NOTIUNEA DE CONSTITUTIE

NOTIUNEA DE CONSTITUTIE

Constitutia, ca Lege Fundamentala, reprezinta izvorul juridic principal al dreptului constitutional. Valoarea si importanta sa nu se limiteaza doar la acest rol, ea stand la baza unui intreg curent de gandire, aparut in perioada iluminista si continuat inclusiv dupa cel de al doilea Razboi Mondial, cu relevanta atat pentru domeniul juridic, cat si pentru cel politic si filozofic.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "constitutie" provine din substantivul latin "constitution", care inseamna dispozitie, ordin

In perioada Imperiului Roman, cuvantul "constitution" a fost utilizat pentru a desemna legile care emanau de la imparat, chiar daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.

In perioada Evului Mediu, termenul "constitutio" desemna anumite reguli monahale.

Experienta istorica dovedeste ca fiecare stat isi stabileste modul de organizare si exercitare a puterii in Constitutie, atat guvernantii, cat si cei guvernati vazand in acest act politico-juridic, Legea Fundamentala a tarii, Legea suprema, Pactul fundamental. Potrivit teoriei clasice a dreptului constitutional, orice stat are in mod necesar o Constitutie . Abia in secolul al XVIII-lea, termenul "constitutie" incepe sa fie utilizat intr-un sens apropiat celui care ii este atribuit astazi, respectiv acele legi care, reglementand organizarea si functionarea statului, limitau puterea monarhului si garantau anumite drepturi si libertati fundamentale ale individului. Este vorba de o conceptie asupra notiunii de "constitutie", care tine seama exclusiv de continutul normelor ei.

Treptat, s-a format convingerea ca numai o Constitutie scrisa, prin precizia si claritatea ei, putea fi o arma de lupta eficace impotriva abuzurilor puterii absolutiste, afirmandu-se tot mai pregnant, necesitatea unei Constitutii rigide si asigurarea suprematiei ei fata de orice alta norma juridica

Prima Constitutie, in sensul modern al acestui cuvant, a aparut in Anglia si consta intr-un ansamblu de obiceiuri juridice si dintr-un numar de acte scrise, care pot fi insa modificate prin legi ordinare.

Printre actele scrise care se considera ca stau si astazi la baza Constitutiei engleze se numara:

Magna Charta Libertatum din 1215 - document prin care Regele a confirmat privilegiile marilor feudali, facand si unele concesii in folosul paturilor bogate orasenesti. Din perspectiva dezvoltarii constitutionalismului englez, documentul este important prin prevederea cuprinsa in articolul 14, pe baza caruia a fost organizat Marele Consiliu al Regatului, organism alcatuit din arhiepiscopi, episcopi, conti si baroni. Acest consiliu, largit apoi (1265) cu reprezentanti ai oraselor si cavalerilor din comitate, constituit forma embrionara din care s-a format Parlamentul englez modern, cu cele doua camere ale sale (Camera Comunelor si Camera Lorzilor), devenit, incepand cu anul 1295, o institutie permanenta.

Petitia drepturilor din 1628 - a stabilit garantii impotriva perceperii de impozite fara aprobarea Parlamentului, a arestarilor si a confiscarilor de bunuri fara respectarea procedurii de judecata normala.

Habeas Corpus din 1679, prin care s-a incredintat tribunalelor controlul asupra retinerii si arestarii cetatenilor. In conformitate cu Habeas Corpus, la cererea arestatului sau a oricarei alte persoane, tribunalul este obligat sa emita un mandat de aducere a arestatului, putand hotari ca urmare fie retrimiterea lui la inchisoare, fie punerea lui in libertate cu sau fara cautiune.

Bill-ul drepturilor din 1689. Prin acest act a fost declarata ilegala orice preluare de bani pentru Coroana sau pentru folosul ei pentru o alta perioada de timp si in alte conditii decat cele stabilite de Parlament. Ca urmare a punerii in practic a prevederilor acestui document, Parlamentul englez a ajuns in situatia de a fi convocat regulat.

reformele electorale din 1832, 1867, 1884 si 1918,

"Parliaments Acts" din 1911 si 1949, care au diminuat rolul Camerei Lorzilor .

