MODURI DE DOBANDIRE A PROPRIETATII ASUPRA LUCRURILOR MANCIPII

MODURI DE DOBANDIRE A PROPRIETATII ASUPRA LUCRURILOR MANCIPII

1. Ocupatiunea

1.1. Definitie. Bunurile care puteau fi dobandite prin ocupatiune

● Definitie. Ocupatiunea este acel mod de dobandire a proprietatii asupra unui lucru care exista in comerciu, dar care nu apartine numanui (res nullius).

● Bunurile care puteau fi dobandite prin ocupatiune:

a) Lucrurile luate de la dusman (res hostiles). Romanii considerau ca inamicul invins pierde dreptul de proprietate.

b) Lucrurile parasite, animale salbatice, pesti, pasari - toate puteau fi dobandite prin ocupatiune.

Simbolul propritatii romane era lancea (hosta).

1.2. Conditii de a dobandi proprietatea prin ocupatiune

● Principalele conditii de dobandire a proprietatii prin ocupatiune erau:

a) lucrul sa fie res nullius

b) lucrul sa fie luat in posesiune (corpore et animo)

In Institutele lui Iustinian sunt dispozitii care prevad ca animalele, pasarile etc. devin proprietatea primului ocupant. Daca animalele, pasarile etc. scapa dupa ce au fost prinse, ele redevin res nullius si printr-un fel de postminium (reintoarcere in patrie) erau considerate ca si cum s-ar fi fi fost nicodata prinse, astfel se poate vorbi de o ocupatie noua daca ea are loc, fara nici o legatura cu prima.

2. Mancipatiunea

2.1. Evolutia si continutul mancipatiunii

Pentru ca o persoana sa poata dobandi proprietatea unui lucru recunoscuta de dreptul civil roman dominium ex iure quiritium era necesar sa fi dobandit lucrul prin mancipatio.

Ce reprezenta dominium ex iure quiritium Dintre toate aspectele pe care dreptul de proprietate il prezenta la romani, cel mai complet si mai respectabil era dominium ex iure quiritium.

Pentru ca un drept sa poata fi dominium ex iure quiritium erau necesare mai multe conditii:

a) Titularul sa fie cetatean roman. Prin urmare peregrinii aveau o proprietate incompleta recunsocuta de dreptul gintilor si sanctionati cu mijloace speciale nu cu mijloace care protejau dominium ex iure quiritium.

b) Obiectul sa fie susceptibil de proprietate quiritara. La inceput intrau in aceasta categorie numai bunurile mobile de o oarecare importanta. In privinta pamantului se considera susceptibil de proprietate quiritara numai pamantul aflat la Roma si in Italia. Nu intrau pamanturile din provincii. Terenurile provinciale erau lasate in folosinta titularilor care erau obligati sa plateasca o dare denumita stipendium cand terenul apartinea poporului roman sau tributum, atunci cand pamantul apartinea imparatului. Titularii care foloseau aceste pamanturi nu aveau drept de proprietate ci numai posesie (habere, posidere, frui licere) adica din provincie puteau sa inceteze printr-o decizie a imparatului care putea sa acorde acestora ius italicum.

c) A treia conditie ca sa existe dominium ex iure quiritium - lucrul sa fie dobandit printr-un mod recunoscut de dreptul civil roman. Acest mod la origine era mancipatio. Gaius arata ca mancipatiunea este imaginatia venditio per aes et libram (o vanzare imaginata prin balanta si arama).

Mancipatiunea este cel mai vechi mod de dobandire a proprietatii dupa dreptul civil. La inceput mancipatiunea era un mod de a crea proprietatea, mai tarziu odata cu evolutia dreptului devine un mod de transmitere a proprietatii. Evolutia mancipatiunii este legata de impartirea lucrurilor in mancipii si nec mancipii si de evolutia monedei si dispare mancipatia odata cu disparitia distinctiei dintre lucrurile mancipi si nec mancipi.

La origini, mancipatio era o procedura prin care seful familiei transfera catre un tert puterea (mancipium) asupra unei persoane (sotie, copii) sau asupra unui bun (animale, sclavi) in schimbul unei cantitati de metal care juca rolul de moneda.

Prin functia care mancipatiunea o indeplinea constituia o vanzare. Persoana care instraineaza lucrul se numeste mancipat (vanzator), cel care transmite se numeste mancipio dans sau simplu dans, iar cel care primeste lucrul se numeste accipiens (cumparator).

2.2. Conditiile si formele mancipatiunii

● Conditiile mancipatiunii. Mancipatiunea era posibila daca erau indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa aiba loc intre cetatenii romani sau peregrini care au ius comercii;

b) este necesar ca mancipatiunea sa aiba ca obiect lucruri res mancipi.

