CATEGORII DOCUMENTE |
RASPUNDEREA INTERNATIONALA
OBIECTIVUL CURSULUI:
Cunoasterea conceptului de raspundere juridica in doctrina dreptului;
Dihotomia raspundere - responsabilitate;
Studiul legaturii cauzale intre faptul ilicit si raspunderea subsecventa;
Cunoasterea tipurilor de raspundere internationala.
CUVINTE SI TERMENI CHEIE:
Act ilicit international;
Crime si delicte internationale;
Prejudiciu, agent al statului;
Raspundere politica, morala, materiala;
Activitati neinterzise.
NOTIUNI GENERALE SI DELIMITARI
Normele de drept internatioanl, ca orice norme juridice, trebuie sa fie
respectate fara rezerve de catre toate statele, de organizatiile internationale si in
anumite conditi, de catre persoanele fizice.
Incalcarea acestor norme atrage in mod necesar, dat fiind caracterul lor
juridic obligatoriu, raspunderea internationala.
Institutia raspunderii internationale este una dintre cele mai importante
din dreptul international. Statele sunt suverane, insa suveranitatea si
personalitatea internationala nu pot constitui un motiv pentru incalcarea
principiilor si normelor dreptului international si a intereselor altor state.
Raspunderea internationala ia nastere din savarsirea unui act antisocial,
ilicit, adica din violarea unei reguli de conduita in relatiile internationale
stabilita printr-un tratat sau alt instrument juridic conventional, ori in baza unei
cutume, si atrage dupa sine o sanctiune.
Multa vreme raspunderea internationala a statelor a fost identificata cu
raspunderea pentru daune cauzate persoanei si bunurilor strainilor.
Aceasta conceptie simplista si invechita a fost depasita, in prezent, in
dreptul international, raspunderea statelor si, in raport de specificul lor, a altor
subiecte de drept international (organizatii interstatale, natiuni care lupta pentru
independenta lor s.a.) intervine in doua situatii distincte care genereaza doua
tipuri de raspundere:
a) raspunderea pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere international
(incalcarea normelor dreptului international conventional sau cutumiar);
b) raspunderea pentru consecintele prejudiciabile rezultand din activitati
care nu sunt interzise de dreptul international (activitati licite per se)
Evident ca pe primul plan se situeaza raspunderea statelor care, in calitatea
lor de subiecte principale ale dreptului international au capacitatea deplina de a
intra in raporturi de drept international, in timp ce alte subiecte (secundare sau
derivate) actioneaza in anumite limite.
Mai trebuie mentionat faptul ca desi doctrina se ocupa pe larg de aceasta
materie iar jurisprudenta internatioanla ofera suficiente cazuri in care s-a stabilit
raspunderea internationala in sarcina unor state, dreptul international nu dispune
inca de un instrument juridic general care sa instituie cadrul juridic de
reglementare a raspunderii internationale a statelor.
Sectiunea 1. RASPUNDEREA INTERNATIONALA A STATELOR
Codificarea principiilor privind raspunderea internationala a statelor a fost
inscrisa pe agenda Comisie de Drept International a ONU, inca din 1949 dar
lucrarile au inceput abia in 1961 si, efectiv din 1973. Relevand necesitatea
examinarii si codificarii separate a celor doua tipuri de raspundere, Comisia a
inceput in 1978 examinarea separata a celei doua doua teme.
In problema raspunderii statelor pentru fapte ilicite, Comisia a abordat
materia in urmatoarea structura:
partea I se refera la stabilirea originii raspunderii internationale a statelor (
35 de articole intr-o prima lectura);
partea a doua si a treia (in curs de elaborare) care priveste continutul,
formele si gradul de raspundere respectiv, problema solutionarii
diferendelor si implementarea raspunderii internationale a statelor.
Comisia a admis ca violarea de catre un stat a unei obligatii internationale
constituie un fapt international ilicit, indiferent care ar fi izvorul obligatiei
internationale violate (conventie sau cutuma), regimul juridic aplicabil fiind
acelasi in toate cazurile.
