ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE

Istoric

"Expresia "Natiunile Unite" formulata de presedintele American Franklin D. Roosevelt a fost pentru prima data folosita in "Declaratia Natiunilor Unite" din 1 ianuarie 1942, atunci cand reprezentantii a 26 de state au angajat guvernele lor in a continua lupta impotriva Puterilor Axei, in cel de-al doilea razboi mondial.

Carta Natiunilor Unite a fost trasata de reprezentantii a 50 de tari in cadrul Conferintei Natiunilor Unite care s-a desfasurat in San Francisco intre 25 aprilie si 26 iunie 1945. Aceste delegatii au deliberat pe baza propunerilor facute de reprezentantii Chinei, Uniunii Sovietice, Marii Britanii si Statelor Unite la Dumbarton Oaks intre august si octombrie 1944. Carta a fost semnata pe 26 iunie 1945 de reprezentantii a 50 de state, Polonia care nu a fost reprezentata la Conferinta a semnat mai tarziu si a devenit astfel una din primele 51 de state membre.

Organizatia Natiunilor Unite a fost infiintata oficial pe 24 octombrie 1945, atunci cand Carta a fost ratificata de China, Franta, Uniunea Sovietica, Marea Britanie, Statele Unite si de majoritatea celorlalti semnatari. Ziua Natiunilor Unite se sarbatoreste in fiecare an pe 24 octombrie 1945.

Carta Natiunilor Unite este instrumentul constitutiv al Organizatiei care stabileste drepturile si obligatiile statelor membre si pune bazele organismelor care tin de Natiunile Unite si ale procedurilor. Ca tratat international, Carta indeplineste operatia de codificare a celor mai importante principii ale relatiilor internationale - de la suveranitatea si egalitatea statelor pana la interzicerea folosirii fortei in relatiile internationale.

Structura

Carta Natiunilor Unite, in articolul 7 aliniatul (1), indica urmatoarele sase organe principale ale Natiunilor Unite: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul.

Cele sase organe enumerate, desi calificate toate ca principale, se afla, totusi din punctul de vedere al independentei si puterii pe care o exercita, in situatii diferite. Adunarea Generala, in care sunt reprezentate toate statele membre, ca entitati egale, este organul care dispune de cele mai largi competente. Ea ocupa o pozitie centrala in cadrul organizatiei, nu numai datorita functiilor si puterilor sale politice, conferite de Carta, dar si competentelor sale administrative si financiare si rolului sau, conferit, de asemenea prin Carta, in stabilirea altor organe. In Adunarea Generala, exista reprezentanti ai fiecarui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. Rezolutiile Adunarii nu sunt legi, ci doar recomandari.

Doua din organele principale ale ONU - Consiliul Economic si Social (ECOSOC) si Consiliul de Tutela - sunt expres plasate sub autoritatea Adunarii Generale. In timp ce activitatile Consiliului Economic si Social (ECOSOC) s-au extins continuu, el coordonand o retea de alte organe si organizatii, functiile Consiliului de Tutela s-au redus, pe masura disparitiei obiectului sau de activitate, in urma decolonizarii. Pe de alta parte, competentele Consiliului de Securitate in mentinerea pacii si securitatii internationale sunt ferite de orice interferenta din partea altor organe ale Organizatiei Ntatiunilor Unite (ONU, inclusiv Adunarea Generala).

Consiliul de Securitate este format din 15 membrii, din care 5 permanenti (China, Rusia, Franta, Regatul Unit si SUA) si restul alesi pentru un mandat de doi ani. In fiecare an sunt alesi cinci noi membri. Deciziile importante ale Consiliului de Securitate trebuie sa fie votate de 9 membri, dintre toti acesti membri, in principal aici se vorbeste de dreptul de Veto.

