RASPUNDEREA INTERNATIONALA

RASPUNDEREA INTERNATIONALA

OBIECTIVUL CURSULUI:

Cunoasterea conceptului de raspundere juridica in doctrina dreptului;

Dihotomia raspundere - responsabilitate;

Studiul legaturii cauzale intre faptul ilicit si raspunderea subsecventa;

Cunoasterea tipurilor de raspundere internationala.

CUVINTE SI TERMENI CHEIE:

Act ilicit international;

Crime si delicte internationale;

Prejudiciu, agent al statului;

Raspundere politica, morala, materiala;

Activitati neinterzise.

NOTIUNI GENERALE SI DELIMITARI

Normele de drept internatioanl, ca orice norme juridice, trebuie sa fie

respectate fara rezerve de catre toate statele, de organizatiile internationale si in

anumite conditi, de catre persoanele fizice.

Incalcarea acestor norme atrage in mod necesar, dat fiind caracterul lor

juridic obligatoriu, raspunderea internationala.

Institutia raspunderii internationale este una dintre cele mai importante

din dreptul international. Statele sunt suverane, insa suveranitatea si

personalitatea internationala nu pot constitui un motiv pentru incalcarea

principiilor si normelor dreptului international si a intereselor altor state.

Raspunderea internationala ia nastere din savarsirea unui act antisocial,

ilicit, adica din violarea unei reguli de conduita in relatiile internationale

stabilita printr-un tratat sau alt instrument juridic conventional, ori in baza unei

cutume, si atrage dupa sine o sanctiune.

Multa vreme raspunderea internationala a statelor a fost identificata cu

raspunderea pentru daune cauzate persoanei si bunurilor strainilor.

Aceasta conceptie simplista si invechita a fost depasita, in prezent, in

dreptul international, raspunderea statelor si, in raport de specificul lor, a altor

subiecte de drept international (organizatii interstatale, natiuni care lupta pentru

independenta lor s.a.) intervine in doua situatii distincte care genereaza doua

tipuri de raspundere:

a) raspunderea pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere international

(incalcarea normelor dreptului international conventional sau cutumiar);

b) raspunderea pentru consecintele prejudiciabile rezultand din activitati

care nu sunt interzise de dreptul international (activitati licite per se)

Evident ca pe primul plan se situeaza raspunderea statelor care, in calitatea

lor de subiecte principale ale dreptului international au capacitatea deplina de a

intra in raporturi de drept international, in timp ce alte subiecte (secundare sau

derivate) actioneaza in anumite limite.

Mai trebuie mentionat faptul ca desi doctrina se ocupa pe larg de aceasta

materie iar jurisprudenta internatioanla ofera suficiente cazuri in care s-a stabilit

raspunderea internationala in sarcina unor state, dreptul international nu dispune

inca de un instrument juridic general care sa instituie cadrul juridic de

reglementare a raspunderii internationale a statelor.

Sectiunea 1. RASPUNDEREA INTERNATIONALA A STATELOR

Codificarea principiilor privind raspunderea internationala a statelor a fost

inscrisa pe agenda Comisie de Drept International a ONU, inca din 1949 dar

lucrarile au inceput abia in 1961 si, efectiv din 1973. Relevand necesitatea

examinarii si codificarii separate a celor doua tipuri de raspundere, Comisia a

inceput in 1978 examinarea separata a celei doua doua teme.

In problema raspunderii statelor pentru fapte ilicite, Comisia a abordat

materia in urmatoarea structura:

partea I se refera la stabilirea originii raspunderii internationale a statelor (

35 de articole intr-o prima lectura);

partea a doua si a treia (in curs de elaborare) care priveste continutul,

formele si gradul de raspundere respectiv, problema solutionarii

diferendelor si implementarea raspunderii internationale a statelor.

Comisia a admis ca violarea de catre un stat a unei obligatii internationale

constituie un fapt international ilicit, indiferent care ar fi izvorul obligatiei

internationale violate (conventie sau cutuma), regimul juridic aplicabil fiind

acelasi in toate cazurile.

