de Justitie.
Constitutia din 1991 schimba, sub unle aspecte, fundamental, conceptia asupra sferei contenciosului administrativ, legea contenciosului fiind implicit modificata. Ca atare, nu pare exagerat sa spunem ca aceasta perioada a durat doar un an, intrarea in vigoare a noii Constitutii, insemnand, practic, debutul unei noi perioade pentru contenciosul administrativ.[43]
CAPITOLUL III.
Contenciosul administrativ reglementat de Legea nr. 29/1990
Sectiunea 1. Partile litigiului, obiectul actiunii si instantele de
contencios administrativ
1. Caracterul contenciosului administrativ instituit prin aceasta lege
Din prevederile art 11,
potrivit carora, instatta, solutionand actiunea- in
contencios administrativ -,poate, dupa caz, sa anuleze in tot sau in
parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativa
sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o
adeverinta sau o rice alt inscris iar in cazul admiterii
actiunii, va hotari si asupra daunelor materiale si morale
cauzate resulta ca, prin Legea nr. 29/1990 s-a instituit, in
In temeiul acestei legi pot fi atacate, in fata instanttelor de contencios administrativ , numai in cazurile in care, actele administrative de autoritate au fost adoptate sau emise si refuzul autoritatilor administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege au intervenit dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la data publicarii-8 noiembrie 1990-, in Monitorul Oficial, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. De altfel, in acest sens, sunt sI prevederile art. 19 din aceeasI lege, potrivit caroar, prezenta lege nu se aplica actelor administrative emise anterior intrarii sale in vigoare.
2. Partile in litigiile de contencios administrativ
Calitatea de reclamant in litigiile de contencios administrativ este reglementata de art. 1 din Legea nr. 29/1990 care prevede ca "orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, se poate adresa instanttei judecatoresti competente pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins ssi repararea pagubei ce i-a fost cauzata" . Deci, poate avea calitatea de reclamant orice persoana fizica sau juridica.Cu alte cuvinte se poate adresa instanttei judecatoresti competente orice persoana fizica sau juridica, romana ori straina care "se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege" printr-un act administrativ emis sau care i-a fost refuzat de o autoritate administrativa romana.
Pentru a avea calitatea de reclamant in actiunea de contencios administrativ, persoana fizica sau juridica,romana ori straina trebuie sa se considere vatamata in drepturile sale recunoscute de lege.Astfel, potrivit articolului 41 (1) din Constitutie,pentru cetatenii romani "dreptul de proprietate ,precum si creantele asupra statului, sunt garantate",iar in care, printr-un act administrativ se incalca un drept de proprietate asupra unui teren, persoana fizica - cetatean roman - poate cere instanttei de contencios administrativ anularea actului si acordarea de despagubiri, daca prin executarea actului i s-au cauzat anumite prejudicii. Poate face acest lucru pentru ca dreptul sau de proprietate este recunoscut de lege-art 41 (1) din Constitutie.Acest lucru nu-l va putea face,insa, un cetatean staain sau un apatrid, pentru ca, dupa cum prevede art. 41 (2), cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor, deci dreptul lor de proprietate invocat nu este recunoscut de lege si ca urmare, cetatenii straini si apatrizii nu pot introduce actiuni in contencios administrativ , iar daca le introduce, acestea vor fi respinse pentru lipsa calitatii procesuale .Concluzionand asupra acestei probleme -calitatea reclamantului - reiese ca poate avea aceasta calitate:
a) orice persoana fizica sau juridica,romana ori straina;
b) care se considera vatamata;
c) intr-un drept al sau;
d) recunoscut de lege.
In sprijinul actiunii sale, reclamantul are obligatia de a depune actul pe care il ataca, sau, dupa caz, raspunsul autoritatii parate prin care i se comunica refuzul pretentiei sale juridice.
Daca nu a primit raspuns, deci in cazul tacerii organului parat, reclamantul va depune la dosr doar copia cererii cerificata pentru conformitate cu originalul- art. 8 din Legea nr. 29/1990. Legea nu cere conditia legalizarii, ceea c ear fi implicat obligatoriu regimul actelor notariale, cerand conditia certificarii, lasa posibilitati mai mari la indemana reclamantului, aceasta operatie putand fu facuta si de alte autoritati publice, inclusive de autoritatea parata.[45]
Calitatea de parat ,in litigiile de contencios administrativ o poate avea,asa cum rezulta din prevederile art. 1, orice autoritate administrativa. Intelegand prin autoritate administrativa serviciile publice administrative , care realizeaza sarcinile puterii de satisfacere a intereselor generale ale societatii, se considera ca pot fi parati, in litigiile de contencios administrativ ,organeele administratieie publice, insittutiile publice si regiilor autonome de interes public, adica toate acele servicii publice administrative create pentru a satisface interesele generale ale societatii. Deci, nu vor avea calitatea de parati, in litigiile de contencios administrativ, organizatiile cooperatiste sau obstesti, agentii economici si persoanele juridice cu scop nelucrativ.
Desi practica instantei noastre supreme a mers, in general pe aceasta competenta, se constata, ca in unele cazuri a admis ca pot fi parate in actiunile de contencios si unele asociatii cu scop nelucrativ. Astfel, prin actiunea formulata, reclamanta, o societate comerciala, a cerut obligarea paratului, un oficiu al registrului comertului, sa modifice denumirea societatii sale.Judecand cauza, instanta de fond a respins actiunea ca neintemeiata.
Solutionand recursul formulat de reclamanta, Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, prin Decizia nr. 46/1993, a admis recursul si a obligat pe parat sa efectueze, in registrul comertului, modificarea ceruta de reclamanta.
Acest litigiu ne da prilejul sa constatam ca nici instanta de fond si nici C.S.J. nu au observat ca paratul - Oficiul registrului comertului-nu este o autoritate publica, in sensul prevederilot Art, 48 (1) din Constitutie si nici o autoritate administrativa, asa cum prevede art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.[46]
Necompetenta instantelor de contencios de a solutiona astfel de litigii rezulta si din faptul urmator ca, chiar daca aceste act ear fi administrative, din prevederile art. 25 din Legea nr. 26/1990, care reglementeaza o lata procedura juridica pentru radierea unor inmatriculari sau mentiuni in registrul comertului, rezulta ca actele oficiului registrului comertului sunt exceptate, in temeiul art, 2 lit c din Legea nr, 29/1990, de la controlul instantelor de contencios administrativ.
Determinarea calitatii de parat in aceste litigii prezinta importanta pentru stabilirea sferei de aplicare a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a competentei instantelor de contencios administrativ ,organisme ale puterii executive, cunoscand faptul ca pentru celelalte litigii se aplica normele de drept material si procesual de drept comun.
Intr-un stat de drept, puterea legislativa, in colaborare cu puterea judecatoreasca, trebuie sa apere particularii ( persoane fizice si juridice ) impotriva eventualelor abuzuri ale puterii executive care isi realizeaza sarcinile- de satisfacere a intereselor generale ale societatii- prin serviciile publice care functioneaza sub forma de organe ale administratiei publice, institutii publice si regii autonome de interes public.
Intr-un final, mai ramane de precizat ca, din prevederile art. 1 din Legea nr 29/1990, rezulta ca are drept la actiunea in contencios administrativ orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege,printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezlova cererea referitoare la un drept al sau recunoscut de lege.[47]
3. Obiectul actiunii in contenciosul administrativ
Obiectul acestor actiuni il poate constitui anularea unui act administrativ sau obligarea unei autoritatiadministrative care refuza sa resolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege,precum si repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin acestea (actul administrative ilegal sau refuzul nejustificat ).
Ilegalitatea actului este numai prezunmata, ea devenind certa numai daca este constatata in hotarare judecatoreasca.[48]
Pentru a putea ataca in fata instantelor judecatoresti un act administrativ, socotit ilegal, reclamantul trebuie sa faca dovada ca, prin actul atacat in justitie , i s-a vatamat un drept subiectiv, adica un drept pe care i l-au acordat normele juridice. Fiind un drept legal, organul administratiei publice, parat in proces, avea obligatia de a respecta acel drept.
Daca, insa, in cauza este un simplu interes al reclamantului, in legatura cu care organul administratiei de stat are dreptul de apreciere in ceea ce priveste satisfacerea acestuia, in situatia in care organul sesizat respinge cererea ce i-a fost adresata de acea persoana, cel nemultumit nu se va putea adresa justitiei impotriva organului caruia i-a fost adresata cererea pe motivul ca acesta a respins-o.
Respingerea unei astfel de cereri nu poate fi socotita, in acest caz, ca o incacare a unui drept subiectiv, pe care legea il recunoaste solicitantului, ci ca o nesatisfacere a unui simplu interes al acestuia.
Dreptul subiectiv poate fi definit ca fiind posibilitatea acordata de lege subiectului unui raport juridic, ca pe baza vointei sale si in vederea valorificarii unui interes personal, sa aiba o anumita comportare, asigurata la nevoie prin forta de constrangere a statului. Un simplu interes, fara recunoastere legala, nu poate fi socotit un drept subiectiv.[51]
Pe de alta parte, vatamarea dreptului subiectiv nu poate fi confundata cu cauzarea de prejudicii, deoarece ,un drept subiectiv poate fi incalcat fara ca , rpin aceasta sa se fi produs totodata si un prejudiciu.
Din practica instantelor noastre de contencios administrativ cercetata rezulta ca actele administrative de autoritate, a caror anulare se cere prin actiunile in contencios administrativ ,sunt adoptate sau emise in cele mai variate domenii de activitate ale autoritatilor administrative.Astfel, s-a cerut anularea hotararii unui consiliu local adoptata in legatura cu exploatarea subsolului comunei care, potrivit prevederilor art. 135 (4) din Constitutie constituie proprietatea publica a statului[52] sau o hotarare adoptata de un consiliu local prin care s-ai retribuit bunurice constituiau proprietatea statului.
