Actele preparatorii Tentativa - Definitia tentativei si cadrul legal al acesteia

Actele preparatorii-Executarea actiunii infractionale implica in unele cazuri o activitate premergatoare, de pregatire, care consta in procurarea de catre autor sau de catre alt participant a unor date,informatii,mijloace referitoare la locul si timpul,modul si procedeul cel mai adecvat pt prod infractiunii.Aceste actiuni sunt acte de pregatire care pot fi: acte de pregatire materiala- anumite instrumente cu ajutorul carora autorul isi va desavarsi actiunea infractionala; acte de pregatire intelectuala -culegerea de date sau informatii referitoare la locul unde se afla obiectul material al infractiunii, date despre victima. Aceste acte de pregatire la unele infractiuni care nu sunt de un pericol mare, nu sunt posibile. Actele de pregatire nu sunt incriminate deoarece ele nu pun in pericol valorile sociale ocrotite de lege, decat in situatii speciale decat atunci cand se

asimileaza actele de pregatire cu cele de executare, incriminandu-le ca atare. De exemplu, articolul 173 alin. 2 Cod penal prevede ca, se

considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor precum si luarea de masuri in vederea comiterii urmatoarelor infractiuni: 'tradarea prin ajutarea inamicului, tradarea prin transmiterea de secrete.

In aceste cazuri ratiunea incriminarii actelor de pregatire ca tentativa sau infractiune consumata este justificata prin caracterul preventiv al incriminarii. Statul nu-si poate permite sa stea pasiv pana la exec. actiunilor infractionale pentru a le sanctiona, deoarece ar fi tarziu, iar urmarile ar fi prea grave pentru societate.

Tentativa

Definitia tentativei si cadrul legal al acesteia

Aceasta forma a infractiunii consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul {an. 20 alin. l Cod penal).

Exista tentativa si in cazul in care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsii actelor de executare obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla (art. 20 alin, 2 Cod penal). Nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea consumarii infractiunii se datoreaza modului cum a fost conceputa executarea i art. 20 alin. 3 Cod penal).

in cazul tentativei actiunea infractionala are loc dupa luarea hotararii sau dupa actele de pregatire (atunci cand ele exista) si se termina inainte de producerea urmarii ceruta de lege, adica inainte de consumarea infractiunii tip. Tentativa constituie infractiune numai atunci cand este incriminata in mod expres (art. 144 Cod penal).

Conditiile tentativei, sunt urmatoarele:

a) Existenta intentiei de a savarsi infractiunea - rezulta din interpretarea prevederilor art. 20 alin. l Cod penal (tentativa consta in punerea in executare a hotararii).Datorita acestei conditii, tentativa nu este posibila la infractiunile savarsite din culpa si nici la cele praeterintentionate

b) Existenta unui inceput de executare a actiunii constand in acte concrete indreptate nemijlocit impotriva valorii sociale ocrotita prin lege. Aceasta conditie face ca tentativa sa nu fie posibila la infractiunile omisive (de inactiune), la cele cu executarea prompta (insulta) si nici la infractiunile de obicei (cersetoria).c) Actiunea a carei executare a inceput sa se intrerupa din motive independente de faptuitor datorita initiativei sale, sau cu toate ca a fost dusa pana la capat nu si-a produs efectul. Momentul intreruperii sau al terminarii executarii actiunii constituie partea finala a tentativei. Formele tentativei Tentativa are 3 forme si anume: A) Tentativa intrerupta (neterminata) exista atunci cand executarea (actiunea) nu este dusa pana la capat fie din motive independente de vointa faptuitorului, fie din initiativa sa. De exemplu, faptuitorul introduce mana in buzunar pentru a fura si este prins in aceasta faza sau, patrunde in apartament si cu toate ca are posibilitatea sa-si insuseasca bunuri renunta la actiune.B) Tentativa terminata (perfecta), exista atunci cand executarea actiunii prevazuta de legea penala a fost dusa pana la capat dar nu s-a produs urmarea prevazuta si dorita sau acceptata de faptuitorC) Tentativa improprie, se caracterizeaza prin continutul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite, precum si prin lipsa obiectului material al infractiunii de la locul unde faptuitorul credea ca se afla. imprejurari care fac ca producerea rezultatului sa nu fie posibila.

In doctrina si practica judiciara sunt cunoscute doua variante ale ,acestei forme de tentativa si anume: a) Tentativa relativ improprie (art. 20 alin. 2 Cod penal) se caracterizeaza prin aceea ca mijloacele folosite de faptuitor sunt apte prin natura lor sa produca rezultatul dar in cazul concret acele mijloace s-au dovedit insuficiente sau defectuoase, facand cu neputinta producerea rezultatului (de exemplu, autorul a pus otrava in doza prea mica in alimentul cu care voia sa ucida victima; arma cu care se intentiona uciderea era defecta nu a declansat focul ).Tot tentativa relativ improprie exista si atunci cand bunul pe care faptuitorul dorea sa-l insuseasca nu se mai afla m locul in care stia sau credea ca se afla.

b) Tentativa absolut improprie, reglementata de ari. 20 alin. 3 Cod penal, se caracterizeaza prin imposibilitatea absoluta a producerii

rezultatului urmarit, imposibilitate determinata de inaptitudinea mijloacelor folosite de a produce rezultatul, fie din inexistenta absoluta a obiectului infractiunii, fie datorita modului absurd in care a fost conceputa executarea. De exemplu, exista tentativa absolut improprie cand actiunea este indreptata impotriva unui bun inexistent sau cand se incearca uciderea unei persoane prin vraji, descantece etc

Infractiuni la care tentativa nu este posibila

Desi faza executarii este, de regula, necesara in derularea activtatii infractionale si tentativa este posibila in cazul celor mai multe fapte penale sunt totusi unele cazuri in care tentativa nu este posibila din cauze tinand, fie de latura materiala, fie de latura subiectiva o faptelor respective.

a) Infractiuni la care tentativa nu este posibila datorita unor cauze de ordin material

- La infractiunile omisive, a caror savarsire se prodige prin inactiune, adica prin neefectuarea activitatii ordonata de lege, a caror latura obiectiva se realizeaza imediat, fara a lasa loc tentativei; - La infractiunile de imediata consumare (sau cu executare prompta) intrucat acestea sunt lipsite de o desfasurare in timp a activitatii infractionale. Momentul efectuarii primului act de executare coincide eu momentul consumarii infractiunii, nelasand loc pentru tentativa (de exemplu, infractiunile de insulta, calomnie, ultraj comise verbul).

- La infractiunile de obicei, nu exista tentativa fiindca pentru existenta laturii obiective a acestora este necesara o repetare tie acte de acelasi fel, intr-un numar care sa indice obisnuinta. Un act efectuat in intregime nefiind incriminat in mod izolat cu atat mai mult incercarea de a efectua un astfel de act nu poate constitui o tentativa a infractiunii de obicei.

