RAPORTURILE DINTRE DREPT SI JUSTITIE. TIPURI DE JUSTITIE SOCIALA

RAPORTURILE DINTRE DREPT SI JUSTITIE. TIPURI DE JUSTITIE SOCIALA

Acest raport a preocupat atat juristi cat si sociologi, principala problema fiind aceea de a stabili daca reglementarile juridice sunt intotdeauna drepte si juste si daca dreptul este echivalent partial sau total cu justitia si dreptatea sociala.

O prima premisa era aceea ca dreptul este echivalent cu justitia sociala - teza mult mai veche regasita in lucrarile multor filozofi si moralisti care au considerat ca ratiunea ultima a dreptului este realizarea ideii de justitie. Pentru acestia dreptul trebuia sa asigure in orice societate ceea ce este just si echitabil astfel incat fiecare individ sa se bucure de dreptul sau in conformitate cu faptele, meritele si contributia adusa binelui comun.

O a doua premisa a considerat ca dreptul nu este de regula echivalent cu justitia intrucat aceasta din urma se caracterizeaza printr-o serie de elemente rationale (egalitatea partilor, rationalitatea justitiei etc) si de fapt (aplicarea uniforma a legilor). In consecinta dreptul nu poate realizeze in totalitate toate aceste elemente rationale si de fapt ale justitiei sociale, de aceea el nu poate fi niciodata si in acelasi timp just si echitabil pentru toti indivizii datorita relativitatii criteriilor in functie de care sunt definite notiunile de justitie si dreptate in diferite sisteme normative.

Plecand de aici teoria dreptului considera ca pot fi distinse mai multe tipuri    de realizare a justitiei:

Justitie distributiva: Intemeiata pe garantarea si realizarea drepturilor si obligatiilor indivizilor in conformitate cu o norma proportionala stabilita de legiuitor a.i. fiecare individ sa primeasca ceea ce i se cuvine in functie de contributia sa in cadrul societatii.

Justitie corectiva: Incearca sa realizeze o anumita egalitate intre drepturile si obligatiile indivizilor astfel incat fiecare sa nu datoreze sau sa primeasca nici mai mult nici mai putin decat ceilalti. Un fel de egalitate intre actele, faptele si urmarile acestora. Poate fi de doua feluri:

- justitie comutativa: un raport echivalent dintre indivizi atunci cand ei isi stabilesc singuri masura sau norma relatiilor dintre ei( ex.cazul repararii pagubelor)

- justitie judiciara: interventia celui de al treilea factor ( judecatorul) in caz de neintelegere sau disputa intre indivizi.

Dupa alti autori mai exista asa numita justitie legala ce se fundamenteaza pe obligatiile sociale si juridice pe care indivizii le datoreaza colectivitatii (statului) ce poate sa le pretinda oricand executarea si realizarea efectiva (ex.impozite).

2.REALIZAREA JUSTITIEI SI GARANTAREA LEGALITATII SI LEGITIMITATII

Legiferarea: activitate de creare si elaborare a legilor si actelor normative.

Legislatia: rezultatul activitatii de legiferare.

Legalitatea: activitate ce presupune respectarea tuturor actelor normative de toti indivizii societatii precum si de toate organizatiile si institutiile din respectiva societate. E o conditie pentru mentinerea ordinii sociale si normative.

Legalitatea reprezinta totodata principala garantie pentru protectia individului fata de potentialele abuzuri care ii pot leza statutul si drepturile. De aceea indivizii adera si se conformeaza la ele.

O norma juridica va fi in mod necesar valida si efectiva fie in functie de criteriul legalitatii (validitate formala) fie in functie de cel al legitimitatii (validitate informala) exprimat prin gradul de adeziune al indivizilor fata de norme. Ele sunt convergente dar nu se implica neaparat una pe cealalta.

Pentru aprecierea validitatii legale si legitime a normelor trebuie analizate trei elemente componente:

Cei desemnati oficial sa elaboreze normele (legislatorul).

Cel ce realizeaza aplicarea si respectarea normelor (judecatorul).

Indivizii carora le sunt aplicate normele (actorii sociali).