Alte actiuni au avut ca obiect anularea unei hotarari a unui consiliu local privind redistribuirea unui spatiu locative cu alta destinatie decat aceea de locuinta , precum si efectele unei asemenea hotarari adoptate dupa expirarea termenului contractual de inchiriere ,De asemenea au format obiectul actiunilor in contenciosul administrativ si anularea inscrierii in registrul agricol al unui teren, fara ca cel care a solicitat inscrierea sa faca dovada titlului de proprietate, dupa cum a format obiectul unor astfel de actiuni anularea unui concurs pentru ocuparea unei functii, precum si anularea hotararii prin care s-a respins transferal unui student de la o facultate la alta ori anularea dispozitiei unui primar prin care a constituit o comisie comunala de pensii si asigurari sociale de stat sau a unei decizii emise de autoritatea tutelara pentru instituirea unei tutele.
Cu privire la actul administrativ ce poate forma obiectul unei actiuni in contenciosul adminstrativ este de precizat ca acesta trebuie sa fie un act administrativ de autoritate, emis cu nesocotirea prevederilor legii.
Pentru ca actiunea reclamantului sa fie admisa in justitie, , acesta trebuie sa dovedeasca, pe langa faptul ca prin actiunea autoritatii administrative i s-a vatamat un drept recunoscut si garantat de lege si nu numai un simplu interes, dar ca are si un interes legitim in sustinerea actiunii sale, cu alte cuvinte, un interes procesual.
Facand referire la unul din principiile procedurii civile, potrivit caruia, "cine nu are un interes nu are actiune" , este necesar ca, in orice faza a unui process, reclamantul, sa justifice ca, prin actiunea sa, urmareste realizarea unui interes.
In ceea ce priveste caracterul de autoritate al actului administrative,acesta trebuie sa rezulte din natura lui de a fi adoptat sau emis,in baza si in vederea executarii legii, de un serviciu public administrative investit, prin lege, cu dreptul de a adopta sau emite asemenea acte sau, acte savarsite in vederea functionarii serviciilor publice.
Cu toate acestea se constata, din practica instantelor de contencios administrativ ,ca sunt cazuri in care reclamantii introduce actiuni ce privesc cu totul alte acte juridice, decat cele administrative de autoritate.Astfel, s-au formulat actiuni pentru anularea unei hotarari adoptate de Parlamentul Romaniei, a unei adrese semnate de prefect prin care solicita unui consiliu judetean sa revina asupra unei hotarari, a unor adeverinte sau note de relatii, a unor acte administrative false,etc.
De asemenea, s-au mai introdus, la instantele de contencios administrative, actiuni ce aveau ca obiect: obligarea la executae a unui titlu executor judecatoresc, anularea unui proces- verbal incheist de un executor judecatoresc, constatarea nulitatii unei casatorii, reconstituirea dreptului de proprietate, anularea deciziei de desfacere a contractului de munca al unui salariat al unei regii autonome,etc
Cat priveste a doua trasatura, aceea ca legea sa nu prevada o alta procedura judiciara, este de precizat ca, in numeroase cazuri, legea prevede ca cel care se considera vatamat intr-un drept al sau printr-un act administrative (de autoritate) se poate adresa instantelor judecatoresti de drept comun, adica judecatoriilor- si nu instantelor de contencios administrativ -sau unor organe ale administratiei publice ierarhic superioare.
Din acest punct de vedere, se apreciaza ca sunt de competenta instantelor de contencios administrativ numai actiunile impotriva actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de serviciile publice administrative, fara deosebire ca aceste servicii functioneaza ca organe ale administratieie publice, ca institutii publice ori ca regii autonome de interes public.
In legatura cu refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolvao cerere referirtoare la un drept recunoscut de lege ca obiect al actiunilor in contencios administrativ, privim alin 2 al art 1 din Legea nr 29/1990, in care legiuitorul ne arata ca "se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen"
In cadrul acestui obiect, actiunea in contencios administrative trebuie sa cuprinda cererea ca instnta de contencios sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificate, o adeverinta sau orice alt inscris la care reclamantul avea dreptul recunoscut de lege,precum si faptul de a nu rezolva aceste cereri in termen de 30 de zile de la inregistrarea lor.
Practica instantelor judecatoresti de contencios administrativ a inclus, in mod unanim,in categoria litigiilor ce au ca obiectrefuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si cauzele ce au ca obiect refuzul comisiilor comunale pentru aplicarea Legii fondului funciar nr 18/1991 de a pune in posesia, in baza adeverintelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor,
Refuzul autoritatilor administrative de a solutiona anumite cereri ale persoanelor fizice, a constituit si obiectul altor cauze. Astfel, intr-o cauza, a fost chemat in judecata nu inspectorat judetean de politie pentru ca a refuzat inmatricularea unui autoturism intrat in tara inainte de data intrarii in vigoare, a Hotararii Guvernului nr, 54/1991, in alta cauza, o persoana fizica,careia, pe motiv ca nu mai are cetatenia romana, I s-a refuzat dreptul de a cumpara casa in care locuieste,in temeiul Decretului-Lege nr. 61/1990, a chemat in judecata autoritatea administrativa competenta.
Obiectul actiunilor in contenciosul administrativ poate cuprinde si cererea de reparare a pagubelor materiale si morale ce i-au fost cauzate reclamantului,fie printr-un act administrativ de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, precum si prin faptul de a nu raspundepetitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca aceasta se refera la emiterea unui act administrativ ori la eliberarea unui certificate, a unei adeverinte sau a oricarui alt inscris.
Repararea pagubei poate fi solicitata, atat prin actiunea in care se cere anularea unui act administrativ de autoritate emis illegal sau obligarea la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege,cat si printr-o actiune separata, In acest sens, in art. 12 din Legea nr. 29/1990 se prevede ca in cazurile in care intinderea pagubei nu este cunoscuta la data introducerii actiunii in anulare a actului administrativ, cel pagubit o va putea introduce ulterior, cu respectarea termenului de prescriptie prevazut de lege pentru cererile de despagubiri care incepe sa curga de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca intinderea pagubei. Pentru asemenea cereri, termenul de prescriptie este de 3 ani.
4. Actele administrative exceptate de la controlul legalitatii de catre instantele de contencios administrativ
Sunt exceptate de la controlul legalitatii, actele administrative prevazute in art. 2-3 din Legea nr. 29/1990; acestea sunt acte administrative de autoritate, acte administrative de gestiune si acte administrative cu character jurisdictional.
In articolul 2 lit. a din Legea 29/1990 sunt aratate actele administrative care nu pot fi atacate la instantele de contencios administrativ si anume:
actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele Romaniei si
Guvern;
actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere
in cadrul Parlamentului;
actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului;
actele referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale, la care
Romania este parte;
masurile urgente luate de organelle puterii executive pentru evitarea sau
inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericolpublic, cum sunt actele emise ca urmare a starii de necessitate sau pentru combaterea calamitatilor naturale, incendiilor de paduri, epidemii, epizootii si altor evenimente de aceeasi gravitate.
In continutul
aceluiasi articol, la litera b, se precizeaza ca nu pot fi
atacate la instantele de contencios administrativ actele de comandament cu caracter militar.Aceasta categorie de
acte administrative a fost exceptata in
Caracterizand actele de comandament cu caracter militar ,prof, C.G.Rarincescu, sustinea ca autoritatile care au caracter de comandament militar sunt, in definitive, " organe de conducere ale unui serviciu public si ca atare sunt organe administrative, ce pot savarsi si acte administrative, in intelesul lor juridic, intocmai ca si oricare alt organ administrativ ,acte luate in vederea producerii unor anume efecte juridice"
Potrivit art. 2 lit c, nu pot fi atacate la instantele de contencios administrativ actele administrative pentru desfiintarea carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara, adica acele acte administrative de autoritate pentru care, prin legi speciale, controlul legalitatii acestor acte este atribuit altor instante judecatoresti decat cele de dontencios administrative.Din acesta categorie de acte fac parte, de exemplu, cele de stare civila, a caror legalitate este verificata, in temeiul art 8 din Decretul nr. 278/1960 cu privire la actele de stare civila,de catre judecatorii; tot astfel, cel nemultumit de modul in care i s-a rezolvat cererea de eliberare a unui pasaport, va putea ca, in temeiul art18 (3) din Decretul -Lege nr. 10/1990 privind regimul pasapoartelor si al calatoriilor in strainatate, sa se adreseze judecatoriei..
In articolul 2 lit e, se prevede ca nu pot fi atacatela instantele de contencios administrativ actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic. Legalitatea unor acte administrative este asigurata si prin controlul exercitat de organelle ierarhic superioare ale celui care le-a adoptat sau emis. Acest control se exercita nu numai din punct de vedere al legalitatii actului administrativ de autoritate, ci si din punct de vedere al oportunitatii si utilitatii adoptarii sau emiterii actului respective. In aceste cazuri, aceste acte nu pot fi atacate ,pentru ca aceste instante sunt competente sa aprecieze legalitatea actelor, nu si oportunitatea adoptarii sau emiterii lor.In temeiul art. 2 lit. d, sunt amintite actele de gestiune savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau,acte ce nu sunt de competenta contenciosului administrativ.O alta exceptie de la competenta instantelor de contencios administrativ,este aceea cuprinsa in art. 3 din lege, potrivit caruia, cererile privitoare la stabilirea si scaderea impozitelor si a taxelor, precum si a amenzilor prevazute in legile de impozite si taxe, se rezolva de catre organele prevazute de legea speciala si in conditiile stabilite de acestea. Este cazul contestatiilor privind stabilirea, incasarea si urmarirea impozitului pe profit, care, se rezolva de catre directiile generale ale finantelor publice si ale controlului financiar de stat, judetene si a municipiului Bucuresti, iar impotriva deciziei date de aceste organe, se poate face contestatie la Ministerul Finantelor. Solutia data de acest minister este definitiva.
