ANALIZA REZULTATELOR INTREPRINDERII

ANALIZA REZULTATELOR INTREPRINDERII

Contul de profit si pierdere (CPP)

Cheltuielile cuprind totalitatea elementelor de costuri suportate de intreprindere in cursul exercitiului sub forma sumelor sau valorilor platite sau deplatit:

consumuri, lucrarile executate si serviciile prestate de care beneficiaza intreprinderea;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligatii contractuale sau legale de intreprindere;

chetuieli exceptionale privind operatiile de gestiune (amenzi, donatii si subventii acordate, etc.) sau cele privind operatiile de capital (valoarea contabila neamortizataa imobilizarilor necorporale, corporale sau financiare cedate, distruse sau disparute).

In cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatelor intreprinderii se cuprind si amortizarile si provizioanele constituite. Cheltuielile cu amortizarile cuprind amortizarea imobilizarilor necorporale si corporale. Cheltuielile cu provizioanele cuprind:

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli, provizioanele privind imobilizarile;

provizioanelepentru deprecierea stocurilor si a productiei in curs de executie;

amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor;

provizioane reglementate.

Principalele elemente care formeaza veniturile sunt sumele sau valorile incasate sau de incasat din:

livrari de bunuri, executarea de lucrari, prestari servicii;

executarea unor obligatii legale sau contractuale din partea tertilor;

venituri exceptionale care se refera la operatiuni de gestiune sau operatiuni de capital.

In cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului exercitiului mai intra:

productia stocata;

productia imobilizata;

diminuarea sau anularea provizioanelor constituite care se inregistreaza dupa caz laveniturile din exploatare, financiare sau exceptionale.

Rezultatul exercitiului (profit sau pierdere) se determina ca diferenta intre veniturile si cheltuielile exercitiului, indiferent de data incasarii sau platii lor. Veniturile incasabile cuprind veniturile incasate in cursul exercitiului si veniturile de incasat in exercitiul urmator.

Cheltuielile platibile cuprind cheltuielile platibile in cursul exercitiului si cheltuielile de platit in exercitiul urmator. Veniturile incasabile, cheltuielile platibile majoreaza si respectiv diminueaza rezultatul net si trezoreria, in timp ce veniturile si cheltuielile calculate nu au influentadecat asupra rezultatului fara a afecta direct trezoreria intreprinderii.

Continutul informational al contului de profit si pierdere permite aprecierea performantelor intreprinderii evaluate prin soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinantare si riscul economic.

Soldurile intermediare de gestiune

Structura contului de profit si pierdere pe cele trei tipuri de activitati permite existenta unor solduri de acumulari banesti, potentiale, destinate sa indeplineasca o anumita functie de remunerare a factorilor de productie si de finantare a activitatii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG). Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabila a contului de profit si pierdere (CPP) pentru a pune in evidentamodul de functionare si rentabilitatea intreprinderii ca marja comerciala, productie a exercitiului, valoarea adaugata, rezultat al exploatarii, rezultat curent si net al exercitiului. SIG reprezinta de fapt palierele succesive in asumarea rezultatului final. Constructia indicatorilor se realizeaza in cascada pornind de la cel mai cuprinzator (productia exercitiului + marja comerciala) si incheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercitiului). Fiecare sold intermediar reflecta rezultatul gestiunii financiare la treapta respectiva de acumulare.

Marja comerciala (adaosul comercial) vizeaza in exclusivitate intreprinderile comerciale sau cu activitate mixta (industriala si comerciala). Activitatea comerciala presupune cumpararea si vanzarea marfurilor, marfurile fiind considerate bunuri cumparate pentru a fi revandute in aceeasi stare.

Excedentul vanzarii de marfuri in raport de costul de cumparare al acestora, reprezinta marja comerciala. Costul de cumparare al marfurilor vandute include pretul de cumparare (fara TVA) majorat cu cheltuielile accesorii de cumparare si corectat cu variatia stocurilor de marfuri.

Marja comerciala este principalul indicator de apreciere a performantei unei activitati comerciale. Marimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat in functie de tipul politicii de vanzare promovat de intreprindere.

Pentru aprecierea oportunitatii politicii comerciale promovata de intreprindere, marja comerciala trebuie descompusa pe produse sau evidentiata pe ramuri de activitate. Tot o data, variatia marjei comerciale trebuie explicata in functie de relatia stocurilor.

Marja comerciala se constituie ca un indicator de baza pentru studiile previzionale, permitand determinarea pragului de rentabilitate sau a punctului critic al unei activitati comerciale.

