Managementul resurselor umane si serviciile turistice

1. Managementul resurselor umane si serviciile turistice

Resursa umana reprezinta o resursa importanta pentru orice societate comerciala. Rolul managementului resurselor umane este esential pentru asigurarea calitatii resurselor umane prin recrutarea, selectia, perfectionarea, promovarea, salarizarea si motivarea acestora. Managementului resurselor umane ii revine un rol important in implementarea cu succes a unui sistem de asigurare a calitatii si de promovare a unor politici de calitate.

Umane interactioneaza cu Managementul Calitatii prin:

structura neconventionala a personalului actual si viitor al societatii comerciale;

corectitudinea indeplinirii sarcinilor din fisele posturilor, aplicarii intocmai a prevederilor de lucru;

modul de a privi activitatea, ca un mecanism dominant al implinirii individuale sau nu.

Specialistii in conducerea resurselor umane (CRU) din tara noastra apreciaza ca, in cadrul initiat de scoala relatiilor umane, noua orientare care se face tot mai mult simtita in practica conducerii este pe plan uman, tot atat de spectaculoasa pe cat a fost scoala clasica in plan tehnic. Ei motiveaza evolutia importanta a politicilor de personal prin:

a) schimbarile tehnice care au antrenat transformari profunde in organizarea muncii si conduita oamenilor;

b) schimbari economice si sociale (evolutia nevoilor si exigentelor consuma-torilor, ridicarea nivelului cultural si schimbarile modurilor de viata), care au marcat puternic politicile sociale ale intreprinderilor influentate in aceeasi masura de evolutia cadrului juridic si dezvoltarea sindicalismului;

c) schimbarile sociologice intervenite in conceptia referitoare la raporturile individ-munca. La dimensiunea fiziologica a omului trebuie sa se tina cont de recunoasterea apartenentei sociale si luarea in considerare a motivatiilor personale, psihologice si intelectuale, pentru a obtine o perspectiva mai larga a nevoilor omului la munca.

Managementul resurselor umane se refera la setul de decizii prin care agentiile de turism si intreprinderile prestatoare de servicii atrag candidatii pentru angajare, selectioneaza candidaturile corespunzatoare dupa caracterul profesionalis-mului si experientei personalului, angajeaza, motiveaza, recompenseaza, perfectio-neaza si controleaza implinirea atributiilor ce le-au fost repartizate, analizeaza per-formantele personalului angajat in vederea selectionarii candidaturii in eventua-litatea avansarii in functii manageriale la nivel mediu.

Acordand importanta cuvenita investitiilor cu caracter nematerial pentru obtinerea calificarii necesare, managementul intreprinderilor turistice analizeaza si performantele personalului angajat in vederea selectionarii candidaturii, in evaluarea avansarilor in functii manageriale la nivel mediu.

Datorita frecventelor mutatii care intervin in randul cererii privind diversificarea si permanenta innoire a serviciilor turistice, toate aceste activitati legate de manage-mentul resurselor umane se desfasoara pe durata ciclului de viata, a insasi existentei firmelor turistice.

Managementul resurselor umane in turism

Acceptand aprecierea ca in turismul romanesc se impune asigurarea unor servicii de calitate, atunci prioritara devine problematica resurselor de munca, aceasta indispensabila cu asigurarea calitatii bazei materiale a activitatii turistice. Competenta, educatia si pasiunea personalului care activeaza dau intreaga masura calitatii produsului turistic, instruirea si perfectionarea personalului constituind parghia principala prin care unitatile turistice reusesc sa se afirme.

In vederea asigurarii calitatii prestatiilor turistice, din punct de vedere al resurselor de munca, trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

pregatirea corespunzatoare a personalului;

respectarea disciplinei de productie.

Urmarirea si infaptuirea acestor obiective este corelata cu evolutia resurselor umane in turism. In turismul romanesc, din analiza statisticilor existente rezulta o tendinta de scadere mai accentuata a personalului ocupat in turism, mai accentuata decat evolutia la nivelul intregii economii nationale, situatie nefireasca tinand seama de avantajele turismului in raport cu alte ramuri.

O modalitate de grupare a lucratorilor din turism o reprezinta functia indeplinita, functie care poate fi asociata unui comportament de activitate, importantei si nivelului de pregatire. Din punct de vedere al sectorului in care lucreaza, personalul este ocupat in urmatoarele zone de activitate:

hoteluri: circa 45 %

alimentatie: 35 %

agentii de voiaj: 5 %

administratia turismului: 2 %

alte sectoare ale industriei turistice:  3 %

Din punct de vedere al rolului sau importantei functiei, lucratorii din turism indeplinesc functii directe si functii indirecte, dupa cum este prezentat in tab.6.

Din punct de vedere al pregatirii profesionale, grila structurii personalului se prezinta astfel (tabelul 7):

a)    cadre de conducere (cu studii superioare) - director, director adjunct - 10 %;

b)   tehnicieni in specialitate (scoli postliceale, colegii, alte forme de pregatire) - 8 %;

c)    personal de baza, avand calificarea de specialitate (medie si submedie) - 42 %;

d)   personal de baza fara calificare - 40 %.

Tabelul 6.

Tabelul 7. Structura populatiei ocupate pe grupe de varsta si ramuri ale economiei nationale.

Dupa sex si grupele de varsta, populatia ocupata in turism este preponderent feminina si relativ tanara, diferentiindu-se net de situatia inregistrata la nivelul economiei nationale. Ponderea mai mare a femeilor, mai ales in hoteluri si restaurante, reflecta specificul muncii din acest domeniu care, in anumite compartimente, presupune apti-tudini mai apropiate femeilor (rabdare, intelegere, tact, buna dispozitie, sensibilitate).

Din acest punct de vedre, dezvoltarea turismului la nivelul potentialului de care dispunem ar reprezenta o sansa pentru reducerea somerilor din randul populatiei feminine si a tineretului, ceea ce nu poate fi decat benefic pentru Romania.

Sub aspectul formelor de proprietate populatia ocupata este concentrata in sectorul privat al turismului, tendinta care este de asteptat sa se accentueze in viitor (tabelul 8).

Tabelul Structura populatiei ocupate pe forme de proprietate (%)

Din punct de vedere al statutului profesional, in turism, situatia se prezinta in felul urmator:

angajati cu statut de salariati:  90 %;

angajati cu statut de patroni:  7 %:

lucratori pe cont propriu: 3 %.

Paralel cu asigurarea necesarului de forta de munca, turismul este interesat si de formarea sa profesionala. Profesiile in turism, indeosebi din turismul hotelier, se disting prin urmatoarele caracteristici:

consum superior de munca vie comparativ cu alte ramuri de dimensiuni si / sau productie apropiata. Necesarul de munca la unitatea de produs este unul dintre cele mai ridicate, ceea ce presupune un numar mai mare de lucratori si conduce la o productivitate mai redusa, aceasta deoarece mecanizarea si automatizarea au o sfera de aplicare relativ limitata;

marea mobilitate a fortei de munca, chiar daca activitatea respectiva nu este sezoniera, au loc frecvente fluctuatii ale gradului de antrenare a fortei de munca, ceea ce necesita utilizarea personalului suplimentar ocazional pentru zilele de maxima intensitate turistica;

munca in contratimp fata de programul obisnuit de munca (week-end -uri, sarbatori, concedii etc.) provoaca mari dificultati de recrutare a fortei de munca, in special a persoanelor tinere;

dimensiunea larga a zilei de munca, in sensul ca munca in turism presupune angajarea intregului timp disponibil pe parcursul unei zile, provocand pe plan familial si social consecinte grave;

oboseala fizica si nervoasa, in perioadele de maxim aflux turistic;

constrangeri psihologice, in sensul ca personalul care intra in contact cu clientela turistica trebuie sa aiba stapanire de sine, buna dispozitie si rabdare;

un nivel ridicat si complex de pregatire, apropiat de cel al clientilor, mai ales pentru acei lucratori care intra in contact direct cu turistii (cunoasterea unei limbi de circulatie internationala, sa poata oferi informatii de larga utilitate, comportament civilizat etc.);

raspundere materiala si morala ridicata, prin implicarea nemijlocita a unei parti importante a lucratorilor in turism in procesul servirii consumatorilor; raspunderea materiala este determinata de valorile materiale pe care le au in grija, le gestioneaza si le manipuleaza lucratorii, la care se adauga si responsa-bilitatea pentru bunurile turistilor aflati in unitatile de cazare hoteliera si similare; raspunderea morala se manifesta prin realizarea unor elemente de ordin cantitativ (volum de servicii prestate, numar de turisti / clienti serviti cat si a unor cerinte de ordin calitativ, cum sunt cele legate de nivelul servirii sau gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor.

