Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie

Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie

Consideratii generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie

1 1 Prevederi legale

Asa cum am precizat in primul capitol al acestei lucrari sediul materiei raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se afla in articolele 998 - 999 Cod Civil.

Art. 998 Cod Civil dispune : "Orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara".

Art. 999 Cod Civil dispune : "Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si acela ce a    cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".

1 2 Conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie

Din lecturarea celor doua articole 998 si 999 Cod Civil enuntate mai sus rezulta ca pentru a exista o raspundere civila delictuala trebuie indeplinite urmatoarele conditii generale :

a)      existenta unei fapte ilicite

b)      existenta unui prejudiciu

c)      legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu

d)     existenta culpei

e)      capacitatea delictuala a celui ce a savarsit fapta ilicita

1 2 a. Existenta unei fapte ilicite

Practica judiciara si literatura de specialitate considera in unanimitate faptul ca pentru a fi in prezenta raspunderii civile delictuale este necesara existenta unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. [1]

Notiunea de fapta ilicita ca element constitutiv al raspunderii civile delictuale reprezinta orice fapta prin care s-a incalcat o norma juridica si s-a cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv sau intereselor unei persoane. [2]

Fapta ilicita este mentionata expres in art. 35 alin. final din decr. nr. 31/54 si art. 25 alin. final din decr. nr. 32/1954.

Tot in legatura cu fapta ilicita practica judiciara si literatura de specialitate arata in unanimitate ca fapta este ilicita si in cazul nesocotirii normelor de convietuire sociala. [3]

Fapta ilicita se poate prezenta sub forma unei fapte comisive
(ex. : deteriorarea bunurilor unei persoane, vatamarea integritatii corporale a unei persoane) sau sub forma unei fapte omisive prin ignorarea unor norme legale ce obliga o anumita persoana sa actioneze intr-un anumit mod (ex. : omisiunea a semnaliza pericolul unei accidentari s.a.)

1 2 b. Existenta unui prejudiciu

Unul din elementele esentiale ale raspunderii civile delictuale il constituie prejudiciul. Legislatia, practica judiciara si literatura de specialitate folosesc si termenii de paguba si dauna, acesti termeni sunt in fapt sinonimi cu termenul de prejudiciu.[4]

Prejudiciul poate fi material sau moral [5], unii autori considera asa cum aminteste domnul Paul Mircea Cosmovici (in Drepturi Reale, Obligatii, Editura All, 1994, pag. 175) si existenta unui prejudiciu mixt (material si moral).

Prejudiciul material se produce ca urmare a incalcarii unui drept ce are o valoare a incalcarii unui drept ce are o valoare patrimoniala (adica poate fi evaluat in bani). In aceasta categorie intra distrugerea, deteriorarea unor lucruri corporale,[6] etc.

Repararea prejudiciului material va cuprinde intotdeauna atat paguba dovedita (damnum emergens) cat si castigul nerealizat (lucrum cessans) [7].

Prejudiciul moral sau nepatrimonial nu este susceptibil de o evaluare in bani. Acesta se refera in special la atingerile aduse drepturilor personalitatii (reputatia, onoarea, etc.), drepturilor familiale (dreptul parintilor de a intretine relatii personale cu copiii lor minori, etc.).

In legatura cu aceste prejudicii de remarcat este faptul ca este foarte dificil de stabilit masura in care o despagubire baneasca poate compensa un prejudiciu uneori foarte ridicat cerut pentru repararea prejudiciilor cauzate.

Ultima categorie de prejudicii este formata de prejudiciul mixt. Acesta se refera la daunele ce au fost cauzate integritatii fizice a unor persoane prin ranire, infestarea cu unele boli sau chiar in cazul decesului persoanei.

Acest gen de prejudiciu poate fi moral cand a avut consecinte asupra unor placeri obisnuite ale victimei (ex. : persoana in urma ranirii nu mai poate practica sportul preferat) ori, spre exemplu, prejudiciul a avut consecinte de ordin estetic. Concomitent cu aceste consecinte poate fi afectata si capacitatea persoanei de a munci si ca urmare a acestui fapt vor fi afectate veniturile persoanei vatamate (prejudiciul astfel cauzat poate fi evaluat si deci vom avea si un prejudiciu material).

Pentru a ne afla in prezenta unui prejudiciu acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

a) Prejudiciul trebuie sa fie cert. Acesta presupune in opinia domnilor Constantin Statescu si Corneliu Birsan ca prejudiciul sa fie sigur atat in privinta existentei cat si in privinta posibilitatii de evaluare (Drept Civil. Teoria generala a obligatiilor. Editura All, Bucuresti, 1997, pag. 146), domnul Paul Mircea Cosmovici considera ca acest caracter este dat de faptul ca prejudiciul trebuie sa se fi produs sau sa poata fi dovedit subliniind ca prejudiciul va putea fi reparat si in cazul in care victima a pierdut o sansa (Drepturi Reale, Obligatii, Editura All, Bucuresti, 1994, pag. 174).