Deci fundamentul juridic al raspunderii internatioanle a statelor il

constituie actele sau faptele ilicite care sunt rezultatul unei actiuni sau

abstentiuni. Actul sau faptul ilicit din punct de vedere internatioanl creaza noi

rapoturi internationale care pot fi bilaterale, in cazul in care s-a incalcat o

obligatie bilaterala, sau plurilaterale, atunci cand incalcarea priveste obligatii

internationale cu efecte de gravitate deosebita pentru societatea internationala -

obligatii erga omnes (pacea si securitatea internationala, descriminarea rasiala,

drepturile omului s.a.).

Pentru ca faptul respectiv sa fie considerat ilicit, Comisia a retinut in

proiect doua conditii:

a) o conditie de ordin subiectiv constand in comportarea manifestata printr-o

actiune sau omisiune, care potrivit dreptului international sa fie

imputabile statului;

b) a doua conditie, de ordin obiectiv consta in incalcarea unei obligatii

internationale, de catre un stat printr-o comportare care ii este imputabila.

In afara acestor doua conditii larg recunoscute, doctrina si practica afirma

necesitatea prezentei si a altor conditii pentru existenta unui fapt ilicit si anume;

culpa, prejudiciul si legatura cauzala.

In alte opinii esential pentru ca faptul sa fie ilicit este ca obligatia

internationala sa fie in vigoare la data producerii lui.

Comportamentul statelor se apreciaza in functie de obligatiile asumate

efectiv de ele: daca obligatia exista in sarcina statului, atunci actul este ilicit;

daca ea nu a luat nastere pentru statul respectiv sau valabilitatea ei a incetat in

conformitate cu dreptul international, un comportament contrar ei nu constituie

un fapt ilicit.

Cat priveste culpa, aceasta a fost recunoscuta de doctrina in dreptul

international clasic. In prezent ea pierde din importanta castigand teren teoria

raspunderii obiective, raspundere independenta de culpa. Totusi culpa nu este

inlaturata din dreptul international, ea actionand mai ales in contextul regulilor

care stabilesc in concret conduita legala sau ilegala precum si continutul

obligatiilor, intr-un domeniu determinat al raporturilor dintre state (ex.

cooperarea economica, tehnico-stiintifica etc.)

De asemenea, culpa joaca un rol in toate cazurile de raspundere materiala

in legatura cu determinarea gradului de raspundere si a formelor de reparare a

daunelor.

Referitor la prejudiciu, acesta a fost si mai este inca considerat ca o conditie

a existentei faptului ilicit.

Comisia de Drept International nu considera ca pentru raspunderea statului

este necesara existenta unui prejudiciu, ci simplul fapt ca un stat a incalcat o

obligatie internationala a sa. In cadrul acestui tip de raspundere simpla cauzare a

unui prejudiciu nu declanseaza automat raspunderea internationala a statului

daca nu a fost si incalcata o norma de drept international.

Cat priveste legatura cauzala, este suficient faptul ca odata prejudiciul

admis ca o conditie a faptului ilicit, atunci implicit intervine si legatura cauzala.

O problema importanta care se pune in cadrul raspunderii internationale

este aceea a imputabilitatii faptului ilicit.

Faptele sau actele ilicite din punct de vedere international, sunt comise de

autoritati (publice statale) sau persoane. Se pune problema daca faptele ilicite

comise de autoritatile statale sau de persoane pot fi imputate statelor, angajand

raspunderea acestora.

a) Autoritatile statale (organele statului)

Statul actioneaza in sfera relatiilor internationale prin autoritatile sale, si ca

atare este firesc sa i se impute, in primul rand, faptele organelor de stat

efectuate de acestea in calitatea lor oficiala. Statul raspunde pentru faptele

oricaror organe , nefacand distinctia ca acestea sunt legislative, executive sau

ale puterii judecatoresti, ori ca este vorba de organe de stat care actioneaza la

nivel local.

b) Persoanele care actioneaza pe seama statului

Atunci cand o persoana sau un grup de persoane actioneaza in baza unei

insarcinari primite de la stat ( pe seama statului) se considera ca faptele ilicite

savarsite trebuie imputate statului de la care emana insarcinarea, deci atrag

raspunderea statului in cauza.

c) Persoane care nu actioneaza pe seama statului

Actiunile unei persoane sau grup de persoane, particulare, care nu sunt

savarsite din insarcinarea statului, nu sunt imputabile acestuia si ca urmare, nu

atrag nici raspunderea statului pentru astfel de acte si fapte.

