Certificarea produselor in Comunitatea Economica Europeana

Certificarea produselor in Comunitatea Economica Europeana

Comunitatea Economica Europeana (CEE) a rezolvat problema certificarii produselor global, pe toata aria geografica a acesteia. Solutia are la baza documente elaborate in comun de statele membre. Astfel, documentul Noua Abordare din mai 1995 si Actul unic aprobat in 1990, au la baza urmatoarele concepte fundamentale:

Produsele fabricate legal intr-unul din statele membre pot fi admise legal pe piata celorlalte state membre;

In cazul in care trebuie aparate interesele generale, urmarite de toate statele membre (sanatate, siguranta, mediu ambiant), gradul de disciplina ce se cere adoptat pentru grupe de produse specifice care implica astfel de interese generale este limitat la definirea unor cerinte esentiale, care exprima astfel de obiective;

Cerintele esentiale sunt definite de directivele comunitare care indica si procedurile pe care producatorii trebuie sa le utilizeze pentru a demonstra ca propriile produse respecta cerintele prescrise;

Corespondenta produselor la cerintele prescrise este evidentiata de aplicarea marcii CE pe produs.

Marcajul CE nu exclude folosirea altor marci, cu conditia ca acestea sa nu creeze confuzie. Nu este deci o contrapunere intre marcile de calitate (marci voluntare) si marcajul CE. Acesta din urma asigura prezenta caracteristicilor pe care produsul trebuie sa le posede, pentru a intra pe piata europeana.

In figura 5.4 se prezinta simbolurile grafice pentru marca CE.

In cele ce urmeaza se va insista mai mult asupra acestui subiect deoarece politica oficiala a tarii noastre este orientata in directia aderarii la Comunitatea Europeana impune cunoasterea, cat mai bine, a tuturor caracteristicilor acestui spatiu economic.

Se impune clarificarea ca, in timp ce in cazul certificarii voluntare acordarea marcii este consecinta directa a operatiunii de certificare efectuata de organele abilitate, in cazul certificarii obligatorii aceasta trebuie efectuata numai de Organismele notificate.

Notiunea de Organism notificat reprezinta un laborator de incercare sau un alt organism de certificare desemnat de catre un Guvern national comunicat Comisiei comunitare, ca fiind indicat sa functioneze pentru certificarea conformitatii cu cerintele esentiale prescrise in directivele   comunitare.

Pentru unele produse directivele comunitare prevad ca verificarea de conformitate cu cerintele esentiale sa fie certificata chiar de producator, lasand in grija organismelor notificate si a autoritatilor competente doar sarcina de urmarire a acestora. Aceasta particularitate se bazeaza pe constatarea ca, in foarte multe cazuri, producatorul poate beneficia de laboratoare, aparatura si proceduri mai specializate pentru caracterizarea tipului de produse pe care le realizeaza.

Directivele comunitare se refera la documentele elaborate de CEE pentru admiterea in comert a produselor si a cerintelor pe care acestea trebuie sa le indeplineasca.

Pana in prezent au fost emise, conform noii abordari, directive pentru produsele ce vor fi mentionate mai jos si pentru riscurile sau procesele similare:

Recipiente simple sub presiune;

Jucarii;

Materiale pentru constructii;

Compatibilitate electromagnetica;

masini si aparate de ridicat;

echipament individual de protectie;

Instrumente de masura;

Aparatura medicala si aparatura pentru implanturi;

Aparate alimentate cu gaz;

Terminale pentru telecomunicatii si instalatii pentru sateliti;

Randamentul cazanelor cu apa calda;

Explozivi pentru uz civil;

Dispozitive medicale;

Aparate si sisteme de protectie utilizate in atmosfere potential explozive;

Barci pentru sport;

Ascensoare.

Asa numita Directiva pentru echipamente electrice de joasa tensiune a fost emisa in anul 1973. Directiva a urmat un model similar Noii abordari. Ea a fost adaptata Directivei cu caracter de amendament cu privire la marcajul pentru Noua abordare.

Observatie

Marcajul CE este interpretat de catre marea majoritate a celor ce opereaza vanzarea unor produse electrice si electronice, la noi in tara, drept semn distinctiv al respectarii conditiilor compatibilitatii electromagnetice a acestor produse! Confuzia se datoreaza identitatii initialelor acestei conditii.

