Pedepsele principale

Pedepsele principale

Pedepsele principale sunt acelea care pot fi aplicate singure pentru faptele penale savarsite. Ele pot fi insotite de o alta pedeapsa (accesorie sau complementara), in anumite cazuri prevazute de lege.

In cuprinsul art. 53 C. pen., pedepsele principale sunt prevazute in ordinea gravitatii.

1. Pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta pentru infractiunile cele mai grave, care sunt nominalizate de textele din partea speciala a Codului penal: infractiuni contra sigurantei statului (art. 155-163, 165, 167 C. pen.), infractiunea de omor deosebit de grav (art. 176 C. pen.), tortura care a avut ca urmare moartea victimei    [art. 267¹ alin. (3) C. pen.], distrugerea si semnalizarea falsa care au produs o catastrofa de cale ferata [art. 276 alin. (3)
C. pen.], nerespectarea regimului materialelor nucleare sau altor materiale radioactive, care a produs moartea uneia sau mai multor persoane [art. 279¹ alin. (5) C. pen.], nerespectarea regimului materiilor explozive, care a produs moartea uneia sau mai multor persoane [art. 280 alin. (5) C. pen.], traficul de stupefiante organizat [art. 312 alin. (2) C. pen.], precum si in cazul infractiunilor militare prevazute de art. 338, 339, 341 alin. (2), 342 alin. (2), 343, 344, 345 alin. (3) C. pen.

In cazul infractiunilor mentionate, pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta alternativ cu pedeapsa inchisorii pana la 25 de ani, adoptarea acestui sistem urmarind crearea unor posibilitati mai largi pentru o eficienta individualizare judiciara a pedepsei. Exista insa doua cazuri in care pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta ca pedeapsa unica [art. 357 alin. (2) si
art. 358 alin. (4) C. pen.]. Pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta si pentru unele infractiuni prevazute in legi speciale [art. 107² C. aerian si art. 123 alin. (3) din Decretul nr. 443/1972 privind navigatia civila].

Reglementarea pedepsei detentiunii pe viata a fost introdusa in legislatia noastra penala prin Decretul-Lege nr. 6 din 10 ianuarie 1990, care a abolit pedeapsa cu moartea si a inlocuit aceasta pedeapsa, prevazuta ca pedeapsa exceptionala, cu pedeapsa detentiunii pe viata. Desi este stabilita, in general, pentru aceleasi infractiuni (deosebit de grave), prin modificarile aduse textului art. 54 C. pen. - care reglementa anterior pedeapsa cu moartea - s-a inlaturat orice referire la caracterul "exceptional", astfel ca pedeapsa detentiunii pe viata trebuie considerata o pedeapsa obisnuita sau ordinara, si nu una exceptionala.

In sfarsit, mai trebuie mentionat ca pedeapsa detentiunii pe viata nu se poate aplica anumitor categorii de persoane, anume minorilor si persoanelor care au implinit varsta de 60 de ani.

In cazul infractorului minor [art. 109 alin. (2) C. pen.] se aplica pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 de ani. In cel de-al doilea caz se aplica pedeapsa inchisorii pe timp de 25 de ani si pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.

2. Pedeapsa inchisorii, ca masura de constrangere, consta in izolarea de societate a celui condamnat prin incarcerarea acestuia, sub regimul prevazut de Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor.

Inchisoarea se executa in locuri anume destinate detinerii, barbatii, femeile si minorii fiind detinuti separat.

Art. 57 alin. (2) C. pen. prevede expres ca femeile condamnate la pedeapsa inchisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnatii barbati, iar potrivit alin. (3), condamnatii minori executa separat pedeapsa de condamnatii majori sau in locuri de detinere speciale.

Regimul executarii se intemeiaza pe obligatia condamnatilor de a presta o munca utila, pe actiunea educativa, pe respectarea de catre acestia a disciplinei muncii si a ordinii interioare, precum si pe stimularea si recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice de indreptare.

Nu au obligatia de a munci condamnatii barbati care au indeplinit 60 de ani si condamnatele femei care au implinit 55 de ani, dar si acestia pot fi admisi la munca daca cer si bineinteles sunt apti din punct de vedere medical, cerandu-se si avizul medicului in astfel de cazuri.

Potrivit art. 58 C. pen. munca prestata de condamnati este remunerata. Retribuirea muncii condamnatilor se face dupa cantitatea si calitatea acesteia, potrivit normelor stabilite de ramura de activitate unde acestia muncesc. Din remuneratia muncii condamnatului, o cota de 10% revine acestuia, iar cealalta administratiei locului de detinere, devenind astfel venit al statului. Cotele cuvenite condamnatilor din remuneratia muncii lor se consemneaza la CEC si din acestea suma de 1/3 se pune la dispozitia condamnatului pentru folosinta in timpul executarii pedepsei, iar 2/3 i se inmaneaza la data punerii in libertate.

Pentru reeducarea condamnatilor trebuie folosite toate mijloacele pe care Codul penal si Legea privind executarea pedepselor le stabilesc in legatura cu regimul de executare a pedepselor.

Potrivit modificarilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996, limitele generale ale pedepsei inchisorii sunt de la 15 zile la 30 de ani, iar limitele speciale (prevazute in partea speciala) nu depasesc 25 de ani.

Pedeapsa cu inchisoarea poate sa inlocuiasca pedeapsa cu detentiunea pe viata (art. 55² C. pen.) si pedeapsa amenzii (art. 63¹ C. pen.) cand cel condamnat se sustrage cu rea credinta de la executarea acestei pedepse.

3. Amenda penala este cea de a treia si ultima pedeapsa principala reglementata in legislatia noastra. Este o pedeapsa cu caracter pecuniar, care consta intr-o suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca in contul statului. Caracterul ei represiv rezulta din micsorarea silita a patrimoniului celui condamnat. Ca orice pedeapsa, amenda penala se inscrie in cazierul judiciar al condamnatului.

In cadrul incriminarilor, amenda poate aparea ca pedeapsa unica sau alternativ cu pedeapsa inchisorii. In unele legislatii penale, amenda este prevazuta si ca pedeapsa complementara, care se cumuleaza cu pedeapsa privativa de libertate.

Pe langa aratarea limitelor generale, ale amenzii (de la 1.000.000 lei la 500.000.000 lei), Codul penal consacra, in art. 63, cateva reguli privind stabilirea amenzii, dupa cum urmeaza:

- cand legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 1.500.000 lei, iar maximul de 100.000.000 lei;

- cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 3.000.000 lei si maximul special de 150.000.000 lei;

- cand legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul special este 5.000.000 lei si maximul special de 300.000.000 lei;

- in caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate sa depaseasca limitele generale aratate in art. 53 C. pen.

In cazul in care condamnatul se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii, in conditiile art. 63¹ C. pen.