TACTICA AUDIERII MARTORILOR (infractiuni contra vietii)

TACTICA AUDIERII MARTORILOR (infractiuni contra vietii)

1. MARTURIA

- Potrivit legii, martorul este persoana care are cunostinte despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal (art. 78 c.pr.penala). in calitate de martor poate fi audiata orice persoana fizica indiferent de: situatie sociala, varsta, sex, religie, cetatenie etc, pot fi audiati persoane cu deficiente senzoriale (surzi, orbi) sau de natura psihica, ceea ce impune cu atat mai mult reguli tactice specifice, de ascultare.

Sunt exceptate de la audiere persoanele care prin specificul profesiei au luat cunostinte de fapte si imprejurari de natura penala dar care sunt obligate sa pastreze secretul profesional: avocati, medici, notari, farmacisti etc, sotul si rudele apropiate nu sunt obligate, decat daca accepta, sa depuna marturie.

Concluziile unor specialisti sau ale literaturii de specialitate converg spre relativitatea marturiei, ajungandu-se la ipoteze ca:

- o marturie poate fi precisa si totodata complet falsa;

- o marturie complet fidela constituie exceptia, si nu regula;

- uitarea la barbati este mai accentuata decat la femei, dar amintirile femeilor sunt de multe ori inexacte;

- insusi aceste ipoteze exemplu pot fi la randul lor considerate si experimentate, ca fiind relative.

Cu toata relativitatea ei, marturia care esteaproape tot atat de veche ca si justitia - ocupa un loc central in sistemul probator. Cum marturia reprezinta trecerea realitatii prin filtrul subiectivitatii martorului dar si a procurorului care apreciaza valoarea probanta a declaratiilor, ea poate fi relativa datorita:

- imperfectiunii organelor de simt ale martorilor;

- subiectivismului si selectivitatii psihice a martorului;

- convingerii procurorului sau dorinta intima si deformata a acestuia de a vedea in declaratie o reproducere fidela a faptei la care martorul pretinde ca a asistat si nu in ultimul rand particularitatile psihologice ale anchetatorului.

in depasirea in cea mai mare parte a relativitatii depozitiei pentru o apropiere cat mai fidela a marturiei de adevarul necesar solutionarii cauzei prin depozitiile martorilor, martorul trebuie sa aiba in interlocutorul anchetator o persoana cu o bogata cultura juridica, cu o stapanire deplina a tacticilor criminalistice de ascultare, dat fiind ca nu mai asa se poate stabili sinceritatea si buna credinta a martorilor, masura in care depozitiile corespund realitatii.

Procesul de cunoastere a realitatii depinde in esenta de capacitatea fiecarei persoane de a receptiona informatiile primite (senzatii si perceptii), de a le prelucra, de subiectivismul si de selectivitatea psihica.

Astfel:

- un martor poate sa ne spuna numai culoarea masinii, altul ne poate indica si marca, numarul masinii sau diverse alte detalii;

- martorii pot indica in mod diferit inaltimea sau corpolenta unor persoane din campul infractional, in functie de obiectele sau persoanele din jurul celui descris ca faptuitor al unei activitati infractionale, sau chiar in functie de propriile dimensiuni ale martorului ori de anumite defecte senzoriale ale receptorului martor;

- efectul "halo' cand persoana martorului infatisandu-se anchetatorului distins, bine imbracat si cu coerenta in vorbire este crezuta cu usurinta spre deosebire de depozitia unui martor, mai neglijent in tinuta sau cu o exprimare putin agreabila dar care este in realitate o persoana onesta si a avut in momentul producerii faptei o apreciere mai corecta, ori senzorial si psihologtic a perceput mai fidel imprejurarile la care a asistat.