Majoritatea autorilor sunt de acord ca normele juridice se intemeiaza pe doua principii: cel al rationalitatii si cel al suveranitatii legislatorului.

Legislatorul este vazut ca personificarea sistemului juridic, iar rationalitatea are o tripla ipostaza:

In plan lingvistic si etnic este un utilizator rational al limbajului natural si creator rational al limbajului juridic formuland prescriptiile precis si univoc dar accesibil si pe intelesul tuturor.

In plan axiologic - promovatorul unui set omogen de valori ce permit articularea si armonizarea lor

In plan praxiologic elaboreaza norme intr-o maniera rationala evitand aparitia lacunelor, ambiguitatii

Suprematia legislatorului implica o dubla ipostaza:

suprematie externa in raport cu orice alta autoritate juridical statala din acea societate.

suprematie interna in raport cu alte organisme publice sau private, inglobate in stat.

In cadrul sistemului juridic judecatorul reprezinta personajul ce aplica legea si realizeaza justitia, fiind un fel de intermediar intre autorul regulii de drept si actorii sociali. In legatura cu actorii, exista 2 situatii:

recunosc legalitatea si legitimitatea regulilor ceea ce asigura consens si adeziune.

nu recunosc nici legalitatea nici legitimitatea fiind in consecinta nonlegalisti, anarhisti sau revolutionari.

Mai exista si cazuri in care indivizii accepta legalitatea, dar nu legitimitatea si sunt vazuti obedienti, dar si care accepta legitimitatea si nu legalitatea. Fiecare societate are diferite tipuri de comportament.

3. DISFUNCTIILE SI DISTORSIUNILE DREPTULUI SI JUSTITIEI

Unii autori au constatat ca in anumite momente pot aparea o serie de neconcordante functionale intre elaborarea & crearea normelor juridice si aplicarea lor efectiva. Acestea pot cauza stari de ineficienta a normelor dreptului ca si stari de injustitie si nedreptate sociala.

A.     Absenta sau retragerea temporala si spatiala a dreptului

Inefectivitatea si ineficienta dreptului in anumite momente si contexte sociale poate imbraca forma ipotetica a nondreptului ceea ce presupune absenta sau retragerea dreptului intr-un numar de cazuri si raporturi sociale pe care ar fi trebuit sa le reglementeze. Principalele forme de manifestare a nondreptului:

Autolimitarea dreptului: poate fi atat spatiala cat si temporala, in societate putand aparea spatii sau locuri in care dreptul fie ca nu exista, fie este limitat in actiunea sa. Ex. uciderea unei persoane in spatiul public difera de uciderea ei pe teritoriu privat. Totodata in cadrul societatii exista anumite perioade de timp in care actiunea dreptului este sensibil limitata (ex. in zilele de dumnica nu sunt procese).

Autoneutralizarea dreptului: cand datorita propriilor sale exigente, dreptul se autoanihileaza pierzandu-si o mare parte din forta de aplicare.

B.     Neconcordanta intre modelul normativ, rolurile si asteptarile indivizilor

Normele de drept prescriu anumite roluri pe care indivizii trebuie sa le indeplineasca in diferite situatii. Validitatea si eficienta acestor reguli depind in mare masura de gradul de concordanta intre:

Modelul normativ, etic si cultural care intruchipeaza fortele de traditie ale societatii. Intervine atunci cand nevoile culturii nu sunt satisfacute de rolurile prescrise si individul trebuie sa aleaga care din roluri trebuie respectat: dictat de lege sau de cultura.

Rolurile prescrise de norme si cele efectiv jucate, ultimele fiind directiile schimbarii si predictibilitatea conduitelor, furnizand o imagine a situatiei reale despre comportamentele fiecarui individ. Ex. cand oamenii stiu ca primarul nu poate rezolva unele conflicte de munca privata si totusi in caz de concedieri in masa sau alte neajunsuri ei se aduna si demonstreaza in fata primariei stiind ca acolo e adevaratul mijloc de presiune.

Neconcordanta intre modelul normativ, nevoia individului si asteptarile publicului.