Standardele comunitare si reglementarile tehnice sunt documente care prezinta caracteristicile pe care produsele si structura organizatorica a producatorului trebuie sa le indeplineasca pentru a demonstra conformitatea cu cerintele directivelor.

Certificarea este activitatea prin care un organism tert, notificat, declara conformitatea unui produs, proces sau serviciu cu reglementarile comunitare si se materializeaza prin marca CE aplicata pe produs.

Directivele isi definesc domeniul de aplicare in mod predominant in functie de produs. Definitia produselor este formulata deliberat in mod mai general si cuprinzator, pentru a include pe cat posibil multe produse si pentru a permite astfel participarea la libera circulatie. In cazul Directivei referitoare la compatibilitatea electromagnetica, riscul determina domeniul de aplicare.

Aceasta evaluare diferita pentru stabilirea domeniului de aplicare indica deja, ca o masura de aproximare legislativa nu reglementeaza neaparat conditiile pentru participarea la libera circulatie a marfurilor in cadrul Comunitatii. Cu siguranta, exista posibilitatea ca un produs sa ii corespunda mai multe directive. Definitiile produselor formulate cuprinzator duc in multe situatii la suprapuneri, astfel incat un produs poate sa cada sub incidenta mai multor directive in ceea ce priveste domeniul de aplicare. Numai in cateva cazuri exista reglementari referitoare la excludere.

Produsele, ca urmare, trebuie sa indeplineasca toate cerintele corespunzatoare fiecarei directive din al carei domeniu de aplicare face parte. Atata timp cat un standard de produs a fost facut cunoscut printr-o directiva a Comisiei Economice Europene, se poate porni de la faptul ca produsul respectiv cade sub incidenta acestei directive. Standardele de produs trebuie sa fie elaborate in asa fel incat sa acopere si cazurile de suprapunere.

Momentul de aplicare este stabilit in directive, de cele mai multe ori in mod concret, pentru o anumita data.

De regula, dupa momentul primei aplicari a directivei, este prevazuta o perioada de tranzitie, in care legislatia armonizata coexista cu cea nationala. In aceasta perioada producatorul poate opta pentru respectarea legislatiei nationale sau poate recurge la legislatia armonizata. Faza de tranzitie trebuie sa asigure vanzarea completa a stocurilor de produse fabricate in conformitate cu vechea legislatie, evitand pierderile materiale, la nivelul intreprinderilor.

Importul din terte tari, care deci nu apartin Comunitatii Europene, trebuie sa indeplineasca cerintele directivelor corespunzatoare, ca pentru orice produse noi. Deci toate acestea vor fi prevazute cu marcajul CE, deci sa corespunda in totalitate legislatiei directivelor, care sunt obligatorii dupa data punerii in aplicare.

Toate directivele se refera la obligatia statelor membre ale Uniunii, de a nu obstructiona sau limita punerea in circulatie si luarea in exploatare a produselor care corespund cerintelor directivei. In acest caz este vorba de obiectivul legislativ propriu-zis al directivei: stabilirea liberei circulatii a marfurilor. Aceasta caracteristica este definita ca fiind clauza liberei circulatii. Aceasta se traduce expres in faptul ca punerea in circulatie a produsului, deci transmiterea lui de la producator pana ajunge in comert sau chiar in cadrul lantului comercial, nu trebuie sa fie restransa.

Notiunea cerinte esentiale, care apare des in discutiile legate de certificarea produselor, este legata, de cele mai multe ori, de conditii de securitate si referitoare la sanatate. Aceste conditii sunt definite, de regula, in mod general si abstract si nu contin indicatii tehnice decat in cazuri exceptionale. Se lasa astfel posibilitatea adoptarii, de catre fiecare producator in parte, a unor solutii diferite, novatoare.

Cerintele esentiale trebuie sa descrie totusi exact conditiile ce se impun pentru fiecare produs, pentru ca evaluarea si certificarea acestuia sa poata fi efectuata fara alte specificatii tehnice. Altfel spus, cerintele esentiale trebuie sa descrie precis profilul de aplicare dar sa ofere o flexibilitate mare in privinta mijloacelor tehnice de solutionare.