Pentru procuror, in aprecierea depozitiilor pe baza carora trebuie sa traga concluziile in stabilirea adevarului si solutionarii cauzei, elementele de vizibilitate, distanta si posibilitatea propagarii sunetelor la aceasta distanta, durata in timp a perceptiei la care a fost supus martorul in timpul desfaturarii faptelor, rapiditatea cu care s-a savarsit fapta, obstacolele si disimularile la care a apelat faptuitorul in momentul savarsirii faptei, complicii de care s-a folosit, trebuie sa constituie elemente in adoptarea planului de audiere a martorului, trebuie sa constituie obiectul intrebarilor puse martorului si nu in ultimul rand elemente de apreci-er, asupra marturiei, pe detalii si in ansamblu.

in adoptarea planului si tacticii de audiere a martorului procurorul trebuie sa cunoasca (pe cat posibil, in prealabil) orice defectiune de perceptie psihica si fizica a martorului, personalitatea si gradul de instruire a acestuia, varsta si gradul de inteligenta, temperamentul si mobilitatea in gandire, starea de oboseala din momentul perceptiei faptei pentru care este audiat si din momentul audierii, carcterul socant al faptei la care a asistat (omor, vatamari grave, accidente etc.) si starea personala de afectivitate a martorului, capacitatea lui in functie de aceasa stare si de fapta socanta, de a relata cu acuitate si obiectivitate imprejurarile si faptele la care poate au fost vicitime sau faptuitor, rude apropiate sau persoane pentru care au manifestat anterior o afectiune sau dimpotriva.

Dintre factorii care sunt meniti sa influenteze calitatea marturiei, prelucrarea prin constiinta martorului a informatiilor perce-

pute in momentuh desfaturarii evenimentelor reprezinta uni element de importanta deosebita. in audierea acestuia si in aprecierea asupra prelucrarii in constiinta lui, se va tine cont de experienta de viata a martorului, gradul de cultura, profesiunea, capacitatea de apreciere a spatiului, timpului si vitezei, semnificatia celor percepute, rapiditatea si posibilitatea de stocare in memorie, durata de stocare in memorie a celor receptate, tpul de memorie a martorului (vizuala, auditiva, afectiva etc), daca relatarea martorului este urmarea unei logid sau a repreoducerii din memorie in mod mecanic, intersul pentru memorare a martorului, impresia pe care i-a produs-o evenimentul la care a fost martor, temperamentul martorului, gradul de emotivitate al acestuia in alegerea modului cum acesta isi va depune marturia (verbal sau in scris de catre insasi martorul).

2. TACTICA AUDIERII

Pregatirea ascultarii martorului este o activitate absolut necesara in faza de ancheta, indiferent de gradul de dificultate al cauzei, cu atat mai mult in cazurile de omor, tentativa de omor, vatamari grave etc.

1. Tactica audierii presupune studierea tuturor datelor, informatiilor, probelor materiale si stiintifice existente in dosar pana la momentul audierii martorilor.

Stabilirea cercului de persoane care cunosc in parte sau in totalitate faptele si imprejurarile in care s-a comis fapta, precum si cele care au precedat comiterii faptei sau cele ulterioare, de ascundere a faptei si obiectelor cu care s-au savarsit.

Identificarea persoanelor care au avut posibilitatea sa perceapa direct faptele si imprejurarile cauzei.

Identificarea persoanelor care detin indirect date referitoare la fapta, persoana faptuitorului, imprejurari legate de procurarea "armei' cu care s-a produs fapta sau modul de tainuire ulterioara a faptei sau a "armei'.

5. Selectarea martorilor atunci cand numarul lor este mare pe baza calitatii datelor ce le detin, a personalitatii lor, a obiectivitatii si pozitiei proprii fata de fapta cercetata. indepartarea posibilitatii de a se audia persoane care pot denatura ancheta.

6. Obtinerea unor date cu privire la profilul psihologic, la pregatirea, ocupatia si natura relatiilor cu persoanele antrenate in savarsirea faptei.

7. Trebuie cunoscuta pozitia martorului fata de fapta, conditiile in care a perceput faptele despre care urmeaza a fi audiat, pozitia si parerea fata de victima - o alta latura care poate influenta obiectivitatea si acuratetea depozitiei sau chiar dorinta sa de a face o depozitie completa asupra faptelor la care a asistat.

Determinarea ordinii problemelor ce se cer clarificate si implicit ordinea in care urmeaza a fi audiati martorii.

Determinarea ordinii ascultarii martorilor in raport de audierea invinuitului sau partii vatamate si a naturii relatiilor dintre acestia din urma si martorii ce urmeaza a fi audiati.

