Functiile primare si secundare ale procesului de socializare

Functiile primare si secundare ale procesului de socializare

Facilitand existenta normala a vietii sociale, asigurand stabilitatea si functionarea adecvata a structurilor sociale si permitand continuitatea si coeziunea interna a grupurilor sociale, procesul de socializare il invata pe individ sa inteleaga cultura si modelele ei de gandire si actiune. Socializarea este acel proces prin care individul este orientat in a-si dezvolta comportamentul sau actual, in concordanta cu standardele grupului din care face parte. Un asemenea proces consta in asimilarea de catre indivizi a unor modele de gandire si de actiune, compatibile cu cerintele rolurilor sociale pe care sunt chemati sa le indeplineasca in cursul participarii la viata sociala. Din acest punct de vedere, ca proces de invatare, socializarea permite adecvarea conduitelor individuale si de grup la valorile si normele societatii, facilitand, deci, consensul si conformitatea.

In cursul procesului de socializare indivizii dobandesc cunostinte, convingeri, atitudini, motivatii si capacitate necesare pentru exercitarea in bune conditii a rolurilor atribuite de catre societate.

In concordanta cu obiectivele oricarui proces de socializare, copilul este orientat sa-si dezvolte comportamentul actual in concordanta cu standardele (normele, valorile si regulile de conduita) compatibile cu cultura (subcultura) de care apartine. Este evident, in acest sens, ca socializarea in cursul copilariei (socializarea primara) nu poate pregati individual pentru toate rolurile pe care le va indeplini in societate. De aceea, alaturi de socializarea primara un rol important revine si socializarii continue, adica acelui proces de dobandire de cunostinte si abilitati care se manifesta in toate stadiile cursului vietii. Un rol fundamental, insa, il poseda socializarea primara, deoarece primele experiente de viata influenteaza profund structura personalitatii individului si au o importanta deosebita supra evolutiei sale ulterioare ca membru al societatii. In cadrul procesului de socializare primara, copilul asimileaza un intreg sistem de cunostinte, atitudini, deprinderi si reguli morale, necesare convietuirii sociale, dezvoltandu-si gandirea, imaginatia si capacitatea creatoare, in directii dezirabile social, desi pot exista situatii in care toate aceste elemente urmeaza un curs negative, orientat antisocial.

Departe de a reprezenta doar un proces de invatare a conformitatii, socializarea, in ansamblul ei este un proces de "maturizare", de dezvoltare progresiva a unor capacitate fizice si psihice, care permit identificarea copilului cu ceilalti ai grupului familial si ai societatii din care face parte, de manifestare a unor atitudini de discernamant fata de mesajele exprimate si de personalizare, adica afirmarea sa ca persoana independenta pentru acest motiv orice disfunctie sau carenta a acestui proces are un impact puternic asupra copilului, determinand, in anumite circumstante, orientarea sa devianta sau delincventa.

Desi procesul de socializare poseda o mare variabilitate culturala manifestandu-se in mod diferit de la o societate la alta, atat in ceea ce priveste practicile utilizate si finalitatile sale, el are un caracter de "universalitate", intrucat orice societate acorda o importanta fundamentala pregatirii indivizilor pentru rolurile sociale pe care le vor exercita in diferite etape de viata. Cunostintele si deprinderile asimilate in cursul procesului de socializare permit internalizarea unui "model cultural" constand atat in comportamentele deschise, vizibile (tinuta, limbajul, conduita morala, in general, ), cat si in conduite mai putin vizibile sau invizibile, dar care pot fi deduse (optiuni, evaluari, atitudini, opinii, stari emotionale etc.)

Toate caracteristicile mentionate evidentiaza faptul ca procesul de socializare se afla intr-o legatura directa cu particularitatile biologice si psihice ale dezvoltarii umane ale diferitelor perioade de varsta. Astfel, socializarea in copilarie implica dobandirea capacitatii de comunicare si interactiune, competentei de exercitare a rolurilor de copil, scolar, prieten, normativitatea vietii sociale. La randul ei, socializarea in adolescenta are, in esenta ei, un rol anticipativ, pregatind tinerii pentru viitoarele roluri de adult.

Dat fiind faptul ca nu toate instantele socializatoare sunt caracterizate de performante educationale, iar intre ele pot exista si relatii conflictuale (de exemplu, normele si valorile promovate de anturajul minorului pot fi, adeseori, in conflict cu cele impuse de familie sau de scoala), este posibil ca procesul de socializare sa aiba si un caracter negativ sau discordant[1]. Socializarea negativa se poate defini atat ca proces de invatare sociala a unor norme apartinand unor subculturi sau minoritati marginale ori deviante, care intra in conflict cu normele majoritatii, cat si ca functionarea defectuoasa a socializarii, in sensul lipsei de coerenta si comunicare intre diferitele instante socializatoare.