Faptele unor persoane particulare atrag insa raspunderea statului daca au

fost comise ca urmare a unor actiuni sau omisiuni emanand de la organele de

stat, situatii ce pot interveni in cazul unor fapte care aduc atingere

reprezentantelor unor state straine si cetatenilor acestora.

Asa cum s-a aratat mai sus, orice incalcare a unei norme de drept

international constituie un act ilicit, indiferent de obiectul obligatiei.

Totusi, datorita importantei valorilor protejate unele norme juridice

prezinta un interes primordial pentru societatea internationala; obiectul

obligatiei internationale determinand, prin urmare, diferentierea intre normele

respective din punct de vedere al gravitatii incalcarii lor.

Pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, in dreptul international nu se facea

distinctie intre crime si delicte, ca in dreptul intern, faptele si actele ilicite de

incalcare a obligatiilor internationale fiind considerate delicte internationale

Dupa adoptarea Cartei ONU, s-a impus aceasta diferentiere deoarece,

incalcarea unor norme care protejeaza valori de importanta fundamentala pentru

omenire, determina un regim de raspundere internationala diferit de cel pentru

faptele ilicite indreptate impotriva unor valori protejate prin conventii si alte

documente internationale de mai mica importanta..

Dispozitiile Cartei si intreaga activitate a ONU dau expresie acestei

conceptii. Din prima categorie de norme fac parte cele privind agresiunea - cea

mai grava si mai periculoasa forma a folosirii ilicite a fortei, considerata crima

contra pacii; genocidul si apartheidul, considerate crime contra umanitatii,

violarea legilor si obiceiurilor razboiului, considerate crime de razboi.

Comisia de Drept International a definit crimele internationale ca fiind

acele fapte internationale ilicite care rezulta din incalcarea de catre state a unor

obligatii internationale atat de esentiale pentru protectia intereselor societatii

internationale, incat violarea lor este recunoscuta drept crima de aceasta

societate, in ansamblul sau.

Celelalte fapte sunt considerate delicte internationale, incalcari ale unor

obligatii de importanta mai redusa.

Sunt cunoscute si cauze, considerate exceptionale, care inlatura caracterul

ilicit al unor fapte sau acte aflate in evidenta condradictie cu obligatiile asumate

de un stat.

Comisia de Drept Internationaal a retinut drept asemenea cauze: legitima

aparare, care inlatura caracterul ilicit a folosirii fortei impotriva unui atac

armat; forta majora represaliile (contramasurile)- acte ilicite in sine, dar care

sunt indreptate impotriva altor acte ilicite. In doctrina exista discutii

controversate in legatura si cu alte situatii precum: consimtamantul unui stat

dat in mod expres altui stat pentru a incalca o obligatie ce ii revine celui din

urma, precum si starea de primejdie si starea de necesitate, aceastea cu

respectarea conditiilor impuse de Comisia de Drept International.

Sectiunea 2. FORMELE RASPUNDERII INTERNATIONALE

Statul care a savarsit un fapt ilicit din punct de vedere international si a

carui raspundere s-a stabilit conform regulilor dreptului international, poate fi

supus unor sanctiuni, care pot fi aplicate colectiv sau individual.

Dreptul intenational a consacrat mai multe forme ale raspunderii

internationale, in raport de natura incalcarilor aduse prin actul ilicit al statului.

Acestea sunt: raspunderea politica, morala, materiala si penala.

