Dreptul comunicarii

Scurta introducere

Comunicare este o legatura unitara, biunivoca sau multipla intre doua sau mai multe entitati. Legatura ce se poate stabili intre indivizi diversi poate imbraca o multitudine de forme.

Fiecare forma de comunicare, are subiectii ei, legile ei, spatiul, timpul si alte dimensiuni cunoscute sau necunoscute ale acesteia.

In lucrarea "Societatea cucerita de comunicare", Bernard Miege vorbeste de mai multe forme ale comunicarii cum ar fi: comunicarea politica, comunicarea publica, comunicarea locala, comunicarea stiintifica etc.

Prin comunicare se intelege, la modul general, procesul de transmitere de informatii intre oameni. Acest schimb de informatii poate fi facut si intre persoana si autoritate publica, institutii de orice fel, societate.

Informatia este elementul central al comunicarii. Orice informatie presupune prezenta a trei variabile in care nu se poate avea absoluta incredere:

1. informatorul poate cunoaste deformat faptul, obiect al informatiei;
2. mijlocul de comunicare poate distorsiona informatia;
3. informatul receptioneaza cu o anumita doza de subiectivism.

Toate acestea ilustreaza trei idei importante:

informatia in comunicare nu contine niciodata adevarul suta la suta;

orice s-ar crede, nu numai ca in materie de informare nu exista obiectivitate, dar in general orice pretentie de obiectivitate absoluta pare suspecta, daca nu absurda in conditiile relativitatii;

este firesc ca fiecare martor sa aiba propria sa impresie asupra evenimentului la care a asistat.

Informatia prezinta un oarecare procent de denaturare inerent celor trei elemente.

Dreptul comunicarii. Obiect. Metode. Notiune

Dreptul, in general, este o totalitate de norme juridice, concept care nu se poate confunda cu "lantul comunicational": emitator - canal - mesaj - receptor.

Prin dreptul comunicarii intelegem totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce se formeaza in cadrul comunicarii directe si indirecte intre oameni, respectiv individ, autoritate publica si societatea.

Obiectul dreptului comunicarii il constituie relatiile sociale de transmiterea informatiilor considerate cele mai importante intre individ, societate, autoritate si media, care necesita o reglementare juridica.

Aceasta ramura a dreptului este situata de doctrina in dreptul public si ca atare metodele de studiu folosite de stiinta dreptului comunicarii sunt, in principal: logica, sociologica, istorica, cantitativa si comparativa.

Izvoarele dreptului comunicarii

Izvoarele dreptului comunicarii sunt acele norme juridice in care se prevad drepturile si obligatiile cetateanului, societatii, autoritatilor si mediei in domeniul comunicarii.

Pot fi considerate izvoare ale dreptului comunicarii actele juridice internationale la care Romania a aderat, Constitutia, legile, ordonantele, hotararile, ordinele, instructiunile, regulamentele si actele administrative ale autoritatilor publice locale.

Corelatia dreptului comunicarii cu alte ramuri ale dreptului

Dreptul comunicarii este o ramura tanara a dreptului public, care s-a impus in ultimul timp, si cu atat mai mult in societatea informationala.

Ca toate celelalte ramuri de drept, dreptul comunicarii sociale isi are izvorul principal in domeniul constitutional. Aceasta presupune ca toate normele juridice ale dreptului comunicarii sa fie conforme normelor juridice fundamentale ale dreptului constitutional.

Dreptul comunicarii aprofundeaza studiul anumitor drepturi fundamentale prevazute de Constitutie, respectiv: dreptul la informatie care presupune dreptul de a fi informat precum si dreptul de a informa, dreptul la propria imagine, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la confidentialitate si altele.

Dreptul comunicarii studiaza drepturile si obligatiile autoritatilor publice in domeniul comunicarii. Sub acest aspect folosesc unele concepte specifice dreptului administrativ si dreptului penal cum sunt autoritatea publica, functiile si functionarul public, responsabilitatea si raspunderea juridica a acestora, etc.

Dreptul comunicarii, ramura a dreptului public

Ca ramura a dreptului public, dreptul comunicarii constituie totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce se formeaza in cadrul comunicarii sociale.

