Felurile adunarilor generale

Felurile adunarilor generale

Sectiunea I

Precizari prealabile

Ca organ de deliberare, adunarea generala este chemata sa decida, atat asupra unor probleme obisnuite pentru viata societatii, cat si asupra unor probleme deosebite, care vizeaza elemente fundamentale ale existentei societatii[1].

Competentele stabilite prin lege in favoarea adunarii generale ordinare, respectiv extraordinare sunt de regula imperative.

Adunarile generale sunt de trei feluri: ordinare, extraordinare si adunari generale constitutive (art. 19 din Legea nr. 31/1990 republicata). In acest sens, deosebim adunarea generala ordinara de cea extraordinara prin faptul ca in cadrul celei dintai, se delibereaza asupra mersului normal al societatii, tratand probleme de gestiune curenta si periodica, pe cand adunarea generala extraordinara are in vedere probleme legate de existenta si structura societatii, precum si de situatiile deosebite care apar in functionarea societatii. Adunarea generala extraordinara va decide asupra unor probleme care nu intra in competenta adunarii generale ordinare.

Intr-una din opiniile exprimate in literatura de specialitate, s-a argumentat ca ori de cate ori trebuie adoptata o hotarare privind o problema care nu este prevazuta de lege ca fiind de competenta uneia din cele doua forme de adunare generala si nu rezulta din analiza problemei ca este legata de gestiunea curenta a societatii, se prezuma ca ea este de competenta adunarii generale extraordinare. In sprijinul acestei solutii este si formularea din art. 113 lit. m din Legea nr. 31/1990 republicata, care se refera la 'oricare alte hotarari' pentru care este necesara aprobarea adunarii generale extraordinare, ceea ce implica intentia legiuitorului de a extinde sfera de competenta a adunarii extraordinare[2].

In mod traditional insa, a existat opinia ca orice hotarare care nu este prevazuta expres in atributiile adunarilor ordinare este de competenta adunarilor generale extraordinare, motivandu-se ca nefiind o hotarare uzuala, aceasta trebuie sa fie de competenta unei adunari extraordinare.

Concluzionand, adunarea generala extraordinara este regula, avand o deplina competenta, iar adunarea ordinara poate avea doar atributiile strict prevazute in norma legala.

Daca in cadrul unei adunari generale ordinare se discuta o problema care este de competenta adunarii extraordinare, aceasta devine o adunare generala extraordinara, fiind insa permis ca o adunare generala extraordinara sa discute probleme de competenta adunarii ordinare, avand in vedere ca aceasta din urma ocroteste interesele actionarilor in raport de cvorumul cerut de lege. S-ar mai putea adauga ca una si aceeasi adunare poate fi atat ordinara, cat si extraordinara, in functie de sfera problemelor dezbatute.

Intr-o opinie contrara, s-a prezentat teoria potrivit careia adunarile ordinare au o competenta generala in materie societara, iar adunarile extraordinare o competenta de exceptie, pe baza argumentului de interpretare a normei juridice statuate in art. 111 din Legea nr. 31/1990.

Prin actul constitutiv se pot stabili si alte competente ale adunarii generale decat cele prevazute de lege, fara a fi incalcate atributiile organelor societatii reglementate de legea cadru in materie.

Atunci cand actul constitutiv nu prevede o alta modalitate, adunarea generala se va tine la sediul societatii si in localul ce se va indica in convocare potrivit dispozitiilor art. 110 din Legea nr. 31/1990[3].

Se impune a fi efectuata o delimitare a atributiilor adunarii generale in raport de atributiile celorlalte organe institutionalizate ale societatii comerciale. Distingem astfel, atributiile cenzorilor care nu intra in conflict cu cele ale adunarii generale, deoarece sunt organe de control a caror ratiune de a fi este sa expuna in fata adunarilor neregularitatile gasite. in privinta administratorilor societatii, acestia sunt mandantii ei, inscriindu-se in limitele legale si ale actului constitutiv ale mandatului primit care este unul foarte larg (art. 70 din Legea nr. 31/1990). Ca atare nu este posibil un conflict de competenta intre adunarea generala si administratori, intrucat tot ceea ce este permis administratorului este permis cu atat mai mult mandantului sau, delimitarea dintre cele doua organe privind exclusiv actele pe care le poate indeplini administratorul fara o vointa prealabila a societatii materializata intr-o hotarare a adunarii generale. Nici o operatiune care nu necesita incuviintare prealabila nu excede insa competentei adunarii generale, chiar atributiile delegate in mod expres consiliului de administratie in conditiile legii, fiind oricand revocabile la discretia adunarii generale competente.

Sectiunea a II-a

Adunarea generala ordinara

1. Competente ale adunarii generale ordinare

Adunarea generala ordinara este competenta sa decida in probleme ce tin de activitatea curenta a societatii[4].

Potrivit dispozitiilor art. 111 din Legea nr. 31/1990 republicata, adunarea ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 4 luni de la incheierea exercitiului financiar. In afara de dezbaterea altor probleme inscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligata sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari si sa fixeze dividendul. De asemenea, trebuie sa aleaga pe administratori si cenzori si sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs al acestora, daca nu a fost stabilita prin actul constitutiv, sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor, sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate, pe exercitiul financiar urmator si sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor unitati ale societatii.