Modificarea art. 4 din Legea 29/1990 consta in generalizarea dublului grad de jurisdictie, prin stabilirea competentei curtilor de apel de a judeca in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele de competenta autoritatilor administratiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judetean, ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, ale autoritatilor publice judetene si ale municipiului Bucuresti, inclusive recursurile declarate impotriva actelor administrativ-jurisdictionale.
Instantele de contencios administrativ
Potrivit prevederilor art.6 alin1 din Legea 29/1990, judecarea actiunilor formulate in baza art 1, este de competenta tribunalului sau a curtii de apel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul reclamantul.Rezulta ca sunt instante de contencios administrative: a) tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti; b) curtile de apel.
Potrivit art. 3 pct. 1 din codul de procedura civila, curtile de apel judeca in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele de competenta autoritatilor administratiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judetean, ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, ale autoritatilor publice judetene si a municipiului Bucuresti.
Tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti judeca, conform prevederilor art. 2, pct 1 lit, c din Codul de procedura civila, in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel.In concluzie, sunt de competenta tribunalelor, ca instante de contencios administrativ, actele administrative de autoritate adoptate sau emise de :
consiliile locale (comunale si orasenesti) cu exceptia consiliului local al
municipiului Bucuresti, de primary si de serviciile publice ale consiliilor locale;
institutiile publice de invatamant, cultura, arta,, sanatate,etc, indifferent de
subordonare;
regiile autonome de interes public national, judetean sau local.
In practica, au aparut unele conflicte de competenta materiala. Astfel, s-a pusproblema instantei competente in cauzele in care reclamantul, prin aceeasi actiune, achemat in judecata autoritati administrative ale caror acte pot fi controlate, in cadrul litigiilor de contencios administrativ, de instante judecatoresti de contencios administrativ diferite. Solutionand un asemenea litigiu, Curtea de apel Bucuresti a statuat ca, simpla chemare in judecare a unor autoritati ale administratiei publice judetene, a municipiului Bucuresti sau centrale care nu au atributii legale de a emite actul al carui refuz nejustificat de eliberare este contestat in justitie, tine de dreptul de disponibilitate al reclamantului , in speta, insa, obiectul actiunii il formeaza refuzul de punere in posesie pentru terenul restituit reclamantului,ori,aceeasta atributie legala este de competenta consiliilor locale, iar solutionarea conflictului juridic aparut este conferita tribunalelor judetene si al municipiului Bucuresti.
De asemenea, in practica solutionarii litigiilor de contencios administrativ au aparut conflicte de competenta intre instante judecatoresti de grade diferite din cadrul aceleiasi circumscriptii a unei curti de apel,Asemenea conflicte de competenta se solutioneaza de sectia de contencios administrativ a curtii de apel in a carei circumscriptie functioneaza instantele judecatoresti aflate in conflict de competenta.
Pentru cauzele aflate in faza de fond sau recurs la data intrarii in vigoare a Legii nr. 59/1993, instanta noastra suprema a statuat ca in toate cazurile in care potrivit legii de fata, competenta materiala a instantei investita anterior este modificata, dosarele se trimit, din oficiu, instantei competente.
Privind acum competenta teritoriala, facem referire la art. 6 din Legea nr. 29/1990 modificata, potrivit caruia judecarea actiunilor formulate in baza art. 1 din prezenta lege este de competenta tribunalului sau a curtii de apel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul reclamantul, potrivit competentei materiale prevazute de art. 2 si 3 din Codul de procedura civila.
Cu o situatie inedita s-a confruntat o instanta de contencios administrativ in a carei raza de competenta isi avea sediul paratul si care a fost sesizata de reclamant care, la primul termen de judecata a ridicat exceptia de necompetenta teritoriala si a cerut declinarea competentei de solutionare a instantei de contencios administrativ in a carei raza de competenta isi are domiciliul reclamantul.
Solutionand cauza, instanta a admis exceptia de necompetenta teritoriala si si-a declinat competenta in favoarea instantei de contencios administrativ competenta territorial- de la domiciliul reclamantului.
Intr-o alta cauza, instanta mai intai sesizata a fost o judecatorie care, constatand ca nu este competenta, prin declinare de competenta a trimis dosarul la tribunalul judetean, iar acesta, la randul sau, a trimis cauza spre competenta solutionare curtii de apel, care a judecat cauza.In speta, actiunea privea un ordin al unui prefect. Impotriva acestei sentinte, reclamantul a introdus recurs, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Judecand recursul, Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie l-a respins, confirmand astfel, posibilitatea sesizarii instantelor de contencios administrativ prin declinare de competenta.
In legatura cu competenta teritoriala mai este un aspect de relevant si anume acela al stramutarii cauzelor de la o instanta la alta de acelasi grad. Cererile de stramutare se formuleaza, se depun si se solutioneaza in conditiile reglementarilor cuprinse in art. 37-40 din Codul de procedura civila. Desi stramutarea priveste numai competenta teritoriala, cu prilejul judecarii cauzei, de catre instanta astfel investita, trebuie sa se tina seama si de competenta materiala, astfel incat, judecata sa se faca de instanta competenta material care a fost investita prin admiterea cererii de stramutare.[68]
Exercitarea controlului judecatoresc asupra actelor administrative
Controlul asupra legalitatii actelor administrative constituie o garantie
suplimentara a exercitarii depline de caatre cetateni a drepturilor lor, o protectie juridica impotriva eventualelor incalcari ale acestor drepturi.Controlul instantelor judecatoresti asupra actelor administrative prezinta anumite particularitati, care sunt consecinta a insasi naturii justitiei, ca forma fundamentala de activitate a statului, activitate desfasurata de instantele judecatoresti.[69]
Solutionand litigiile juridice, instantele judecatoresti adopta hotarari care beneficiaza de autoritate dee lucru judecat, avand ca scop restabilirea legalitatii atunci cand aceasta a fost incalcata, precum si aplicarea sanctiunilor prevazute de lege persoanelor ce s-au facut vinovate de producerea incalcarilor . Litigii juridice pot sa apara si in cadrul activitatii desfasurate de organele administratiei publice, in cazul in care, in aceasta activitate, sunt incalcate drepturile pe care legea le acorda persoanelor fizice sau juridice.
Cei vatamati in drepturile lor, conferite de lege, se pot plange instantelor judecatoresti cerand sa fie restabilita legalitatea ce a fost incalcata, iar in situatia in care, prin acea incalcare, le-au fost provocate prejudicii, sa li se acorde despagubiri pentru repararea prejudiciilor.
Exercitarea controlului judecatoresc asupra actelor administrative este stabilita de lege, care reglementeaza :
a) competenta instantelor;
b) conditiile de exercitare a controlului;
c) modul de infaptuire a controlului.
Potrivit legii, instantele judecatoresti au o competenta generala din punctul
de vedere al exercitatii controlului asupra actelor administrative:
a) in conditiile stabilite de Legea nr. 29/1990 a contenciosului
administrativ ;
b) in conditii stabilite de legi speciale, cum este, de pilda, Decretul-Lege
nr. 54/1990, privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberii initiative.
O alta particularitate privind controlul juridic asupra actelor administrative consta in faptul ca atunci cand exercita controlul asupra activitatii organelor administratiei publice, instantele judecatoresti trebuie sa aprecieze daca aceasta activitate e sau nu legala, dar nu au dreptul sa se pronunte daca aceasta este sau nu este si oportuna.
Pentru a se putea adresa instantelor judecatoresti pentru obtinerea anularii unui act administrativ, este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:
a) reclamantul sa fie persoana fizica sau juridica;
b) paratul trebuie sa fie un organ al administratiei publice;
c) actul atacat trebuie sa fie un act administrativ;
d) actul administrativ atacat trebuie sa fie ilegal;
e) actul atacat trebuie sa vatame un drept subiectiv;
f) actiunea in instanta judecatoreasca trebuie sa fie precedata de procedura administrativa prealabila;
g) actiunea in justitie trebuie sa fie introdusa in termenul stabilit de lege;
h) actul atacat sa nu fie exceptat de la controlul judecatoresc potrivit Legii nr. 29/1990.
Modalitatile de exercitare a controlului judecatoresc pot lua fiinta in
urmatoarele doua forme:[71]
a) actiunea directa in justitie impotriva actelor administrative;
b) exceptia de ilegalitate ridicata in fata instantei judecatoresti cu ocazia
desfasurarii unui proces civil, penal, etc.
Exceptia de ilegalitate trebuie sa se refere la un act pe care instanta judecatoreasca trebuie s-o solutioneze.
Spre deosebire de controlul exercitat de catre organele administratiei de stat sau de catre procurori, instantele judecatoresti nu pot exercita controlul asupra legalitatii actelor administrative decat numai daca au fost sesizate in acest scop.
Instantele judecatoresti pot exercita controlul asupra legalitatii oricarui act administrativ, in afara de cazurile cand legea dispune expres exceptarea de la acest control unor anumite categorii de acte administrative.
Sectiunea a 2-a . Procedura contenciosului administrativ
Fazele procedurii contenciosului administrativ
Procedura contenciosului administrativ trebuie privita sub forma a doua faze si anume:
procedura prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ
competenta;
procedura in fata instantei.
Procedura prealabila se caracterizeaza prin aceea ca legea- art. 5 din Legea nr. 29/1990- cere ca, inainte de a sesiza instanta de contencios competenta, reclamantul va trebui, mai intai, sa se adreseze in termen de 30 de zile, de la data la care i s-a comunicat actul administrativ prin care se considera vatamat, autoritatii administrative emitente care este obligata sa rezolve reclamatia in termen de 30 de zile de la aceasta. Aceeasi conditie se cere si in cazurile in care autoritatile administrative au refuzat sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen- mai mic sau mai mare.
Potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiasi articol, " in cazul in care cel care se considera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el poate sesiza instanta in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei" , iar conform ali. 3, daca cel care se considera vatamat in dreptul sau s-a adresat cu reclamatie si autoritatii administrative ierarhic superioare celui care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevazut in alin. precedent- 2 al art. 5-, se calculeaza de la comunicarea de catre acea autoritate a solutiei date reclamatiei. In sfarsit, potrivit alin. 4 al aceluiasi articol, sesizarea instantei se va putea face si in cazul in care autoritatea administrativa emitenta sau autoritatea ierarhic superioara nu rezolva reclamatia in termenul prevazut la alineatul 1 ( 30 de zile de cand i s-a comunicat raspunsul sau trebuia sa i se comunice acel raspuns).Instanta de contencios administrativ va putea fi sesizata numai dupa ce reclamantul s-a adresat autoritatiii administrative emitente sau care trebuia sa emita un act administrativ de autoritate; mai mult, sesizarea instantei nu se va putea face decat inainte de a expira termenul de 30 de zile de la data la care autoritatea administrativa emitenta sau care trebuia sa emita, i-a comunicat solutia ori de la implinirea termwenului de 30 de zile in care era obligata sa emita actul administrativ de autoritate.
In practica s-a pus problema daca sesizarea, prevazuta de art. 5, trebuie facuta numai in scris ori poate fi facuta si verbal. Solutionand o astfel de cauza, instanta sesizata a dat aceleasi efecte si sesizarii orale.[73]
Aceleasi consecinte le va avea si nerespectarea prevederilor alin. 3 potrivit carora, daca cel care se considera vatamat in dreptul saa s-a adresat cu reclamatie si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile- de sesizare a instantei de contencios administrativ- se calculeaza de la data comunicarii, de catre autoritatea ierarhic superioara, a solutiei date reclamatiei.Va avea aceleasi consecinte, pentru ca, din redactarea textului, in cazul in care s-a uzitat de aceasta cale, legiuitorul conditioneaza sesizarea instantei si de reclamatia adresata autoritatii administrative ierarhic superioara aceleia care a emis ori trebuia sa emita actul administrativ.
Procedura in fata instantei de contencios administrativ incepe cu introducerea actiunii in contencios administrative. Inainte de expirarea termenului de 30 de zile, prevazut de alin. 2 al aceluiasi articol, dar cu respectarea prevederilor alin ultim, potrivit caruia " in toate cazurile, introducerea cererii la instanta nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrative carei anulare se cere" Din coroborarea celor doua texte rezulta ca, in timp de termenul de un an _prevazut in alin. ultimo este un termen de decadere, dupa expirarea caruia nu se mai poate cere anularea unui act administrative illegal si nici obligarea unei autoritati administrative de a-I rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, termenul de 30 de zile de sesiyare a instantei- prevazut de alin 2- nu are aceeasi sanctiune, in caz de nerespectare, pentru ca, din interpretarea intregului art. 5 rezulta ca acesta este un termen de prescriptie.
In acest sens, intr-un litigiu, reclamanta, o institutie publica, prin actiunea inregistrata la data de 6 martie 1992, a cerut instantei de contencios administrativ sa dispuna anularea unei decizii din 9 august 1991 emisa de prefectura judetului, in care isi aveau sediul ambele parti.Solutionand cauza, instanta de fond a respins actiunea reclamantei ca tardiv introdusa.In recursul declarat, reclamanta a criticat solutia primei instante, sustinand ca desi a depasit termenul de 30 de zile prevazut de art. 5 alin. 2 actiunea a fost introdusa in termenul de un an de la data comunicarii actului administrativ , a carui anulare se cere.Judecand recursul, Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, prin Decizia nr. 4 /1993, a statuat ca, in timp ce termenul de sesizare a instantei prevazut de art. 5 alin. 2 este un termen de prescriptie, ce incepe sa curga de la momentul cand se naste dreptul la actiune in sens material, termenul de un an poate fi considerat un termen limita de prescriptie a dreptului de a sesiza instanta sau chiar un termen de decadere, in sensul ca reclamantul nu ar mai putea sa pretinda anularea actului administrativ, daca termenul de 30 de zile pentru sesizarea instantei ar urma sa-si inceapa cursul dupa expirarea unui an de la comunicarea actului administrative.Asa fiind, si intrucat actiunea a fost introdusa cu nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 1 si 2 din Legea nr. 29/1990, recursul a fost respins.
Potrivit prevederilor art. 8, reclamantul va depune, o data cu actiunea, actul administrativ pe care-l ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii administrative prin care I se comunica, refuzul rezolvarii cererii sale privind un drept recunoscut de lege.In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns in legatura cu cererea sa, va depune la dosarcopia cererii, certificata pentru conformitate cu originalul.Cu alte cuvinte, actiunea va trebui sa cuprinda elementele de identificare a partilor conflictului juridic- numele si prenumele sau denumirea reclamantului, denumirea paratului si obiectul cererii- anularea unui act, obligarea la rezolvarea unei cereri si plata de despagubiri-iar la cerere ( actiune) se vor anexa:
a) actul administrativ a carei anulare se poate cere;
b) refuzul autoritatii administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept, iar in cazul in care nu a primit acest refuz-raspunsul negative- va anexa o copie a cererii, pe care a adresat-o autoritatii administrative, certificata, de reclamant, pentru conformitate cu originalul;
c) dovada daunelor materialelor cauzate prin actul emis ori refuzul rezolvarii cererii.
In legatura cu sesizarea instantelor de contencios administrativ se constata o practica, realizata, chiar si de instanta noastra suprema, potrivit careia, instantele de contencios administrativ pot fi sesizate si prin declinare de competenta. Declinarea de competenta, ca mod de sesizare a instantelor de contencios administrativ poate avea loc numai in cazurile in care isi declina, una celeilalte, competenta de solutionare, doua instante de contencios administrativ si nu de catre o judecatorie sau prin regulator de competenta , cand instanta mai intai sesizata este o judecatorie.
Dispozitiile art. 108 din Codul de procedura civila,potrivit carora, in cazul in care instanta se declara necompetenta, ea este datoare sa trimita pricina inaintea instantei, pe care o va socoti competenta, nu poate fi inteleasa altfel, decat ca trebuie sa trimita pricina tot inaintea unei instante ordinare de drept comun, caci numai acestor instante li s-a recunoscut, de catre procedura civila, o plenitudine de jurisdictie.
Curtea de apel, ca instanta de contencios administrativ ,avand o competenta speciala, organizata si determinata prin Legea din 1925, nu poate fi investita prin hotararile altor instante, ci numai direct prin plangere partii,care declara ca voieste sa atace in acest mod actul administrativ de autoritate.
In cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instantei prin actiune sau separat,dar concomitant cu aceasta,sa dispuna suspendarea executarii actului administrative pana la solutionarea actiunii.In cazul actiunilor introduce de prefectul judetului,in temeiul art. 101 din Legea nr. 69/1991, actul administrativ ,atacat.este suspendat de drept.
Instanta- prevede alin. 2 din acelasi articol- va solutiona cererea decsuspendare, de urgenta, chiar fara citarea partilor,hotararea pronuntata in acest caz fiind executorie de drept.
In practica solutionarii cererilor de suspendare, a actului administrativ de autoritate contestat, s-a pus problema daca asemenea cereri se judeca separate ori se conexeazacu actiunea principala- prin care s-a cerut anularea actului.Fiind confruntata cu solutionarea unei asemenea cereri, o instanta de contencios administrativ a dispus conexarea celor doua cauze.
In ceea ce priveste teoria unor autori,prin conexare, nu numai ca nu se respecta prevederile legale,darn u se realizeaza nici finalitatea posibilitatii suspendarii actului administrativ pana la solutionarea cauzei si anume,prevenirea producerii unei pagube iminente,reglementate de alin. 1 al art. 9.
Primind actiunea, instanta va dispune- potrivit prevederilor art 10 alin. 1- citarea partilor si va putea cere autoritatii administrative al carei act este atacat sa-I comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui,precum si orice alte alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, in acelasi mod se va proceda si in cazul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege.
Daca autoritatea administrativa-prevede alin. 3_ nu trimite, in termenul stabilit de instanta, lucrarile cerute,conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului, cu titlu de amenda,500 lei pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.Intr-o cauza, intrucat paratul - primarul unei comune in calitate de presedinte al comisiei comunale pentru aplicatea Legii nr. 18/1001-nu a transmis actele cerute de instanta, l-a obligat la plata, cu titlu de amenda cuvenita bugetului statului, la o suma fixa.
La termenul fixat si comunicat partilor prin citatiile transmise potrivit art. 10 alin. 1, in conformitate cu prevederile art. 6 alin, 2, nistanta judeca, de urgenta,actiunea in sedinta publica, in complet stabilit de lege.Deci, judecarea acestor actiuni se face:
a) de urgenta;
b) in sedinta publica;
c) in complet, stabilit de lege- de doi judecatori,
Solutionand actiunea, conform art. 11, instanta poate, dupa caz:
a) sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ a carui anulare s-a cerut prin
actiune, iar anularea, in parte, nefiind altceva decat o modificare a actului administrativ de autoritate, deci, poate sa modifice actul administrativ de autoritate;
b) sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ, ori sa elibereze
un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris;
c) sa hotarasca asupra daunelor materiale si morale cerute, in cazul admiterii
actiunii.