Cuvantul "constitutie" era folosit, asadar, in unele state pentru a delimita unele acte politice sau juridice de simple legi sau statute. In acest sens este cunoscut, intre alte inscrisuri fundamentale, Statua, constitutiones privilegia regni Polonie Magni Ducates Lithavanie Omnium Provinciarum Annexarum a Comittis Vifliciale, adoptat de Adunarea Generala a Seimului Coroanei Poloniei in 1347. Termenul de "constitutie" a fost folosit in Polonia de la sfarsitul secolului al XV-lea pentru a denumi hotarari adoptate de Seim.

In lucrarile politice sau juridice inspirate de principiile dreptului natural, termenului de "constitutie" ii era preferat cel de "Lege Fundamentala", folosit cu precadere in Evul Mediu pentru a desemna acte ale puterii statale inzestrate cu o forta juridica superioara .

Potrivit teoriei clasice a dreptului constitutional, orice stat are in mod necesar o Constitutie. Existenta statului implica cerinta existentei Constitutiei, ea simbolizand tocmai "institutionalizarea puterii intr-un cadru etatic".

Constitutia poate fi definita in diferite forme si din mai multe perspective: ea este un sistem de rigori, si prin aceasta, reluand cuvintele lui Ihering, ea este "sora geamana a libertatii"; Constitutia este un "pact social" intre guvernanti si guvernati; ea este actul prin care s-a "nationalizat puterea"; Constitutia este "statutul" persoanei morale-stat; forma prin care se tinde la "rationalizarea puterii si a statului" .

Constitutia este asezamantul politic si juridic fundamental al unui stat. Ea se situeaza la jonctiunea dreptului cu politica si nu poate inlatura ambiguitatea raporturilor intretinute de aceste doua universuri. Rezulta, astfel, doua conceptii asupra Constitutiei: conceptia politica sau sociologico-politica si conceptia juridica.

Semnificatia Constitutiei ca document politic fundamental este demonstrabila si sub urmatoarele aspecte: Constitutia este retrospectiva si perspectiva, ea realizeaza sinteza proceselor definitorii din istoria societatii respective pana la nivelul de civilizatie si de democratie la care ea a ajuns si, totodata, exprima un proiect consonant cu aspiratiile majore ale colectivitatii constituite in stat.

Intr-o alta definitie, Constitutia ar fi "Legea Fundamentala a unui stat, constituita din norme juridice investite cu forta juridica suprema si care reglementeza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii politice a poporului" .

Legea Suprema a oricarui stat - Constitutia - este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumita filozofie politica si sociala si adoptat de natiune sau in numele ei, pentru a stabili forma de stat, modul de organizare si de functionare a puterilor statului si raporturilor intre acestea, principiile generale ale ordinii juridice al societatii, precum si drepturile si indatoririle cetatenilor, act care este adoptat si modificat potrivit unei proceduri speciale. Aceasta definitie este valabila in principal pentru tipul de Constitutie - conventie, adica pentru Constitutia adoptata de Adunarea Constituanta. In stricto sensu, Constitutia a fost caracterizata ca ansamblu de reguli juridice privind statul .

In sens juridic, Constitutia reprezinta actul prin care se determina statutul puterii, ansamblul regulilor juridice prin care sunt fixate modalitatile de incredintare a puterii si de exercitare a ei. Conceptia juridica asupra Constitutiei se poate exprima in doua sensuri diferite si anume, in sens material si in sens formal.

In sens material, Constitutia cuprinde ansamblul regulilor de drept, indiferent de natura si de forma lor, avand ca obiect constituirea, competenta, functionarea si raporturile principalelor organe de stat, intre ele sau dintre ele si cetateni.

