Pregatirile in vederea constatarii infractiunii flagrante

Pregatirile in vederea constatarii
infractiunii flagrante

Una dintre cele mai sigure modalitati de probare a faptelor de coruptie este constatarea infractiunilor flagrante. Sediul materiei se afla in art. 465-466 din Codul de procedura penala. In sensul textului de lege, este considerata infractiune flagranta "infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire" (alin. 1 al art. 465) dar si "infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune" (alin. 2).

Faptul ca infractiunile de coruptie in general si infractiunile de trafic de influenta si primire de foloase necuvenite in special se consuma instantaneu, face ca flagrantul sa se constate destul de greu.

Asa cum s-a apreciat in literatura de specialitate, flagrantul este o activitate de urmarire penala, desfasurata pe baza unor reguli tactice criminalistice bine conturate, cu o semnificatie particulara in probarea faptelor infractionale, inclusiv de factura infractiunilor de coruptie[1].

In ceea ce priveste activitatile preliminare constatarii infractiunii flagrante, trebuie mentionat ca organele de urmarire penala trebuie sa manifeste maximum de discernamant juridic, sa respecte cu strictete dispozitiile legale.

Organizarea flagrantului presupune efectuarea atenta a unor activitati de pregatire, raportare la fapte, in sine, dar si la modul de sesizare. Organele de urmarire penala pot fi sesizate din oficiu sau prin denunt, de savarsirea unui act de coruptie. Frecvent, sesizarile apartin persoanelor din mediul autorilor - mediul familial, profesional, alte medii frecventate din motive diverse. De exemplu:

din mediul familial, denuntatorii sunt, de regula, rude apropiate, chiar si sotia/sotul, nemultumiti, invidiosi, razbunatori, pentru ca nu profita de castig, sau invers, pentru ca sufera prin oferirea avantajelor patrimoniale;

din mediul profesional, denuntatorii sunt, in primul rand, colegii de serviciu, sefii sau subordonatii, unii onesti, altii razbunatori, invidiosi, dar si nemultumiti ca nu s-au "bucurat" de castigul operat, in urma unei anumite complicitati la comiterea actului de coruptie;

din mediul celor antrenati in actul de coruptie, cum ar fi, de exemplu, cei obligati sa mituiasca sau fortati sa plateasca o suma de bani peste asteptarile lor, inclusiv cei care pot sa profite, in urma denuntului.

Pregatirea flagrantului. Primul element luat in calcul pentru pregatirea surprinderii in flagrant il reprezinta modul in care s-a facut sesizarea. Astfel, pot fi retinute doua cazuri:

sesizarea din oficiu, situatie in care organul judiciar va verifica datele existente despre fapte si faptuitori. Se va verifica daca cei implicati au antecedente penale, ce profesie au si unde sunt angajati, daca sunt explicatii plauzibile in cazul denuntului sau autodenuntului si alte date care ar face verosimila probabilitatea savarsirii faptei si identificarea subiectilor activi ai infractiunii;

sesizarea prin denunt. Se audiaza denuntatorul conform regulilor criminalistice, astfel incat sa se poata realiza o imagine completa asupra faptelor infractionale[2]. De asemenea, este necesara cunoasterea foarte buna a profilului psihologic al denuntatorului.

Cu ocazia declaratiei celui ce face denuntul trebuie insistat asupra tuturor aspectelor legate de fapta, de faptuitor si de persoanele (martorii) care pot confirma afirmatiile acestuia. Denuntatorul va ace precizari privind relatiile pe care le are cu functionarul public si privind problemele pe care trebuie sa le rezolve prin intermediul acestuia. Totodata, vor fi descrise persoana functionarului, locul in care acesta isi desfasoara activitatea. De asemenea, trebuie sa dea explicatii cu privire la natura bunurilor, sau valorilor pretinse de functionar, imprejurarile, conditiile in care urmeaza sa inmaneze aceste bunuri.

Asa cum reiese din practica organelor judiciare - parchet si politie - invederata in literatura de specialitate[3], problemele esentiale urmarite in realizarea flagrantului sunt:

identitatea functionarului, profilul personalitatii, calitatea oficiala a acestuia, atributiunile sale de serviciu, locul de munca;

locul in care s-a consumat, sau urmeaza sa se consume fapta ilicita. Identificarea locului vizeaza denumirea orasului, strada, topografia imobilului, descrierea si localizarea mobilierului, dispunerea locurilor in care s-ar putea ascunde banii sau bunurile. Pentru determinarea acestor locuri, conform art. 91¹ - 91⁴ C.proc.pen. se pot instala sisteme tehnice de inregistrare care vor surprinde si savarsirea faptei ca atare;

determinarea modului de operare, a circumstantelor in care se va comite infractiunea. Totodata, trebuie stabilit daca exista intermediari, daca banii vor fi dati direct functionarului, sau vor fi lasati intr-un loc indicat anterior. Raportat la modurile de operare mai noi trebuie vazut daca nu se recurge la depunerea la banca a unei sume de bani sau daca nu exista o simulare de acte comerciale sau financiare, aparent legale.