Aceasta competenta a instantelor noastre de contencios administrativ, caracterizeaza contenciosul administrativ introdus in tara noastra prin Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, ca fiind un contencios de plina jurisdictie.
Teza a doua , cuprinsa in art. 11 alin. 1, potrivit caruia " instanta este competenta sa se pronunte si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii" este, in viziunea unor autori intr-o oarecare neconcordanta cu litera si spiritual acestei legi, luate in ansamblul ei, si cu atat mai putin cu principiile ce guverneaza adoptarea sau emiterea actelor administrative de autoritate.Tot in aceeasi viziune. Actele pregatitoare si operatiunile tehnico-materiale prealabile nu produc prin ele insele efecte juridice,asfel incat, instantele de contencios administrativ sesizate cu actiunile introduse impotriva unui act administrativ de autoritate adoptat sau emis ori impotriva refuzului de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, nu se poate pronunta asupra legalitatii acestora, pentru ca ele nu produc efecte juridice.
Din litera si spiritual Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 rezulta ca aceasta a fost adoptata, pe de o parte, pentru a ocroti drepturile legitime ale particularilor ( persoane fizice si juridice=, iar pe de alta parte, pentru a asigura respectarea legii in activitatea de adoptare sau emitere a actelor administrative de autoritate.
Desi contenciosul nostrum administrativ este un contencios de plina jurisdictie, dupa cum prevede art. 12, in cazul in care cel vatamat a cerut numai anularea actului adminstrati ,fara a cere in acelasi timp- prin aceeasi actiune- si despagubiri, pentru ca intinderea pagubei nu-I era cunoscuta la data judecarii actiunii de/in anulare, el, reclamantul, va avea dreptul la o actiune separata. In acest caz, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care a cunnoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca intinderea pagubei. In legatura cu acesta prevedere legala se pune problema instantei competente de a solutiona actiunea separata pentru despagubiri, de drept comun sau de contencios administrativ. Cat priveste termenul de prescriptie , care trebuie respectat, pentru introducerea acestor actiuni se considera ca pana la adoptarea unei noi reglementari, este de 3 ani, prevazut in art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extincitva.
Sentintele instantelor de contencios administrativ,prevede art .6 alin. ultim,vor fi redactate in cel mult 5 zile de la pronuntare.
Caile de atac impotriva sentintelor pronuntate de instantele de contencios administrativ
Procedura contenciosului administrativ cunoaste si ea cai ordinare si cai extraordinare de atac impotriva sentintelor pronuntate, in prima instanta, de tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti si de curtile de apel.
Asa cum se stie, calea ordinara de atac, impotriva sentintelor pronuntate, in prima instanta, de instantele de contenciosadministrativ este recursul. In acest sens, art.14, alin. 1 din Legea nr. 29/1990, modificata, prevede ca, sentintele instantei prin care s-a solutionat actiunea prevazuta in prezenta lege poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
In temeiul acestui articol si potrivit prevederilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedura modificat, curtile de apel judeca recursurile declarate impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti in materie de contencios administrativ, iar conform dispozitiilor art. 4 pct. 1 din acelasi cod, Curtea Suprema de Justitie judeca recursurile declarate impotriva sentintelor curtilor de apel, pronuntate in litigiile de contencios administrativ.
Cererea de recurs, dupa cum prevede art. 302 din Codul de procedura civila, se depune , de catre partea interesata, la instanta a carei hotarare se ataca, sub pedeapsa nulitatii, care o inainteaya, impreuna cu dosarul cauzei, instantei de recurs competente- curtii de apel sau Curtii Supreme de Justitie, dupa caz.Este vorba de partea interesata, pentru ca recursurile formulate de o presoana care nu a fost parte in proces sunt inadmisibile[79], in afara de cele declarate de procuror.
Potrivit art. 303 din Codul de prosedura civila, recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs, iar daca nu este motivat in termenul legal, dupa cum prevede art. 306, recursul este nul cu exceptia cazurilor prevazute in alin. 2 al aceluiasi (motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de instanta de recurs, care, insa, este obligata sa le puna in dezbaterea partilor).
Intr-un recurs introdus in termen, motivele de recurs au fost depuse cu depasirea teremenului, deci cu incalcarea termenului de 15 zile prevazut de art. 301 din Codul de procedura civila si art 14 din Legea nr. 29/1990. Procedand la verificarea din oficiu a hotararii potrivit art. 306 alin. 1 din Cod si constatand legalitatea si temeinicia acesteia, Sectia de contencios administrativ a Curtii Superioare de Justitie, prin Decizia nr. 48/1993 a respins recursul declarat.
Cu privire la efectele recursului judecat la curtile de apel , in alin. 1 al art. 312 se prevede ca, in caz de casare, vor judeca pricina in fond, iar in alin. 2 al aceluiasi articol se precizeaza ca, in cazul in care instanta, a carei hotarare este recurata, a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului pri judecata s-a facut in lipsa partii, care nu a fost regulat citata la administrarea probelor si la dezbaterea fondului, precum si in situatiile cand este necesara administrarea de probe noi, altele decat cele prevazute la art. 305 (potrivit caruia, in instanta de recurs nu se pot produce probe noi cu exceptia inscrisurilor),instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad. In cazul casarii pentru lipsa de competenta, cauza se trimite spre rejudecare instantei competente sau organului cu activitate jurisdictionala competent, potrivit legii.
In legatura cu efectele recursului judecat de Curtea Suprema de Justitie, se observa ca art. 313-315, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, contin reglementari menite, printre altele , sa determine locul acestei instante judecatoresti, in sistemul organelor judecatoresti. Astfel, potrivit art. 313, Curtea Suprema de Justitie, in caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata, instantei care a pronuntat hotararea casata ori, atunci cand interesele bunei administrari a justitiei o cer, altei instante de acelasi grad cu exceptia cazurilor casarii pentru lipsa de competenta, cand trimite cauza instantei competente sau altui organ cu activitatile jurisdictionale competent, potrivit legii.
Prin modificare adusa Codului de procedura civila s-a conturat, mai bine rolul Curtii Supreme de Justitie, in cadrul sistemului organelor puterii judecatoresti, ceea ce rezulta si din art, 314, potrivit caruia, Curtea Suprema de Justitie hotaraste asupra fondului pricinii, in toate cazurile in care caseaza hotararea atacata, numai in scopul aplicarii corecte a legii la imprejurari de fapt ce au fost deplin stabilite si din art. 315 care in alin. 1 prevede ca, in caz decasare, hotararile instantei de recur asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecarea fondului.
Practica a demonstrat ca si in cazul recursurilor in materia contenciosului administrativ poate interveni perimarea acestuia- a recursului.[81]
Prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, spun ca "actele administrative jurisdictionale- cu exceptia celor prevazute la art. 3 si a celor din domeniul contraventiilor- pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie. Hotararea curtii este definitiva"
Textul citat, ramas in vigoare, dupa modificarea Legii nr. 29/1990, prin Legea nr. 59/1993, ridica cel putin doua aspecte:
primul aspect este acela ca, fata de faptul ca in prezent avem doua instante de
contencios administrativ, competente sa solutioneze recursurile, impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta- curtile de apel si Curtea Suprema de Justitie-, se mai justifica competenta exclusiva a Curtii Supreme de Justitie de a solutiona numai ea astfel de cereri.
Unii autori considera ca, numai dintr-o scapare a legiuitorului, acest text nu a fost abrogat pentru ca oricat s-ar dori, nu pot fi asimilate actele emise de unele organe administrative cu atributii jurisdictionale ,cu hotararile pronuntate de curtile de apel- sectiile de contencios administrativ- in solutionarea unui conflict juridic de competenta lor.[82]
cat priveste cel de-al doilea aspect, cel al actelor administrative jurisdictionale, se
considera ca nici el nu a fost avut in vedere de legiuitori cu prilejul modificarii Legii contenciosului administrativ nr 29/1990, deoarece in dreptul administrativ roman nu avem organe administrative jurisdictionale si nici acte administrative jurisdictionale.
Alte organe administrative jurisdictionale , cat si acte administrative jurisdictionale , intalnim in acele state in care, in paralel cu sistemul organelor judecatoresti- ale puterii judecatoresti- este organizat si functioneaza un sistem de organe administrative jurisdictionale care emit ( pronunta ) acte administrative jurisdictionale. Este cazul, de exemplu, al Frantei, care are tribunale administrative, curti de apel administrative si Consiliul de Stat.
Un alt aspect important este acela al taxei de timbru aplicabila recursurilor in contencios administrativ. Desi Legea nr. 29/1990 nu contine nici o prevedere referitoare la taxa de timbru, in aceasta faza a cauzelor de contencios administrativ, asa cum a facut , prin art. 7 , pentru actiunile in fond, se considera ca aceste recursuri vor fi timbrate, potrivit art. 7 alin. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1295/1990, cu 50% din taxa datorata la actiunea introductiva. Netimbrarea cererii de recurs atrage respingerea recursului.Solutionand un recurs ce nu a fost timbrat, Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, prin Decizia nr. 26/1993 a retinut ca, intrucat recurentul legal citat, cu mentiunea timbrarii, nu s-a conformat dispozitiilor art. 7 din Legea 29/1990 raportat la art. 4 alin. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1295/1990, recursul a fost anulat ca netimbrat.
