TRATAMENTUL JUDICIAR AL PARTICIPATIEI PENALE

TRATAMENTUL JUDICIAR AL PARTICIPATIEI PENALE

1. Efectul participatiei asupra pedepsei

1. Sub aspect criminologic infractiunile comise in participatie prezinta un grad de pericol social mai ridicat decat cele comise de un singur faptuitor. Se pot sesiza din acest punct de vedere doua aspecte: in primul rand cata vreme o activitate infractionala este efectuata de o singura persoana, sansele unei razgandiri, a unei dari inapoi, a unei desistari, chiar de ultima ora, sunt oarecum mai mari si mai serioase. Apoi, o colaborare bine organizata mareste sansele de realizare a delictului, de atingere a scopului urmarit, si reduce foarte mult riscurile. De aceea unii autori au propus chiar considerarea participatiei ca o circumstanta agravanta generala.[1]

2. In ceea ce priveste sistemul de sanctionare in caz de participatie in literatura juridica s-au conturat doua opinii. Pe de o parte s-a sustinut ca toti participantii trebuie sa primeasca aceeasi pedeapsa, indiferent de felul acestora (autori, instigatori sau complici), pornind de la unitatea pozitiei subiective ce caracterizeaza pe toti faptuitorii - acestia au voit sa comita aceeasi fapta. Teza este cunoscuta sub denumirea de sistemul parificarii pedepselor. Pornind de la elementul obiectiv, material al participatiei, intr-o alta opinie se considera ca faptuitorii ar trebui sa primeasca pedepse diferite, in functie de deosebirile cantitative si calitative ale contributiilor lor - sistemul diversificarii pedepselor. Dar o asemenea solutie ar presupune adoptarea teoriei complicitatii - delict distinct, in cadrul careia fiecare contributie este privita ca infractiune individuala care poate, deci, primi o pedeapsa individuala. Or, dupa cum s-a artatat deja, legislatia penala romana si-a intemeiat dispozitiile pe conceptia participatiei ca unitate infractionala, din care decurge in mod necesar sistemul parificarii pedepselor, intrucat fapta participantilor este una si aceeasi, deci este just ca si pedeapsa, sub aspectul individualizarii legale, sa fie identica pentru toti participantii.

Codul penal roman a consacrat sistemul parificarii pedepselor, care presupune ca toti participantii vor fi sanctionati cu pedeapsa legala prevazuta de lege pentru autor, adica aplicarea acelorasi limite legale - maximul special si minimul special. Totusi, in concret, pedeapsa nu va fi aceeasi, intrucat instanta este obligata, in cadrul individualizarii judiciare a pedepsei, sa tina cont de contributia efectiva a participantilor la savarsirea infractiunii, precum si de criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 C. pen., dar intotdeauna raportate la fapta privita ca un tot indivizibil. Solutia este o consecinta a principiului raspunderii penale personale.

3. O alta problema privind pedeapsa in cazul participatiei este dependenta actelor de participatie de fapta autorului sau a executantului material principal - teoria accesorialitatii (sau accesorietatii).[6] S-au conturat doua opinii, una care priveste accesorialitatea in mod absolut, potrivit careia participantul nu va putea fi sanctionat daca autorul material al faptei este nepedipsibil, si o alta, adepta a unei accesorialitati limitate, in viziunea careia, desi actul de participatie este un accesoriu al actului savarsit de autor, aceasta dependenta se limiteaza numai la dimensiunea obiectiva a ilicitului penal. Drept urmare, circumstantele personale care au actionat asupra autorului (eroarea, betia, minoritatea etc.) nu inlatura ilicitul penal al faptei, in timp ce cauzele obiective, justificative (legitima aparare, starea de necesitate etc.), inlaturand caracterul ilicit al faptei autorului, inlatura si raspunderea penala a participantilor, intrucat avem de-a face cu un act util din punct de vedere social, deci licit. Problema accesorietatii nu se pune insa in cazul coautorilor, deoarece in acest caz toti participantii executa in mod nemijlocit fapta. Pedepsirea coautorilor se face in temeiul exclusiv al normei care incrimineaza si sanctioneaza fapta pe care ei au savarsit-o.

