| CATEGORII DOCUMENTE |
Potrivit legii, testamentul olograf este valabil ca atare "cind este scris in tot, datat si semnat de mina testatorului" (art. 859 Cod civil). Cu toate ca nu necesita indeplinirea unor formalitati speciale, fiind confectionat ca inscris sub semnatura privata, testamentul olograf - ca si orice alt testament - este un act solemn; scrierea integrala, datarea si semnarea de mina testatorului sint prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, deci ad solemnitatem, iar nu ad probationem.
Toate cele trei cerinte de solemnitate (scrierea, datarea si semnarea) trebuie sa fie indeplinite de mina testatorului si trebuie sa fie intrunite cumulativ, in lipsa uneia dintre ele testamentul fiind nul. In dreptul nostru, testamentul scris de altul (alograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice si semnat de el in fata martorilor, nu este valabil (spre deosebire de unele legislatii straine). Daca testamentul nu este scris, datat si semnat de mina testatorului, el poate avea valabilitate numai ca alt fel de testament (de exemplu autentic) daca conditiile acelui fel de testament sint indeplinite.
Testamentul olograf prezinta o serie de avantaje:
poate fi folosit de oricine stie sa scrie;
se poate face oricind si oriunde, fara ajutorul altei persoane (nu necesita prezenta vreunui martor);
nu necesita cheltuieli;
asigura secretul deplin al dispozitiilor de ultima vointa;
poate fi revocat usor de testator prin distrugerea voluntara a inscrisului testamentar.
Datorita simplicitatii, testamentul olograf prezinta si unele inconveniente:
poate fi usor dosit sau distrus dupa moartea testatorului sau chiar in timpul vietii, dar fara stirea lui;
nu asigura protectia vointei testatorului impotriva influentelor abuzive (sugestie sau captatie) ale celor interesati;
datorita simplitatii formalitatilor poate fi usor falsificat;
poate fi contestat mai usor decit celelalte feluri de testamente;
daca testatorul nu are cunostinte juridice, testamentul poate cuprinde formulari neclare, confuze si chiar contradictorii, susceptibile de interpretari neconforme vointei reale a testatorului.
Unele din inconvenientele testamentului olograf pot fi inlaturate prin intocmirea lui in mai multe exemplare sau prin incredintarea testamentului unei persoane de incredere ori prin depozitarea lui la un birou notarial (art. 95 din Legea nr. 36/1995) pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. Depozitarea testamentului la un birou notarial nu il transforma intr‑un testament autentic; el ramine un testament olograf si valabil ca atare daca a fost scris in intregime, datat si semnat de mina testatorului.
Intregul continut al testamentului olograf trebuie sa fie scris de mina testatorului, cerinte prevazuta de lege ad solemnitatem (art. 859 Cod civil), spre deosebire de formalitatea "bun si aprobat" prevazuta de lege numai ad probationem in cazul contractelor unilaterale (art. 1180 Cod civil). Daca testamentul nu este scris de mina testatorului, fiind dactilografiat (sau utilizindu‑se alte procedee mecanice sau electronice de scriere, cu caracterele impersonale ale unei masini) va fi nul, chiar daca a fost facut personal de testator si cuprinde mentiunea - datata si semnata de catre testator - ca reprezinta ultima sa vointa. Daca testamentul nu este scris de mina testatorului nulitatea se justifica prin faptul ca ar fi posibile fraude, care nu ar putea fi descoperite prin verificarea de scripte (expertiza grafoscopica).
In privinta scrierii de mina legea nu prevede limitari; testatorul poatre scrie:
cu orice (cerneala, creion, pasta, vopsea, carbune, creta etc.);
pe orice fel de materiale (hirtie - inclusiv carte postala - pinza, lemn, piatra, sticla, material plastic etc.);
in orice limba cunoscuta de testator, fie si moarta (de exemplu
cu orice fel de scriere (cu caractere de mina sau de tipar, stenografie sau alfabetul special pentru orbi etc.);
pe un singur suport material sau pe mai multe (de exemplu pe mai multe foi de hirtie), in ultimul caz cu conditia sa existe o legatura materiala sau cel putin intelectuala intre ele pentru a constitui un singur act, chiar daca nu a fost scris dintr‑o data, ci pe etape. Nici titulatura de testament sau folosirea formulelor sacramentale nu este necesara, daca din continutul actului rezulta ca reprezinta ultima vointa a testatorului.
