Raspunderea pentru fapte ilicite

Raspunderea pentru fapte ilicite

Institutia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului international, ca drept al pacii si cooperarii. In dreptul international traditional, raspunderea statului era considerata o raspundere de drept civil. Daca prin actele organelor statului se producea un prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligatia de a-l repara, prin plata unor despagubiri in favoarea statului lezat. Statul nu raspundea pentru declansarea unui razboi.

In dreptul international modern, raspunderea internationala a unui stat intervenea in cazul in care, prin incalcarea de catre organele sale a unei obligatii internationale erau afectate drepturile unui cetatean al altui stat, rezultand un prejudiciu. In perioada postbelica, in cadrul activitatii de codificare, Comisia de Drept international a O.N.U. a largit domeniul raspunderii internationale a statelor care urmeaza sa raspunda pentru orice acte de incalcare a unei obligatii internationale.

Din lucrarile de codificare ale Comisiei rezulta ca raspunderea subiectelor de drept international se poate angaja in doua directii:

a.     pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului international;

b.      pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului international

In dreptul international, normele acestuia sunt create de catre subiectele dreptului international, in primul rand de state, dar si de organizatiile internationale si miscarile de eliberare nationala. Aceste norme, create prin acordul de vointa liber consimtit al statelor, devin obligatorii deoarece ele isi asuma responsabilitatea de a le respecta intocmai. Exista, insa, si situatii cand aceste norme sau principii fundamentale pot fi incalcate, moment in care cei ce procedeaza astfel pot fi sanctionati, raspund pentru faptele lor. In functie de situatiile in care apare raspunderea, aceasta poate fi clasificata in doua feluri :

raspunderea pentru comiterea unor fapte ilicite, socotite ca atare de dreptul international ;

raspunderea rezultata din activitatile care nu sunt interzise de dreptul international, dar in urma carora s-au produs unele prejudicii altor state.

Faptele sau actele ilicite din punct de vedere al dreptului international sunt acele incalcari ale normelor dreptului international conventional sau cutumiar, precum : agresiunea armata a unui stat indreptata asupra altui stat, determinarea unui stat, prin forta, de a incheia un tratat international, incalcarea oricaror principii fundamentale ale dreptului international. In aceeasi masura, tot un fapt ilicit il constituie si o omisiune care reprezinta o incalcare a unei obligatii internationale.

Orice act sau fapt ilicit din punct de vedere al dreptului international atrage dupa sine raspunderea internationala a statului care l-a comis. Raspunderea intervine atunci cand comportarea statului se manifesta fie printr-o actiune (desfasoara activitati ilicite sau incalca obligatii internationale), fie printr-o inactiune (neluarea unor masuri).

Evolutia dreptului international a impus noi reglementari de natura a statornici reguli si norme mai precise privind legile si obiceiurile unor confruntari armate. La 20 noiembrie 1945 a inceput procesul de la Nurnberg, precedent unic in istorie, care a devenit unul dintre cele mai importante puncte de referinta in dreptul international. Sentinta pronuntata de Tribunalul Militar International la 1 octombrie 1946, stabilind raspunderea penala a principalilor criminali de razboi nazisti a pus capat erei in care agresiunea si agresorii nu erau pedepsiti. Conventia de la Geneva din 1948, referitoare la prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, incrimineaza aceasta fapta atat in timp de pace, cat si pe timp de razboi, ca o crima de drept international deosebit de grava. Potrivit acestei conventii, constituie crima de genocid distrugerea totala sau partiala a unui grup national, etnic, rasial sau religios, precum si alte acte in legatura cu savarsirea unei asemenea crime internationale.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Carta Organizatiei Natiunilor Unite si numeroasele documente internationale adoptate ulterior incrimineaza razboiul de agresiune, ca act ilegal al politicii externe a statelor, precum si orice alte acte de agresiune, considerandu-le drept crime de drept international impotriva pacii si umanitatii. In anul 1967 a fost creat Consiliul special al O.N.U. pentru definirea agresiunii, avand sarcina de a elabora un proiect de definitie a agresiunii, in ale carui prevederi sa se reflecte nazuintele si interesele tuturor popoarelor pentru intarirea securitatii internationale.