Teoria accesorialitatii limitate este imbratisata in unanimitate de doctrina penala romana. De altfel, ea este consacrata explicit in Codul penal, prin coroborarea art. 23 al codului cu art. 31 alin. 2 ("determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala de catre o persoana care comite acea fapta fara vinovatie" constituie participatie improprie, pedepsibila). Din economia celor doua texte rezulta ca actele de participatie sunt accesorii in raport cu fapta autorului privita in obiectivitatea sa, dar nu si fata de vinovatia acestuia.

4. Participatia poate aparea si ca o cauza generala de agravare. Astfel, art. 75 lit. a C. pen. dispune ca savarsirea faptei de catre trei sau mai multe persoane impreuna constituie o circumstanta agravanta. Alteori participatia apare ca o circumstanta agravanta speciala, incriminata astfel, in mod expres, in partea speciala a Codului penal. De exemplu, este considerat furt calificat (deci mai grav) furtul comis de doua sau mai multe persoane impreuna - art. 209 lit. a.

2. Pedeapsa in cazul participatiei indeterminabile

2.1. Conceptul de participatie indeterminabila. Participatia indeterminabila este acea forma a participatiei la care se cunosc participantii, se poate proba cooperarea dintre ei (deci se poate proba existenta participatiei) dar nu se poate stabili contributia reala, efectiva, concreta si rolul fiecaruia in parte. Participatia indeterminabila se deosebeste de cea determinabila doar sub aspect probatoriu, fiind o imposibilitate de probare, acesta fiind si motivul pentru care legea penala romana nu o reglementeaza in mod expres. Imposibilitatea dovedirii poate fi totala sau partiala. Ea se poate datora modului, timpului, locului sau altor circumstante in care s-a produs fapta, se poate datora relei credinte a participantilor in a dezvalui contributia fiecaruia la comiterea faptei, ori modului defectuos in care s-au strans si administrat probele privind contributia si rolul participantilor. In doctrina se da ca exemplu de participatie indeterminabila, cel mai adesea, rixul (icaierarea). Totusi situatiile de participatie indeterminabila sunt mult mai diverse.

Participatia indeterminabila poate presupune imposibilitatea dovedirii contributiei de autor. De exemplu, trei persoane iau hotararea de a ucide un dusman al lor, fac pregatirile materiale si intelectuale necesare, apoi unul din ei trage un foc de arma si ucide victima. Sa presupunem ca altcineva i-a vazut, i-a denuntat iar cei trei au fost prinsi de organele judiciare. S-a reusit probarea comiterii faptei in participatie, toti faptuitorii au recunoscut fapta si participarea la comiterea ei, dar nu vor sa destainuie cine a fost cel care a declansat arma de foc. Daca pe parcursul procesului penal nu se poate dovedi prin probatoriu, sub nici o forma, cine a declansat arma, ne aflam in prezenta unei participatii indeterminabile integrale (totale) cu privire la contributia de autor.

Imposibilitatea probarii poate fi doar partiala, putand determina complicitatea anterioara, dar nu si cea concomitenta. De exemplu, X (proprietarul unei locuinte) impreuna cu Y si Z (asistente medicale) participa la comiterea infractiunii de provocare ilegala a avortului. Contributia lui X consta in a pune la dispozitie locuinta, eventual a procura substantele avortive, a determina gravida si pe asistente la comiterea faptei etc., iar contributia lui Y si Z in desfasurarea manevrelor care duc la intreruperea cursului sarcinii. E posibil insa ca numai una din asistente sa fi provocat avortul, deci sa aiba calitatea de autor, cealalta avand doar rolul de a o asista pe prima si de a-i oferi ajutor la nevoie (cum ar fi: sfaturi, incalzirea apei necesare procedurii, pregatirea ustensilelor etc.). Intr-o asemenea situatie se cunoaste complicitatea anterioara a lui X, dar nu se poate determina exact care dintre cele doua asistente a fost autor si care a fost complice concomitent.

