Raportul juridic

1. Notiunea de raport juridic.
2. Subiectele raportului juridic.
3. Continutul raportului juridic.
4. Obiectul raportului juridic.
5. Faptele juridice.

1. Notiunea de raport juridic.

Normele juridice despre care am vorbit in cursurile anterioare se realizeaza in viata prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale aparitiei raportului juridic sunt: existenta normei juridice, subiectele de drept si faptele juridice. Orice raport juridic inseamna in acelasi timp o conexiune intre planul general si impersonal al normei juridice si planul concret al realitatii in care partile sunt determinate si au anumite drepturi si obligatii bine individualizate. Trasaturile definitorii ale raportului juridic sunt urmatoarele:

            (1) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare data intre oameni. Este de esenta dreptului alteritatea, existenta altei persoane. Omul nu poate trai decat in relatie cu alti oameni. Aceste relatii sunt foarte diverse: de la simplul contact la relatii care au la baza trasaturi sau interese comune, nevoi de schimb si mai departe la cele menite sa asigure conservarea si dezvoltarea sa ca fiinta umana. Relatiile se pot stabili intre persoane individuale sau intre subiecti colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relatii sociale care vizeaza valori economice sau extraeconomice; dupa plasarea in spatiu avem relatii sociale interne, private sau publice (in cadrul unui stat) si relatii internationale ingloband relatii private sau publice care depasesc frontierele unui stat. Aceste relatii multiple care constituie realitatea sociala sunt reglementate de reguli morale, de reguli de convietuire sociala, dar si de reguli de drept ce cuprind norme de constrangere.

            (2)Raportul juridic este un raport de vointa. Caracterul volitional al raportului juridic este dat de faptul ca aici intervine atat vointa statala exprimata in normele juridice, cat si vointa subiectilor participanti la raportul juridic. Dublul caracter volitional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, in functie de ramura de drept si de situatia concreta.

            (3)Istoricitatea este o alta trasatura a raportului juridic, fizionomia sa fiind puternic marcata de istoria societatii, variabilitatea elementelor constitutive putandu-se constata cu usurinta de la o etapa la alta, de la o tara la alta.

            Partile constitutive ale raportului juridic sunt obiective si subiective in sensul ca notiunea de raport juridic evoca ideea ca acesta nu poate exista ca atare decat in masura in care relatia sociala este reglementata de catre drept; totodata, raportul juridic este vizat ca o relatie de la persoana la persoana.

            (4)Raportul juridic are un caracter normativ. Aceasta inseamna ca aprecierea nu are ca obiect ceea ce exista, ci cum trebuie sa fie o activitate. In virtutea acestei normativitati, un debitor (in exemplul in care A ii imprumuta lui B o suma de bani cu obligatia s-o inapoieze intr-o zi anume, ziua scadentei; debitorul face rau daca nu imprumuta suma la timp) trebuie sa inapoieze suma de bani la scadenta.  In cazul invocat, aprecierea normativa este un comandament, un ordin, adica debitorul este supus ordinului de a plati suma de bani. Acest ordin care se da in numele ideii de justitie implica ideea de obligatiune, pentru ca atunci cand spunem ca cineva nu trebuie sa faca o fapta ca ar fi nedreapta, prin aceasta intelegem ca are o obligatiune. Dar ideea de obligatiune consacra implicit o valoare. Aceasta inseamna ca datornicul trebuie sa plateasca la scadenta suma de bani cuvenita. Suntem in fata a doua interese: datornicul are tot interesul sa nu plateasca, iar creditorul are tot interesul sa incaseze suma. Ideea de obligatiune subordoneaza un interes altuia, declarand ca unul are o valoare mai mare decat altul, ca interesul datornicului trebuie sa cedeze in fata interesului creditorului. Ca o consecinta, creditorul are dreptul sa-si urmareasca datornicul. Prin urmare, intre drept si obligatiune exista o corelatie absoluta. Oriunde exista un drept, intelegem ca trebuie sa existe si o obligatiune, si invers. Totodata, aceasta inseamna ca exista o norma generala pe baza careia se stabilesc drepturile si obligatiile intre parti, iar acestea sunt asigurate la nevoie prin interventia sanctiunii juridice.