C.     Inefectivitatea si ineficienta dreptului si normelor juridice

Eficienta regulii de drept, a felului in care se impune, determinand supunerea voluntara sau fortata a celor carora se adreseaza. In unele situatii, legile ignora sau neglijeaza schimbarile rapide ce se produc in diferite domenii ale vietii sociale. Ex. Legi menite sa combata coruptia sau camata. Desi ele doresc binele si dreptatea sunt imprecise ca formulare si insuficient protejate fata de eventualele violari.

Eficienta regulii de drept in raport cu scopurile si functiile sale sociale. Lipsa de validitate se datoreaza unor factori intrinseci si extrinseci (de natura morala, economica sau spirituala). O lege bine realizata din punct de vedere al constructiei juridice nu tine seama de asteptarile opiniei publice ce manifesta rezistenta fata de aplicarea ei.

D. Nerealizarea de catre drept a justitiei si dreptatii sociale - dreptul nejust

Acest tip de drepturi sunt considerate atunci cand finalitatea lor nu e echilibru social, binele comun, ordinea si solidaritatea sociala. Orice lege ce contravine principiilor de dreptate si justitie este lipsita de valoare si forta obligatorie, indivizii putand sa adopte comportamente manifeste nu neaparat violente.

Legea dobandeste forta obligatorie fiindca ea este expresia "vointei nationale" si pentru ca reprezinta principalul mijloc de realizare si mentinere a ordinii sociale si de protejare a drepturilor individuale. Fata de legile nedrepte, solutiile preconizate presupun adoptarea si manifestarea unor forme de rezistenta legitime (pasive sau manifeste) din partea opiniei publice, precum si instituirea unui sistem de garantii preventive (constand in exercitarea controlului constitutionalitatii legilor) si restitutive (destinate sa opreasca atat efectele negative ale legii cat si recompensarea indivizilor ale caror drepturi au fost lezate).

Normele si regulile dreptului trebuie sa fie astfel elaborate incat:

a. fiecare persoana sa aiba un drept egal cu sistemul cel mai extins de libertati formulate pentru toti indivizii;

b. inegalitatile sociale si economice trebuie sa fie in asa fel reglementate incat sa fie in avantajul celor dezavantajati si legat de functii si situatii deschise tuturor indivizilor in conditiile egalitatii sanselor.

Orice lege justa si dreapta trebuie sa realizeze 5 finalitati:

determinarea libertatilor fundamentale.

discriminarea pozitiva in favoarea celor dezavantajati.

asigurarea egalitatii sanselor.

includerea tuturor indivizilor in sistemul de drepturi si indatoriri.

asigurarea impartialitatii astfel incat rezultatele sa fie acceptate si de invingatori si de invinsi.

VII. DREPTUL CA INSTRUMENT DE REALIZARE

A APARARII SI SECURITATII SOCIALE

1. DEVIANTA SOCIALA SI DELINCVENTA (criminalitate) - acceptiuni si sensuri

Normele sociale si juridice indica ceea ce este drept/ nedrept, moral/ imoral, licit/ ilicit, stabilind zona de permisivitate a actiunii si comportamentului indivizilor. In aceasta zona se afla puncte de toleranta (de permisivitate) unde comportamentul individului poate varia sensibil, depasind limitele normative si institutionale acceptate (printr-un comportament nonconformist sau deviant).

DEVIANTA SOCIALA include ansamblul comportamentelor care violeaza normele si valorile recunoscute ca legitime intr-o societate, ceea ce determina o reactie sociala din partea institutiilor si a agentilor de control social, impunand adoptarea unor sanctiuni sociale fata de indivizii devianti.

Fenomenul de devianta

in sens restrans, acorda actelor deviante semnificatii exclusiv negative → devianta negativa

in sens larg, valorizeaza pozitiv actele deviante → devianta pozitiva

DELINCVENTA (criminalitate, devianta sociala cu caracter penal) este una din formele de devianta sociala. Ea reprezinta ansamblul actelor, care violand regulile juridice penale, impun adoptarea unor sanctiuni negative organizate din partea agentilor de control social (polotie, justitie etc).