Desi Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 reglementeaza numai aceasta cale de atac- recursul- , potrivit art. 18 din aceeasi lege, dispozitiile acesteia se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila, situatie in care si hotararilor pronuntate in litigiile de contencios administrativ le sunt aplicabile prevederile cuprinse in acest cod, in Cartea a II a ,Titlul V, intitulat " Caile extraordinare de atac ". Cu alte cuvinte, impotriva hotararilor de contencios administrativ ramase definitive se pot folosi, in conditiile legii, urmatoarele cai extraordinare de atac:
a) contestatia in anulare, reglementata de art. 317-321 din Codul de procedura
civila;
b) revizuirea hotararii, prevazuta in art. 322-328 din acelasi cod;
c) recursul in interesul legii- art. 329;
d) recursul in anulare, reglementat de art. 330.
Spre deosebire de contestatia in anulare si revizuirea hotararii, ce se judeca de catre instanta care a pronuntat hotararea ramasa definitiva si se pot formula numai pentru motivele expres prevazute in Cod- in art. 317, pentru contestatia in anulare si in art. 322, pentru revizuirea hotararii-, recursul in interesul legii se judeca, potrivit prevederilor art. 329 alin. 2 din Codul de procedura civila in sectiile unite ale Curtii Supreme de Justitie, in timp ce recursul in anulare se judeca numai de Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie. la sesizarea procurorului general sau a ministrului de justitie, prin intermediul procurorului general.
Potrivit art. 317, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare , pentru urmatoarele motive si numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe caile ordinare de atac:
- cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii;
- cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.
Cu toate acestea, prevede alin. ultim al aceluiasi articol, contestatia poate fi primita pentru aceste motive, in cazul in care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.
Contestatia in anulare se poate formula, dupa cum prevede art. 318 din Codul de procedura civila si impotriva hotararilor instantei de recurs cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale, sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis, din greseala, sa cerceteze vreunul din motivele de casare. Astfel, intr-o contestatie in anulare, introdusa pentru retractarea unei decizii a Sectiei de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, contestatorul a sustinut ca hotararea a carei retractare o solicita, este rezultatul unor greseli materiale evidente. Solutionand contestatia in anulare, Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie, prin Decizia nr. 64/1993 a retinut ca, intrucat, din verificarea actelor atasate la dosar si a hotararilor pronuntate nu rezulta ca decizia contine vreo eroare materila, a respins contestatia in anulare.
Printr-un alineat nou ( 2 ) al art. 319, se prevede ca aceasta cale extraordinara de atac se poate face inainte de inceperea executarii silite, contestatia poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunostiinta de hotarare , dar nu mai tarziu de un an de la data cand hotararea a ramas irevocabila. Hotararea data in contestatie, prevede art. 320 alin. 3, este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea atacata.
Instanta suprema a solutionat contestatii in anulare intemeiate pe faptul ca instanta a respins recursul, ca fiind introdus cu depasirea termenului prevazut de lege, ceea ce s-a dovedit a fi inexact[83], ori pentru netimbrarea recursului, care, in fapt a fost timbrat legal sau formulate pentru alte motive decat cele prevazute de dispozitiile legale. . In sfarsit , instanta noasta suprema s-a pronuntat si asupra contestatiilor in anulare formulate de o persoana care nu a fost parte in proces , precum si atunci cand obiectul contestatiei in anulare l-a constituit faptul ca instanta nu a solutionat, prin trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala, cand s-a invocat neconstitutionalitatea unei hotarari a Guvernului.
Potrivit art. 322, revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari date de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri:
- daca dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire;
- daca s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
- daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta;
- daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat irevocabil pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii, sau daca partea care a jurat a fost condamnata irevocabil pentru fals;
- daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a revizuit hotararea unei instante penale sau administrative pe care s-a intemeiat;
- daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela, sau consiliu judiciar nu au fost aparati deloc sau nu au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere;
- daca exista hotarari definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, in una si aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate.Aceste dispozitii se aplica si in cazul cand hotararile potrivnice sunt date de instante de recurs. In cazul cand una dintre instante este Curtea Suprema de Justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta;
- daca partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecatasi sa instiiteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus decat vointa sa.
Dupa cum a statuat instanta noastra suprema, din prevederile art. 322 al Codului de procedura civila, rezulta ca, revizuirea poate fi folosita, drept cale extraordinara de atac, numai impotriva hotararilor definitive de fond, respectiv hotararile pronuntate de instantele de recurs prin care s-a modificat hotararea atacata pe chestiuni de fapt stabilite de ea insasi, fie pe baza inscrisurilor noi, fie a reaprecierii probelor aflate la dosar.[88]
Termenul de revizuire este de o luna, cu unele exceptii, dintre care este de mentionat cazul de revizuire de la pct. 8 al art. 322, in care termenul este de 15 zile si se socoteste de la incetarea impiedicarii.
Reglementand recursul in interesul legii , art. 329 din Codul de procedura civila, prevede ca procurorul general, direct sau ministrul justitiei, prin intermediul procurorului general, are dreptul, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.
Deciziile prin care se solutioneaza sesizarile, prevede alin. 2 al aceluiasi articol , se pronunta de sectiile unite si se aduc la cunostiinta instantelor de catre Ministerul Justitiei, iar, potrivit alin. 3, solutiile se pronunta numai in interesul legii, nu au efecte asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.
In art. 330 din Codul de procedura civila se prevede ca, procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Cuetra Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
cand s-au savarsit infractiuni de catre judecatori in legatura cu hotararea
pronuntata.
Recursul in anulare ,prevede art. 330 indice 1 poate fi declarat oricand.
Potrivit prevederilor art. 330 indice2 alin. 1, procurorul general poate dispune, pe termen limitat, suspendarea executarii hotararilor judecatoresti, inainte de introducerea recursului in anulare, iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, dupa introducerea recursului in anulare, instanta poate sa dispuna suspendarea executarii hotararilor sau sa revina asupra suspendarii acordate.
Executarea hotararilor pronuntate de instantele de contencios administrativ
Executarea hotararilor se realizeaza prin aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1, potrivit carora, daca, in urma admiterii actiunii, autoritatea administrativa este obligata sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ sa elibereze un certificate, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data la care aceasta- hotararea- a devenit irevocabila.
Pentru asigurarea executarii celor dispuse prin hotararile pronuntate, in alin. 2 al aceluiasi articol se prevede ca, in cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii administrative sanctiunile prevazute la art. 10 alin. 3- amenda de 500 lei pentru fiecare zi de intarziere- iar reclamantului I se vor putea acorda daune pentru intarziere.
La cererea reclamantului, privind aplicarea amenzii si acordarea de daune, instanta hotaraste in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor, fara plata vreunei taxe de timbtu. Hotararile pronuntate in aceste cazuri sunt definitive si executorii.
Pentru cazurile in care hotararea instantei de contencios administrativ nu este executata din cauza altor functionari si nu a conducatorului autoritatii administrative, acesta poate, dupa cum prevede alin 3 al aceluiasi articol, sa se indrepte cu actiunea impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii instantei de contencios administrativ, potrivit dreptului comun.
Daca acestea sunt dispozitiile legale care asigura executarea la termen a prevederilor hotararilor instantelor de contencios administrativ , referitoare la obligarea autoritatii administrative de a inlocui sau a modifica un act administrativ, la eliberarea unui certificate, a unei adeverinte ori a oricarui alt inscris, executarea acestor hotarari mai ridica inca un aspect si anume , acela al executarii hotararilor instantelor de contencios administrativ, prin cate autoritatea administrativa este obligata sa asuporte daunele materiale si morale pe care le-a cauzat celui vatamat in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Deoarece dispozitiile Legii 29/1990 se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila, aceasta parte a hotararilor instantelor de contencios administrativ se vor executa, potrivit reglementarilor cuprinse in Codul de procedura civila, urmandu-se regulile de procedura a executarii silite prevazute in acesta parte a Codului de procedura civila.[89]
In practica instantelor judecatoresti de contencios administrativ, in legatura cu executarea hptararilor pronuntate de aceste instate, a aparut un aspect care necesita a abordare distincta,deoarece, potrivit art. 107 (4) din Constitutie , hotararile Guvernului se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar nepublicare lor atrage inexistenta hotararii,Astfel , hotararea Guvernului, de demitere a unui primar, de exemplu, pentru a putea produce efecte, trebuie sa fie publicatp in Monitorul Oficial al Romaniei.[90] Aspectul amintit consta in aceea ca, in timp ce Hotararea Guvernului de demitere a unui primar, pentru a putea produce efecte, se publica in Monitorul Oficial, hotararea instantei judecatoresti de contencios administrativ, ramasa definitiva, prin care se anuleaza o asemenea hotarare a Guvernului nu se publica, fapt de natura a crea confuzii pentru ca, cel care citeste Monitorul Oficila constata ca un primar a fost demis, iar in realitate, pentru ca hotararea guvernului a fosr anulata pentru ilegalitate, primarul isi continua mandatul pentru care a fost ales , deoarece instanta judecatoreasca de contencios administrativ a constatat ca hotararea prin care a fost demis primarul a fost adoptata cu nesocotirea prevederilor legoo, si in consecinta, prin sentinta pronuntata a anulat-o.
In concluzie, unii autori propun de lege ferenda ca, prin modificarile aduse Legii contenciosului sa fie avuta in vedere si inserarea unui text potrivit caruia, hotararile instantelor judecatoresti de contencios administrativ, irevocabile, prin care s-au anulat ori modificat hotarari individuale ale Guvernului sau hotarari normative ale acestuia, precum si ordine ori instructiuni ale ministrilor sau ale conducatorilor celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, publicate in M.O., sa fie publicate in M.O. al Romaniei pentru ca, astfel, sa se cunoasca, de catre orice persoana interesata, ca un act administrativ de autoritate, individual sau normativ, a fost anulat sau numai modificat, in conditiile legii de o instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta.[92]
Sectiunea a 3-a. Raspunderea in contenciosul administrativ
Formele raspunderii in contenciosul administrativ
Raspunderea in contenciosul administrativ trebuie analizata sub doua aspecte si anume;
a) raspunderea autoritatii administrative;
b) raspunderea functionarilor publici.