Pentru diferite tipuri de produse se elaboreaza asa numitele standarde armonizate. In cazul produselor care corespund acestor standarde actioneaza prezumtia de conformitate cu cerintele esentiale, in instante. Altfel spus, daca producatorul executa produse conform standardelor armonizate atunci el este "acoperit" din punct de vedere legal deoarece sigur, la elaborarea acestora s-au avut in vedere toate cerintele esentiale. Aceasta poate avea un efect facilitant si in domeniul procedurilor de evaluare a conformitatii.

Dovada respectarii cerintelor directivei este adusa printr-una sau mai multe proceduri de evaluare a conformitatii. Obiectivul de baza al unei proceduri de evaluare a conformitatii este acela de a obliga autoritatile sa se asigure ca produsele puse in circulatie indeplinesc cerintele directivelor. De cele mai multe ori directivele prevad mai multe proceduri de evaluare a conformitatii si uneori prevad proceduri alternative. Pentru produse cu grad mare de periculozitate este desemnat, pentru activitatea de certificare conform directivei, un anumite organisme de certificare, desemnate de state ale Uniunii Europene. Pentru aceasta, producatorul trebuie sa se poata servi de oricare asemenea organisme desemnate.

Directivele prevad in mod obligatoriu marcajul CE. Persoana fizica sau juridica, ce realizeaza sau dispune aplicarea, s-a asigurat ca produsul indeplineste toate cerintele directivelor comunitare in vederea armonizarii complete si ca a fost supus tuturor procedurilor prescrise de evaluare a conformitatii. Documentele tehnice anexate produsului trebuie sa indice numarul directivei sau directivelor corespunzatoare conform publicarii in Buletinul Oficial al CE.

Pe langa marcajul CE pot fi aplicate si alte marci, care insa sa nu duca la confuzii. De exemplu, in aceasta categorie se incadreaza marcile nationale de conformitate cu standardele sau marcile de calitate.

In cazul in care un stat membru al Uniunii Europene constata ca un produs nu indeplineste cerintele directivelor, ia masurile necesare pentru restrangerea sau interzicerea punerii in circulatie a produsului sau chiar a retragerii lui de pe piata.

Se informeaza Comisia detaliat in legatura cu motivele care au determinat aceasta actiune. Comisia consulta toti factorii implicati respectiv statul membru care a luat masura, statul membru in care a fost realizat produsul respectiv, producatorul si organismul de certificare. Sunt solicitati experti pentru asi exprima punctul de vedere in legatura cu autorizarea masurii. Daca aceasta se considera justificata se transmite acest fapt celorlalte state membre pentru ca acestea sa adopte aceleasi masuri sau sa efectueze controale la nivel national. In final, Comisia analizeaza posibilitatea intentarii unei actiuni de violare a acordului contra statului care nu urmeaza recomandarile facute.

Organismele desemnate de catre statele membre pentru activitati de certificare trebuie sa indeplineasca anumite conditii minime, care sunt stabilite intr-o anexa a directivei. Din ce in ce mai mult se impune acreditarea conform standardelor europene corespunzatoare din seria 45000. Organismele acreditate trebuie sa fie notificate Comisiei si celorlalte state membre. Organismele notificate nu trebuie sa indeplineasca toate cerintele, putand apela la alte organizatii pentru ducerea la bun sfarsit a anumitor activitati de certificare, prin subcontractare.

Certificarea se asociaza fabricarii, respectiv o insoteste. Controlul pietei ramane o sarcina a statului si nu poate fi incredintata organizatiilor particulare. Controlul pietei se face abia in faza care urmeaza vanzarii produsului. In cazurile in care controlul si certificarea depind de aceeasi autoritate, domeniile de activitate se delimiteaza.

In concluzie, rezulta ca pentru certificarea si obtinerea marcii CE trebuiesc sa fie realizate succesiv urmatoarele activitati:

Comisia Economica Europeana elaboreaza, pe grupe de produse, directive comunitare;

Guvernele nationale analizeaza directivele si, in cadrul Sistemelor nationale ale calitatii, desemneaza Organismele de acreditare;

Organismele acreditate stabilesc Organismele notificate. Acestea sunt cele care au dreptul si posibilitatea sa evalueze conformitatea cu cerintele esentiale pentru produsele sau sistemele calitatii producatorilor;

Producatorii detecteaza produsele lor care intra sub incidenta directivelor comunitare. Se conformeaza procedurii de certificare si declanseaza procesul de certificare;

In urma activitatii de evaluare a organismelor notificate, daca produsul indeplineste cerintele esentiale si producatorul se dovedeste capabil sa controleze calitatea produselor fabricate, se elibereaza certificatul de calitate care da dreptul producatorului sa aplice marca CE pe produs.

