Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

Omogenitatea si selectia riscurilor

management



+ Font mai mare | - Font mai mic



Omogenitatea si selectia riscurilor

Riscurile pe care le preia asiguratorul sub protectia sa trebuie sa fie omogene, intrucat, in cazul in care apar mai multe riscuri, ale caror caracteristici nu sunt asemanatoare, echilibrul rezultatelor sale financiare poate fi afectat. De exemplu, daca in cazul portofoliului de contracte de asigurare a cladirilor contra incendiilor este inclusa si o rafinarie de petrol, atunci, se poate spune ca riscurile nu sunt omogene, deoarece riscul producerii incendiului la rafinaria de petrol are o probabilitate de producere foarte mare, iar in cazul aparitiei lui, asiguratorul trebuie sa acorde daune de valori foarte mari, ceea ce afecteaza rezultatele sale financiare. De aceea, pentru fiecare obiect asigurat pentru acelasi risc sunt prevazute tarife separate in functie de specificul lor. Asiguratorul trebuie sa-si constituie atatea sub-mutualitati cate considera el necesare pentru a nu include decat riscuri ale caror caracteristici sunt comparabile sau apropiate.



Pentru a omogeniza mai bine portofoliile de contracte, asiguratorii determina in avans valorile maximale ale riscurilor al caror transfer il vor accepta. Aceste valori maximale constituie plinurile de conservare si reprezinta suma maxima pe care un asigurator este pregatit sa o cheltuiasca pe cont propriu intr-o categorie de asigurari, pentru un anumit risc asigurat. Actuarii si matematicienii au incercat sa elaboreze formule stiintifice pentru a-i ajuta pe asiguratori sa calculeze plinuri de conservare optime. Insa, in practica, stabilirea plinurilor de conservare se face cat se poate de empiric, tinand cont de experienta fiecarei companii, de bunul simt al conducatorului acesteia, de puterea financiara si de marimea portofoliului de contracte in fiecare ramura de asigurare. In general, plinurile de conservare reprezinta 3-5% din cifra de afaceri a societatii de asigurare in ramura considerata si 2-3% din fondurile proprii.

Insa, practica pietei asigurarilor a demonstrat ca asiguratorul care se limiteaza la plinurile sale de conservare poate pierde o parte din piata si, de aceea, societatile subscriu angajamente brute mult mai mari decat plinul lor de conservare. Acest lucru este posibil datorita acordurilor incheiate cu reasiguratorii, care preiau o parte din angajamentele lor. In acest fel, asiguratorii pot detine plinuri de subscriere mai mari decat plinurile lor de conservare, fara a pune in pericol echilibrul financiar al asiguratorului. Plinurile de subscriere reprezinta limita angajamentelor pe care pot sa le ia subscriitorii si ele sunt precizate in tabelele de plinuri aflate la dispozitia asiguratorului, pe categorii de riscuri. In practica de reasigurare, se permite acordarea de garantii nelimitate asiguratorilor din domeniul auto, de pana 15 pana la 20 de ori mai mari decat plinurile lor de conservare.

Pentru a echilibra rezultatele mutualitatii, asiguratorul trebuie sa achizitioneze si sa pastreze in sarcina sa un numar mare de asigurati (legea numerelor mari). Cu cat numarul de asigurati este mai mare, cu atat se face mai usor compensarea sinistrelor in cadrul mutualitatii si cu atat mai mult statisticile asiguratorului sunt mai precise. In consecinta, tarifarea are sanse mai mari sa fie echitabila si sa corespunda cu calitatea riscurilor transferate.

Asiguratorul are, deci, sarcina sa caute noi clienti si sa-i inlocuiasca pe cei care parasesc mutualitatea. Motivele iesirii din mutualitate sunt diverse: deces, schimb de locuinta, disparitia bunurilor asigurate sau rezilierea contractului de asigurare de catre asigurator.

O alta sarcina a asiguratorului este de a proteja ansamblul mutualitatii impotriva unei frecvente anormale a sinistrelor care apar la o anumita categorie de asigurati, procedeu denumit selectia riscurilor. Diferentele de frecventa in aparitia pagubelor pot fi corectate prin impunerea unor masuri de prevenire (cum este obligatia existentei mijloacelor specifice de protectie impotriva furtului pentru anumite tipuri de magazine sau locuinte) sau prin intermediul tarifarii (prin impunerea de prime mai mari conducatorilor auto care au mai avut accidente sau care poseda autovehicule foarte rapide sau prime mai ridicate pentru incendiu in cazul produselor inflamabile, etc).

Selectia riscurilor pentru a proteja echilibrul mutualitatii, impune ca asiguratorii sa studieze consecintele sinistrelor, mai ales pe cele mai dezastruoase si sa excluda anumite categorii de asigurati la care frecventa de aparitie a pagubelor este deosebit de mare. De asemenea, nevoia de selectie a riscurilor impune asiguratorilor sa refuze acordarea de garantii impotriva decesului persoanelor bolnave, a caror speranta de viata este redusa sau sa nu acorde garantii decat dupa un examen medical si prin plata unor prime mai ridicate pentru cei a caror speranta de viata este statistic inferioara mediei. De cand exista asigurarea, actuarii calculeaza tarifari speciale pentru persoanele care prezinta riscuri mari, precum diabeticii, cei suferinzi de patologii cardiace sau care sufera de maladii grave, precum cancerul sau tuberculoza.

Refuzul de asigurare practicat de asiguratori in scopul selectionarii clientelei are uneori drept consecinte aparitia de asiguratori specializati in garantarea riscurilor agravate refuzate, cu practicarea unei tarifari mult mai mari decat media. Datorita faptului ca selectia excesiva creeaza probleme sociale, guvernele trebuie sa intervina in acest sens, prin instituirea unor asigurari obligatorii sau prin impunerea asiguratorilor sa accepte in conditii rezonabile incheierea de contracte pentru asiguratii care nu-si gasesc asiguratori pe piata.

Astfel, selectia riscurilor se inscrie ca un principiu de baza al activitatii de asigurare, fara de care, ar putea lua nastere urmatoarele trei fenomene defavorabile:

a) crearea unei antiselectii puternice, sau a unei contraselectii, care presupune o cerere mare de asigurare din partea riscurilor defavorabile, ce afecteaza echilibrul situatiei financiare a asiguratorului, care si-a calculat primele de asigurare in baza riscului mediu;

b) manifestarea tendintei ca asiguratii sa apeleze la asigurare numai in situatiile grele, cand se imbolnavesc sau cand imbatranesc, cand lucreaza in conditii de risc exceptionale, ducand la pierderea spiritului de prevedere din partea populatiei;

c) ar necesita tarife de prime mult mai ridicate, care ar fi inaccesibile pentru majoritatea populatiei sau societatilor comerciale, sau chiar pentru aceia care prezinta riscuri normale.

Activitatea de selectie a riscurilor are anumite limite de care asiguratorul trebuie sa tina seama, si anume: daca ar fi dusa prea departe, s-ar ajunge la o rarefiere pronuntata a riscurilor asigurate, adica la o insuficienta dispersare a acestora. Selectia riscurilor are rolul de a stabili prime de asigurare corespunzatoare riscurilor preluate, care sa fie accesibile potentialilor asigurati.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2493
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved