Partile in litigiile din fata Curtii Internationale de Justitie

Partile in litigiile din fata Curtii Internationale de Justitie

"Numai statele pot sa fie parti in litigiile din fata Curtii. Una din functiile Curtii Internationale de Justitie este sa decida conform dreptului international in disputele de natura legala care ii sunt infatisate de catre state. Procedand astfel, se atinge cu ajutorul sau unul dintre principalele obiective ale Natiunilor Unite, care, conform Cartei, este sa obtina o intelegere in dispute internationale, prin mijloace pacifiste si in acord cu principiile justitiei si dreptului international.

O disputa internationala de natura legala este, dupa formularea Curtii Permanente de Justitie Internationala "o neintelegere intr-o problema de drept sau de fapt, un conflict, un dezacord al punctelor de vedere legale sau al intereselor". Teoretic astfel de proceduri pot sa aiba loc intre un stat pe de o parte si o organizatie internationala pe de cealalta parte sau o colectivitate sau chiar un individ. In limitele jurisdictiei lor, institutii precum Curtea de Justitie a Comunitatii Europene din Luxemburg sau Curtea Europeana a Drepturilor Omului din Strasbourg ar fi indreptatite sa audieze astfel de dispute.

Acesta nu este insa cazul Curtii Internationale de Justitie in fata careia nici un caz nu poate fi infatisat, daca ambele parti nu sunt state. In ciuda a numeroase propuneri si chiar in pofida existentei unui tratat care sustine posibilitatea desfasurarii procedurilor in fata Curtii, intre o agentie internationala si un stat, nici Natiunile Unite si nici o agentie specializata nu pot sa fie parti in procedurile desfasurate in fata Curtii.

In ceea ce priveste interesele private, acestea nu pot face obiectul unor proceduri in fata Curtii Internationale de Justitie, decat atunci cand un stat, bazandu-se pe dreptul international, preia cazul unuia dintre conationalii sai si invoca impotriva altui stat raul pe care acea persoana pretinde ca l-a suferit. Astfel, disputa devine una intre state. Ca si orice alta instanta, Curtea Internationala de Justitie poate sa opereze doar in limitele trasate in acest scop, rar trece o zi fara sa se primeasca o cerere in scris sau oral din partea unei persoane particulare. Oricat de bine intemeiate ar fi aceste cereri, Curtea Internationala de Justitie nu este capabila sa le rezolve, iar raspunsul standard este intotdeauna acelasi: "Conform art.34 din Statut, numai statele pot sa fie parti in cazurile din fata Curtii.

Astazi, Curtea este practic deschisa pentru oricare stat din lume:

. statele membre ale Natiunilor Unite, care, prin semnarea Cartei, accepta obligatiile prevazute si in acelasi timp, devin parti semnatare ale Statutului C.I.J., care formeaza parte integranta a Cartei;

. acele state (Nauru si Elvetia) care au devenit parti semnatare ale Statutului C.I.J., fara a semna Carta sau au devenit membre ale Natiunilor Unite; aceste state au trebuit sa satisfaca anumite conditii fixate de Adunarea Generala la recomandarea Consiliului de Securitate: acceptarea prevederilor Statutului, obligatiile de a respecta deciziile Curtii Internationale de Justitie si obligatia de a aduce o contributie la costurile Curtii;

. oricare alt stat care, desi nu este membru al Natiunilor Unite si nici nu este parte semnatara a Statutului, Curtea Internationala de Justitie, a depus la Registratura o declaratie care intruneste cerintele stabilite de Consiliul de Securitate prin care accepta jurisdictia C.I.J. si se obliga sa respecte cu buna credinta deciziile in legatura cu toate sau cu o categorie aparte sau categorii aparte de dispute. Multe state s-au gasit in aceasta situatie inainte de a deveni state membre ale Natiunilor Unite, incheind tratate care recunosteau jurisdictia Curtii Internationale de Justitie, au depus la Registratura declaratia necesara pentru a putea sa apara in fata Curtii. Atunci cand au fost parti intr-un caz, li s-a cerut sa contribuie la acoperirea costurilor respective.

Jurisdictia Curtii in ce priveste partile care au dreptul sa apara in fata sa - jurisdictia ratione personae - acopera acele state enumerate mai sus. Jurisdictia ratione perosnae nu este insa prin ea insasi suficienta, un principiu fundamental care guverneaza materia rezolvarii disputelor internationale este acela ca jurisdictia unui tribunal international depinde in ultim stadiu de consimtamantul statelor implicate.

In concordanta cu aceasta, nici un stat suveran nu poate fi parte in procedurile desfasurate in fata Curtii daca nu consimtise anterior la acestea in vreun fel. Trebuie consimtit ca disputa sau categoria disputelor din care face parte si cazul concret respectiv sa poata sa fie judecate de Curte. Aceasta declaratie de consimtire este cea care determina jurisdictia Curtii in ce priveste disputa in cauza - jurisdictia Curtii ratione personae[1].