Mancipatia era un act solemn care avea loc in prezenta a 5 martori cetateni romani a unui libripens (persoana care tinea balanta si cantarea arama platita drept pret). In fata martorilor dobanditorul (accipiens) trebuia sa pronunte o formula solemna mancipatiunii: "afirm solemn ca acest sclav este al meu dupa dreptul quiritilor si sa-mi fie trecut in proprietate cu pretul acestei bucati de arama." Apoi bara de arama se cantarea si se lovea de bratul cantarului pentru a se dovedi prin sunet puritatea metalului apoi era incredintata catre cel care instraina lucrul.

Mancipatiunea presupunea ca dobanditorul sa atinga cu mana bunul pe care il dobandeste de unde rezulta ca initial acest mod de transmitere a proprietatii era folosit numai pentru bunurile mobile. Ulterior s-a aplicat si la bunuri imobile suprimandu-se prezenta efectiva a lucrului care era transmis printr-o bucata simbolica din acest lucru.

Dupa aparitia monedei, au fost inlocuiti drulii de arama prin cantarirea monedei, ulterior a fost suprimata cantarirea monedei prin numararea ei. In cadrul operatiunii mancipatio dans avea un rol pasiv vorbele sale nu intrau in ritual in mod direct.

● Mancipatia fiduciara

Este o forma de mancipatie care se incheie fara pret sau mai exact spus pe un pret simbolic (1 sestert). Aceasta mancipatie era insotita de un pact de fiducie prin care accipiens face o promisiune spre exemplu ca va dezrobi un sclav. In vechiul drept, pactul de fiducie nu era sanctionat ramanand la bunul plac al lui accipiens.

Formalitati multiple si riguroase care construiesc mancipatiunea fac din ea intr-o perioada ulterioara o frana in dezvoltarea economica, mai cu seama a negotului la Roma. In epoca clasica, rolul mancipatiunii scade facand loc traditiunii, iar legislatia lui Iustinian nu mai mentioneaza mancipatia.

Mancipatia ca de altfel toate actele formale nua dmite inserarea de modalitati: termen sau conditie.

2.3. Efectele mancipatiunii

Principalele efecte ale mancipatiunii sunt:

a) transfera proprietatea quiritara

b) instrainatorului ii revine obligatia de garantie fata de dobanditor care are actiune in garantie (actio auctoritatis) impotriva instrainatorului daca a fost evins de catre un tert. Achizitorul avea si actio de modi agri (actiunea relativa la suprafata terenului) putand sa oblige instrainatorul la dublul pretului platit daca a fost evins de catre tert.

3. In iure cesio

Este un alt mod de a dobandi proprietatea asupra lucrurilor mancipii. In iure cesio are loc printr-un proces fictiv. Cumparatorul unui bun se prezinta impreuna cu vanzatorul in fata magistratului avand asupra lor si bunul. Acolo cumparatorul tinand in mana bunul declara solemn ca-i apartine conform ex iure quiritium. Vanzatorul nu contrazice cumparatorul, iar magistratul ia act de aceasta recunoastere si pronuntand cuvantul adico atribuie bunul cumparatorului in proprietate.

In iure cesio are loc numai in zile faste cand magistratul putea sa pronunte cuvantul adico, desi nu suntem in fata unui proces cu adevarat, ci un lis imaginaria - proces fictiv.

In iure cesio se folosea la lucrurile mancipii dar mai tarziu s-a folosit si la cele nec mancipi. Nu se puteau aplica aplica la fondurile provinciale care erau proprietate romana. Observam ca in iure cesio se descompune in doua acte:

- o parasire (renuntare) la lucru urmata de o

- creare a unei noi puteri asupra lucrului

In iure cesio a cazut in desuetudine inainte de mancipatio.

4. Uzucapio

4.1. Definitia uzucapiunii

Uzucapio reprezenta un mod de a dobandi proprietatea quiritara prin stapanirea unui lucru de catre o persoana un anumit interval de timp este mentionat de Legea celor XII table.

Cel care poseda un lucru mobil un interval de 1 an sau un bun imobil timp de 2 ani devine proprietarul bunurilor stapanite ca efect al posesiei si al scurgerii timpului.

Aparitia uzucapiunii a fost explicata de catre remanisti prin tendinta de a inlatura nesiguranta dreptului de proprietate periaoda indelungata.

Uzucapiunea era accesibila numai cetatenilor romani pentru lucrurile romane.

