Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

Etapele procesului de cercetare stiintifica

management

+ Font mai mare | - Font mai mic



Etapele procesului de cercetare stiintifica

Cunoasterea stiintifica, dupa cum am vazut, este un proces complex. Am aratat ca aceasta include un moment al invatarii stiin­tifice si unul al creatiei stiintifice, care se autonomizeaza si se interconditioneaza permanent.




In acest paragraf putem si trebuie sa le examinam mai apro­fundat pe fiecare din aceste componente, astfel incat sa intelegem mai bine nu numai deosebirile, dar si interdependentele si unitatea lor in ansamblul procesului cunoasterii stiintifice.

O astfel de tentativa se dovedeste dificila, pentru ca in stiinta, in general, etapele cercetarii stiintifice, ale creatiei stiintifice fac obiectul unor diferente si chiar controverse destul de aprinse.

Fazele si etapele procesului de creatie in diferite domenii stiintifice

Opiniile diversilor cercetatori privind structura procesului de creatie stiintifica variaza, cel putin la prima vedere, in limite destul de largi. Intr-o schema aparent simplificata, M. Stein propune numai trei faze:

Formarea ipotezei (faza pregatitoare);

Testarea ipotezei (faza de investigare propriu-zisa);

Comunicarea (faza de finalizare).

Tot o schema simplificata, in trei faze, propun si cercetatorii Kaufman si Kostler, si anume:

Faza logica;

Faza intuitiva (include incubarea si iluminarea);

Faza critica (verificarea si finalizarea).

Dupa A. Moles, procesul de creatie cuprinde cinci faze:

a. Perceptia si documentarea (echivaleaza cu pregatirea);

b. Selectia si incubarea;

c. Iluminarea;

d. Verificarea;

e. Difuziunea si socializarea (legate de verificare).
A. Osborn propune tot cinci faze, diferite, si anume:

Orientarea (definirea problemei si delimitarea ei);

Pregatirea;

Analiza si ideatia (producerea de idei);

Incubarea;

Evaluarea.

Un alt cunoscut cercetator, K. Steinbuch propune o tipologie mai sofisticata, cuprinzand sase faze, astfel:

Problematizarea;

Explorarea;

Latenta;



Regresia euristica;

Elaborarea;

Canonizarea (impunerea solutiei).

in fine, un alt cercetator, G. Wallas propune o clasificare mai larg acceptata de cercetatori si cu circulatie frecventa in literatura de specialitate, sub forma a patru faze (mai condensate):

a. Pregatirea;

b. Incubarea;

c. Iluminarea;

d. Verificarea.

Sa explicitam pe scurt aceste patru faze, incercand sa le asociem si fazele promovate de ceilalti cercetatori.

a. Faza de pregatire - cuprinde operatiuni de debut, rationale
cum sunt:

identificarea, delimitarea si formularea problemei ce trebuie rezolvata;

documentarea si colectarea de informatii;

prelucrarea informatiilor colectate, analiza si sinteza acestora;

cercetarea diferitelor solutii existente.

Pregatirea este faza esentialmente logica si obligatorie, dar, oricum, ramane o faza initiala, de pregatire, necesara, insa insuficienta pentru rezolvarea problemelor si gasirea de solutii noi, creative.

b. Faza de incubare - include elemente operationale neex-
plicate sau insuficient explicate, ascunzand, dupa A. D. Moor,
„misterul central al procesului de creatie'. Faza de incubare se
caracterizeaza printr-o stare de concentrare a cercetatorului, prin
eforturi repetate de gasire a solutiei, prin eforturi constiente, pe baza
de rationamente logice, angajand gandirea, memoria
activa. Dupa
incercari repetate, neincununate de succes, problema se fixeaza in
subconstient, in memoria
pasiva (9/10 din informatiile acumulate de
creierul uman; numai 1/10 revine memoriei active).

Starea de concentrare, fara sa dea rezultat, este inlocuita de o stare de relaxare, cand problema de rezolvat pare sa fi fost data uitarii; are loc o indepartare de planul real al problemei, in favoarea unei miscari (evolutii) in plan imaginar.

Planul real - vegheat de un cenzor logic, pentru a preveni abateri de la datele reale ale problemei, include raporturi apropiate, stranse intre cauza-efect, in timp ce planul imaginar implica gandirea subconstienta, necenzurata, informatii nelegate logic de problema si raporturi indepartate intre cauza-efect.

Incubarea este o faza intuitiva, constand in operatiuni de gandire divergenta, cu asociere a informatiilor din memoria pasiva cu datele reale ale problemei. Pe scurt, incubarea are urmatoarele momente caracteristice:

actiunea gandirii constiente, de concentrare asupra problemei;

fixarea problemei in subconstient;

actiunea gandirii subconstiente, in conditiile in care cerce­tatorul se relaxeaza si se detaseaza de problema. Starile de concentrare si relaxare se alterneaza de mai multe ori, astfel ca durata incubarii poate fi foarte lunga, de la cateva zile, saptamani si luni, pana la ani intregi, in functie de complexitatea problemei.

c. Faza de iluminare este punctul culminant al procesului creativ, o faza de inspiratie, cand ideea solutiei apare brusc, simpla si evidenta. Iluminarea apare in momentele de relaxare a cercetatorului, in timpul unor activitati care nu au nicio legatura cu problema - la culcare, la trezire, la plimbare, la spectacol etc. Ca rezultat al incu­barii, iluminarea are semnificatia unei reveniri neasteptate din planul imaginar in planul real, provocata de o asociere intamplatoare de informatii. Se produce o incrucisare intre imaginar si real (subcon­stient si constient), cand datele din planul imaginar se cupleaza (sunt compatibile) cu datele din planul real, din care rezulta un nou aran­jament, o noua configuratie a datelor: informatiile stocate in memoria pasiva impreuna cu informatiile legate logic de problema sunt reactua­lizate intr-o noua conexiune. O idee noua nu este altceva decat un ansamblu de informatii reactualizate in cadrul unui nou aranja­ment. De altfel, experienta trecuta (informatia stocata) este remode-lata ori de cate ori revine in memorie.

Sub aspect psihofiziologic, comparativ cu un calculator electro­nic, mecanismul iluminarii se explica astfel: creierul este o retea de circuite informationale care isi schimba configuratia in functie de informatiile nou primite; iluminarea se produce cand, dupa multe incercari nereusite, reteaua (existenta) adopta o configuratie compati­bila cu informatiile nou primite. De aici rezulta deosebirea aratata de noi in capitolul precedent, intre a invata si a crea.

Dupa unii autori, procesul propriu-zis de creatie (lasand de o parte fazele de pregatire si de verificare) nu este decat un ocol creativ, adica:



parasirea planului real;

cautarea unui stimul in planul imaginar (pentru legarea infor­matiilor aparute in subconstient cu datele reale);

revenirea in planul real (cand stimulul conduce la legatura cautata).

Deci, momentele parasirii planului real si cel al cautarii unui stimul in planul imaginar corespund fazei de incubare, iar momentul revenirii in planul real corespunde fazei de iluminare.

Momentul iluminarii, de aparitie a solutiei (daca apare), este absolut imprevizibil .

d. Faza de verificare este in intregime o faza logica a procesului de creativitate. In cazul acesteia are loc finalizarea actului creativ, cand descoperirea, inventia sau inovatia inceteaza sa mai fie proprietatea creatorului, devenind un bun al societatii in cadrul careia se valorifica.

In concluzie, se cere mentionat ca fazele procesului sunt greu izolabile, producandu-se frecvente reveniri de la o faza ulterioara la una anterioara. Calea spre solutie este foarte anevoioasa, pretinzand din partea cercetatorului tenacitate si rabdare, o mare cheltuiala de energie nervoasa.

Etapele cercetarii stiintifice economice

In cercetarea stiintifica economica sunt valabile, in linii mari, cele mai multe din fazele si etapele creatiei stiintifice, din alte domenii. Exista insa si o serie de particularitati implicite si explicite la care ne vom opri in caracterizarea generala, pe care o vom face fiecareia din etapele si fazele cercetarii stiintifice.

a) Alegerea temei de cercetare

Este echivalentul a ceea ce, in alte clasificari inainte examinate, purta denumirea de „perceptie a problemei' sau „problematizarea' sau „definirea si delimitarea problemei'. Cu alte cuvinte, intelegem cu claritate ca alegerea temei de cercetare face parte din faza initiala, de debut a pregatirii actului de creatie stiintifica.

Alegerea temei de cercetare se face intotdeauna din randul problemelor economice, acelea care reies din confruntarea teoriei cu faptele empirice (problema a fost abordata in capitolul precedent).

Alegerea temei de cercetare (fundamentale, aplicative) se face pe baza unor principii generale, cum sunt:

Minai Berinde, in Creativitate si inovare, subliniaza si „serendi-pitatea' ca gen de act creativ izolat, fara faza de pregatire si chiar fara incubare (vezi Inventica si Economie, nr. 4/aprilie 1998). 86

temele mai complexe pot fi realizate cu rezultate bune de mari echipe de cercetare stiintifica;

temele complexe se pot diviza in teme si subteme mai restranse, pentru a putea fi distribuite unor echipe si cercetatori individuali.

Divizarea temelor se face intotdeauna sub supravegherea stiinti­fica a unui cercetator cunoscator si recunoscut, cu experienta pentru a se evita fracturi nedorite, repetari ale unor probleme de catre mai multi cercetatori sau, in fine, ramanerea in afara cercetarii a unor aspecte si laturi esentiale, de cunoasterea carora depinde rezultatul cercetarii temei complexe in ansamblul sau;

cercetatorii pot alege tema de cercetare pe care o doresc, de care se simt atrasi, sau in legatura cu care ei au anumite acumulari;

cercetatorul, pornind de la cele aratate aici, poate chiar sa propuna tema sau teme de cercetare stiintifica;

riscul in cercetarea stiintifica este mare, din cate am vazut in paragraful precedent. Acest risc poate fi majorat sau, dimpotriva, diminuat cu ocazia alegerii temei de cercetare.

Aceste principii generale de alegere a temei se concretizeaza si mai mult, pe baza unor criterii, cum sunt:

cunostintele cercetatorului despre tema;

daca tema de care se simte atras nu ii este prea cunoscuta, cercetatorul trebuie sa realizeze o informare prealabila alegerii temei, atat sub aspect teoretic, cat si practic (intr-o biblioteca, prin discutii cu un cercetator sau profesor, cu un specialist din practica);

inclinatiile cercetatorului sa fie concordante cu profilul si cerintele temei;

importanta teoretica si practica a temei ce urmeaza sa fie aleasa;

incheierea temei la termenul prevazut in contract sau pentru anumite evenimente stiintifice organizate in tara sau in strainatate;

diminuarea riscului alegerii temei necesita evitarea supraesti-marii posibilitatilor cercetatorului si subestimarea complexitatii si im­portantei temei, a posibilitatilor concrete de informare, documentare si de analiza.

b) Documentarea (invatarea) stiintifica

inca din faza de alegere a temei, mai ales cercetatorul debutant are nevoie sa realizeze o informare-documentare sumara care sa-i permita sa puna tema in relatie cu unele din cunostintele existente.



in faza de documentare, aceasta relatie teoretico-practica se cere aprofundata (invatata) sub cel putin trei aspecte:

sa cunoasca conceptele, notiunile si categoriile;

sa cunoasca bine intreaga teorie a domeniului in care se circumscrie tema (opinii pro si contra);

sa aleaga indicatorii si metodele de masurare si analiza. Aceste obiective majore se realizeaza cu ajutorul urmatoarelor

feluri de documentare:

Documentarea (invatarea) bibliografica: este obligatorie, deoarece nicio teza teoretica nu poate aparea pe loc gol, in afara cunostintelor existente (in tara, in afara tarii, in cele mai diferite epoci istorice); intotdeauna se cerceteaza problema despre care exista mai multe sau mai putine cunostinte.

Documentarea (invatarea) bibliografica incepe cu consultarea manualelor, a tratatelor, monografiilor, enciclopediilor si dictiona­relor, a articolelor, studiilor si comunicarilor etc, care constituie in ansamblu literatura economica de specialitate.

Documentarea directa: are rol distinct pentru ca vizeaza invatarea si cunoasterea realitatii practice, a faptelor empirice proaspete, din zilele noastre. Ea se realizeaza sub forma culegerii de date statistice si alte informatii privitoare la firma, la o zona geogra­fica, o ramura, o tara sau mai multe, la intreaga lume. Daca documen­tarea bibliografica vizeaza culegerea de date si informatii, teorii si teze din literatura de specialitate, documentarea directa vizeaza procurarea datelor empirice din viata practica ce face obiectul cercetarii temei. Aceste date procurate prin documentare directa, cu prelucrarile de rigoare asigura explicarea fenomenului economic (formulare si verifi­care de ipoteze stiintifice) si care urmeaza sa se confrunte cu rezultatele documentarii bibliografice, confirmand sau infirmand continutul de idei al literaturii consultate. De aici rezulta marea importanta ce trebuie acordata calitatii datelor si informatiilor.

Consultarea specialistilor este o alta componenta a documen­tarii care poate sa se refere atat la specialisti din teorie, cat si din practica. Aceasta poate usura mult munca si scurta termenul de elaborare pentru orice cercetator, dar mai ales pentru tineri cercetatori, debutanti.

Pornind de la cele aratate aici in mod sumar, rezulta ca docu­mentarea in ansamblu se inscrie tot in faza de pregatire a actului de creatie, alaturi de alegerea temei. Insa documentarea, realizata in mod activ, de patrundere in raportul dintre teorie si faptele empirice cotidiene trece pragul fazei de pregatire, introducandu-se oarecum in faza urmatoare, de incubare.

c) Explicarea si previzionarea fenomenului economic este deosebit de complexa. Ea este alcatuita din doua subetape:

explicarea fenomenului economic;

previzionarea fenomenului economic.

Aceste doua subetape includ o serie de faze care sunt, de regula, comune, si anume:

analiza critica a lucrarilor de specialitate: concepte, teze, teorii (ipoteze), date si informatii, metode si tehnici utilizate;

elaborarea si formularea ipotezelor de lucru;

observarea si analiza atenta a realitatii economice;

experimentul si verificarea ipotezelor;

formularea si fundamentarea concluziilor;

previzionarea fenomenului si interpretarea rezultatelor in vederea deciziei.

Asa cum rezulta chiar si numai din enumerarea acestor subetape, explicarea fenomenului economic acopera nu numai intreaga etapa de incubare, dar si pe aceea de iluminare. Acest fapt se petrece, in primul rand, in finalul cercetarii propriu-zise, unde, indiscutabil, iluminarea are loc prin experimentarea si verificarea ipotezelor, formularea si fundamentarea concluziilor, a consecintelor sociale, economice si politice etc. Incubarea si iluminarea au loc si pe parcursul documen­tarii, dar mai ales al explicarii fenomenului economic, al formularii si testarii ipotezelor pe baza datelor empirice, in procesul de alegere si utilizare a metodelor de analiza in consonanta cu fenomenul si procesul economic, subordonat acestuia. Elemente de iluminare se pot

manifesta si in procesul pregatirii si asigurarii calitatii datelor, curatirii lor de erori sau surse care le micsoreaza comparabilitatea sau le ascund mecanismele si legile care guverneaza fenomenele si procesele economice, tendintele lor durabile legate de factorii interni si externi, primari si derivati etc.

Previzionarea fenomenelor economice poate fi considerata si o finalizare a explicarii, in masura in care se doreste cunoasterea evolutiei acestora si in viitor. Astfel, previzionarea fenomenelor economice, mai ales pentru activitatea practica, de rutina, reprezinta o etapa distincta a cunoasterii acestor fenomene si a managementului deciziei asupra evolutiei viitoare a lor.

d) Redactarea si sustinerea publica a lucrarii stiintifice repre-
zinta o etapa constituita din cele doua faze: redactarea si sustinerea
publica. Aceste doua faze nu apar in clasificarile etapelor in diferite
domenii stiintifice, pentru ca acelea se refereau exclusiv la procesul de
creatie stiintifica. Insa este neindoielnic ca redactarea si sustinerea
publica fac obiectul elaborarii lucrarii de cercetare stiintifica in orice
domeniu al stiintei.

Redactarea lucrarii stiintifice incepe cu definitivarea unor teze de baza ale lucrarii si continua cu: definitivarea planului (structurii) lucrarii, de la introducere, structura capitolelor, paragrafelor, pana la concluzii si propuneri; redactarile partiale ale lucrarii; dezbaterea si analiza critica; dupa care urmeaza redactarea finala, impreuna cu un intreg ansamblu de cerinte.

Sustinerea publica este o subetapa care include mai multe elemente de seama pentru reusita prezentarii unei lucrari stiintifice.

e) Valorificarea lucrarii stiintifice este o etapa de predare a
raportului de cercetare, de aplicare a rezultatelor obtinute si de
acordare a asistentei de specialitate, a consultatiilor necesare pentru
beneficiari si alti solicitanti, de evaluare a performantelor (eficientei)
la beneficiari.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3079
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site