Praeterintentia

PRAETERINTENTIA

Sectiunea 1

Notiune. Caracterizare.

Intentia depasita sau praeterintentia reprezinta cea de-a treia forma a vinovatiei. Desi nu este prevazuta expres sau definita de catre legiuitor in Partea Generala a Codului Penal, aceasta a fost o creatie a doctrinei juridice, fiind consacrata de literatura de specialitate si de practica judiciara, cu referire la norme de incriminare exprese, din Partea Speciala a dreptului penal.

In definirea praeterintentiei trebuie sa se porneasca de la cele doua forme tip ale vinovatiei, intentia si culpa, si sa se tina seama de variatiunile ce au loc in factorul intelectiv, adica la prevederea sau neprevederea urmarilor.

In primul rand, intentia depasita este considerata o forma autonoma , distincta, specifica de vinovatie, care se constituie din elemente caracteristice intenitiei si culpei.

In al doilea rand, este o forma mixta, creata prin combinarea celorlalte doua forme de vinovatie care insa nu se situeaza intre intentie si culpa, deoarece intre aceste forme de vinovatie nu exista un tertium non datur, ci este o forma de vinovatie independenta care se constituie cu contributia proceselor psihice ale intentiei si ale culpei .

Astfel, praeterintentia poate fi definita ca fiind o forma mixta de vinovatie care reuneste in latura subiectiva a aceleasi infractiuni intentia si culpa si care se realizeaza atunci cand faptuitorul, prin savarsirea faptei, prevede, urmareste sau accepta producerea unui anumit rezultat socialmente periculos, dar, in realitate, se produce un rezultat mai grav sau un rezultat in plus, pe care faptuitorul l-a prevazut, dar nu l-a acceptat, socotind fara temei ca nu se va produce, ori nu l-a prevazut desi trebuia si putea sa-l prevada .

Exista intentie depasita atunci cand o actiune sau inactiune intentionata produce un rezultat mai grav decat cel dorit, rezultat imputabil autorului cu titlu de culpa. Asa se intampla atunci cand autorul aplica victimei o lovitura cu pumnul, iar aceasta se dezechilibreaza, cade, sufera o leziune craniana si decedeaza . Prin urmare, in structura praeterintentiei vom avea doua forme de vinovatie suprapuse: o intentie, cu privire la rezultatul dorit (lovirea), si o culpa cu privire la rezultatul mai grav, efectiv produs (moartea victimei).

Ceea ce caracterizeaza activitatea infractionala in cazul intentiei depasite este imprejurarea ca, urmarind producerea unui anumit rezultat, faptuitorul savarseste o fapta ce constituie elementul material al unei infractiuni, dar produce un rezultat mai grav sau in plus, care particularizeaza o infractiune mai grava (de exemplu, infractiunea de lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte - art. 183 C. pen.) sau o varianta agravata a aceleiasi infractiuni (de exemplu, talharia care a avut ca urmare moartea victimei - art. 211, alin. 3 C. pen.).

In Codul penal infractiunile praeterintentionate apar, de principiu, ca forme agravate ale unei infractiuni tip. De aceea, totdeauna gasim in continutul infractiunii savarsite cu intentie depasita, pe de o parte, forma tip a aceleiasi infractiuni (primum delictum), care este incriminata numai daca se savarseste cu intentie, iar pe de alta parte, un rezultat mai grav decat cel cerut de norma in cazul formei tip si care caracterizeaza infractiunea ca fiind mai grava sau o varianta agravata a aceleiasi infractiuni (majus delictum), insa atitudinea faptuitorului fata de acest rezultat mai grav este specifica culpei.

In cazul infractiunilor praeterintentionate pedepsele sunt mai grave, avand limitele minima si maxima mai mari decat in cazul infractiunilor tip, savarsite cu intentie directa sau indirecta. Acest fapt apare ca logic, avand in vedere caracteristicile praeterintentiei, prin producerea unui rezultat socialmente mai periculos decat cel urmarit, dorit sau acceptat, datorat usurintei sau neglijentei faptuitorului.

Identificarea infractiunilor descrise de legea penala care se comit cu intentie depasita se poate face usor, pentru ca legiuitorul foloseste unele expresii pentru a evidentia acest lucru, ca de exemplu: " daca fapta a avut ca urmare vatamarea grava a integritatii corporale sau moartea victimei" (art. 182 C. pen., art. 211, alin. 3 C. pen., art. 197, alin. 3 C. pen., etc.).

Pentru ca organele judiciare sa poata stabili concret si in mod corect daca un anumit rezultat sau urmarea prevazuta de legea penala s-a datorat activitatii unei persoane care a actionat cu intentie depasita, se considera necesar sa se procedeze la o analiza a factorului intelectiv care, in mod logic, trebuie sa parcurga doua faze[5].

In prima faza, organul compentent trebuie sa probeze ca infractorul a savarsit cu intentie primum delictum, adica sa rezulte din materialitatea actelor comise ca autorul a prevazut, urmarit sau acceptat un anumit rezultat si nu altul mai grav care s-a produs in realitate. Dupa stabilirea savarsirii cu intentie a faptului initial, se trece la a doua faza, in care se impune ca organul judiciar sa constate ca, fata de rezultatul mai grav (majus delictum), faptuitorul a avut o anumita reprezentare a acestuia, insa nu l-a acceptat ori nu l-a prevazut, desi putea si trebuia sa-l prevada.

In concret, organele judiciare trebuie sa stabileasca, intentia in raport cu fapta intentionata si culpa fata de rezultatul mai grav.

In numeroase cazuri, faptele comise cu praeterintentie au la baza o "gluma".[6] Spre exemplu aruncarea victimei care nu stie sa inoate in apa unui rau, tragerea scaunului pe care o persoana era pe cale sa se aseze, cu consecinta caderii acesteia, etc. Desi acestea sunt comise in gluma, constituie acte de violenta in sesnsul art. 180 C. pen. si pot atrage existenta unei praeterintentii atunci cand sunt urmate de un rezultat mai grav.

Nu trebuie inteles ca intotdeauna un act comis cu titlu de gluma este caracterizat de intentie depasita. In situatii in care rezultatul mai grav apare ca probabil sau chiar sigur, nu se poate retine praeterintentia, fapta trebuind sa fie considerata comisa cu intentie, chiar daca la baza actiunii initiale s-a aflat ideea de gluma. Astfel, trebuie retinuta infractiunea de omor si nu aceea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte in cazul inculpatului care, vrand sa faca o gluma, a conectat clanta usii la reteaua electrica, victima decedand in urma atingerii clantei.

Infractiunea tipica de praeterintentie este cea prevazuta in art. 183 C. pen. si anume: loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte. Conform textului de lege, daca vreuna din faptele prevazute in art. 180 - 182 (lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, vatamarea corporala grava) a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani. In cazul acestei infractiuni, infractorul savarseste acte de violenta asupra victimei, prin care urmareste producerea unei vatamari a integritatii corporale sau sanatatii victimei, vatamari mai putin sau mai mult grave, dar in conditiile concrete se produce un rezultat (o urmare) mai grav decat cel urmarit, moartea victimei, care nu se poate imputa acestuia decat cu titlu de culpa.

Intentia depasita exista si la urmatoarele infractiuni: vatamarea corporala grava (art. 182 C. pen.), violul care a avut ca urmare vatamarea grava a integritatii corporale sau sanatatii ori moartea sau sinuciderea victimei (art. 197 C. pen.), actul sexual cu un minor care a avut ca urmare vatamarea corporala grava ori moartea victimei (art. 198 C. pen.), talharia care a avut ca urmare vatamarea corporala grava sau moartea victimei (art. 211 C. pen.), pirateria care a avut ca urmare vatamarea grava sau moartea victimei (art. 212 C. pen.).

In practica se pot ivi dificultati uneori in a face o distinctie clara intre infractiunea de lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte, savarsita cu praeterintentie si infractiunea de omor, savarsita cu intentie indirecta. Au existat situatii, spete apropiate in ceea ce priveste situatia de fapt si imprejurarile in care au fost comise faptele fata de care insasi instanta suprema s-a pronuntat diferit, solutiile fiind contradictorii, in sfera celor doua forme de vinovatia. Astfel, de exemplu, intr-o cauza s-a retinut infractiunea de lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte cand inculpatii au exercitat asupra victimei acte de constrangere prin amenintari ca sa se refugieze pe o terasa si apoi sa sara peste balustrada (aceasta fiind singura modalitate de scapare a victimei) si ca urmare, victima a decedat[7]. Intr-o alta cauza s-a retinut ca s-a savarsit un omor, cand inculpatul, dupa ce si-a lovit grav sotia, a obligat-o sa se urce pe fereastra pe care in prealabil a deschis-o, amenintand-o ca daca nu se arunca singura o va arunca el, sotia aruncandu-se si in urma caderii decedand . In ambele cazuri consideram ca s-a savarsit infractiunea de omor cu intentie indirecta, in primul caz vorbind de omor simplu (art. 174 C. pen.), iar in a doua situatie fapta este incadrata ca omor calificat (art. 175 C. pen - savarsita asupra sotului sau unei rude apropiate).

Sectiunea 2

Structura praeterintentiei

In literatura noastra de specialitate nu exista in prezent un consens in ceea ce priveste modalitatile intentiei si culpei care se pot regasi reunite in structura praeterintentiei.