Adunarea generala ordinara este singura competenta sa discute bilantul contabil care conform art. 27 alin. 3 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicata, include bilantul, contul de profit si pierderi, anexe si raportul cenzorilor, sa il aprobe sau sa il modifice. Aceasta atributie nu poate fi delegata consiliului de administratie sau administratorului unic, iar dispozitia din actul constitutiv care prevede aceasta delegare este nula. Aceasta, deoarece s-a stabilit ca enumerarea atributiilor cuprinsa in art. 111 alin. 2 are caracter enuntiativ si de ordine publica[5]. Nimic nu impiedica insa actionarii, ca fie prin actul constitutiv sa stabileasca si alte atributii specifice in sarcina adunarii generale ordinare, fie chiar in cadrul de desfasurare a adunarii generale sa se hotarasca prin vointa actionarilor si alte aspecte legate de 'viata societatii'.

In ceea ce priveste aprobarea bilantului contabil, puterea adunarii generale este nelimitata, cu conditia respectarii intocmai a regulilor procedurale care reglementeaza convocarea si functionarea adunarii. Aceasta poate hotari o reexaminare a registrelor sau refacerea bilantului pe alte baze, poate modifica fiecare post in parte sau concluziile generale, putand reduce dividendul.

Cu toate acestea, daca sunt incalcate reglementarile contabile care stau la baza intocmirii bilantului si contului de profit si pierderi, fiecare actionar poate ataca hotararea adunarii in instanta, in temeiul art. 131 din Legea societatilor comerciale, iar daca tertii au fost lezati direct si individual prin aprobarea bilantului respectiv, au la indemana promovarea unei actiuni in daune impotriva societatii.

Adunarea generala este singura care poate stabili descarcarea de gestiune a administratorilor sau care poate exercita actiunea in raspundere contra lor in conformitate cu art. 155 din Legea nr. 31/1990. insa, in conditiile in care adunarea generala nu are cunostinta despre activitatile ilicite ale administratorilor, descarcarea de gestiune pe care o acorda odata cu aprobarea bilantului, nu apara pe administratori de raspundere civila[6].

Cu titlu exemplificativ, o atributie importanta a adunarii generale ordinare este aceea de cadru de receptare a darilor de seama ale administratorilor privind operatiuni executate in numele societatii si fapte savarsite de acestia care exced gestiunii obisnuite. Natura contractuala si legala a mandatului administratorilor incumba acestora obligatia de a instiinta societatea mandanta despre executarea acestui mandat. Aceasta obligatie de instiintare este de esenta mandatului comercial fata de limitele largi ale acestuia si de obligatia administratorului de a comunica societatii mandante toate faptele ce ar putea sa conduca la revocarea sau modificarea mandatului. Daca administratorul nu isi indeplineste aceasta obligatie si prin actele juridice efectuate, chiar in temeiul imputernicirii primite, cauzeaza prejudicii, societatea mandanta are dreptul la despagubiri. Darea de seama a administratorilor pe calea unui raport de gestiune este obligatorie cel putin o data pe an, insa poate fi realizata oricand in cadrul unei adunari generale, unde a fost inclusa pe ordinea de zi[7].

Referitor la problema supusa dezbaterii, intr-o speta, s-a solicitat pe calea ordonantei presedintiale revocarea din functia de administrator, motivata de prevederile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru fapte si imprejurari care-i sunt imputabile. in conformitate cu art. 581 C. Proc.Civ., pe calea ordonantei presedintiale se pot lua doar masuri provizorii, grabnice, cu privire la pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente ori pentru inlaturarea pierderilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Cum pe calea ordonantei presedintiale se pot lua numai masuri vremelnice, iar nu masuri cu caracter definitiv care echivaleaza cu solutionarea in fond a pricinii, corect, instantele au considerat ca revocarea calitatii de administrator nu poate fi considerata o masura vremelnica, deoarece este o masura care vizeaza fondul cauzei si care nu poate fi luata pe baza procedurii instituita de art. 581 C. Proc.Civ. (C.S.J., s. com. decizia nr. 59/23.01.1996 publicata in Revista de Drept Comercial nr. 9/1996, pag. 156-157).

Unii autori au apreciat insa, ca revocarea administratorului este un atribut al adunarii generale ordinare, care exclude interventia instantei judecatoresti. Administratorul revocat poate ataca decizia adunarii in instanta pentru a obtine despagubiri daca revocarea s-a facut fara justa cauza.

Totusi, potrivit ultimelor modificari aduse Legii societatilor comerciale, prin art. 132 alin. 4, legiuitorul a stabilit ca 'administratorii nu pot ataca hotararea adunarii generale privitoare la revocarea lor din functie'.

Deosebit de aceasta, in cadrul atributiilor sale, daca adunarea generala nu fixeaza cuantumul remuneratiei cuvenite administratorilor, acesta poate fi hotarat de catre instanta de judecata. insa, daca remuneratia a fost stabilita prin hotararea adunarii generale, ea trebuie supusa dezbaterii pentru fiecare exercitiu financiar ulterior.

