STATUS LIBERTATIS

STATUS LIBERTATIS

Referindu-se la status libertatis, juristconsultul Gaius o numeste cea mai importanta impartire a oamenilor in liberi si sclavi.

Dreptul roman imparte oamenii liberi in doua categorii:

unii care au fost dintotdeauna liberi si se numesc ingenui;

altii care sunt liberi dar anterior au fost scalvi si poarta denumirea de liberti;

Mai exista oameni liberi cu o conditie juridica speciala. Aceasta categorie in drept erau oameni liberi, dar in fapt aveau situatia similara sclavilor. Printre acestia amintim:

persoane in mancipio, copii vanduti din cauza saraciei etc. de parintii lor pe teritoriul statului roman (vanzare propriu-zisa sau abandon noxal)

liber homo bona fides serviens omul care cu buna credinta traieste in conditii de sclavie. Exemplu: copilul mic rapit si vandut ca sclav.

Adicti, intra in aceasta categorie debitorii care nu si-au platit datoria si au fost atribuiti de magistrat creditorului prin rostirea cuvantului addico.

Auctorati, erau oamenii liberi care se angajau ca gladiatori.

Redempi de hoste sunt prizonierii rascumparati de la dusman care eliberati fiind raman sub puterea celui care i-a rascumparat pana cand vor restitui suma rascumpararii.

1. Sclavia

1.1. Originea sclaviei

Este o institutie comuna tutror popoarelor antice. La Roma se intalneste din cele mai vechi timpuri. Originea sclaviei este razboiul. In toate luptele duse de popoarele primitive invingatorul avea drept deplin asupra teritoriilor, uneltelor, anumalelor, dar si asupra popoarelor invinse. Deseori invinsii erau transfomrati in sclavi.

La Roma, dar si pentru alte popoare antice, scalvul nu este persoana, este lucru (res) cu desavarsire fiind supus puterii stapanului dominica potestas.

Sclavul nu este subiect ci obiect de drept si nu are personalitate.

Ambele reguli sunt contrare naturii si umanitatii. Libertatea este facultatea pe care o are omul in limitele impuse de lege (Florentinus). Aceasta definitie mai poarta in prezent si cuvantul "Naturala". Ar insemna ca dupa Florentinus libertatea este naturala, desi sclavia nu este naturala. Se crede ca cuvantul "naturala" ar fi fost adaugat mai tarziu, la fel grupul de cuvinte "contra naturam" prin care se arata ca sclavia este o institutie prin care un om este supus puterii altui om.

Sclavul neavand libertate, nu are nici cetatenie si nici familie. Este obiectul stapanului sau care poate sa-l puna la munca, sa-l vanda, sa-l abandoneze ori sa-l omoare.

Sclavul nu are avere si nici patrimoniu. Tot ce castiga apartine stapanului. Nu se poate casatori dar poate trai cu o femeie de aceeasi conditie juridica cu el. Uniunea aceasta poarta denumirea de contubernium. Sclavul nu avea acces in justitie, mica agoniseala care-i apartinea nu se numea patrimoniu, ci peculium.

Sclavia este o institutie de dreptul ginitilor (ius gentium). Ulpian recunoaste ca din punct de vedere al dreptului natural toti oamenii sunt egali dar atunci institutia scalviei statea la baza existentei statului roman. Chiar daca insisi romanii recunosteau ca este lipsita de orice temei juridic si moral.

1.2. Izvoarele sclaviei

Asa cum am aratat, in perioada romana o personalitate completa cuprindea cumulativ cele trei elemente: necesitatea de a fi om liber, cetatean roman, si sef familie.

Lipsa oricarui element putea sa duca fie la o personalitate incompleta ori chiar la lipsa personalitatii insasi. Scalvul nu era considerat persoana din pucnt de vedere juridic.

● Cauzele sclaviei sunt numeroase, amintim pe cele mai importante:

a) se devine sclav prin nastere. Copilul care s-a nascut dintr-o mama sclava este sclav, chiar daca tatal era om liber. Mai tarziu s-a admis o favoare daca sub durata sarcinii mama a fost libera, chiar daca pentru o scurta perioada de timp, copilul se va naste liber. Copilul care a fost conceput de o mama libera va ramane liber, chiar daca mama la momentul nasterii a devenit sclava.

b) cauze care duc la scalvie posterioare nasterii

- in principal orice persoana care era luata prizonier de catre armata romana devenea sclav. Statul vindea sclavii negustorilor de sclavi, care la randul lor ii vindeau particularilor. Romanul care a cazut prizonier la inamic devenea prizonierul acelui stat. Din acel moment la Roma era socotit ca si cum nu ar fi existat. Acasa mostenitorii puteau sa imparta mostenirea.