Nu va exista participatie indeterminabila in cazul in care sunt suficiente dovezi pentru a demonstra contributia efectiva a complicilor in raport cu cea a autorului, precum si cine au fost complicii dar nu se poate stabili identitatea autorului, deoarece complicii refuza sa il denunte. Intr-o atare ipoteza participatia penala este determinabila intrucat contributia si rolul fiecarui participant sunt determinate prin probatoriu, ceea ce nu se cunoaste fiind doar identitatea unora dintre ei (a autorului).

Participatie indeterminabila poate exista si in cazul instigarii. Sa presupunem ca X si Y, mergand pe strada noaptea tarziu, sunt opriti de un grup format din A, B si C. Dupa o discutie ce are loc intre cei cinci, A ordona lui B sa scoata cutitul si sa il loveasca pe X, iar lui C sa il impiedice pe Y sa strige dupa ajutor. Dupa comiterea agresiunii cei trei atacatori au fugit, dar au fost prinsi imediat de o patrula de noapte. La confruntarea ce are loc in cursul urmaririi penale, victima, scapata cu viata, si insotitorul ei pot preciza doar ca unul din atacatori a instigat, iar ceilalti doi au actionat, dar, datorita imprejurarilor tensionate si tulburatoare din acele momente, nu pot stabili cu exactitate care a fost contributia efectiva a celor trei participanti, deci nici care din ei a fost instigatorul.

In sfarsit, participatia indeterminabila se poate ivi in raport cu o singura infractiune, cat si in raport cu infractiuni concurente. De exemplu, in acelasi timp si in acelasi loc (intr-un mijloc de transport in comun), doi faptuitori comit doua furturi pe baza unei intelegeri prealabile (de a se ajuta sau apara reciproc in caz de nevoie, de a-si tainui bunurile sustrase unul altuia etc.). Primul sustrage de la un cetatean roman portmoneul care cuprindea actul de identitate si o suma de bani, iar al doilea sustrage portmoneul unui cetatean strain, care continea valuta. Ei au fost prinsi la scurt timp, dar dupa ce s-au debarasat de cea mai mare parte din bunurile furate, astfel ca e imposibil de dovedit fiecare al cui portmoneu l-a furat. Ne aflam in prezenta unei participatii indeterminabile la un concurs de infractiuni deoarece fiecare faptuitor este autor al faptei sale si complice celuilalt prin asistenta si sprijinul promis lui. Cum nu se poate dovedi cine este autorul si cine este complicele pentru fiecare fapt in parte, ambii vor fi considerati atat autori cat si complici la infractiuni concurente de furt calificat.

2.2. Stabilirea si aplicarea pedepsei. Participatia penala indeterminabila da nastere unei dificultati in aplicarea tratamentului sanctionator, intrucat legea penala obliga ca, la stabilirea pedepsei in caz de participatie, sa se tina seama de contributia fiecarui participant la savarsirea faptei prevazute de legea penala (art. 27 C. pen.). In sistemul parificarii legale a pedepsei s-ar parea ca participatia indeterminabila nu mai este o problema din moment ce pentru toti participantii se va aplica pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. In realitate, Codul penal actual nu a consacrat sistemul parificarii pure si simple a pedepsei participantiilor, care presupune atat legal, cat si concret o pedeapsa identica pentru toate persoanele ce au contribuit la fapta prevazuta de legea penala, ci consacra, in mod expres, sistemul parificarii complexe, care presupune, pe de o parte, conform art. 27, individualizarea judiciara a pedepsei in functie de contributia efectiva a fiecarui participant la realizarea infractiunii, iar pe de alta parte, luand in considerare si criteriile generale de individualizare judiciara a pedepsei prevazute in art. 72.