Testamentul olograf astfel redactat poate cuprinde si modificari, stersaturi, adaugiri sau intercalari facute de mina testatorului cu ocazia sau posterior redactarii testamentului. In principiu, asemenea interventii nu afecteaza validitatea testamentului si ele urmeaza a fi luate in considerare, chiar daca nu sint datate si semnate separat, daca reprezinta simple corecturi sau interpretari ale dispozitiilor initiale. In schimb, daca interventia contine dispozitii testamentare noi fata de cele initiale sau elimina ori modifica continutul initial al testamentului, ele trebuie privite ca testament nou (codicil) si recunoscute ca valabile numai daca, pe linga scriere, au fost si datate si semnate de mina testatorului, potrivit art. 859 Cod civil.
Cerinta scrierii testamentului de catre testator nu exclude participarea unei alte persoane (ruda, prieten, avocat etc.) care sa‑l ajute la redactare, oferind un model scris (care sa fie pe intelesul testatorului) sau verbal pentru formularea corecta a dispozitiilor voite de testator. Colaborarea tertului nu trebuie insa sa vicieze consimtamintul testatorului (sugestie, captatie); testamentul va fi valabil numai daca din continutul lui rezulta ca exprima vointa libera a testatorului, asistenta fiind pur tehnica.
In toate cazurile, testamentul trebuie sa fie scris numai de catre testator. Astfel fiind, se pune probelma ce se intimpla daca testamentul - desi scris de testator - cuprinde si o scriere straina. Evident, nu soarta scrierii straine intereseaza (ea nu are nici o valoare juridica), ci soarta testamentului astfel cum a fost scris de mina testatorului. Trebuie sa deosebim intre doua situatii:
daca scrierea straina nu are nici o legatura cu continutul testamentului (de exemplu notarea unui mesaj telefonic pe foaia continind testamentul), testamentul este valabil - indiferent ca testatorul a avut sau nu cunostinta de scrierea straina ori aceasta este contemporana sau ulterioara redactarii testamentului - caci vointa lui nu a fost cu nimic afectata;
daca scrierea priveste dispozitii din cuprinsul testamentului (stersaturi, modificari, completari) trebuie facuta distinctie dupa cum testatorul a avut sau nu cunostinta de interventia straina in redactarea continutului testamentului. Astfel, testamentul va fi nul daca testatorul a avut cunostinta de scrierea straina; ultima sa vointa a fost alterata prin interventia unei vointe straine. In schimb, daca scrierea straina s‑a facut fara stirea testatorului (chiar daca in timpul vietii lui), testamentul va fi valabil asa cum a fost redactat de el, fara luarea in considerare a interventiei straine.
O alta conditi de validitate a testamentului olograf este datarea lui exacta, de mina testatorului, prin indicarea zilei, lunii si anului in care a fost intocmit. Ea prezinta importanta pentru ca in functie de data testarii se poate stabili daca testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar in cazul pluralitatii de testamente succesive, cu dispozitii contrare sau incompatibile, in raport cu data lor se stabileste "ultima vointa" a testatorului, care urmeaza a fi luata in considerare, revocind pe cele anterioare. In plus, data poate prezenta importanta pentru stabilirea imprejurarilor in care testamentul a fost intocmit si care pot determina nulitatea[1].
Datarea testamentului se poate face in cifre sau in litere ori prin referire la un eveniment care se poate stabili cu certitudine (de exemplu prima zi de Craciun '97). Intrucit legea nu specifica locul unde trebuie sa fie inserata data, se admite ca ea poate sa fie asezata nu numai la sfirsitul testamentului, dar si la inceputul sau in cuprinsul lui, daca rezulta clar ca se refera la intregul continut al testamentului, chiar daca acesta cuprinde mai multe foi. Ora (si locul) intocmirii testamentului nu sint elemente obligatorii; la nevoie se poate dovedi prin orice mijloc de proba.