Putem conchide ca raportul juridic este un raport social, concret istoric, volitional, reglementat de norma juridica, in cadrul careia participantii se manifesta ca titulari de drepturi si obligatii prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei juridice.

2 .Subiectele raportului juridic.

            Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie ca persoane fizice (deci individual), fie ca subiecte colective de drept. Persoana fizica trebuie sa aiba capacitate juridica. Aceasta desemneaza aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raportului juridic. Capacitatea juridica e reglementata de normele juridice in cadrul fiecarei ramuri de drept. Putem deci distinge o capacitate juridica civila, penala, administrativa etc.

            Capacitatea juridica este generala (nu vizeaza un anumit domeniu) si speciala (se refera la un anumit domeniu, ramura, institutie etc.). O capacitate juridica speciala au de regula organizatiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenta institutiei. In general, capacitatea juridica este unica. In dreptul civil, distingem: capacitatea juridica de folosinta si capacitatea juridica de exercitiu.

            Capacitatea de folosinta se defineste drept capacitate de folosinta de a avea drepturi si obligatii, acestea incepand de la nasterea persoanei si incetand o data cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute din momentul conceptiei sale, insa numai daca se naste viu.

            Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind personal acte juridice. Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora. Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa, prezumandu-se ca el nu are nici suficienta experienta de viata si nici suficient discernamant. Nu are capacitate de exercitiu: a) minorul care nu a implinit 14 ani, b) persoana pusa sub interdictie.

            Prin urmare, capacitatea juridica deplina de exercitiu implica incheierea unor acte juridice in nume propriu. Astfel, un minor poate fi proprietar al unui bun, dar nu il poate instraina prin acte proprii.

            Subiecte colective de drept sunt diversele organizatii: societati comerciale, ministere, parlament, dar si statul. In dreptul civil, subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice, care presupune o serie de conditii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, raspundere, firma etc. Trebuie precizat ca exista numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice, de exemplu instantele judecatoresti, diverse asociatii etc.

3. Continutul raportului juridic

            Continutul raportului juridic este format din drepturile si obligatiile subiectilor intre care se desfasoara o relatie sociala. Drepturile si obligatiile sunt prevazute de norma juridica. O distinctie trebuie facuta intre dreptul obiectiv ca ansamblu de norme si dreptul subiectiv ca posibilitate. In cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferita de norma juridica titularului dreptului (persoana fizica sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv sa faca sau sa nu faca ceva, realizarea acestei posibilitati fiind garantata de forta de constrangere statala la care poate recurge titularul dreptului, in caz de nevoie.

            Drepturile subiective se clasifica in trei mari categorii: a) drepturi fundamentale (drept la viata, demnitate, libertate etc.), b) drepturi care decurg din insertia individului in viata sociala (dreptul la nume, la domiciliu etc.), c) drepturi care deriva din insasi vointa indivizilor (ex. dreptul de a incheia contracte).

            A. Dupa gradul de opozabilitate distingem: a) drepturi absolute (dreptul la viata), b) drepturi relative (dreptul cumparatorului de a primi bunul este opozabil fata de vanzator, caruia i-a achitat pretul bunului).

            B. Dupa continutul lor distingem: a) drepturi patrimoniale si b) drepturi nepatrimoniale. La randul lor, drepturile patrimoniale sunt: drepturi reale si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Dreptul de creanta este acel drept patrimonial in temeiul caruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, sa dea sau sa faca sau sa nu faca ceva, creditorul neputindu-si realiza dreptul fara concursul debitorului; drepturile nepatrimoniale sunt: a) drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei, b) drepturi care privesc identificarea persoanei, c) drepturi care decurg din creatia intelectuala.