In viata internationala aceste forme de raspundere pot fi angajate separat,

in raport de natura valorilor lezate, dar in cazul unor incalcari grave, formele

raspunderii se pot cumula.

a) Raspunderea politica

In cazul in care un stat, prin conduita sa contrara normelor dreptului

international a adus prejudicii de natura politica, fie unui alt stat, fie societatii

internationale in ansamblul ei, statul vinovat este tinut sa raspunda, in acest

cadru, impotriva sa putandu-se adopta sanctiuni politice sau de alta natura.

Sanctiunile politice sunt destul de variate, cele mai uzitate fiind: ruperea

relatiilor diplomatice; excluderea dintr-o organizatie internationala ; boicotarea

relatiilor cu alte state; intreruperea relatiilor comerciale; economice si de

comunicatii ; excluderea din forurile de colaborare internationala s.a.

In actualele conditii ale vietii internationale, in aplicarea sanctiunilor

politice un rol tot mai important revine Organizatiei Natiunilor Unite.

b) Raspunderea morala

Se angajeaza in situatia in care, prin incalcarea obligatiei internatioanle sau

produs unui stat daune morale. Raspunderea se concretizeaza, de regula, in

obligarea statului vinovat sa prezinte scuze statului ofensat fie pe cale

diplomatica, fie prin alt mod.

Faptele care pot angaja raspunderea sunt: ofensa drapelului sau imnului de

stat, ori a reprezentantului diplomatic al altui stat; denigrarea politicii duse de

un stat, a istoriei, culturii si civilizatiei acestuia; tratarea necorespunzatoare a

sefului statului aflat in vizita in alt stat s.a.

Raspunderea morala poate lua forma aplicarii de sanctiuni de catre statul

considerat vinovat impotriva agentilor sai sau a cetatenilor care au comis fapte

ilicite fata de un stat tert, ori fata de cetatenii acestuia.

In esenta, raspunderea morala a unui stat consta in obligatia de a da

satisfactie statului ofensat, prin masuri care exprima dezaprobarea fata de actele

savarsite de catre functionarii sau cetatenii proprii impotriva suveranitatii sau

demnitatii reprezentantilor primului.

c) Raspunderea materiala

Raspunderea materiala poate interveni atunci cand un stat reclama pagube

ce i-au fost cauzate de un alt stat, fie direct, printr-o incalcare a dreptului

international sau a unui angajament contractual asumat, fie cand este vorba de

un prejudiciu creat de un cetatean al sau.

Ea consta in obligatia de a repara prejudiciul produs, reparatie ce se poate

realiza prin:

1. Restituire - care consta in restabilirea drepturilor incalcate, aducerea acestora

la starea anterioara producerii actului ilicit. Este o forma de reparare in natura,

prin restituirea bunurilor sau valorilor preluate sau prin inlocuirea lor cu bunuri

similare.

Despagubirea - se angajeaza atunci cand restituirea nu mai este posibila.

Ea se concretizeaza, in general, printr-o despagubire baneasca justa.

Repararea trebuie sa fie integrala, adica sa cuprinda atat damnum

emergens (prejudiciul efectiv), cat si lucrum cesans (cistigul pierdut).

Despagubirea nu poate avea insa decat caracter compensator si nu

represiv, ea tinzand la reintegrarea victimei intr-o situatie echivalenta celei

existente anterior producerii pagubei, si nu pedepsirea vinovatului

c) Raspunderea penala

Este consecinta directa a incalcarii normelor dreptului international de

catre persoanele fizice care reprezinta statul indeosebi, cand se comit crime

internationale.

Raspunderea penala, ca forma a raspunderii juridice, inseamna obligatia

unei persoane care incalca o norma penala, de a suporta o pedeapsa pentru

infractiunea comisa si dreptul organelor judiciare de a aplica aceasta pedeapsa.

Cum infractiunea este unicul temei al raspunderii penale, daca actul ilict

incalca o norma de drept international penal, el capata caracter de infractiune iar

cel care il comite trebuie tras la raspunderea penala, indiferent daca infractiunea

ia forma crimei internationale sau a delictului international.

