NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL MUNCII

NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL MUNCII

Sectiunea 1) Notiunea si obiectul dreptului muncii:

In acceptiunea sac ea mai larga, termenul munca are sensul de activitate indreptata spre un anumit scop, in procesul careia omul efectueaza, reglementeaza si controleaza prin actiunea sa schimbul de materii dintre el si natura pentru satisfacerea trebuintelor sale, dar si rezultatul acestei activitati, anume folosul material, castigul, profitul .

Dreptul muncii trateaza numai munca subordonata, reglementand situatia juridical a persoanei care munceste in favoarea si sub autoritatea altei personae, fizice sau juridice, in schimbul unui salariu .

In literature juridica s-a aratat ca " Nu actioneaza de o maniera independenta angajatii sau orice alte personae care sunt legate de un angajator printr-un contract individual de munca sau prin orice alte instrumente juridice care stabilesc relatia angajator- angajat in ceea ce priveste conditiile de munca, remunerarea si responsabilitatile angajatorului". Prin urmare, rationand per a contrario, celelalte activitati, carora nu li se poate aplica regula de mai sus, sunt independente ( cum ar fi notarul public, avocatul, faramcistul, medical, expertul contabil si altele).

Dreptul muncii este acea ramura a dreptului care reglementeaza relatiile sociale de munca, stabilite intre angajatori si salariati( angajati) .

Dreptul muncii poate fi definit ca fiind acea ramura de drept alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si collective de munca, atributiile organizatiilor sindicale si patronale, conflictele de munca si controlul aplicarii legislatiei muncii.

Obiectul dreptului muncii cuprinde relatiile sociale de munca, adica totalitatea relatiilor care se formeaza intre oameni in procesul de munca. Relatiile sociale de munca devin raporturi juridice de munca atunci cand sunt reglementate de normele juridice. In acceptiunea restransa, dreptul muncii este dreptul contractelor de munca, iar in acceptiune larga, dreptul muncii cuprinde atat analiza raporturilor juridice de munca, precum sip e cea a altor categorii de raporturi juridice care la randul lor implica prestarea unei munci[7].

Pe de alta parte, in reglementarea proprie a dreptului muncii intra si raporturi juridice conexe, precum securitatea si sanatatea in munca, formarea profesionala, organizarea, functionarea, atributiile sindicatelor si patronatelor, jurisdictia muncii, care toate deriva din incheierea contractului de munca ori sunt grefate pe acesta.

Raporturile juridice de munca sunt acele relatii sociale reglementate de lege,care iau nastere intre o persoana fizica pe de o parte si, ca regula, o persoana juridical pe de alta parte, ca urmare a prestarii unei anumite munci de catre prima persoana in folosul celei de a doua care, la randul ei, se oblige sa o remunereze sis a creeze conditiile necesare prestarii acestei munci[8].

Subiectele raportului juridic de munca sunt angajatorul si salariatul.

Din definitia de mai sus desprindem unele caracteristici ale raportului juridic de munca:

-intre subiectele raportului exista relatie de subordonare, in sensul ca persoana care presteaza munca este subordonata anagjatorului;

- raportul poate exista numai intre doua personae, angajator si angajat;

- se stabileste ca regula intre o persoana juridical( angajatorul) si o persoana fizica(angajatul) ori, prin exceptie, intre doua personae fizice, fiind exclusa existenta raportului intre un angajator persoana juridica sau fizica si un angajat - persoana juridica, intrucat munca in acest cadru juridic nu poate fi prestata decat de persoana fizica( pentru munca in sine prestata de o persoana juridical suntem in prezenta unui contract cu natura juridica diferita, din afara dreptului muncii( drept commercial ,cel mai adesea).

- raportul juridic de munca are character personal, fiind incheiat intuitu personae.

