Notiunea de infractor

Notiunea de infractor.

O persoana, atunci cand comite sau participa la comiterea unei fapte prevazute de legea penala, savarseste o infractiune, devenind deci un infractor. Aceasta calitate impune cunoasterea aprofundata a mecanismelor, a factorilor care conditioneaza si influenteaza conduita infractionala. In acest sens se impune determinarea cauzelor si conditiilor care au favorizat pe infractor in savarsirea infractiunilor, rezultand ca infractorul intereseaza si sub aspect criminologie.

Fiind o persoana care savarseste o infractiune, infractorul trebuie sa fie cunoscut si analizat in profunzime, acordandu-se atentie structurii sale psihofizice, factorilor care determina conduita acestuia, atat in ce priveste explicarea manifestarilor negative, dar mai ales pentru alegerea celor mai bune mijloace de corijare. Desigur ca, in aprecierea ca infractiuni a unor fapte, precum si a gravitatii acestora, rolul hotarator revine politicii represive a statului. Aceasta nu inlatura constatarea ca cercetarea infractiunii presupune si studierea infractorului, a factorilor endogeni si exogeni care actioneaza asupra comportarii sale. Pentru aceasta se efectueaza studii de criminologie, de psihologie criminala, sociologie criminala si altele.

Meritul criminologiei consta in scoaterea in primul plan a infractorului, a personalitatii acestuia ca, prin studiu si investigatie, sa se gaseasca mijloacele potrivite in vederea prevenirii savarsirii de infractiuni.

Dar, ca urmare a tendintei majoritare a legislatiilor de a se acorda intaietate faptelor, si nu faptuitorilor, tot mai insistent in doctrina se solicita schimbarea de orientare, invinuind sistemul respectiv ca schematic si rigid.

Se arata ca dreptul penal nu se preocupa de personalitatea reala a infractorilor, de psihologia si temperamentul acestora decat cu totul incidental, in situatia cand ei depind de anumite categorii, cum ar fi: recidivistii, minorii, dementii etc. Este trecuta cu vederea caracterizarea celor care au comis infractiuni si trebuie sa execute o pedeapsa care se presupune numai ca va fi suficienta pentru resocializarea lor[1].

Sunt autori care propun efectuarea de studii asupra celui care a savarsit o infractiune grava, cum este omorul, a se releva in fiecare caz factorii care au dus la caderea in infractiune si posibilitatile de reintegrare sociala[2]. S-au manifestat si indoieli cu privire la forta de autoeducare a infractorilor si la valoarea metodelor de resocializare, instalandu-se un anume scepticism in legatura cu eficacitatea infractorilor. Trebuie din nou - se arata - sa se acorde incredere pedepselor privative de libertate, fie intocmindu-se un model de tratament printr-un model de justitie, fie combinandu-se sanctiunile si mentinandu-se nivelul principiilor justitiei, drept cel mai bun mijloc pentru a se pune sub control comportamentul criminal .

Dupa parerea noastra, exista anumite limite pana la care se poate acorda incredere unui infractor si, deci, nu teza resocializarii prin propriu efort al infractorului se cere abandonata, ci sa se caute metode mai perfectionate pentru aplicarea acestei teze. Ingaduinta aratata unui infractor poate fi inteleasa gresit de acesta si transformata intr-o incurajare, cu efecte contrare operei de perfectionare a institutiilor resocializarii. Autorul francez I.L. Costa remarca, de asemenea, tendinta de a studia delincventul "cel putin tot atat cat si fapta"[3], individualizandu-se tratamentul penal in raport de persoana infractorului. Este de mentionat si faptul ca instantele engleze judeca atat pe baza raportului organelor de urmarire, dar si pe baza unui raport amanuntit asupra datelor medicale, familiale ale infractorului .

Notiunea de infractor este o notiune cu o sfera foarte larga de cuprindere. in mod curent, prin infractor se are in vedere persoana care a savarsit o infractiune, fara a fi definit de codul penal.

Referitor la infractor, Codul penal nu contine un ansamblu ordonat de norme, ci numai dispozitii speciale sau referiri izolate.

Norme de drept penal privitoare la infractor sunt inscrise in Titlul I, Capitolul I, art. 2 C.pen., unde se arata ca "legea penala prevede pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot aplica in cazul savarsirii acestor fapte". In prevederile art. 23 si urm. C.pen. se prevad raspunderea si gradul de raspundere al participantilor la o infractiune: "instigatorul si complicele se sanctioneaza".

De asemenea, dispozitiile privitoare la unele cauze care inlatura caracterul penal al faptei se refera si la infractor, deoarece fapta nefiind infractiune, faptuitorul nu raspunde penal; de exemplu, prevederile art. 46 C.pen. - constrangerea morala; art. 48 C.pen. - iresponsabilitatea; art. 49 C.pen. - betia; art. 50 C.pen. - minoritatea; art. 51 C.pen. - eroarea de fapt.

Prevederi care privesc pe infractor sunt si dispozitiile art. 119 C. pen. si urmatoarele (cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii), chiar daca se refera indirect, in sensul ca in prezenta unor cauze prevazute de lege, de exemplu lipsa plangerii prealabile, infractorul nu mai raspunde penal.