Notiunea de constitutie

Notiunea de constitutie

Sub aspect etimologic, notiunea de constitutie este legata de verbul latin constituo (=a statornici, a aseza cu temei). In Roma antica, imparatii adoptau asa numitele constitutii imperiale (edict, decret, mandat sau rescript), formal subordonate legilor (adoptate de adunarile poporului) si actelor Senatului. In fapt insa, prin renuntarea la convocarea adunarilor poporului si in urma subordonarii absolute a Senatului fata de puterea imperiala, constitutiile adoptate de imparati au ajuns (incepand din prima jumatate a secolului I dupa Hristos) principalele surse formale ale dreptului roman imperial. Acest fapt a ocazionat asocierea semnificatiei de "lege fundamentala" cuvantului "constitutie".

La inceputul evului mediu, termenul "constitutie" era utilizat cu precadere in limbajul ecleziastic pentru a desemna anumite reguli monastice. Ulterior, incepand cu primele secole ale epocii moderne, prin "constitutie" se intelegea alcatuirea ori structura politico-juridica a unei entitati politice ori a unui anumit stat. In acest sens, orice stat avea o constitutie. "Constitutia" cuprindea regulile fundamentale privind organizarea politica a statului; forma de guvernamant; atributiile si prerogativele sefului statului; magistraturile in acel stat, precum si atributiile magistratilor; statutul locuitorilor, supusilor ori cetatenilor; regimul proprietatii si al mostenirii etc. Normele respective nu se gaseau insa - de cele mai multe ori - consemnate intr-un act normativ scris, si , cu atat mai putin, intr-un unic act legislativ.

In secolul XVIII se impune ideea adoptarii unui act legislativ de catre reprezentanta nationala - ceea ce atesta impunerea conceptiei suveranitatii nationale sau populare - act care sa consacre relatiile fundamentale in stat. Un asemenea act ar fi reprezentat o limitare considerabila a prerogativelor monarhului - ale carui puteri si atributii se bazau pe traditie si nu pe acte scrise - constituind totodata un puternic instrument favorabil intereselor starii a III-a (=burgheziei), aflata in ascensiune pe plan social si politic. Consacrarea expresa (si limitativa) a intinderii atributiilor puterii centrale constituia totodata si o garantie a libertatii colective si individuale a celor guvernati, in conditiile aparitiei statului modern, caracterizat prin adoptarea frecventa de acte normative ce modifica dreptul existent (si, odata cu acesta, garantiile vechilor libertati), prin armata permanenta, un corp de functionari publici si prin extinderea fara precedent a functiilor si atributiilor statale, ceea ce implica si o crestere substantiala a sarcinilor fiscale ale populatiei.

Noile raporturi politice si juridice impun pe de o parte delimitarea mai stricta a prerogativelor statului - a carui atotputernicie din ce in ce mai vadita il pune in conflict cu drepturile si interesele individuale - dar si legitimarea acestor prerogative pana nu demult inacceptabil de largi printr-o manifestare expresa a celor vointei guvernati.Ca atare alaturi de vechiul concept material al notiunii de constitutie (care ia in considerare continutul si importanta relatiilor reglementate) apare un concept formal: constitutia este legea fundamentala adoptata de de catre o adunare reprezentativa (parlament, reprezentanta nationala, conventie nationala, adunare constituanta), printr-o procedura speciala, diferita de cea uzitata in cazul legilor ordinare, avand forta juridica superioara acestora. Forta juridica superioara a constitutiei (si implicit a garantiei drepturilor fundamentale continute in aceasta) reprezenta un eficient mijloc de aparare contra pericolelor atotputerniciei statale. Ideii moderne de constitutie i se asociaza si principiul separatiei puterilor. In conceptia Frantei revolutionare, formulata in art. 16 al Declaratiei drepturilor omului si cetateanului din 26 august 1789, "orice societate in care garantia drepturilor si a libertatilor nu este infaptuita, si nici separatia puterilor in stat nu este realizata, nu are constitutie".

Evident, ideea consacrarii intr-o lege fundamentala adoptata de catre o adunare reprezentativa a unor reguli fundamentale privind organizarea statului precum si limitele puterii acestuia are mai mult decat simple consecinte de ordin tehnic si nu se reduce la un aspect formal. Desi ideea limitarii puterii autoritatii este la fel de veche ca si statul, iar existenta unor drepturi apartinand celor guvernati, opozabile detinatorilor puterii poate fi constatata din cele mai vechi timpuri, imbinarea acestor idei, incadrarea lor intr-o conceptie sistematica si formularea lor in scris constituie evenimente de natura sa transforme profund societatea si statul. Legile scrise, accesibile in principiu    cunoasterii si intelegerii oricui constituiau o garantie a drepturilor supusilor sau cetatenilor. O reglementare scrisa clara, rationala si sistematica permitea instituirea unei ordini juridice inteligibile, suple si dinamice, in care individul sa poata anticipa consecintele actelor sale, sa poata prevedea rezultatul judecatii in caz de litigiu si sa depinda mai putin de bunavointa, intelegerea sau capriciul unui magistrat ori demnitar. Aparitia si impunerea unei economii dominate de valorile pietii si a unei societati orientata spre evolutie si deschidere vor incuraja tendinta de a aplica in domeniul dreptului public reguli si institutii specifice dreptului privat. Notiunea de "contract social" este un exemplu in acest sens.