In sens formal sau organic, Constitutia este ansamblul regulilor de drept, indiferent de obiectul lor, elaborate in scris si sistematic, deci intr-o forma distincta, de catre un organ de stat anume constituit in acest scop (Adunarea Constituanta) si urmand o procedura specifica (adoptarea textului in Adunarea Constituantei cu o majoritate calificata, de doua treimi din numarul total al membrilor adunarii sau printr-un referendum) .

Astfel, Andr Hauriou intelege prin sens material "orice stat care, prin faptul ca exista, are o Constitutie, un numar de dispozitii care reglementeaza organizarea si raporturile dintre puterea publica si fixeaza relatiile de principiu intre cetatean si stat", iar in sens formal, "Constitutia este un ansamblu de reguli, edictate de regula, cu o anumita solemnitate si, formand in general o categorie speciala printre regulile juridice".
O alta viziune asupra acestor doua concepte o are Benoit Jeanneau; el afirma ca: "in sens material, Constitutia trebuie privita ca ansamblul regulilor relative la organizarea si activitatea statului, iar in sens formal, ca documentul care reglementeaza institutiile si care nu poate fi elaborat sau modificat decat dupa o procedura diferita de cea folosita pentru alte reguli de statul de drept".

Tot din punct de vedere al celor doua criterii de formare a Constitutiei, Pierre Pactet afirma: 'Daca o definim din punct de vedere material, adica in functie de continutul sau, atunci ea se intinde asupra tuturor regulamentelor relative la transmiterea si exercitarea puterii, fie ca figureaza sau nu in textele scrise, si daca figureaza in acestea, indiferent de categoriile de texte din care face parte. Daca definim Constitutia din punct de vedere formal sau organic - ea cuprinde regulile care, fie ca au primit forma distincta, fie ca au fost edictate sau nu pot fi revizuite decat de un organ specific, fie ca au fost edictate sau nu pot fi revizuite decat in conformitate cu o procedura specifica" .

Cumuland cele doua criterii, Constitutia poate fi definita ca fiind actul juridic normativ suprem, cuprinzand normele care au ca obiect de reglementare imtitutionalizarea si exercitarea puterii, norme adoptate in cadrul unei proceduri specifice .

In doctrina constitutionala franceza se sustine ca din punct de vedere politic, Constitutia ar fi rezultatul transpunerii in norme de drept a unui ansamblu mai mult sau mai putin amplu de revendicari politice sau care sa exprime starea unei societati intr-un moment istoric determinat. Conceptul juridic al Constitutiei se raporteaza la un sub-ansamblu precis determinat al sistemului de drept.

Tot in doctrina constitutionala franceza se face distinctia intre "constitutia politica" si "constitutia sociala". Constitutia politica ar reglementa strict statutul puterii, cadrul juridic de obtinere prin proceduri electorale democratice la care se recurge periodic, a puterii si de exercitare a acesteia. Constitutia sociala ar defini obiectivele statului, proiectele dezvoltarii sociale viitoare ale unei anumite natiuni.

Notiunea de "constitutie" este analizata si din perspectiva politologica si sociologica.

Din punct de vedere politologic, Constitutia a fost definita ca fiind ansamblul normelor politice si legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare. In opinia unuia dintre fondatorii constitutionalismului american, James Madison, "scopul oricarei constitutii politice este, ori trebuie sa fie, in primul rand, sa obtina pentru guvernantii care poseda cea mai mare intelepciune de a discerne si cea mai inalta insusire de a conduce, binele comun al societatii, iar in al doilea rand, sa ia cele mai eficiente masuri de prevedere pentru a-i pastra pe acestia virtuosi cat timp exercita conducerea ".

Din punct de vedere sociologic, Constitutia reprezinta in esenta un pact social (acord rational incheiat intre oameni) intervenit intre guvernant si guvernati prin care acestora din urma li se garanteaza un summum de drepturi in schimbul acceptarii de catre ei a puterii de comanda si a dominatiei la care sunt supusi de guvernant, fara, insa, ca acesta sa devina tiranic