- persoanele debitoare care nu-si platesc datoria, sau persoanele insolvabile care nu au posibilitatea sa-si plateasca datoria. Un principiu vechi folosit si de alte popoare stabilea ca este interzis ca un cetatean al cetatii sa fie vandut ca sclav in cetatea sa. La Roma cetatenii romani care au fost transformati in sclavi erau vanduti trans Tibru, in Truria. Cu vremea statul roman s-a extins, dar regula ramane.

- cetateanul roman care nu se prezinta la recensamant sau in armata ca pedeapsa erau vanduti ca sclavi. Numai cetatenii romani erau oameni liberi (civitas libertatis), iar cel care era nerecenzat aparea acum ca un om fara libertate. Persoanele nerecenzate se numeau incensius.

Precizam ca la Roma erau si persoane care fara sa aiba statutul juridic de cetateni romani se bucurau de o libertate de fapt, nu de drept. Exemplu: o femeie etrusca a fost prinsa la Roma de un cetatean roman; a avut loc un proces pentru eliberarea ei. Cicero a pledat pentru eliberarea ei, iar Aurelius Cato pentru retinerea ei ca sclav, deoarece nu era cetatean roman. Cicero castiga procesul stabilind ca are o libertate de fapt.

- femeia romana care avea legaturi cu sclavul, daca era surprinsa devenea sclava.

- persoana care simula starea de sclavie lasandu-se vandut ca sclav de un prieten, apoi intenta un proces de libertate dar impartise pretul vanzarii cu prietenul, devenea sclav.

- hotul om liber prins in flagrant delict devenea sclav.

- magistratul putea preda statului ofensat pe cel care l-a jignit, aceasta persoana devenea acolo sclav.

- ca pedeapsa prin condamnarea la munca silnica in mine sau in cariere de piatra, persoana condamnata avea statutul juridic de sclav fara stapan. Iustinian a desfiintat acest caz de sclavie.

- copilul care era vandut din cauza mizeriei de tatal sau devenea sclav.

- persoana dezrobita peregrinii deditici, care locuiau la Roma contrar legii Aelia Sentia; cel care locuieste la Roma sau pe o raza de pana la 100 de mile in jurul Romei, daca este prins devine sclav.

- recaderea in sclavie a unui libert din cauza ingratitudinii fata de stapan (revocatio in servitutem).

1.3. Modurile de dezrobire a sclavilor

Indiferent de motivele care au dus la dezrobirea sclavilor, actul prin care sclavul dobandeste libertatea cu voia stapanului poarta denumirea de manumisio, iar persoana eliberata poarta denumirea de libertus fata de noul stapan. Manumisio este eliberarea de sub o putere oarecare in general.

La inceputurile oranduirii sclavagiste nu se cunostea institutia dezrobirii sclavilor datorita faptului ca sclavia era la inceput, sclavii erau putini, etc. Ulterior, romanii au folosit pentru eliberarea sclavilor institutii juridice care urmareau alt scop. Existau trei moduri de eliberare a sclavilor: censu, venidicta, testamentu. In toate cele trei cazuri, manumisio era actul prin care sclavul dobandea libertatea cu voia stapanului.

♦ Dezrobirea prin CENSU - Acest mod de dezrobire putea sa aiba loc numai din 5 in 5 ani, cu ocazia recensamantului la inceputul unei noi perioade lustrale, prin inscrierea sclavului pe listele cetatenilor liberi. Acest mod de dezrobire este inversul aceluiasi mod de a deveni sclav.

♦ Eliberarea prin VINDICTA - Consta in declansarea unui proces fictiv intentat de catre un tert numit adsertor libertatis care il reprezenta pe sclav impotriva stapanului sclavului.

Procedura se desfasura in fata magistratului. Reprezentantul care anterior convenise cu tapanul sa dezrobeasca sclavul, acum in fata magistratului afirma prin cuvinte solemne ca sclavul este un om liber. Magistratul se intoarce spre stapan sa-i vada optiunea. Daca stapanul sclavului nu se opune ori declara ca este de a cord cu aceste sustineri ale tertilor, magistratul atingea sclavul cu vindicta si ratifica sustinerile pronuntand cuvantul adico, atribuind sclavului libertatea.