2. Stabilirea dreptului la dividende

In literatura de specialitate au fost exprimate opinii potrivit carora legislatia comerciala nu cuprinde nici o dispozitie privitoare la dreptul actionarilor la beneficii in fiecare an, cu toate acestea afirmandu-se ca daca actul constitutiv nu stabileste nimic referitor la impartirea dividendelor, periodicitatea anuala este uzuala si trebuie presupusa. Aceasta opinie nu a fost impartasita de toti autorii, care au considerat ca ea nu isi gaseste justificare in lege sau in practica comerciala curenta.

Modificari aduse Legii nr. 31/1990 au pus capat acestei polemici, stabilind cu putere de lege ca 'dividendele se platesc asociatilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca, prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se platesc in termenul stabilit de catre adunarea generala a asociatilor sau, dupa caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai tarziu de 8 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale aferente exercitiului financiar incheiat. in caz contrar, societatea comerciala va plati o penalitate aferenta perioadei de intarziere, la nivelul dobanzii legale.' ( art. 67 alin. 2)[8].

In situatia societatilor comerciale detinute public, Legea nr. 297/2004 , a stabilit ca data de referinta pentru actionarii indreptatiti sa primeasca dividende este data prevazuta pentru determinarea actionarilor cu drept de vot in adunarea generala a actionarilor care fixeaza dividendul. Odata cu fixarea dividendelor, adunarea generala va stabili si termenul in care acestea se vor plati actionarilor, termen care nu va fi mai mare de 6 luni de la data adunarii generale a actionarilor de stabilire a dividendului. in cazul in care adunarea generala a actionarilor nu stabileste data platii dividendelor, acestea se platesc in termen de maximum 60 de zile de la data publicarii adunarii in Monitorul Oficial al Romaniei, data de la implinirea careia, societatea este de drept in intarziere. Hotararea mentionata constituie titlu executoriu, in temeiul caruia actionarii pot incepe executarea silita impotriva societatii, potrivit legii.

Dreptul social abstract al fiecarui actionar cu privire la participarea la beneficiile societatii, devine, prin stabilirea dividendului, un drept de creanta asupra societatii, drept de creanta constand in suma stabilita in adunarea generala. De la data hotararii adunarii generale prin care se dispune plata beneficiilor pe baza bilantului anual, creditorii actionarilor au dreptul de a cere validarea ordonantelor de poprire cu caracter asigurator, obtinute anterior adunarii generale, asupra dividendelor cuvenite actionarilor[9].

In cazul in care adunarea generala nu a stabilit data platii dividendului, aceasta devine scadenta la ultima dintre datele la care hotararea adunarii generale a fost mentionata in registrul comertului, respectiv publicata in Monitorul Oficial, conform art. 130. Ca atare, nu poate fi primita teoria conform careia data scadentei platii dividendului este chiar data adoptarii hotararii adunarii generale de plata a acestuia, deoarece hotararea respectiva nu poate fi executata inainte de data mentionarii in registrul comertului si publicarea in Monitorul Oficial ( art. 130 alin. 5 din Legea nr. 31/1990).

In sensul celor redate mai sus, vom expune in continuare doua solutii contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti:

S.C. ' U.M.' S.A. Timisoara a fost obligata de Tribunalul Timis sa
plateasca la S.I.F. Banat-Crisana, suma de 104.495.000 lei, reprezentand dividende
si suma de 64.560.000 lei daune moratorii, pentru sumele datorate in perioada 1
ianuarie-30 noiembrie 1997, calculate pe baza dobanzii medii anuale de 67%
practicata de Banca Agricola, la care avea deschis contul. S-a motivat ca reclamanta
avea calitatea de actionar, fiind indreptatita sa primeasca dividendele restante.
Curtea de Apel Timisoara a admis in parte apelul paratei si a inlaturat obligarea la
plata daunelor moratorii, motivand ca dividendele nu sunt generatoare de dobanzi,
intrucat nu sunt aplicabile prevederile art. 43 C. corn. referitoare la dobanda
comerciala, deoarece art. 68 din Legea nr. 31/1990 prevede expres ca aportul
asociatilor la capitalul social nu este purtator de dobanzi. Nu au fost admise nici
daunele reprezentand dobanda legala de 3.134.000 lei, calculate din ziua intentarii
cererii de chemare in judecata, desi parata a acceptat legalitatea lor in motivarea
apelului[10].

