Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

Managementul riscului

management

+ Font mai mare | - Font mai mic



Managementul riscului

Managementul sau controlul riscului are rolul de a preveni pierderile, de a reduce marimea lor si de diminua perioada lor de refacere.

Managementul riscului este definit ca identificarea, cuantificarea si reactia la expunerea la riscuri pure, la riscuri accidentale si potentiale.



Persoana dintr-o firma care se ocupa de managementul riscului se numeste manager de risc si el se ocupa numai de riscurile pure (care produc numai pierderi) si nu si de cele speculative. El trebuie sa atraga atentia managerului companiei asupra riscurilor pure care pot aparea, sa propuna masuri pentru reducerea, prevenirea si limitarea pagubelor, sa calculeze valoarea eventualelor pagube si alte actiuni de aceasta natura. Masurile de acest gen sunt foarte diverse, cum ar fi dotarea cu sisteme de alarma impotriva spargerilor, conectarea acestora la politie, instalarea de camere de luat vederi, incheierea unui contract de asigurare pentru riscurile respective si altele.

Din definitia data managementului riscului, rezulta ca acesta are la baza trei etape:

Identificarea pierderilor posibile

Cuantificarea riscului, respectiv determinarea efectelor pierderilor posibile prin aprecierea frecventei de aparitie si a marimii lor posibile;

Controlul riscului, respectiv modalitatile de reactie la efectele riscurilor.

1. Identificarea riscurilor reprezinta o incercare de a determina toate evenimentele posibile, situatii sau activitati ce pot cauza sau spori pierderile. Aceasta etapa este foarte dificila si de care depind etapele urmatoare. Ea are la baza cunoasterea situatiei reale, a datelor statistice, experienta si cunostintele acumulate, inspectia de risc, interviuri realizate cu diverse persoane.

Principalele categorii de pierderi ce pot aparea pot fi: pierderi de proprietate (active); pierderi legate de raspundere civila (izvorasc din raspunderea civila legala fata de terti ca urmare a vatamarilor corporale sau daunelor aduse acestora); pierderi legate de personal ca urmare a accidentarilor, imbolnavirilor sau decesului angajatilor si pentru care societatea este raspunzatoare daca acestea au aparut in timpul indeplinirii atributiunilor de serviciu; pierderi financiare care pot fi cauzate de debitorii rau platnici sau de fraude, furturi efectuate de catre angajati; pierderi cauzate de intreruperi ale productiei din diverse cauze, inclusiv din cauza pierderilor de natura celor anterioare.

Odata ce au fost identificate posibilele pierderi, managerul de risc va analiza cauzele directe care le pot produce. De exemplu, incendiul, inundatia si explozia reprezinte cauze directe de distrugeri, care pot determina una din pierderile posibile. Este o datorie destul de complicata a managerului de risc, intrucat, desi exista diverse metode care se bucura de o oarecare recunoastere, nu exista o metoda unica, garantata pentru identificarea tuturor situatiilor generatoare de pagube.

Pe langa cauzele directe, in practica pot interveni si o serie de cauze indirecte ce pot determina si amplifica anumite pierderi. De exemplu, pentru pierderile cauzate de inundatii, cauzele directe constau in revarsarea apelor unui rau, spargerea unei conducte sau o rezervoarelor de apa. O explozie sau un cutremur poate fi o cauza indirecta pentru riscul de inundatie prin spargerea rezervoarelor.

2. Cuantificarea riscului consta in a calcula impactul pierderilor posibile asupra activelor unei firme. Pentru fiecare identificare a producerii riscului se analizeaza:

a) numarul posibilelor pierderi din fiecare an sau frecventa medie a acestora. Se are in vedere faptul ca unele pierderi sunt extrem de rare si se produc in medie doar la 10-20 de ani (cutremurele), iar altele au loc destul de frecvent (cum ar fi accidentele de autovehicule). Mai mult, managerul de risc trebuie sa cunoasca si distributia de probabilitate a frecventei pierderilor. Aceasta are forma unui tabel care prezinta probabilitatea de a avea una, doua sau mai multe pierderi intr-un an sau de nu avea nici o pierdere;

b) marimea posibila a fiecarei pierderi are la baza rationamentul ca, in general, pierderile mici au o probabilitate maxima de a se produce, pe cand pierderile din ce in ce mai mari devin tot mai improbabile. Totusi, majoritatea pierderilor pot varia ca marime, de la valori mici pana la valori foarte mari, cum ar fi pierderile legate de proprietate, care pot ajunge pana la valoarea maxima a proprietatii, pe cand pierderile de raspundere civila sunt nelimitate;

c) evaluarea activelor si pierderilor posibile. Evaluarea unui activ poate fi privita din punct de vedere al costului de oportunitate, adica pierderea sau cheltuielile aditionale cu care s-ar confrunta societatea comerciala daca ar fi lipsita de acel activ. In practica nu exista o metoda unica de calculare a costului de oportunitate al unui activ, practicandu-se trei metode mai reprezentative, si anume:

1. Costul de inlocuire sau pretul de achizitie la momentul curent, insa, aceasta metoda nu este aplicabila daca activul distrus nu este inlocuibil;



2. Valoarea de revanzare la momentul curent, adica pretul care s-ar putea obtine daca s-ar vinde activul respectiv. Aceasta metoda de evaluare nu este aplicabila activelor foarte specializate (de exemplu, un scaun pentru stomatologie).

3. Valoarea neta actuala a castigurilor viitoare asteptate. Aceasta metoda evalueaza un activ in conformitate cu puterea de castig viitoare, dar, in practica, exista opinii diferite cu privire la natura si marimea acestui castig.

Un manager de risc si un inspector de asigurare pot atribui valori destul de diferite aceluiasi activ.

Evaluarea posibilelor pierderi nepatrimoniale este si mai dificila. Pierderile de raspundere civila sunt in general determinate prin hotarare judecatoreasca ce stabileste suma ce urmeaza a se plati tertilor pagubiti sau vatamati. Asadar, este mai greu de preconizat care va fi marimea acestor pierderi.

Pierderile de personal sunt, de asemenea, dificil de evaluat. Marimea posibilelor pierderi financiare depinde de responsabilitatile si indatoririle angajatilor.

Marimea posibilelor pierderi de intrerupere a activitatii depinde de perioada intreruperii si de accesul rapid la mijloacele de inlocuire.

Dupa ce situatiile ce pot produce pierderi au fost identificate si s-a stabilit valoarea posibila a acestor pierderi, urmeaza luarea deciziei cu privire la controlul riscului.

Exista doua posibilitati de control al riscului:

a) controlul fizic

b) controlul financiar

a) Controlul fizic al riscului se refera la tehnicile si operatiile fizice destinate sa reduca impactul numarului si marimii pierderilor ce se produc in fiecare an. In acest sens, exista doua alternative:

- sa se elimine complet orice posibilitate de pierdere sau sa se evite riscul;

- sa se intreprinda masuri care afecteaza frecventa si marimea pierderilor, adica sa aiba loc reducerea riscului.

Evitarea riscului presupune renuntarea la activitatea care il genereaza. De exemplu, un fabricant poate sa evite riscurile asociate cu un anumit proces tehnologic renuntand la el si achizitionand produse de la o alta firma sau s-ar evita riscul de razboi nuclear, renuntand total la armele nucleare. In realitate, apelarea la aceasta alternativa nu este preferata, intrucat se pierde profitul obtinut din activitatea generatoare de risc si se bazeaza pe ratiuni pur comerciale. O societate comerciala nu renunta la un proces, la un produs sau practica riscanta, cu atat mai mult, cu cat cheltuielile pe care le genereaza aceasta activitate sunt destul de mici in comparatie cu veniturile obtinute, insa, anumite activitati care sunt considerate periculoase de guvern sunt interzise prin lege.

Reducerea riscului cuprinde toate masurile destinate sa reduca frecventa medie a pierderilor, marimea medie a lor si sa reduca pragul inferior de risc al acestora. Reducerea riscului poate avea loc prin urmatoarele masuri:

- construirea unor dispozitive fizice cum sunt diferite imprejmuiri de securitate, zone speciale de fumat, pereti ignifugi, ventilatoare de fum, etc.;

- educatie si securitate a muncii atat in materie de proiectare a produselor si proceselor tehnologice, cat si in materie de utilizare a acestora, inclusiv realizarea unor planuri de interventie in caz de situatii neprevazute;

- instrumente procedurale prin care managerul trebuie sa proiecteze procese tehnologice care sa asigure securitatea muncii si a mediului ambiant. Ca atare, sunt necesare exercitii de stingere a incendiilor, organizarea unor formatii de interventie in caz de dezastru sau situatii neprevazute.

Realizarea controlului fizic al riscului, desi necesar, este improbabil ca el sa indeparteze toate pierderile posibile. De aceea, firma trebuie sa dispuna de resurse financiare pentru a compensa aceste pierderi.

b) Controlul financiar al riscului presupune constituirea unor provizioane care sa fie folosite in scopul acoperirii pierderilor. Controlul financiar al riscului se poate realiza prin urmatoarele doua cai: asumarea riscului si transferul riscurilor.