Aceste caracteristici ale profesiilor in turism isi pun amprenta asupra activitatii de recrutare si permanentizare a personalului, cat si asupra procesului de formare profesionala. Activitatea de formare profesionala a fortei de munca are drept scop stabilirea unui raport intre formarea profesionala si utilizarea sa, rolul invatamantului in formarea personalului din domeniul turismului fiind prioritara, indeosebi a celui de conducere si cu activitate permanenta.

In acest scop, in domeniul formarii si desavarsirii personalului in turism se preconizeaza:

perfectionarea pregatirii manageriale a cadrelor din turism, prin Institutul National de Formare si Management in Turism si cu colaborarea expertilor straini;

stimularea ridicarii nivelului calitativ al pregatirii profesionale prin semi-narii si concursuri organizate la nivel national, pe specialitati;

accelerarea procesului de restructurare, privatizare si modernizare a invatamantului turistic;

asigurarea reconversiei fortei de munca disponibilizata din alte ramuri prin recalificare in turism.

Pe categorii profesionale necesitatile de pregatire includ:

pentru manageri:

T    modul de operare in economia de piata;

T    tehnici de formare profesionala astfel incat acestia sa joace un rol important in formarea fortei de munca;

T    managementul personalului si probleme de marketing;

2. Planificarea necesarului de personal

Stabilirea necesarului de personal este o activitate ce presupune fundamen-tarea riguroasa, stiintifica a numarului si structurii personalului astfel incat sa fie indeplinite, in conditii de calitate, sarcinile ce revin fiecarui post, precum si satisfa-cerea cerintelor clientilor la un nivel ridicat.

Stabilirea necesarului de personal presupune realizarea unui echilibru intre interesele imediate ale societatii comerciale ce se concretizeaza in obtinerea de profit prin realizarea unor cheltuieli cat mai mici cu personalul, si interesele pe termen lung, ce se concretizeaza in nivelul de satisfacere al clientilor (fig.6; fig.7).

Fig.6. Echilibrul intereselor imediate ale societatii comerciale

Pentru intreprinderea de turism, la stabilirea necesarului de personal, se vor urmari urmatoarele criterii (fig.8):

Stabilirea numarului de personal necesar (operativ, administrativ etc.);

Stabilirea structurii angajatilor (ospatari, bucatari, ingrijitori, receptioneri, bagajisti, guvernante etc.);

Pregatire profesionala (studii de specialitate);

Cunostinte generale (limbi straine, cultura generala);

Moralitate si interdependente profesionale.

Turismul, ca activitate economica de servicii, se incadreaza in tendinta de adaptare, datorita eterogenitatii ocupatiilor din domeniul turismului, precum si a sistemelor de ocupare a fortei de munca din acest domeniu.

Fig.7. Procesul planificarii personalului

Fig. Graficul necesarului de personal pentru o intreprindere de turism

Principalii factori care determina eterogenitatea ocupatiilor in turism sunt:

eterogenitatea tehnica - are efecte asupra necesarului de forta de munca, nivelului de calificare etc.;

concentrarea economica - exprimata in numarul angajatilor.

Planificarea necesarului de personal in domeniul turismului trebuie sa tina seama de urmatoarele caracteristici care se manifesta in acest domeniu in privinta angajatilor:

tendinta de feminizare a ocupatiilor - femeile, prin aptitudinile pe care le au, fiind mai potrivite anumitor cerinte profesionale specifice turismului (ex. bucatarie, servire, curatenie etc.);

folosirea muncii cu timp partial - solutie preferata de tineri si femei si care este datorata sezonalitatii si fluctuatiei cererii din turism (ex. angajarile de elevi si studenti in perioada vacantelor de vara, pe litoral, cand cererea este foarte mare).

Pentru domeniul turismului se preteaza modelul de gestiune flexibila a fortei de munca cu urmatoarele categorii de angajati:

manageri generali si operationali (director, maitre d'hotel);

specialisti - cu un grad inalt de specializare (somelier, sosier);

salariati generalisti - relativ polivalenti (cameriste, receptioneri, barmani);

angajati cu timp partial (ospatari, bagajisti etc.);

colaboratori (ghizi).

Calitatea resurselor umane ale unei intreprinderi de turism depinde de profesionalismul ce se manifesta in toate etapele recrutarii personalului. La baza acestora se gaseste necesarul de personal. (fig.9).

Fig.9. Etapele recrutarii personalului

Dezvoltarea si modernizarea economiei are efecte asupra activitatii turistice, acestea manifestandu-se prin cresterea complexitatii activitatii, cat si prin necesitatea obtinerii unei eficiente sporite pe toate planurile (profit, productivitatea muncii, satisfactia clientilor etc.).

Managementul de personal presupune folosirea si aplicarea unui ansamblu de principii care sa asigure valorificarea la maximum a posibilitatilor, acesta realizandu-se prin:

orientarea profesionala adecvata (cursuri de calificare, informare permanenta);

selectie si recrutare pe criterii profesionale;

recrutarea din randul absolventilor diferitelor forme de invatamant;

diviziunea muncii cu efecte asupra:

T    usurarii eforturilor si cresterii productivitatii muncii;

T    folosirea integrala si eficienta a timpului;

T    repartizarea in functie de pregatire si insusiri;

T    delimitarea si cresterea raspunderii personale in activitatea desfasurata;

T    inlesnirea coordonarii si controlului sarcinilor repartizate.

9.3. Politici de personal - cerinte, obiective si factori care influenteaza politica de personal

Politica de personal consta in ansamblul preocuparilor pe termen mediu si lung privind organizarea si conducerea previzionala a resurselor umane in turism. In fig.10. sunt prezentate obiectivele generale ale politicii de personal.

Raspunderea materiala este determinata de valorile materiale pe care lucratorii le au in grija, le gestioneaza si le manipuleaza (mobilier, echipamente, utilaje si instalatii, materii prime). La aceste valori se adauga, pentru multe categorii de persoane, responsabilitatea fata de bunurile turistilor aflati in unitatile de cazare hoteliera si similare.

Raspunderea morala se refera, in principal, la raporturile intre lucratorul de turism si consumator. Munca lucratorilor presupune, alaturi de realizarea unor elemente de ordin cantitativ, volum de servicii prestate, de marfuri comercializate, numar de turisti / clienti - si indeplinirea unor cerinte de ordin calitativ, precum si cele legate de nivelul servirii sau gradului de satisfacere a nevoilor consumatorilor.

Dezvoltarea turismului si sporirea exigentelor consumatorilor antreneaza o crestere a raspunderii materiale si morale a personalului, ceea ce se reflecta si in obiectivele generale ale politicii de personal.

In procesul de selectie va trebui sa se tina seama atat de o serie de cerinte generale ale politicii de personal cat si de pregatirea profesionala, corectitudinea, rabdarea, solicitudinea, capacitatea de a descifra trasaturile de caracter ale turistului si de a anticipa nevoile acestuia (fig. 11).

Datorita specificului activitatii de turism, in special in perioadele de varf, lucratorul trebuie sa faca fata multor solicitari complexe, sa indeplineasca atributii conexe celor pe care le incumba functia, ceea ce conduce uneori la carente in politica de personal (fig. 12).