Prin sentinta civila nr. 3533/22.06.1999, pronuntata in dosarul nr. 2518/1999, Tribunalul Bucuresti - sectia comerciala a admis in parte actiunea formulata de FPS, a obligat parata la plata sumei de 16. 844.940 lei dividende si 1.256.000 lei cheltuieli de judecata. A fost respins capatul de cerere privind daunele moratorii. Pentru a decide astfel, instanta a retinut ca, in cauza, parata S.C. 'F' S.A. datoreaza dividende in temeiul art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, iar, in ceea ce priveste daunele moratorii, acestea nu pot fi acordate, decat in cazul unui contract, ori in speta, nu sunt intrunite conditiile raspunderii contractuale, ca nu se poate vorbi de intarziere in executarea unor obligatii, si ca nu sunt aplicabile prevederile art. 43 C. corn. impotriva acestei sentinte, a declarat apel FPS, criticand-o pentru ilegalitate si netemeinicie, in esenta, pentru urmatoarele motive: in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, scopul societatii comerciale este acela de a realiza beneficii, ce urmeaza a fi impartite actionarilor, obligatia de a distribui dividendele fiind o obligatie comerciala ce isi are izvorul in contractul de societate, iar plata cu intarziere angajeaza raspunderea societatii in ce priveste dobanzile comerciale. Analizand, Curtea apreciaza apelul intemeiat, urmand a-1 admite, pentru urmatoarele considerente: in mod gresit a apreciat instanta de fond ca obligatia de a plati dividende nu este o obligatie contractuala. Fiind consfintite prin art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, si incluse in contractul de societate, ele au o dubla natura juridica, legala si contractuala. Prin contractul de societate, asociatii persoane fizice si juridice dispun cu privire la infiintarea unei societati comerciale noi, stabilind drepturi si obligatii atat in ceea ce ii priveste, cat si in sarcina noii societati. Prin urmare, nu se poate retine concluzia potrivit careia, intre actionar si societatea comerciala la care detine actiuni, raporturile nu sunt de natura contractuala. Mai mult decat atat, creantele comerciale nu izvorasc intotdeauna din contracte comerciale. Este si motivul pentru care art. 43 C.Com. nu conditioneaza acordarea dobanzii comerciale de existenta unui contract. Daunele moratorii reprezinta echivalentul prejudiciului pe care creditorul il sufera ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei. Potrivit art. 112 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, adunarea generala a societatii comerciale este obligata, cel putin o data pe an, in cel mult trei luni de la data incheierii exercitiului financiar, sa discute, sa aprobe, sau sa modifice bilantul contabil, dupa ascultarea raportului administratorilor sau cenzorilor, si sa fixeze dividendele. Prin urmare, data scadentei era data adoptarii bilantului contabil, nu mai tarziu de trei luni de la data incheierii exercitiului financiar pe anul respectiv. in speta, bilantul contabil s-a aprobat in adunarea generala a actionarilor, la data de 6.04.1996. In consecinta, este gresita aprecierea instantei de fond, care retine ca, in speta, nu poate fi vorba de intarziere in executarea obligatiei contractuale. Debitorul este de drept in intarziere din momentul scadentei, respectiv 6.04.1996. in cazul obligatiilor care au ca obiect plata unei sume de bani, daunele moratorii iau forma dobanzii. Fata de aceasta, Curtea apreciaza intemeiat apelul si, in conformitate cu art. 296 C. Proc.Civ., il va admite, va schimba in parte sentinta civila nr. 3533/1999, pronuntata in dosarul nr. 2518/1999 si va obliga parata la plata daunelor moratorii in suma de 21.994.876 lei[11].

Consideram cea de-a doua solutie ca fiind cea corecta, iar decizia Curtii de Apel Timisoara ca fiind criticabila sub mai multe aspecte. Astfel, invocarea art. 68 Legea nr. 31/1990 este eronata, deoarece reprezinta un text de exceptie de la regula inscrisa in art. 43 C. Com., care prevede ca daunele moratorii aferente obligatii comerciale curg de drept de la data scadentei, de aceea el trebuie interpretat in mod restrictiv. Dividendele nu constituie aport al asociatilor la capitalul social decat in ipoteza limitata in care ele sunt platite actionarilor si acestia decid sa le subscrie ca aport la majorarea capitalului social. Dividendele sunt rezultatul   exploatarii intreprinderii comerciale de catre societate[12], in intreprinderea comerciala regasindu-se, pe langa aporturile sociale ale actionarilor, si alte bunuri , dobandite de societate prin activitatea sa, precum si forta de munca. In consecinta, este aplicabil art. 43 C. corn. si in ceea ce priveste plata cu intarziere a dividendelor, cu atat rnai mult cu cat insusi legiuitorul a stabilit, prin noile modificari aduse Legii societatilor comerciale ca societatea va plati o penalitate aferenta perioadei de intarziere, la nivelul dobanzii legale, fiind deci aplicabile dispozitiile O.G. nr.

3. Conditii pentru tinerea valabila a adunarii

In conformitate cu dispozitiile art. 112 din Legea nr. 31/1990 'pentru validarea deliberarilor adunarii ordinare este necesara prezenta actionarilor care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate de actionarii ce detin majoritatea absoluta din capitalul social reprezentat in adunare, daca in actul constitutiv sau in lege nu se prevede o majoritate mai mare. Daca adunarea nu poate lucra din cauza neindeplinirii acestor conditii, adunarea ce se va intruni dupa o a doua convocare, poate sa delibereze asupra problemelor puse la ordinea de zi a celei dintai adunari, oricare ar fi partea de capital social reprezentata de actionarii prezenti, cu majoritate'.

Art. 112 prevede atat reguli de fond privind constituirea adunarii generale ordinare, cat si numarul de voturi cu care aceasta adunare poate adopta hotarari.

Limitele de cvorum si de majoritate de vot necesare pentru adoptarea unor hotarari valabile de catre adunarea generala la prima convocare sunt limite minime, actionarii fiind liberi sa stabileasca prin actul constitutiv limite mai ridicate. Printr-o astfel de masura, actionarii isi asuma riscul ingradirii functionarii societatii, in schimbul acordarii unor garantii sporite pentru luarea hotararilor. Pe de alta parte, &sa, limita minima a cvorumului pentru prima convocare a adunarii ordinare este de ordine publica, iar o clauza inserata in actul constitutiv care ar reduce aceasta limita este lovita de nulitate absoluta.