♦ Eliberarea prin TESTAMENTO - Testamentul este un alt mod formal de dezrobire a sclavilor care isi produce efecte (a) directe sau (b) indirecte.

a) Prin dezrobirea directa a sclavului va deveni o persoana cu capacitate juridica deplina.

b) In schimb, prin dezrobirea testamentara indirecta, sclavul eliberat era o persoana cu capacitate juridica limitata in sensul ca avea libertate fata de terti, dar nu si fata de fostul stapan, actualul patron, caruia trebuia sa-i stea la dispozitie in calitate de client.

Spre deosebire de primele doua moduri de dezrobire, in ce priveste dezrobirea prin testament isi produce efectele numai la moartea testatorului. Libertatea sclavului devine astfel subordonata unui termen sau unei conditii, iar sclavul eliberat se numeste statu liber. Testatorul poate inscrie in testament formula servus meus liber esto sau testatorul ordona prin testament mostenitorilor ca la moartea sa sclavul anume desemnat sa fie eliberat.

Dintre cele trei moduri formaliste de eliberare din sclavie, primul care a disparut a fost censul.

1.4. Moduri neformaliste de dezrobire a sclavilor

Prin derogare de la cele trei moduri formaliste de dezrobire a sclavilor, intr.o perioada ulterioara apar moduri de dezrobire a sclavilor mai simple care nu impuneau formalitati care au fost admise de pretor.

Se pare ca eliberarea neformalista din sclavie, dupa unii autori avea loc numai in facto, nu si de iure. Pe vremea lui Tiberius, in anul 18 d.Hr. legea Iunia Norbana valideaza eliberarea sclavilor facuta fara formalitati acordand acestora calitatea de liberti latini iunieni. Este o calitate marginita latinilor (aveau ius camerei inter vivos) nu si mortis causa. Nu pot dispune nici dobandi prin testament. Abia copii lor se bucura de toate drepturile din ius latii. Libertii, in timpul vietii erau supusi regulilor de ius gentium, iar la moarte averea lor se reintoarce la fostul stapan ca si cum ar fi fost sclavi. Gaius spune ca aceasta categorie de oameni traiesc liberi dar mor ca sclavi.

Dintre modurile neformaliste de dezrobire a sclavilor amintim:

- Inter amicos, acest mod apare atunci cand stapanul declara fata de prietenii sai ca intelege sa dezrobeasca din sclavie pe un anume sclav sau grupuri de sclavi.

- Post mensam cand dupa banchet stapanul declara fata de meseni ca un anume sclav sau sclavi sunt eliberati.

Per epistolam, cand stapanul adresa o scrisoare sclavului prin care ii aducea la cunostiinta ca il va elibera sau il elibereaza.

Stapanul care casatoreste sclavul u o persoana libera

Cand stapanul ori sotia sa au botezat sclavul sau copilul sclavului cel botezat devine om liber.

Sclavul care denunta pe asasinul stapanului sau devine om liber.

- Sclavul care se inroleaza in armata cu consimtamantul stapanului.

- Scalvul promovat intr-o functie de stat.

- Sclavul batran si bolnav abanonat de stapan.

Ca o infranare a fraudei dezrobirilor, intervin doua legi.

In secolul II d-Hr. Prin legea consulara Fufia Conina se dispune ca prin testament nu pot fi eliberati mai mult de 200 de sclavi.

Ulterior, legea Aelia Sentia votata pe timpul lui Augustus (sec. IV d.Hr.), ce prevede ca nu pot fi eliberati sclavii care au fost pedepsiti cu pedepse infamante. Nu puteau fi eliberati sclavi mai tineri de 30 de ani si nu puteau dispune eliberare stapanii mai tineri de 20 de ani.

1.5. Conditia juridica a sclavului

Sclavul nu era considerat persoana in societatea sclavagista romana ci lucru (res). Se pare ca a fost primele "lucruri" care intrau in proprietatea stapanului cand se trece de la proprietatea gentilica la cea privata. Nefiind persoana nu avea familie proprie, nu putea sa intre in raporturi juridice cu altii.

In perioada veche, pana in secolul I i.Hr., sclavii erau putini, munceau in casa stapanului (domus) sau pe ogor. Nici exploatarea lor initial nu a fost prea cruda. Provenineta lor atunci era din popoarele vecine cucerite sau din Etruria ori Grecia Mare (Italia de Sud).