- La infractiunile formale (de atitudine, de pericol,) inmiea acestea se consuma chiar in momentul terminarii activitatii infractionale, adica in momentul terminarii activitatii infractionale.

Infractiuni la care tentativa nu este posibila datorita unor cauze subiective

- Infractiunile comise din culpa, deoarece aceasta forma a vinovatiei exclude ideea de punere in executare a hotararii de savarsire a unei infractiuni.- Infractiunile praeterintentionate, nu sunt susceptibile de tentativa deoarece rezultatul mai grav decat cel dorit si urmarit de faptuitor este relevant din punct de vedere penal decat daca se produce efectiv din culpa subiectului activ. - infractiunile savarsite spontan, exclud prin natura lor ideea de tentativa. Pedeapsa pentru tentativa in legislatia noastra penala este reglementat sistemul sanctionarii limitate a tentativei deoarece ea se pedepseste numai cand legea prevede ,expres aceasta (an. 21 alin, l Cod penal).in textul din partea speciala a Codului penal sau din legea speciala se prevede ca tentativa se pedepseste , atunci cand legiuitorul a inteles sa o sanctioneze. Alteori, intr-un text distinct, se prevede ca tentativa la anumite infractiuni dintr-un capitol sau dintr-o sectiune a Codului penal se pedepseste. Daca legea nu prevede in mod expres pedepsirea tentativei, fapta ramasa in aceasta faza nu se sanctioneaza

Potrivit art. 21 alin.2 Cod penal tentativa se sanctioneaza cu o pr. leapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului sp'-cia! prevazut de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general (inchisoarea de 15 zile sau amenda 100.000 lei). Cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe

viata se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 20 ani. Tentativa se sanctioneaza cu limite de pedeapsa mai reduse fata de infractiunea consumata deoarece ea prezinta un pericol social mai mic, prin aceea ca nu s-a produs urmarea prevazuta de lege. Cand legea prevede pedepse alternative pentru infractiunea consumata, instanta va alege mai intai pedeapsa la care s-ar fi oprit daca fapta ar ii imbracat forma consumata si apoi o va aplica in limitele prevazute pentru tentativa. Reducerea limitelor pedepsei pentru tentativa privesc numai pedepsele principale nu si pedepsele complimentare constanti in interzicerea unor drepturi care au limite generale cuprinse intre l si 10 ani. in cazul tentativei savarsita de un minor, se aplica mai intai prevederile privind sanctionarea tentativei si Dupa aceea dispozitiile referitoare la minoritate, ceea ce inseamna ca in astfel de situatii minimul si maximul special al pedepsei se reduce la 1/4 din pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata. Cazuri de nepedepsire a tentativei Potrivit art. 22 al. l Cod penal este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infr.,se aplica pedeapsa pentru infractiunea respectiva. In cazul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului exista tentativa dar nu este sanctionata, spre deosebire de situatiile reglementate de art. 20 alin. 3 Cod penal, cand nu exista tentativa.

a) Desistarea consta in intreruperea actiunii, a executarii acesteia de catre faptuitor inainte de terminarea ci si de buna voie, ceea ce presupune ca faptuitorul ar fi putut sa o continue nestingherit. Desistarea presupune o abandonare din proprie initiativa a executarii infractiunii, si nu o renuntare impusa de anumite imprejurari

exterioare. De asemenea, desistarea presupune ca autorul sa se afle in faza actelor de executare a infractiunii, nemaiputand interveni atunci cand executarea s-a terminat (fara sa se pruduca rezultatul) ori dupa ce infractiunea s-a consumat.

Desistarea poate avea loc numai in cazul tentativei intrerupte. Nu intereseaza motivele renuntarii la continuarea actiunii ci faptul ca renuntarea trebuie sa fie irevocabila. De exemplu, faptuitorul patrunde in cm sa pentru a fura banii pe care-i gaseste pe masa si cu toate ca are posibilitatea sa si-i insuseasca, renunta si paraseste locuinta clin proprie initiativa. Dimpotriva nu exista desistarea, de exemplu , atunci cand inculpatul loveste victima cu o bata in cap cu intentia de a o ucide si nu repeta lovitura, cu toate ca ar fi avut aceasta posibilitate, deoarece actiunea autorului era terminata.

h) impiedicarea producerii rezultatului, este posibila la tentativa terminata fiindca executarea s-a epuizat dar nu s-a produs rezultatul datorita interventiei faptuitorului, impiedicarea trebuie sa aiba loc inainte de descoperirea faptei de catre oricine, in afara victimei si ea consta intr-o atitudine activa care sa anihileze producerea rezultatului, deci sa evite consumarea infractiunii. Daca numai unul dintre participanti incearca sa impiedice producerea rezultatului, se vor aplica prev. art. 30 Cod penal potrivit carora nu se pedepseste participantul care impiedica consumarea faptei inainte de descoperirea ei.

impiedicarea producerii rezultatului nu trebuie confundata cu actul prin care faptuitorul incearca sa repare urmarea deja cauzata (de exemplu transportarea victimei la spital).Asemenea acte pot fi luate in considerare ca circumstante atenuante. Cand actiunea indeplinita pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune se aplica pedeapsa pentru infractiunea respectiva (art. 22 alin. 2 Cod penal). De exemplu, pentru neutralizarea victimei si comiterea furtului faptuitorul procura substante toxice, intra in locuinta si din proprie initiativa renunta Ia furt. in acest caz exista desistarea pentru furt dar faptuitorul raspunde pentru detinere de substante toxice si pentru violare de domiciliu, aceste fapte constituind infractiuni de sine statatoare¹⁰'.

c) Conditiile desistarii si ale impiedicarii producerii rezultatului     Existenta unui inceput de executare si executarea in intregime a actiunii, in cazul impiedicarii producerii rezultatului.