Continutul dreptului la informatie se structureaza astfel:

dreptul de a informa

dreptul de a fi informat

dreptul de acces la surse de informare

dreptul de a verifica informatia

dreptul de a-ti face cunoscuta informatia

dreptul la raspuns si la replica

dreptul la rectificare

dreptul la propria imagine

dreptul la intimitate, la viata privata

dreptul la confidentialitate

dreptul la apararea surselor de informare

dreptul la selectii vitale

dreptul la veridicitatea informatiei

dreptul la toleranta si demnitate, la respectul convingerilor si credintelor, al valorilor sociale, rationale, nationale si universale.

Normele juridice ale dreptului comunicarii se structureaza in norme care contin:

1. drepturile si obligatiile persoanei in domeniul comunicarii;
2. drepturile si obligatiile autoritatilor si institutiilor publice in domeniul comunicarii;
3. drepturile si obligatiile societatii in domeniul comunicarii sociale.

Putem spune ca dreptul comunicarii ca disciplina de studiu este stiinta care studiaza drepturile si obligatiile agentilor comunicarii, respectiv: persoana, media, autoritatile, institutiile publice si societatea, in domeniul comunicarii sociale.

Principiile dreptului comunicarii

Principiile sunt idei - reguli de baza general valabile - ce se regasesc in normele care reglementeaza institutiile dreptului.

In dreptul comunicarii se aplica urmatoarele drepturi:

1. Principiul legalitatii presupune recunoasterea ca valori supreme a drepturilor si libertatile cetatenesti, a dreptatii in primul rand, consacrate in Constitutie, legile organice, ordinare si actele normative emise in baza acestora.

activitatea de comunicare sa se desfasoare prin procedee si mijloace permise de legile democratice

orice lege poate fi criticata, dar nu incalcata

2. Principiul egalitatii in drepturi care presupune ca toti oamenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, in sensul ca sunt si trebuie sa fie la fel de responsabili juridic si social.

nu trebuie sa existe privilegii sau discriminari

nimeni nu este mai presus de lege

3. Principiul bunei-credinte care presupune exercitarea drepturilor si libertatilor fara a urmari sau a accepta incalcarea drepturilor si libertatilor legitime ale celorlalti.

excluderea manipularii

identificarea surselor de rea-credinta si tratarea acestora sub rezerva necesara

4. Principiul adevarului presupune:

stabilirea adevarului

adevarul izvoraste din realitate

verificarea informatiilor inainte de a fi facute publice

5. Principiul corectei informari a opiniei publice:

autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal

mijloacele de informare in masa, publice sau private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice

6. Principiul libertatii de exprimare:

libertatea de exprimare in public este inviolabila si limitata numai prin si in baza Constitutiei atunci cand se protejeaza drepturile si libertatile fundamentale ale celorlalti si in conditiile prevazute de Constitutie

cenzura de orice fel este interzisa

libertatea presei

nici o publicatie nu poate fi suprimata

7. Principiul libertatii:

libertatea consta in posibilitatea de a face tot ceea ce nu dauneaza celuilalt

libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine cu exceptiile prevazute de lege

8. Prezumtia de nevinovatie

o persoana poate fi acuzata numai in limitele legii, pe baza de probe si indicii de vinovatie, si numai de organele si persoanele abilitate de lege

persoana nu este obligata sa-si probeze nevinovatia, fiind prezumata ca nevinovata pana in momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare

9. Principiul responsabilitatii si raspunderii care presupune instituirea de responsabilitati si infaptuirea raspunderilor atunci cand se incalca regulile dreptului si deontologiei comunicarii
10. Principiul secretului profesional care presupune:

protectia surselor, in cazurile si conditiile prevazute de lege

protectia secretului profesional

respectarea drepturilor si libertatile legitime protejate prin instituirea secretului profesional

11. Principiul accesului liber la informatie. Ca orice principiu de drept acesta are exceptii, respectiv situatii, cand nu se aplica. Astfel, din punct de vedere al destinatiei si sferei de cunoastere a informatiei, aceasta este de doua feluri:

a.       informatie publica, adica acea informatie care este sau trebuie cunoscuta de public, reprezentand un interes pentru public

b.      informatia privata, adica acea informatie care satisface anumite interese ale unui numar restrans de persoane private, si poate fi facuta publica numai in anumite conditii.