Mai tarziu, cand numarul sclavilor creste, comertul cu sclavi devine o problema de stat,desi statul nu se amesteca direct in relatiile dintre stapan si sclav. Acum cruzimea stapanilor asupra sclavilor a atin cote alarmante, dreptul de corectie (bataia, ori alte pedepe usoare, etc.) cu caracter nelimitat (ius verberandi) ramanand pe plan secundar. Stapanul, prin dreptul de viata si de moarte asupra sclavului (ius vitae necisve) nu doar punea sclavul la munci sau sa-l vanda ori doneze, dar proceda la cruzimi dintre cele mai feroce, aruncand sclavul in cuptoare, la fiare, in puturi etc. asemenea practici atingand la un moment dat cote alarmante. Urmare a abuzurilor stapanilor, apar mari rascoale de sclavi in Italia secolului II i.Hr. reprezentativa fiind rascoala lui Spartacus.

De acea intervine statul in raporturile stapan-sclav. Imparatul Antonius Pius printr-o constitutie imperiala relatata de diferite izvoare ingradeste dreptul de viata si de moarte al stapanului asupra sclavului. Pentru pedeapsa cu moartea acum stapanul trebuie sa se adreseze in prealabil magistratului care va examina faptele (cognitia causa) si se pronunta daca este necesara sau nu o atare pedeapsa.

Stapanii care-si omoara sclavii fara sa se adreseze magistratului sunt pedepsiti ca si cum ar fi ucis sclavul altuia. Cum de s-a ajuns aici? Imparatul Antoniu Pius este sesizat ca in provincie sclavii, datorita cruzimii stapanilor, fug de pe mosiile stapanului si imbratiseaza statuile imparatului. Statuile erau pentru ei un fel de azil de unde stapanul nu-i putea ridica ori pedepsi. Guvernatorul scrie imparatului explicandu-i ce se intampla, iar imparatul ii raspunde sa stabileasca daca cruzimea stapanului nu a fost prea mare, iar daca a fost, atunci sa ordone stapanului sa vanda sclavul astfel ca acesta niciodata sa nu se mai intoarca in puterea stapanului. Imparatul adauga: este in interesul nostru, al stapanilor de sclavi, safie bine tratati sa nu apara revolta. Supunerea si respectul, spune amparatul , nu se obtine numai prin forta, ci printr-o conducere moderata oferind sclavului mijloace suficiente de trai, si impunandu-le sarcini dupa puterea lor.

Indicatiile imparatului vin sa confirme ca sclavagismul era pilonul de baza al societatii de atunci. Intr-adevar, munca sclavilor la un moment dat invadeaza toate meseriile din societatea romana. Intalnim sclavi care sunt brutari, fierari, constructori, invatatori, medici, sau chiar in servicii inferioare ale statului, cum ar fi meseria de casier sau administrator.

Puterea stapanului asupra sclavului

In statul roman, seful familiei era judecator suprem asupra tuturor supusilor din familie, deci si asupra sclavilor.

Puterea stapanului asupra sclavului poarta denumirea de potestat mancipium. Aceasta ultima denumire deriva de la manu-capere, care aminteste ca la inceput sclavi proveneau din randurile prizonierilor de razboi.

Intr-o epoca ulterioara puterea stapanului asupra clavului poarta denumirea de dominica potestas. Asa cum am aratat, puterea tapanului asupra sclavului desi nelimitata chiar de la aparitia sclaviei, a trecut de la forme moderate catre cele mai crude si violente. De aceea statul a cautat limitarea ei prin diferite mijloace.

1.7. Familia sclavului

Pentru ca sclavul nu era considerat persoana, ci lucru, nu se poate vorbi despre familia proprie a sclavului. Ca orice lucru facea parte din familia stapanului. Uneori existau in cadrul aceleiasi familii a stapanului uniuni stabile si chiar fericite intre sclavi si sclave. Aceste uniuni poarta denumirea de contubernium.

Istoria semnaleaza uniuni poligame sau poliandre intre sclavi. Intr-o perioada pentru anumiti sclavi nu este permisa separarea sotiei de sotul sclav si nici de copii. In timpul dominatului, odata cu vanzarea sau impartirea pamantului, copii nu pot fi separati de mama lor sclava care a lucrat pe pamant.

1.8. Peculiul sclavului

Orice persoana care se afla sub puterea altuia (sclav, fiu, fiica, sotie sau alte persoane) au dreptul sa detina un peculiu.

Peculiu este o masa de bunuri sau chiar un ingur bun pe care seful familiei il incredinteaza altuia care este sub puterea sa, pentru administrare, fructificare, valorificare.

Cuvantul "peculiu" provine de la pecus, care inseamna animale mici. Probabil ca la origine peculiul cuprinde animale de o astfel de factura: oi, capre, magari, etc. Ulterior, observam ca el cuprinde si alte lucruri mobile, creante, servituti, ba chiar alti sclavi. Asa fiind peculiul desemneaza un ansamblu de drepturi si datorii.