Deci fundamentul juridic al raspunderii internatioanle a statelor il
constituie actele sau faptele ilicite care sunt rezultatul unei actiuni sau
abstentiuni. Actul sau faptul ilicit din punct de vedere internatioanl creaza noi
rapoturi internationale care pot fi bilaterale, in cazul in care s-a incalcat o
obligatie bilaterala, sau plurilaterale, atunci cand incalcarea priveste obligatii
internationale cu efecte de gravitate deosebita pentru societatea internationala -
obligatii erga omnes (pacea si securitatea internationala, descriminarea rasiala,
drepturile omului s.a.).
Pentru ca faptul respectiv sa fie considerat ilicit, Comisia a retinut in
proiect doua conditii:
a) o conditie de ordin subiectiv constand in comportarea manifestata printr-o
actiune sau omisiune, care potrivit dreptului international sa fie
imputabile statului;
b) a doua conditie, de ordin obiectiv consta in incalcarea unei obligatii
internationale, de catre un stat printr-o comportare care ii este imputabila.
In afara acestor doua conditii larg recunoscute, doctrina si practica afirma
necesitatea prezentei si a altor conditii pentru existenta unui fapt ilicit si anume;
culpa, prejudiciul si legatura cauzala.
In alte opinii esential pentru ca faptul sa fie ilicit este ca obligatia
internationala sa fie in vigoare la data producerii lui.
Comportamentul statelor se apreciaza in functie de obligatiile asumate
efectiv de ele: daca obligatia exista in sarcina statului, atunci actul este ilicit;
daca ea nu a luat nastere pentru statul respectiv sau valabilitatea ei a incetat in
conformitate cu dreptul international, un comportament contrar ei nu constituie
un fapt ilicit.
Cat priveste culpa, aceasta a fost recunoscuta de doctrina in dreptul
international clasic. In prezent ea pierde din importanta castigand teren teoria
raspunderii obiective, raspundere independenta de culpa. Totusi culpa nu este
inlaturata din dreptul international, ea actionand mai ales in contextul regulilor
care stabilesc in concret conduita legala sau ilegala precum si continutul
obligatiilor, intr-un domeniu determinat al raporturilor dintre state (ex.
cooperarea economica, tehnico-stiintifica etc.)
De asemenea, culpa joaca un rol in toate cazurile de raspundere materiala
in legatura cu determinarea gradului de raspundere si a formelor de reparare a
daunelor.
Referitor la prejudiciu, acesta a fost si mai este inca considerat ca o conditie
a existentei faptului ilicit.
Comisia de Drept International nu considera ca pentru raspunderea statului
este necesara existenta unui prejudiciu, ci simplul fapt ca un stat a incalcat o
obligatie internationala a sa. In cadrul acestui tip de raspundere simpla cauzare a
unui prejudiciu nu declanseaza automat raspunderea internationala a statului
daca nu a fost si incalcata o norma de drept international.
Cat priveste legatura cauzala, este suficient faptul ca odata prejudiciul
admis ca o conditie a faptului ilicit, atunci implicit intervine si legatura cauzala.
O problema importanta care se pune in cadrul raspunderii internationale
este aceea a imputabilitatii faptului ilicit.
Faptele sau actele ilicite din punct de vedere international, sunt comise de
autoritati (publice statale) sau persoane. Se pune problema daca faptele ilicite
comise de autoritatile statale sau de persoane pot fi imputate statelor, angajand
raspunderea acestora.
a) Autoritatile statale (organele statului)
Statul actioneaza in sfera relatiilor internationale prin autoritatile sale, si ca
atare este firesc sa i se impute, in primul rand, faptele organelor de stat
efectuate de acestea in calitatea lor oficiala. Statul raspunde pentru faptele
oricaror organe , nefacand distinctia ca acestea sunt legislative, executive sau
ale puterii judecatoresti, ori ca este vorba de organe de stat care actioneaza la
nivel local.
b) Persoanele care actioneaza pe seama statului
Atunci cand o persoana sau un grup de persoane actioneaza in baza unei
insarcinari primite de la stat ( pe seama statului) se considera ca faptele ilicite
savarsite trebuie imputate statului de la care emana insarcinarea, deci atrag
raspunderea statului in cauza.
c) Persoane care nu actioneaza pe seama statului
Actiunile unei persoane sau grup de persoane, particulare, care nu sunt
savarsite din insarcinarea statului, nu sunt imputabile acestuia si ca urmare, nu
atrag nici raspunderea statului pentru astfel de acte si fapte.