Dupa anumite criterii informatia poate fi de mai multe feluri. Din punct de vedere al interesului care il satisface, informatia se imparte in:

a.       informatie de interes public, adica acea informatie care satisface o necesitate generala, de interes public, national sau local;

b.      informatie de interes privat, adica acea informatie care satisface o necesitate privata.

Curs 3. Drepturile si obligatiile persoanei in domeniul comunicarii sociale

A. Informatia - factor dinamizator al devenirii

Informatia reprezinta un element de cunoastere, transmitand un mesaj despre ceva intamplat, in curs de desfasurare sau inchipuit ca se va desfasura. Prin acest mesaj, informatia aduce cu sine o precizare, inlaturand o incertitudine, reprezentand o valoare pentru ordine, asigurand eficienta actiunii (ex. importanta informarii corecte a electoratului pentru exprimarea unui vot constient de interesele alegatorului).

Atributele informatiei: veridicitatea, actualitatea, oportunitatea, relevanta, disponibilitatea si permisivitatea accesului, precizia, utilizabilitatea si procesabilitatea, rezistenta la factorii distructivi, modalitatea sau transferabilitatea, siguranta si stabilitatea.

Caracteristicile informatiei: cunoastere, comunicare si procesare.

Cunoasterea este un proces care se bazeaza pe ceea ce aduce nou informatia pentru persoana. Aceasta depinde de precizia cu care informatia reflecta realitatea, accesibilitatea la forma de reprezentare si la sensul acesteia, disponibilitatea si modalitatile de acces, precum si de timpul de capacitare a persoanei, fata de modelul si legitimitatea informatiei.

Comunicarea este rezultata din procesul relatiilor de cunoastere si presupune schimbul de informatii intre doi sau mai multi subiecti umani.

Procesarea este de doua feluri: umana si instrumentala.

Practica a demonstrat ca in drumul informatiei catre consumator sunt cateva piedici:

costul producerii informatiei si recuperarea acestuia de catre producatori;

pericolul folosirii in mod iresponsabil a informatiei, sau chiar impotriva producatorului;

implicatiile negative ale intelegerii gresite a informatiei;

concurenta in exploatarea informatiilor in interes propriu.

Informatia ajunge la consumator prin

sistemul de invatare;

sistemul cultural;

cooperare stiintifica, culturala, economica etc.;

comert, economie, etc.;

comunicare sociala.

Dreptul comunicarii presupune studierea numai a normelor juridice legate de informatiile de interes public, si unele de interes privat, care circula intre individ, autoritati, societate.

B. Dreptul la informatie

Dreptul la informatie este un drept esential, fundamental al omului, drept fara de care acesta nu poate exista ca fiinta sociala.

Ca urmare, dreptul la informatie a fost consacrat in Conventiile internationale, in constitutiile statelor si in legile date in baza acestora.

Exemple:

Conventia Europeana a Drepturilor Omului: "Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere".

Rezolutia nr. 1003 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei: "Informatia este un drept fundamental, evidentiat de jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului (.). Este un drept al cetateanului, care are prin urmare, si dreptul de a cere ca informatia furnizata de ziaristi sa fie transmisa cu respectarea adevarului, in cazul stirilor, si in mod onest, in cazul opiniilor, fara nici o interventie exterioara, fie din partea autoritatilor publice, fie din partea sectorului privat".

Constitutia Romaniei, da o reglementare moderna dreptului la informatie, precum si cadrului constitutional de restrangere a exercitarii acestui drept: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit competentelor, ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetateanului asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal".

Constitutia Romaniei a stabilit limitele in care Parlamentul poate restrange exercitarea dreptului la informatie care se face numai in situatia indeplinirii urmatoarelor conditii cumulative:

1. numai prin lege
2. numai daca este necesar, adica daca se impun prin forta situatiei si nu exista alta cale legala
3. in vreunul din cazurile: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, etc.
4. restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.

Subiectii dreptului la informatie pot fi:

1. orice persoana fizica, indiferent daca are sau nu cetatenia statului respectiv;
2. orice persoana juridica indiferent daca este sau nu autoritate publica;
3. publicul si societatea in general.