Este la fel de adevarat ca art. 36 al Cartei sustine in ceea ce priveste Consiliul de Securitate, ca poate in orice etapa a disputei sa recomande proceduri sau metode potrivite pentru a le rezolva, ca acestea sa "ia in considerare faptul ca disputele legale, ca o regula generala, trebuie sa fie aduse de parti in fata Curtii Internationale de Justitie".

In cazul Canalului din Corfu, totusi, Curtea Internationala de Justitie nu a luat in considerare recomandarea Consiliului de Securitate, in aceste circumstante era suficient pentru a conferi jurisdictia necesara Curtii, independent de dorintele partilor implicate in conflict.

"Statele nu au reprezentanti permanenti acreditati pe langa Curtea Internationala de Justitie. Ele comunica in mod obisnuit cu Grefa prin intermediul ministrului de externe sau ambasadorului acreditat in Olanda. Atunci cand sunt parti intr-un litigiu, sunt reprezentate de un agent.

Statul care completeaza o intelegere speciala trebuie sa anunte Curtea in legatura cu cine il va reprezenta ca agent, dupa cum si celalalt stat trebuie sa indeplineasca aceeasi formalitate in momentul in care primeste intelegerea sau cererea sau in caz contrar, cat mai curand posibil. In practica, agentul unui guvern este de obicei ambasadorul in Haga sau un civil cu functie de consilier pe probleme juridice pe langa ministrul de externe. Atunci cand agentul nu este ambasador, semnatura sa trebuie sa fie autentificata oficial.

O adresa in scopul contactarii permanente in Haga trebuie, de asemenea, sa fie stabilita. Partile care au un interes comun pot sa angajeze agenti diferiti sau un agent comun. Un agent joaca acelasi rol si are aceleasi drepturi si obligatii ca un avocat in fata unei instante de drept comun. Dar in acest caz este vorba de relatii internationale, iar agentul joaca rolul sefului unei misiuni diplomatice, cu puterea de a obliga un stat suveran prin actele sale. El va primi la adresa sa comunicarile necesare din partea Grefei in legatura cu litigiul si va adresa Grefei toata corespondenta sau cererile semnate sau autentificate. In cazul audierilor publice, el deschide discutiile purtate in contradictoriu in numele guvernului pe care il reprezinta si poate el insusi sa conduca o parte importanta a acestora, desi nu este obligat sa faca asta. Atunci cand soseste momentul potrivit, depune prezentarile facute special, conform normelor de procedura dupa care functioneaza instanta. In general ori de cate ori trebuie indeplinit un act formal de catre guvernul pe care il reprezinta, el este cel care il executa.

Agentul este uneori asistat de un co-agent, de un reprezentant-agent, un agent asistent sau de un agent auxiliar si are in apropiere intotdeauna un consilier juridic sau un avocat, a carui munca o coordoneaza, acesta din urma asistandu-l cand pregateste pledoariile sale sau cand prezinta oral motivele pozitiei sale. Curtea trebuie sa fie informata in legatura cu numele tuturor acestor persoane, ceea ce poate fi facut in orice moment, pe parcursul desfasurarii procedurilor. Din moment ce exista un Barou al Curtii Internationale de Justitie, nu exista conditii pe care consilierii juridici sau avocatii trebuie sa le indeplineasca in scopul de a se putea bucura de dreptul de a pleda in fata Curtii, cu exceptia faptului ca ei toti trebuie sa fie numiti special de guvernul pe care ii reprezinta. Consilierii juridici nu trebuie sa aiba cetatenia statului in numele caruia apar si sunt alesi din randul practicienilor, profesionistilor de drept international si juristilor din toate tarile care trebuie sa fie cei mai competenti pentru a prezenta punctul de vedere al statului care i-a numit. In practica, formeaza un grup de specialisti care in trecut era foarte restrans, dar care in prezent tinde sa se largeasca in mod considerabil. Din 1946 pana in 1996 aproximativ 160 de persoane au aparut drept consilieri juridici in fata Curtii, iar 20 dintre acestia in mai multe litigii. Salariile lor constituie de obicei cheltuiala statului care este reprezentat. In scopul reducerii acestor costuri, Regulile din 1978 prevad ca "numarul consilierilor juridici si avocatilor care urmeaza sa fie ascultati in numele fiecarei parti sa fie fixat de Curte.

Agentii, consilierii juridici si avocatii se bucura de privilegiile si imunitatile necesare exercitarii in mod independent a functiilor lor si in acest scop ministrul de externe al tarii unde isi afla sediul Curtea este informat in legatura cu numele lor. Ei joaca un rol vital in procedurile desfasurate in fata Curtii pentru ca organizeaza redactarea pledoariei partii pe care o sustin si coordoneaza pregatirea argumentelor infatisate oral Curtii."