Claritatea si previzibilitatea normelor de drept public sunt asigurate intr-o masura considerabila in cazul in care legii fundamentale scrise i se confera o forta juridica superioara oricarei alte reglementari, scrise sau cutumiare. Suprematia normelor constitutionale, implicand abrogarea oricaror cutume sau legiuiri mai vechi incompatibile cu dispozitiile acesteia precum si lipsirea de efect a oricarui act normativ ulterior care contravine dispozitiilor respective, este o componenta esentiala a notiunii moderne de constitutie. Din acest motiv, criteriul formal al definirii acesteia are un rol atat de important in societatea moderna. Criteriul formal nu epuizeaza insa continutul notiunii de constitutie. O analiza istorica sau sociologica a evolutiei statelor poate evidentia oricand faptul ca anumite reglementari (privitoare, de exemplu, la contracte, comert, proprietate, mostenire sau la sistemul fiscal) au avut consecinte mult mai durabile si mai profunde asupra evolutiei acestor state decat anumite norme constitutionale. In consecinta, in definirea constitutiei ar trebui luat in considerare si criteriul material.

Sub aspect formal, o constitutie este o lege fundamentala, intitulata de regula chiar "constitutie", adoptata de o adunare special constituita - adunarea constituanta - conform unei proceduri speciale, deosebite de cea a adoptarii legilor ordinare, si care are o forta juridica superioara celorlalte legi.

Sub aspect material, constitutia include toate reglementarile, indiferent de sursa lor formala, referitoare la instituirea si exercitarea puterii in stat, raportul dintre puterile statului, precum si drepturile si libertatile fundamentale. Cu alte cuvinte, notiunii de constitutie in sens material ii sunt subsumabile nu numai reglementarile cuprinse in actul intitulat "constitutie" (=constitutia in sens formal), ci si o serie de reglementari cuprinse in legi organice sau ordinare (legea electorala, legea partidelor politice, legea cetateniei, legile privind    organizarea Curtii Constitutionale, a Guvernului sau a altor autoritati publice), in acte ale Guvernului (de exemplu, ordonanta de urgenta privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta), hotarari ale Parlamentului (regulamentele Parlamentului) sau chiar in cutume. Chiar si unele reglementari constituind izvoare semnificative sau principale pentru alte ramuri de drept contin norme subsumabile notiunii de constitutie in sens material. Avem in vedere Codul civil, Codul familiei, Codul penal, Codul muncii Codul de procedura civila sau Codul de procedura penala. Dupa cum am precizat de altfel mai sus, anumite norme sau institutii juridice din dreptul civil, dreptul penal sau din dreptul procesual au un rol important in configurarea fizionomiei politice si juridice a unui stat. Ele constituie totodata modalitati de concretizare a garantiilor unor drepturi si libertati consacrate constitutional.

Dupa cum se poate observa cu usurinta, notiunea de constitutie in sens material este cu mult mai larga decat cea de constitutie in sens formal. Practic intotdeauna, prima notiune este inclusa in cea de-a doua. Destul de rar ce-i drept, apar si situatii in care in legea fundamentala se gasesc norme reglementand relatii relativ putin importante din viata sociala, neincadrabile sub aspect material in constitutie, dar care indeplinesc totusi criteriile formale, avand in consecinta forta juridica a unei reglementari constitutionale. Exemple in acest sens constituie art. 132 din Constitutia romana din 1923, privitor la satisfacerea "trebuintelor normale de lemne de foc si de constructie ale locuitorilor din vechiul Regat, Basarabia si Bucovina" ori un amendament introdus in Constitutia elvetiana, la 20 august 1893, prin care se interzice ca animalele de taiat sa fie sangerate inainte de fi puse in stare de inconstienta (ametite). Ratiunea unor asemenea reglementari, care sub anumite aspecte reprezinta manifestari cu caracter abuziv ale majoritatii parlamentare, rezida in interesul de a conferi o stabilitate mai mare unor solutii legislative, impiedicand viitoarele majoritati parlamentare sa schimbe reglementarile respective altfel decat prin procedura greoaie a revizuirii legii fundamentale. Evident, o asemenea practica este de natura sa afecteze prestigiul si eficienta legii fundamentale.

In literatura juridica s-a manifestat tendinta de a formula definitia constitutiei prin utilizarea concomitenta a ambelor criterii: formal si material. Definitii de acest gen intalnim in lucrarile unor specialisti precum: Genoveva Vrabie, Ion Deleanu sau Ioan Muraru si Simina Tanasescu. In ce ne priveste, ne raliem opiniei profesorului clujean Tudor Draganu, care considera ca o "definitie a notiunii de constitutie bazata pe cumularea criteriului material cu cel formal este uneori prea stramta pentru a putea cuprinde realitatea in intreaga ei complexitate".