Pentru a evita aceste carente, politica de personal trebuie sa tina seama, in primul rand, de particularitatile muncii in turism, si anume:

contactul direct intre lucrator si client / turist;

ocuparea sezoniera / temporara;

prezenta muncii cu timp partial;

munca in contratimp.

Fig. 10. Obiectivele generale ale politicii de personal

Fig. 11. Cerintele politicii de personal

In ansamblul lor, particularitatile muncii in turism influenteaza nemijlocit numarul si dinamica lucratorilor, structura acestora, nivelul productivitatii muncii, sistemele de cointeresare si, corespunzator, politicile de selectie si recrutare (fig.13), organizarea pregatirii profesionale.

Fig.12. Carente legate de politica de personal

Fig.13. Politica de personal

3. MANAGEMENTUL SI CALITATEA
SERVICIILOR IN ECOTURISM

Impactul turism - mediul inconjurator

Strategia de dezvoltare internationala a condus la dezvoltarea turismului mondial, pentru a se instaura o noua ordine economica mondiala, pentru a reduce discordanta existenta intre tarile industrializate si cele in curs de dezvoltare. Turismul este considerat ca o activitate majora in viata natiunilor din cauza influentei directe asupra sectoarelor sociale, culturale, educative, economice, cu larga deschidere spre schimburile internationale.

Datorita unor cresteri importante a numarului de turisti, dupa anul 2000, turismul va determina un consum sporit de resurse turistice. Acestea nu sunt decat parti componente ale mediului ambiant, si de calitatea acestora vor depinde eficienta si valoarea turismului practicat. Turismul va produce impact asupra cadrului natural si social. In viziune ecologica, turismul se afla in interactiune cu elementele abiotice, biotice, antropice, sociale, culturale ale mediului, depasind sfera stricta a mediului inconjurator.

Turismul, este dependent de mediul inconjurator, acesta reprezentand materia sa prima, obiectul si domeniul de activitate si de desfasurare a turismului fiind suportul sau cadru, purtatorul resurselor sale. Turismul se desfasoara in mediu si prin mediu, calitatea acestuia permitand dezvoltarea sau sistarea activitatilor turistice. Prin exigentele pe care le revendica turismul se declara ca parte integranta a mediului inconjurator.

Evolutia actuala a turismului este caracterizata de profunda innoire a ofertei turistice mondiale prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare din punct de vedere calitativ sau cantitativ. Activitatile turistice determina in timp si spatiu efecte potentiale asupra mediului, sanatatii sau sistemului social. Aceste influente cumulate sunt exprimate de notiunea de impact.

Degradarea mediului este o problema aparuta si accentuata odata cu accelerarea cresterii demografice, care a determinat transformarea de catre om a unor zone din ce in ce mai mari de pe planeta.

Protectia si conservarea mediului, necesitate obiectiva a dezvoltarii turismului

Ca orice industrie care se doreste competitiva si prospera, turismul apeleaza la o materie prima capabila sa satisfaca conditiile de calitate solicitate pentru realizarea acestor deziderate. In acceptiunea tuturor ofertantilor de turism, materia prima folosita de aceasta industrie o reprezinta mediul ambiant. Pastrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale constituie conditia necesara pentru perpetuarea si dezvoltarea continua a consumului turistic.

Protectia mediului se refera la

Gospodarirea rationala a resurselor;

Evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii;

Evitarea poluarii mediului;

Reconstructia ecologica a mediului.

Protectiei mediului i se acorda, la nivel mondial, o importanta crescanda, existand organisme nationale si internationale specializate.

Calitatea mediului este afectata de doua grupe de factori esentiali: factori cu caracter obiectiv, rezultati din manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile si factori subiectivi, cauzati de activitati umane. Calitatea mediului este determinata de calitatea apelor, a aerului, a solului, de starea bunurilor materiale si de sanatatea populatiei si are mari consecinte in plan economic.

Mediul inconjurator si calitatea acestuia se afla intr-o relatie directa cu viata omului si cu starea lui de sanatate. Activitatile turistice, desfasurate nerational si necontrolat, in teritoriu pot contribui la distrugerea mediului.

Relieful, reteaua hidrografica, peisajul, resursele naturale de factura balneara, monumentele naturii, la care se adauga resursele antropice ca monumente de arhitectura si arta, siturile arheologice si istorice, reprezinta componente ale mediului ambiant si se constituie in resurse de oferta si atractie turistica, favorizante pentru desfasurarea unor multiple forme de turism: de la drumetie, odihna si recreare, la turismul de sanatate sau cel cultural. Cu cat aceste resurse sunt mai variate si complexe, dar mai ales nealterate si neafectate de activitati distructive, cu atat atractia lor devine mai puternica si genereaza activitati diversificate, raspunzand astfel unor foarte variate motivatii turistice.

4. Aspecte ale degradarii mediului prin turism

Efectele progresului tehnic stiintific si social s-au concretizat intr-o serie de modificari ale mediului, cele mai multe fiind negative. Serviciile, prin eterogenitatea dar si dinamismul lor, sunt cele care pe de o parte degradeaza mediul, dar pe de alta parte incearca si reusesc protejarea acestuia.

Poluarea apelor, solului si subsolului este determinata de extinderea unor activitati cu caracter agricol si industrial, urbanizarea, precum si activitatile legate de petrecerea timpului liber, care implica:

Degradarea peisajului;

Degradarea florei si faunei;

Deteriorarea monumentelor.

Toti acestia sunt factori degradanti care pot fi opriti printr-o folosire rationala a tuturor resurselor naturale existente, prin activitati de combatere a distrugerii mediului si dezvoltarea unor servicii, cum ar fi cele de informare sau invatamant, care au un rol educativ, antrenand societatea intr-un act de constientizare a nece-sitatii imbunatatirii calitative a mediului.

Actiunile distructive ale unor activitati turistice se manifesta, in principal, prin folosirea necorespunzatoare a mediului ambiant, in scopuri recreative si de agrement, dublata de o interventie brutala a omului asupra peisajului si resurselor naturale. Aceste practici nocive se intalnesc mai ales in zonele de mare atractivitate, situate in spatiile populate, sau in imediata apropiere a marilor aglomerari urbane. Totodata, absenta unor reglementari privind comportamentul vizitatorilor, insotite de o lipsa a monitorizarii zonei sau obiectivelor, favorizeaza desfasurarea activitatilor care afecteaza calitatea mediului si pun in pericol integritatea si conservarea obiectivelor. Astfel de cazuri se intalnesc, mai frecvent in urmatoarele situatii:

1. Circulatia turistica necontrolata in principal in perioadele de week-end, care atrage fluxuri importante de vizitatori. Prejudiciile pricinuite sunt profunde si, adesea, pot avea un caracter ireversibil. Pot fi mentionate in acest sens: distru-gerea vegetatiei si florei, ruperea copacilor si a puietilor, distrugerea semintisului natural, desprinderea de roci, braconajul, au ca rezultat impiedicarea regenerarii plantelor, terasarea solului, tulburarea biotopilor specifici vanatului si faunei, mergand uneori pana la disparitia unor specii de plante si animale.

Circulatia turistica necontrolata efectuata la obiectivele turistice naturale sau antropice provoaca, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibila a unor atractii turistice, care uneori au avut caracter de unicat. Vizitarea intensiva a unor monumente turistice, arhitectonice si de arta, in conditii improprii (iluminat cu lumanari, dotari tehnice de aerisire sau de poluare necorespunzatoare etc.) a condus la degradarea frescelor de mare valoare din manastiri, a picturilor din cadrul unor monumente de arta, distrugerea formatiilor carstice din interiorul pesterilor etc. Stationarea pentru picnic sau instalarea de corturi in zone de mare atractivitate provoaca, inevitabil, degradarea peisajului si a altor componente ale mediului ambiant.