- intreruperea executarii si respectiv impiedicarea producerii rezultatului, adica neconsumarea infractiunii- Atat intreruperea executarii cat si impiedicarea rezultatului sa fie expresia liberei vointe a faptuitorului, sa aiba loc din propria sa initiativa.- Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului sa aiba ioc inainte de descoperirea faptei de catre organele de urmarire penala sau de catre orice persoana. Efectele desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constau in nepedepsirea faptuitorului care se afla in aceasta situatie. Ambele cazuri reprezinta circumstante personale si in caz de participatie penala profita doar faptuitorul sau faptuitorii care s-au desistat ori au impiedicat producerea rezultatului. Infractiunea consumata este atunci cand se realizeaza in intregime actiunea sau inactiunea sau atunci cand actiunea a produs urmarea prev in norma incriminatoare.Legislatia noastra incrimineaza forma consumata a infr, cunoasterea mom consumarii infr prezinta un interes practic mare,deoarece formele anterioare sunt absorbite de infr consumata. Exista infr care dupa mom consumarii cunosc urmari fie dat amplificarii rezultatului initial, in asemenea cazuri se distinge un mom al epuizarii definitive a infr.Nu toate infr au un mom al consumarii si unul al epuizarii. Formele pluralitatii-fapta socialmente periculoasa poate fi comisa de un singur faptas sau de mai multe pers care coopereaza impreuna.Aceasta situatie se numeste pluralitate de faptuitori care este de trei feluri:-Pluralitate naturala cand infr poate fi comisa dat naturii sale numai prin cooperarea mai multor pers in calitate de subiecti activi (adulterul, bigamia, incestul)->infr comise de mai multe pers=infr bilaterale; Pluralitate constituita cand infr se savarseste prin faptul initierii ori constituirii gruparii sau asociatiei sau al aderarii si sprijinului sub orice forma in scopul savarsirii unor infr; Pluralitate ocazionala cand o infr care dat continutului ei legal se poate savarsi de o singura persoana dar in concret si ocazional ea este comisa de mai > pers impreuna. PARTICIPATIA PENALA Codul Penal nu da o def participatiei penale ci arata doar ce se intelege prin participanti, respectiv persoanele care participa la savarsirea unei fapte in calitate de autori,instigatori sau complici. Autorul este pers care savarseste in mod nemijlocit fapta prev de legea penala. Spre deosebire de instigator sau complice carora li se cere si conditia subiectiva de a actiona cu intentie, autorului nu i se cere o asemenea conditie, el fiin pers care comite in mod nemijlocit actiunea, indiferent de starea psihica pe care a avut-o atunci cand a actionat.Prin norma de incriminare se prevad unele conditii referitoare la varsta, vinovatie, profesie sau relatii existente intre autor si victima, aceste conditii trebuie indeplinite de autor in mom comiterii infr. In cazul violului, fiecare din inculpatii care violeaza victima este autor al infr, chiar daca si-au dat ajutor reciproc pt comiterea faptei. Instigarea-este instigator pers care cu intentie determina o alta pers sa savarseasca o fapta prev de legea penala. Conditiile-Existenta leg subiective intre instigator si instigat care se realizeaza atunci cand primul concepe comiterea infr si hot sa det alta pers la savarsirea ei; Existenta activitatii de instigare consta in indemn si care sa aiba rezultat det instigatului de a face fapt. Este vorba de o exteriorizare a intentiei instigatorului,alegerea mijloacelor pe care le va folosi pt a-l determina la executare, transmiterea ideii si insusirea acesteia de instigat care va incepe executarea actiunii incriminate. Mijloacele folosite pentru instigare pot fi verbale sau scrise, directe sau indirecte, explicite sau insinuoase. Aceste mijloace pot fi argumente logice, promisiuni de daruri sau alte foloase, rugaminti, amenintari, Simplul indemn nu este de ajuns pt relizarea acestei conditii ci indemnul trebuie sa determine pe instigat de a lua hotararea care sa duca la comiterea infractiunii; Actiunea de determinare din partea instigatorului sa fie anterioara inceperii executarii si sa se refere la o anumita infractiune care sa fie comisa intr-un anumit timp de instigat;Instigatul sa inceapa savarsirea actiunii la care a fost instigat si nu alta pt ca in caz contrar nu mai exista leg subiectiva; Activitatea de determinare din partea instigatorului sa se efectueze cu intentie. Conditia este realizata numai atunci cand instigatorul, in mod intentionat, determina pe instigat sa comita fapta penala, ceea ce inseamna ca instigarea din culpa este exclusa. Formele instigarii-Instigare perfecta-atunci cand instigatul incepe exec act la care a fost instigat si det de catre instigator; Instigarea neurmata de executare atunci cand instigatul nu trece la exec act spre care a fost determinat. In cazul acestei forme de instigare, exista doua situatii:

a) Instigare cu efect negativ, atunci cand nu se reuseste de catre instigator determinarea instigatului sa comita fapta penala planuita de

catre primul. In astfel de cazuri nu exista raspundere penala nici pentru instigator nici pentru instigat, fara sa intereseze motivele pentru care instigatul nu accepta propunerea de a savarsi fapta penala.

b) Instigare cu efect pozitiv, atunci cand instigatorul reuseste sa determine pe instigat sa comita fapta penala. Instigarea cu efect negativ are, la randul ei, trei variante si anume:

- Instigare, neurmata de inceput de executare daca instigatul accepta propunerea de a savarsi fapta penala insa, ulterior, nu da curs propunerii primite si nu comite nici un act de executare a activitatii infractionale sau executarea pe care o incepe ramane in faza tentativei pedepsibile..

- Actele de instigare sunt urmate de un inceput de executare a activitatii infractionale insa intervine desistarea din partea autorului.

- Actele de instigare sunt urmate de executarea completa a activitatii infractionale de catre instigat insa acesta impiedica producerea

rezultatului faptei sale. Daca actele de instigare au fost urmate de executarea actiunii insa instigatul s-a desistat sau, desi a dus actele de executare pana la capat, a impiedicat producerea rezultatului, este realizata participatia, dar instigatul nu se pedepseste datorita acestor circumstante personale care inlatura