Potrivit dreptului international contemporan, cea mai grava crima internationala este agresiunea, care nu este numai o crima impotriva ordinii internationale, ci si un dezastru care afecteaza sub toate aspectele comunitatea mondiala, ingloband in continutul sau toate celelalte crime impotriva pacii, securitatii si umanitatii. Din aceasta categorie de crime face parte propaganda de razboi, discriminarea rasiala si oricare fapte de natura a crea pericol pentru pacea popoarelor. Ca acte pregatitoare ale razboiului de agresiune sunt considerate si actiunile de raspandire a conceptiilor militariste, rasismul si nationalismul, propaganda in favoarea folosirii armelor de ucidere in masa, precum si oricare alte actiuni care incita la agresiune. Potrivit conventiilor de la Haga si Geneva, statele sunt obligate sa ia toate masurile legislative care se impun pentru incriminarea crimelor de razboi si pentru sanctionarea persoanelor vinovate.

Conditia esentiala pentru ca o fapta sa fie considerata crima internationala este ca aceasta sa fie savarsita prin incalcarea normelor si principiilor dreptului international. Crima de agresiune, de genocid si folosirea armelor nucleare si bacteriologice, evident, sunt cele mai grave infractiuni internationale. Savarsirea crimelor internationale constituie o incalcare a principiilor si normelor dreptului international public in vigoare la data comiterii acestora, neputandu-se pune sub nici o forma problema neincriminarii lor. Pe cale de consecinta, oricare ar fi data cand au fost comise crimele internationale, ele constituie o incalcare a legalitatii internationale si sunt imprescriptibile.

Numai in mod exceptional este inlaturat caracterul ilicit al actului sau faptului, prin interventia anumitor cauze, strict precizate de documentele internationale in vigoare, cauze care duc la modificarea statutului de fapt ilicit. Aceste cauze pot fi :

1.Forta majora

Pentru a exclude caracterul ilicit al faptului, aceasta cauza trebuie sa cumuleze urmatoarele conditii :

sa fie un eveniment neprevazut si irezistibil ;

sa faca imposibil comportamentul statului pentru a-si indeplini obligatiile ;

statul sa nu fi contribuit la producerea evenimentului.

2.Legitima aparare

Exista uneori situatii in care lichidarea unui anume conflict izbucnit reclama salvarea interesului legitim de la un pericol iminent printr-o actiune imediata de aparare. In cazul legitimei aparari raspunderea este inlaturata pentru faptul ca vinovatia celui care se apara inceteaza in momentul in care apare constrangerea directa a agresorului.

Legitima aparare constituie si una dintre exceptiile cu folosirea fortei in dreptul international, dar aceasta exceptie trebuie sa fie in conformitate cu Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Totodata, fiind un principiu de drept international, legitima aparare trebuie sa fie proportionala cu gravitatea agresiunii, sa nu depaseasca cerintele rationale in fata unui atac injust.

3.Starea de necesitate

Spre deosebire de legitima aparare, starea de necesitate priveste acele situatii de fapt provocate de persoane sau de cazuri fortuite care pun in pericol iminent valori sociale ocrotite de lege, salvarea acestora nefiind posibila decat prin savarsirea unei fapte ilicite. Starea de necesitate nu poate fi invocata de catre un stat decat in cazul in care faptul comis de stat a constituit singurul mijloc de a salvgarda un interes esential al acelui stat impotriva unui pericol grav si iminent si acest fapt nu a adus atingere grava unui interes esential al statului fata de care obligatia exista.

Starea de necesitate, constand in situatia deosebita in care se afla un stat, in ceea ce priveste salvarea intereselor sale fundamentale (existenta sau functionarea statului, apararea mediului inconjurator), amenintate de un pericol grav si iminent. Conditiile in care poate fi invocata : norma incalcata sa nu aiba caracter imperativ, sa nu fie puse in pericol interesele esentiale ale altui stat, invocarea starii de necesitate sa nu fi fost exclusa in mod expres printr-un tratat incheiat intre statele implicate.

4.Starea de primejdie

Aceasta cauza consta in situatia in care, datorita unor fenomene naturale, anumite persoane sau bunuri se afla in primejdie deosebita, iar pentru salvarea lor este necesara savarsirea unor fapte internationale ilicite (patrunderea si stationarea unor nave militare in marea teritoriala sau in porturile unui stat strain, fara autorizarea acestuia). Pentru invocarea starii de primejdie ca temei al exonerarii de raspundere internationala a unui stat se cer indeplinite urmatoarele conditii : autorul faptei sa nu fi avut alta alternativa, iar aceasta sa fie preferabila in raport cu pericolul extern care se urmareste a fi inlaturat ; autorul faptei sa nu fi contribuit prin acte proprii la producerea starii de primejdie.