Uzucapiunea putea sa aiba loc si in cazul in care o persoana trata cu un non dominus dobandirea proprietatii, dar si in cazul in care cineva a dobandit proprietatea res mancipii prin traditie.

4.2. Conditiile uzucapiunii

a) O prima conditie este posesiunea lucrului intervalul de timp prevazut de lege. Legea celor XII table cerea atat posesia dar si folosinta lucrurlui pentru ca initial posesia nu implica si folosinta ci doar pastrarea.

b) O alta conditie este termenul stabilit de lege (1 an la mobile si 2 la imobile). Termenul nu trebuia sa fie intrerupt. O simpla notificare intrerupea prescriptio longi temporis.

c) Era necesar ca lucrul sa fie susceptibil de uzucapat. Nu se puteau uzucapa lucrurile res extra patrimonium (morminte, zidul cetatii) dar si lucrurile luate prin furt sau prin violenta.

d) Se cerea pentru uzucapiune si justul titlu (iustu causa) care era un act sau un fapt juridic susceptibil de a lua in posesie bunul.

e) Era necesara si buna credinta (bona fides) adica convingerea ferma si sincera a uzucapantului ca autorul de la care a dobandit bunul este proprietar deplin.

f) Uzucapiunea nu se aplica pentru pamanturi provinciale. Peregrinii nu pot sa uzucapeze oricat de indelungata ar fi posesiunea lor.

4.3. Felurile uzucapiunii

♦ Prescriptio longi temporis (prescriptia de lunga durata)

Uzucapio este institutie de drept civil care nu se aplica pamanturilor din provincii si nu putea sa fie folosita de peregrini. Prin secolul II d.Hr. imparatii romani creeaza, inspirati din dreptul grecesc, o institutie similara cu uzucapio denumita prescriptio longi temporis. Aceasta noua institutie imita in parte efectele uzucapiunii dar prezinta si diferente fata de aceasta, dar era accesibila si peregrinilor.

Noua institutie cere un termen de 10 ani intre prezenti, adica partile sa fi locuit in aceeiasi cetate (mai tarziu pe teritoriul aceeasi provincii) si 20 de ani intre absenti.

Initial prescriptio longi temporis nu transfera proprietatea, ci ducea la respingerea actiunii proprietarului care revendica lucrul ingaduind astfel posesorului sa pastreze posesiunea, dupa trecerea termenului legal.

Posesorul trebua sa aibe si just titlu si buna-credinta.

Se poate spune ca initial a fost o prescriptie extinctiva si nu una achizitiva.

Termenul era identic pentru bunuri mobile si imobile.

♦ Prescriptio longisimi temporis (Prescriptia de termen foarte lung)

A aparut tarziu catre sfarsitul Imperiului, datorita faptului ca statul nu reusea sa stranga impozitele pe fondurile agricole fiind lasate de proprietar in paragina pentru ca nu erau rentabile.

Imparatul Constantin stabileste lege ca persoana care lasa in parasire un fond sau un bun timp de 40 de ani, iar Theodosiu al II-lea reduce acest termen la 30 de ani, pierde dreptul de a-l mai putea revendica daca un altul chiar cu rea-credinta a posedat acel imobil intreaga aceasta perioada. Asadar, si aceasta forma de prescriptie este numai extinctiva, nu si achizitiva.

Iustinian completeaza reglementarea stabilind caracterul ei achizitiv. Posesorul devenind proprietar asupra bunului uzucapat chiar daca a fost furat, afara de cazul cand furtul a avut loc prin violenta.

Uzucapiunea asigura folosirea bunurilor conform destinatiei.

Face dovada dreptului de proprietate.

5. A diudicatio (Hotararea judecatoreasca)

Dobandirea dreptului de proprietate prin hotarare judecatoreasca putea sa se produca in dreptul roman in urmatoarele cazuri:

a) in cazul impartirii mostenirii si mostenitorii nu se inteleg asupra partajului actio familiae hereciscundae

b) atunci cand iesirea din indiviziune are loc din alte cauze decat mostenirea (asociati, copartasi, etc) actio comuni dividundo si partile nu se inteleg asupra modalitatii de partaj

c) atunci cand exista controversa asupra ogoarelor actio finium regundorum.

In aceste cazuri pretorul imputernicea judecatorul sa procedeze la atribuirea proprietatii intre partile interesate pentru a stabili definitiv drepturile fiecaruia.

6. Lex (Legea)

Proprietatea putea sa fie dobandita in dreptul roman si prin lege. Legea celor XII table arata modul de dobandire a proprietatii prin legat. Legea Paia Poppaea da dreptul de a dobandi proprietatea unor parti din mostenire de catre anumite persoane in dauna altora.