Din consideratiile de mai sus reies trasaturile raporturilor juridice de munca:

a)      raportul juridic de munca ia nastere, de regula, prin incheierea unui contract individual de munca;

b)      are caracter bilateral, persoana care presteaza munca fiind intotdeauna o persoana fizica;

c)      are caracter personal - intuitu personae-,munca fiind prestata de persoana fizica in considerarea pregatirii, aptitudinilor si calitatilor proprii ale acesteia. Reprezentarea este inadmisibila in raporturile de munca.

d)      Raportul juridic de munca se caracterizeaza printr-un mod specific de subordonare a persoanei fizice fata de celelalt subiect in folosul caruia presteaza munca. Subordonarea implica obligatia salariatului de a respecta disciplina muncii, programul de lucru, celelate reguli legal impuse de angajator;

e)      munca trebuie sa fie remunerate prin plata salariului;

f)       asigurarea, prin prevederile legii si ale contractului, a unei protectii multilaterale pentru angajati, atat referitor la conditiile de munca, precum si la drepturile ce decurg din incheierea contractului.

Formele raporturilor juridice de munca :

a)      Formele tipice sunt cele fundamentate pe contractul individual de munca(unde persoana fizica se obliga sa depuna forta sa de munca in folosul celeilalte parti, aceasta din urma obligandu-se sa creeze conditii corespunzatoare pentru prestarea muncii si sa remunereze aceasta munca); mai intra aici situatia juridica a functionarilor publici, a demnitarilor, diplomatilor, magistratilor , militarilor, membrilor cooperatori,

b)      Formele atipice sunt: - raporturile de munca fondate pe contractul de ucenicie[9];

raporturile de munca ale avocatilor salarizati in interiorul profesiei de avocat.[10]

Izvoarele dreptului muncii pot fi impartite in trei categorii principale:

a)      izvoare commune cu cele ale altor ramuri de drept ( Constitutia, legi organice, legi ordinare, ordonante,etc.);

b)      izvoare specifice dreptului muncii, cum sunt statutele profesionale sau disciplinare, contractele collective de munca, regulamentele interne, regulamentele de organizare si functionare.

c)      Reglementarile internationale( conventii, pacte, acorduri) la care Romania este parte prin aderare sau ratificare, cum sunt conventiile Organizatiei Internationale a Muncii sau normele dreptului comunitar european.

Constitutia Romaniei[11] reprezinta legea fundamentala a intregului sistem de drept, fiind cel mai important izvor de drept. Aceasta enumera principalele acte normative ca izvoare de drept(inclusiv pentru dreptul muncii), indicand si autoritatea publica emitenta[12]. Totodata, Constitutia consacra unele drepturi fundamentale, dezvoltate in dreptul muncii, cum ar fi dreptul de asociere( art.40), dreptul la securitatea si sanatatea salariatilor (art.41) ,dreptul la greva(art. 43) etc.

Codul muncii[13] este principalul si, totodata, cel mai cuprinzator izvor al dreptului muncii, acesta consacrand autonomia dreptului muncii in sistemul de drept. Codul contine treisprezece titluri, reglementand:

Titlul I- Dispozitii generale

Titlul II- Contractul individual de munca

Titlul III- Timpul de munca si timpul de odihna

Titlul IV- Salarizarea

Titlul V- Sanatatea si securitatea in munca

Titlul VI Formarea profesionala

Titlul VII- Dialogul social

Titlul VIII- Contractele collective de munca

Titlul IX- Conflictele de munca

Titlul X- Inspectia muncii

Titlul XI- Raspunderea juridica

Titlul XII- Jurisdictia muncii

Titlul XIII- Dispozitii tranzitorii si finale.

Legile speciale care reglementeaza relatii sociale de munca sau au in vedere asemenea relatii sunt la randul lor izvoare de dreptul muncii.Exemplificam cu : Legea nr.90/1996 privind protectia muncii; Legea nr.154/1996 privind contractul colectiv de munca; Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca; Legea 203/1999 privind permisele de munca; Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale si exemplele pot continua.

Ordonantele si hotararile Guvernului, care pot fi adoptate de Guvern, potrivit art.108 alin. 1-3 din Constitutie. De exe4mplu, sunt izvoare de dreptul muncii: O.U.G. nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar; Hotararea Guvernului nr.1025/2003 privind metodologia si criteriile de incadrare a persoanelor in locurile de munca cu conditii deosebite si exemplele pot continua.

Ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de ministri si conducatorii altor organe centrale. Sunt emise in baza si in vederea executarii legilor, hotararilor si ordonantelor Guvernului, in scopul de a stabili masuri tehnico-organizatorice, detalieri ale dispozitiilor legale superioare pentru corecta aplicare a acestora.