Trasaturile delincventei

a). Violarea legilor juridice care interzic comiterea anumitor actiuni

b). Manifestarea unui comportament contrar regulilor morale si de convietuire sociala

c). Desfasurarea unei actiuni antisociale care pericliteaza siguranta societatii, producand un sentiment de teama si insecuritatea in randul indivizilor.

Asadar, delincventa include acele violari si incalcari ale normelor penale si de convietuite sociala care protejeaza ordinea publica, drepturile si libertatile individuale, viata, sanatatea si integritatea individului in societate.

Caracteristicile comportamentului deviant (Sutherland):

a. are consecinte negative - prejudiciaza interesele societatii

b. face obiectul unor interdictii penale

c. prezinta o intentie antisociala (scop destructiv)

d. fuzioneaza intentia cu actiunea culpabila

e. fapta este probata juridic si sanctionata ca atare

Dimensiunile delincventei

1. dimensiunea statistica → evidentiaza starea si dinamica delincventei in timp si spatiu prin evaluarea si masurarea diferitelor delicte/ crime & corelarea acestora cu o serie de variabile si indicatori (sociali, economici, geografici etc)

2. dimensiunea juridica → vizeaza tipul normelor juridice violate (periculozitatea faptelor, gravitatea prejudiciilor, felul sanctiunilor adoptate, modalitatile de resocializare etc)

3. dimensiunea sociologica → identificarea, explicarea si prevenirea sociala a delictelor/ crimelor

4. dimensiunea psihologica → aspecte legate de structura personalitatii individului delinvent si normal

5. dimensiunea economica ("costul crimei")→ consecintele directe si indirecte ale diferitelor delicte dpdv material si moral

6. dimensiunea prospectiva → tendiintele de evolutie in viitor a delincventei

→ caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincventa

2. DELINCVENTA DIN PERSPECTIVA STATISTICA

Delincventa are o anumita evolutie in timp si spatiu, anumite regularitati, frecvente si intensitati, ce pot fi masurate si evaluate statistic. Aceste evaluari privesc:

a. evolutia temporala a criminalitatii, pe diverse perioade de timp (tendinte de stagnare, de crestere sau descrestere)

b. evolutia spatiala → pe arii si zone geografice, in vederea identificarii unor zone "criminogene" si a acrtografierii acestora ("ecologia criminalitatii")

c. frecventa si intensitatea → frecventa comiterii si gravitatea sociala a faptelor comparativ cu altele

d. indicele de criminalitate ("rata criminalitatii"), calculat la 10.000 sau 100.000 locuitori.

Pe baza evaluarilor statistice pot fi identificate anumite corelatii intre evolutia fenomenului de delinceventa si alte variabile socioeconomice si cluturale, insa aceste corelatii nu sunt intotdeana relevante pentru ca nu reprezinta cauzalitatea fenomenului (au caracter descriptiv, nu explicativ).

Conform studiilor efectuate de Quetelet si Guerry → delictele/ crimele se repeta cu o anumita regularitate si constanta in fiecare an, indiferent de conditiile mediului social (fiecare categorie de crima isi are distributia sa particulara si invariabila in raport cu sexul, varsta si anotimpul). Acest rezultat este insa doar partial valabil, nepermitand stabilirea unor corelatii cu caracter universal. El este important deoarece a condus la alcatuirea unor adevarate cartografii si geografii ale criminalitatii in diverse societati.

E. Ferri elaboreaza "legea saturatiei criminale": intr-un anumit mediu social exista un numar stabil si determinat de infractiuni/ crime si doar in masura in care se schimba conditiile mediului social, se schimba si numarul de crime.

Pe baza cercetarilor asupra fenomenului sinuciderii, Durkheim constat ca acesta difera sensibil de la o tara la alta, dar este extrem de stabil in fiecare tara pe perioade lungi de timp. Regularitati ale sinuciderilor:

tendinta spre sinucidere creste odata cu varsta

sinuciderea nu se afla in corelatie cu clima

rata sinuciderii creste din ianuarie pana in iunie si descreste din iunie pana in decembrie

sinuciderile sunt mai frecvente in timpul zilei/ al saptamanii decat noaptea/ in weekend-uri

rata sinuciderilor este mai ridicata in randul protestantilor decat in randul catolicilor

→ sinuciderea este invers proportionala cu gradul integrarii religioase, sociale si politice; in general ea variaza invers cu gradul de integrare al grupurilor sociale din care face parte individul.