Faptele unor persoane particulare atrag insa raspunderea statului daca au
fost comise ca urmare a unor actiuni sau omisiuni emanand de la organele de
stat, situatii ce pot interveni in cazul unor fapte care aduc atingere
reprezentantelor unor state straine si cetatenilor acestora.
Asa cum s-a aratat mai sus, orice incalcare a unei norme de drept
international constituie un act ilicit, indiferent de obiectul obligatiei.
Totusi, datorita importantei valorilor protejate unele norme juridice
prezinta un interes primordial pentru societatea internationala; obiectul
obligatiei internationale determinand, prin urmare, diferentierea intre normele
respective din punct de vedere al gravitatii incalcarii lor.
Pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, in dreptul international nu se facea
distinctie intre crime si delicte, ca in dreptul intern, faptele si actele ilicite de
incalcare a obligatiilor internationale fiind considerate delicte internationale
Dupa adoptarea Cartei ONU, s-a impus aceasta diferentiere deoarece,
incalcarea unor norme care protejeaza valori de importanta fundamentala pentru
omenire, determina un regim de raspundere internationala diferit de cel pentru
faptele ilicite indreptate impotriva unor valori protejate prin conventii si alte
documente internationale de mai mica importanta..
Dispozitiile Cartei si intreaga activitate a ONU dau expresie acestei
conceptii. Din prima categorie de norme fac parte cele privind agresiunea - cea
mai grava si mai periculoasa forma a folosirii ilicite a fortei, considerata crima
contra pacii; genocidul si apartheidul, considerate crime contra umanitatii,
violarea legilor si obiceiurilor razboiului, considerate crime de razboi.
Comisia de Drept International a definit crimele internationale ca fiind
acele fapte internationale ilicite care rezulta din incalcarea de catre state a unor
obligatii internationale atat de esentiale pentru protectia intereselor societatii
internationale, incat violarea lor este recunoscuta drept crima de aceasta
societate, in ansamblul sau.
Celelalte fapte sunt considerate delicte internationale, incalcari ale unor
obligatii de importanta mai redusa.
Sunt cunoscute si cauze, considerate exceptionale, care inlatura caracterul
ilicit al unor fapte sau acte aflate in evidenta condradictie cu obligatiile asumate
de un stat.
Comisia de Drept Internationaal a retinut drept asemenea cauze: legitima
aparare, care inlatura caracterul ilicit a folosirii fortei impotriva unui atac
armat; forta majora represaliile (contramasurile)- acte ilicite in sine, dar care
sunt indreptate impotriva altor acte ilicite. In doctrina exista discutii
controversate in legatura si cu alte situatii precum: consimtamantul unui stat
dat in mod expres altui stat pentru a incalca o obligatie ce ii revine celui din
urma, precum si starea de primejdie si starea de necesitate, aceastea cu
respectarea conditiilor impuse de Comisia de Drept International.
Sectiunea 2. FORMELE RASPUNDERII INTERNATIONALE
Statul care a savarsit un fapt ilicit din punct de vedere international si a
carui raspundere s-a stabilit conform regulilor dreptului international, poate fi
supus unor sanctiuni, care pot fi aplicate colectiv sau individual.
Dreptul intenational a consacrat mai multe forme ale raspunderii
internationale, in raport de natura incalcarilor aduse prin actul ilicit al statului.
Acestea sunt: raspunderea politica, morala, materiala si penala.