Daca testamentul nu este datat potrivit celor aratate (ceea ce se intimpla relativ frecvent in practica) sau data indicata in testament este eronata sau falsa, potrivit legii testamentul ar urma sa fie considerat nul absolut (art. 859 coroborat cu art. 886 Cod civil). Totusi, avind in vedere ca data are o importanta mai redusa decit scrierea si semnatura, pentru stabilirea cu certitudine a intentiei testatorului (animus testandi) si pentru a salva eficacitatea testamentului ce cuprinde vointa neindoielnica a testatorului, in practica judiciara si literatura de specialitate rigoarea sanctiunii este atenuata, admitindu‑se - in anumite conditii - stabilirea, intregirea sau rectificarea datei testamentului cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci testamentului. Trebuie deosebite doua ipoteze:
In caz de lipsa totala sau partiala a datei, testamentul nu va fi nul daca persoana interesata sa‑i salveze valabilitatea (de exemplu legatarul desemnat sau mostenitrul legal care urmeaza sa profite de exheredarea unui comostenitor) reuseste sa faca proba datei intocmirii lui cu ajutorul elementelor sau indicatiilor rezultind din cuprinsul testamentului (proba intrinseca) sau chiar cu ajutorul elementelor exterioare testamentului (proba extrinseca), insa care isi gasesc "principiul" si "radacina" in elementele intrinseci cu care se coroboreaza.
Aceeasi solutie se admite si in cazul in care data testametului este involuntar inexacta (eronata sau incerta), de exemplu din cauza scrierii defectuoase sau pentru ca testamentul cuprinde mai multe date diferite.
Data falsa, adica aceea indicata de testator in mod intentionat eronat, atrage nulitatea testamentului, caci data ceruta de art. 859 Cod civil vizeaza data reala a intocmirii testamentului. Daca aceasta data reala a fost voluntar tainuita, testamentul nu poate fi recunoscut valabil, chiar daca falsificarea datei nu s‑a facut in scop de frauda.
Elementul frauda prezinta insa interes pe tarimul probei pe care trebuie sa o faca persoana interesata in constatarea nulitatii testamentului; in cazul intentiei frauduloase (de exemplu pentru a ascunde incapacitatea de a testa), ceea ce se poate dovedi cu orice mijloc de proba, falsitatea datei se va putea dovedi si ea cu orice mijloc de proba. Daca intentia frauduloasa nu a fost dovedita, falsitatea datei se poate dovedi cu elemente intrinseci testamentului si cu ajutorul elementelor care completeaza datele intrinseci. In cazul falsitatii, fie si in lipsa fraudei, mijloacele de proba admise nu pot fi mai restrictive decit in cazul lipsei totale sau partiale a datei cu care se echivaleaza data involuntar exacta.
In toate cazurile, daca testamentul este datat se prezuma - pina la proba contrara - ca data este cea reala, iar daca data este incompleta sau inexacta se poate completa sau rectifica un element (ziua, luna sau anul) care lipseste sau este inexact, fara a afecta celelalte elemente, ele fiind indivizibile.
Semnatura este o alta formalitate necesara pentru validitatea testamentului. Prin semnatura testatorul atesta ca dispozitiile din testament reprezinta vointa sa definitiva pentru caz de moarte. In lipsa semnaturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat si lipsit de efecte juridice.
Ca si scrierea sau data, testatorul trebuie sa semneze "de mina"; nu poate folosi parafa, sigiliul sau stampila. Este nul si testamentul semnat prin punere de deget.
Intrucit legea nu stabileste modul de semnare se admite ca semnatura nu trebuie sa cuprinda obligatoriu numele si prenumele; semnatura poate fi aceea pe care testatorul o folosea in mod obisnuit (de exemplu pseudonimul, initialele numelui si prenumelui etc.) si care permite identificarea lui.