raspunderea penala.Daca actele savarsite de instigat pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului realizeaza continutul altei infractiuni, se va aplica pedeapsa pentru infractiunea respectiva atat instigatorului cat si instigatului.Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum si actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de impiedicare de catre acesta a producerii rezultatului, se sanctioneaza pentru instigator cu u pedeapsa cuprinsa intre minimul general si minimul special al pedepsei pentru infractiunea la care s-a instigat. In cazul cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa inchisorii de la 2 la 10 ani. Actele de instigare susmentionate nu se sanctioneaza daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care s-a instigat este de 2 ani au mai mica, afara de cazul cand actele indeplinite de autor pana in momentul desistarii constituie o alta fapta prevazuta de legea penala. Complicitatea - este complice persoana care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei infr precum si pers care promite inainte sau in timpul savarsirii faptei ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor chiar daca dupa savarsirea faptei promisiunea nu este indeplinita. Conditiile complicitatii-Sa existe intentia de a participa la comiterea faptei(complicele doreste sau accepta sa sa produca urmarile prev de legea penala.In acest mod se realizeaza leg subiectiva cu autorul chiar daca acesta nu a cunoscut ca este ajutat de un complice); -Contributia efectiva a complicelui la comiterea faptei prev de legea penala de catre o alta pers(contributia poate consta in inlesnirea sau ajutarea care poate fi intelectuala sau materiala). Complicitatea intelectuala-cand complicele contribuie la intarirea sau mentinerea hot inf a autorului care era deja luata.Intarirea sau mentinerea hot poate avea loc in mod deschis sau pe ascuns iar mijloacaele pot fi diverse. Promisiunea de ajutor facuta autorului, coautorului sau complicelui este suficienta pt relizarea participatiei in aceasta forma chiar daca ajutorul in fapt nu a avut loc. Tot o forma de complicitate intelectuala este si promisiunea facuta autorului inaintea savarsirii ca nu va denunta infr are efect intarirea hot deja luate.Complicitatea materiala consta in procurarea sau punerea la dispozitie a mijloacelor care vor servi autorului la comiterea actiunii infractionale. Se considera ca o pers a pus mijloace la disp autorului atunci cand le-a pus efectiv, prin predarea lor.Nu are relevanta modul de procurare.Complicele trebuie sa stie ca acele mijloace sunt apte prin natura lor sa serveasca la comiterea actiunii.Aceste mijloace puse de complice la disp autorului sa fie folosite efectiv de autor, altfel in caz contrar contributia complicelui nu se incadreaza in raportul de cauzalitate al faptei exec de autor. -Savarsirea unei fapte prev de legea penala de catre o alta pers la care complicele isi aduce aportul-Pt a fi angajata rasp penala a complicelui este suficient sa existe o asemenea fapta, chiar daca autorul nu va fi tras la rasp.Va fi vorba nu de o participatie propriu-zisa, ci despre o participatie improprie. Complicitatea poate aparea la orice infr intentionata insa complicitatea materiala nu poate aparea la infr de atitudine si din omisiune, la acestea fiind posibila doar complicitatea intelectuala. Participatia penala improprie-

Este vorba de o sit specifica fata de participatia proprie fiindca desi exista cooperare materiala sau intelectuala lipseste leg subiectiva. In cazul participatiei improprii unii dintre participanti coopereaza fara intentie chiar fara vinovatie la producerea urmarilor prev si dorite de ceilalti participanti. La comiterea faptei unii faptuitori pot participa cu intentie sau din culpa iar altii fara vinovatie. Are 2 forme :-Modalitatea intentiei si culpa cu neprevedere potrivit art 31 CP, determinarea,inlesnirea sau ajutarea in orice mod cu intentie la savarsirea din culpa de o alta pers a unei fapte prev de legea pen se sanctioneaza cu pedeapsa pe care legea o prevedept fapta comisa cu intentie. Daca instigatorul si complicele actioneaza cu intentie ei dorind si urmarind indeplinirea infr iar autorul actioneaza din culpa, el neprevazand aceste actiuni astfel instigatorii si complicii vor fi sanctionati pentru fapta comisa iar autorul pentru fapta comisa din culpa. Modalitatea intentiei si lipsa de vinovatie Aceasta participatie improprie consta in determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod la savarsirea unei fapte de o pers care o comite fara vinovatie. Lipsa de vinovatie a autorului trebuie sa existe in mom realizarii actelor de executare si se poate datora minoritatii, constrangerii fizice sau morale. Deoarece autorului ii lipseste vinovatia, acesta nu va fi sanctionat penal pt fapta comisa. Pedeapsa in caz de participatie toti participantii care au comis in comun o fapta prev de legea penala atat sub aspect obiectiv cat si subiectiv,iar legea pen prevede o pedeapsa pt aceasta infr, este firesc ca aceasta sa se aplice tuturor participantilor. In concret se are in vedere contr efectiva a fiecaruia la comiterea faptei, pedeapsa trebuie individualizata in mod diferentiat asa cum prevede legea. Instigatorul si complicele la o fapta incriminata de legea penala se sanctioneaza cu pedeapsa legala prev de autoritati. Se are in vedere de instanta contr fiecaruia si cond gen de individualizare impuse de art 72 CP. Desi art 27 CP prevede ca instigatorul si complicele se sanctioneaza cu pedeapsa pentru autor, totusi se impune o diferentiere de tratament in functie de aportul fiecaruia la comiterea faptei. Daca pentru anumite fapte legea prevede pedepse alternative, unii participanti pot fi sanctionati cu o specie de pedeapsa iar altora li se poate aplica o pedeapsa alternativa. Aceasta diferentiere este posibila deoarece part li se aplica pedeapsa pt fapta comisa de autor si nu pedeapsa concreta aplicata acestuia.

Legitima aparare

Este in stare de legitima aparare persoana care comite fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa a altuia, sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Este,de asemenea in legitima aparare si persoana care din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs actul. Ceea ce caracterizeaza starea de legitima aparare este existenta unei agresiuni, a unui atac, care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori un interes public si care impune necesitatea unei actiuni de aparare imediata, adica de inlaturare a atacului, inainte ca acesta sa vatame efectiv valorile amenintate.

Existenta starii de legitima aparare face ca fapta savarsita pt inlaturarea atacului sa nu constituie infractiune, deoarece pers care a savarsit-o nu a actionat cu vointa libera, ci din necesitatea de a se apara sau de a apara o alta pers sau un interes public. Fapta savarsita in stare de legitima aparare este lipsita de vinovatie si in absenta acestei trasaturi este inlaturat car penal si implicit rasp penala.Reactia faptuitorului are loc in stare de responsabilitate dar lipseste vinovatia fiindca nu actioneaza in mod liber, in sensul ca nu urmareste sau accepta sa produca urmarea prevazuta de legea penala ci sa apere valoarea ocrotita prin ca.

