PLEDOARIE PENTRU CRIMINALISTICA

PLEDOARIE PENTRU CRIMINALISTICA

virusii infractionalitatii. Munca neobosita a criminalistilor, cel mai adesea nestiuta si solitara, conduce pas cu pas, analiza cu analiza, raspuns cu raspuns, la aflarea ADEVARULUI, Prjn insasi definitia filozofica data adevarului, acesta este relativ. Criminalistica nu isi propune sa ajunga la esenta adevarului absolut, dar incearca sa se apropie de aflarea adevarului, fie el si relativ, sine ira et studio (fara ura si partinire), fiindu-i indiferent cui foloseste acesta.

Existenta criminalisticii nu este bazata pe inertie, pe automultumire si limitare la cunostintele acumulate pana in prezent. intr-o lume in care oameni cinstiti si infractori potentiali merg umar langa umar, se bucura in egala masura de binefacerile unui sistem social de valori, care statueaza deplina egalitate si liberul acces la informatie, criminalistul trebuie sa faca o distinctie clara intre modul cum cele doua categorii de indivizi folosesc binefacerile sistemului democratic pentru a-si atinge scopurile specifice, din pacate diametral opuse. Liberul acces la informatie si la majoritatea descoperirilor tehnologice al tuturor indivizilor este una dintre cele mai evidente contradictii care confrunta o societate cu adevarat democratica, incapabila sa limiteze accesul la informatie al unui individ - sau al unui grup de indivizi - fara sa incalce unul dintre principiile de baza ale democratiei.

S-a spus, pe buna dreptate, ca intre criminalisti si infractori exista o permanenta competitie in care fiecare din cele doua grupuri incearca sa fie cu un pas inaintea celuilalt. Este o competitie dura, a carei miza este insasi respectul fata de viata planetei si implicit fata de viata si libertatile fiecarui cetatean in parte. Orice ezitare, sau delasare, din partea criminalistilor, ar genera un adevarat dezastru social.

Parafrazand vechiul dicton latin "sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este strain', am putea spune ca la sfarsitul secolului XX Criminalistica trebuie sa isi asume propriul dicton: "sunt o stiinta si nimic din ceea ce este stiintific nu-mi este strain', intelegand imperativul momentului, criminalistica-stiinta a cautat - si a gasit - un sprijin eficient in stiintele exacte, folosind absolut toate cercetarile de varf in sprijinul propriului demers de cercetare, avand constiinta ca nu exista la ora actuala domeniu stiintific caruia sa nu ii poata fi cerut un tribut de cunostinte care sa fie puse in slujba aflarii adevarului, spre implinirea binelui.

Utilizarea posibilitatilor practic nelimitate ale informaticii, sau incercarea descoperirii unor elemente de identificare personala care sa nu poata fi puse la indoiala, cum este amprenta genetica (ADN-ul), precum si implicarea in analizele de laborator a masuratorilor exacte cu ajutorul celor mai sofisticate mijloace si metode tehnice, au adus criminalisticii un plus de certitudine in reusita programului specific pe care il are.

in orice societate exista autoritate. Orice autoritate are urcusuri si coborasuri. Nu exista societati bazate pe o deplina egalitate.

Fie ca autoritatea are la baza respectul fata de cuvantul unei religii, fie ca autoritatea emana din respect pentru bani, sau pentru gradul de pregatire al unor persoane, este un gen de autoritate neimpartasita la nivel social global decat in masura in care criteriile, de la societate la societate, sunt si ele impartasite. Singura autoritate care se bucura de acelasi respect, indiferent de tipul de societate din care se naste, este autoritatea Legii. La randul ei, Legea poate fi modificata ori de cate ori societatea considera acest lucru necesar. Oricare ar fi insa Legea, singurul mijloc de a identifica pe cei ce o incalca, fara a proceda in mod abuziv la gasirea unui vinovat fara vina, este Criminalistica.

Recunoscuta de multe personalitati in materia justitiei pehale drept stiinta si arta investigatiilor penale, Criminalistica a fost privita adeseori cu o nemeritata condescendenta, poate si datorita faptului ca aceasta stiinta pune inainte de tot si de toate respectarea normelor de conduita ale magistratului.

intr-o societate in care atat Criminalistica, cat si criminologia, au fost confundate adeseori cu activitatea de politie rau inteleasa, reticenta atragerii criminalistilor in structurile administrative si judiciare superioare insarcinate cu combaterea criminalitatii a parut fireasca.

