Politica fiscala ca parte a politicii economice in perioada de tranzitie spre o economie de piata

Politica fiscala ca parte a politicii economice

in perioada de tranzitie spre o economie de piata

Politica fiscala, in conditiile unei economii centralizate nu poate sa-si exercite functiile sale legitime de alocare, distribuire si stabilizare si sa contribuie, in perioada de tranzitie, la restructurarea bugetului.

O prima masura in domeniul impozitelor trebuie sa elimine discriminarile din impozitarea sectorului privat pentru a stimula dezvoltarea acestuia.

Totodata, liberalizarea preturilor trebuie sa fie insotita de modificarea sistemului de impozitare indirecta prin inlocuirea impozitului pe circulatia marfurilor cu taxa pe valoare adaugata.

O alta masura necesara de la bun inceput era reforma organelor administrative de stat si indeosebi a organelor financiare pentru asezarea sarcinilor fiscale in cadrul oferit de economia de piata.

Avand in vedere tranzitia Romaniei catre o econmie de piata stabila este important de subliniat motivatiile reformei impozitelor.

1) asigurarea compatibilitatii sistemului de impozite cu mecanismul de piata ( se au in vedere eliminarea impozitelor si taxelor specifice economiei centralizate) ;

2) asigurarea prin sistemul de impozite a liberei circulatii a capitalurilor, produselor si serviciilor ;

3) asigurarea unui raport echilibrat intre PIB si sarcina fiscala care sa favorizeze acumularea si cererea agregata.

Avand in vedere aceste motivatii s-au produs urmatoarele schimbari generale :

◘ tratamentul nediferetial al agentilor economici, indiferent de forma de proprietate ;

◘ stimularea agentilor economici nou infiintati, prin acordarea de facilitati fiscale ;

◘ participarea tuturor agentilor economici la formarea veniturilor bugetului de stat ;

◘ introducerea impozitului pe profit realizat de agentii economici, prin eliminarea vechiului sistem de varsaminte din beneficii ;

◘ practicarea unui nou sistem de impozitare pe circulatia marfurilor, prin facilitarea aplicarii taxei pe valoare adaugata ; practicarea impozitului pe veniturile individuale obtinute din munca prestata la locurile unde a fost realizata ;

◘ modificarea unor taxe cu caracter fiscal si nefiscal si introducerea de noi taxe pe activitatile desfasurate in domeniul economico- social.

Astfel, politica fiscala trebuie, deci, conceputa si privita ca un subsistem al politicii economice, alaturi de politica bugetara in principal si de politica monetara, politica preturilor etc.

In scopul fundamentarii unei politici fiscale care sa vina in sprijinul cresterii economice, consideram ca ar trebui avute in vedere unele criterii de baza, pe termen mediu, care pot orienta reforma fiscala in procesul tranzactiei si anume :

• generarea de venituri la bugetul administratiei centrale de stat si la bugetele administratiei locale, pe canale specifice, urmarindu-se evitarea cresterii fiscalitatii locale in unele judete fata de altele, in vederea stoparii emigrarii fortei de munca si a capitalului ;
• randamentul (eficienta impunerii) care trebuie sa orienteze sistemul fiscal spre evitarea erodarii inutile a economiilor agentilor economici si ale populatiei.

Totodata, sistemul fiscal nu ar trebui sa descurajeze initiativele agentilor economici, si nici o dorinta de munca :

▪ echitatea fiscala, care trebuie asigurata iintre agentii economici din acelasi domeniu de activitate, precum si orientarea sistemului de impunere in directia echitatii si protectiei sociale a cetatenilor prin fiscalitate ;

▪ simplitatea instrumentelor de impunere ;

▪ evitarea protejarii productiei interne prin taxe vamale excesive si reducerea importurilor ;

▪ protejarea exporturilor ;

▪ cuprinderea in sfera impozitarii a tuturor surselor de venit ;

▪ amortizarea sistemului fiscal autohton cu cele din exterior, in special cele din UE.

In scopul obtinerii unui randament ridicat al sistemului fiscal, in conditiile existente si specifice ale tarii noastre s-ar putea sugera unele optiuni :

▪ limitarea scopurilor care trebuie atinse prin sistemul fiscal, mai ales in perioada initiala a reformei ;

▪ evitarea unei rate ridicate a fiscalitatii in raport cu PIB ; pe termen mediu sa nu fie mai mare de 30% ;

▪ stabilirea unui raport intre impozitele directe si indirecte, precum si evitarea unor progresivitatii excesive mai ales la impozitul pe venit (salarii)

▪ ratele (cotele) de impunere ar trebui sa fie scazute intr-o faza initiala a reformei fiscale, dar existand baze largi de impunere.

Principiile impunerii - ˝ a, b, c - ul ˝ gandirii si introducerii impozitului :

Principiul justetii impunerii consta in aceea ca cetatenii unui stat sa contribuie cu impozite, pe masura veniturilor pe care le obtin.

Principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoana sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie clare pentru fiecare platitor.

Principiul comoditatii perceperii impozitelor consta in aceea ca impozitele sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabili.

Principiul randamentului impozitului urmareste ca sistemul fiscal sa asigure incasarea impozitelor cu minimum de cheltuieli si sa fie cat mai putin apasator pentru platitor.

O idee interesanta este aceea ca, tranzitia la economia de piata a starnit un interes deosebit pentru reforma fiscala atat in Romania, cat si in fostele tari socialiste, dar problematica reformei sistemului de impozite nu este specifica acestor tari. Reforme s-au

proiectat si se proiecteaza si pentru sistemele din alte tari actualmente dezvoltate.

Idee generala care a capatat raspandire printre politicieni a fost aceea ca politica de impozite poate fi mai eficienta daca lasa spatiu de manevra mai mare fortelor pietei si concurentei decat interventiei guvernamentale. In fapt, politica centrala porneste de la necesitatea crearii conditiilor pentru ca platitorii de impozite sa nu mai fie nevoiti sa dezvolte comportamente care provoaca distorsiuni si irosirea de resurse.