Prima Conferinta de la Haga din 1899

Prima Conferinta de la Haga din 1899

"In luna august a anului 1898, o stire de mare insemnatate facea inconjurul lumii; tarul Nicolae al II lea propunea tuturor statelor convocarea unei conferinte generale in vederea limitarii inarmarilor si prevenirii razboaielor.[1]"

O asemenea propunere evidentia, in primul rand, climatul de ingrijorare si nesiguranta care domina curtea imperiala a celui mai autocrat suveran din anii acelui sfarsit de veac. Intr-adevar, dupa 1870, cursa inarmarilor impatrise cheltuielile militare in primele zece mari state ale lumii. Si-a facut loc o cautare febrila de noi arme, precum si o preocupare continua de sporire a puterii de distrugere a celor existente, cresteau in vederea sporirii efectivelor militare.

Unele guverne se pregateau pentru razboi, prin intermediul caruia nadajduiau sa obtina o noua impartire a lumii, altele isi pregateau armata pentru a-si apara privilegiile dobandite prin acaparare.

"Teama inspirata de propria slabiciune, precum si de eventualele schimbari pe plan intern se adauga dorintei de pastrare a ordinii existente in lume. Tot in luna august 1898, in satul Susenskoe din Siberia, Lenin, care se afla in deportare, termina importanta sa lucrare "Dezvoltarea capitalismului in Rusia", in care dadea o fundamentare teoretica rolului, misiunii proletariatului in revolutia ce se apropia.

Aceasta era atmosfera pe care propunerea tarului privind convocarea unei conferinte mondiale pentru pace incerca sa o risipeasca. Obiectivele conferintei preconizate au fost concretizate in circulara din 11 ianuarie 1899, adresata de ministrul de externe Muravieff, in numele guvernului rus, sefilor de oficii diplomatice din Petersburg. Acest document statornicea necesitatea inghetarii, iar mai tarziu a reducerii efectivelor militare.

Reactiile la aceasta propunere au fost diferit nuantate, dar in general pozitive.

Entuziastii[2] au vazut in aceasta propunere posibilitatea instaurarii unei paci universale, durabile. Statele mici au sustinut ideea conferintei mondiale a pacii. Guvernele statelor mari au acceptat-o, de asemenea, poate animate de speranta ca acest prilej le dadea posibilitatea sa cunoasca mai bine intentiile sau sa risipeasca vigilenta adversarilor potentiali. Interesanta a fost reactia presei japoneze, care la inceput a primit cu numeroase ironii propunerea tarului, pentru ca, de la o zi la alta, sa-si schimbe atitudinea, ajungand in cele din urma sa o elogieze. Germania a salutat si ea ideea convocarii unei conferinte mondiale, pentru ca mai apoi sa faca totul pentru a-i sabota lucrarile. Pe aceasta linie se inscrie si activitatea imparatului Wilhelm al II lea, care trimitea tuturor scolilor din tara, pe cheltuiala sa proprie, o carte intitulata "Viitorul nostru"; in cuprinsul ei autorul calificand tendintele spre pace drept "cuvintele utopice ale apostolilor pacii", demonstrand inevitabilitatea razboaielor.

In aceste conditii a fost convocata si s-a tinut intre 18 mai si 29 iulie 1899 prima conferinta de pace. Ca loc al desfasurarii a fost ales orasul Haga, evitandu-se astfel capitalele marilor puteri. Nici unul dintre marile obiective pe care conferinta si le propusese nu a fost atins. Ca o consolare pentru cei ce asteptau de la aceasta conferinta statuarea principiilor unei paci universale, conferinta a votat o     motiune, potrivit careia "reducerea sarcinilor militare, care apasa asupra intregii lumi, este dorit de cel mai inalt grad in vederea sporirii nivelului de trai material si moral al tuturor oamenilor".

La aceasta conferinta a participat si tara noastra. "In acea vreme nu era desavarsita formarea statului unitar roman, dar aspiratiile de secole ale romanilor pentru unirea intr-un singur stat constituiau obiectivele unui viitor tot mai apropiat3. In acelasi timp, miscarea muncitoreasca din tara noastra isi traia procesul de maturizare, pe de alta parte, nemultumirile taranimii saracite, care aveau sa rabufneasca in rascoala din 1907, se faceau din ce in ce mai simtite. Guvernul burghezo-mosieresc dorea stabilirea pacii in exterior, pentru a putea frana inerenta de dezvoltare a fortelor progresiste interne. Aceasta a fost, printre altele, explicatia participarii Romaniei la Conferinta de la Haga."

Cea mai importanta realizare a conferintei a fost in cele din urma recunoasterea utilitatii unei instante permanente de arbitraj international, in vederea solutionarii conflictelor intre state si pentru prevenirea razboaielor. Printr-o conventie speciala, semnata la 29 iulie 1899, conferinta a prevazut infiintarea unei Curti de Arbitraj, cu sediul la Haga.

"Opt ani au fost inca necesari pentru clarificarea unor nelamuriri privind functionarea si permanenta Curtii. Organizarea si functionarea in fapt a Curtii de Arbitraj au fost mult usurate de caracterul facultativ al competentei de arbitraj, expres prevazut in conventia din 1899. Pe baza principiilor adoptate la prima Conferinta de la Haga, mai multe incidente internationale au fost supuse - de comun acord - si solutionate de Curtea de Arbitraj in aceasta perioada. Marea Britanie, Germania, Franta, Statele Unite, Japonia, Italia, Mexicul si Venezuela au comparut in acei ani ca parti intr-o serie de cauze solutionate de Curte. In general insa, conflictele internationale solutionate In aceasta perioada au fost de mica importanta. "