Societatile cu democratie avansata au inteles insa ca numai o stiinta cum este criminalistica - stapana a tehnicilor, metodelor si experientei teoretice si practice necesare stoparii valului de infractionalitate generat de bunastarea unei societati care odata cu performantele economice si sociale a creat tot atatea tentatii - se poate opune agresiunilor tot mai numeroase care erodeaza sistemul social, asigurand perpetuarea democratiei, soliditatea statului de drept, dezvoltarea libera si sigura a individului si a comunitatii.

Particularitati in cercetarea biocriminalistica genetica

Fundament stiintific.

Descoperirea acidului dezoxiribo nucleic (ADN), a condus la intelegerea conceptului de creditate prin decodarea informatiilor genetice pe care molecula de ADN le are in componenta. Avand o structura moleculara, ADN-ul este continut de toate celulele organismelor vii.

Prima prezentare a structurii ADN s-a facut in anul 1950 de catre James Watson si Francis Crick. Molecula de AND este foarte mare, fiind compusa din patru tipuri de nucleotide - adeina, citozina, guanina si timina - care se pot aranja numai in urmatoarea formula: A-T si G-C, pe o banda dubla, rasucita, care a fost denumita conventional "dubla elice'.

Pana in 1985 studierea moleculei de ADN nu a constituit o preocupare majora pentru criminalistica. Alee Jeffreys si colegii sai de la Universitatea din Leicesteri (Anglia), au fost primii care au prezentat valentele infinite pe care ADN-ul le are in identificarea unei persoane prin studierea urmelor biologice de orice natura lasate de respectiva persoana la locul unei infractiuni.

Procesul de identificare a unei persoane incepe in momentul in care corpul acesteia elimina sau lasa la locul infractiunii o substanta biologica care contine in mod necesar material genetic (ADN), continuand cu recoltarea probei de catre criminalist, urmata de analiza de laborator care are drept punct terminus, traducerea materialului genetic intr-un cod, cu formula unica, irepetabila, specifica unui singur purtator al acelei informatii genetice.

Singurele celule din corpul uman unde nu exista ADN sunt acelea cunoscute sub numele de "globule rosii' prezente in sangele uman. Avand insa in vedere ca fluidul vital al speciei umane, sangele, este compus din globule rosii si albe, care nu pot fi separate decat prin procedee de laborator, probabilitatea ca la locul infractiunii sa nu se gaseasca celule purtatoare de ADN este nula.

Unul dintre raspunsurile pe care a trebuit sa le dea criminalistica a fost acela referitor ta numarul de analize de locatii ADN care pot duce la evidentierea certa a diferentelor existente intre doua amprente genetice apartinand unor persoane diferite.

S-a luat in considerare posibilitatea ca, spre exemplu, doi suspecti a caror amprenta genetica trebuie comparata cu amprenta genetica a probei recoltata de la locul infractiunii sa prezinte acelasi model al locatiei ADN.

Pentru maximizarea puterii discriminatorii a analizei4, criminalistii au lucrat cu un polimorfism de inalta putere, numit de primii utilizatori anglo-saxoni, VNTR (Variable Number of Tandem Repeats). Analizele se bazeaza pe faptul ca locatiile contin numere variabile de secvente ADN care se repeta, locatiile continand de la individ la individ, secvente a caror repetare este imposibila. Pentru a elimina orice posibilitate de confuzie, laboratoarele de analiza a amprentei genetice examineaza patru locatii VNTR, care sunt considerate suficiente pentru a stabili cu precizie identitatea unei persoane.

Particularitatile cercetarii la fata locului. Specialistii au clasificat probele biologice descoperite la fata locului in trei categorii:

1. probe cu inalt grad de precizie in identificarea profilului ADN: sangele; lichidul seminal care, chiar daca nu contine sperma, are suficient material pentru efectuarea analizelor ADN; saliva (indiferent de pe ce tipuri de obiecte este recoltata: tigari fumate, periute de dinti, plastice ale tigarilor de foi, masti, vesela, chewing gums, timbre si plicuri postale etc).

2. probe cu potential in definirea profilului ADN: fluidul vaginal (in cazurile de viol poate contine un amestec de celule, provenind din ambele parti care pot fi analizate separat); secretiile nazale; parul (numai parul smuls are valoare pentru analizele nucleare ADN atata timp cat ADN-ul este cuprins numai in celulele ce inconjoara radacina); bucati de carne; celule ale pielii; urina; parti de corp; oase (maduva osoasa poate fi analizata chiar si in cazuri de descompunere avansata).