Fenomenul poluarii naturii s-a amplificat o data cu patrunderea turismului automobilistic in locuri pana nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport. Nerespectand traseele amenajate de acces, turistii patrund pe drumuri ocolite, oprindu-se in poieni pitoresti si provocand distrugerea pajistilor, a arbustilor si florei, prin strivirea acesteia sau sub influenta gazelor de esapament, scurgerilor de ulei, etc. Turismul automobilistic necontrolat altereaza calitatile aerului sau factorilor de cura, influentand negativ si tratamentele balneare specifice.

3. Conceptia gresita de valorificare a resurselor naturale si in special a factorilor naturali de cura afecteaza potentialul turistic, prin exploatarea nestiintifica si nerationala a acestuia si realizarea necorespunzatoare a obiectivelor de investitii cu caracter turistic, care se concretizeaza prin:

supradimensionarea statiunilor din punct de vedere al capacitatilor de primire si tratament, comparativ cu capacitatea potentialului resurselor destinate unei exploatari nerationale;

nerespectarea principiilor de protectie si exploatare a substantelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale si termominerale, a namolurilor terapeutice, etc.

Dezvoltarea nesistematizata a localitatilor turistice, in special a statiunilor, neajuns caracterizat prin:

proiectarea necorespunzatoare a obiectivelor de investiti cu caracter turistic;

stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materiala turistica;

realizarea de constructii inestetice, neadaptate specificul arhitectonic traditional sau specificului etnografic si natural al zonei;

ocuparea intensiva a spatiului cu constructii turistice.

5. Amenajari deficitare pentru vizitarea pesterilor - obiective de mare atractivitate turistica, executate fara respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrari. Efectele rezultate constau in degradarea totala sau partiala a acestora, cum este cazul pesterilor Muierii, Ialomitei, etc.

5. Conceptul de dezvoltare durabila in turism

In ultima perioada a fost adoptat si in ramura turismului conceptul de dezvoltare durabila, utilizat si in alte sectoare de activitate. Pentru turism acest concept a fost enuntat de conferinta Uniunii Internationale de Conservare a Naturii (UICN), astfel: Dezvoltarea durabila este un proces care se desfasoara fara a distruge sau a epuiza resursele, asigurand dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate intr-un ritm identic cu cel de reinnoire a lor, renuntandu-se la exploatare atunci cand resursa se regene-reaza foarte lent, pentru a o inlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate in asa fel, incat de ele sa beneficieze si generatiile viitoare.

Exista trei principii majore de dezvoltare durabila:

durabilitatea ecologica, asiguratoare a unei dezvoltari suportabile cu menti-nerea tuturor proceselor ecologice esentiale, mai ales a diversitatii resurselor biologice;

durabilitatea sociala si culturala, ce genereaza o dezvoltare economica favorabila membrilor societatii, compatibila cu cultura si valorile de cultura si civilizatie existente, cu pastrarea identitatilor comunitare;

durabilitatea economica, asigurand o dezvoltare economica eficienta, resur-sele fiind astfel gestionate, incat sa existe si in viitor.

Din punct de vedere al protejarii mediului, avantajele promovarii unui turism durabil rezida din urmatoarele aspecte:

turismul durabil favorizeaza intelegerea efectelor activitatilor de turism asupra mediului natural, cultural si uman;

asigura realizarea unei planificari si zonari a teritoriului care sa permita o dezvoltare turistica adaptata la capacitatea de suport a ecosistemelor;

orienteaza realizarea unor dotari si instalatii de agrement, care poate fi benefica si pentru populatia locala si poate contribui astfel cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, cladirilor si vestigiilor istorice , etc.;

favorizeaza utilizarea rentabila a terenurilor cu randament agricol scazut;

respecta si asigura cerintele de protectie a mediului si de crestere a bunastarii economice si sociale a comunicatilor locale.

Ca urmare a dezvoltarii stiintei mediului ambiant, a cresterii volumului de informatii privind stiintele economice si sociale, a aprofundarii cercetarii in aceste domenii de activitate, conexiunea acestora cu industria turistica au condus la delimitarea urmatoarelor tipuri - capacitate de suport pentru turism:

capacitatea ecologica, stabileste nivelul de dezvoltare a structurilor si activitatilor turistice fara a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de degradare a com-ponentelor acestuia. Se au in vedere componentele naturale-aer, apa, sol, vege-tatie, fauna - si procesul de productie si refacere economica, care sa nu implice costuri de investitii deosebite, determinate de degradarea unor destinatii turistice;

capacitatea fizica, stabileste nivelul de saturatie pe care il pot atinge activi-tatile turistice, dincolo de care incep sa apara probleme legate de mediu. Dezvoltarea ascendenta a turismului, manifestata in ultimele decenii, ridica problema aparitiei multor forme de poluare (de litoral, a zonelor montane). Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se face prin investitii in tehnologie performanta si servicii turistice de inalt nivel calitativ;

Denumirea ecoturismului, ecoturism durabil

La finele secolului XX, ecoturismul devine un domeniu care incepe sa castige o tot mai mare importanta.

Ecoturismul este un turism fondat pe natura si cultura traditionala care presupune o cunoastere si o interpretare a mediului natural si antropic ce se doreste sa fie gestionat intr-o masura ecologica si durabila.

Ecoturismul este un turism practicat in spatii naturale salbatice si culturale traditionale putin modificate de om si care trebuie sa constituie sanctuare de protectie a naturii si a formelor ancestrale de civilizatie, pentru a sprijinii dezvoltarea economica a comunitatilor locale.

Ecoturismul se detaseaza de celelalte forme de turism prin legatura mult mai directa si stransa cu mediul natural si cultural.

Ecoturismul reprezinta de fapt cea mai valoroasa forma de manifestare a turismului durabil. Ideea de turism durabil este de data mai recenta, isi are originea in ideea Conferintei de la RIO din 1992.

Ecoturismul durabil reprezinta dezvoltarea firmelor de turism, managementul si marketingul turistic care sa respecte integritatea naturala, sociala, economica a mediului, prin exploatarea resurselor naturale si culturale si in interesul generatiilor viitoare.

Dezvoltarea durabila tine cont de modul de sosire si de interesele dintre gazde si de vizitatori, dintr-o anumita regiune. O asemenea politica turistica asigura o functionare ecologica, economica, social-culturala durabila la toate nivelurile de referinta si aceasta in raport cu nevoile de utilizare endogene si exogene.

Fig. 10.1

La inceputul conturarii notiunii de ecoturism, aceasta avea un camp mai redus de actiune, prezentat in fig. 10.1. Astazi, aceasta relatie are o cu totul alta configuratie, ca urmare a faptului ca problemele de protectie a mediului inconjurator au o cu totul alta prioritate (fig. 10.2.).

Fig. 10.2

Asigurarea unui ecoturism presupune:

mijlocul de transport utilizat - preferinta se indreapta catre tren, pe distante lungi, sau bicicleta, calarie, barci cu vasle;

calitatea peisajelor si a patrimoniului arhitectural (pastrarea stilului traditional al satelor vechi, estetica peisajelor agricole);

integrarea structurilor de primire in mediul inconjurator (pastrarea sau restaurarea unor structuri mai vechi-crama viticola, moara veche, canton, forestier, casa de tara, ferma agricola veche);

gestionarea unitatilor turistice conform cerintelor de mediu (utilizarea energiei alternative);

rolul formativ-educativ - actiunea gazdelor de a face cunoscute vizitatorilor valoarea si calitatea mediului ambiant si rolul pe care il are omul in transfor-marea si protectia mediului sau a modurilor de viata traditionala;

intalnirea cu rezidentii - turistii vor fi sensibili in fata manifestarilor de perso-nalitate a localnicilor etc.;

continutul produsului turistic - informatii valoroase referitor la plante, minerale, vinuri, gastronomie si abordarea unor teme ca ecologie forestiera, gestionarea siturilor turistice;

posibilitatea de observare directa a naturii;

locul de primire va fi ales la marginea zonelor de migratie, de cuibarit, a pasarilor, locuri de vegetatie interesante pentru botanisti etc.