La un moment dat, in societatea romana, desi sclavul era considerat res-lucru, prin activitatea pe care o desfasoara se ajunge sa detina si el o masa infirma dar distincta de bunuri in cadrul averii stapanului sau. Nu se poate vorbi despre dreptul de proprietate al sclavului asupra acelor bunuri pe care le detine, si nici despre un adevarat peculiu al sclavului, pentru ca toate bunurile sclavului erau ale stapanului. Oricum aceste bunuri profita si sclavului, reprezentand o masa distincta in averea stapanului.

Juristconsultii vremii definesc aceasta masa de bunuri prin expresia quasi patrimonium.

1.9. Actele juridice ale sclavului

Tot ce dobandeste sclavul revine stapanului intrucat sclavul nu era considerat persoana. Ideea s-a aplicat pentru dobandiri materiale si acte juridice. Dreptul roman nu a cunoscut decat foarte tarziu institutia reprezentarii juridice. Stapanul vorbeste prin sclavul sau. Sclavul cand primeste o promisiune o face pentru stapan. Exemplu: Sclavul intreaba: "Primiti stapanului meu 100 de sesterti?" Tertul va raspunde: "Primit 100 de sesterti." Vocea stapanului intervine prin vocea sclavului.

Dupa razboaiele punice s-a admis totusi ca sclavul poate sa incheie acte juridice pentru stapanul sau daca prin ele face mai buna conditia stapanului.

Cazuri cand sclavul incheie acte juridice si face mai buna conditia juridica a stapanului:

a) Sclavul autorizat de stapan sa incheie un act singular.

Se poate intampla ca din varii motive stapanul sa nu aiba posibilitatea de a incheia un anumit act juridic, caz in care desemneaza pe un anume sclav sa o faca in locul sau. Aceasta autorizare poarta denumirea de iusus. In aceasta situatie, toate datoriile angajate de sclav le va plati stapanul sau. Stapanul poate sa ia bunuri chiar din peculiul sclavului pentru achitarea datoriei. Trecerea bunurilor din contabilitatea sclavului in cea a stapanului poarta denumirea de im re verso, iar actiunea tertului impotriva stapanului poarta aceiasi denumire sau quod iusus. Tertul nu poate sa dobandeasca mai mult decat a luat stapanul din peculiul sclavului si a introdus in contabilitatea sa.

b) Sclavul care administreaza un peculiu.

Administrand peculiu, sclavului la un moment dat i se admite sa incheie acte juridice cu tertii: vanzare, cumparare, inchiriere, etc. Este posibil astfel nu doar sa dobandeasca pentru stapan, dar sa si oblige stapanul.

Tertul care a contractat cu sclavul are actiune contra stapanului pentru a-i pretinde obligatia asumata de sclav. Actiunea tertului se numeste actio venditi de peculio.

c) Sclavul conduce comert maritim sau terestru.

In perioada de ascensiune a Romei, comertul aducea castiguri mari, dar implica si mari riscuri, indiferent daca se desfasura pe uscat sau pe mare.

Deseori sclavii desfasurau asemenea activitati pentru tapanul sau.

Sclavul comerciant maritim se numea magister navis, iar stapanul purta denumirea de exercitor.

Sclavul care desfasoara comert pe uscat se numea institutor.

In ambele cazuri, tertul care a contractat cu sclavul are actiune impotriva stapanului care nu va raspunde limitat, ci pentru toate angajamentele sclavului.

Actiunea tertului impotriva stapanului sclavului comerciant maritim se numeste exercitoria, iar impotriva celui terestru se numeste institutoria.

Toate actiunile aratate au fost create de pretor pentru a raspunde unor nevoi din societatea romana in conditiile dezvoltarii schimbului si a productiei de marfuri. In acest context apar cazuri cand sclavul nu mai incheie acte juridice in numele stapanului, ci in nume propriu.

1.10. Activitatea juridica a sclavului in nume propriu

La un moment dat, apare in societatea romana o curioasa forma de sclavie. In principiu, sclavul nu poate sa incheie acte juridice in nume propriu, nefiind persoana din punct de vedere juridic, actul era nul. Pentru numeni nu era greu de observat atunci, cu atat mai mult pentru romani, popor cu un mare rafinament juridic, ca sclavii posedau aceleasi calitati (deseori chiar superioare) cu a oamenilor liberi.

a) Sclavul care este lasat de stapanul sau ca mostenitor

Stapanul care nu avea mostenitori si nici nu vroia sa lase averea unui tert, daca stima un anume sclav, ii lasa acestuia mostenirea prin testament. Este posibil ca din perioada vietii stapanului, creditorii sai sa se inteleaga cu sclavul beneficiar al testamentului propunandu-i, sa spunem, o reducere de 50% din datorie cu conditia eliberarii sclavului.