In absenta cvorumului prevazut de lege sau de actul constitutiv, adunarea generala nu se poate constitui valabil. Totusi, in vederea adoptarii unor hotarari in cadrul adunarii generale ordinare si pentru a mobiliza pe actionari sa participe la aceasta in scopul apararii intereselor lor, legiuitorul nu a mai stabilit o limita minima a cvorumului pentru cea de-a doua convocare a adunarii generale. Unii autori au apreciat ca pentru ratiunile enuntate mai sus, exista posibilitatea tinerii valabile a adunarii ordinare la a doua convocare chiar in prezenta unui singur actionar, indiferent de ponderea acestuia la capitalul social al societatii.

Alti autori si-au pus intrebarea daca s-ar putea deroga, prin clauze statutare, si de la dispozitiile alin. 2 al art. 112, cu alte cuvinte daca s-ar putea stabili si pentru a doua convocare un anumit cvorum si o alta majoritate decat cea prevazuta de lege pentru adoptarea hotararilor. Raspunsul a fost negativ, justificandu-se ca, in primul rand, legiuitorul nu a prevazut o astfel de posibilitate, iar in al doilea rand, inadmisibilitatea majorarii pe cale statutara a cvorumului la cea de-a doua convocare este determinata de nevoia de a apara societatea contra abuzurilor unor actionari care, in acest mod ar putea impiedica luarea deciziilor[13].

In privinta modului de calcul al cvorumului necesar pentru tinerea valabila a adunarii ordinare, este necesara precizarea ca acesta se raporteaza la numarul total al actiunilor, insa nu vor fi luate in considerare actiunile ale caror drepturi de vot sunt suspendate si nici actiunile preferentiale emise de societate fara drept de vot. Cu alte cuvinte, din numarul total de voturi care corespunde capitalului social total, vor fi scazute voturile suspendate iar rezultatul va constitui numarul total de voturi care pot fi valabil exprimate, in functie de care se calculeaza cvorumul si majoritatea de vot.

Dupa cum se poate observa, luarea deciziilor in adunarea generala are la baza principiul majoritatii. De regula, legea are in vedere majoritatea de capital, iar nu majoritatea in numar, exceptie facand societatea cu raspundere limitata, unde legea cere o dubla majoritate, in numarul partilor sociale si in numarul asociatilor.

Prin majoritate absoluta a capitalului social reprezentat in adunare se intelege votul afirmativ a jumatate plus unu din numarul voturilor. Majoritatea necesara pentru adoptarea unei hotarari in adunarea generala se stabileste in functie de actionarii care au votat, fara a fi luati in considerare actionarii care s-au abtinut de la vot. In caz de paritate de voturi, propunerea se socoteste respinsa, deoarece nu s-a intrunit numarul de voturi necesar. In aceasta situatie, actul constitutiv poate acorda presedintelui adunarii dreptul de a decide prin votul sau, caz in care calitatea de presedinte nu-i confera un vot in plus, ci un vot calificat. In ipoteza in care unul dintre actionari are obligatia de a se abtine de Ia deliberarile si votarea in cadrul adunarii generale, in situatia in care, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, are un interes contrar aceluia al societatii, in ce priveste operatiunea supusa votului, atunci majoritatea se calculeaza luand in considerare toate drepturile de vot prezentate in adunare, mai putin drepturile de vot ale actionarului care trebuie sa se abtina.

Sectiunea a III-a

Adunarea generala extraordinara

1. Competente ale adunarii generale extraordinare

Conform dispozitiilor art. 113 din Legea nr. 31/1990, adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se lua o hotarare pentru schimbarea formei juridice a societatii, mutarea sediului acesteia, schimbarea obiectului de activitate, precum si in cazul infiintarii ori desfiintarii unor sedii secundare, cum ar fi: sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. De asemenea, aceasta forma a adunarii se mai intruneste in caz de prelungire a duratei societatii, de majorare, reducere sau reintregire prin emisiune de noi actiuni a capitalului Social, fuziune cu alte societati sau divizare, dizolvare anticipata. Mai este necesara intrunirea adunarii extraordinare cand se convertesc actiunile dintr-o categorie in cealalta, cand se convertesc anumite categorii de obligatiuni in alta categorie, sau in actiuni, cand se emit obligatiuni si in caz de orice alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.

Asadar, in competenta adunarii generale extraordinare intra toate hotararile ce reclama o modificare a actului constitutiv al societatii[14].

Actul constitutiv poate sa prevada situatii, altele decat cele mentionate in art. 113 , cand este necesara convocarea adunarii generale extraordinare. Chiar daca aceste situatii nu se incadreaza, prin natura lor, in categoria evenimentelor exceptionale, ele pot face obiectul hotararilor adunarii extraordinare daca actionarii le-au calificat ca atare.