6. Managementul ecoturistic, procesul de globalizare a politicilor ecologice

Politica de management ecoturistic imbina formele de management cu cele de mediu pentru a pune bazele unei dezvoltari si promovari durabile a turismului. Pe plan mondial, atat tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvoltare se confrunta cu probleme de poluare mai grave sau in curs de evolutie. Existenta unor fenomene globale de poluare cum ar fi: efectul de sera, distrugerea stratului de ozon, poluarea apelor de suprafata, reducerea biodiversitatii, particule radioactive etc. se manifesta tot mai agresiv, influentand negativ populatia globului.

In Romania, politica interna si externa trebuie gandite prin prisma unor obiective strategice:

Marile puteri trebuie sa incerce sa cunoasca mai bine particularitatile economice ale tarilor mici si mijlocii in contextul globalizarii proceselor economice;

In conceptia organismelor economice internationale, cresterea economica va trebui sa porneasca de la principiul localizarii prin care se urmareste dezvoltarea si ascensiunea economica a provinciilor, oraselor, comunelor rurale;

Procesul de globalizare accelerata a economiei mondiale va pune accent pe imbunatatirea comunicatiilor, a transporturilor si desfiintarea barierelor comer-ciale prin care lumea devine mai mica la nivel planetar;

Globalizarea presupune o mai larga participare a populatiilor locale in domeniul politicii si a deciziilor economice cat si un proces mai amplu de descentralizare si de crestere a autonomiei locale prin care se recunoaste o anumita identitate socio-economica si culturala.

Globalizarea ofera atat riscuri cat si beneficii, acestea fiind:

largirea pietelor, dezvoltarea tehnicii;

cresterea productivitatii, imbunatatirea standardului de viata;

produce si teama de reducere a locurilor de munca, prin importarea de produse;

instabilitate financiara determinata de patrunderea fluxurilor inconstante ala capitalului strain;

amenintarile legate de problemele de poluare ale mediului ambiant.

Educatia ecologica pentru ocrotirea naturii si a potentialului turistic trebuie sa aiba caracter permanent. Analizand toate aspectele privind mediul ambiant, ca potential turistic, se poate stabili ca protectia si conservarea lui se realizeaza in cadrul unei conceptii de ansamblu a dezvoltarii economice a tarii, conceptie situata la acelasi nivel de importanta ca si problemele de dezvoltare generala a economiei.

Elementele de continut ale globalizarii

Fenomenul globalizarii are forme proprii de manifestare, care influenteaza in mod direct mai ales tarile in curs de dezvoltare economica. Problemele de mediu pot fi globale, regionale sau locale. Problemele globale apar la nivelul intregului glob, necesitand actiuni concertate din partea tuturor sectoarelor comunitatilor locale, nationale si internationale.

Problemele regionale apar intr-una sau mai multe regiuni ale lumii, pot deveni probleme globale, dar nu sunt suficient de importante pentru a necesita un raspuns global. Focalizarea pe ingrijorari locale, necesita un raspuns la nivel national in cadrul politicii guvernamentale nationale de mediu.

Romania este poluata, atat de practicarea unor procedee industriale de tip depasit in cele mai multe sectoare industriale ale chimiei, materialelor de constructii, industrii extractive, etc., cat si de nedezvoltarea unei industrii de reintroducere in circuitul productiv a materialelor secundare, sau de promovare a unor tehnologii de productie de tip ecologic.

Pericolele majore pentru mediu sunt: suprapopularea, disparitia speciilor, distru-gerea resurselor naturale, deseurile, poluarea aerului si incalzirea globului. De aici re-zulta si obiectivele majore pentru protectia mediului: resursele, emisiile, riscul si educatia.

Totodata s a demonstrat ca trei elemente detin ponderea in procesul globa-lizarii: comertul, fluxurile financiare si problemele mediului.

Elementele globalizarii ecoturismului:

identificarea tuturor resurselor naturale si antropice cu valente turistice;

exploatarea durabila a resurselor turistice;

limitarea supraconsumului si a pierderilor;

pastrarea biodiversitatii si a identitatii culturale;

integrarea industriei turistice in procesul de planificare economica;

sustinerea economiilor locale;

implicarea populatiilor locale;

consultarea specialistilor si populatiei pentru investitiile de interes major;

pregatirea si perfectionarea personalului angajat in turism;

marketing turistic adecvat cerintelor de protectie a mediului inconjurator;

utilizarea cercetarii in domeniu pentru realizarea unor studii de piata, fezabilitate, audit financiar, de mediu sau turistic, monitorizarea activitatilor si circulatiei turistice.

Planificarea si dezvoltarea turistica durabila

Dezvoltarea abila este definita in Raportul Brundland ca reprezentand "dez-voltarea care satisface necesitatile prezentului fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati". Conform conceptului economic si ecologic, cresterea economica si a bunastarii oamenilor depind de existenta resurselor naturale pe care se sprijina toate sistemele vii. UNEP (Programul Natiunilor Unite pentru Mediu), defineste dezvoltarea durabila ca "dezvoltarea care imbunatateste calitatea vietii oamenilor, in limita capacitatii de suport a sistemelor de viata al Pamantului".

Experienta multor tari ale lumii a demonstrat ca, pe termen lung, o abordare planificata a dezvoltarii turistice poate aduce beneficii si poate satisface diferite categorii de turisti. Prin planificare se doreste rezolvarea unor probleme cu care se confrunta toate tarile globului si anume:

stabilizarea populatiei;

reducerea dependentei de petrol;

dezvoltarea resurselor de energii regenerabile;

conservarea solului;

protejarea sistemelor biologice ale pamantului;

reciclarea materialelor.

La nivel national, turismul trebuie planificat. Planificarea are in vedere: politicile de administrare turistica, structura planurilor, nivelurile serviciilor, factorii institutionali si toate celelalte elemente necesare dezvoltarii si gestionarii activitatilor turistice. In etapa de tranzitie a Romaniei la economia de piata, turismul trebuie regandit din perspectiva planificarii.

Protectia si conservarea mediului si a potentialului turistic se contureaza ca o activitate distincta, avand probleme specifice, care solicita colaborarea specialistilor din domenii variate. In vederea dezvoltarii unui turism durabil, tari cu vechi traditii turistice, adoptand o planificare turistica la nivel national fundamental pe aspectul protejarii resurselor turistice proprii, au luat in calcul trei obiective turistice:

economic, esential in identificarea, valorificarea si cresterea gradului de exploatare si valorificare a resurselor;

ecologic, prin evitarea degradarii, poluarii mediului si asigurarea unei exploatari echilibrate si pe termen lung a resurselor turistice;

social, prin cresterea numarului locurilor de munca, practicarea unor meserii traditionale, atragerea populatiei la practicarea turismului - ca masura de regenerare fizica si psihica a populatiei.

In concordanta cu aceste cerinte, a aparut necesitatea elaborarii si adoptarii unor planuri nationale de dezvoltare a turismului, menite sa permita conjugarea experientei si pozitiilor principalilor agenti economici: administratie publica, organizatii patronale, asociatii si organizatii profesionale, sociale, sindicale, specialisti in cercetarea de profil.

Planurile de dezvoltare turistica care au la baza prognoze pe termen lung, globale, pe forme de turism, in concordanta cu tendintele pietelor externe si planuri concrete, realizate pe termen mediu (patru - cinci ani) sau scurt (unu-trei ani), elaborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt fundamentate pe standardele si normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea si modernizarea structurilor si serviciilor turistice.

Procesul reformei turistice din Romania va trebui sa creeze cadrul necesar pentru o dezvoltare durabila in acest domeniu.

Elaborarea prognozelor si planurilor de dezvoltare turistica reprezinta principalul punct de sustinere a strategiei de realizare a unui turism durabil, care presupune:

conservarea resurselor turistice naturale si antropice, in scopul unei utilizari continue in viitor;

cresterea nivelului de trai al comunitatilor locale;

mai buna cunoastere si constientizare de catre populatia locala si vizitatori a ideii de conservare etc.