Practica si jurisprudenta au rolul de a-i ajuta pe practicieni sa interpreteze correct dispozitiile legale, dar nu constituie prin ele insele izvoare de drept. Numai deciziile Curtii Constitutionale au character obligatoriu, conform art. 147(1) alin.4, teza a doua[14], si pot fi incluse in categoria izvoarelor de drept.

Contractele collective de munca au devenit unele dintre cele mai importante izvoare ale dreptului muncii, prin intermediul Legii 13/1991 si, ulterior, Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca. Contractul colectiv de munca este un izvor de drept de origine conventionala, negociata.

Regulamentele interne constituie izvoare specifice ale dreptului muncii, importanta lor rezultand din continutul lor.Acestea trebuie sa cuprinda :reguli privind protectia, igiena si securitatea in munca ; reguli privind respectarea principiului nediscriminarii si al inlaturarii oricarei forme de incalcare a demnitatii; drepturile si obligatiile angajatorului si ale salariatilor; abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile; etc.

PRINCIPIILE DREPTULUI MUNCII

Notiune- Principiile dreptului sunt idei generale si commune tuturor ramurilor de drept, dar pot fi si specifice unei singure ramuri de drept. Similar cu alte ramuri de drept, in dreptul muncii se intalnesc atat principii generale, cat si principii specifice.

Principiile generale sunt: separatia puterilor in stat, egalitatea in fata legii, legalitatea etc.

Principiile dreptului muncii sunt idei generale si commune pentru intreaga legislatie a muncii , fiind denumite in codul muncii ca principii fundamentale .

In doctrina, principiile consecrate sunt urmatoarele:

neingradirea dreptului la munca si libertatea muncii;

interzicerea muncii fortate;

egalitatea de tratament si interzicerea discriminarii;

negocierea conditiilor de munca;

protectia salariatilor;

consensualitatea si buna credinta;

asocierea libera a salariatilor, precum si a angajatorilor;

dreptul la greva.

a)      Neingradirea dreptului la munca si libertatea muncii este un principiu constitutional, fiind reglementat in art.41 alin.1 din Constitutie: "Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera."

La randul sau, Codul muncii prevede in art. 3 ca " Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.

Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi aceasta."

Aceste dispozitii sunt imperative, contractul de munca incheiat cu nerespectarea lor fiind nul de drept.

Dreptul de a munci si libertatea alegerii locului de munca se regasesc si in Declaratia universala a drepturilor omului, in art.23, pct.1, text conform caruia "orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a profesiei si a felului muncii, la conditiile echitabile si satisfacatoare de prestare a acestei munci". Dreptul neingradit la munca si libertatea muncii mai sunt consecrate si in Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, in art. 6 pct.1.

Libertatea muncii presupune dreptul persoanei de a allege singura si libera profesia, unde si pentru cine munceste, in ce conditii. Ea se manifesta prin caracterul contractual al tuturor formelor raportului juridic de munca. Dreptul la munca este o expresie a libertatii si personalitatii umane.

b)Consecinta libertatii de a munci o constituie excluderea muncii fortate sau obligatorii. Acest principiu este, de asemenea, reglementat in Constitutie, in art.42 alin.1, dispozitie potrivit careia munca fortata este interzisa, reglementare reluata in Codul muncii, in art.4 alin.1. De altfel, supunerea unei persoane la munca fortata sau obligatorie este infractiune prevazuta in codul penal roman actual(art.191). In art.4 alin.2, Codul muncii defineste munca fortata ca fiind orice munca sau serviciu impus unei personae sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtamantul in mod liber. La randul sau, Constitutia Romaniei defineste munca munca fortata si obligatorie prin opozitie cu cazurile limitative care nu au acest character( art.42 alin.2).

Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr 105/1957 prevede in art.1 ca fiecare membru care o ratifica se angajeaza sa aboleasca munca fortata sau obligatorie sis a nu recurga la ea sub nici o forma ca:

masura de constrangere sau educatie politica;

metoda de mobilizare si utilizare a mainii de lucru pt dezvoltarea economica;

sanctiune disciplinara in relatiile de munca;

pedeapsa pt participarea la greve;

masura de discriminare rasiala.