Daca dupa moartea stapanului, tertul nu respecta conventia cu sclavul, insa aceasta se putea adresa autoritatilor administrative. Imparatul Marc Aureliu a dat o constitutie prin care stabilea care a incheiat cu tertul pact de rascumparare din sclavie, desi nu se va putea adresa justitiei nefiind persoana, are dreptul sa se adreseze autoritatilor administrative; la Roma prefectului, iar in provincie guvernatorului.

b) Sclavul incheie pact de libertate cu stapanul sau

Teoretic, un atare pact este nul. In realitate, deseori stapanul si sclavul convin ca in schimbul unei sume de bani data stapanului, sclavul sa-si dobandeasca libertatea. Pentru aceasta sclavul cauta un om liber, un tert numit fidejusor care sa-i garanteze obligatia fata de stapan. Acest pact este sanctionat de legislatia imperiala iar sanctiunea nu era judiciara, ci administrativa.

In ultima etapa a Imperiului roman, de la Iustinian pana la Alexios I, se arata ca sclavia este o institutie degradanta si contrara firii umane, dar o institutie necesara. Iustinian da legi prin care sunt largite posibilitatile de a iesi din sclavie. Alexios I si Manuel I reduc mult sclavia, ultimul elibereaza toti sclavii din Constantinopol din necesitati economice si mai ales militare, intrucat statul avea nevoie de soldati iar acestia puteau fi numai oamenii liberi.

1.11. Cazuri cand sclavul se poate adresa autoritatilor

cand stapanul a falsificat moneda statului ori a facut specula cu grane la Roma

daca stapanul a distrus un testament prin care i se promitea sclavului libertatea

stapanul refuza sa execute un fideicomis prin care i se acorda libertatea sclavului

sclavul se plange impotriva relelelor tratamente ale stapanului.

1.12. Obligatiile naturale ale sclavului

Prin anul 161 i.Hr., Gaius ne informeaza ca sclavul se poate obliga natural fata de stapan sau tert. Plata obligatiei naturale care a avut loc din proprie initiativa, in cunostiinta de cauza, nu mai poate fi restituita. Asadar, in acest caz sanctiunea era soluti retentio.

2. Oamenii liberi. Dezrobitii

Cand am inceput sa discutam despre status libertatis am aratat ca oamenii liberi ingenui constituiau categoria de persoane care s-au nascut liberi.

Oamenii liberi puteau fi de mai multe feluri:

- cetateni

- latini

- peregrini

- oameni liberi aflati in stare de semisclavie

- coloni

Despre unele categorii am vorbit iar despre altele vom vorbi mai tarziu. Cert este ca intre categoria oamenilor liberi si sclavi gasim o paleta larga de categorii cu statut juridic propriu. Printre acestia sunt si libertii.

Libertii erau fosti sclavi deveniti oameni liberi urmare eliberarii din scalvie. Dezrobirea era mijlocul prin care sclavul (res) dobandea calitatea juridica de persoana prin vointa stapanului, manumisio.

In societatea romana eliberarea sclavilor a fost un fenomen important si puternic. Eliberarea avea loc prin modurile formale si neformale despre care am vorbit anterior.

2.1. Conditia juridica a dezrobitului

Din punct de vedere al dreptului public, libertul cetatean roman se deosebea de ingenui, avea toate depturile civile si politice mai putin ius honorum.

Din punct de vedere al dreptului privat, dezrobirea nu facea sa dispara cu totul relatiile de putere dintre fostul stapan si libert.

Bona era dreptul patronului de a dispune de bunuril dezrobitului.

Obseqium este respectul pe care-l datora dezrobitul fostului stapan.

Operae erau serviciile pe care dezrobitul le datora patronului. Ele puteau fi operae fabriles care cereau o anume calificare, si operae oficiales servicii obisnuite. Incalcarea lui operae putea duce la revocarea libertatii.

In principiu, libertii primeau conditia juridica a stapanului.

a) Libertii cetateni romani beneficiaza de:

- ius sufragi - dreptul de a vota

- ius comerci - dreptul de a incheia acte juridice

- ius conubi - dreptul de a incheia casatorie dupa legile romane

Nu beneficiaza de ius honorum, dreptul de a fi ales in magistratura, si de ius militiae, dreptul de a face parte din armata.

b) Libertii latini iunieni

In principiu, sclavul dezrobit de stapanul sau cetatean roman va deveni si el cetatean roman. Stapanul latin sau peregrin care isi dezrobeste sclavul nu poate sa-i tranmita acestuia calitatea de cetatean roman prin dezrobire intrucat nu detine o atare calitate. Cel mult aici sclavul dobandeste calitatea stapanului sau.