Planificarea turismului reprezinta o forma de control al viitorului, legat de strategia de planificare a mediului. Planificarea ecologica presupune supravegherea si analiza tuturor elementelor de mediu, in scopul determinarii celor mai adecvate modele de dezvoltare si amenajate teritoriala. Planurile pe termen mediu si scurt sunt benefice, indeosebi pentru sprijinirea dezvoltarii locale si regionale.

Legat de specificul potentialului turistic al Romaniei, principalele actiuni ce vizeaza protejarea si conservarea mediului si a resurselor turistice se concretizeaza in adoptarea urmatoarelor masuri:

exploatarea stiintifica, rationala a resurselor turistice, astfel incat ritmul de exploatare a acestora sa nu depaseasca ritmul lor de reciclare si regenerare;

valorificarea in turism a resurselor cu valente turistice, solutionata in contextul valorificarii tuturor resurselor naturale si a protectiei mediului ambiant;

amenajarea si organizarea adecvata si la nivel superior a zonelor, traseelor si obiectivelor de interes turistic;

organizarea si exploatarea turistica rationala a parcurilor nationale si rezervatiilor naturale, cu asigurarea protectiei lor;

organizarea corespunzatoare a zonelor montane, pentru dezvoltarea in pers-pectiva a turismului de munte;

realizarea de amenajari cu caracter turistic in zone, localitati si pe trasee turistice, menite care sa asigure o echipare turistica adecvata unui turism competitiv si ecologic;

dezvoltarea unei constiinte ecologice in randul populatiei si a sentimentului de dragoste si respect pentru natura, pentru locuri istorice si monumente de arta si arhitectura de-a lungul timpurilor.

Realizarea unei dezvoltari durabile se face prin metoda planificarii mediului. Aplicarea sistemului de planificare a mediului tine cont de urmatoarele principii:

principiul precautiei in luarea deciziei;

principiul prevenirii riscurilor ecologice;

principiul conservarii biodiversitatii;

principiul "poluatorul plateste";

inlaturarea cu prioritate a poluantilor;

cresterea sistemului national de monitorizare integrala a mediului;

utilizarea durabila a tuturor resurselor existente;

crearea unui cadru de participare a ONG si a populatiei la elaborarea si aplicarea lor;

dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea protectiei mediului;

Planificarea durabila determina realizarea unui turism de calitate care nu inseamna si un turism costisitor. Are in vedere urmatoarele obiective:

atractii si servicii turistice a caror valoare sa corespunda unei calitati inalte;

protejarea resurselor turistice;

atragerea acelor turisti care vor proteja mediul inconjurator.

Responsabilitatea realizarii unui turism de calitate trebuie sa revina atat sectorului public cat si celui privat.

Organismele guvernamentale - legislativul, ministerele - trebuie ca in planurile de dezvoltare nationala sa puna un accent mai important asupra sustinerii dezvoltarii turismului.

7. Managementul calitatii totale in ecoturism

Calitatea reprezinta cea mai buna polita de asigurare a fidelitatii clientilor si de castigare a altora noi, cea mai eficace aparare contra concurentei straine, si singura cale de dezvoltare si de permanentizare a castigurilor. Managementul calitatii totale in ecoturism trebuie sa tina cont si de cerintele de respectare a calitatii mediului. Managementul calitatii turistice presupune urmatoarele directii de actiune:

cunoasterea detaliata a preferintelor si motivatiilor clientilor;

aplicarea calitatii porneste de la calitatea resurselor turistice;

calitatea include toate serviciile oferite de o firma;

calitatea totala in ecoturism se sprijina pe factorul uman;

generalizarea rezultatelor unor societati de turism prin aplicarea unui manage-ment similar si la alte Societati Comerciale similare.

Aplicarea cadrului de impulsionare al managementului ecoturistic a inceput in deceniul 8 al secolului XX in tarile puternic industrializate G 7, prin instituirea premiului national Baldrige cu aplicabilitate in sfera productiei de bunuri, servicii si in industria mica. Acest premiu are la baza 7 criterii de performanta si s-a aplicat prima oara in SUA, inceputul fiind facut de firma hoteliera Ritz-Carlton.

Etapele de punere in practica a managementului ecoturistic:

Recompensarea competitiva a angajatilor. Aprecierile trebuie sa incurajeze si sa recompenseze angajatii. Facilitatile de productie atrag localnicii, care sunt interesati in bunastarea economica, sociala si de mediu a regiunii. Afacerile, mediul economic, social si mediul existential al omenirii intra sub o forma sau alta in ecuatia eco-businessului.

Eco-business - ansamblul bunurilor si serviciilor ecologice si coeficiente in contextul promovarii unor mecanisme si instrumente de implementare cum sunt: ecologia industriala, sisteme de gestiune a mediului, stimulente econo-mice, actiuni de finantare, acorduri bi-si multilaterale privind protectia mediului.

Materializarea eco-businessului este reprezentata de rezultatele coeficientei, respectiv piata bunurilor si serviciilor de protectia mediului.

Conform ONU - notiunea de bunuri si servicii ecologice insumeaza ansam-blul echipamentelor tehnice, tehnologiilor si serviciilor ce permit protectia mediului. Protectia cuprinde patru domenii distincte: protectia apei, gestiunea deseurilor, controlul calitatii aerului si alte aspecte (solul, eliminarea zgomotului etc.).

Conform studiilor UE se disting trei categorii de actiuni ecologice: servicii cu caracter ecologic, echipamente si tehnici de constatare a poluarii, alte domenii denumite "produse verzi".

Bunurile si serviciile ecologice se impart in doua categorii:

bunuri si servicii cu caracter antipoluant, care se materializeaza in tehnologii de supraveghere si control "end-of-pipe".

bunuri si servicii de protectie a mediului sunt cunoscute ca ecotehnici sau ecotehnologii "curate" de productie.

Identificarea ecotehnicilor si ecotehnologiilor performante care sustin "productia curata" trebuie sa tina cont de urmatoarele criterii:

eficienta sporita in utilizarea tehnologiilor si materiilor prime;

reducerea si eliminarea deseurilor periculoase;

reducerea si eliminarea substantelor chimice toxice;

reducerea expunerii la pericole ocupationale (loc de munca);

obtinerea de produse eficiente si compatibile cu mediul.

Productia curata reprezinta aplicarea continua a unei strategii preventive de protectie a mediului, integrata procesului de produse si la nivelul produselor, in vederea reducerii riscurilor umane si ecologice.

Un sistem pe care se poate sprijini ecoturismul este acela al Benchmarketing care presupune o analiza comparativa a serviciilor oferite de o firma, fata de altele similare produse de alte firme. Acest concept a fost pus la punct de firma Rank Xerox la inceputul anilor 1980 in SUA din dorinta de a-si evolua in permanenta calitatea serviciilor dorite.

Benchmarketingul permite efectuarea unei analize a practicilor utilizate in derularea productiei si a serviciilor, a unor functii similare, a proceselor de productie in compartimente tehnice. El se orienteaza numai spre asigurarea calitatii si reprezinta o cale eficienta de obtinere a excelentei.

Brainstorming reprezinta o alta metoda pentru incurajarea creativitatii si punerea in evidenta a celor mai valoroase idei prin care pot fi mult imbunatatite. Periodic, salariatii dintr-o societate isi pot prezenta ideile inovatoare prin intruniri trimestriale sau sub forma scrisa catre echipa manageriala, pentru a le selecta pe cele mai bune.

Managementul propunerilor - angajatii pot participa direct la imbunatatirea performantelor economice ale SC prin propunerile pe care le fac. Salariatii pot contribui astfel la ameliorarea mediului lor de munca, la perfectionarea produselor sau proceselor tehnologice.

Analiza liniei vizibilitatii vine in sprijinul prestatorilor de servicii prin detalierea intregului proces de derulare a produsului respectiv si stabilirea legaturilor cu clientii.

Formele moderne de turism practicate in Romania

In Romania turismul s-a dezvoltat in mod organizat de aproape 250 ani, o data cu punerea in valoare a resurselor turistice montane si balneare, cand s-au ridicat primele cabane si pavilioane balneare.

Litoralul concentreaza peste 630 unitati de alimentatie publica, din care 142 restaurante, 19 unitati cu specific, 17 restaurante cu autoservire, 22 berarii si braserii, 39 cofetarii si placintarii, 140 baruri de zi, 4 baruri de noapte , 13 discoteci.

Litoralul marii negre, acest pamant al fagaduintei se intinde in judetul Constanta pe o lungime de peste 100km. Orasul Constanta 'preastralucita metropola si capitala a Portului Stang', dupa cum scria poetul latin Ovidiu, isi cunoaste obarsia in locul in care grecii au intemeiat colonia Tomis.

Cele mai solicitate statiuni: Neptun, Mamaia, Jupiter, Aurora, Venus, Saturn, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinesti si Mangalia raspund tuturor varstelor si gusturilor, fiind destinate atat odihnei cat si odihnei si curei balneare. Intre Mamaia si Mangalia se intinde parca un singur oras, o imensa statiune.

Factorul principal care contribuie la dezvoltarea functiunii balneo-clima-terice si turistice a statiunilor este, in primul rand, marea. Numarul de turisti se cifreaza la 33454 de turisti cu 402954 de innoptari (1998).

Existenta turismului pe litoral este influentata de marimea si calitatea zonei costiere marine. Pe litoralul Marii Negre au fost diferentiate trei tipuri de tarmuri:

tarm cu plaja larga, nisipoasa;

tarm cu plaja delimitata de faleza, locuri sau zone mlastinoase;

tarm fara plaje, dar unde fundul marii putin adanc, cu panta lina, permite realizarea unor plaje artificiale.

Comparativ cu piata externa europeana a turismului de litoral, oferta roma-neasca se situeaza inca la un nivel calitativ redus si cu o gama limitata de amenajari si divertisment in aer liber sau de interior.

Turismul montan estival si pentru sporturi de iarna beneficiaza de un potential deosebit, oferit de prezenta Carpatilor, care ocupa 36 % din teritoriul national. Sunt aproximativ 35 de statiuni si localitati turistice montane din care 10 pretabile pentru sporturi de iarna: Poiana Brasov, Azuga, Busteni, Semenic, Stana de Vale etc.

Statiunile montane cuprind 12 % din structurile de cazare si 9 % din cererea turistica. Exista 698 unitati de cazare, cu 34784 de locuri, indicele de utilizare fiind de 37 %, durata medie a sejurului de 3,7 zile. Numarul de turisti se ridica la 32815 turisti cu 121499 de innoptari.

Turismul balnear cuprinde circa 160 statiuni si localitati balneare. Un numar de 7 statiuni au deschidere spre piata internationala: Baile Herculane, Baile Felix, Calimanesti-Caciulata, Slanic-Moldova etc. Toate statiunile detin 16 % din capacitatea totala de cazare a tarii si 6 % din cererea turistica internationala. Exista 487 unitati de cazare cu 48460 de locuri cu un indice de utilizare de 45,0, iar durata sejurului de 9,0 zile cu un numar de turisti sositi de 407275 si 367282 de innoptari.

Dezvoltarea acestei forme de turism are la baza utilizarea unor resurse naturale diversificate:

substante hidroameliorative;

namoluri terapeutice;

gaze naturale terapeutice (mofete);

saline terapeutice.

Dimensiunile si profilul capacitatilor de tratament si agrement balnear sunt strans corelate cu volumul si calitatea resurselor prezentate anterior.

Turismul stiintific si ecologic in Delta Dunarii cuprinde 66 de unitati de cazare cu 2829 locuri de cazare, indice de utilizare 23 % cu o durata a sejurului de 2,5 zile.

Turismul citadin din municipiul Bucuresti si celelalte centre urbane. Acesta este reprezentat de cei care fac deplasari pentru contracte, afaceri etc.

Turismul de tranzit turisti in tranzit, circuit etc.

Turismul in arii protejate se sprijina pe arii protejate declarate. Romania este singura tara din Europa care focalizeaza 5 din cele 11 zone de vegetatie naturala - parcuri nationale, sub gospodarirea ocoalelor si inspectoratelor silvice.

Agrementul turistic ocupa un loc tot mai important in existenta oricarei statiuni, localitati turistice, indiferent de specificul acesteia (montan, balnear, de litoral). Dotarile necesare trebuie sa fie in concordanta cu capacitatea de cazare, transport, a acestora. Functional, in cadrul unei statiuni sau centru turistic, dotarile de agrement se diferentiaza in:

dotari de agrement pentru interior, incluse in spatiile de cazare, alimentatie;

dotari situate in perimetrul statiunilor;

dotari in afara statiunilor (plaje, paduri, agrement nautic).

Specific fiecarui tip de agrement turistic sunt prezentate referiri detaliate la necesarul de dotari de agrement, pentru ca orice statiune sa fie competitiva, cu larga deschidere spre turismul international.

9. Certificarea sistemelor de management de mediu

Problemele mediului au aparut odata cu dezvoltarea civilizatiei pe Terra, dar interesul deosebit l-a avut mult mai tarziu, in secolul XX, cand mediul inconjurator era deja afectat de activitatile umane. Problema mediului inconjurator, in epoca contemporana, a mileniului trei, a devenit extrem de importanta deoarece pune in discutie chiar existenta vietii pe pamant.

Elementele privind protectia mediului au aparut si in tratatele Comunitatii Europene care au reglementat conditiile privind securitatea vietii, muncii si sanatatii populatiei. O influenta deosebit de importanta asupra mediului o au o serie de industrii ca: siderurgia, petrochimia, energetica, productia materialelor de constructii si chiar turismul. Constientizarea pericolului degradarii mediului este relativ recenta, fiind revelatia ultimilor 30 - 40 de ani, evenimentele produse zilnic in diferite colturi ale lumii fiind o dovada in acest sens.

In anul 1986, actiunile Comunitatii Europene in materie de mediu au culminat cu adoptarea 'Actului Unic European', care au rezolvat bazele juridice si competentele comunitare in domeniul protectiei mediului. In anul 1995 a intrat in vigoare Ordonanta de audit ecologic a Uniunii Europene, devenita obligatorie pentru toate organizatiile spre introducerea unui sistem al calitatii mediului inconjurator in conformitate cu prescriptiile ordonantei UE.

Incadrarea efectiva a ecoproduselor, a ecotehnologiilor si a serviciilor in fluxurile comerciale nu se poate face fara adaptari ale managementului la nivelul unitatilor industriale, precum conceptul de tratare a emisiilor poluante de la 'end of pipe' la structura tehnologiilor mai compatibile cu mediul inconjurator, cunoscute sub termenul generic de tehnologii 'curate'.

Toate aceste actiuni au avut ca finalitate aparitia grupei de standarde inter-nationale ISO 14000, care definesc sistemele de managementul mediului (EMS) si auditul acestora. Mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului poate fi realizata in mod optim prin integrarea sistematica a considerentelor ecologice in retehno-logizare si dezvoltare, proiectare, selectarea furnizorilor de materii prime, productie si vanzari (Eduard Deming). Se poate astfel vorbi despre complementaritatea standardelor ISO 14000 si ISO 9000.

Fig. 10.3. Gruparea standardelor de mediu

Prezentarea ISO 14000 evidentiaza faptul ca acesta nu se multumeste doar cu aplicarea logicii calitatii la principiile protectiei mediului. ISO 14000 este legat de client: managementul calitatii priveste bunastarea individuala a utilizatorului intr-un cadru contractual.

Managementul calitatii (ISO 9000) priveste bunastarea colectiva a partilor interesate intr-un cadru necontractual. Al doilea argument priveste produsul: daca managementul calitatii priveste administrarea proceselor de fabricatie pentru obtinerea produsului prevazut, managementul mediului are ca scop minimizarea impactului cu mediul a activitatii care genereaza produse neprevazute (deseuri, poluanti, produse vatamatoare, etc.).

ISO 14000 nu include obiective ce privesc protectia si securitatea muncii, dar acestea pot fi integrate in sistemele de management ecologic. Standardele ISO 14000 reprezinta rezultatul translatarii in domeniul managementului mediului a 'filosofiei calitatii' definite de standardele ISO 9000. Modelul ISO 14000 se aseamana in mare masura cu modelul ISO 9000. Simplificarea implementarii celor doua sisteme consta in aceea ca standardul ISO 9001 / 2000 a fost proiectat pentru a facilita integrarea cu ISO 14001. ISO 9001 / 2000 prezinta o corespondenta intre cerintele ISO 9001 si ISO 14001. Un sistem integrat calitate - mediu va avea ca rezultat o documentatie comuna si documentatii specifice celor doua standarde.

Standardul ISO 14001 este aplicabil si adaptabil tuturor organizatiilor indiferent de marime, activitate, amplasare geografica, cultura si conditii sociale.

Intre sistemul calitatii si sistemul de management al mediului exista similitudini, in sensul ca cele doua demersuri favorizeaza o anumita bucla de imbunatatire continua. (fig.10.4.).

Seria ISO 14000 si seria ISO 9000, nu au caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Succesul aplicarii standardelor ISO 14000 si ISO 9000 depinde de seriozitatea aplicarii si de modul de acceptare din partea opiniei publice. O organizatie care este in curs de certificare sau are certificat un sistem de managementul calitatii si intentioneaza sa implementeze un sistem de managementul mediului va trebui sa dezvolte un sistem de managementul mediului, trebuie sa obtina pe rand certificarile ISO 9000 si apoi ISO 14000, sau chiar implementarea si certificarea simultana a celor doua sisteme.

Avand un management al calitatii implementat si certificat in conformitate cu ISO 9000, se impune a se proiecta un Sistem de Management al Mediului integrat cu acesta. Firmele interesate a realiza produse de nivel mondial, trebuie sa manifeste o atentie deosebita pentru aspecte ecologice ale produselor si a modului de obtinere a acestora.

Implementarea unui sistem de management al mediului, conform ISO 14001 si cu utilizarea celorlalte instrumente din familia ISO 14000 aduce increderea ca sunt indeplinite cerintele legislative in domeniul ecologiei. Implementarea unui sistem de management de mediu potrivit standardelor ISO 14000, faciliteaza minimizarea impactului de mediu al proceselor organizatiei, raspunzand astfel unei sfere mai largi de interese si exigentelor in continua crestere a societatii referitoare la protectia mediului

Fig. 10.4. Bucla de imbunatatire continua a sistemului de management al mediului.

In conditiile tarii noastre se mentioneaza adesea ca starea precara a economiei nu permite implementarea unui sistem de management al mediului datorita unor costuri suplimentare, imposibil de suportat.

Specialisti considera ca, scaderea productiei se datoreaza utilizarii unor tehnologii energofage, cu productivitate scazuta. ISO 14000 ofera instrumente aplicabile cu investitii mici, pentru scaderea consumurilor si cresterea productivitatii, care simultan conduc la insanatosirea afacerii. Pe plan international au fost elaborate si aprobate seria de standarde ISO 14000 asimilate si aprobate si ca drept standarde nationale, acestea fiind prezentate in tab.10.1.

Adoptarea Sistemului de Management de Mediu, EMS, de catre o companie si obtinerea certificatului ISO 14000 conduce la investitii financiare majore pe termen scurt si mediu, dar asigura pentru compania respectiva o deschidere reala spre piata internationala, beneficiind de avantajele din economia concurentiala, ca o recunoastere din partea sectoarelor industriale, a mediilor de afaceri si profesionale a rezultatelor implementarii managementului de mediu si a performantelor obtinute.

Pe plan european standardele din familia ISO 14000 au fost preluate ca EN ISO 14000 in anul 1996. Seria standardelor din familia ISO 14000 pot fi grupate, in functie de modalitatea de abordare a aspectelor de mediu ale organizatiei, in:

Standardele ISO 14000 referitoare la Sistemul de Management de Mediu;

Standardele ISO 14000 referitoare la aspectele de mediu ale produselor si serviciilor.

Evaluarea ciclului de viata (LCA) este o tehnica pentru evaluarea aspectelor de mediu si a impacturilor potentiale asociate cu un produs, adica de la achizitia materiilor prime, continuand cu productia, utilizarea si postutilizarea.

Tabelul 10.1. Seria de standarde ISO 14000

Activitatea de standardizare nationala in domeniu se desfasoara in cadrul Comitetului Tehnic CT 323 'Managementul de mediu' infiintat in 1995 si al carui secretariat este detinut de Institutul de Cercetari si Ingineria Mediului.

Conform ISO 14001, Sistemul de Management de Mediu este o componenta a sistemului global de management care include structura organizatorica, activitatile de proiectare, planificare, responsabilitatile, practicile, procesele si resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analiza si mentinerea politicii de mediu.

Hartile standard ISO - DIS 14001 precizeaza cerintele esentiale pentru EMS numite: Politici de mediu, Planificare, Implementare si operare, Verificare si actiuni corective, Revizuirea programului.

Pentru managerii proactivi, care au o viziune larga referitoare implementarea unei abordari strategice, investitiile facute in problemele de mediu au efecte benefice pe termen lung. Implementarea unui management de mediu bazat pe ISO 14000 si utilizarea instrumentelor din familia ISO 14000 ofera increderea totala referitoare la obtinerea conformitatii cu legislatia. O abordare sistematica a ISO 14000 conduce la obtinerea urmatoarelor beneficii:

reduce costul controlului deseurilor;

contribuie la reducerea consumului de energie si materiale;

imbunatatirea imaginii organizatiei fata de clienti si public;

creeaza un cadru pentru imbunatatirea continua a performantelor de mediu.

Standardele ISO 14000 reprezinta instrumente de management care vor ajuta orice companie ca sa atinga obiectivele de mediu care depasesc simpla obtinere a unui 'verde stralucitor'.

Uniunea Europeana a fost preocupata in permanenta de favorizarea dezvoltarii durabile, aceste actiuni fiind:

tratatul de la Maastricht din 1992, privind promovarea unei dezvoltari durabile in cadrul UE;

rezolutia CEE din 1993 cu privire la programul de actiune 'Catre o dezvoltare durabila', program pentru implementarea politicii UE privind protectia mediului;

reglementarea CEE 1836 / 1993, intrata in vigoare in anul 1995, referitoare la participarea voluntara a organizatiilor din sectorul industrial la un sistem comunitar de managementul mediului si de audit (EMAS - European Environmental Management and Auditing Scheme).

Reglementarea CEE privind implementarea sistemului CEE de manage-mentul mediului si audit impune parcurgerea urmatoarelor etape:

adoptarea unei politici de mediu, cu respectarea cerintelor prevazute de reglementare;

analiza de mediu a amplasamentelor, vizand evaluarea impactului de mediu a activitatilor organizatiilor;

evaluarea unui program referitor la mediu, cu mentionarea actiunilor care vor fi intreprinse, a responsabilitatilor si termenelor de realizare;

implementarea unui sistem de managementul mediului, care sa permita realizarea programului stabilit, tinand seama de cerintele prevazute in reglementarea UE. Aceste cerinte nu difera semnificativ de cele definite de standardul ISO 14001 referitoare la sistemul de managementul mediului.

efectuarea de audituri interne de mediu asupra amplasamentelor organi-zatiei, de catre auditori proprii sau de catre auditori externi in numele sau, in scopul evaluarii sistemului de management implementat;

elaborarea unei declaratii de mediu, specifice fiecarui amplasament care face obiectul unui audit.