PROBELE

PROBELE

1. Notiune si clasificare. Subiectul, obiectul si sarcina probei

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.

Probele sunt administrate in procesul civil pentru a ajuta pe judecator sa-si formeze convingerea in legatura cu faptele cercetate. Rezulta ca subiectul probei este judecatorul.

Obiectul probei este format din actele ori faptele juridice care sunt izvoare ale raporturilor juridice concrete, actele ori faptele juridice care au dat nastere la dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa.

Sarcina probei este reglementata in art.1169C.civ.:"Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca".

2.Proba prin inscrisuri. Inscrisurile autentice. Inscrisurile sub semnatura privata. Administrarea probei prin inscrisuri

Prin inscris se intelege, de asemenea, orice declaratie despre un act juridic sau un fapt juridic stricto sensu, facuta prin scriere de mana, dactilografiere, litografiere, imprimare pe hartie sau pe orice material.

A. Inscrisurile autentice

Definitia inscrisului autentic este prevazuta in art.1171C.civ.::"Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut". Uneori forma autentica este ceruta ad validitatem, insa de cele mai multe ori partile recurg la ea pentru avantajele pe care le prezinta:

B. Administrarea probei prin inscrisuri

Partile vor alatura la cererea de chemare in judecata si intampinare copii certificate de pe inscrisurile folosite ca mijloace de proba, sau le vor depune la prima zi de infatisare.

Partile sunt datoare sa aiba asupra lor in sedinta originalul inscrisului sau sa-l depuna mai inainte in pastrarea grefei, sub sanctiunea de a nu se tine seama de inscris (art.139alin.1C.proc.civ.). Depunerea originalului in pastrarea grefei da posibilitatea partii adverse sa consulte inscrisul.

3. Proba prin declaratia de martori. Persoane care pot fi ascultate ca martori. Administrarea probei cu martori. Aprecierea probei cu martori.

Martorii sunt persoane straine de interesele in conflict, care relateaza in fata instantei de judecata fapte sau imprejurari referitoare la pricina ce se judeca, fapte ce ar putea servi la solutionarea ei. Mijlocul de proba este depozitia martorului, in care se materializeaza cunostintele acestuia despre faptele trecute pe care le-a receptionat si memorat, iar nu martorul.

Regulile si exceptiile, referitoare la probarea actelor juridice prin declaratiile    martorilor sunt prevazute in art.1191-1198C.civ.

Persoane care pot fi ascultate ca martori

De regula, orice persoana poate fi ascultata ca martor, exceptiile fiind prevazute expres de lege in art.189C.proc.civ.

Administrarea probei cu martori

Martorii se propun de parti prin cererea de chemare in judecata si prin intampinare sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Daca proba se solicita in cursul judecatii, in conditiile art.138pct.2 si 4 C.proc.civ., lista martorilor se va depune, sub sanctiunea decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintare (art.186 alin.2C.proc.civ.).

Inainte de a fi ascultat, martorul depune juramantul. Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultati neputand fi de fata.

IX.4. Marturisirea. Notiunea si caracterele juridice ale marturisirii. Clasificare. Administrarea probei marturisirii. Interogatoriul.

Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care adversarul sau isi intemeiaza pretentiile si care este de natura sa produca efecte probatorii impotriva celui ce a facut-o. Marturisirea nu se confunda cu marturia intrucat ea provine de la una din partile litigante si nu de la un martor, persoana ce nu este implicata direct in proces.

In prezent marturisirea are aceeasi valoare probanta ca si celelalte mijloace de proba.

5. Prezumtiile. Notiune. Clasificare.

Prezumtiiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la unul necunoscut (art.1199 C.proc.civ.).

6. Expertiza. Sediul materiei. Admisibilitatea si administrarea expertizei. Forta probanta

Expertiza reprezinta un mijloc de dovada la care instanta sau partile pot recurge atunci cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt sunt necesare cunostinte de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Expertiza este reglementata in art. 201 - 214 C.proc.civ.

7. Cercetarea la fata locului

Cercetarea la fata locului este considerata o proba judiciara directa si reprezinta mijlocul prin care instanta ia cunostinta in mod direct de starea unor lucruri, de situatia unui imobil sau despre alte imprejurari de fapt ce pot avea importanta pentru solutionarea litigiului.

Cercetarea la fata locului, se solicita de partea interesata sau se dispune din oficiu de instanta prin incheiere.

8. Asigurarea dovezilor

Potrivit art.235 alin.1C.proc.civ.:"Oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea unui expert, starea unor lucruri mobile sau imobile, sau sa dobandeasca recunoasterea unui inscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi daca este primejdie ca ele sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor".

De regula, asigurarea dovezilor poate fi dispusa in conditiile in care exista primejdie ca acestea sa dispara sau sa fie mai greu de administrat in viitor. Prin exceptie de la regula art.235alin.2 prevde ca:"cererea poate fi facuta chiar daca nu este primejdie in intarziere, in cazul in care paratul isi da invoirea".