b) Prejudiciul trebuie sa fie determinat. Aceasta inseamna ca prejudiciul poate fi apreciat pecuniar. [8]

c) Prejudiciul trebuie sa fie actual (aceasta este regula) insa se va putea obtine si repararea unui prejudiciu viitor chiar daca acesta nu s-a produs insa este sigur faptul ca el se va produse in viitor si astfel poate fi evaluat. [9]

d) Prejudiciul mai trebuie sa fie si unul direct, adica sa fie consecinta directa a faptului generator. [10]

1 2 c. Raportul de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita

Pentru angajarea raspunderii juridice civile a unei persoane existenta unei fapte ilicite si a unui prejudiciu nu constituie un temei suficient daca intre cele doua elemente nu exista o legatura de cauzalitate [11] (adica faptul ilicit savarsit a produs un prejudiciu). Necesitatea raportului de cauzalitate rezulta si din art. 998 - 999 Cod Civil.

In doctrina si practica de specialitate romana si straina au fost elaborate mai multe teorii care sa explice si sa determine faptele sau imprejurarile ce intra in sfera raporturilor de cauzalitate.

1) Teoria echivalentei conditiilor - aceasta teorie spune ca in cazul in care nu se poate stabili cu precizie cauza care a produs prejudiciul se va atribui o valoare egala fiecarei conditii fara de care prejudiciul nu s-ar fi produs. Din acest motiv teoria mai poarta denumirea si de teoria conditiei sine qua non. [12]

2) Teoria cauzei proxime. Prin prisma acestei teorii se retine evenimentul cel mai apropiat in timp care a cauzat producerea prejudiciului. [13]

3) Teoria cauzei adecvate (a cauzei tipice). Potrivit acestei teorii se retin doar acele antecedente ale efectului care au calitatea de conditie sine qua non. Cauza va fi tipica sau adecvata daca sunt previzibile urmarile acesteia sau cu alte cuvinte daca un observator normal poate prevedea urmarile faptei. [14]

In ceea ce urmeaza ma voi referi la doua criterii propuse in dreptul nostru pentru determinarea raportului de cauzalitate.

4) Teoria cauzalitatii necesare.

Aceasta teorie porneste de la definitia cauzei aratand ca aceasta este acel fenomen care precedand efectul il provoaca in mod necesar.[15] Prin urmare, autorii acestei teorii iau in considerare din multitudinea faptelor ce preced efectul numai acele fapte ce pot fi un criteriu al legaturii ce s-a produs, adica prejudiciul.

In fine, ultima teorie cu privire la determinarea raportului de cauzalitate ce merita a fi luata in seama este :

5) Teoria indivizibilitatii cauzei cu conditiile. Potrivit acestei teorii conditiile alcatuiesc impreuna cu cauza o unitate indivizibila iar conditiile prin interactiune cu cauza dobandesc si ele un caracter cauzal. [17]

1 2 d. Vinovatia celui care a cauzat prejudiciul

Un alt element esential al raspunderii civile delictuale il constituie vinovatia celui care a cauzat prejudiciul. Astfel, nu este suficienta numai existenta unei fapte ilicite ce se afla in raport de cauzalitate cu prejudiciul astfel aparut daca aceasta fapta nu poate fi imputabila autorului ei. Rezulta ca autorul trebuie sa aiba o vina in momentul savarsirii faptei ilicite si sa actioneze asadar cu vinovatie. [18]

Necesitatea existentei vinovatiei pentru angajarea raspunderii civile delictuale reiese si din lecturarea continutului legal al articolelor 998 - 999 Cod Civil.[19]

Codul Civil nu cuprinde o definire a diferitelor forme pe care le imbraca vinovatia. Codul Penal este cel care cuprinde prin art. 19 o definire exacta a diferitelor forme ale vinovatiei, acestea avand aplicatie si in materia raspunderii civile. [20] Acest articol prevede ca vinovatia se poate prezenta sub doua forme : intentia si culpa.

Intentia se prezinta si ea sub doua forme :

a) intentia directa, cand autorul prevede rezultatul faptei si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte

b) intentia indirecta, cand autorul prevede rezultatul faptei si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui (art. 19 pct 1 Cod Penal). [21]

Culpa este si ea de doua feluri :

a) imprudenta sau usurinta, autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind, fara temei, ca nu se va produce

b) neglijenta, autorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea
sa-l prevada (art. 19 pct 2 Cod Penal) [22]

Doua precizari sunt importante de facut in ceea ce priveste vinovatia sau vina (cum este denumita de majoritatea autorilor din dreptul civil) : raspunderea civila delictuala opereaza in principiu pentru cea mai usoara culpa si faptul ca indiferent de gravitatea vinovatiei (vinei) obligatia de reparare a prejudiciului cauzat este integrala. [23]

Culpa delictuala este diferita de culpa contractuala. Culpa delictuala va exista ca regula ori cat de mic ar fi prejudiciul cauzat de fapta ilicita. [24]

Culpa contractuala se prezinta sub trei forme :

1) Culpa lata sau culpa grava este asimilata cu dolul si se constata de obicei la profesionisti [25].