Intreprinderile industriale pot calcula similar si un indicator denumit "marja asupra consumurilor materiale', ca diferenta intre productia exercitiului si consumurile materiale si de cumparari de materii prime si materiale minus cresterea sau plus diminuarea stocurilor de materii prime si materiale in cursul perioadei de gestiune.

Productia exercitiului (in cadrul activititii industriale) include valoarea bunurilor si a serviciilor fabricate de intreprindere pentru a fi vandute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

Productia exercitiului se diferentiaza de indicatorul cifra de afaceri. La intreprinderea cu activitate mixta, cifra de afaceri evidentiaza vanzarile de marfuri si productia vanduta, in timp ce la intreprinderile industriale, aceasta reflecta doar productia vanduta. Productia exercitiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu, intrucat este format din elemente foarte eterogene: unele evaluate la pret de vanzare iar altele la cost de productie.

Valoarea adaugata (primul SIG) exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea fondurilor de productie, indeosebi a fortei de munca si capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti, in cadrul activitatii curente a intreprinderii.

Valoarea adaugata = Productia exercitiului +Marja comerciala - Consumuri de la terti

Consumuri de la terti = Cumparari de materii prime si materiale +/- Variatia stocurilor de materii prime si materiale + alte cheltuieli si cumparari externe

Valoarea adaugata nu este evidentiata in contul de profit si pierdere, dar acesta contine elemente pentru determinarea sa.

TabloulSIG evidentiaza prima metoda de calcul a valorii adaugate - metoda deductiva.

Valoarea astfel stabilita este o valoare adaugata, care nu tine cont de deprecierea activului imobilizat sub forma amortizarilor si a provizioanelor calculate.

Fundamentandu-se pe productia exercitiului, valoarea adaugata bruta, pastreaza caracterul eterogen al conceptului de productie. Aceasta limita poate fi depasita prin descompunerea soldului in doua componente corespunzatoare structurii productiei. Se obtine astfel valoarea adaugata vanduta corespunzatoare productiei vandute si valoarea adaugata produsa aferenta productiei stocate si imobilizate.

Adoptarea notiunii de valoare adaugata vanduta obliga intreprinderea producatoare la separarea costurilor de productie in costuri externe si costuri interne sau costuri adaugate.

Valoarea adaugata prezinta semnificatie si in perspectiva distribuirii veniturilor intreprinderii.

In fapt, valoarea adaugata reprezinta sursa de acumulari banesti pe care intreprinderea o poate utiliza pentru remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea economica a sa: salariati, stat, creditori, actionari.

O alta metoda de calcul a valorii adaugate este metoda aditionala. Aceasta marja de acumulare baneasca (VA) prezinta interes pentru ca:

realizeaza legatura intre nivelul micro si macroeconomic;

reprezinta un criteriu pentru aprecierea aportului specific al intreprinderii la realizarea productiei sale;

este criteriul de apreciere acresterii intreprinderii;

masoara gradul de integrare a intreprinderii prin raportul valorii adaugate/productie (cu cat rezultatul raportului este mai mare cu atat intreprinderea este mai integrata);

evidentiaza structura exploatarii, prin intermediul ratelor de repartizare a valorii adaugate;

reflecta gradul de utilizare a factorilor de productie;

permite in conditii de functionareidentice realizarea anumitor clasificatii sectoriale;

Informatiile furnizate de notiunea de VA trebuie interpretate cu prudenta. Astfel cresterea valorii adaugate nu este neaparat un semn de prosperitate pentru intreprindere, in masura in care aceasta crestere poate fi insotita de o scadere brusca a performantelor comerciale si de o inrautatire a trezoreriei.

Excedentul brut al exploatarii (EBE) se stabileste ca diferenta intrevaloarea adaugata (plus subventiile de exploatare), pe de o parte si impozitele, taxele si cheltuielile de personal, pe de alta parte. EBE exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare, resursa principala a intreprinderii.

Rolul EBE in analiza financiara poate fi urmarit sub trei aspecte:

a)      EBE este o masura a performantelor economice ale intreprinderii;

b)      EBE este independent de politica financiara a intreprinderii, de politica de investitii, de politica de dividend, de politica fiscala;

c)      EBE reprezinta o resursa financiara fundamentala pentru intreprindere.

Aceasta resursa fundamentala nu este decat o resursa de trezorerie potentiala, un cash-flow potential degajat de exploatare.