In ambele aspecte este vorba despre raspunderea administratiei publice pentru pagubele cauzate persoanelor fizice si juridice, vatamate in drepturile lor, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzulunei autoritati administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Raspunderea autoritatilor administrative
Raspunderea autoritatii emitenta a actului administrativ ori care refuza sa emita un act administrativ se va angaja , in principal, prin plata despagubirilor stabilite de instanta de contencios administrativ, fie cu prilejul solutionarii actiunii in care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ sau obligarea autoritatii administrative la emiterea unui act administrativ ori la eliberarea unui certificat, a unei adeverinte sau orice alt inscris. Fie cu prilejul solutionarii unei actiuni separate, care are ca obiect numai plata de despagubiri, Aceasta actiune a fost introdusa ulterior pentru ca, la data introducerii actiunii in anulare a actului sau la obligarea emiterii unui act , intinderea pagubei nu-i era cunoscuta. Si intr-un caz si in celalalt, autoritatea administrativa va fi obligata la plata de despagubiri pentru repararea pagubelor materiale si morale cauzate celor vatamati in drepturile lor, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Raspunderea functionarilor publici
In afara de reclamant si de organul administrativ parat, exista posibilitatea extinderii cercului participantilor in litigiile privind legalitatea actelor administrative.
Astfel, la cererea organului administrativ , instanta judecatoreasca poate dispune introducerea in cauza a functionarului care poarta raspunderea pentru actul administrativ la care se refera actiunea.[93]
Introducerea in cauza a reclamantului are drept scop sa-I poata fi opozabile probele administrate, precum si constatarile rezultate din hotararea ce se va pronunta.
Cel introdus in cauza dobandeste pozitia procesuala a unei parti, avand, in principiu, toate drepturile si obligatiile procesuale ale oricarei parti.
Functionarul introdus in cauza are interese comune cu paratul, colaborand cu acesta la administrarea probelor, in scopul respingerii actiunii reclamantului ca neintemeiata.
Solutionarea raspunderii functionarului nu trebuie sa se faca in cadrul dezbaterilor de fond, prin unirea incidentului cu fondul, ci in prealabil, deoarece stabilirea exacta a celui ce poarta raspunderea actului administrativ atacat in justitie intereseaza atat apararea organului administratiei publice parat in process, cat si asigurarea posibilitatii acestuia de a sustine ulterior actiunea in regres.
In actiunea introdusa in baza Legii contenciosului administrativ nu este necesar sa se stabileasca nici culpa organului administratiei publice si nici culpa functionarului introdus in cauza. Suficient este sa se constate existenta unui act administrativ illegal, cu toate consecintele care decurg din acesta.
Functionarul introdus in cauza trebuie sa beneficieze de independenta procesuala, putand ataca hotararea judecatoreasca, in cazul in care il nemultumeste, indifferent de faptul ca organul administratiei publice parat a atacat sau nu hotararea respectiva.
Recursul functionarului introdus in cauza va repune in discutie intregul fond, adica raporturile dintre reclamant si organul administratiei publice parat desi acesta nu a atacat hotararea.
Daca hotararea judecatoreasca este atacata de catre reclamant, instanta de judecata va trebui sa citeze, in calitate de intimate si pe functionarul introdus in cauza.
In situatia in care se solicita plata unor despagubiri pentru prejudicial cauzat ca urmare a emiterii actului administrativ atacat in justitie, actiunea poate fi formulata si personal impotriva functionarului care a elaborate actul atacat.
Daca actiunea este admisa, functionarul va putea fi obligat la plata daunelor, solidar cu organul administratiei de stat.
Functionarul actionat astfel in justitie poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa semneze actul a carui legalitate totala sau partiala este supusa judecatii.
Functionarul poate fi introdus in cauza nu numai pentru emiterea unui act illegal, ci si pentru refuzul sau de a rezolva o cerere adresata organului administrativ parat in process, precum si pentru nerezolvarea acesteia in termenul stabilit de lege.
Deci, functionarii publici din autoritatile administrative actionate, raspund,si ei, potrivit legii, in fata instantelor de contencios administrativ,Aceasta raspundere trebuie analizata sub trei aspecte si anume:
raspunderea functionarilor publici pentru pagubele cauzate celor vatamati
in drepturile lor, recunoscute de lege, prin emiterea unui act administrativ ilegal ori prin refuzul nejustificat de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege;
raspunderea functionarilor publici pentru nerespectarea dispozitiilor
cuprinse in hotararile instantelor de contencios administrativ;
raspunderea functionarilor publici pentru nerespectarea masurilor dispuse
de instanta , in timpulsolutionarii cauzelor.
Raspunderea functionarilor publici mai priveste unele aspecte :
functionarul public care a elaborat actul administrativ ori care se face
vinovat de refuzul rezolvarii cererii;
fuctionarul publi ierarhic superior celui care a eliberat actul administrativ
sau care se afce vinovat de refuzul rezolvarii cererii;
conducatorul autoritatii administrative care a emis actul ori a refuzat
rezolvarea cererii.[94]
In acest sens, art. 13 alin 1 din Legea 29/1990 prevede ca actiuinle in justitie , prevazute in prezenta, vor putea fi formulate si personal impotriva functionarului autoritatii parate, care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul cererii, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea actului sau prin intarziere, In cazul in care actiunea se admite, raspunderea functionarului public chemat in judecata, va fi angajata prin obligarea la plata daunelor , solidar cu autoritatea administrativa in care acesta functioneaza.
In cazul in care functionarul public a fost chemat in judecata pentru plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ ilegal, potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiasi articol, persoana ( functionarul public ), actionata astfel in justitie, poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ordin ascris sa semneze actul a carui legalitate -totala sau partiala- este supusa verificarii instantei de judecata. In caz de admitere a actiunii, se va admite, daca s-a facut proba ordinului scris si cererea de chemare in garantie, situatie in care raspunderea pentru prejudiciile cauzate va reveni functionarului public ierarhic superior celui care a elaborat actul ilegal si care a dat ordin scris sa semneze actul respectiv.
Aceeasi solutie s-ar impune si in cazul in care functionarul public este chemat in judecata pentru ca se afce vinovat de refuzul rezolvarii cererii, daca acest refuz se datoreaza ordinului scris al superiorului sau ierarhic.[95]
Raspunderea functionarilor publici mai poate fi angajata si pentru nerespectarea dispozitiilor cuprinse in hotararea instantei de contencios administrativ prin care autoritatea administrativa este obligata sa inlociuasca sau sa modifice actul administrativ, sa emota un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris in termenul prevazut in hotarare sau in cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii.
In cazul in care termenul prevazut in hotarare sau cel mult 30 de zile, nu sunt respectate, prevede alin. 2 al art. 16, instanta, la cererea reclamantului, va aplica conducatorului autoritatii administrative o amenda de 500 de lei pentru fiecare zi de intarziere, iar daca reclamantul solicita, instanta ii va putea acorda daune pentru intarziere.
Textul citat reglementeaza doua sanctiuni ce se pot aplica conducatorului autoritatii administrative, in cazul in care nu a executat hotararea instantei de contencios administrativ, in termenul prevazut in hotarare sau de lege- 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii. Aceste doua sanctiuni sunt amenda si daunele pentru intarziere.
Spre deosebire de amenda, care se cuvine statului, daunele pentru intarziere se datoresc reclamantului.
In solutionarea cererilor intemeiate pe dispozitiile cuprinse in art. 16 alin. 2 s-au conturat doua practici si anume- una, potrivit careia prin actiunea principala se solicita, fie si plata de amenzi,[96]. fie si plata de daune de intarziere (daune cominatorii ) , iar a dua , potrivit careia, dupa expirarea termenului de executare prevazut in hotarare sau dupa expirarea termenului legal- cel prevazut de art. 16 alin. 1- s-a formulat o cerere separata. In aceasta din urma solutie, s-a pus problema instantei de contencios administrtativ competenta sa rezolve o astfel de cerere.
Potrivit art. 16 alin. 3, conducatorul autoritatii administrative ( amendat ) se poate indrepta cu actiune impotriva celot vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun.
Raspunderea functionarilor publici mai poate fi angajata, in litigiile de contencios administrrativ, din dispozitia instantei judecatoresti si in conditiile art. 10 din Legea 29/1990.
In alin. 1 al acestui articol se prevede ca, la primirea actiunii, instanta va dispune citarea partilor si va putea " cere autoritatii al carui act este atacat, sa-i comunice de urgenta, acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentrru solutionarea cauzei", iar in alin. 2 se prevede ca, in acelasi mod se va proceda si in cazul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege.
Nerespectarea dreptului stabilit de instanta, pentru trimiterea lucrarilor solicitate, atrage raspunderea conducatorului autoritatii administrative. In acest sens, in alin 3 la art. 10 se prevede ca, daca autoritatea administrativa nu trimite, in termenul stabilit de instanta, lucrarile cerute,conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului, cu titlu de amenda, 500 lei pentrtu fiecare zi de intarziere nejustificata.
Acestea sunt formele tratate pe scurt, sub care raspund, atat autoritatile administrative, cat si functionarii publici ai acestora, in cadrul actiunilor de contencios administrativ.
CAPITOLUL IV.
Concluzii
Prin notiunea de contenios administrativ se intelege activitatea de solutionare, cu puterea de adevar legal, de catre instantele judecatoresti, competente potrivit legii, a coflictelor juridice in care cel putin una din parti este un organ al administratiei publice - un serviciu public administrativ.
