INTREPRINDEREA INDUSTRIALA - OBIECT DE REALIZARE A PRODUSELOR SI SERVICIILOR

INTREPRINDEREA INDUSTRIALA - OBIECT DE REALIZARE A PRODUSELOR SI SERVICIILOR

Definirea conceptului de intreprindere. Elemente. Caracteristici.

Intreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza in cadrul economiei nationale.

Potentialul si calitatea unei economii nationale depinde in masura decisiva de capacitatea de creare si functionare a unui numar cat mai mare de firme (intreprinderi) care sa furnizeze produse si servicii de buna calitate, la costuri si preturi reduse in cantitati concordante cu cerintele pietei interne si externe.

Intreprinderea constituie un sistem care, cu ajutorul resurselor umane, materiale si financiare produce bunuri si/sau servicii destinate vanzarii, fiind organizata printr-un centru de decizie care dispune de o anumita autonomie. Deci, intreprinderea poate fi definita prin trei caracteristici esentiale si anume: prin faptul ca ea reprezinta o organizatie economica, ca are o finalitate economica si ca dispune de o anumita autonomie de decizie.

De asemenea, intreprinderea reprezinta colectivitatea de oameni organizata potrivit anumitor cerinte juridice, economice si tehnologice, care concepe si desfasoara un complex de procese de munca, ce se concretizeaza in produse si servicii destinate sa satisfaca nevoile si dorintele consumatorilor, in conditiile obtinerii unui venit net sau profit maxim.

Intreprinderea (firma) este un sistem economico-social complex care incorporeaza resurse umane materiale si financiare. Este de asemenea un sistem dinamic, capabil sa se transforme si sa tinda spre forme ameliorate si care, la randul lor sa permita obtinerea unei eficiente maxime a activitatilor desfasurate. Cresterea complexitatii activitatilor intreprinderii determinata de marirea, diversificarea si specializarea productiei, reclama solutii de organizare si conducere noi, eficiente si a caror proiectare si aplicare necesita cunostinte teoretice si practice adecvate.

Unei intreprinderi productive ii sunt caracteristice urmatoarele elemente:

rolul dominant al factorului uman;

existenta unui set de obiective care determina ratiunea de a fi a intreprinderii (obiective fundamentale, derivate si specifice);

caracterul structural al activitatilor desfasurate conform obiectivelor si profilului sau;

interactiunile cu alte intreprinderi si organisme care constituie sistemul sau de relatii;

mediul socio-economic (ambianta) care exercita o serie de influente si care la randul sau este influentat de intreprindere;

statutul care da legitimitate intreprinderii, rolului si personalitatii sale in relatiile cu proprii membri si cu alte organisme.

In realizarea obiectivelor sale, intreprinderea indeplineste functiuni complexe, care grupeaza activitati omogene sau complementare ce au o anumita finalitate.

Principalele functiuni ale intreprinderii sunt:

a). Functiunea cercetare-dezvoltare, grupeaza activitatile care asigura dezvoltarea intreprinderii in concordanta cu evolutia mediului inconjurator (cercetare, investitii, organizare, planificare, etc.);

b) Functiunea productie, grupeaza activitatile care asigura transformarea materiilor prime in produse, sau succesiunea de lucrari necesare pentru prestarea unor servicii;

c) Functiunea comerciala, grupeaza activitatile care asigura comercializarea produselor si serviciilor si procurarea mijloacelor de productie;

d) Functiunea financiar-contabila, grupeaza activitatile prin care se asigura obtinerea si administrarea resurselor financiare;

e) Functiunea personal, grupeaza activitatile prin care se realizeaza valorificarea si dezvoltarea resurselor umane.

Functiunea de productie a intreprinderii. Cerintele realizarii acesteia.

In perioada de tranzitie de la economia centralizata la economia de piata, in continutul si rolul functiunilor intreprinderii s-au produs mutatii importante. Astfel, daca in economia centralizata, functiunea productie era functiunea declansatoare a tuturor activitatilor (planul de productie era stabilit de la centru, era obligatoriu si acestuia i se subordonau toate functiunile si activitatile) in economia de piata functiunea declansatoare a tuturor activitatilor este cea comerciala care, pe baza studiilor de marketing privind piata si evolutia ei, pe baza reclamei si publicitatii stabileste cerinta de produse si/sau servicii. Functiunea productie ocupa un loc central si reprezinta ratiunea de a fi a intreprinderii, dar nu mai este declansatoarea activitatilor ca in economia centralizata, subordonandu-se cerintelor pietei.

Asadar, functiunea productie trebuie sa asigure producerea bunurilor, executarea de lucrari sau servicii la termenele prevazute, in cantitatile cerute, la un cost de productie bine determinat de o anumita calitate, in conditiile optimizarii resurselor si a asigurarii perenitatii intreprinderii, a dezvoltarii acesteia si a competitivitatii.

Pornind de la continutul functiunii de productie, managerul general al intreprinderii, prin strategia adoptata si ansamblul deciziilor care se adopta trebuie sa urmareasca minimizarea riscurilor intreprinderii, optimizarea stocurilor, reducerea stocurilor de productie ale intreprinderii si diminuarea termenelor de livrare.

Folosind in mod judicios diferitele metode si tehnici de gestiune, conducerea intreprinderii va trebui sa urmareasca in permanenta reconceperea produselor fabricate, optimizarea cheltuielilor pentru diferite achizitii si cresterea productivitatii.

Locul productiei in structura organizatorica a intreprinderii

In general, structura in cadrul unui sistem reprezinta o configuratie stabila a relatiilor dintre elementele sistemului. Conceptia sistemica abordeaza intreprinderea in globalitatea sa si sub raportul relatiilor sale cu mediul inconjurator.

Potrivit acestei abordari, intreprinderea trebuie considerata prin interdependentele care exista intre diferitele elemente care compun intreprinderea, cum sunt subsistemele uman, tehnic, financiar si altele, precum si prin schimburile intreprinderii cu mediul inconjurator si influentele reciproce care exista intre acestea.

Conceptia sistemica considera intreprinderea ca un sistem deschis fata de mediul inconjurator, care are o anumita finalitate, urmarind realizarea unui obiectiv general si adaptiv - cu capacitate de a se adapta la cerintele si schimbarile care pot interveni in mediul inconjurator.

Daca se aplica conceptia sistemica la nivel de intreprindere, putem defini structura organizatorica a intreprinderii ca fiind configuratia legaturilor relativ stabile dintre subsistemele si elementele intreprinderii, concretizate in uzine si fabrici, sectii, sectoare, laboratoare, servicii si birouri, posturi de munca.

Structurile organizatorice ale unei intreprinderi, dupa modul cum sunt definite componentele, se diferentiaza in doua categorii:

a)      structuri procesuale;

b)      structuri compartimentale.

O structura procesuala ia in considerare partea procesuala ce se petrece in intreprindere, natura transformarilor care au loc, facand abstractie de organul efector. Deci, ea are drept subsisteme si elemente genurile de munca.

O structura compartimentala, in schimb, are drept subsisteme si elemente organele efectorii.