Cit priveste locul semnarii, desi legea vizeaza sfirsitul testamentului ("subsemnat"), se admite ca semnatura poate fi asezata si la inceputul sau in cuprinsul testamentului, daca rezulta neindoielnic ca prin semnatura data testatorul si‑a insusit intregul continut al testamentului si dispozitiile pe care le cuprinde reprezinta vointa sa. Cu aceasta conditie, cerinta legii este indeplinita printr‑o singura semnatura, chiar daca testamentul este scris pe mai multe foi. In schimb, semnatura de pe plicul in care se afla inchis testamentul nu este valabila, caci cei interesati ar putea introduce in plicul semnat de testator un simplu proiect de testament pe care testatorul nu l‑a desavirsit. Solutia rezulta si din textul legii care prevede necesitatea semnarii testamentului, iar nu a ambalajului in care se gaseste. In orice caz, semnatura de pe plic poate fi recunoscuta valabila numai daca intre ea si continutul plicului se poate stabili o legatura indisolubila, care sa excluda posibilitatea inlocuirii lui cu un continut care sa nu reprezinte vointa ultima si definitiva a testatorului. Cu alte cuvinte, testamentul si semnatura trebuie sa alcatuiasca un tot unitar, iar daca semnatura lipseste sau nu indeplineste conditiile aratate, testamentul este nul in mod iremediabil. Solutiile admise in privinta datei testamentului - care poate fi stabilita, intregita sau rectificata in conditiile aratate - sint inaplicabile in materie de semnatura.
Art. 892 Cod civil prevede prezentarea testamentului olograf (sau mistic), inainte de executare, la un birou notarial in a carui raza teritoriala s‑a deschis mostenirea, pentru a constata prin proces-verbal deschiderea lui si starea in care s‑a gasit, dupa care se va pastra in arhiva biroului notarial.
Pentru nerespectarea acestei formalitati nu este prevazuta nici o sanctiune, deci testamentul isi produce efectul si poate fi valorificat (de exemplu in justitie) chiar daca nu a fost, in prealabil, infatisat biroului notarial. Potrivit Legii nr. 36/1995, numai testamentul (indiferent de felul lui) gasit la inventarierea bunurilor succesorale se vizeaza spre neschimbare si se pastreaza in depozit la biroul notarului public (art. 71 al. 5). Iar testamentul inventariat sau prezentat de partea interesata in cadrul procedurii sucesorale notariale se deschide numai in acest cadru, intocmindu‑se un proces-verbal prin care se constata starea materiala daca testamentul este olograf sau mistic (art. 76 al. 2).
Cu toate ca testamentul olograf este un act juridic solemn, el este materializat sub forma unui inscris sub semnatura privata, scris si semnat numai de testatorul de la care emana si, ca atare, poate fi contestat de persoanele interesate. Cit priveste sarcina probei si mijloacele de proba admise, trebuie sa deosebim intre scriere si semnatura, pe de o parte, si data testamentului olograf, pe de alta parte.
In ce priveste scrierea si semnatura, ele au putere doveditoare numai daca cei carora li se opune testamentul (de regula - dar nu exclusiv - mostenitorii legali) recunosc ca apartin testatorului. Recunoasterea poate fi expresa, dar si tacita (de exemplu prin executarea de catre mostenitor a testamentului).
Dar persoanele fata de care se invoca testamentul olograf pot declara - fara sa fie obligate a prezenta o dovada - ca nu recunosc scriitura si semnatura testatorului ori una dintre ele (art. 1177 Cod civil, aplicabil deaorece este vorba de un act sub semnatura privata). Pentru ca aceste persoane sa se poata pronunta - recunoaste sau contesta - testamentul olograf (si mistic), notarul public este obligat sa citeze pe toti mostenitorii testatorului, chiar si mostenitorii care nu se bucura de rezerva succesorala si chiar daca prin testament s‑a instituit un legatar universal, inclusiv statul prin autoritatea administratiei locale competente pentru caz de vacanta succesorala in ipoteza falsitatii testamentului (art. 75 al. 2 din Legea nr. 36/1995 si art. 78 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995). Iar daca cei interesati contesta scriitura si semnatura, notarul public suspenda procedura succesorala, urmind ca neintelegerile sa fie solutionate pe cale judeatoreasca (art. 78 din Legea nr. 36/1995).
In cazul contestarii veridicitatii testamentului olograf de catre persoanele interesate[2], sarcina dovezii scrierii si semnarii testamentului de catre testator incumba celui care invoca testamentul olograf. In acest scop, potrivit art. 1178 Cod civil, instanta ordona verificarea actului.