Conditiile legitimei aparari Sunt reglementate in mod expres in dispozitiile art. 44 Cod penal iar din examinarea acestor dispozitii rezulta ca existenta legitimei aparari presupune pe de o parte un atac care creeaza starea de legitima aparare iar pe de alta parte o fapta savarsita in aparare. A) Conditii privind atacul a) Sa fie un atac material, adica un atac realizat prin mijloace fizice, prin actiuni sau inactiuni de natura sa primejduiasca fizic valoarea sociala impotriva careia este indreptat. In general, exista atac material cand pt realizarea lui se recurge la violenta fizica, dar tot in prezenta unui atac material ne gasim si in situatia atitudinii pasive a celui obligat sa actioneze, care creeaza pericol fizic pt valoarea vizata. Atacul nu este material si nu se poate crea o stare de legitima aparare cand se realizeaza prin cuvinte, pe cale orala sau scrisa; b) Sa fie un atac direct-sa creeze un pericol nemijlocit pt pers impotriva careia este indreptat sau pt avutul public.Dimpotriva, atacul nu este cons ca fiind direct atunci cand intre agresor si victima se interpune un obstacol care face ca atacul sa nu creeze un pericol pt val lezata.; c) Sa fie un atac imediat, intalegandu-se prin aceasta atat atacul in curs de desfasurare (pericolul actual) cat si atacul aflat pe punctul de a se declansa (atacul iminent). Atacul iminent presupune neindoielnic ca acesta este pe punctul de a se declansa. Daca nu s-ar lua in considerare iminenta atacului, salvarea unor valori de la un pericol grav nu ar mai fi posibila sau ar putea avea loc numai dupa ce acestea ar suferi prejudicii grave.S-a stabilit ca nu este necesar sa se astepte inceperea atacului pentru a se riposta si ca apararea este legitima in intervalul de timp de cand atacul a devenit iminent si pana cand s-a consumat. Altfel spus, atacul viitor ca simpla posibilitate, presupunere subiectiva sau teama de un eventual atac nu indreptateste retinerea legitimei aparari in favoarea inculpatului.Atacul nu are caracter imediat dupa consumarea sa ori dupa ce victima este dezarmata de obiectul contondent folosit la agresiune. Daca inculpatul loveste victima dupa dezarmarea acesteia sau dupa consumarea atacului pornit de ea nu sunt intrunite conditiile legitimei aparari, iar reactia faptuitorului capata caracterul unei riposte si nu al unei aparari necesare; d) Sa fie un atac injust adica lipsit de orice temei legal.Atacul nu este injust si deci nu poate crea o stare de legitima aparare cand lege permite sau prevede efectuarea actiunii care constituie formal un atac. Cerinta ca atacul sa fie injust presupune ca acesta sa fie savarsit de o persoana responsabila , capabila sa inteleaga caract. injust al agresiunii sale. Daca pers care invoca legitima aparare stie ca acela care ataca este iresponsabil se va afla in stare de necesitate nu de legitima aparare; e) Atacul sa puna in pericol grav pers sau drepturile celui atacat ori interesul public Pericolul e grav atunci cand implica producerea unui rau ireparabil sau greu de remediat cum ar fi : pierderea vietii, cauza unei infirmitati sau unei vatamari grave. Det gravitatii atacului trebuie facuta in raport de ansamblul circumstantelor obiective(valoarea obiectului apararii, timpul, locul, obiectele cu care se efectueaza agresiunea) si subiective, adica situatia reala in care se gasea cel atacat , relatiile anterioare dintre el si agresor. Daca atacul nu a fost de natura sa creeze un pericol grav nu poate exista starea de legitima aparare.

Conditii privind apararea -Existenta unui atac care indeplineste conditiile mai inainte analizate, desi produce o stare de pericol, nu legitimeaza orice actiune de respingere a acestui atac, ci numai o actiune care indeplineste conditiile prevazute de lege in mod expres sau implicit. Fapta savarsita in stare de legitima aparare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) Apararea sa aiba ca obiect persoana atacatului, un drept al acestuia ori un interes public. Persoana fizica este aparata cu privire la toate atributele ei(viata, sanatate, libertate). De asemenea poate fi legitima apararea proprietatii ori a interesului public. b) Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului fapta prevazuta de legea penala poate fi considerata ca necesara pentru inlaturarea atacului daca a fost savarsita intre momentul in care atacul a devenit iminent si momentul in care el s-a consumat. Daca este plasata in timp in afara acestor limite, fapta nu raspunde unei necesitati de a inlatura atacul si nu poate fi considerata legitima aparare. In practica judiciara s-a stabilit in mod corect ca nu poate exista legitima aparare dim moment ce agresorul a fost dezarmat, sau cand s-a retras in fata ripostei victimei. Fapta savarsita in stare de legitima aparare trebuie sa se indrepte impotriva agresorului iar nu impotriva altei persoane. c) Fapta comisa in aparare sa fie proportionala cu gravitatea atacului, adica sa corespunda nevoii de aparare fata de agresiune.Nu este vorba despre o identitate, ci de aproximativa proportionalitate intre actul de aparare si cel de atac. Depasirea limitelor legitimei aparari (excesul justificat)

Potrivit art. 44 alin. 3 Cod penal este considerata in stare de legitima aparare persoana care din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Din analiza dispozitiei legale rezulta ca, pentru a fi justificat excesul de aparare, este necesar ca fapta sa fie savarsita in. stare de legitima aparare, adica sub presiunea atacului cu toate conditiile lui, depasirea limitelor legitimei aparari referindu-sc doar la imprejurarea ca riposta a depasit atacul din cauza tulburarii sau temerii de care era stapanita victima infractiunii.

Asadar depasirea limitelor legitimei aparari presupune comiterea unei fapte mai grave decat aceea care este necesara pentru inlaturarea atacului material, direct, imediat si injust care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Din punct de vedere subiectiv, cel care riposteaza disproportionat, trebuie sa se afle in stare de tulburare sau temere care sa constituie insasi cauza depasirii proportiei dintre atac si aparare. Daca riposta victimei a fost exagerata (disproportionata) fata de gravitatea atacului si nu a fost determinata de starea de tulburare sau temere provocata de atac , ci eventual de sentimentul de indignare, manie, revolta fata de violentele nejustificate, excesul de aparare nu este justificat, ci este un exces denumit scuzabil echivalent cu scuza provocarii.

Distinctia dintre cele doua forme ale excesului de aparare este deosebit de importanta prin prisma consecintelor ce le produc. Excesul justificat face ca fapta sa fie comisa in stare de legitima aparare, pe cand excesul scuzabil atrage pentru faptuitor circumstanta atenuata prev. de art. 73 lit.a Cod penal. Si in acest din urma caz, pentru acordarea circumstantei atenuante trebuie intrunite toate conditiile starii ele legitima aparare, fiindca in caz contrar s-ar putea vorbi de depasirea limitelor legitimei aparari. De exemplu, s-a retinut ca fapta inculpatului de a fi lovit cu o sapa in cap pe partea vatamata cauzandu-i leziuni vindecabile in 80-90 zile de ingrijiri medicale dupa ce inculpatul fusese lovit de victima cu un levier peste corp suferind leziuni usoare pentru a caror vindecare au fost necesare 8-9 zile de ingrijiri medicale, nu a fost comisa in conditiile legitimei aparari prevazuta de art. 44 alin. 3 cod penal ci in conditiile reglementate de art. 73 lit.a. C.pen., deoarece reactia disproportionata in aparare nu a avut loc pe fondul tulburarii sau temerii produsa de atacul la care inculpatul a fost expus.

Starea de necesitate

Conform art. 45 alin. 2 din Codul penal este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a Salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori altuia sau un interes public.