In viata internationala aceste forme de raspundere pot fi angajate separat,
in raport de natura valorilor lezate, dar in cazul unor incalcari grave, formele
raspunderii se pot cumula.
a) Raspunderea politica
In cazul in care un stat, prin conduita sa contrara normelor dreptului
international a adus prejudicii de natura politica, fie unui alt stat, fie societatii
internationale in ansamblul ei, statul vinovat este tinut sa raspunda, in acest
cadru, impotriva sa putandu-se adopta sanctiuni politice sau de alta natura.
Sanctiunile politice sunt destul de variate, cele mai uzitate fiind: ruperea
relatiilor diplomatice; excluderea dintr-o organizatie internationala ; boicotarea
relatiilor cu alte state; intreruperea relatiilor comerciale; economice si de
comunicatii ; excluderea din forurile de colaborare internationala s.a.
In actualele conditii ale vietii internationale, in aplicarea sanctiunilor
politice un rol tot mai important revine Organizatiei Natiunilor Unite.
b) Raspunderea morala
Se angajeaza in situatia in care, prin incalcarea obligatiei internatioanle sau
produs unui stat daune morale. Raspunderea se concretizeaza, de regula, in
obligarea statului vinovat sa prezinte scuze statului ofensat fie pe cale
diplomatica, fie prin alt mod.
Faptele care pot angaja raspunderea sunt: ofensa drapelului sau imnului de
stat, ori a reprezentantului diplomatic al altui stat; denigrarea politicii duse de
un stat, a istoriei, culturii si civilizatiei acestuia; tratarea necorespunzatoare a
sefului statului aflat in vizita in alt stat s.a.
Raspunderea morala poate lua forma aplicarii de sanctiuni de catre statul
considerat vinovat impotriva agentilor sai sau a cetatenilor care au comis fapte
ilicite fata de un stat tert, ori fata de cetatenii acestuia.
In esenta, raspunderea morala a unui stat consta in obligatia de a da
satisfactie statului ofensat, prin masuri care exprima dezaprobarea fata de actele
savarsite de catre functionarii sau cetatenii proprii impotriva suveranitatii sau
demnitatii reprezentantilor primului.
c) Raspunderea materiala
Raspunderea materiala poate interveni atunci cand un stat reclama pagube
ce i-au fost cauzate de un alt stat, fie direct, printr-o incalcare a dreptului
international sau a unui angajament contractual asumat, fie cand este vorba de
un prejudiciu creat de un cetatean al sau.
Ea consta in obligatia de a repara prejudiciul produs, reparatie ce se poate
realiza prin:
1. Restituire - care consta in restabilirea drepturilor incalcate, aducerea acestora
la starea anterioara producerii actului ilicit. Este o forma de reparare in natura,
prin restituirea bunurilor sau valorilor preluate sau prin inlocuirea lor cu bunuri
similare.
Despagubirea - se angajeaza atunci cand restituirea nu mai este posibila.
Ea se concretizeaza, in general, printr-o despagubire baneasca justa.
Repararea trebuie sa fie integrala, adica sa cuprinda atat damnum
emergens (prejudiciul efectiv), cat si lucrum cesans (cistigul pierdut).
Despagubirea nu poate avea insa decat caracter compensator si nu
represiv, ea tinzand la reintegrarea victimei intr-o situatie echivalenta celei
existente anterior producerii pagubei, si nu pedepsirea vinovatului
c) Raspunderea penala
Este consecinta directa a incalcarii normelor dreptului international de
catre persoanele fizice care reprezinta statul indeosebi, cand se comit crime
internationale.
Raspunderea penala, ca forma a raspunderii juridice, inseamna obligatia
unei persoane care incalca o norma penala, de a suporta o pedeapsa pentru
infractiunea comisa si dreptul organelor judiciare de a aplica aceasta pedeapsa.
Cum infractiunea este unicul temei al raspunderii penale, daca actul ilict
incalca o norma de drept international penal, el capata caracter de infractiune iar
cel care il comite trebuie tras la raspunderea penala, indiferent daca infractiunea
ia forma crimei internationale sau a delictului international.