O alta situatie in care este necesara hotararea adunarii generale extraordinare este cea prevazuta de art. 146 din Legea nr. 31/1990, potrivit caruia administratorii vor putea sa incheie acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunurile aflate in patrimoniul societatii, a caror valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor. De asemenea, in ipoteza in care societatea transmite o parte din patrimoniul ei catre una sau mai multe societati, competenta sa hotarasca este adunarea generala extraordinara, doar daca transmiterea s-a efectuat in condiile art. 238 alin. 3 sau 251 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, referitoare la fuziune si divizare

2. Delegarea exercitiului atributiilor

In contextul stabilit de art. 114, asa cum a fost modificat de Legea nr. 161/2003, exercitiul atributiilor adunarii generale extraordinare referitoare la: mutarea sediului societatii, schimbarea obiectului de activitate, majorarea capitalului social, reducerea acestuia sau reintregirea lui prin emiterea de noi actiuni si conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta, va putea fi delegat consiliului de administratie sau administratorului unic prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii generale extraordinare. in acest caz, deciziile adoptate de administratori in exercitarea atributiilor mentionate mai sus, vor fi depuse in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate in registru si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a, pentru a fi opozabile tertilor. De asemenea, aceste decizii vor putea fi supuse controlului de legalitate in cadrul actiunii in anulare formulate conform art. 132-133 din Legea nr. 31/1990.

Toate competentele de mai sus privesc evenimente exceptionale din activitatea societatii care necesita o anumita rapiditate si flexibilitate in luarea deciziilor, imprejurari ce nu pot fi asigurate intotdeauna in cadrul mecanismului greoi de decizie reprezentat de adunarea generala a actionarilor[15]. In cazul unor alte evenimente exceptionale ale societatii, care exced textului art. 114, legiuitorul a considerat ca este preferabil ca deciziile cu privire la ele sa fie adoptate in cadul adunarii generale, in vederea protejarii intereselor actionarilor. in situatia expusa mai sus, norma inscrisa in art. 114 face in mod indirect o ierarhizare a evenimentelor ce se pot ivi in activitatea societatii, din punctul de vedere al impactului lor asupra intereselor generale ale actionarilor[16].

Reglementarea din art. 114 are un caracter exceptional, ea reprezentand o derogare de la principiul specializarii activitatii organelor societatii pe actiuni. Drept urmare, reglementarea respectiva este de stricta interpretare, iar actul constitutiv sau adunarea generala nu pot deroga de la aceasta norma, in sensul delegarii consiliului de administratie a altor atributii decat cele mentionate in art. 114. Mai mult, din interpretarea 'per a contrario' a art. 114 si din analiza scopului avut in vedere de legiuitor, reiese ca exercitarea atributiilor adunarii generale ordinare nu poate fi delegata consiliului de administratie sau administratorului unic.

Din caracterul de exceptie al art. 114 rezulta si o alta consecinta, si anume ca delegarea atributiilor catre consiliul de administratie se face pe termen determinat si cu privire la un eveniment bine individualizat, in caz contrar ajungandu-se la o distribuire cu caracter permanent a atributiilor intre adunarea generala si consiliul de administratie, aspect ce nu rezulta din norma analizata[17].

S-ar mai putea adauga ca, hotararea adunarii generale extraordinare, prin care se deleaga una sau mai multe atributii consiliului de administratie, trebuie sa indice exact atributia delegata si perioada de timp in care poate fi exercitata, iar prin aceeasi hotarare se poate limita mandatul consiliului de administratie de a indeplini atributia respectiva. De aceea, s-a apreciat ca dispozitia din art. 114 trebuie interpretata in mod cat se poate de restrictiv[18].

In raport de cele aratate, trebuie concluzionat ca delegarea unor atributii ale adunarii generale catre consiliul de administratie are drept scop eficientizarea activitatii societatii pe actiuni, deoarece in anumite cazuri, participarea majoritatii actionarilor prin intermediul adunarii generale ar ingreuna procedura de adoptare a deciziilor si ar conduce la tergiversarea functionarii normale a societatii.

Intr-o alta ordine de idei, este de remarcat faptul ca, prin noile modificari aduse Legii societatilor comerciale, legiuitorul a acordat posibilitatea actionarilor sau altor persoane interesate, de a ataca deciziile consiliului de administratie sau ale administratorului unic, adoptate in exercitarea atributiilor ce i-au fost delegate de adunarea generala sau de actul constitutiv. Aceasta intregire a normei prevazute de art. 114 este binevenita in contextul in care, anterior, actionarii aveau posibilitatea sa conteste hotararile consiliului de administratie doar in cadrul adunarii generale, iar dupa acest moment sa atace hotararea adunarii generale respective cu actiune in anulare potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, ceea ce conducea in mod automat la o ingradire a drepturilor actionarilor avand in vedere ca pana la momentul solutionarii actiunii in anulare, decizia consiliului de administratie putea fi executata.

Pentru societatile detinute public, Legea 297/2004 a stabilit ca hotararile luate de consiliul de administratie, in exercitiul atributiilor delegate de adunarea generala extraordinara a actionarilor, vor avea acelasi regim ca si hotararile adunarii generale a actionarilor, in ceea ce priveste publicitatea acestora si posibilitatea de contestare in instanta. Aceste hotarari contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate in justitie in termen de 15 zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial, de catre oricare dintre actionari[19].

