Caracterele juridice ale casatoriei

Caracterele juridice ale casatoriei

1. Casatoria este o uniune dintre un barbat si o femeie. Dat fiind temeiul si imperativul moral al casatoriei, legiuitorul nici nu a considerat necesar ca, in cuprinsul Codului familiei, sa prevada in mod expres aceasta conditie. Totusi, exista numeroase texte in Codul familiei, care, reglementand casatoria, se refera in mod distinct la "barbatul" si "femeia" care s‑au casatorit (de exemplu, art. 1 si art. 25).

2. Casatoria este liber consimtita. Acest caracter rezulta din dispozitiile art. 48 alin. 1 din Constitutie si ale art. 1 alin. 3 C.fam., care prevad ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti. Libertatea incheierii casatoriei nu are caracterul unui drept absolut, fiind ingradita prin conditiile de fond si de forma pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce vor sa se casatoreasca.

Normele deptului familiei corespund in intregime obligatiei pe care statul roman si-a asumat-o prin ratificarea, prin Legea nr. 116/1992, a Conventiei O.N.U. privind consimtamantul la casatorie, varsta minima pentru casatorie si inregistrarea casatoriilor, adoptata la New York, la 10 decembrie 1962, si prin Legea nr. 30/1994, a Conventiei europene a drepturilor omului, de a asigura oricarei persoane exercitarea nestingherita a dreptului de a se casatori si de a-si exprima consimtamantul liber si deplin.

3. Casatoria este monogama. In mod firesc, caracterul monogam al casatoriei decurge din fundamentul casatoriei, si anume, afectiunea reciproca a sotilor, iar caracterul exclusivist al dragostei implica monogamia. In plus, dispozitiile legale asigura caracterul monogam al casatoriei. Astfel, Codul familiei consacra expres aceasta regula fundamentala a institutiei casatoriei atat prin impiedicarea celui casatorit de a incheia o noua casatorie (art. 5), cat si prin desfiintarea, ca urmare a nulitatii absolute, a casatoriei incheiate in prezenta impedimentului legal (art. 19).

De asemenea, Codul penal incrimineaza bigamia, sanctionandu-l pe acela care, mai inainte de a se fi desfacut ori incetat casatoria anterioara, incheie o noua casatorie, precum si pe cel care, nefiind casatorit, incheie casatoria cu o persoana pe care o stie casatorita (art. 303). In egala masura, fapta ofiterului de stare civila care, stiind ca o persoana este casatorita, procedeaza la incheierea unei noi casatorii constituie, dupa caz, fie complicitate la infractiunea de bigamie, fie infractiunea de abuz in serviciu.

4. Casatoria are un caracter solemn. Solemnitatea casatoriei rezulta, printre altele, din imprejurarea ca actul juridic al casatoriei se incheie intr-un anumit loc (in principiu, la sediul autoritatii administratiei publice locale), in fata unei autoritati de stat (potrivit art. 3 C. fam., aceasta autoritate este ofiterul    de stare civila), intr-o zi dinainte fixata, in prezenta efectiva si concomitenta a viitorilor soti, a celor doi martori si cu posibilitatea publicului de a asista la ceremonie.

Caracterul solemn al incheierii casatoriei este menit sa sublinieze atat importanta acestui act juridic, cat si deosebirea dintre casatorie, act juridic care acorda partenerilor calitatea de soti si o serie de drepturi si obligatii expres prevazute de lege, si uniunea libera (concubinajul), situatie de fapt care, nefiind reglementata de lege, nu este de natura sa produca efecte juridice asemanatoare cu cele produse de casatorie.

5. Casatoria are un caracter civil. Caracterul civil al casatoriei rezulta din faptul ca, pe de o parte, incheierea casatoriei se face numai in fata unei autoritati de stat, respectiv a ofiterului de stare civila (art. 3 C.fam.), iar inregistrarea casatoriei este tot in competenta acesteia (art. 17 C.fam.), iar pe de alta parte, desfacerea casatoriei se face numai pe cale judecatoreasca (art. 37 alin. 2 si art. 38 C.fam.).

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 44 alin. 3 din Constitutie, care garanteaza tuturor cetatenilor libertatea constiintei si libertatea exercitarii cultului religios, sotii au posibilitatea sa procedeze si la celebrarea religioasa a casatoriei, dar aceasta numai dupa incheierea casatoriei in fata autoritatii de stat. Aceasta celebrare religioasa nu produce nici un efect juridic. Tot astfel, uniunea incheiata numai religios nu are valoare juridica.

6. Casatoria se incheie pe viata. Legatura casatoriei este menita sa dainuiasca intre soti pe tot timpul vietii lor. Acest principiu nu are o consacrare expresa in lege, dar, prin modalitatile imperative si cazurile de incetare, desfiintare si de desfacere a casatoriei enumerate de lege, acesta este mai mult decat evident.

Casatoria inceteaza, potrivit art. 37 alin. 1 C.fam., prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti si se poate desface prin divort, dar numai in conditiile stabilite de art. 38 C.fam. si numai pe cale judecatoreasca. Tot ca o consecinta a acestui principiu, legiuitorul a prevazut si posibilitatea acoperirii unor cazuri de nulitate absoluta, in situatii expres stipulate de acesta (art. 20 C.fam.).

7. Casatoria se intemeiaza pe egalitatea in drepturi dintre barbat si femeie. Depasind sfera relatiilor de familie si intalnit in toate domeniile vietii economice, sociale si culturale, principiul egalitatii in drepturi dintre femeie si barbat este expres stipulat in art. 1 C.fam., ca o consacrare a principiului constitutional din art. 44 alin. 1, conform caruia "familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora". Egalitatea dintre barbat si femeie se refera atat la conditiile in care se incheie casatoria, cat si la relatiile dintre soti sau dintre acestia si copiii lor

8. Casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii. Din dispozitiile art. 1 alin. 3 C.fam. rezulta ca scopul urmarit de viitorii soti la incheierea casatoriei este acela de a intemeia o familie, o comunitate de viata intre ei, in vederea procrearii, cresterii si educarii copiilor. Finalitatea primara si esentiala a casatoriei a fost dintotdeauna procrearea.

In unele cazuri, scopul social al casatoriei este limitat fie la intemeierea unei comunitati de viata, ca in cazul persoanelor incapabile de a procrea si care, la incheierea casatoriei, cunosc aceasta realitate, sau a persoanelor in varsta, fie pentru a legaliza, in ultimul moment (in extremis vitae momentis), o uniune de fapt preexistenta.