Fixarea momentului audierii martorului pentru a se evita posibila intelegere intre martori sau intre martori si invinuit, parte vatamata ori dupa caz, parte civila. Fixarea la ore si zile diferite, la intervale care sa nu permita eventuale intelegeri, comunicari cu privire la continutul depozitiilor sau la intrebarile si problematica de care se interseaza la audiere procurorul.

Se vor cita la intervale mici de timp, chiar in cursul aceleiasi zile, in corpuri de cladire sau macar in spatii de audiere diferite.

Fiind infractiuni cu grad mare de pericol social audierea se va face cat mai apropiat in timp de momentul producerii faptei, la orice ora, sub influenta lasata martorului de producerea faptei si ulterior, dupa o pauza relativa de timp, pentru testarea sinceritatii, obiectivitatii si decodarii informatiei primite de martcr, in momentul savarsirii faptei.

Alegerea locului audierii martorului, regula fiind la sediul organului de cercetare penala, dar in interesul cauzei si reactivarii memoriei martorului, amintirii detaliilor se poate alege audierea la locul faptei. in functie de interesul cauzei, de personalitatea sau gradul de emotivitate al martorului, locul audierii poate fi unul apropiat acestuia sau dimpotriva.

12. intocmirea planului de ascultare pentru fiecare persoana in parte dat fiind ca au asistat la infractiuni cu pericol social sau pentru ca au asistat la faze infractionale diferite.

13. Se vor schita intrebarile, ordinea si dinamismul lor, cu posibilitatea unor reformulari sau schimburi in ordinea lor, in functie de raspunsurile primite la demararea audierilor sau de evolutia anchetei in ansamblu.

Pregatirea inscrisurilor, fotografiilor, materialelor si mijloacelor folosite la savarsirea infractiunilor si/sau materiale similare lor, pentru testarea sinceritatii martorului sau a capacitatilor lui de apreciere, retinerea unor detalii, memoriei etc.

15. Audierea propriu-zisa a martorilor va incepe cu identificarea, prestarea juramantului si determinarea raporturilor dintre acesta si parti, respectiv a gradelor de rudenie, de afinitate sau adversitate.

16. Se va crea un cadru de ascultare corect, sobru, caracterizat de seriozitate, lipsit de factori stresanti sau care pot distrage atentia acestuia in orice fel (nu vor fi persoane straine, obiecte care pot induce teama etc). Audierea se va face cu calm, cu un ton de incurajare (mai ales pentru cei care nu au mai avut aceasta calitate).

O atitudine de sfidare, de aroganta, de bruscare, de raceala pot inhiba martorul sau il pot determina la ascunderea partiala a adevarului cunoscut, sa refuze la a raspunde intrebarilor puse sau la raspunsuri monosilabice, strict pe intrebari, fara detalii, astfel incat depozitia sa va fi lipsita de substanta iar audierea mult ingreunata.

Crearea climatului favorabil, liber, degajat, plin de solicitudine si incredere, fara intrarea imediata in problematica cauzei va crea martorului ambientul in care sa-si poata arata personalitatea, posibilitatile intelectuale proprii, pe baza carora se pot purta si se pot aplica, discutiile si planurile de audiere propuse.

Dupa crearea acestui climat propice audierii, se va solicita martorului sa declare liber asupra obiectului cauzei care i-a

fost adus la cunostinta.

Avantajul acestei solicitari consta in aceea ca datorita spontaneitatii martorul poate face declaratii complete, bazate pe datele memorate in momentul producerii faptei, la care a asistat in orice mod. Ascultarea mai ales in aceasta faza a audierii se va face pe cat posibil fara a fi intrerupt, chiar daca martorul face referiri la detalii nesemnificative dar care pe parcurs pot deveni importante, pot genera imbunatatiri a planului de intrebari sau dupa prima depozitie pot fi uitate sau catalogate de memoria martorului ca neimportante.

Daca nivelul intelectual este deosebit de redus poate fi ajutat de intrebari adresate cu tact, fara sugestie, fara ironie.

Abandonarea martorului intr-o declaratie de detalii data vadit pentru a se indeparta de la subiect va fi intrerupta cu tact si fermitate, cu intrebari care sa-i sugestioneze ca trebuie sa-si reorienteze declaratia pe subiectul discutiei.