Calea certificarii pentru produse impune planificarea unei serii de activitati care trebuiesc efectuate de producator.

Acestea sunt, in ordine, urmatoarele:

Identificarea propriilor produse care trebuiesc certificate;

Identificarea directivelor aplicabile acestora;

Identificarea cerintelor esentiale care trebuie respectate;

Identificarea standardelor tehnice sau a reglementarilor tehnice ce trebuiesc respectate;

Studierea regulilor de clasificare a produselor;

Alegerea modului de evaluare a conformitatii dintre cele indicate de directivele ce se cer respectate;

Pregatirea documentatiei necesare ;

Identificarea organismelor de certificare notificate.

Se va detalia, in continuare, continutul acestor activitati.

Prima activitate trebuie sa fie in legatura cu identificarea clara a utilitatii produsului si, apoi, selectarea directivei care trebuie aplicata si a claselor de risc din care face parte;

Identificarea tuturor directivelor care se refera la propriile produse. De exemplu, dispozitivele medicale trebuie sa satisfaca toate indicatiile directivelor aplicabile (exemplu de directive comunitare: compatibilitatea electromagnetica 89/336/CEE, materiale electrice pentru joasa tensiune 73/23/CEE, ambalarea si etichetarea substantelor periculoase 92/32/CEE etc.);

Stabilirea listei cu toate cerintele esentiale, caracteristicile produsului, alegerea materialelor necesare confectionarii etc., inclusiv informatiile pe care trebuie sa le transmita utilizatorului pentru exploatarea in siguranta a produselor;

Identificarea standardelor europene sau nationale aplicabile propriilor produse;

Se studiaza regulile de clasificare functie de risc;

Functie de clasa de risc conformitatea poate fi stabilita de producator sau organismele notificate sau trebuie ca o institutie notificata sa certifice atat produsul cat si sistemul calitatii intreprinderii;

Intocmirea documentatiei consta in: descrierea generala a tipului de produs, schemele si desenele proiectului (documentatia de executie), standardele aplicate, solutiile adoptate pentru satisfacerea cerintelor esentiale, calculele de proiectare, analiza riscurilor, verificari experimentale etc.;

Alegerea organului de certificare notificat. Aceasta alegere se face functie de costurile, perioada in care se poate face certificarea si limba de comunicatie in care se face analiza.

Se face cererea si se intocmeste Manualul calitatii, lista procedurilor adoptate, informatii generale asupra societatii si lista produselor pe care le comercializeaza.

Organismul notificat evalueaza documentatia, face inspectia la sediul producatorului printr-un grup de evaluare, care confrunta documentatia tehnica cu conformitatea realitatilor din intreprindere. Grupul de evaluare are cel putin o persoana foarte specializata in tehnologia in cauza.

Certificarea are o durata limitata si trebuie reinnoita prin inspectii ale Organismului notificat. Aprecierea asupra producatorului rezultta in urma unor vizite neanuntate sau vizite care urmaresc mentinerea sistemului calitatii.

Certificarea este un proces foarte complex necesitand pentru intreprindere un nou mod de lucru, reguli noi si "cultura noua". Individul este considerat autorul principal prin capacitatea acestuia de a accepta si asimila lucruri noi. Timpul necesar pentru certificare este relativ mare, fiind obisnuit de peste 12 luni, pana la doi ani.

In legatura cu eficacitatea sistemului de certificare a produselor se poate concluziona ca aceasta depinde in mare masura de cat de reprezentativi sunt partenerii si de gradul lor de implicare, avand in vedere faptul ca situatiile sunt diferite de la o tara la alta. Aceasta constatare este foarte importanta mai ales la noi in tara deoarece, din acest punct de vedere, suntem de abia in etapa de organizare si punere in aplicare a unui sistem national de certificare a calitatii.

In concluzie, certificarea produselor este, in contextul dezvoltarii dinamice a economiei mondiale, o activitate deosebit de importanta. Un produs certificat are trei avantaje: este mai bine vandut, mai bine cumparat si mai bine reglementat.