Asumarea riscului de catre o intreprindere se poate realiza prin urmatoarele modalitati:



a) trecerea pierderilor pe cheltuielile curente de functionare, reducandu-se astfel profitul;

b) vanzarea de active pentru a le inlocui pe cele pierdute sau deteriorate;

c) constituirea unui fond pentru situatii neprevazute sau a unui fond de autoasigurare din care se pot face plati in acest scop;

d) apelarea la un imprumut pentru acoperirea eventualei pierderi;

e) constituirea unei societati captive de asigurari infiintata special pentru a realiza protectia prin asigurare a firmei. O companie de asigurari captiva poate fi o societate de asigurari detinuta de asigurat, sau o societate de asigurari in care asiguratul are un interes patrimonial.

Avantajele constituirii unei societati captive sunt urmatoarele:

- firmele membre ale societatii captive au acces la un cost mai redus pe piata reasigurarilor;

- aceste societati ofera protectie si pentru riscuri care, de obicei, nu sunt asigurate de catre societatile traditionale de asigurari;

- profitul obtinut de catre acestea ramane la dispozitia lor si nu este transferat unui alt reasigurator;

- adesea, aceste companii pot functiona in paradisurile fiscale din strainatate.

Pentru a opta pentru asumarea riscului, o societate comerciala are in vedere marimea si frecventa prognozata a pierderilor, avantajele fiscale, situatia sa financiara s.a.

De obicei, pierderile mari cu o frecventa redusa nu se preteaza la asumarea riscului, ci este indicata pentru pierderile de valori mici si mai frecvente.

De asemenea, atitudinea firmei fata de risc influenteaza decizia de asumare a riscului. Daca se urmareste supravietuirea pe termen lung, atunci se renunta la asumarea riscului, transferand responsabilitatea acoperirii acestora unor societati de asigurari.

In cadrul unui studiu realizat in Marea Britanie de catre Asociatia Managerilor de Risc din Industrie si Comert, s-a constatat ca recurgerea la asumarea riscului depinde de tipul pierderii. Asumarea riscului s-a dovedit a fi mai atractiva pentru firmele mari fata de cele mici si s-a aratat a fi o metoda tot mai importanta de gestionare a riscului.

Transferul riscului consta in transmiterea responsabilitatii de a acoperi propriile pierderi catre o alta persoana. Transferul riscului se poate realiza in doua modalitati:

a) transferul activitatii care creeaza pierderi potentiale;

b) transferul responsabilitatii pentru plata pierderilor.

a) Transferul activitatii este cel mai adesea realizat prin subcontractarea acelei activitati care poate genera pierderi. Acest transfer se realizeaza pentru ca se presupune ca subcontractantul este capabil sa desfasoare activitatea respectiva cu mai putine pierderi fiind mai bine specializat.

b) Transferul responsabilitatii poate fi realizat fie prin intermediul asigurarii, fie prin intermediul unor clauze suplimentare incluse in contractul de vanzare-cumparare, inchiriere sau de alta natura.

De exemplu, se pot incheia contracte cu clauze de excludere, care elibereaza una din parti de raspunderile pe care le are fata de partea cealalta. Clauza de indemnizare instituie obligatia unei parti de a indemniza pe cealalta pentru pierderile intervenite, indiferent de modul in care au fost cauzate pierderile.

Asigurarea este cea mai avantajoasa metoda de transfer al riscului, intrucat, achizitionand o polita integrala, asiguratul poate sa inlocuiasca un cost necunoscut al pierderilor cu un cost cunoscut al primelor de asigurare.

Asigurarea, ca metoda de transfer al riscului, prezinta anumite avantaje:

- se poate transfera riscul legat de pierderi mari si de frecventa mare catre asigurator;

- asiguratul poate inlocui un cost necunoscut cu un cost cunoscut;

- asigurarea presupune pentru asigurat costuri relativ egale pe toata perioada de valabilitate a contractului de asigurare;

- asiguratul poate beneficia si de facilitatile suplimentare oferite de asigurator cum ar fi primirea unei consultante in materie de despagubiri.

Pe de alta parte, asigurarea prezinta si cateva dezavantaje:

- nu toate riscurile sunt asigurabile;

- exista situatii cand asigurare nu ofera o compensare integrala a daunelor (atunci cand se aplica o cota de fransiza sau cand despagubirea se calculeaza pe baza raportului suma asigurata-valoare reala a bunului);

- uneori exista posibilitatea ca asiguratul sa plateasca o suma mai mare sub forma primelor de asigurare decat cea primita sub forma despagubirilor.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1398
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site