Ceea ce aduce nou Carta, in privinta sistemului de organe ONU, in comparatie cu Pactul Societatii Natiunilor, este posibilitatea crearii de organe subsidiare [art. 7 alin.(2)], limitata doar de necesitatea invederata . Organele subsidiare nu pot sa-si asume functii si nu li se atribuie competente care n-ar fi putut fi circumscrise in competentele generale ale ONU: mandatul lor este limitat de exigentele Cartei. Ele trebuie sa fie mandatate de organul principal, sa exercite numai competente impuse de functionarea organizatiei.[1] Din acest unghi ele se disting de institutiile specializate din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite, ale caror competente sunt stabilite prin actele lor constitutive. Temeiul juridic al exercitarii competentelor este diferit :o decizie a unui organ al O.N.U, in cazul organelor subsidiare, un tratat interguvernamental, in situatia institutiilor specializate. Cel mai adesea organele subsidiare poarta denumirea de "comisii", "comitete" ori "subcomisii". Sub egida Adunarii Generale a ONU s-au infiintat insa si organe subsidiare purtand denumirea de "conferinta" (Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - UNCTAD), de "organizatie" (Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industriala - ONUDI, devenita ulterior institutie specializata), de "institut" (Institutul Natiunilor Unite pentru Formare si Cercetare - UNITAR), de "fond" (Fondul Natiunilor Unite pentru Copii - UNICEF) sau de "plan" (Planul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare - PNUD), care la randul lor, si-au constituit sisteme proprii de organe."

Scopuri si principii

Carta se deschide cu un Preambul si cuprinde capitole despre scopurile si principiile Natiunilor Unite, statutul de membru, organisme, rezolvarea pe cale pasnica a disputelor, actiunile referitoare la amenintarea pacii, actele de agresiune, incalcarea pacii, cooperarea economica internationala.

dezvoltarea relatiilor de prietenie dintre natiuni bazate pe respectul pentru principiul egalitatii in drepturi si al autodeterminarii popoarelor;

cooperarea pentru rezolvarea problemelor internationale economice, sociale, culturale si umanitare si promovarea respectului pentru drepturile omului si pentru libertatile fundamentale;

sa fie un centru pentru mentinerea, armonizarea natiunilor in atingerea acestor scopuri comune;

sa fie un centru pentru aromizarea actiunilor natiunilor in atingerea acestor scopuri comune.

Natiunile Unite actioneaza in concordanta cu urmatoarele principii:

se bazeaza pe egalitatea si suveranitatea tuturor membrilor sai;

toti membrii trebuie sa indeplineasca cu buna credinta obligatiile Curtii;

ei trebuie sa rezolve disputele internationale prin mijloace pasnice, fara a pune in pericol pacea si securitatea internationala sau justitia;

trebuie sa se abtina de la a ameninta sau a folosi forta impotriva oricarui alt stat;

trebuie sa acorde Natiunilor Unite toata asistenta necesara pentru oricare actiune luata in acord cu Carta si sa nu acorde asistenta statelor impotriva carora sunt indreptate actiunile Natiunilor Unite, preventiv sau nu;

nimic din ceea ce se regaseste in Carta nu autorizeaza Natiunile Unite sa intervina in chestiuni care tin esential de jurisdictia interna a oricarui stat;"

Carta prevede masurile suspendarii si expulzarii unui membru pentru violarea principiilor Cartei, desi acest lucru nu s-a intamplat niciodata.

"Textul Cartei, structurat in 19 capitole si cuprinzand 111 articole, a fost aprobat in unanimitate in sesiunea plenara a Conferintei, la 25 iunie 1945. A doua zi a avut loc ceremonia semnarii. Carta a intrat in vigoare patru luni mai tarziu, la 24 octombrie.

In termeni generali, Organizatia Natiunilor Unite poate fi definita ca o organizatie cu vocatie universala, atat in ceea ce priveste entitatile sale - state suverane - cat si in domeniile in care se implica, scopul sau principal fiind mentinerea pacii si securitatii internationale. Organizatia Natiunilor Unite nu este o organizatie supranationala, nu are competentele unui guvern mondial, reprezinta o organizatie de state suverane, functionand ca "un centru in care sa se armonizeze eforturile natiunilor" atingerea unor scopuri si obiective comune."