3. Conditii pentru tinerea valabila a adunarii

Adunarea generala extraordinara se considera legal constituita daca la prima convocare sunt prezenti actionari reprezentand trei patrimi din capitalul social. Daca acest cvorum nu este intrunit in urma convocarii ulterioare, adunarea generala extraordinara este legal constituita daca sunt prezenti actionarii reprezentand minimum jumatate din capitalul social[20].

Asadar, hotararea adunarii generale se adopta in conditiile unui cvorum minim de 3/4 din capitalul social la prima convocare, si de 1/2 din capitalul social la urmatoarele convocari. Majoritatea de vot este de minimum 1/2 din capitalul social la prima convocare si de cel putin 1/3 din capitalul social la celelalte convocari.

Aceste conditii de cvorum si majoritate de vot pot fi mai restrictive daca legea sau actul constitutiv prevad astfel. Un exemplu in acest sens, l-ar putea constitui dispozitiile art. 210 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, potrivit caruia, marirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a actiunilor poate fi hotarata numai cu votul tuturor actionarilor, in afara de cazul cand este realizata prin incorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.

Prin actul constitutiv insa, se pot prevedea conditii de cvorum si de majoritate de vot mai mici decat cele aratate mai sus, indiferent daca este vorba de prima sau de urmatoarele convocari, avand in vedere ca la redactarea acestei norme juridice, legiuitorul a folosit sintagma 'cand actul constitutiv nu prevede altfel'.

Intr-una din opiniile argumentate de autorii care au tratat aceasta tema, s-a precizat ca ori de cate ori legea face trimitere la conditiile prevazute in art. 115 pentru a stabili limitele cvorumului si ale majoritatii de vot pentru luarea unei anumite hotarari, se are in vedere cvorumul si majoritatea de vot stabilita fie in actul constitutiv, fie in lege, atunci cand actul constitutiv nu deroga de la lege[21].

Din interpretarea art. 115 rezulta ca legea foloseste conceptul de 'deliberare' intr-un sens care include atat dezbaterile, cat si votul exprimat pentru luarea unei hotarari in legatura cu o anumita problema.

Intrucat vizeaza probleme grave pentru viata societatii, conditiile de cvorum si majoritate prevazute pentru adunarea generala extraordinara sunt mai riguroase, aceasta exigenta a legiuitorului explicandu-se prin importanta hotararilor pe care adunarea extraordinara este chemata sa le adopte.

Pentru reflectarea aspectelor teoretice analizate mai sus vom reda in continuare o modalitate de solutionare a unei situatii practice ivite in activitatea instantelor de judecata: 'obiectiunea privind hotararea adunarii generale de constituire a societatii comerciale pe actiuni se constata intemeiata. in procesul-verbal din 17 iunie 1994 este inscrisa o singura mentiune privind acest aspect - asupra dezbaterii proiectului de statut al noii societati (S.A.) si contractul de societate. Supus la vot, se aproba.

Nu rezulta din procesul-verbal respectiv ca s-a facut convocarea adunarii generale, nici numarul participantilor la aceasta adunare si nici situatia voturilor.

Este cunoscut ca, pentru schimbarea formei societatii, hotararea se ia in adunarea generala extraordinara, asa cum impun prevederile art. 75 lit. d din Legea nr. 31/1990 (in prezent art. 113). Pentru validarea deliberarilor adunarii extraordinare, cand contractul de societate sau statutul nu dispun altfel, este necesara indeplinirea conditiilor prevazute de art. 76 din aceeasi lege (in prezent art. 115), astfel, la prima convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand 3/4 din capitalul social, iar hotararile se iau cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social.

Or, in speta, in lipsa dovezii convocarii adunarii generale, cat si a precizarilor obligatorii referitoare la prezenta si la modalitatea votarii, deliberarile adunarii Serale din 17 iunie 1994 au fost lipsite de validitate [].

Instanta de apel, ignorand conditiile de validitate prevazute de textele mai sus dedicate, care n-au fost indeplinite de intimata, a considerat, fara temei, ca hotararea privind schimbarea formei societatii si-ar produce efecte juridice

Nefiind deci indeplinite conditiile de forma prevazute de lege, in mod eronat, a dispus autorizarea transformarii societatii, solutiile pronuntate nefiind legale.'

In sensul acestei decizii este practica constanta a instantelor judecatoresti, precum si cea a inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a stabilit ca transformarea formei societatii din societate cu raspundere limitata in societate pe actiuni necesita indeplinirea simultana a conditiilor de validitate (de fond si de forma) pentru convocare si organizarea adunarii generale in cazul ambelor forme de societate comerciala.

Sectiunea a IV-a Adunarea speciala

Desi nu a fost tratata intr-un capitol sau subcapitol separat, ar trebui amintita aici si adunarea speciala, care, potrivit dispozitiilor art. 116 din Legea nr. 31/1990, se tine de o anumita categorie a detinatorilor de actiuni, pentru ca hotararea unei adunari generale de modificare a drepturilor sau obligatiilor referitoare la acea categorie de actiuni sa poata produce efecte juridice.