Unii autori[9] sustin ca in structura intentie depasite nu poate intra decat o culpa fara prevedere. In acest sens, se argumenteaza ca, desi in definitiile doctrinare nu se face intotdeauna distinctie intre modalitatile culpei care se suprapun intentiei initiale, culpa cu prevedere nu poate fi suprapusa intentiei, deoarece speranta neintemeiata a infractorului ca rezultatul nu se va produce (prezenta in cazul culpei cu prevedere) trebuie sa se bazeze pe anumite elemente, imprejurari obiective, reale, in lipsa lor existand intentie eventuala.

De asemenea, in toate spetele se arata "nu a prevazut, desi putea si trebuia sa prevada consecintele mai grave ale actiunii sale", aceasta formulare caracterizand culpa cu neprevedere.

Mai mult, s-a exprimat parerea[10] ca praeterintentia se caracterizeaza nu numai prin neprevederea rezultatului, ci si prin imposibilitatea de a-l prevedea. De exemplu, cand cineva insulta o persoana si aceasta, datorita unei afectiuni cardiace grave, are un soc si decedeaza pe loc. Exista autori care sustin ca, in masura in care rezultatul mai grav nu putea fi prevazut de catre inculpat, el nu va raspunde decat pentru fapta de baza, comisa cu intentie.

Punctul de vedere al doctrinei majoritare[12] nu impune nici o limitare cu privire la forma culpei care poate intra in structura praeterintentiei, admitand atat culpa cu neprevedere, cat si cea cu prevedere ca elemente constitutive ale intentie depasite. Desi este adevarat ca de cele mai multe ori in alcatuirea praeterintentiei intra o culpa fara prevedere, pot fi imaginate si situatii in care o culpa cu prevedere se suprapune peste intentie. Spre exemplu, avem culpa cu prevedere in cazul in care artistul de circ, aruncand cutite cat mai aproape de corpul partenerului sau imobilizat, il ucide. In ipoteza in care artistul, propunandu-si sa raneasca o persoana prin aruncarea unui cutit in picior, ucide totusi acea persoana, atingand o zona vitala, vom avea o intentie directa (de vatamare corporala) peste care se suprapune o culpa cu prevedere. La fel ca in activitatea sa profesionala, el a prevazut ca lovitura ar putea devia, dar nu acceptat acest rezultat, bazandu-se pe experienta sa.

Aceasta solutie este conforma si cu sensul dat praeterintentiei de recomandarea celui de-al XII-lea Congres international de drept penal din 1979, potrivit careia "nimeni nu ar trebui sa fie pedepsit in considerarea consecintelor neintentionate ale actului sau decat in masura in care le-a prevazut sau ar fi putut sa le prevada".

La fel ca si in cazul culpei, si in ceea ce priveste modalitatile intentiei care se pot regasi in structura praeterintentiei exista opinii diferite.

Intr-o prima opinie se considera ca doar intentia directa ar putea servi ca fundament pentru constructia unei infractiuni praeterintentionate.[13]

Intr-o alta opinie[14] se apreciaza ca la baza intentiei depasite se poate afla atat intentia directa, cat si intentia eventuala, chiar daca in practica sunt relativ rare situatiile in care la baza praeterintentiei sa stea intentia eventuala.

Pentru a avea o praeterintentie construita pe baza unei intentii eventuale, este necesara analiza a trei urmari: o urmare dorita (care poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala) si care constituie finalitatea actiunii autorului; o urmare acceptata, care este prevazuta de legea penala; urmarea mai grava, imputabila cu titlu de culpa[15]. In situatia in care urmarea dorita este prevazuta de legea penala, praeterintentia se va construi direct pe aceasta, lipsind de relevanta urmarea acceptata. Spre exemplu, autorul doreste sa aplice victimei o corectie (art. 180 C. pen.), dar fata de intensitatea loviturilor accepta ca ar fi posibil ca persoana lovita sa sufere o vatamare corporala (art. 181 C. pen.), in final insa victima decedeaza, rezultat pe care autorul nu l-a prevazut, desi putea si trebuia sa-l prevada. In acest caz, avem asadar intentie directa fata de urmarea prevazuta in art. 180, o intentie eventuala in raport de urmarea de la art. 181 si o culpa in raport de moartea victimei.

Intentia eventuala va dobandi relevanta in structura unei praeterintentii numai atunci cand fapta comisa cu intentie directa nu poate servi ea insasi ca fundament al formei de vinovatie mixta. Acest lucru se intampla, spre exemplu, in ipoteza in care urmarea dorita nu este prevazuta de legea penala.

Asadar, desi de cele mai multe ori, in practica intalnim in cadrul praeterintentiei o intentie directa peste care se suprapune o culpa fara prevedere, nu se poate sustine ca aceasta ar fi singura configuratie admisibila a acestei forme de vinovatie.