Raspunderea penala se individualizeaza in raport de agresivitatea faptei

savarsite, de calitatea persoanei fata de fapta si circumstantele in care aceasta sa

savarsit.

In dreptul international s-a pus problema subiectului raspunderii penale,

cine anume va raspunde din punct de vedere penal pentru savarsirea unei

infractiuni internationale.

Trebuie reamintit ca dreptul roman respinge ideea raspunderii penale a

unei persoane juridice, considerata ca o pura fictiune (societas delinquere non

potest). Totusi, in prezent in practica penala a unor state din sistemul anglosaxon

si germanic, s-a introdus si se aplica raspunderea penala a persoanelor

morale (juridice).

Cu toate acestea, in dreptul international contemporan este unanim

acceptata ideea ca numai persoana fizica poate fi trasa la raspundere penala,

teoria raspunderii penale colective, potrivit careia statele insasi pot raspunde

penal, contravine principiilor dreptului international.

Asadar, in cazul in care in relatiile internationale dintre state se savarsesc

fapte penale, raspunderea nu incumba statului, ci reprezentantilor sau agentilor

sai, adica acelor care au ordonat si au executat asemenea acte ilicite.

Statul poate avea si el o raspundere in legatura cu savarsirea infractiunilor

internationale, dar aceasta nu ia forma raspunderii penale ci aceea a raspunderii

politice, morale sau materiale, dupa caz.

Raspunderea penala internationala este de data mai recenta decat celelalte

forme ale raspunderii internationale.

Sectiunea 3. RASPUNDEREA INTERNATIONALA A

PERSOANELOR

Este vorba de raspunderea penala a persoanelor fizice pentru faptele

pedepsite ca delicte (infractiuni conventionale) prin norme de drept

international, ceea ce unii autori numesc drept international penal.

Nu este vorba de ceva asemanator dreptului penal al fiecarui stat, deoarece

in plan international nu exist un cod penal, un tribunal sau mai multe, care sa

aplice pedepse persoanelor din diferite tari.

Exista numai angajamente internationale asumate prin conventii sau prin

norme cutumiare, de a pedepsi persoanele care comit asemenea fapte. In multe

cazuri in aceste conventii se dau definitiile infractiunilor respective dar, in final

tot legea penala interna este aplicata si tot tribunalele interne sunt cele care

aplica pedepse.

Dreptul international cutumiar prevede de mai multe secole pedepsirea

pirateriei, iar sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX au marcat incriminarea si

sanctionarea conventionala a taficului de opiu si alte stupefiante; comertul cu

scavi; traficul cu fiinte umane; difuzarea de publicatii pornografice; falsificarea

de moneda; terorismul international, iar mai nou crima organizata, cu toata

paleta ei de forme de manifestare.

In atentia ONU a figurat de mult timp crearea unui tribunal international

care sa urmareasca si sa pedepseasca atat crimele cat si delictele internationale.

Acest proiect s-a realizat la 17 iulie 1998 cand adunarea plenipotentiarilor

de la Roma a adoptat hotararea infiintarii Curtii Penale Internationale, care

dispune de personalitate juridica internationala.

Din diverse considerente s-a circumstantiat competenta Curtii numai la

cele mai grave crime si din raitone temporis jurisdictia sa se desfasoare numai

pentru faptele savarsite dupa intrarea in vigoare a statutului Curtii. In ansamblu,

votul final a reunit 120 de tari din care 7 s-au pronuntat impotriva, printre

acestea numarandu-se S.U.A., Israel, China, Libia, iar altele au rdicat o serie de

obiectiuni si s-au abtinut. Adoptarea Statutului C.P.I. este doar un prim pas in

drumul spre crearea instantei penale internationale supreme, el fiind semnat

doar de 26 de state, fiind necesare cel putin 66 de ratificari pentru a deveni

obligatoriu.

Sectiunea 4. RASPUNDEREA INTERNATIONALA A STATELOR

PENTRU CONSECINTELE PREJUDICIABILE CE DECURG DIN

ACTIVITATI NEINTERZISE DE DREPTUL INTERNATIONAL

Dezvoltarea fara precedent a stiintei si tehnicii pe intreaga intindere a sec.