O parte din EBE se va regasi imobilizat in variatia nevoii de fond de rulment de exploatare. EBE exprima fluxul real de trezorerie al exploatarii, rezultat dupa acoperirea variatiei nevoii de fond de rulment de exploatare.

Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) priveste activitatea de exploatare normala si curenta a intreprinderii.

Rezultatul exploatarii = EBE + (Venituri din provizioane pentru exploatare - alte venituri din exploatare) - ( cheltuieli cu amortizarile si provizioane pentru exploatare) + alte cheltuieli pentru exploatare)

Rezultatul curent (profit sau pierdere) este determinat atat de rezultatul exploatarii normale si curente, cat si de cel al activititii financiare.

Rezultatul curent = Rezultatul exploatarii + Venituri financiare - Cheltuieli financiare

Daca:

Rezultatul curent este aproximativ zero: RC = 0 (venituri din exploatare si financiare au permis acoperirea exacta a cheltuielilor din exploatare si financiare)

Cazul 1. Pragul de rentabilitate curenta "levier financiar". Exploatarea foarte rentabila ar trebui sa permita intreprinderii refacerea situatiei financiare astfel incat cheltuielile financiare se vor diminua si rezultatul curent se va ameliora.

Cazul 2. Pragul de rentabilitate curenta "supravietuirea". Intreprinderea echilibreaza exploatarea, politica sa financiara ramanand in stare de supravietuire fara sa-si asume vreun risc financiar.

Cazul 3. Pragul de rentabilitate "transformare". Intreprinderea renunta la activitatea de exploatare nerentabila in favoarea activitatii financiare.

Rezultatul curent este pozitiv: RC > 0 ( intreprinderea degaja rentabilitatea din activitatea sa intrucat rezultatul exploatarii si rezultatul financiar nu sunt negative).

Cazul 1. Profit curent "managerul intreprinderii" - rezultatul exploatarii nu este absorbit de cheltuielile financiare.

Cazul 2. Profitul curent "supermarche" sau "holding" - intreprinderea desfasoara o activitate generatoare de lichiditati pentru care cauta cele mai bune plasamente posibile, supraveghind expansiunea pietei si gestiunea trezoreriei.

Cazul 3. Profitul curent "monopol" - intreprinderea ocupao pozitie forte pe piata, iar exploatarea rentabila permite degajarea unor lichiditati sporite.

Rezultatul curent este negativ: RC < 0 - activitatea curenta a intreprinderii nu degaja rentabilitate.

Cazul 1. Deficit curent "redresare" - intreprinderea echilibreaza rezultatul exploatarii, dar este grevata de impozitul cheltuielilor financiare.

Cazul 2. Deficit curent "dilema" - exploatarea nefiind rentabila, dar rezultatul financiar echilibrat, intreprinderea dispune de noi atuuri comeriale Daca da va trebui sa se indatoreze pentru a procura disponibilitatile necesare realizarii investitiilor sale.

Cazul 3. Deficit curent "criza" intreprinderea este in dificultate si trebuie sa-si restabileasca situatia financiara din fonduri proprii.

Rezultatul net al exercitiului exprimamarimea absoluta a rentabilitatii financiare cu care vor fi remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Profitul net se distribuie sub forma dividendelor.

3. Capacitatea de autofinantate

Se calculeaza pornind de la veniturile si cheltuielile gestiunii curente susceptibile a se transforma imediat sau la termen in fluxuri de trezorerie.

CAF poate fi determinata prin doua metode

metoda deductiva;

metoda aditionala.

Metoda aditionala - se porneste de la rezultatul net al exercitiului, la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari si provizioane) urmarite la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate. CAF dupa distribuirea dividendelor reprezinta autofinantarea globala. Aceasta are doua componente:

autofinantarea de mentinere;

autofinantarea neta.

Autofinantarea dementinere include resursele din care urmeaza sa se realizeze in viitor cheltuielile pentru mentinerea potentialului productiv, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare.

Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale intreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, avand ca efect o crestere a patrimoniului.

Importanta autofinantarii se poate deduce din avantajele pe care aceasta le ofera intreprinderii:

constituie un mijloc sigur de finantare, independent si stabil;

ofera libertatea deactiune intreprinderii fata de organismele financiare si de credit;

confera intreprinderii un grad mare de libertate privind alegerea investitiilor;

permite franarea indatorarii si reducerea cheltuielilor financiare;

permite masurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilitatii financiare;

reprezinta factorul hotarator in deschiderea accesului la piata de capital si atragerea capitalului extern.