Nu este in stare de necesitate, persoana care in momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. O persoana este in stare de necesitate atunci cand, datorita unor imprejurari create de oameni sau de fenomene naturale este pusa in situatia de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa ori a altuia, un bun important al sau ori al altuia sau un interes public. In cazul starii de necesitate, ca si la legitima aparare lipseste vinovatia, fiindca persoana nu actioneaza dupa bunul plac ci constransa de necesitate. La starea de necesitate pericolul poate fi inlaturat atat prin fapta persoanei aflate in pericol cat si prin fapta altei persoane care ii vine in ajutor.

Deoarece persoana care savarseste fapta prevazuta de legea penala actioneaza fara vointa liber determinata adica fara vinovatie, starea de necesitate este o cauza legala care inlatura caracterul penal al faptei. intre starea de necesitate si legitima aparare, exista mai multe deosebiri, in cazul legitimei aparari pericolul este generat de atac, adica de fapta agresiva a unei persoane, pe cand la starea de necesitate pericolul este creat de diferite intamplari si nu de o activitate deliberata a unei persoane (de exemplu, incendiu, cutremur, inundatie, reactii ale animalelor etc.). Pe de alta parte in cazul legitimei aparari actiunea de aparare, adica fapta prevazuta de legea penala este indreptata impotriva agresorului pe cand la starea de necesitate, fapta vizeaza, de cele mai multe ori. o persoana care nu este vinovata de existenta pericolului. Conditiile starii de necesitate Aceste conditii sunt prevazute in mod expres de lege si du examinarea prevederilor art. 45 Cod penal rezulta ca unele conditii ai starii de necesitate se refera la pericol, iar altele la fapta savarsita pentn salvarea de la pericol. A. Conditiile pericolului

Starea de necesitate presupune, in primul rand, producerea unu eveniment intamplator, din care rezulta un pericol pentru persoana sau bunurile acesteia, ori pentru interesele publice, intamplarea sai evenimentul poate avea cauze multiple ca de exemplu: dezlantuirea unor forte ale naturii (inundatii, cutremur, incendiu declansat de trasnet etc. faptele omului iresponsabil (bolnavul mintal periculos); scaparea de sub supraveghere a unor animale periculoase etc. Oricare ar fi sursa pericolului, pentru ca acesta sa creeze o stare de necesitate, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) Sa fie un pericol iminent adica pe punctul de a produce raul o care ameninta una dintre valorile ocrotite. Pericolul este iminent din momentul cand a devenit amenintator, pe punctul de a trece de la amenintare cu raul la producerea efectiva a acestuia. Conditia este indeplinita si in cazul in care pericolul a devenit actual, adica atunci cand deja s-a declansat. Daca pericolul nu este iminent sau nu mai este actual, nu poate exista starea de necesitate. De aceea, in cazul starii de necesitate, est. necesar sa se stabileasca exact momentul savarsirii faptei de salvare pentru a determina daca pericolul era sau nu iminent ori actual.

b) Pericolul iminent trebuie sa fie grav, adica sa ameninte valori sociale fundamentale ocrotite de legea penala cum sunt viata sau sanatatea unei persoane, ori un bun important al acesteia care are valoare artistica, stiintifica, istorica deosebita. De asemenea, pericolul grav poate fi indreptat si impotriva unui interes public a carui salvare constituie o indatorire civica pentru orice persoana. Conditiile actiunii de salvare

Fapta savarsita in stare de necesitate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) Sa fie necesara pentru salvarea de la pericol a valorilor sus mentionate in sensul ca trebuie sa fie singura cale de salvare a valorilor respcctive. in situatia de fapt data.

Necesitatea actiunii de salvare, trebuie apreciata in raport cu iminenta si actualitatea pericolului. Fapta nu poate fi considerata ca fiind omisa in stare de necesitate daca a avut loc inainte ca pericolul sa fi devenit iminent si momentul in care el a incetat sa mai fie actual.

Spre deosebire de legitima aparare la care savarsirea faptei prevazuta de legea penala pentru inlaturarea atacului este suficienta, in cazul starii de necesitate nu este de ajuns ca fapta sa fie necesara pentru salvarea de la pericol a valorilor precizate in textul de lege, ci, se cere ca fapta prevazuta de legea penala sa fie singura cale de salvare. De aceea, daca cei aflat sub amenintarea pericolului avea la indemana si alte mijloace de salvare, recurgerea la savarsirea faptei prevazuta de legea penala nu este justificata si nu poate inlatura caracterul legitim al faptei, ca efect a starii de necesitate.

Caracterul necesar al faptei pentru salvarea de la pericol nu trebuie apreciat in abstract, ci, tinand cont de imprejurarile de fapt si de persoana celui care a intreprins actiunea de salvare de la pericolul iminent. Fapta de salvare poate fi comisa de cel expus pericolului sau de o alta persoana, legea penala incurajand in acest mod sentimentul de solidaritate si ajutor reciproc intre oameni in stare de necesitate si pe acela care intervine pentru a salva pe un altul de la pericol iminent si care nu putea fi altfel inlaturat.

b) Prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala sa nu se cauzeze urmari mult mai grave decat acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat Aceasta conditie rezulta din disp. art.45 alin.3 Cod penal potrivit carora nu este in stare de necesitate persoana care in momentul in care a savarsit fapta prevazuta de legea penala si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. Ratiunea instituirii acestei conditii este aceea ca nu se poate admite inlaturarea unui rau prin cauzarea altui rau mai mare. Savarsirea faptei in aceste conditii constituie o depasire a limitelor starii de necesitate, iar aceasta depasire, spre deosebire de depasirea limitelor legitimei aparari, atrage raspunderea penala pentru fapta comisa. Este necesar sa se stabileasca daca faptuitorul si-a dat sau nu seama ca pricinuieste urmari mai grave. Daca nu si-a dat seama de urmarile mai grave, lipseste vinovatia si este inlaturata raspunderea penala.

Daca faptuitorul si-a dat seama ca provoaca urmari mai grave, fapta comisa pentru inlaturarea pericolului beneficiaza de circumstante antenuante legale (art.73 lit.a Cod penal).