Potrivit parerii dominante in literatura de specialitate si practica judiciara, aceasta verificare a testamentului urmeaza a se face prin procedura verificarii de scripte, comparindu‑se scrierea si semnatura cu alte acte scrise de testator si recunoscute ca atare. In caz de indoiala se dispune efectuarea unei expertize (grafice, fizico-chimice etc., dupa caz), proba cu martori fiind insuficienta.
Daca s‑a stabilit veridicitatea scrierii si semnaturii, indiferent prin recunoastere sau prin verificare de scripte, se admite ca data testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este prevazuta (iar nu de la data decesului testatorului), cu toate ca nu a devenit certa potrivit regulilor aplicabile in privinta datei inscrisurilor sub semnatura privata (art. 1182 Cod civil). Rezulta ca persoana care invoca testamentul nu trebuie sa dovedeasca ca data indicata in testament este cea reala. Dimpotriva, persoana care contesta data are sarcina probei inexactitatii sau falsitatii ei. Prin urmare, data se prezuma a fi reala pina la proba contrara.
Proba contrara se face prin elemente sau indicatii rezultind din cuprinsul intelectual sau material al testamentului (proba intrinseca), elementele exterioare putind fi avute in vedere daca isi gasesc principiul si radacina in elementele intrinseci cu care se coroboreaza. In schimb, in cazul falsitatii datei cu intentie frauduloasa (de exemplu pe a ascunde incapacitatea de a testa), ceea ce atrage nulitatea testamentului, se admite orice mijloc de proba.
Testamentul facut pe teritoriul tarii este autentic daca, prin incheiere, a fost investit, in conditiile prevazute de lege pentru autentificarea inscrisurilor, cu forma autentica de catre notarul public (art. 860 Cod civil si art. 65 din Legea nr. 36/1995). Intrucit regimul special de autentificare a testamentului de catre judecatorii prevazut de art. 861-863 Cod civil a fost abrogat, ca si actele normative ulterioare cu incidenta in materie, iar in prezent se aplica regulile de drept comun privind autentificarea actelor prevazute de Legea notarilor publici nr. 36/1995 si de Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995, subliniem numai particularitatile in materie testamentara.
Testamentul autentic prezinta avantajul ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie si sa citeasca sau persoanele care din cauza infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de alta parte, contestarea testamentului de catre persoanele interesate este mai anevoioasa; actul de autentificare are autoritate publica, iar continutul actului este verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri ori clauze neclare, de natura a genera procese inutile. In toate cazurile, testamentul se bucura de forta probanta a actelor autentice si, ca atare, sarcina dovezii revine celui care il contesta. Testamentul autentic prezinta si avantajul ca un exemplar original se pastreaza in arhiva biroului notarial, astfel incit nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, iar daca a disparut poate fi obtinut un duplicat sau poate fi reconstituit in conditiile prevazute de lege.
Testamentul autentic prezinta inconvenientul ca presupune anumite
cheltuieli si necesita pierdere de timp pentru indeplinirea formalitatilor de
autentificare. Printre inconveniente este si faptul ca nu asigura secretul
dispozitiilor de ultima vointa. In realitate, acest inconvenient este aproape
inexistent, deoarece testatorul poate alege pentru autentificare orice notar
din
Autentificarea testamentelor facute pe teritoriul tarii este de competenta notarilor publici. Autentificarea actelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi indeplinte de catre secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri ale notarilor publici sau de catre alte institutii (art. 12 din Legea nr. 36/1995).
Teritorial, competenta notarilor este generala, deci
autentificarea testamentului se poate face la orice birou notarial din
Testamentul care urmeaza sa fie autentificat poate sa fie redactat dupa indicatiile si vointa testatorului, de catre notarul public. Dar el poate fi intocmit si de catre testator sau, la cererea acestuia, de catre un tert. Consideram ca art. 44 din Legea nr. 36/1995 - potrivit caruia actul poate fi redactat numai de catre notar sau un avocat, iar persoanele cu pregatire juridica superioara numai inscrisurile pentru sine, sot, ascendenti sau descendenti - nu este aplicabil in cazul testamentului, pentru ca acesta nu este inscris "pentru care legea prevede forma autentica" (cum sint, de exemplu, actele juridice intre vii de instrainare a terenurilor - art. 67 din Legea nr. 18/1991, republicata in 1998); in cazul testamentului forma autentica nu este obligatorie, ci facultativa (ca si in cazul instrainarii unei constructii fara terenul aferent).