Ca o concluzie, de regula, prin solutionarea de catre instantele de contencios administrativ, a unor conflicte juridice, intelegem competenta anumitor categorii de instante judecatoresti, stabilite prin lege, de a solutiona litigiile izvorate intre particulari ( persoane fizice sau juridice ) care se considera vatamati in drepturile lor, recunoscute de lege, printr-un act administrativ de autoritate sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolva cererile referitoare la un drept recunoscut de lege si o autoritate administrativa emitenta a actului administrativ sau care trebuia sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta, sau orice alt inscris. Prin Constitutie si prin unele legi, instantele de contencios administrativ au fost investite si cu solutionarea altor categorii de litigii. Relevante sunt litigiile ridicate de Legea nr. 69/1991, legea administratiei locale.
Institutia contenciosului administrativ roman a cunoscut a adevarata evolutie istorica pe parcursul a peste 125 de ani, incepand prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din februarie 1864 si incheind cu Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Aceasta institutie prezinta un rol de mare importanta in tara noastra; fara deosebire de faptul ca actiunile in contenciosul administrativ sunt in competenta instantelor judecatoresti specializate- sectiile de contencios administrativ de la tribunale , curti de apel si Curtea Suprema de Justitie- de instantele judecatoresti de drept comun sau de organele de jurisdictie speciala administrativa, ele- actiunile - privesc controlul legalitatilor actelor si faptelor administrative- adoptate sau emise - ori savarsite sau nesavarsite de organele administratiei publice.
Dar, desi Legea nr. 29/1990 a fost elaborata cu o desavarsita atentie de legiuitor,- in urma adoptarii Constitutiei intrata in vigoare la 8 decembrie 1991, din cuprinsul art. 122 ( 4 ) care prevede ca, prefectul poate ataca, in fatea instatei de contencios adminstrativ, un act al consiliului judetean , al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal - din urma cuprinsului art. 122 ( 4 ) din Constitutie rezulta ca prevederile Legii contenciosului administrativ nu mai sunt in concordanta cu prevederile Constitutiei, chiar daca prin Legea nr. 69/1991 sunt reglementate cazurile si conditiile in care prefectul judetului isi executa atributii reglementate de art. 12 si 101 din aceeasi lege.
In ultimii ani au fost adoptate legi care reglementeaza dreptul instantelor judecatoresti de contencios administrativ de a controla si alte acte administrative de autoritate adoptate sau emise de unele organe ale administrtiei publice centrale sau locale, desi multe din aceste competente isi gaseau temeiul in art. 48 ( 1 ) din Constitutie si, respectiv, in art. 1 din Legea 29/1990
In legatura cu prevederile acestor legi - referitoare la stabilirea unor competente pentru instantele judecatoresti de contencios administrativ. Pentru a putea cuprinde asemenea reglementari este necesar ca aceste legi sa fie legi organice. Este necesara realizarea acestei cerinte, penteu ca, potrivit prevederilor art. 48 ( 2 ) din Constitutie, conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.Asa fiind, ori de cate ori, printr-o lege se prevede o competenta pentru instantele judecatoresti de contencios administrativ inseamna ca se modifica, prin adaugarea la competenta, prevederile Legii contenciosului administrativ care este, asa cum prevede Constitutia, o lege organica.
Aceste considerente determina aparitia unor opinii de propunere de lege ferenda ca Legea nr. 29/1990 sa fie supusa unei atente modificari si completari, astfel incat ea sa reglementeze cazurile in care instantele judecatoresti.- special create pentru a infaptui aceasta activitate- sunt competente sa solutioneze conflictele juridice in care una din parti este un serviciu public administrativ - organe ale administratiei publice, institutii publice si regii autonome de interes public- iar conflictul juridic s-a nascut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate legal sau din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege care au cauzat pagube particularilor ( persoane fizice sau juridice ) sau chiar functionarilor publici. De asemenea ,prin aceasta modificare ar urma sa fie . reglementata, printre altele, procedura de sesizare si de solutionare a cauzelor nascute din adoptarea sau emiterea de acte administrative de autoritate ilegale de caatre organele administratiei publice centrale, ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritati administrative autonome, precum si decatre organele de specialitate organizate in subordinea ministerelor.
Ca o incheiere a viziunii asupra institutiei de contencios administrativ, este de precizat ca, dreptul instantelor judecatoresti de contencios administrativ de a controla legalitatea actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de serviciile publice administrative , precum si refuzul acestora de a rezolva cererile referotoare la un drept recunoscut de lege, constituie cheia de bolta a statului de drept. In aceste conditii, cu cat va fi mai complet dreptul instantelor judecatoresti- a organelor puterii judecatoresti - de a controla legalitatea activitatii organelor administratiei publice - a organelor puterii executive - cu atat vor fi respectate drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si nu numai a lor, precum si asigurata legalitatea in activitatea organelor puterii executive.
V. BIBLIOGRAFIE
V.I. PRISACARU, Contenciosul administrativ roman, Edit. All;
D. BREZOIANU; Contenciosul administrativ; Bucuresti, 2001;
A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. I, Edit. Nemira, 1996;
V.I. PRISACARU, Tratat de drept administrative roman, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 1993;
A. TEODORESCU, Tratat de drept administrativ, vol I, Bucuresti, 1934;
D. BREZOIANU; Drept administrativ- Partea generala;
C.G. RARINCESCU, Contenciosul administrativ roman, Bucuresti, 1936;
P. NEGULESCU, Tratat de drept administrativ, Bucuresti, 1934;
C. HAMANGIU, R. HUTSCHNEKER si G. IULIU, Recursul in casatie si contenciosul administrativ. Comentariul legilor Curtii de Casatie si a contenciosului administrativ . Dupa doctrina si jurisprudenta, Bucuresti, 1930;
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990;
Codul de procedura civila;
Constitutia Romaniei;
Legea administratiei locale nr. 69/1991;
Practica judecatoreasca- spete.
V. Gilescu, A. Iorgovan, Drept administrativ si stiinta administratiei, Bucuresti, 1983, vol. II, parte a II-a, pag. 11.
Curtea de Casatie si Justitie , Sectiunea I, Decizia nr. 1705/1924 in C. Hamangiu, R. Hutschneker si G. Iuliu, Recursul in casatie si contenciosul administrativ, Comentariul legilor Curtii de Casatie si a contenciosului administrativ. Dupa doctrina si jurisprudenta, Bucuresti, 1930, pag. 943-944.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea camerelor de comert si industrie din 10 mai 1886, camerele de comert si industri de infiintau de Guvern - in V. I. Prisacaru, Op. cit., pag . 32.
Prin Decretul- Lege pentru modificarea, aplicarea si interpretarea alineatului 1 din art. 5 din Legea pentru contenciosul administrativ din 18 octombrie 1939 s-a prevazut ca dispozitiile alin. 1 din art. 5 din Legea pentru contenciosului administrativ se modifica si trebuie aplicate si interpretate dupa cum urmeaza.- in V. I. Prisacaru, Op. cit., pag. 44.
Potrivit prevederilor art. 33 din Legea pentru Curtea de Casatie si Justitie din 31 martie 1932, "termenul de recurs in orice materie este de 30 de zile libere de la comunicare hotararii"- in: V. I. Prisacaru, Op. cit., pag. 49.
De la 1 august 1952, data intrarii in vigoare a Legii nr. 5/1952 pentru organizarea judecatoreasca si pana la 1 ianuarie 1969, data intrarii in vigoare a Legii nr. 58/1968 pentru organizarea judecatoreasca, unitatile de baza ale sistemului instantelor judecatoresti s-au denumit " tribunale populare ". Din 1969, aceste instante se numesc " judecatorii ".- in: V. I. Prisacaru, Op. cit., pag. 62.
Gr. Porumb, Codul de procedura civila, comentat si adnotat, Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1960, vol. I, pag. 278.
V. I. Prisacaru, Contributia Arbitrajului de Stat la intarirea legalitatii, Revista Arbitrajul de Stat, nr. 6/1966, pag. 12.
C.S.J., Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 212/1993, Anexa II, nr. 154- in: V. I. Prisacaru, Op. cit., pag. 161.
C.S.J., Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 332/1992, Anexa II, nr. 5- in :V. I. Prisacaru, Op. cit., pag. 162.
Curtea de apel Bucuresti, Sectia de contencios administrativ, Sentinta nr. 53/1993, Anexa II, nr. 31,- in : V.I. Prisacaru, Contenciosul administrativ roman, Edit. ALL., pag. 181.
Curtea de apel Brasov, Sectia de contencios administrativ, Sentinta nr. 1/1994, Anexa II, nr. 24 - Idem 182.
C.S.J., Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 82/1994, Anexa II, nr. 180- in: V.I. Prisacaru, Op. cit., pag.186.
Curtea de apel Constanta, Sectia de contencios administrativ, Sentinta nr. 4/1993, Anexa II, nr.193- in: V.I. Prisacaru, Op, cit., pag. 188.
C.S.J., Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 721/1993, Anexa II, nr. 194- in: V.I.Prisacaru, Op. cit., pag.189.
C.S.J.,Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 635/1993, Anexa II, nr.163- in: V.I. Prisacaru, Op. cit., pag.192.
C.S.J., Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 526/1993, Anexa II, nr. 164-in : V.I. Prisacaru, Op. cit., pag. 193.
C.S.J., Sectia de contencios administrativ, Decizia nr. 468/1993, Anexa II, nr. 69, in: V.I. Prisacaru, Op. cit., pag. 197.
C.S.J., Sectia de contencios adminstrativ, Decizia nr. 681/1992, Anexa II, nr. 175,in: V.I. Prisacaru, Op. cit., pag. 198.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1915
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