Constrangerea fizica si constrangerea morala

Notiune si caracterizare Potrivit art 46 alin 1 Cp nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale exrcitata prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturata in alt mod. Constrangerea fizica si cea morala au efecte de paralizare sau de deformare a atitudinii psihice a persoanei in a-si manifesta in mod liber actele de conduita. Constrangerea fizica denumita si forta majora , este presiunea pe care o forta careia nu i se poate rezista, o exercita asupra energiei fizice a unei persoane in asa fel incat persoana respectiva fiind imobilizata si impiedicata sa actioneze, sau pusa in miscare impotriva vointei sale, se manifesta printr-o fapta prevazuta de legea penala. Constrangerea morala, denumita si amenintare, consta in presiunea exercitata de o persoana asupra psihicului altei pers in asa fel incat pers constransa, sub imperiul unei temeri grave de producere a raului cu care este amenintata, nemaiavand posibilitatea sa-si dirijeze in mod liber vointa, savarseste o fapta prevazuta de legea penala. Ambele forme de constrangere reprezinta cauze care inlatura caracterul penal al faptei, deoarece impiedica persoana constransa sa actioneze in mod liber, lipsind-o de vinovatie la comiterea faptei penale. Conditiile constrangerii fizice a) Existenta unei actiuni de constrangere asupra fizicului unei persoane Actiunea de constrangere poate consta in punerea in miscare sau in imobilizarea unei persoane; ea poate fi efectuata de o alta persoana, de forta unui animal care nu poate fi stapanit, fie de un fenomen natural. Deci, actiunea de constrangere provine de la o forta straina, declansata independent de vointa persoanei constranse. b) Persoana supusa constrangerii fizice sa nu poata opune rezistenta acelei forte coercitive Conditia se refera la situatia cand persoana costransa nu intrevade si nu are nici o posibilitate eficace de a opune rezistenta energiei externe. Daca persoana supusa constrangerii a avut posibilitatea sa reziste fortei de constrangere , cu mijloace pe care le putea folosi fara pericol din partea sa, constrangerea nu este de natura sa excluda vinovatia persoanei care savarseste sub influenta ei o fapta prevazuta de legea penala si nu este inlaturat caracterul penal al faptei. Posibilitatea de a rezista fortei coercitive trebuie sa fie cercetata si evaluata in mod concret tinandu- se cont de natura si intensitatea fortei de constrangere, pe de o parte, si stare psihica a persoanei constranse, pe de alta parte. c) Fapta savarsita sub presiunea constrangerii fizice sa fie o fapta prevazuta de legea penala Nu intereseaza care este natura sau gravitatea faptei, forma ei ( tentativa sau infractiune consumata ) si nici felul contributiei faptuitorului ( autor, instigator, complice ). Conditiile constrangerii morale Din examinarea dispozitiilor art 46 alin 2 Cp rezulta ca pentru existenta constrangerii morale trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii : a) Sa existe o actiune de constrangere savarsita de o persoana asupra psihicului altei persoane , prin amenintare cu un rau important. Existenta unei amenintari de acest fel provoaca la persoana amenintata un sentiment de teama sub imperiul caruia savarseste o fapta prevazuta de legea penala, ca singura alternativa de inlaturare a raului. Persoana constransa moral este nevoita fie sa suporte raul cu care este amenintata, savarseasca fapta ce i se pretinde de catre cel ce efectueaza constrangerea. Amenintarea poate fi insotita sau nu de gesturi amenintai oare (de exemplu agitarea unei arme, ruperea unei legaturi

b) Prin amenintare sa se creeze un pericol grav pentru persoana amenintata sau pentru alta persoana. Pericolul poate sa priveasca oricare dintre valorile legate de persoana fizica: viata, sanatatea, libertatea, demnitatea, fie ca este vorba de persoana care trebuie sa actioneze pentru inlaturarea raului, fie ca este vorba despre alta persoana. Pericolul rezultat din amenintare este considerat grav atunci cand se refera la un rau ireparabil sau greu de reparat. Daca pericolul nu priveste vreuna din valorile esentiale referitoare la persoana constransa sau daea pericolul nu este grav, nu poate exista constrangerea morala. Practica judiciara s-a pronuntat in sensul ca nu exista constrangerea morala atunci cand inculpatul, complice la delapidare, a dat ajutor autorului sa comita infractiunea, datorita temerii pe care i-au inspirat-o amenintarile acestuia ca-1 va indeparta din serviciu deoarece este recidivist.

c) Pericolul cu care se ameninta trebuie sa fie de asa natura incat sa nu poata fi inlaturat altfel decat prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala. Daca cel amenintat are posibilitatea sa recurga la alte mijloace pentru a evita pericolul decat comiterea faptei, nu este vorba de inevitabilitatea pericolului si nu exista constrangere morala. Caracterul penal al faptei este exclus numai daca savarsirea aeesteia era unica posibilitate de a inlatura pericolul.

Cazul fortuit Notiune si caracterizare

Exista caz fortuit atunci cand actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat neconceput si neurmarit de ea, datorita interventiei unor cauze imprevizibile (art. 47 Cod penal). Caracteristic cazului fortuit este faptul ca actiunea sau inactiune. unei persoane produce un rezultat socialmente periculos neasteptat datorita faptului ca intra in concurs cu o imprejurare fortuita, ncprevizibila, care produce in fapt acel rezultat. Imprevizibilitatea aparitiei imprejurarii cauzatoare a rezultatului exclude vinovatia persoane si, prin aceasta, caracterul penal al faptei. Ca sursa, cauzele neprevizibile pot fi generate ele fenomene al naturii (cutremur, traznct etc.) defectiuni aparute in folosirea tehnicii (explozia unui cazan sub presiune, un scurtcircuit, ruperea barei de directie), starea maladiva a unei persoane (un atac de cord sau de lesin, comportarea imprudenta a victimei (de exemplu traversarea in fuga -strazii fara asigurare) sau comportarea unui animal (zborul unor pasari care provoaca un accident aviatic sau rutier, aparitia unui animal in fuga). In toate aceste cazuri, desi fenomenele sunt in genere cunoscuti nu se stie si nu se poate prevedea momentul aparitiei lor.Conditiile cazului fortuit

Din analiza prevederilor art. 47 Cod penal rezulta ca existenta cazului fortuit impune indeplinirea urmatoarelor conditii.

a) Actiunea sau inactiunea unei persoane sa fi produs un rezultat socialmente periculos neprevazut, datorita faptului ca a intrat in concurs cu o forta straina de vointa si constiinta sa. Altfel spus, intre imprejurarea fortuita si rezultatul produs trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, in sensul ca fara interventia fortei straine fapta persoanei in cauza nu ar fi produs acel rezultat. Daca se constata ca fapta persoanei ar fi produs acelasi rezultat, chiar si fara interventia imprejurarii neprevazute, existenta cazului fortuit este exclusa. b)Interventia imprejurarii care a determinat producerea rezultatului sa nu poata fi prevazuta. De exemplu, exista caz fortuit daca accidentul de circulatie soldat cu ranirea victimei se datoreaza exploziei unui cauciuc provocata de o fisura preexistenta, defect de fabricatie, care nu a putut fi anterior depistata. Imprevizibilitatea interventiei imprejurarii care produce rezultatul este obiectiva in sensul ca nimeni nu poate sa o anticipeze. c) Urmarea neasteptata a actiunii (inactiunii) datorita interventiei imprejurarii fortuite, sa fie prevazuta de legea penala.Cazul fortuit opereaza 'in rem' adica fata de toti participantii, deoarece este legat de imprejurarea obiectiva care a intervenit. Cand imprejurarea se datoreaza interventiei unor energii animate sau neanimate (animal, constructii) va exista caz fortuit pentru faptuitor nu si pentru cei din culpa carora s-a produs imprejurarea care a dus la rezultatul pagubitor.