Avind in vedere caracterul esentialmente personal al testamentului, testatorul nu poate fi reprezentat la autentificare (printr‑un mandatar cu procura speciala, conform art. 58 al. 2 din Legea nr. 36/1995); el trebuie sa fie prezent in persoana la autentificare, fie la sediul biroului notarial public, fie in afara sediului (la domiciliu, spital etc.) daca din motive temeinice (batrinete, infirmitate, boala etc.) este impiedicat sa se prezinte la sediul biroului (art. 48). Temeinicia motivelor este lasata la aprecierea notarului public. Insa, in afara sediului, el este competent numai in limitele circumscriptiei sale teritoriale.
Testamentul se intocmeste in limba romana. La cererea justificata a testatorului, notarul public poate autentifica testamentul intocmit intr‑o alta limba pe care o cunoaste sau dupa ce a luat cunostinta de cuprinsul lui prin interpret (art. 47).
Autentificarea se constata printr‑o incheiere care, sub sanctiunea nulitatii, trebuie sa cuprinda, printre altele:
data si locul autentificarii, cu precizarea imprejurarilor pentru care s‑a indeplinit in afara biroului notarial, daca este cazul;
modul in care s‑a constatat identitatea testatorului;
constatarea ca s‑a luat consimtamintul testatorului si ca testamentul a fost semnat de acesta in fata notarului, respectiv mentiunea notarului ca testatorul nu a putut semna etc. (amanunte in art. 49, 62 si 65).
Daca conditiile de autentificare nu sint indeplinite si testatorul staruie in cerere, notarul da, in termen de 5 zile de la data inregistrarii cererii, o incheiere de respingere motivata, pe care testatorul o poate ataca prin plingere la judecatorie care, daca va fi admisa, notarul va autentifica actul, conform hotaririi judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila (art. 51 si 67).
Daca testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii, sanctiunea este nulitatea absoluta. Insa actul, nul ca testament autentic, poate valora testament olograf daca conditiile prevazute de lege pentru acesta sint indeplinite[3] (art. 1172 Cod civil).
Testamentul autentificat in conditiile legii face deplina dovada, pina la inscrierea in fals, in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator facute prin propriile sale simturi in limita atributiilor conferite de lege si mentionate in incheierea de autentificare, cum ar fi: data si locul autentificarii, prezenta si identificarea testatorului, consimtamintul si semnatura lui etc. In schimb, declaratiile testatorului consemnate in incheierea de autentificare, precum si cele inserate in testament fac dovada numai pina la proba contrara, deoarece agentul instrumentator nu a putut decit sa ia act de aceste declaratii, neavind posibilitatea sa controleze daca ele corespund realitatii. Tot astfel vor putea fi combatute constatarile facute de notar, chiar personal, dar in afara atributiilor legale.
Puterea doveditoare deosebita a testamentului autentic este avuta in vedere si in reglementarea procedurii succesorale notariale. Astfel, daca testatorul a instituit un legatar universal, la dezbaterea succesorala se citeaza, in afara de legatar, numai mostenitorii rezervatari, daca exista, nu si ceilalti mostenitori legali, cum se procedeaza daca testamentul este olograf sau mistic (art. 75). Aceasta nu inseamna insa ca mostenitorii nerezervatari nu ar putea ataca testamentul autentic prin procedura inscrierii in fals, respectiv prin actiunea in anulare (de exemplu pentru lipsa de discernamint a testatorului, pentru vicii de consimtamint etc.).
Este adevarat ca notarul respinge cererea de autentificare daca constata lipsa de discernamint a testatorului, iar daca are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor lui mintale procedeaza la autentificare numai daca un medic specialist atesta in scris ca el poate sa‑si exprime in mod valabil consimtamintul in momentul autentificarii (art. 51 al. 2 lit. d si art. 59), dar autentificarea nu atesta - notarul nu are calitatea de a atesta - existenta discernamintului testatorului; lipsa capacitatii testatorului, vicierea consimtamintului etc. pot fi dovedite, potrivit dreptului comun, prin orice mijloace de proba.