Alcatuirea echipei de prindere in flagrant. Datele privind natura faptei, imprejurarile savarsirii ei, numarul participantilor, modul de operare si altele, rezultate din verificarile intreprinse, dau posibilitatea constatarii infractiunilor flagrante. Uneori, pe langa efectivele facand parte din cadrul organului de urmarire penala, se impune participarea unor specialisti, care trebuie sa fie stabiliti in cadrul activitatilor pregatitoare.

Nu trebuie omisa nici obligatia organului de urmarire penala de a asigura prezenta aparatorului la data si ora fixate pentru desfasurarea activitatii.

Stabilirea modului de actiune al echipei care realizeaza flagrantul este o masura deosebit de importanta. Vor fi stabilite variante diverse de actiune tinand cont de datele pe care le detin, de comportamentul autorilor. Aceste variante vor cuprinde pe larg inclusiv atributiile fiecarui membru al echipei, modul sau de actiune[4].

Fiecare caz in parte presupune modalitati particulare de pregatire a constatarii infractiunii flagrante. Totusi se pot contura cu adevarat cateva masuri ce trebuie luate de catre membrii echipei pentru derularea acestei actiuni:

supravegherea atenta a locului unde urmeaza sa se deruleze infractiunea;

protejarea participantilor la comiterea faptelor, incepand cu denuntatorul si terminandu-se cu organele judiciare;

stabilirea modalitatilor si mijloacelor de comunicare intre membrii echipei;

apelarea la mijloace tehnice, logistice, adecvate actiunii.

Pregatirea de capcane criminalistice. In cazurile de flagrant, in infractiunile de coruptie se recurge frecvent la capcane cu substante fluorescente, scriindu-se cuvantul "MITA" sau alte cuvinte asemanatoare, cu creion fluorescent, pe bancnotele sau pe alte valorile ce urmeaza a fi inmanate drept mita. Totodata, in procesul-verbal de pregatire a actiunii, vor fi inregistrate si seriile acestor bancnote. Dupa flagrant, bancnotele vor fi supuse unei constatari tehnico-stiintifice[5].

In scopul prinderii in flagrant sunt folosite si prafuri invizibile (care devin vizibile sub actiunea lampii cu raze ultraviolete), care se depun pe bani sau bunuri diverse, fiind apoi preluate de mana acelora cu care iau contact.

Mijloace tehnice de inregistrare sau supraveghere. Utilizarea acestor mijloace face posibila documentarea directa a faptelor de coruptie chiar in faza consumarii infractiunilor de coruptie. In cazul infractiunii de primire de foloase necuvenite, infractiunea flagranta exista cand functionarul a indeplinit deja un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acestuia.

Dupa efectuarea inregistrarilor, organul de urmarire penala va intocmi un proces-verbal care va cuprinde, in afara datelor prevazut de art. 91 alin. 1 lit. a-e C.proc.pen. si urmatoarele: autorizatia data de procuror; numerele posturilor telefonice intre care se poarta convorbirea; numele persoanelor care poarta convorbirea; data, ora si durata fiecarei convorbiri; numele si calitatea persoanei care a realizat inregistrarea; numarul de ordine al casetei, din evidenta serviciului care efectueaza inregistrarea; inregistrarile redate in forma scrisa. La procesul-verbal se ataseaza caseta in original, fiind sigilata de catre organul de cercetare penala. Aceste inregistrari se vor putea expertiza la cererea procurorului, instantei, sau partii vatamate.

Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic, in realizarea acestor inregistrari, se vor avea in vedere urmatoarele[6]:

a)   specialistul insarcinat cu inregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele cu valoare sau semnificatie infractionala organului de cercetare penala, orice intarziere prejudiciind activitatea de probare a infractiunii;

b)   alegerea mijloacelor/aparaturii de inregistrare video, fotografice, in functie de conditiile specifice in care se va realiza inregistrarea;

c)   stabilirea martorilor asistenti, ce nu trebuie sa aiba legatura cu cei implicati in activitatea ilicita. Acestia sunt alesi inainte de trecerea la prinderea faptuitorului, si vor insoti echipa in toate activitatile derulate, insa nu trebuie sa fie si martori oculari, in momentul in care are loc inmanarea bunurilor.