IDENTIFICARI SI CLASIFICARI REALIZATE PE BAZA RATIONAMENTULUI AUTOCRATIC-DEMOCRATIC

Identificari si clasificari realizate pe baza rationamentului  autocratic-democratic

Primul care a facut studii experimentale asupra stilului de conducere a fost K.LEWIN. In lucrarile sale a identificat si tratat trei stiluri. Primul este acela autoritar sau autocratic, unde conducatorul traseaza sarcinile, determina metodele de lucru si activitatea grupului. Acest stil este putin mai brutal, provocand deseori nemultumiri, tensiuni, frustrari si chiar ostilitate, dar cu toate acestea este eficace.

Al doilea este democratic, in care se asigura un climat socio-afectiv placut, unde conducatorul discuta problemele si ia decizii impreuna cu grupul. Este un stil eficient si foarte bun de pus in practica.

"Laissez-faire" este cel de-al treilea stil. Are o eficienta scazuta din cauza ca subordonatii au libertate de decizie si actiune totala din partea conducatorului care nu se implica prea mult, el furnizand numai unele informatii.

J.BRAWN, pornind de la stilul autoritar si cel democratic, a identificat trei tipuri de manageri. Primul este managerul autoritar, care la randul sau poate fi : absolut, binevoitor, incompetent. Autoritarul absolut este tipul de manager sever, dur, violent, in fata caruia subordonatii nu au nici o sansa de replica; autoritarul binevoitor asculta opiniile subalternilor, dar face numai ce crede el de cuviinta; autoritarul incompetent este despotic, ingrat si nesigur.

Al doilea, managerul democratic, poate fi si el democrat sau pseudodemocrat.

TANNENBAUM si SCHMIDT au elaborat sistemul de clasificare in tipuri de zone .

Zona de exercitare a autoritatii managerului, unde :

- managerul ia decizii si le anunta;

- managerul ia decizii si isi convinge colaboratorii de temeinicia lor;

- prezinta in proiect deciziile care sunt susceptibile de a fi modificate.

Zona de libertate a colaboratorilor :

- managerul prezinta problemele, culege sugestii si ia deciziile;

- managerul delimiteaza problemele si cere grupului de colaboratori sa ia deciziile;

- managerul permite colaboratorilor sa ia decizii in cadrul unor limite de competenta bine determinata.

O conceptie interesanta axata pe ideea ca stilul de conducere depinde de situatia in care se exercita si de personalitatea conducatorului, este cea a lui R. TANNENBAUM si W.SCHMIDT, cunoscuta sub numele de cea a "stilului continuu", in sensul ca sustine existenta intre cele doua stiluri extreme - autocratic si democratic - a unei varietati de stiluri in functie de libertatea acordata subordonatilor.

Abordarea sugerata de F.FIEDLER este cea a "teoriei situationale", contingentiale acestui stil.

Potrivit acestei teorii, oamenii devin conducatori nu numai din cauza caracteristicilor personalitatii lor, ci si din cauza actiunii unor factori situationali favorizanti si a interactiunilor care apar intre conducator si situatia creata. In conceptia acestui autor, situatia concreta in care se exercita conducerea prezinta trei dimensiuni critice care afecteaza stilul de conducere si anume :

1. - autoritatea pozitiei, care difera de cea data de competenta sau de posedarea unor calitati charismatice si care permit conducatorului sa oblige subordonatii sa-i indeplineasca deciziile; conducatorul care poseda o asemenea autoritate poate, evident, sa realizeze mai bine antrenarea subordonatilor decat cineva investit cu autoritatea respectiva;

2. - structura sarcinilor : cand acestea sunt clar definite si structurate, responsabilitatea realizarii lor poate fi clar atribuita, iar calitatea performantelor poate fi mai usor controlata;

3. - relatiile conducator-subordonati : se refera la increderea pe care subordonatii o au in conducator si la masura in care acestia sunt dispusi sa il urmeze.

In functie de aceste trei dimensiuni critice, FIEDLER contureaza doua stiluri majore de conducere :

- unul orientat spre sarcini, in care preocuparea esentiala a conducatorului este de a asigura indeplinirea obiectivelor stabilite;

- celalalt este orientat spre realizarea unor relatii interpersonale cat mai bune, in care dorinta cea mai intensa a conducatorului este de a dobandi o puternica influenta personala asupra grupului si de a avea o pozitie marcanta in cadrul acestuia.

Al patrulea element care conditioneaza indeplinirea corespunzatoare a functiei de conducere a conducatorului este existenta unor comunicatii intense in cadrul sistemului economico-social respectiv.

Comunicatiile constituie, in acelasi timp, elementul esential pe care se bazeaza exercitarea functiei de coordonare a conducatorului cu care, de altfel, functie de antrenare, interfera profund si in anumite secvente ale realizarii ei se identifica total.