Alti autori sustin ca rata sinuciderii este invers proportionala cu gradul de integrare al individului in cadrul unei comunitati: indivizii care poseda doua sau mai multe statute incongruente dovedesc o inclinatie mai mare spre sinucidere.

3. DELINCVENTA DIN PERPSECTIVA NORMATIVULUI PENAL

Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit prin anumite trasaturi specifice:

a. ilicitatea → un comportament cu caracter ilicit, ilagal, ilegitim, prin care sunt violate anumite valori si relatii sociale

b. vinovatia fapta este comisa deliberat de un anumit individ (acesta are raspundere penala). Pentru a exista raspunderea penala trebuie sa fie indeplinite doua conditii: (1) sa existe evident o fapta antisociala reala si (2) incriminarea faptei prin legea penala.

c. incriminarea → fapta este incriminata si sanctionata prin legea penala

Definirea delictului prin cele 3 trasaturi mentionate permit:

includerea, in categoria delictelor/ crimelor, numai a acelor fapte care intrunesc cumulativ aceste trasaturi (ex. nu reprezinta un delict fapta comisa de un individ lipsit de discernamant, desi este imorala, pentru ca nu e incriminata de legea penala)

delimitarea delictelor/ crimelor de alte abateri care nu afecteaza ordinea sociala si normativa, nu pericliteaza viata sociala si securitatea in genere/ in particular (ex. Abaterile administrative care sunt sanctionate civil, disciplinar, financiar etc)

Clasificarea faptelor antisociale in delicte/ crime se face in functie de 2 criterii:

1. gravitatea faptei → se tine cont de valoarea sociala lezata, de marimea prejudiciului etc

2. sanctiunea aplicata

Diferentierea crima - delict variaza de la un sistem penal la altul. Ex. faptele (violenta, cruzime, frauda si coruptie) pentru care se aplica pedepse deosebit de aspre (capitale sau privative de libertate) sunt considerate drept crime, in timp ce faptele (savarsite de regula prin neglijenta sau culpa) sanctionate mai bland (prin inchisoare corectionala) sunt definite ca delicte.

In functie de aceste doua criterii, distingem intre:

delicte sau crime politice (violeaza ordinea sociala, normativa si siguranta statului/ a institutiilor sale)

delicte sau crime de drept comun (contra proprietatii, familiei, bunelor moravuri)

Sistemul nostru penal (care utilizeaza notiunea de infractiune, nu crima sau delict) nu recunoaste nici diferentierea crima - delict si nici subimpartirea acestora in politice si de drept.

Infractiunea → fapta care prezinta un pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Prima trasatura se refera la aspectul material, obiectiv al infractiunii. Cea de-a doua vizeaza aspectul moral, subiectiv. Iar a treia include aspectul legal al infractiunii. Utilizarea termenului de infractiune este considerata insa a fi artificiala, iar notiunea de "pericol social" este imprecisa, lasand loc de arbitrar.

4. EVALUAREA SOCIOLOGICA A FENOMENULUI DE DELINCVENTA

Dpdv sociologic, delincventa reprezinta o problema sociala, dar nu patologica; este un fenomen normal, in sensul ca orice societate se confrunta cu ea. Delincventa conduce la cresterea tensiunilor sociale si a nesigurantei intre indivizi. Ea implica simultan incalcarea flagranta a modelelor valorice si normative asteptate si dorite.

Marea varietate sociala si culturala existenta pe Glob (+ aspectele economice, politice, juridice) se reflecta in definirea diferentiata a delincventei si a legii.

Ex. omorul → in unele societati, ele este sensibil "dezincriminat" (prin legitima aparare, in stare de razboi)

→ in alte sisteme, omorul este considerat o crima odioasa si sanctionat extrem de sever (omorul comis asupra unui copil, femei gravide, preot, conducator politic etc)

In alte societati, pe langa criteriile socio-culturale, mai sunt considerate si criterii normative (valoarea obiectului prejudiciat, mijloacele si modul de comitere etc).