Pentru a remedia dificultatea probarii contributiei reale a fiecarui participant la savarsirea faptei, in doctrina si practica judiciara s-au propus doua sisteme: fie calificarea contributiilor indeterminabile drept contributii de autor (coautori), fie calificarea acestor contributii drept contributii de complice (complicitate corespectiva).

Teza considerarii participatiei indeterminabile drept contributii de coautorat se poate intemeia, mai intai, pe argumentul ca cel putin unul din participanti a fost autor al faptei, "stapanul" ei, organizatorul acesteia, deci a comis acte nemijlocite ale faptei si, in spiritul echitatii, trebuie sanctionat cu o pedeapsa mai severa decat cea a complicilor, a caror contributii sunt mijlocite. Apoi se poate invoca un considerent de ordin preventiv general: aprecierea tuturor participantilor drept coautori va determina pe complici si instigatori sa aiba o atitudine sincera, sa denunte contributia de autor pe care o cunosc, spre a scapa de plusul de pedeapsa pe care altfel il vor suporta impreuna. In al treilea rand, se mai poate adauga ca aplicarea regulii potrivit careia indoiala este in favoarea invinuitului (in dubio pro reo) nu este operabila si pentru participatia indeterminabila, intrucat participatia este o institutie de drept material (substantial), in timp ce regula amintita este un principiu de drept penal procesual.

Teza calificarii participatiei indeterminabile drept complicitate corespectiva porneste de la ideea ca in mod real nu se poate stabili cu certitudine decat calitatea de complice. Fiecare dintre participanti ar putea fi autor sau complice, dar, chiar daca nu cunoastem rolul concret al fiecarei contributii, din moment ce s-a putut demonstra existenta participatiei rezulta in mod necesar ca fiecare a fost cel putin complice, deci a realizat cel putin acte indirecte la realizarea faptei. Mai putin de atat nu ar mai exista participatie penala, iar mai mult de atat - calitatea de coautori - este posibil dar nu poate fi dovedit. A-i asimila pe toti participantii coautorilor inseamna sa se agraveze in mod inechitabil, si poate ireal, situatia acelor participanti care au contribuit realmente doar in calitate de complici. Astfel plusul de pedeapsa pe care l-ar primi complicii va putea aparea ca excesiv si va incalca unele principii ale dreptului penal si ale pedepsei: principiul legalitatii pedepsei, principiul echitatii si cel al umanismului. E drept ca solutia complicitatii presupune aplicarea unei pedepse inechitabile - mai mici, mai blande - cel putin unuia dintre participanti - autorul. Dar, mai bine sa primeasca autorul o pedeapsa mai usoara (e vinovat si sanctionat, totusi, pentru vinovatia sa, chiar daca pedeapsa este mai usoara in raport cu gradul sau de vinovatie), decat sa fie agravata judiciar pedeapsa celorlalti participanti pentru ceva ce nu au savarsit (in acest caz ei apar ca nevinovati, urmand sa primeasca o pedeapsa pentru lipsa de vinovatie, ceea ce, binenteles, ar fi absurd si nelegal).

Teza calificarii drept complicitate corespectiva a participatiei indeterminabile se intemeiaza si pe regula ca orice indoiala este in favoarea invinuitului (in dubio pro reo), regula care deriva din prezumtia de nevinovatie consacrata expres de Constitutia Romaniei si de Codul de procedura penala roman. E drept ca prezumtia de nevinovatie are un caracter procesual si se refera strict la situatiile de fapt indoielnice de pe parcursul unui proces penal, fara a fi incidenta cu privire la interpretarea normelor de drept penal procesual sau material. Dar participatia indeterminabila, inainte de a fi o problema de drept penal material, este o chestiune de fapt, de probatiune, supusa si ea, prin urmare, principiilor si regulilor procesului penal. Contributiile participantilor trebuie dovedite pe baza de probe, iar probarea este o chestiune de fapt de natura procesuala. Drept consecinta regula in dubio pro reo devine operabila si in cazul participatiei penale indeterminabile.