XX a dat nastere la o serie de relatii internationale, necunoscute in dreptul

international clasic.

Colaborarea in folosirea energiei atomice, in cucerirea si exploatarea

spatiului submarin si extra atmosferic a avut si o serie de consecinte negative

asupra planetei si mediului in care traim.

Fiecare descoperire stiintifica si-a gasit aplicabilitatea in domeniul civil

dar si in cel militar, fiecare din acestea afectand in felul sau atmosfera, pamantul

si apele planetei, chiar daca ele au avut drept scop imbunatatirea vietii pe

pamant.

Raspunderea internationala a statelor pentru consecintele prejudiciabile

care pot decurge din activitati care nu sunt interzise de dreptul international este

relativ noua, ea fiind reglementata conventional doar in cateva domenii, fara a

exista o reglementare de ansamblu.

Acest tip de raspundere este fundamentata pe risc. Asa cum aratau M.

Planiol si G. Ripert, ea prezinta avantajul ca evita analiza dificila a conduitei

sau intentiei celui vinovat, protejand in mod eficace interesele morale si

materiale ale victimei

Preocuparea Comisiei de Drept International a O.N.U. pentru codificarea

normelor referitoare la raspunderea internationala intemeiata pe risc

(raspunderea obiectiva), dateaza din anul 197

Ca reglementari sectoriale, unii autori citeaza: Conventia privind marea

libera (1958), Conventia asupra dreptului marii (1982), Conventia asupra

raspunderii internationale pentru daunele provocate de obiectele spatiale (1972),

in timp ce altii se refera mai mult la cele care privesc energia nucleara,

Conventia asupra raspunderii tertului in domeniul energiei nucleare (1969),

Conventia de la Viena asupra raspunderii civile pentru daune nucleare (1963).

Aparitia si folosirea unor substante chimice periculoase ce fac obiectul

productiei comerciale, transportul acestora de la producator la destinatar,

indiferent de mijlocul de transport folosit, a facut necesara incheierea

Conventiei referitoare la raspunderea civila pentru daune produse pe timpul

transportului de bunuri periculoase pe sosele, calea ferata si pe apele navigabile

interne (1990).

Ceea ce este comun acestor conventii sectoriale este faptul ca raspunderea

internationala a unui stat este angajata datorita producerii de daune altui stat sau

state, fara ca statul raspunzator sa fi produs in prealabil un act sau o fapta

internationala ilicita.

|inand seama de dezvolatrea rapida a unor tehnologii si procese in

domeniul nuclear, chimic, biologic, genetic si altele de acest fel, este urgenta si

necesara elaborarea unor reguli cu caracter general care - pornind de la natura

extrem de periculoasa a unor asemenea activitati - sa orienteze si sa guverneze

conduita statelor in folosirea rezultatelor cercetarii stiintifice si a tehnologiilor

nou create, in asa fel incat sa se asigure prevenirea, limitarea si eliminarea

daunelor transfrontaliere in interesul tuturor popoarelor, al omenirii in

ansamblu.

Este si motivul pentru care, dupa o serie de accidente cu efecte dezastroase

de genul exploziei de la Bophal (India), accidentului de la Cernobil, incidentului

de la Sandoz sau catastrofelor navelor cu hidrocarburi Erika (1999) si Prestige

(2002), lucrarile Comisiei de Drept International s-au intensificat.

Este o activitate extrem de laborioasa si anevoioasa deoarece este necesara

definirea natiunilor si conceptelor de baza a activitatilor care implica risc si a

celor cu efecte daunatoar; armonizarea intereselor statelor; cotinutul drepturilor

si obligatiilor statului de origine, a celorlalte state si ale societatii internationale

in general; a daunelor produse mediului si modului de reparare a acestora;

raspunderea civila si epuizarea recursurilor interne, de care se leaga aplicarea

legii natioanle s.a.