Iresponsabilitatea Notiune si caracterizare

Prin iresponsabilitate se intelege starea de incapacitate psihofizica a unei persoane care, datorita alienatiei mintale sau altei cauze, nu poate sa-si dea scama de actiunile (inactiunile) sale si de urmarile acestora sau, lipsindu-i vointa, nu poate fi stapana pe acele actiuni (inactiuni) si comite o fapta prevazuta de legea penala (art. 48 Cod penal). Caracteristic starii de iresponsabilitate este lipsa acelor facultati psihice ale persoanei care permit acesteia sa inteleaga caracterul si semnificatia actelor sale de conduita (factorul intelectiv) sau sa fie stapana pe ele (factorul volitiv). Fara existenta celor doi factori psihici nu poate exista vinovatie in savarsirea unei fapte penale si de aceea, starea de iresponsabilitate este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei si raspunderea penala a faptuitorului. Cauzele care determina starea de iresponsabilitate pot fi diferite : subdezvoltarea psihica datorita unor anomalii (debilitate mintala, infantilism); boli neuropsihice (nebunie, nevroze, psihoze); tulburari psihice provocate de intoxicatii prin alcool, substante stupefiante, narcotice; fenomene fiziologice (somn hipnotic, lesin). In raport de aceste cauze starea de iresponsabilitate poate fi permanenta (incurabila) sau trecatoare (curabila). Oricare ar fi durata si cauzele iresponsabilitatii pentru a inlatura caracterul penal al faptei, trebuie sa fie totala, adica sa constea in lipsa completa a capacitatii psihice. Daca lipsa capacitatii este numai partiala, discernamantul persoanei fiind diminuat, nu este inlaturata vinovatia si nici raspunderea penala. Constatarea starii de iresponsabilitate si a cauzelor ei se face de catre medicii legisti in cursul procesului penal. Acestia, pe baza analizelor si examenelor de specialitate, trebuie sa stabileasca daca in momentul comiterii faptei autorul a actionat cu sau fara discernamant. Conditiile iresponsabilitatii: a) Fapta savarsita in stare de iresponsabilitate trebuie sa fie prevazuta de legea penala, deoarece numai in aceasta situatie se poate vorbi despre inlaturarea caracterului penal al acesteia. b) Starea de incapacitate psihica a persoanei sa existe in momentul savarsirii faptei, adica tot timpul cat dureaza actiunea sau inactiunea din continutul laturii obiective. Daca in acest interval de timp faptuitorul si-a recapatat capacitatea psihica si totusi a continuat actiunea, nu mai poate fi considerat in stare de iresponsabilitate faptuitorul care si-a produs sau a acceptat sa i se provoace starea de inconstienta. Daca faptuitorul era intr-o stare de inconstienta in momentul savarsirii faptei iar ulterior producerii faptei persoana isi recapata capacitatea psihofizica, este inlaturata raspunderea penala. In situatia in care faptuitorul era responsabil in momentul comiterii faptei iar ulterior el devine iresponsabil, el va raspunde in fata legii pt fapta comisa. c) Iresponsabilitatea sa se datoreze alinenatiei mintale sau altor cauze care sa determine stari anormale de incapacitate psihica . Impotriva faptuitorului iresponsabil trebuie luata una din masurile de siguranta prevazute de art 113 sau 114 CP in scopul preintampinarii comiterii altor fapte periculoase pentru societate. Betia Potrivit art 49 CP, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca in momentul savarsirii acesteia se gasea , datorita unor imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie completa produsa de alcool sau de alte substante. Starea de betie voluntara produsa de alcool sau de alte substante NU inlatura caracterul penal al faptei. Betia se manifesta ca o stare anormala in care se gaseste o persoana datorita actiunii alcoolului sau altor substante ingerate asupra organismului si facultatilor mintale. Felurile betiei a) Dupa atitudinea persoanei fata de provocarea astarii de betie se face distinctie intre : - betia accidentala, denumita si fortuita, provocata independent de vointa persoanei in cauza ; betia voluntara, care este provocata cu stirea celui in cauza care consuma bauturi sau substante ebriante. b) Dupa gradul de intoxicatie, betia poate fi : betie completa, cand procesul de intoxicare duce la paralizarea completa a energiei fizice si a facultatilor psihice ; betie incompleta cand procesul de intoxicare se afla in faza incipienta si se manifesta prin stari de impulsivitate si excitabilitate pe care persoana nu le prezinta in mod normal. Conditiile betiei accidentale a) Faptuitorul sa se fi gasit in momentul savarsirii faptei in stare de betie produsa de alcool ori alte substante. Daca starea de betie a existat anterior sau posterior comiterii faptei nu este indeplinita aceasta conditie. b) Starea de betie sa fi fost accidentala, adica independenta de vointa faptuitorului. Daca consumul de alcool este voluntar, atunci va exista raspundere penala. c) Starea de betie sa fi fost completa in sensul ca faptuitorul sa fi fost lipsit de posibilitatea de a-si reprezenta fapta sa.

d) Fapta savarsita in stare de betie sa fie prevazuta de legea penala. Betia voluntara si efectele ei Aceasta forma de betie nu inlatura caracterul penal al faptei. Daca starea de betie voluntara este ocazionala si completa , ea poate constitui dupa caz circumstanta agravanta sau atenuanta.

Minoritatea faptuitorului - Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal, conform art 50 CP. In sistemul nostru de drept penal minorul care nu a implinit 14 ani nu raspunde penal pentru fapta comisa (art 99 CP), iar minorul care are varsta intre 14 si 16 ani indepliniti raspunde numai daca se dovedeste ca a comis fapta cu discernamant. Conditiile care inlatura caracterul penal al faptei minorului a) La data comiterii faptei minorul sa nu fi implinit varsta de 14 ani, iar daca are varsta intre 14 si 16 ani, nu s-a dovedit ca a comis fapta cu discernamant Daca minorul comite fapta in ziua in care implineste 14 ani, nu raspunde penal, deoarece fapta este comisa in perioada minoritatii. b) Minorul sa se afle in aceasta stare in momentul savarsirii faptei In cazul infractiunilor continue, continuate sau de obicei, daca dupa inceperea executarii activitatii infractionale minorul a implinit 16 ani, el va raspunde penal pentru actele efectuate dupa ce a implinit 14 ani, dupa inceperea executarii , raspunderea sa penala este conditionata de existenta discernamantului.