Sclavul chiar a unui cetatean roman, daca in perioada sclaviei a fost supus unor pedepse grave, prin eliberare poate sa dobandeasca cel mult conditia de peregrin potrivit legii Aelia Sentia. Ulterior, legea Iunia Norbana stabileste cazuri precise cand sclavii dezrobiti ai unui cetatean roman pot sa devina numai latini. Latinii iunieni nu pot lasa mostenire averea, o prelua stapanul, si nici nu pot fi beneficiari ai testamentelor.

c) Libertii peregrini deditici

Sunt sclavi eliberati care in timpul sclaviei au suferit pedepse grave ori au avut meserii infamante. Legea Aelia Sentia le interzicea: sa locuiasca la Roma si nici mai aproape de 100 de mile de Roma; sa locuiasca in cateva mari orase romane.

2.2. Incetatenirea latinilor iunieni

Legea Iulia Norbana arata ca starea latinilor iunieni este provizorie stabilind cazuri cand pot deveni cetateni romani:

printr-o casatorie cu o femeie neromana pe care din eroare o considera romana;

printr-o casatorie cu o femeie romana;

prin admitere in corpul militar;

prin ordinul imparatului.

3. Conditii intermediare intre sclavie si libertate

Intre sclavie si libertate sunt persoane la Roma care nu putem sa spunem ca au statutul juridic al unor oameni liberi dar nici sclavi nu putem spune ca ar fi.

3.1. Debitorii dedici

Creditorul care a obtinut o hotarare judecatoreasca impotriva debitorului trecand la executarea silita, debitorul era dus in fata magistratului si daca nu intervenea nimeni care sa-i plateasca datoria, magistratul pronuntand cuvantul adico trecea pe debitor in puterea creditorului. Debitorul ajuns in puterea creditorului nu devenea sclav, dar putea fi pus in lanturi, dus la inchisoarea privata a creditorului, apoi scos la targ din 3 in 3 zile ca rudele ori prietenii sa se ofere sa-i plateasca datoria. Daca nimeni nu o facea dupa 60 de zile, debitorul putea fi vandut peste Tibru ca sclav sau putea fi pus la munca pana la achitarea datoriei.

3.2. Debitorii nexi

Nexumul este un act juridic stravechi care la sfarsitul Republicii dispare din viata sociala. Prin nexum o persoana se onliga sa plateasca alteia o cantitate de arama, iar dupa aparitia monedei se obliga sa plateasca o suma de bani. Daca la scadenta debitorul nu achita, efectele nexumului sunt energice, fiind trecut de drept in puterea creditorului fara judecata prealabila.

3.3. Personae in mancipio

◊ In mancipio erau copii sau alte persoane din familie care se aflau sub puterea lui pater familias, si erau instrainati de catre acesta pe teritoriul statului roman. Odata vanduti aceste persoane deveneau in mancipium, adica sub puterea cumparatorului.

◊ Mancipium putea sa fie real sau fictiv.

- Mancipium real - apare cand copii sunt in realitate vanduti de pater familias pentru a realiza un castig. Avea loc din cauza saraciei. Se mai putea ca pater familias, prin abandon, sa predea victimei pe fiul sau care a pagubit victima.

- Mancipium fictiv - nu este o instrainare adevarata a supusilor de catre pater familias, ci fictiva. Spre exemplu, cand se urmarea emanciparea sau adoptia unui fiu de familie.

Orice censor statea in functie la Roma 5 ani, perioada in care putea sa elibereze fii de familie, care eliberati fiind se puteau intoarce in puterea tatalui lor. Pentru a iesi de sub puterea tatalui precizam ca vanzarea fictiva avea loc astfel: baietii erau de 3 ori vanduti, iar fetele o data.

In perioada de decadere a imperiului roman, din cauza saraciei, familia ajunge sa se vanda in intregime.

3.4. Colonatul

Colonatul este o institutie care apare tarziu in perioada imperiului roman. Ea pregateste viitoarele raporturi de iobagie. Cuvantul "colonat" vine de la colere care inseamna a cultiva pamantul.

In a doua jumatate a secolului I i.Hr. marii proprietari de pamanturi incep sa le imparta in loturi mici pe care le arendeaza unor oameni liberi in schimbul unor sume de bani. Asadar, la Roma arendasul purta numele de colon.