Initial, adunarea speciala a fost reglementata de Legea nr. 31/1990 (art. 81 inainte de republicarea legii) ca fiind acea adunare organizata si desfasurata fara respectarea formalitatilor cerate pentru convocare de catre actionarii reprezentand intreg capitalul social, daca nici unul din ei nu se opune. S-a considerat ca prezenta exceptie a actionarilor reprezentand intregul capital social si unanimitatea [tararii de a organiza o adunare generala cu un anumit scop face inutila necesitatea invocarii si informarii actionarilor, a stabilirii termenelor si a formelor de licitate cerute de obicei. in practica s-a constatat, insa, ca o asemenea prezenta posibila doar la societatile cu un numar mic de actionari, sau cand scopul marit printr-o asemenea adunare este deosebit[22].

In prezent, adunarea generala speciala a fost reglementata ca fiind acea adunare a actionarilor cu actiuni preferentiale, ce reprezinta o forma de organizare a acestora in raporturile dintre ei si in cele cu societatea. Adunarile speciale nu sunt, propriu-zis, organe ale societatii pe actiuni, ele reprezentand doar organe cu caracter deliberativ,astfel hotararile pronuntate de acestea sunt supuse aprobarii adunarii generale extraordinare.[23]

Din observarea textului art. 116 se poate concluziona ca legiuitorul a restrictionat dreptul adunarii generale a actionarilor de a adopta hotarari care ii lezeaza pe actionarii cu drepturi speciale, adica cei cu actiuni preferentiale, iar aceasta restrictie isi are fundamentul in ideea de contract. Aceasta teorie a fost argumentata pe prezumtia ca intre societate si actionarii cu drepturi speciale a intervenit o conventie in virtutea careia drepturile speciale nu pot fi modificate fara consimtamantul actionarilor titulari[24].

Interpretand dispozitiile art. 116 alin. 2, rezulta ca reglementarile aplicabile adunarii generale constituie dreptul comun pentru adunarea speciala. Astfel, adunarea unei categorii de actionari avand drepturi speciale va fi convocata in cazurile in care hotararile adunarii generale sunt de natura sa prejudicieze drepturile acestora. in acest caz, unii autori au afirmat ca adunarea speciala este convocata de administratorul societatii si este prezidata de posesorul celui mai mare numar de actiuni din categoria respectiva . Alti autori, pornind de la dispozitiile art. 116 alin. 2, au apreciat ca adunarea speciala poate fi convocata si de cenzorii societatii, in baza atributiei lor de a veghea la respectarea, de catre administratori, a dispozitiilor legii. De asemenea, convocarea adunarii speciale o mai poate dispune tribunalul in conditiile art. 119, iar actul de subscriere a actiunilor preferentiale incheiat intre societate si actionarii respectivi, poate prevedea si alte modalitati de convocare si organizare a convocarii, cu conditia, ca in acest fel, sa nu se incalce libertatea exprimarii votului in cadrul adunarii speciale.

In ceea ce priveste conditiile de cvorum si de majoritate de vot, ele vor fi calculate prin raportare la numarul total de actiuni preferentiale din aceeasi clasa, emise de societate si nu la numarul total de actiuni emise de societate. Pe de alta parte, daca in actul de subscriere al acestor actiuni nu se prevede altfel, fiecare actiune va conferi un drept egal de reprezentare si de vot in cadrul adunarii speciale[26].

Dispozitiile art. 116 alin. 2 precizeaza ca Sectiunea a Ii-a din Capitolul IV al legii referitoare la cvorumul si majoritatea de vot se aplica si adunarii speciale. Doctrina de specialitate[27] a apreciat ca aceasta formulare a legii este una 'nefericita' deoarece Sectiunea a Ii-a reglementeaza doua tipuri de adunare generala, in functie de importanta actelor de gestiune care fac obiectul deliberarilor, care au cvorum si majoritati de vot diferite. Ca solutie, ni se pare indreptatita teoria potrivit careia, avand in vedere ca adunarea speciala nu are dreptul sa se implice in gestiunea societatii si pornind de la principiul ca adunarea extraordinara reprezinta 'dreptul comun' in materie, atunci, adunarii speciale ii vor fi aplicabile regulile de vot si cvorum inscrise in art. 115, daca prin actul de subscriere nu se prevede altfel.

S-ar mai putea adauga in legatura cu adunarea speciala, ca modalitatea de publicitate a convocarii si continutul convocatorului sunt cele prevazute in art. 117 din lege, iar o a doua adunare speciala, in cazul in care prima nu se poate intruni valabil, are loc in conditiile art. 118. Mai mult, adunarea speciala poate fi convocata nu numai cand adunarea generala a adoptat sau este pe punctul de a adopta o hotarare care afecteaza drepturile titularilor de actiuni preferentiale, ci, potrivit art. 116 alin. 3, ea poate fi convocata si pentru a initia un demers in favoarea acestor actionari. in acest caz, hotararea adunarii speciale este valabila numai daca este aprobata de adunarea generala si ea poate fi publicata numai dupa obtinerea aprobarii adunarii generale.

In final, trebuie precizat ca, referitor la conditiile de valabilitate si publicitate ale hotararii adunarii speciale, acestea sunt cele prevazute pentru adunarea generala de dispozitiile art. 129-131, iar hotararea adunarii speciale poate fi atacata injustitie in conditiile art. 132-133 din Legea nr. 31/1990.