Raspunderea penala se individualizeaza in raport de agresivitatea faptei
savarsite, de calitatea persoanei fata de fapta si circumstantele in care aceasta sa
savarsit.
In dreptul international s-a pus problema subiectului raspunderii penale,
cine anume va raspunde din punct de vedere penal pentru savarsirea unei
infractiuni internationale.
Trebuie reamintit ca dreptul roman respinge ideea raspunderii penale a
unei persoane juridice, considerata ca o pura fictiune (societas delinquere non
potest). Totusi, in prezent in practica penala a unor state din sistemul anglosaxon
si germanic, s-a introdus si se aplica raspunderea penala a persoanelor
morale (juridice).
Cu toate acestea, in dreptul international contemporan este unanim
acceptata ideea ca numai persoana fizica poate fi trasa la raspundere penala,
teoria raspunderii penale colective, potrivit careia statele insasi pot raspunde
penal, contravine principiilor dreptului international.
Asadar, in cazul in care in relatiile internationale dintre state se savarsesc
fapte penale, raspunderea nu incumba statului, ci reprezentantilor sau agentilor
sai, adica acelor care au ordonat si au executat asemenea acte ilicite.
Statul poate avea si el o raspundere in legatura cu savarsirea infractiunilor
internationale, dar aceasta nu ia forma raspunderii penale ci aceea a raspunderii
politice, morale sau materiale, dupa caz.
Raspunderea penala internationala este de data mai recenta decat celelalte
forme ale raspunderii internationale.
Sectiunea 3. RASPUNDEREA INTERNATIONALA A
PERSOANELOR
Este vorba de raspunderea penala a persoanelor fizice pentru faptele
pedepsite ca delicte (infractiuni conventionale) prin norme de drept
international, ceea ce unii autori numesc drept international penal.
Nu este vorba de ceva asemanator dreptului penal al fiecarui stat, deoarece
in plan international nu exist un cod penal, un tribunal sau mai multe, care sa
aplice pedepse persoanelor din diferite tari.
Exista numai angajamente internationale asumate prin conventii sau prin
norme cutumiare, de a pedepsi persoanele care comit asemenea fapte. In multe
cazuri in aceste conventii se dau definitiile infractiunilor respective dar, in final
tot legea penala interna este aplicata si tot tribunalele interne sunt cele care
aplica pedepse.
Dreptul international cutumiar prevede de mai multe secole pedepsirea
pirateriei, iar sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX au marcat incriminarea si
sanctionarea conventionala a taficului de opiu si alte stupefiante; comertul cu
scavi; traficul cu fiinte umane; difuzarea de publicatii pornografice; falsificarea
de moneda; terorismul international, iar mai nou crima organizata, cu toata
paleta ei de forme de manifestare.
In atentia ONU a figurat de mult timp crearea unui tribunal international
care sa urmareasca si sa pedepseasca atat crimele cat si delictele internationale.
Acest proiect s-a realizat la 17 iulie 1998 cand adunarea plenipotentiarilor
de la Roma a adoptat hotararea infiintarii Curtii Penale Internationale, care
dispune de personalitate juridica internationala.
Din diverse considerente s-a circumstantiat competenta Curtii numai la
cele mai grave crime si din raitone temporis jurisdictia sa se desfasoare numai
pentru faptele savarsite dupa intrarea in vigoare a statutului Curtii. In ansamblu,
votul final a reunit 120 de tari din care 7 s-au pronuntat impotriva, printre
acestea numarandu-se S.U.A., Israel, China, Libia, iar altele au rdicat o serie de
obiectiuni si s-au abtinut. Adoptarea Statutului C.P.I. este doar un prim pas in
drumul spre crearea instantei penale internationale supreme, el fiind semnat
doar de 26 de state, fiind necesare cel putin 66 de ratificari pentru a deveni
obligatoriu.
Sectiunea 4. RASPUNDEREA INTERNATIONALA A STATELOR
PENTRU CONSECINTELE PREJUDICIABILE CE DECURG DIN
ACTIVITATI NEINTERZISE DE DREPTUL INTERNATIONAL
Dezvoltarea fara precedent a stiintei si tehnicii pe intreaga intindere a sec.