Ex. furt minor/ major, furt din patrimoniul public/ din proprietate privata, furtul de la rude/ straini.

O categorie controversata de delicte o constituie delictele sexuale (homosexualitatea, promiscuitatea sexuala si prostitutia), ele apartin categoriei delictelor de statut ("delicte fara victime"). Desi numerosi indivizi sunt arestati si sanctionati, pedepsele sunt minore, uneori doar simbolice.

Cei care sustin incriminarea si sanctionarea acestui tip de delicte au urmatoarele argumente:

a. pedepsele au doar un rol preventiv, asupra unor indivizi care nu comit asemenea fapte, dar le-ar putea comite daca nu ar fi sanctionate

b. sanctiunile permit supravegherea de catre autoritati a indivizilor care, din cauza comportamentului sexual deviant, ar putea fi atrasi si in alte acte antisociale.

c. "etichetarea" acestor indivizi este un avertisment pentru altii

Pe de alta parte, exista cei care nu considera eficienta incriminarii:

a. procedeele de depistare a cazurilor sunt greoaie, ineficiente si costisitoare

b. stigmatizarea conduce la marginalizare, incetinind reinsrtia indivizilor in societate

c. etichetarea faptuitorilor ii situeaza pe acestia intr-un mediu criminal

d. reactia sociala fata de delictele sexuale este discriminatorie, fiind favorizati doar cei cu o conditie sociala superioara, care de multe ori raman chiar nepedepsiti

Evaluarea delincventei impune circumscrierea acesteia numai la ansamblul faptelor savarsite in mod real si concret. Aceasta operatie este insa dificila: multe delicte sunt necunoscute si clandestine, altele raman necunoscute, unii delincventi nu sunt niciodata judecati, unii raman chiar nejudecati; unele delicte nu sunt semnalate din teama sau jena, fie datorita procedurii legale complicate etc.

In functie de savarsirea, descoperierea si sanctionarea faptei, delincventa/ criminalitatea poate fi:

1. delincventa reala ("cifra neagra") → totalitatea faptelor antisociale, cu caracter penal, savarsite in realitate, indiferent daca ele au fost descoperite, inregistrate sau judecate.

delincventa descoperita → faptele antisociale care au fost identificate. Cifra lor e inferioara celei reale.

3. delincventa judecata → acea parte din delincventa descoperita si inregistrata, care este judecata si sanctionata de instantele penale. Volumul ei este mult diminuat fata de primele doua.

Forme de prevenire, combatere si tratament a fenomenului de delincventa/ criminalitate:

a. inainte de producerea actului antisocial → preventia

b. in timpul producerii actului delincvent → interventia

c. dupa producerea actului delincvent (pp sanctionarea prin trimiterea si internarea individului intr-o institutie de profil, cat si resocializarea si reintegrarea postpenala a acestuia) → postventia

→ scopurile detentiei trebuie sa reduca pe cat posbil traumatiarea psihica a perosanei condamnate.

→ un principiu fundamental al actiunii de resocializare este normalizarea (in timpul executarii pedepsei, detinutul isi pastreaza si isi exercita marea majoritatea a drepturilor civile - drept la vot, la constiinta religioasa, la viata de familie - cu exceptia dreptului la libera miscare in afara institutiei penitenciare. Normalizarea pp realizarea a 2 deziderate:

deschiderea - sisteme penitenciare care asigura detinutilor conditii de viata, munca si sanatate aproape identice cu cele din afara locurilor de detentie (singurele restrictii sunt cele referitoare la libera deplasare in afara acestor stabilimente)

responsabilizarea - implicarea detinutului intr-o serie de activitati zilnice in cadrul penitenciarului, reobisnuindu-l cu viata din afara lui, pregatindu-l pentru reinserarea in colectivitatea sociala postdetentie

Preventia si interventia → atributul organelor de urmarire penala si de justitie, care sunt:

purtatoare ale unei anumite conceptii sociale, filosofice si politice privind apararea sociala/ politica penala

sunt responsabile cu realizarea legalitatii sanctiunilor .