Testamentul mistic sau secret este un testament semnat de mina testatorului, strins si sigilat, prezentat judecatoriei in vederea efectuarii formalitatilor de suprascriere (art. 864-867 Cod civil).
Testamentul mistic, ca forma oarecum intermediara intre testamentul olograf si testamentul autentic (dispozitii testamentare in forma inscrisului sub semnatura privata, iar suprascrierea in forma actului autentic), aproape neutilizat in practica, imprumuta unele avantaje si inconveniente de la ambele feluri de testamente:
asigura secretul dispozitiilor testamentare; poate fi folosit numai de persoanele care stiu si pot citi si scrie (art. 865 Cod civil); forta probatorie a dispozitiilor testamentare este aceea a actelor sub semnatura privata, ca si in cazul testamentului olograf;
necesita anumite cheltuieli si pierdere de timp pentru indeplinirea formalitatilor, dar are forta probatorie a testamentului autentic numai in ceea ce priveste actul de suprascriere.
Testamentul mistic poate fi scris de testator - de mina sau cu mijloace mecanice - cit si de orice alta persoana, in limba romana sau in orice alta limba cunoscuta de testator, inclusiv in alfabetul special pentru orbi, cu conditia sa exprime vointa testatorului.
In toate cazurile, testamentul trebuie sa fie semnat de testator, ca si testamentul olograf.
Testamentul astfel redactat se va stringe sau se va introduce intr‑un plic si se sigileaza, anterior sau cu ocazia prezentarii lui la judecatorie ori in fata judecatorului delegat, daca testatorul a fost in imposibilitate fizica de a se deplasa la judecatorie. Insuficienta sigilarii, care ar permite inlocuirea testamentului, atrage nulitatea lui.
In fata judecatorului, testatorul va declara ca dispozitiile din inscrisul prezentat este testamentul sau, scris de el sau de altul, dar semnat de el.
Pe hirtie sau plicul sigilat, judecatorul este obligat sa intocmeasca "actul de suprascriere" ("actul de subscriptie", potrivit art. 864 Cod civil), constind intr‑un proces-verbal in care se consemneaza prezentarea testatorului (identificat de judecator) si declaratia acestuia ca testamentul este al sau (fiind scris de el sau de altul) si este semnat de el. Daca testatorul nu poate vorbi, declaratia se va face in scris in procesul-verbal (art. 866 Cod civil). Actul de suprascriere, datat - aceasta data reprezentind data testamentului - se va semna de catre testator si judecator. Daca testatorul declara ca, din cauze ulterioare semnarii testamentului, nu poate semna actul de suprascriere, aceasta declaratie se va trece in procesul-verbal.
Pentru a se inlatura posibilitatea inlocuirii testamentului, formalitatile aratate trebuie sa se desfasoare fara intrerupere, sub sanctiunea nulitatii. Dupa terminarea formalitatilor, testamentul poate fi restituit testatorului, daca nu prefera sa fie pastrat la judecatorie.
Formalitatile ulterioare decesului testatorului sint cele prevazute de lege si pentru testamentul olograf.
Intrucit testamentul mistic este alcatuit din doua inscrisuri, in privinta puterii doveditoare trebuie sa deosebim:
Actul de suprascriere este un act autentic si, ca atare, face dovada pina la inscrierea in fals cu privire la data sa si pentru constatarile facute de judecator prin propriile sale simturi si in limitele atributiilor prevazute de lege.
Inscrisul testamentar este un act sub semnatura privata si, ca atare, va face dovada pina la proba contrara[4]. Intrucit semnarea testamentului de catre testator nu se constata de judecator, pentru dovada falsitatii lui nu trebuie urmata calea procedurii inscrierii in fals; persoanele interesate pot declara ca nu recunosc semnatura si, in acest caz, se va trece la procedura verificarii de scripte, ca si in cazul testamentului olograf. In cursul probatoriului, instanta va avea in vedere declaratia autentica a testatorului consemnata in actul de suprascriere ca testamentul este al sau si a fost semnat de el.
Daca formalitatile prevazute de lege nu au fost respectate, testamentul mistic este nul absolut ca atare (art. 866 Cod civil), dar inscrisul testamentar poate valora testament olograf, daca a fost scris, datat si semnat de mina testatorului (art. 1172 Cod civil).
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1213
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
