STATUL ROMAN SI ATRIBUTIILE SALE

STATUL ROMAN SI ATRIBUTIILE SALE

PUTEREA DE STAT

1. CONCEPTUL DE PUTERE DE STAT

Puterea poate sa fie analizata de mai multe discipline reliefandu-se astfel trasaturile ei sau modul in care se exercita. Are o evolutie istorica, de asemenea prezinta trasaturi specifice de la un stat la altul in functIe si de nivelul de dezvoltare al societatii in care actionaeaza.

Puterea s-a manifestat mai intati in familie la scoala sau institutii, la nivel macro in societate, ca putere statala.

Puterea ca factor de comanda, de decizie apare odata cu statul, prima lucrare in materie fiind ,, Il Princippe'' din 1516 a lui Niccolo Machiavelli. Era personificarea statului in persoana monarhului, demostrandu-se astfel legatura dintre stat si puterea statala.

Definim puterea de stat ca fiind activitatea organizata,exercitata de un grup restrans care isi asuma si impune vointa in vederea conduceri societatii pentru asigurarea interesului general, la nevoie folosind constrangerea statala.

2. TRASATURILE CARACTERISTICE PUTERII DE STAT

Puterea de stat este oficiala, inseamna ca puterea este legitima, indiferent ca este instaurata pe cale democratica, prin alegeri libere indiferent ca este instaurata pe cale nedemocratica-a folosirii fortei, a violentei, a revolutiei. Prin urmare puterea de stat prin reprezentantii acesteia isi asuma conducerea societatii. Puterea in acest sens va reglementa prin norme juridice obligatorii impunandu-si vointa, chiar daca nu toti membrii societatii sunt de accord cu mijloacele si procedeele utilizate de puterea de stat in conducerea sociala, intrucat aceasta are suportul majoritatii isi garanteaza astfel legitimitatea.

Puterea de stat este unica. Unicitatea puterii este stipulata de cele mai multe ori expres in legile fundamentale ale statelor. De ex art.21 alin.1 din Constitutia Romaniei ,, suveranitatea natiuni apartine poporului care o exercita prin organele sale reprezentative, desemnate in urma alegerilor libere si corecte, periodice si prin referendum". Prin urmare, puterea apartine poporului insa nu poate sa fie exercitata de toti membrii societatii intrucat este imposibil. Prin urmare poporul isi desemneaza reprezentanti in structurile unicei puteri. Cele 3 functii traditionale, legislativa, executiva, judecatoreasca, sunt exercitate in fapt in numele puterii unice.

Puterea de stat este organizata: caracterul organizat al puterii statale constituie o necessitate in vederea bunei functionari a acesteia a.i. sa garanteze Binele Comun. Modul de organizare al puterii difera de la un stat la altul in functie de traditiile istorice, gradul de cultura si civilizatie, ambianta geografica, contextul regional si international. Tot mai mult se accentueaza necesitatea organizarii puterii a.i. diversele sale structuri sa imbine vointa puteri centrale, dar si s-a satisfaca interesele locale specifice. Cu alte cuvinte se vorbeste despre descentralizarea si autonomia locala, acordarea unei deconcentrari si descentralizari in actiunile diferselor structuri locale pentru realizarea Interesului General. Caracterul organizat este in acelasi timp comun in evolutia democratica a puterii atunci cand se solicita realizarea unui inalt grad de profesionalizare a functionarilor puterii.

Puterea de stat este coercitiva. Folosirea constrangerii in activitatea complexa a oricarui puteri democratice este o axioma, acesta intrucat orice societate indiferent de dezvoltarea ei prezinta si particularitati care determina folosirea constrangerii. Cu alte cuvinte exista situatii in care unii membri ai societatii nu inteleg sa se conformeze si sa respecte de bunavoie normele, fiind necesara folosirea constrangerii, a obligarii. Nivelul folosirii constrangeri de asemenea difera de la un stat la altul ori dupa caz la o etapa istorica la alta in cadrul aceluiasi stat. Folosirea raportului convingere- constangere intr-o anumita etapa de dezvoltare a societatii demonstreaza in acelasi timp capacitatea puterii statale de a se face perceputa si actiunea ei sa fie sustinuta de un sector cat mai numeros al populatiei. De asemenea raportul convingere- constrangere demonstreaza si caracterul democratic al regimului politic pe care puterea il reprezinta.

Suveranitatea puterii: Conceptul de suveranitate a suscitat discutii, doctrina franceza prin reprezentanti ei de seama Birdeaux si Lafradelle punand semnul de egalitate intre puterea de stat si suveranitatea acesteia. Cu alte cuvinte puterea de stat era indentificata cu suveranitatea ei, asadar calitatea de a o conduce, de a o comanda, de o o decide se confunda cu suprematia puterii.

S-au emis diverse concepte privind suveranitatea, unele accentuand exercitatea acesteia in plan intern, adica in interiorul granitelor statutului. Alte concepte ale suveranitatii scoteau in evidenta independenta puterii statale, adica exeritarea suveranitatii in afara granitelor statului. O sinteza a diverselor teorii defineste suveranitatea ca fiind aceea calitate a puterii statale potrivit careia aceasta hotaraste libera in rezolvarea tuturor problemelor pentru garantarea interesului general, a interesului national, cu respectarea suveranitatii celorlalte state, dar si a principilor si normelor unanim admise ale dreptului international.