Dreptul la informatie, pe langa subiectii activi, enuntati mai sus, presupune si subiecti pasivi, care in cadrul obligatiei corelative acestui drept sunt subiecti activi ai acesteia.

In cazul obligatiei de a informa, obligatie corelativa dreptului la informatie, subiecti activi sunt:

autoritatile publice pentru informatiile de interes public si de interes personal;

mijloacele de informare in masa, public si private, pentru informatiile de interes public;

orice persoana detinatoare a unei informatii de interes public

Astfel, dreptul la informatie este un drept fundamental al persoanei, de a avea acces neingradit la orice informatie de interes public si de interes personal, garantat de Constitutie.

Dreptul la informatie al persoanei presupune mai multe prerogative ale acestuia (atribute) care la randul lor sunt veritabile drepturi, cu un obiect mai restrans.

Atributele dreptului de informatie sunt: dreptul de a fi informat, dreptul de a verifica informatia primita, dreptul la raspuns si la replica, dreptul de acces la sursele de informare, dreptul la respectul convingerilor si credintelor.

Dreptul la informatie este facilitat de coexistenta cu alte drepturi si libertati fundamentale cum sunt: libertatea de constiinta, libertatea de exprimare, dreptul la invatatura, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, dreptul de petitionare, dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau de o autoritate publica si altele.

De asemenea, dreptul la informatie este limitat de coexistenta cu alte drepturi cum sunt: dreptul la propria imagine, libertatea individuala, dreptul la integritatea psihica, dreptul la aparare, libera circulatie, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul de a fi ales, dreptul de asociere, libertatea intrunirilor, protectia proprietatii private, protectia copiilor, tinerilor, persoanelor handicapate, dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau de o autoritate publica.

1. Dreptul de a fi informat este un drept important care izvoraste din dreptul la viata sociala, din dreptul natural, fiind o componenta a dreptului la informatie. Dreptul de a fi informat inseamna posibilitatea de a primi informatiile de interes public sau personal, garantata de constituant si legiuitor. Dreptul de a fi informat, presupune obligatii corelative. Astfel, autoritatile, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice (informatii de interes public) si asupra problemelor de interes personal (deriva din caracterul personal al informatiei, autoritatile publice urmand sa il informeze exclusiv pe cetateanul care cere o astfel de informatie).
2. Dreptul de a verifica informatia primita ca atribut al dreptului la informatie, este un drept al oricarei persoane fizice sau juridice. Persoana are dreptul de a verifica informatia primita, ca un atribut al dreptului la o informatie corecta. In virtutea acestui drept, revine autoritatilor publice obligatia de a furniza informatiile si datele necesare verificarii informatiei, in limitele prevazute de lege.
3. Dreptul de acces la sursele de informare, este esential pentru realizarea dreptului la informatie. Monopolul asupra surselor de informare, sub orice forma ar exista, afecteaza dreptul la informatie, favorizeaza dezinformarea, manipularea, cu consecinte negative pentru consumatorul de informatie, pentru stat si in general pentru societate. Accesul la sursele de informare trebuie sa se realizeze in mod egal pentru toti subiectii dreptului comunicarii sociale.
4. Dreptul la raspuns si la replica este un alt atribut al dreptului la informatiei. Prin exercitarea acestui drept se realizeaza doua scopuri: ajuta la o informare corecta a consumatorului, care astfel poate cunoaste si cele prezentate de partea criticata si poate constitui o satisfactie pentru cel care a fost lezat, prin repararea dreptului la propria imagine. Recunoasterea si corectarea erorii e o obligatie profesionala fata de cetateni ca beneficiari ai informatiei.
5. Dreptul la respectul convingerilor si credintelor este posibilitatea de a avea si exprima nestingherit convingeri si credinte conform legii si obligatia celorlalti de a le respecta, excluzand, manipularea, imixtiunea, obstructionarea etc. Aceasta presupune ca nimeni nu poate fi acuzat din cauza convingerilor sau credintei sale. Pe de alta parte, nu poate fi obligat sau manipulat sa renunte la convingeri si credinta sa.