            Obligatia juridica, ca terminologie, are o semnificatie multipla. Astfel, in dreptul civil se distinge: a) un sens larg care configureaza raportul juridic de obligatie; b) un sens restrans pentru a desemna obligatia subiectului pasiv si c) sensul de inscris constatator. Ca element corelativ al raportului juridic, obligatia juridica poate fi definita ca indatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretinsa de subiectul activ, de a da, de a face, sau de a nu face ceva, conduita care poate fi impusa, dupa caz, prin forta coercitiva a statului.

            Remarcand forta explicativa a conceptului de obligatie in teoria dreptului, dar si specificul acestui concept in cadrul problematicii raportului juridic, M. Djuvara arata ca ideea de obligatie ne poate ajuta sa construim tot dreptul. Astfel, considerand cazul simplu, A are obligatia sa  intoarca suma pe care o datoreaza lui B, aceasta inseamna ca exista cel putin doua persoane libere si ca exista si un obiect al obligatiei. Aceasta mai inseamna ca persoanele intra in contact intre ele si ca activitatea uneia are ca limita obligatia sa si activitatea celeilalte are iarasi o limita, dreptul celei dintai. De aici putem trage concluzia ca o caracteristica definitorie a continutului raportului juridic o reprezinta faptul ca drepturile si obligatiile nu sunt rupte unele de altele, ele se suprapun si se coordoneaza reciproc; mai mult, ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie indatorirea subiectului pasiv. Deci, drepturile si obligatiile in cadrul raportului juridic sunt corelative. Astfel, in cazul vanzarii-cumpararii, vanzatorul are dreptul de a primi pretul daca da bunul vandut, iar cumparatorul are obligatia de a plati pretul daca cumpara bunul respectiv si invers, cumparatorul are dreptul de a primi bunul daca a achitat pretul, iar vanzatorul are obligatia de a da bunul daca a primit pretul. In ceea ce priveste fundamentele psiho-sociale ale dreptului subiectiv si ale obligatiei juridice si in ceea ce priveste natura si continutul corelatiei dintre ele, in literatura juridica s-au emis diverse puncte de vedere. S-a considerat astfel ca la baza dreptului subiectiv sta vointa individuala (Zittelman), interesul legalmente protejat (von Ihering) sau atat vointa individuala cat si interesul (Jelinek), cea din urma opinie fiind considerata de majoritatea autorilor mai adecvata explicarii realitatii. S-a impus de asemenea opinia care subliniaza importanta ambelor componente ale relatiei atat a dreptului subiectiv, cat si a obligatiei juridice, ignorarea primei componente conducand la legislatii fasciste, totalitariste, iar a celei de a doua spre voluntarism social. Ansamblul drepturilor si obligatiilor pe care le are cetateanul conform legilor in vigoare formeaza statutul juridic al persoanei.

4. Obiectul raportului juridic

            Conduita umana ce se realizeaza de catre subiectii raportului juridic ca urmare a exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor constituie obiectul raportului juridic. Acesta este rezultatul realizarii drepturilor si obligatiilor, cu care nu se confunda.

5. Faptele juridice.

Intre regulile de drept si faptele sociale exista relatii complexe. Dreptul se naste din fapte si se aplica acestora. Se instituie astfel un du-te-vino intre drept si fapte, faptele avand vocatia de a fi reglementate prin drept, iar dreptul este destinat prin definitie sa reglementeze faptele. Un fapt nu produce efecte in drept prin calitatile sale intrinseci. Trebuie ca o norma juridica sa ii atribuie o anumita semnificatie la care ataseaza consecinte juridice. Faptul prim este actiunea umana la care se ataseaza efecte in drept care pot fi cautate in mod deliberat, dorite sau dimpotriva, suportate fara a fi dorite. Deci prin fapte juridice intelegem acele imprejurari care potrivit normelor juridice atrag dupa sine aparitia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice si provoaca prin aceasta anumite consecinte juridice (ex. incheierea unei casatorii, nasterea unui copil etc.). Actiunile umane pot fi licite (cand respecta normele juridice) sau ilicite (cand le incalca).