Suveranitatea nationala, prin urmare se indentifica atat cu suveranitatea interioara dar si cu suveranitatea exterioara. Suveranitatea interioara manifestata in interiorul granitelor statului, in doctrina de specialitate este cunoscuta ca suprematia de stat. Aceasta suprematie inseamna calitatea puterii de a hotari libera rezolvarea tuturor problemelor sociale, economice, politice, juridice neingradita a.i. sa se satisfaca si interesul general dar si cel national.

Daca in ceea ce priveste suprematia puterii de-a lungul timpului nu s-au identificat probleme deosebite, independenta puterii adica suveranitatea exterioara a cunoscut diverse nuantari determinate de multiplii factori. Prin acestea s-au indentificat traditiile istorice ale fiecarui stat, contextul regional in care se actiona, diversificarea relatiilor internationale ori si mai grav interesul marilor puteri in zona geografica respectiva.

Definim suveranitatea exterioara (independenta puteri de stat) ca fiind calitatea puterii de a decide in mod liber pentru destinderea relatiilor internationale ale statului in cauza, cu respectarea suveranitatii altor state si in deplina concordanta cu normale generale admise ale dreptul international.

Receptiva la reglementariile nationale in materie, Romania, prin legea fundamentala din 1991 a stipulat ca tratatele si reglementarile internationale, odata ratificate fac parte din dreptul intern si au prioritate fata de alte reglementari interne

Datorita complexitatii suveranitatii, aceasta constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline sau chiar domenii.

O teorie combatuta totusi vehement privind exercitarea independentei suveranitatii ,sustinea ca independenta puterii statale este un conceput depasit, perimat si ca singura , ordinea juridica internationala este suficienta pt garantarea exercitarii suveranitatii. Impotriva acestei teorii, luase atitudine si Nicolae Titulescu care din potriva sustinea ca ordinea juridica internationala consolideaza independenta puterii de stat dar numai daca aceasta ordine internationala este asigurata prin respectarea normelor de drept international.

Suverantitatea puterii de stat trebuie inteleasa in procesul complex al independentei relatilor internationale, renuntarea la o parte a pregatirilor suveranitatii pt ca aceasta sa fie exercitata de alte organisme internationale , trebuind sa fie garantata prin acte internationale cu valoare juridica.

Regimul totalitar comunist din Europa de Est nu reusea sa garanteze exercitatea deplina a suveranitatii nationale prin dezvoltarea relatiilor cunoscute sub denumirea de internationalismul proletar, internationala socialista. Se incearca argumentarea rezolvarii independentei puterii prin transferul unor prerogative ale ei catre anumite organisme economice supranationale, de ex : consiliul de ajutor economic reciproc ( C.A.E.R.)

Tot mai mult dreptul international a demonstrate ca rezolvarea unor divergente in planul relatiilor internationale este garantata prin sporirea atributiilor Organizatiei Natiunilor Unite ori dupa caz a unor organizatii internationale regionale.

Aderarea la U.E a Romaniei - s-a constituit intr-un demers tot mai necesar pt dezvoltarea internationala si exercitarea astfel a puterii de stat. Potrivit documentelor internationale si a tratatelor constitutive ale U.E , aderarea fiecarui stat suveran se face in mod liber in paza si cu respectarea atat a documentelor constitutive ale U.E cat si a tratatului de aderare fiecarui stat in parte

Revizuirea Constitutionala din 2003- a introdus un Titlu distinct nr VI in legea fundamentala privind integrarea euro-atlantica a Roamaniei.

Potrivit art. 148 aderarea Roamniei la U.E trebuie sa se faca in conditiile transferului unor atributii catre organismele comunitare si institutiile U.E precum si exercitarea in comun de catre statul roman impreuna cu celelalte state membre U.E, a unor atributii care rezulta din tratatele constitutive. Aceasta aderare se va face printr- o lege speciala votata cu majoritatea calificata de 2/3 din numarul deputatilor si senatorilor.

Romania in baza tratatului de aderare ,se obliga sa respecte si sa adopte legislatia comunitara inculsiv diversele modificari ale tratatelor U.E

Autoritatile publice ale statului roman se obliga sa aduca la indeplinire toate prevederile, rezultate din tratatele de aderare sau celelalte acte constitutive ale U.E. Ultimul aliniat al art.148 stipuleaza ca guvernul roman este obligat sa prezinte Parlamentului, proiectele care vor fii supuse si trimise spre adoptare U.E.

Articolul 149 din constitutia revizuita stipuleaza de asemenea ca aderarea Romaniei la NATO se face tot in baza unei legii aprobate cu 2/3 din nr deputatilor si senatorilor. In concluzie, aderarea la structurile euro-atlantice inseamna numai transferul unor atributii si exercitarea in comun de catre Romania prin institutiile puteri cu institutiil. U.E a altor atributii care se circumscriu conceptului de suveranitatea puterii.