3. probele cu potential in analizele ADN mitocondrial. Orice probe care nu se preteaza la alte analize, pot fi analizate prin analizele ADN mitocondriale.

inainte de a fi ridicat, orice obiect care constituie proba, va fi fotografiat si/sau desenat. Obiectele care se ridica in vederea analizarii ADN, vor fi controlate pentru a fi puse inevidenta alte urme importante, cum ar fi urmele papilare. Pentru fiecare proba se va folosi un tip special de recipient care sa ofere o depozitare si un transport sigur. Sangele lichid, tesuturile, organele sau oasele se containerizeaza si se refrigereaza in vederea transportarii in conditii optime. Spre deosebire de sangele colectat lichid, petele de sange aflate pe obiecte, vor fi uscate inainte de a fi impachetate si trimise laboratorului. Parul trebuie colectat cu grija pentru a evita ruperea tijei sau atingerea radacinii, furnizoare de informatie genetica.

intrucat tehnicile ADN sunt foarte sensibile, contaminarea probelor este o adevarata problema. Pentru a se evita acest fenomen se folosesc manusi si pensete adecvate, avantajul folosirii acestora fiind posibilitatea schimbarii lor ori de cate ori devin contaminabile. Instrumentarul folosit atat in cercetarea la fata locului cat si in analizele de laborator, se curata cu tampoane cu alcool dupa ridicarea fiecarui obiect. De asemenea se recomanda purtarea unor masti pentru a se evita stranutul, tusitul sau chiar vorbitul in apropierea materialului patat.

Expertizarea. in 1985, Alee Jeffreys preciza faptul ca minisatelitii existenti in genomul uman prezinta o zona centrala ce se repeta de mai multe ori in cadrul unui fragment unic, determinand astfel polimorfismul lungimii fragmentului de restrictie. Astfel metoda identificarii prin cercetarea amprentei genetice a fost adoptata tocmai datorita polimorfismului extrem de mare al min-isatelitilor ADN-ului uman, ceea ce determina un potential de discriminare foarte ridicat.

Analiza ADN-ului in laboratoare specializate se desfasoara prin doua metode: metoda analizei amprentei genetice prin enzime de restrictie si metoda reactiei in lant a polimerazei (PCR).

in cazul utilizarii metodei prin enzime de restrictie, este necesara o cantitate suficienta de ADN ce este supusa izolarii si purificarii cu ajutorul unor detergenti si enzime cu mare specificitate, cum ar fi proteinaza K. Cea de-a doua etapa o constituie decuparea ADN-ului cu ajutorul unor enzime de restrictie, in fragmente de marimi diferite. Fragmentele astfel decupate sunt triate dupa lungime cu ajutorul unui gel de agaroza, fenomen ce poarta numele de electroforeza. Urmatoarea etapa poarta numele de transfer "Southern' si consta in transferarea fragmentelor de pe gel pe o membrana de nylon, urmata de denaturarea ADN-ului, ce consta in ruperea puntilor de hidrogen dintre bazele complementare si apoi reunirea ADN (hibridarea). Ultima etapa a metodei prin enzime de restrictie consta in autoradiografia membranei. Rezultatul analizei il constituie vizualizarea fragmentelor ADN sub forma unor benzi intunecate. Benzile astfel obtinute pot fi folosite pentru comparatie cu cele rezultate din prelucrarea probelor ridicate de la fata locului. Lipsa corespondentei benzilor comparate duce la eliminarea din cercul suspectilor a persoanei examinate.

O alta metoda care s-a impus extrem de rapid, este aceea a reactiei in lant a polimerazei (PCR = polymerase chain reac-tion). Avantajul acestei metode fata de metoda cu enzime de restrictie consta in sensibilitatea acesteia, putandu-se folosi o singura molecula de ADN pentru a fi amplificata. Metoda consta in amplificarea in vitro a secventelor ADN prin cicluri de denaturare ADN, fixarea primerilor si extinderea cu polimeraza ADN. Metoda PCR este rapida, simpla, necesita fragmente de dimensiuni mici pentru studiere si permite realnalizari multiple.

in ciuda controverselor si criticilor ce nu au intarziat sa apara, amprenta genetica ofera dovada unicitatii noastre, impunand cercetarii criminalistice o noua metoda de identificare, cu sanse reale in realizarea actului justitiar.