Perfectionarea pregatirii conducatorilor

Perfectionarea pregatirii conducatorilor

Necesitatea continuitatii pregatirii conducatorilor in diverse activitati este determinata de actiunea a doua categorii de factori.

- Factori cu actiune generala, legati de implicatile progresului tehnic asupra structurii si evolutiei pregatirii profesionale, extinderea informatizarii, mecanismul din ce in ce mai complex al economiei de piata etc.;

- Factorii determinati de specificul managementului in conditiile actuale: diversitatea si complexitatea crescuta a proceselor si fenomenelor economico-sociale, cresterea foarte mare a volumului de informatii aferent conducatorilor, extinderea prelucrarii automate a datelor, utilizarea unui sistem informational in timp real, amplificarea caracterului creativ al managementului, multiplicarea metodelor si tehnicilor puse de acesta la dispozitia practicii, tendintele manifestate pe plan intern si international.

Continutul si formele de perfectionare a conducatorilor se refera la:

procesul de autoinstruire prin consultarea cartilor si revistelor cu caracter preponderent managerial;

lucrul in echipe cu conducatori cu multa experienta;

schimburi de experienta interne si internationale;

delegarea unor atributii de conducere;

participarea la cursuri sau programe ca forme organizate de perfectionere.

Principiile care stau la baza perfectionarii conducatorilor sunt:

principiul educatiei permanente, care se impune in cazul conducatorilor prin: profesionalizarea crescuta ceruta de management si inovarea mai accentuata; acest principiu contribuie la dezvoltarea individualitatii de gandire, a capacitatii de selectare si de sistematizare a cunostintelor;

conceperea si realizarea activitatii de perfectionare a conducatorilor in functie de activitatile de conducere desfasurate, experienta, de caracteristicile lor psihosociologice; astfel, specialistii au ajuns la concluzia adaptarii continutului, intensitatii si periodicitatii activitatilor de perfectionare in functie de caracteristicile unei grupe formata dupa anumite criterii;

conceperea si desfasurarea sistematica a pregatirii si perfectionarii managerilor, intervalele fiind determinate de caracteristicile unor grupe de conducatori si de nevoile practice imediate;

proiectarea programelor de pregatire diferentiate in functie de obiectivele specifice urmarite si evaluarea sistematica a rezultatelor perfectionarii;

orientarea previzionala a instruirii si perfectionarii conducatorilor prin activitati care sa influenteze capacitatea de a sesiza, stimula si analiza noul, formarea unor comportamente flexibile si anticipative;

cresterea considerabila a rolului autoperfectionarii;

accentuarea profesionalismului conducatorilor specializati in selectia, pregatirea si perfectionarea managerilor; in literatura de specialitate metodele de pregatire si specializare a managerilor sunt in functie de gradul de implicare a participantilor:

metode clasice - in care gradul de implicare al participantilor este redus, rolul principal revenind cadrului didactic; in aceasta categorie se include prelegerea, demonstratia si exercitiul, studiul induvidual;

metode active - in care gradul de implicare a cursantilor este ridicat, cadrul didactic avand rol de coordonare; in aceasta categorie se include discutia, studiul de caz, simularea, jocul de conducere, solutionarea dosarului "probleme de management", rotatia posturilor;

metode mixte: discutia pe baza de referat, masa rotunda, testele, vizita de lucru.

Ca tendinta se constata in general o crestere a ponderii metodelor active care determina o crestere a ritmului asimilarii. Numarul de participanti la procesul de perfectionare imparte metodele in individuale si de grup. In ultimii ani se constata o preocupare accentuata spre utilizarea metodelor de grup, a caror eficacitate este potentata de posibilitatea schimbului de informatii si de opinii, crearea unei stari de emulatie si nevoia mare de conducatori de tip manageri. Eficienta perfectionarii conducatorilor se reflecta direct in performantele unitatii conduse cat si in modul de organizare si desfasurare a activitatii de conducere, in posibilitatea promovarii lui.

A aparut astfel activitatea de evaluare a managerilor, care comensureaza si compara rezultatele obtinute, potentialul profesional si managerial cu obiectivele si cerintele postului ocupat. Aceasta activitate este inca ingreunata de lipsa unui reper general valabil pentru efectuarea comparatiei, a unui model de manger.

Evaluarea mangerilor este dictata de:

exprimarea si dimensionarea corecta a obiectivelor, atat in asumarea cat si in repartizarea lor;

stabilirea abaterilor fata de obiectivele prestabilite si de efectuare a corectiilor necesare;

determinarea directiilor si a modalitatilor de perfectionare a conducatorilor in scopul maririi eficientei muncii lor;

micsorarea riscurilor provocate de mentinerea sau promovarea in functia de conducere a unor persoane incompetente.

Dupa persoana care efectueaza evaluarea, aceasta poate fi: autoevaluare si evaluare specializata, efectuata de persoane cu o anumita competenta profesionala, responsabilitate si instrumentar adecvat aprecierii.

Pentru desfasurarea cu eficienta a evaluarii se impune:

autoevaluarea sa aiba un caracter permanent, ea contribuind la dorinta de autodepasire;

adaptarea continutului evaluarii cerintelor nivelului ierarhic si postului ocupat de conducator, astfel incat sa se reflecte personalitatea individuala si potentialul profesional si de management;

evaluarea efectuata de organe specializate sau de superiorii ierarhici sa se desfasoare periodic, la intervale cu atat mai mici cu cat importanta obiectivelor, functiei de conducere sunt mai mari.

Evaluarea corecta, complexa si diferentiata a conducatorilor constituie fundamentul activitatilor de perfectionare a conducatorilor din toate unitatile teritoriale ale tarii.