DEFINIREA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI DE INTREPRINZATOR

DEFINIREA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI DE INTREPRINZATOR

Obiectivele capitolului

Dezvoltarea afacerilor este indisolubil legata de intreprinzatori. In procesului evolutiei istorice a afacerilor acestia au avut denumiri dintre cele mai diverse, unele chiar contradictorii. In acest capitol vor fi prezentate denumirile pe care le-au avut intreprinzatorii de-a lungul timpului si sferele de activitate in care erau implicati.De asemenea, se va prezenta o definitie a intreprinzatorului, care reliefeaza principalele sale caracteristici.

Dupa parcurgerea acestui capitol veti afla:

denumirile pe care le-au avut intreprinzatorii in perioada timpurie, Evul mediu, precum si in secolele XVII - XX;

activitatile considerate prin excelenta antreprenoriale in perioadele mentionate;

definitia actuala a conceptului de intreprinzator.

Notiunea de "intreprinzator" provine din cuvantul frantuzesc "entreprendre", care inseamna a intreprinde, a se apuca de facut ceva, a se angaja in ceva. In decursul timpului, aceasta notiune a avut diferite semnificatii. Iata care sunt cateva dintre acestea.

Perioada timpurie. In timpurile mai vechi, intreprinzatorul tipic putea fi gasit in randul militarilor si negustorilor. In acel timp, razboaiele se purtau adesea din motive economice. Conducatorii militari, asumandu-si riscuri considerabile, printr-o strategie de succes puteau obtine castiguri substantiale. Negustorii acelor timpuri isi riscau si ei averile. De multe ori negustorul si aventurierul puteau fi gasiti in aceeasi persoana. Marco Polo, de exemplu, a fost un aventurier care a cautat sa stabileasca rute comerciale spre Extremul Orient. Negustorul-aventurier isi asuma riscul fizic si emotional al unei asemenea actiuni, iar capitalistul pe cel economic. La sfarsitul misiunii, capitalistul primea 75% din castig, iar negustorul restul.

Evul mediu. Datorita faptului ca in evul mediu comertul era considerat un act degradant si a restrictiilor impuse de biserica asupra ofertei de capital, intreprinzatorul tipic era un cleric. Acesta avea ca insarcinare construirea de mari lucrari arhitecturale, precum castele si fortificatii, cladiri publice, manastiri si catedrale. Angajat in asemenea proiecte uriase, intreprinzatorul nu isi asuma nici un risc, ci mai degraba era un conducator de proiect ce folosea resursele furnizate de cele mai multe ori de guvern.

Desi preocupati in primul rand de deontologie, scriitorii evului mediu au afirmat totusi ca un bun negustor trebuie sa fie cumpanit in ale riscului, bine informat asupra calitatii, pretului si costului marfurilor, atent la detalii si pregatit sufleteste in caz de esec.

Secolul al XVII-lea. Intreprinzatorul din secolul al XVII-lea era persoana care incheia un aranjament contractual cu guvernul pentru a presta un serviciu sau a achizitiona un anumit produs, asumandu-si riscul unei astfel de tranzactii. Deoarece pretul din contract era fix, intreprinzatorul putea castiga sau pierde in urma tranzactiei, dupa cum cumpara la un pret mai mic sau mai mare. In Anglia, speculatorii de pamant si fermierii erau considerati intreprinzatori.

Secolul al XVIII-lea. Rolul intreprinzatorului in teoria economica este recunoscut pentru prima data in acest secol. Richard Cantillon, economist francez, a asociat asumarea riscului in economie cu intreprinzatorul. Pentru Cantillon, intreprinzatorul este o persoana care isi asuma riscuri intrucat "cumpara la un pret cert si vinde la un pret incert, prin urmare actioneaza in conditii de risc". El considera intreprinzatorul figura principala din economie.

In aceeasi perioada, in Anglia are loc revolutia industriala, proces in care intreprinzatorul avea un rol vizibil in asumarea riscului si transformarea resurselor. Termenul de "aventurier", asociat intreprinzatorului, a lasat treptat locul celui de "undertaker" - intreprinzator, despre care Adam Smith a scris ca a devenit sinonim cu omul de afaceri obisnuit.

Tot in aceasta perioada intreprinzatorul a fost deosebit de capitalist. Multe inventii din perioada revolutiei industriale nu ar fi fost posibile fara sprijinul persoanelor care detineau capital, insa nu aveau un spirit intreprinzator. Thomas Edison, de exemplu, pentru a realiza experimentele in domeniul electricitatii si chimiei a recurs la diverse surse private de capital.

Secolul al XIX-lea. Intreprinzatorul a fost privit in acest secol mai mult din perspectiva economica. El nu era deosebit, de regula, de manager. Pentru prima data in literatura economica activitatea antreprenoriala devine in mod virtual sinonima cu managementul, in sensul contemporan al cuvantului. Dupa economistul francez J.B. Say, intreprinzatorul este un supraveghetor si un administrator. "El este chemat sa estimeze cu o buna acuratete importanta unui produs, sa estimeze nivelul cererii si al mijloacelor de productie; la un moment dat el trebuie sa angajeze un numar mare de salariati, in alt moment sa comande sau sa cumpere materii prime, sa gaseasca consumatori si sa acorde o atentie permanenta ordinii si economiei. Intr-un cuvant, el trebuie sa posede arta supravegherii si administrarii". Subliniind calitatile necesare unui intreprinzator, Say afirma: "Intreprinzatorului i se cere o combinatie de calitati morale, judecata, perseverenta si cunoasterea lumii si a afacerilor.

In Anglia, termenul de "undertaker" a dobandit, din motive inca neclare, semnificatia de antreprenor de pompe funebre, termenul de "capitalist" inlocuindu-l pe cel de "undertaker".

In Germania se face distinctie intre intreprinzator si manager. "Intreprinzatorul este supus grijilor si agitatiei specifice lumii afacerilor; el nu doarme nopti intregi, preocupat de gandul de a evita esecul. In schimb, managerul, daca a lucrat bine in timpul zilei si este si el obosit, poate dormi profund, fara griji, cu constiinta datoriei implinite". Intreprinzatorul este considerat atat un inovator cat si un asumator de riscuri, venitul acestuia fiind format din doua parti: un venit aferent "riscului antreprenorial" si altul cuvenit "ingeniozitatii".

Si in S.U.A. se acorda atentie incepand din acest secol intreprinzatorului. Acesta este diferit de capitalist si considerat "agentul principal de productie". Intreprinzatorul de succes are putere de previziune, aptitudini organizatorice si administrative, energie neobisnuita si alte calitati de lider. F. Walker identifica patru categorii de intreprinzatori: "In primul rand sunt acele persoane uimitor de inzestrate, a caror actiuni comerciale au aerul magiei: care au o putere de previziune remarcabila, care sunt foarte fermi si hotarati ca temperament, care inteleg si sesizeaza pericolele, care nu sunt descurajati niciodata de socurile dezastrelor, care au o asa inraurire asupra celorlalti, incat toti cei ce intra in contact cu el capata vigoare. Urmeaza, in ordine descrescanda, acea categorie de persoane foarte talentate compusa din persoane de o autoritate naturala, inteligenti, prompti si hotarati in actiunile lor. Urmatorii sunt persoanele care fac afaceri rezonabil de bine, desi mai mult din straduinta decat din geniu. In sfarsit, sunt acei castigatori norocosi, care reusesc uneori, insa de cele mai multe ori nu, oameni care sunt in afaceri datorita supraestimarii calitatilor lor sau poate datorita incurajati de partialitatea prietenilor, care au dorit sa le incredinteze capitalul lor comercial sau bancar".

Secolul al XX-lea. In secolul al XX-lea, intreprinzatorul a devenit sinonim sau cel putin asociat cu intreprinderea libera si capitalismul. El este recunoscut ca fiind un agent al schimbarii. Intreprinzatorul este o persoana creativa, cu idei inovatoare de afaceri, care contribuie la cresterea si profitabilitatea intreprinderii.

J. Schumpeter a afirmat ca intreprinzatorul este persoana ce inoveaza, care realizeaza "combinatii noi" in productie. "Realizarea de combinatii noi noi o numim "intreprindere", indivizii a caror functie este sa le realizeze ii numim "intreprinzatori". Intreprinzatorul nu trebuie sa fie neaparat un inventator "Realizarea unei imbunatatiri este o sarcina complet diferita de inventarea ei, una suplimentara, care care cere cu totul alte aptitudini. Desi intreprinzatorii pot fi, desigur, si inventatori, asa dupa cum pot fi si capitalisti, ei sunt inventatori nu prin natura functiei, ci prin coincidenta si invers. De altfel, inovatiile, pe care prin natura functiei trebuie sa le realizeze intreprinzatorii, nu necesita neaparat sa fie inventii.

Intreprinzatorul a fost analizat si din punct de vedere psihologic. Astfel, el este considerat o persoana cu o mare nevoie de implinire personala. De asemenea, securitatea, prestigiul, puterea si serviciile aduse societatii sunt motive importante pentru maximizarea profitului.

Definitia intreprinzatorului. Nu exista o definitie acceptata unanim privind intreprinzatorul. Unii autori considera ca intreprinzatorul este persoana care isi asuma responsabilitatea identificarii si obtinerii resurselor necesare infiintarii unei afaceri, accentul punandu-se in acest caz pe procesul de initiere a unei afaceri. Alti autori considera ca intreprinzatorul este cel care gestioneaza resursele necesare initierii si/sau dezvoltarii afacerilor care se concentreaza pe inovatie si elaborarea de noi produse sau servicii. Potrivit acestei definitii, intreprinzator este cel ce nu doar infiinteaza o afacere, ci are si spirit inovativ. In acest fel, intreprinzatorii se pot gasi si in marile firme si in sectoarele publice. Intreprinzatorul este privit si ca persoana care isi asuma riscul organizarii resurselor ce creaza bogatie.

Desi fiecare din aceste puncte de vedere privesc intreprinzatorul dintr-o perspectiva sensibil diferita, ele cuprind notiuni similare precum initiere, organizare, inovare, creare de bogatie si asumarea riscului. De asemenea, aceste puncte de vedere sunt cumva restrictive intrucat intreprinzatorii pot fi gasiti in orice domeniu: educatie, medicina, cercetare, drept, arhitectura, inginerie, activitati sociale etc. Pentru a cuprinde toate aceste aspecte, vom da urmatoarea definitie a intreprinzatorului, care va sta la baza intregii carti.

Intreprinzatorul este persoana care initiaza si deruleaza o actiune, asumandu-si riscurile asociate inovarii, in schimbul unor satisfactii materiale sau personale.

Aceasta definitie subliniaza patru aspecte esentiale ale intreprinzatorului.

In primul rand, intreprinzatorul este persoana ce initiaza si deruleaza o actiune. El este un initiator in domeniul sau de activitate. Cel mai larg domeniu de manifestare al intreprinzatorului este cel economic.

In al doilea rand, intreprinzatorul isi asuma riscurile derivate din actiunea sa. Aceste riscuri pot fi financiare, psihice sau sociale.

In al treilea rand, intreprinzatorul este un inovator. El realizeaza mereu combinatii noi ale lucrurilor existente. In unele situatii, el este chiar inventator.

In ultimul rand, intreprinzatorul poate avea satisfactii in munca sa. Acestea pot fi de ordin material, psihologic, moral sau social.

Intrebari recapitulative

Cine erau considerati intreprinzatori in perioada timpurie?

Ce caracteristici avea un intreprinzator in evul mediu?

Faceti o paralela a definirii intreprinzatorului in Anglia, Franta, Germania si SUA de-a lungul timpului.

Cum este caracterizat intreprinzatorul in secolul XX?

Definiti intreprinzatorului prin prisma trasaturilor sale esentiale.

Teste

1. De-a lungul timpului, intreprinzatorul a avut urmatoarele denumiri:

a. aventurier

b. speculator de pamant

c. capitalist

d. manager

2. In SUA, i se acorda atentie intreprinzatorului incepand cu secolul:

a. XVII

b. XVIII

c. XIX

d. XX

Intreprinzatorul tipic era un cleric in:

a.       Evul mediu

b.      Perioada timpurie

c.       Secolul al XVII-lea

d.      Secolul al XVIII-lea

Asocierea riscului in economie cu intreprinzatorul a facut-o pentru prima data:

a.       J.Schumpeter

b.      J.B. Say

c.       R. Cantillon

d.      A. Smith