2) Culpa levis (culpa usoara) - in executarea obligatiei sale debitorul nu
a depus diligenta de care trebuie sa faca dovada bunul gospodar sau bunul proprietar. [26]

3) In fine, culpa levissima - in executarea obligatiei contractuale debitorul a avut o prestatie mai slaba decat a omului diligent, bun gospodar si bun proprietar [27], in materia raspunderii civile delictuale.

Dovada culpei trebuie facuta de victima prejudiciului. De asemenea, trebuie aratat si faptul ca dovada directa a vinovatiei este imposibila datorita naturii sale subiective. Culpa se va deduce prin dovada elementelor exterioare ale comportamentului autorului.[28]

Pentru probatiune se pot folosi orice mijloace de proba inclusiv martorii si prezumtiile.[29]

Din punct de vedere al elementelor ce compun culpa, aceasta este formata din fapta materiala provocatoare de prejudicii (aceasta poate consta atat intr-o actiune cat si intr-o inactiune) si elementul psihologie sau vointa (aceasta este cea care permite diferentierea diferitelor culpe si imputabilitatea acesteia unui anumit autor). [30]

O conditie esentiala a existentei vinovatiei si deci a culpei o reprezinta existenta capacitatii de discernamant sau altfel spus existenta capacitatii delictuale.

In dreptul roman se considera ca nu au capacitate de discernamant debilul mintal sau alineatul pus sub interdictie, precum si minorul sub 14 ani (art. 25 decr nr. 32 / 54). Aceasta este o prezumtie relativa si poate fi rasturnata prin dovada victimei ca in momentul savarsirii faptei minorul sub 14 ani sau interzisul a actionat cu discernamant. [31]

Minorul de peste 14 ani este prezumat ca ar avea capacitatea de discernamant insa exista posibilitatea de a dovedi contrariul.

Cauzele care inlatura raspunderea civila delictuala

Cauzele care inlatura raspunderea civila delictuala mai sunt denumite in doctrina si cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei[32] sau cauza de exonerare ori fapte justificative.

Aceste cauze sunt :

legitima aparare

starea de necesitate

indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului

exercitarea unui drept, abuzul de drept

consimtamantul victimei

2 1 Legitima aparare

Legitima aparare este prevazuta de Codul Penal, Partea generala art. 44. Astfel : " () Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.

Este deasemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul".

Legitima aparare se refera deci la fapta savarsita in aparare prin care se cauzeaza prejudicii persoanei ori bunurilor atacatorului. [34]

2 2 Starea de necesitate

Starea de necesitate este definita tot de Codul Penal, Partea Generala art. 45. Astfel : "() Este in stare de necesitate, acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc

Nu este in stare de necesitate persoana care in momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat".

Persoana in detrimentul careia s-a indreptat aceasta actiune si a fost prejudiciata isi poate recupera pierderile suferite de la cel ale carui valori au fost salvate.

Actiunea va fi intemeiata pe imbogatirea fara just temei sau pe gestiunea interesului altuia in acest ultim caz in ipoteza in care prejudiciatul a consimtit la prejudiciul din patrimoniul sau pentru salvarea bunurilor altuia. [35]

2 3 Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege sau indeplinirea ordinului superiorului

Se refera la faptul ca fapta cauzatoare de prejudicii sa fie savarsita in indeplinirea unei (unor) dispozitii legale sau permise de lege. [36]

In ceea ce priveste ordinul superiorului este inlaturat caracterul ilicit al faptei daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege :

a)      a fost emis de organul competent

b)      a fost emis cu respectarea formelor legale

c)      ordinul nu este vadit ilegal ori abuziv

d)     modul de executare nu este ilicit. [37]

2 4 Exercitarea unui drept. Abuzul de drept

In cazul exercitarii in limite normale a unui drept nu se pune problema raspunderii civile delictuale sau contractuale.

In ceea ce priveste abuzul de drept, se disting doua ipoteze :

a) Exercitarea dreptului subiectiv cu depasirea limitelor acestuia. Avem in fapt in aceasta ipoteza o actiune nelegitima sau fara drept. [38]

b) Exercitarea dreptului subiectiv in limitele acestuia dar nu cu scopul pentru care a fost recunoscut ci cu intentia de a cauza un prejudiciu altuia. [39]

2 5 Consimtamantul victimei

In aceasta ipoteza victima a fost de acord cu savarsirea faptei ce ar putea produce prejudiciul[40]. Consimtamantul trebuie dat anterior savarsirii faptei deoarece daca este dat ulterior acesta echivaleaza cu renuntarea la primirea despagubirilor.

De asemenea, clauza este valabila numai daca prejudiciul a fost savarsit datorita culpei usoare a autorului. Obiectul clauzei poate primi eventualele atingeri ce ar putea fi aduse unor drepturi personale nepatrimoniale (ex. vatamarile corporale ce s-ar putea pricinui in cazul unor intreceri sportive, cu conditia respectarii regulilor sportului sau poate opera si in cazul unor interventii chirurgicale).[42]

Unii autori insa considera ca aceasta clauza nu se poate referi la atingerile aduse unor drepturi nepatrimoniale.[43]