18. Trecandu-se la faza intrebarilor, se va avea in vedere ca acestea sa fie clare, precise, intr-o forma pe intelesul persoanei audiate, care sa vizeze faptele percepute de martor, fara elemente de intimidare, fara a sugera in vreun fel raspunsul, fara reactii imediate cand se constata ca martorul, deliberat, face depozitii contradictorii, cu repetarea intrebarilor sau reformularea lor dupa caz sau dupa reactia intelectuala a martorului, cu diversificarea intrebarilor sau confruntarea cu alti martori sau invinuiti, cu prezentarea unor probe care pot reaminti martorului anumite fapte sau imprejurari sau care il pot determina la o colaborare sincera.

19. Dupa terminarea audierii se va face verificarea declaratiei, pe baza altor probe existente la dosar, prin ipoteze in care martorul si-ar fi putut reprezenta faptele, le-ar fi putut percepe si retine; prin efectuarea eventual a unei reconstituiri a ipotezelor rezultate din depozitia sa.

3. VERIFICAREA MARTURIEI

Aprecierea marturiei sub raportul sinceritatii si veridicitatii situeaza pe primul plan personalitate celui de la care emana marturia, deoarece, dupa cum s-a constatat, sinceritatea si veridicitatea nu constituie decat insusiri subiective ale purtatorului informatiei.

in cazul marturiei (cu deosebire in cazurile de omor) controlul, verificarea veridicitatii se dovedeste a fi indispensabila.

- sinceritatea poate fi desprinsa intr-o anumita masura din modul de a se comporta, din modul martorului de manifestare, din modul cum isi da depozitia;

- se va verifica printr-o activitate de probatiune adiacenhta celei efectuate in vederea probarii fondului cauzei;

- verificarea se va face prin intermediul tuturor mijloacelor de proba. Sunt proprii unor atari verificari: confruntarea, ascultarea din nou a unor persoane sau efectuarea unei reconstituiri, cercetarea la fata locului;

- verificarea depozitiei in vederea inlaturarii unor contradictii existente intre depozitiile martorilor, intre declaratiile acestora si ale invinuitului ori a celorlalte parti, confruntarea lor, dispunerea reaudierii;

- verificarea capacitatilor si aptitudinilor martorului de perceptie si de memorare, a unor imprejurari legate de fapta, prin reproducerea in conditii similare de loc, timp, obstacole etc, celor existente in momentul producerii faptei.

in cazuri deosebite, cand depozitia martorului este decisiva controlul aptitudinilor se poate face pe baza unei expertize psihologice.

in urma rezultatului la care se ajunge dupa aceste verificari, marturia urmeaza a fi retinuta daca se constata a fi veridica sau dimpotriva se inlatura, daca dupa caz, in tot sau in parte nu este fidela.

in cauzele penale, cu precadere in cauzele de violenta si violenta maxima, in care complexul probator se fundamenteaza pe existenta unei singure probe directe, procurorul trebuie sa ia in consideratie, atat existenta unor factori care au influentat sau ar fi putut influenta, pozitiv sau negativ procesele de percepere, memorizare si reproducere a faptelor, cat si o serie de factori de natura psihologica (asemanarea, experienta afectiva etc.) ce influenteaza aprecierea conduitei altei persoane, factori care tin de data aceasta exclusiv de personalitatea martorului.

Avand in vedere complexitatea acestei probleme, unii teoreticieni s-au pronuntat in sensul posibilitatii participarii psihologului la audierea martorului iar alte lucrari teoretice atrag atentia asupra necesitatii verificarii valorii martorului, ca atare, a capacitatii si particularitatilor acestuia, precum si conditiilor obiective si subiective, in care s-au produs senzatiile percepute de acesta.

O alta opinie se refera la aceea ca singura proba indirecta nu este niciodata suficienta intrucat coroborarea care presupune existenta mai multor probe, este de esenta probelor, numite indirecte. Nu orice complex de probe este insa de natura sa duca cu necesitate la certitudinea existentei faptului si a vinovatiei, sau la certitudinea inexistentei lor.

Astfel, probele indirecte fac dovada, nu prin individualitatea lor, de altfel foarte imortanta, ci, prin ansamblul lor, din care trebuie sa rezulte in mod necesar, o singura concluzie, cu excluderea tuturor celorlalte.