Codul penal nu consacra in mod expres una dintre aceste solutii, urmand ca aplicarea lor sa se faca, in concreto, in functie de particularitatile fiecarei spete supuse judecatii.

3. Alte aspecte privind pedeapsa in caz de participatie

Circumstantele personale si reale. La stabilirea pedepsei se va tine cont si de circumstantele reale si personale existente in cauza. Circumstantele sunt imprejurari in care are loc comiterea faptei, si care constau in stari, situatii, intamplari, calitati, insusiri si orice alte date ale realitatii sau date susceptibile sa particularizeze fapta sau pe faptuitor.[10] Codul penal imparte circumstantele in personale (in personam) si in reale (in rem), in art. 28, in care se arata ca circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrang si asupra celorlalti participanti, iar circumstantele privitoare la fapta se rasfrang si asupra participantilor numai in masura in care acestia le-au cunoscut s-au le-au prevazut. Dar legislatia nu arata care sunt circumstantele reale si personale, aceasta sarcina revenind doctrinei si practicii judiciare.

Circumstante personale pot fi: gradul de vinovatie cu care a actionat participantul (premeditare, provocare etc.), mobilul si scopul, felul si modul de viata, situatia familiala, statutul de recidivist, unele cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala care, desi nu sunt circumstante propriu-zise, au acelasi efect etc.[11]

Circumstantele reale constituie caracteristici ale continutului legal al infractiunii, atenuat sau agravat, ori imprejurari care inlatura pericolul social al faptei, si pot fi: mijloacele folosite, conditiile de loc sau timp, modul in care s-a savarsit fapta, rezultatul produs, de asemenea unele cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala etc.[12]

Instigarea neurmata de executare si impiedicarea savarsirii faptei. Efecte asupra pedepsei in caz de participatie produce si instigarea neurmata de executare. Art. 29 C. pen. prevede doua situatii distincte: a) instigarea neurmata de un inceput de executare, cand instigatul nu trece la executare (se razgandeste) ori incepe executarea si realizeaza o tentativa nepedepsibila; b) instigarea neurmata de o executare pedepsibila, cand instigatul a inceput executarea dar s-a desistat sau a impiedicat producerea rezultatului.[13] In ambele situatii instigatul (autorul) nu va fi pedepsit pentru ca fie lipseste fapta penala, fie beneficiaza de o cauza de nepedepsire. Instigatorul, insa, va raspunde penal, dar nu ca participant ci ca autor al unei infractiuni distincte, cu o pedeapsa distincta stabilita dupa regulile art. 29 C. pen.

Art. 30 C. pen. prevede o alta cauza care schimba intrucatva regulile pedepsei in cazul participatiei - impiedicarea de catre participant a savarsirii faptei. Cauza de impunitate trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa fi inceput executarea faptei de catre autor; dupa inceperea executarii, participantul sa fi intervenit, impiedicand consumarea infractiunii; interventia participantului trebuie sa aiba loc inainte de a fi descoperita fapta. Participantul care a impiedicat savarsirea faptei va fi scutit de pedeapsa, ceilalti nu, ei urmand sa raspunda pentru tentativa realizata pana in acel moment. Daca cel care impiedica savarsirea faptei este chiar autorul, va fi scutit de pedeapsa si complicele, dar nu si instigatorul, care va raspunde conform art. 29 C. pen. Cand instigatorul impiedica producerea rezultatului el beneficiaza de impunitate pentru contributia de participant, dar va fi sanctionat pentru fapta proprie, potrivit aceluiasi art. 29 C. pen.

Binenteles ca temele de la subsectiunea prezenta suporta discutii mai largi, dar ele nu fac obiectul acestei lucrari, fiind prezentate totusi pentru a arata influenta pe care o au asupra stabilirii si aplicarii pedepsei in caz de participatie, pedeapsa fiind una din particularitatile conceptului de participatie.