XX a dat nastere la o serie de relatii internationale, necunoscute in dreptul
international clasic.
Colaborarea in folosirea energiei atomice, in cucerirea si exploatarea
spatiului submarin si extra atmosferic a avut si o serie de consecinte negative
asupra planetei si mediului in care traim.
Fiecare descoperire stiintifica si-a gasit aplicabilitatea in domeniul civil
dar si in cel militar, fiecare din acestea afectand in felul sau atmosfera, pamantul
si apele planetei, chiar daca ele au avut drept scop imbunatatirea vietii pe
pamant.
Raspunderea internationala a statelor pentru consecintele prejudiciabile
care pot decurge din activitati care nu sunt interzise de dreptul international este
relativ noua, ea fiind reglementata conventional doar in cateva domenii, fara a
exista o reglementare de ansamblu.
Acest tip de raspundere este fundamentata pe risc. Asa cum aratau M.
Planiol si G. Ripert, ea prezinta avantajul ca evita analiza dificila a conduitei
sau intentiei celui vinovat, protejand in mod eficace interesele morale si
materiale ale victimei
Preocuparea Comisiei de Drept International a O.N.U. pentru codificarea
normelor referitoare la raspunderea internationala intemeiata pe risc
(raspunderea obiectiva), dateaza din anul 197
Ca reglementari sectoriale, unii autori citeaza: Conventia privind marea
libera (1958), Conventia asupra dreptului marii (1982), Conventia asupra
raspunderii internationale pentru daunele provocate de obiectele spatiale (1972),
in timp ce altii se refera mai mult la cele care privesc energia nucleara,
Conventia asupra raspunderii tertului in domeniul energiei nucleare (1969),
Conventia de la Viena asupra raspunderii civile pentru daune nucleare (1963).
Aparitia si folosirea unor substante chimice periculoase ce fac obiectul
productiei comerciale, transportul acestora de la producator la destinatar,
indiferent de mijlocul de transport folosit, a facut necesara incheierea
Conventiei referitoare la raspunderea civila pentru daune produse pe timpul
transportului de bunuri periculoase pe sosele, calea ferata si pe apele navigabile
interne (1990).
Ceea ce este comun acestor conventii sectoriale este faptul ca raspunderea
internationala a unui stat este angajata datorita producerii de daune altui stat sau
state, fara ca statul raspunzator sa fi produs in prealabil un act sau o fapta
internationala ilicita.
|inand seama de dezvolatrea rapida a unor tehnologii si procese in
domeniul nuclear, chimic, biologic, genetic si altele de acest fel, este urgenta si
necesara elaborarea unor reguli cu caracter general care - pornind de la natura
extrem de periculoasa a unor asemenea activitati - sa orienteze si sa guverneze
conduita statelor in folosirea rezultatelor cercetarii stiintifice si a tehnologiilor
nou create, in asa fel incat sa se asigure prevenirea, limitarea si eliminarea
daunelor transfrontaliere in interesul tuturor popoarelor, al omenirii in
ansamblu.
Este si motivul pentru care, dupa o serie de accidente cu efecte dezastroase
de genul exploziei de la Bophal (India), accidentului de la Cernobil, incidentului
de la Sandoz sau catastrofelor navelor cu hidrocarburi Erika (1999) si Prestige
(2002), lucrarile Comisiei de Drept International s-au intensificat.
Este o activitate extrem de laborioasa si anevoioasa deoarece este necesara
definirea natiunilor si conceptelor de baza a activitatilor care implica risc si a
celor cu efecte daunatoar; armonizarea intereselor statelor; cotinutul drepturilor
si obligatiilor statului de origine, a celorlalte state si ale societatii internationale
in general; a daunelor produse mediului si modului de reparare a acestora;
raspunderea civila si epuizarea recursurilor interne, de care se leaga aplicarea
legii natioanle s.a.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1620
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved