Evolutia aparatului bancar al Romaniei in anii planificarii centralizate a economiei nationale

Evolutia aparatului bancar al Romaniei in anii planificarii centralizate a economiei nationale

Dupa cel de-al doilea razboi mondial existau premise ca bancile sa joace din nou un rol esential in refacerea si relansarea economiei, ca in urma cu un sfert de secol, desi conditiile erau cu totul altele.

Aparatul bancar^[1] era inca organizat, dispunea de un personal bine pregatit profesional si lucra la nivelul standardelor internationale. Alaturi de bancile comerciale functionau o serie de institutii de credit specializate la care participau Banca Nationala si statul (Creditul National Industrial, Creditul National Agricol, Banca de Credit a Meseriasilor si altele), precum si numeroase banci populare ce alcatuiau segmentul distinct, bine consolidat al creditului cooperatist.

Marile banci comerciale Banca de Credit Roman, Banca de Scont a Romaniei, Banca Romaneasca, Banca Chrissoveloni, Creditul Funciar Rural, Creditul National Industrial, etc. - aveau organizate sucursale si agentii in multe orase din tara si functionau, in baza 'Legii pentru organizarea si reglementarea comertului de banca', ca intreprinderi specializate in organizarea si infaptuirea circulatiei capitalului de imprumut.

Mijloacele financiare ale bancilor comerciale erau formate din capital propriu, depuneri la termen, depuneri la vedere, depuneri in conturi curente, rescontul la Banca Nationala a cambiilor. Plasamentele bancilor comerciale erau reprezentate de imprumuturi de capital purtator de dobanzi. Supravegherea activitatii bancare era asigurata de Consiliul Superior Bancar care functiona pe langa Banca Nationala a Romaniei.

Dupa august implicarea Bancii Nationale a Romaniei in activitatea econmico-financiara a tarii si a miscarii de capital a fost majora urmarindu-se asigurarea integritatii si sigurantei plasamentelor din economie, modul in care bancile comerciale foloseau resursele proprii, eficienta imprumuturilor si recuperarea acestora, etc.

Cresterea rapida a preturilor, cauzata de scaderea productiei industriale, diminuarea rezervelor de marfuri si imposibilitatea de a se efectua aprovizionarea din afara, precum si de lipsurile din transporturi si organizarea distribuirii marfurilor, a avut influente negative si asupra activitatii bancare afectand profund depunerile si disponibilitatile din conturile ia banci, cea mai mere parte a acestora tezaurizandu-se si ramanand In afara sistemului bancar.

in aceste conditii, functia principala a bancilor de a colecta disponibilitatile banesti aie populatiei in vederea utilizarii lor ca surse de creditare pentru economie nu a mai fost indeplinita. Din aceasta cauza, plasamentele bancilor nu au mai asigurat necesitatile economiei, fapt care a obligat bancile comerciale la rescontul Bancii Nationale, sporind masa monetara si accentuand degringolada economica],

Etatizarea Bancii Nationale a

Romaniei si efectele nationalizarii

bancilor

Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata, in baza Legii nr. 1056 din decembrie 1946, la 1 ianuarie 1947. Efectul etatizarii s-a concretizat in transformarea ei in societate anonima pe actiuni -u un capital de 600 milioane iei, avand ca principale obiective emisiunea biletelor de banca la purtator si la vedere, asigurarea circulatiei monetare si mentinerea stabilitatii monedei, organizarea controlului creditului.

Prin Legea pentru etatizare, Banca Nationala a Romaniei a devenit mandatara a statului, asigurand dirijarea creditului si controlul intregului sistem bancar in scopul asigurarii resurselor pentru finantarea politicii economice a statului.f Exercitarea noilor functii ale Bancii Nationale a impus crearea

Op tinu zare a managementului bancar

unui corp de control care sa supravegheze modul cum sunt aplicate normele de creditare.

Dirijarea si controlul creditelor au -condus la transformarea creditului intr-un instrument de finantare fara dobanda si implicit la dereglarea capitalului bancar, toate acestea ca urmare a actiunilor dictate de puterea de stat, in contradictie cu interesele firesti ale bancilor.

in aceste conditii, puterea financiara a bancilor particulare a slabit, si astfel Banca Nationala a Romaniei a devenit aproape singura sursa de creditare a economiei. in timp ce imprumuturile acordate de bancile particulare, din sursele lor proprii, reprezentau circa 4% din totalul creditelor acordate in economie, creditele acordate de Banca Nationala a Romaniei erau, in august 1947, de 56,80% in industrie, 39,70% in agricultura si 4,13% pentru comert si altele³⁷.

[Nationalizarea din domeniul bancar, inceputa la 11 iunie 1948, a cuprins, initial numai Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale, Casa de Depuneri si Consemnatiuni si Societatea Nationala de Credit Industrial.

Unii specialistii din domeniul bancar considera ca masura de a nu se nationaliza toate bancile si institutiile de credit a avut la baza urmatoarele considerente: acestea ar fi constituit un balast, deoarece puterea lor financiara slabise mult; toate operatiunile bancare ale tuturor bancilor puteau fi preluate de catre Banca Nationala si, ca atare, activitatea bancilor particulare nu mai era necesara;

evitarea unor pretentii ale proprietarilor din tara si strainatate.

Cu toate acestea,/bancile si institutiile de credit particulare au fost dizolvate si puse in stare de lichidare in luna august 1948, exceptie facand Banca Nationala a Romaniei, Banca de Credit pentru investitii (Societatea Nationala de Credit Industrial), Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale si Casa de Depuneri si Consemnatiuni. La 1 septembrie 1948, patrimoniul Casei Nationale de Economii si Cecuri Postale si al Casei de Depuneri si Consemnatiuni au fost contopite si a luat nastere Casa de Economii, Cecuri si Consemnatiuni, actuala Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C.).

in urma procesului de nationalizare a principalelor mijloace de productie a avut loc reorganizarea si specializarea aparatului bancar. Astfel, la finele anului 1948, aparatul bancar din tara noastra era format din Banca Republicii Populare Romane - Banca de Stat, Banca de Investitii - Banca de Credit pentru Investitii, Casa de Economii si Consemnatiuni^

Prin transformarea Bancii Nationale a Romaniei, la 1 septembrie 1948, in Banca Republicii Populare Romane s-a urmarit nu - numai o simpla schimbare de denumire ci si instituirea unor functii, de banca socialista, cu rol central in sistemul bancar, avand ca principale atributiuni reglementarea circulatiei banesti; creditarea economiei nationale; organizarea decontarilor si platilor in economie.

Bancile specializate si roiul lor in cadrul economiei centralizate

Obiectivul principal al bancilor specializate a fost urmarirea infaptuirii politicii statului in domeniul financiar-bancar si, totodata, asigurarea serviciilor bancare in sectoarele prioritare ale economiei: investitii, agricultura, comert exterior.

fBanca de Invesitii, Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara, Banca Romana de Comert Exterior - ca banci specializate - erau organizate si functionau in baza propriului statut si erau subordonate Consiliului de Ministri.

Principalele operatiuni derulate de bancile specializate au fost:

' organizarea si efectuarea operatiunilor de

incasari si plati intre unitatile economice; ^m creditarea activitatilor de productie.

Atragerea unei parti a veniturilor banesti ale populatiei a fost asigurata prin intermediul Casei de Economii si Consemnatiuni in baza Planului de atragere a economiilor banesti ale populatiei corelat cu Planul de casa si de credite al Bancii Nationale.

Ca institutie bancara specializata in relatiile cu populatia, Casa de Economii si Consemnatiuni derula urmatoarele operatiuni principale:

organizarea atragerii economiilor banesti de la populatie, pastrarea si fructificarea acestora;

executarea de casa a bugetului de stat si alte operatiuni de incasari si plati;

creditarea populatiei

Desi etatizata, Banca Nationala, ca institutie centrala a aparatului financiar si de credit, a contribuit din plin la refacerea economiei romanesti (atat cat se putea realiza acest proces in conditiile economiei centralizate). Banca Nationala si bancile specializate nu au reusit sa realizeze mobilizarea exemplara a mijloacelor banesti libere si redistribuirea lor in functie de cerintele productiei si circulatiei marfurilor. Sistemul bancar nu a oferit suficiente credite pentru productie.

in acelasi timp, lipsa de marfuri sl bunuri de consum determina populatia sa nu-si cheltuiasca fondurile banesti de care dispunea, ci sa le tezaurizeze, ceea ce ingreuna foarte mult activitatea Bancii Nationale de coordonare si desfasurare a circulatiei monetare.

Dupa 1945 nu s-a mal reusit diversificarea formelor si metodelor de creditare, creditul nu si-a manifestat toate valentele, bancile au fost. permanent dependente de masurile si deciziile luate la nivel central. Planificarea creditului a fost rigida, centralizata, nu a tinut seama decat in mica masura de conditiile specifice in care evolua economia.

Nu a fost facuta intotdeauna distinctie intre unitatile cu activitate de productie favorabila si cele care lucrau aproape permanent cu pierderi s-au aveau, de obicei, datorii, credite restante, goluri de active circulante. Nu a fost respectata intotdeauna concordanta dintre circuitul mijloacelor banesti, in generai si al creditului, in special si nici raportul dintre circuitul mijloacelor materiale si banesti.

Dreptul intreprinderilor de a vinde si cumpara pe credit a fost suprimat, creditul comercial si inscrisurile cambiale au fost eliminate. Specializarea excesiva a sistemului de credit a creat rnari neajunsuri economiei, bancile specializate acordau credite pe seama fondurilor primite de la Banca Nationala. Sistemul de creditare nu era unitar, creditele se acordau pe baza unor criterii diferentiate, de la un sector la altul. Ratele de dobanda erau stabilite de stat, rar modificate si aveau o influenta mica asupra rentabilitatii intreprinderilor.

Creditarea pe baza pianului unic centralizat de dezvoltare a intrerupt mecanismul echilibrarii directe a emisiunii cu procesele economice reale. Nevoia de fonduri pentru activitatea curenta, in conditiile in care accesul la credite era blocat, a dezechilibrat in lant fluxurile banesti de la o intreprindere la alta prin interuperea platilor. in 1989, platile restante intre intreprinderi au fost de 10 ori mai mari decat in . Decontarile intre intreprinderi se faceau, asa cum s-a mai aratat, prin intermediul Bancii Nationale, decontari care erau executate mai mult sau mai putin automat, permitand acumularea platilor fara acoperire. [Jn aceste conditii, sistemul bancar nu a reusit sa asigure buna functionare a instrumentelor de reglare a mecanismului monetar si nu a contribuit la fluidizarea fluxurilor banesti necesare desfasurarii unei activitati economice normale. Mai mult, functionarea sistemului bancar avea la baza deciziile politice si nu o politica monetara si de credit proprie prin intermediul careia sa se individualizeze ca un sector prioritar al economiei nationale.

in concluzie, sectorul bancar era caracterizat, inaintea evenimentelor din decembrie 1989, ca fiind unul etatizat, putin diversificat, orientat pe domenii stricte de activitate. Lipsa concurentei nu obliga la obtinerea unor performante ridicate. Prin reglementarile Bancii Nationale, rolul si functiile bancilor au fost strict limitate si priveau, in principal, atragerea disponibilitatilor din economie si distribuirea acestora, conform planului de credite, agentilor economici. Bancile nu aveau nevoie sa tina cont de riscul din activitatea de creditare si nu trebuiau sa evalueze sau sa monitorizeze performantele economice ale intreprinderii. Sarcina lor era indeplinita in momentul in care acordau creditul. Pierderile survenite din activitatea de creditare erau acoperite de bugetul de stat. intr-un asemenea context, restructurarea sa, ca de altfel a tuturor structurilor mecanismului economic, o consider am a ii una profunda³^?