Ulterior apar si coloni partieri, persoane libere care se obliga sa cultive pamantul nu pe bani, ci pe produse.

La un moment dat intervin si asa-zisii coloni involuntari, proveniti din randul prizonierilor de razboi. Incepand cu imparatul Marc Aureliu, prizonierii nu mai erau transformati cu totii in sclavi, fiind atribuiti marilor latifundiari de pamant pentru a-l cultiva.

In timpul imparatului Constantin cel Mare a fost data o Constitutie imperiala (anul 322 d.Hr.) care leaga colonii de activitatea pe care o desfasoara. Constitutia nu mai permite colonilor dar nici urmsilor lor sa paraseasca colonatul. Ea nu priva doar colonii arendasi, ci si pe cei marinari, meseriasi, etc.

Constitutia este consecinta greutatilor pe care colonii le siportau si fugeau de pe mosie parasindu-su activitatile. Pe de alta parte, constitutia interzice stapanilor sa dea afara colonii din activitatile pe care le desfasurau. Dispozitiile ei amintesc de trecerea catre serbie in perioada feudalismului timpuriu.

● Cum se devine colon?

- prin nastere - opilul colonului devenea si el colon

- prizonirii de razboi - pot fi tranformati in coloni

vagabonzii prinsi - pot fi transformati in coloni

cersetorii - la o anumita epoca erau pusi sa munceasca ca coloni

prin prescriptie - prin efectul legii persoana care lucra in calitate de colon 30 de ani, pamantul se vede fixat in calitate de colon pe acel pamant.

● Conditia juridica a colonilor

Cu siguranta la un moment dat sclavia in societatea romana a devenit nerentabila. Sclavul putea fi repede eliberat. Stapanul stimula sclavul spunand "daca ai comportare buna la anul te eliberez", si acest lucru chiar avea loc. Libertul da mai putina bataie de cap stapanului decat sclavul. De aceea, ia amploare colonatul. In secolul III d.Hr. spre exemplu, cand ostrogotii au fost zdrobiti de romani, n-au fost tranformati in sclavi, ci in coloni. Colonul nu e sclavul numanui, dar e sclavul pamantului pe care il lucreaza.

Colonii sunt oameni liberi, subiecte de drepturi si obligatii. Ei au in proprietate bunuri, se pot casatori, pot incheia acte juridice. Rezulta ca ei se bucura de libertate, dar libertatea lor este limitata. Sunt fixati pe pamantul pe care-l cultiva si nu-l pot parasi; daca il parasesc, proprietarul il putea aduce inapoi printr-o actiune in revendicare. Pot avea chiar ei pamant in proprietate afara de cel pe care-l cultiva in calitate de colon. Colonul este obligat sa cultive pamantul in conformitate cu lex fundi.

Colonii nu mergeau la oaste, dar erau obligati pe langa bani sau cereale sa indeplineasca diferite corvezi catre proprietarul pamantului, cum ar fi zile de munca cu bratele ori cu animalele. Mai tarziu erau inrolati si ei in armata.

La aparitie, colonul nu se putea elibera, avand sub acest aspect o situatie mai grea ca a sclavului. In secolul II d.Hr. a fost o perioada prospera in Imperiul Roman. Imparatul Hadrian este sesizat ca in provincie un colon care incheiase cu o cetate sa cultive pamantul o anumita perioada, la expirarea termenului cetatea nu-l mai lasa sa plece, obligandu-l sa cultive in continuare pamantul. Cetatea motiveaza retinerea prin lipsa persoanelor interesate sa cultive pamantul. Imparatul raspunde ca arendasul trebuie sa fie lasat sa plece la sfarsitul contractului astfel cetatea mai repde va gasi arendasi daca vor sti ca sunt liberi sa plece la terminarea contractului. Cazuri asemanatoare sunt semnalate in secolul III d.Hr. sub imparatul Filipus (244 d.Hr.) dar si in perioada lui Pliniu cel Tanar.

● Restrictii care rezulta din starea de colonat

Colonului ii este interzis sa cheme in judecata proprietarul pamantului.

Proprietarul pamantului are asupra colonului o putere (potestas) care se reduce la un drept de corectie.

● Moduri de eliberare din colonat

Colonul poate sa fie eliberat in urmatoarele cazuri:

- Colonul intra in armata.

- Colonul intra in cler si obtine rang important.

- Cand stapanul renunta la pamant in favoarea colonului pe care acesta isi desfasoara activitatea.