In accord cu dispozitiile internationale si interne( Conventia europeana a drepturilor omului, Constitutia Romaniei si altele), nu constituie munca fortata sau obligatorie:

activitatile pt indeplinirea indatoririlor militare;

munca persoanei condamnate, prestata in conditii normale, in detentie sau liberare conditionata

indeplinirea obligatiilor civice stabilite prin lege

prestatii in caz de forta majora(razboi, catastrophe sau pericol de catastrophe).

c)      Egalitatea de tratament si interzicerea discriminarii: Este principiu constitutional, reglementat in art. 16 alin.1 , text conform caruia "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".

In Codul muncii acesta este preluat in art.5 alin.1, in sensul ca "in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii". Sensul egalitatii de tratament este multiplu, angajatorului fiindu-I interzis sa dezavantajeze unii dintre angajati in favoarea altora la: incheierea, suspendarea, modificarea sau incetarea raporturilor de munca; stabilirea atributiilor de serviciu; cuantumul salariilor; promovarea profesionala; aplicarea sanctiunilor disciplinare etc.

d) Negocierea conditiilor de munca. Este un drept recunoscut de constitutie, in art. 41 alin.5 ( " dreptul la negocieri collective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor collective sunt garantate"), drept reluat in art.6 alin.2 din Codul muncii

Negocierea colectiva se concretizeaza in contractul colectiv de munca, incheiat potrivit Legii nr. 130/1996, iar cea individuala in contractul individual de munca, incheiat in conditiile art. 10-36 din Codul muncii.

d)      Protectia salariatilor se regaseste reglementata in Constitutia Romaniei, in art. 41 alin.2, potrivit caruia " Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor,regimul de munca al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege". Acest principiu este reluat si in art.6 alin.1 din Codul muncii:" Orice salariat care presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale , fara nici o disacriminare".

Un intreg titlu al codului muncii- titlul V- se refera la sanatatea si securitatea in munca. In esenta, angajatorul este obligat sa ia toate masurile necesare pt. protejarea vietii si sanatatii salariatilor.

e)      Consesualitatea si buna credinta sunt reglementate in art. 8 alin.1 din Codul muncii: " relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei credinte". Conceptul de buna credinta se regaseste si in Constitutia Romaniei, in art. 57, text referitor la exercitarea cu buna credinta a drepturilor si libertatilor. Raporturile de munca au character consensual, depinzand exclusive de vointa partilor, atat sub aspectul nasterii lor, cat si sub cel al derularii.

f)       Asocierea libera a salariatilor , precum si a angajatorilor are fundament constitutional, in continutul art.40 alin.1, conform caruia " cetatenii se pot asocial liber in partied politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere". La randul sau, Codul muncii dispune in art.7 : "Salariatii si angajatorii se pot asocia liber pentru apararea drepturilor si bpromovarea intereselor lor profesionale, economice si sociale". In materia asocierii si a parteneriatului social au fost adoptate legi speciale, una pentru patronate( Legea 356/2001) si alta pentru sindicate( Legea 54/2003).

g)      Dreptul la greva este tot un principiu constitutional, prevazut in art.43 alin.1 din legea fundamentala; " Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale". Textul este preluat in art.250 din Codul muncii. Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca stabileste conditiile de declansare, desfasurare, suspendare si incetarea grevei. Participarea la greva este libera in sensul ca nimeni nu poate fi constrans sa participle sau sa refuse acesata participare.[16]

LEGATURA DREPTULUI MUNCII CU ALTE RAMURI DE DREPT

1) Dreptul muncii si dreptul constitutional. Dreptul constitutional a fost definit in doctrina ca " acea ramura a dreptului unitar formata din normele juridice care reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii "[17]. Datorita pozitiei superioare pe care o ocupa in sistemul de drept, principiile dreptului constitutional se regasesc in toate celelalte ramuri de drept, inclusive in dreptul muncii.

Legatura dreptului muncii cu dreptul constitutional rezulta si din activitatea Curtii Constitutionale de control al constitutionalitatii exercitat asupra unor dispozitii ale legislatiei muncii.