Precizari conceptuale - management

Precizari conceptuale - management

Conceptul "management " are diferite intelesuri. Dupa opiniile unor autori, el ar deriva din latinescul "manus ", care inseamna mana si conduce la ideea de "manevrare", "pilotare". Cel care realizeaza aceasta manevrare este managerul; el participa nemijlocit la organizarea si desfasurarea activitatii manageriale.

De la " manus ", s-a format in limba italiana "mannegio" (prelucrare cu mana) iar de aici, prin intermediul frantuzescului "manege ", a fost preluat in limba romana cu semnificatia de "loc unde sunt dresati caii". Academicianul Ion coteanu considera ca, la romani, inainte de a primi continutul de astazi, termenul   manager  denumea o persoana care se ocupa de un sportiv, de un artist, uneori de o trupa de muzicanti, de actori etc., in termenul unei intelegeri verbale sau scrise. Din limba franceza a trecut si in limba engleza sub forma verbului  to manage  care inseamna a administra, a conduce. Englezii au derivat din el cuvintele  management  (conducere) si  manager  (conducator ), persoana care conduce, controleaza si gestioneaza activitatea, finantarea etc. unei inteprinderi industriale, comerciala, de turism, dar se foloseste si referitor la treburile casnice. Dupa opinia academicianului Ion Coteanu, cineva poate spune ca sotia sa este un foarte bun manager daca stie sa conduca bine treburile gospodariei.

Definirea conceptului, ca atare, nu este unitara nici in momentul de fata. De fapt, nu este singurul concept caruia i se dau definitii diferite.

E. Peterson si E. Plowman apreciaza ca managementul este  totalitatea metodelor, cu ajutorul carora se determina, se clarifica si se realizeaza scopurile si sarcinile unui anumit colectiv. 

Wiliam Newan il considera o tehnica speciala de directionare, conducere si control al eforturilor unei grupe de indivizi in vederea realizarii unui anumit scop comun.

Karl Hegel defineste managementul ca pe o disciplina care conduce la rezolvarea unor obiective prestabilite, utilizand in modul cel mai eficient potentialul uman si material.

In viziunea lui J.Tezenas , managementul este  stiinta si arta de a folosi mijloacele materiale si de a conduce oamenii ale caror functii sunt diferite si specializate, dar care coopereaza in cadrul aceleiasi intreprinderi pentru a atinge un obiectiv comun. 

Corneliu Russu sustine ca managementul  desemneaza stiinta conducerii organizatiilor socio-economice si conducerea stiintifica a acestora , atribuindu-i trei sensuri :

 o stiinta, adica un ansamblul organizat si coerent de cunostinte - concepte, principii, metode si tehnici - prin care explica,in mod sistematic, fenomenele si procesele care se produc in conducerea organizatiilor  ;

 o arta, care reflecta latura pragmatica si care consta in maiestria managerului de a aplica la realitatile diferitelor situatii, cu rezultate bune, in conditii de eficienta, cunostinte stiintifice  ;

 o stare de spirit specifica, reflectata de un anumit fel de a vedea, a dori, a cauta si a accepta progresul. 

Specialistii americani Ivanchevich, Donnelly si Gibson afirma ca,desi nu putem defini exact managementul ,  el este un proces care implica anumite functii si activitati pe care managerul trebuie sa le indeplineasca. El se foloseste de anumite principii in conducere care sunt general acceptate si care ghideaza gandirea si actiunile sale. 

Aceiasi autori considera managementul ca o disciplina de studiu, deci ca un anumit ansamblu de cunostinte care pot fi invatate, impreuna cu modalitatile practice de aplicare, in activitatea de conducere.

Managementul, ca orice stiinta, a avut si el o dezvoltare etapizata.

Dupa opinia multor specialisti, se poate vorbi, chiar, de  scoli de management .

Etapele acestei dezvoltari sunt prezentate succint de Costache Rusu si Monica Voicu, intr-o lucrare aparuta in Romania in anul l993.

Intr-o prima etapa, denumita empirica, activitatea de conducere se realizeaza pe baza intuitiei si a experientei practice a conducatorilor.

Etapa urmatoare, avandu-i ca reprezentanti pe Frederic Taylor (in America) si Henri Fayol (in Europa ), "se caracterizeaza prin aparitia si consolidarea unor concepte generale de conducere, concomitent cu aparitia legislatiei privind functionarea intreprinderilor ".

Tatal conceptului despre procesul conducerii, chiar daca, asa cum spune profesorul Harold Koontz,  multe din odraslele sale nu si-au conoscut tatal , este considerat Henri Fayol.El a incercat pentru prima data sa elaboreza o  doctrina administrativa aplicabila la toate formele de cooperare umana organizata. 

El a incercat sa desprinda o teorie a conducerii dar nu se poate spune ca a reusit sa formuleze legile care exprima raporturile necesare ce guverneaza activitatea intreprinderilor si cu atat mai putin de a inlantuii aceste legi intr-o teorie a informatiei, previziunii, deciziei etc. care sunt proprii conducerii moderne.

In cadrul celei de-a treia etapa de dezvoltare a managementului se disting, in principal, o scoala a relatiilor umane, care acorda o atentie speciala in conducere factorului uman, cointeresarii acestuia in realizarea obiectivelor intreprinderii si o scoala a sistemelor sociale care isi concentreaza atentia asupra comunicatiei in procesul deciziei, considerand intreprinderea ca un sistem social complex.

In concluzie, se poate spune ca activitatea de conducere a existat - evident intr-o forma rudimentara - inca de la inceputul vietii organizate a comunitatii omenesti, in timp ce managamentul ( ca stiinta a conducerii si conducere stiintifica a oricarei activitati intr-o organizatie mai mare sau mai mica) a aparut abia in secolul nostru, cand dezvoltarea societatii, a stiintei si tehnicii a atins un anumit nivel care a permis sistematizarea cunostintelor din diferite domenii ale cunoasterii umane si inchegarea unei teorii cu privire la conducere.

Se vorbeste astazi, in efortul de optimizare a procesului de conducere de tehnica conducerii (a deciziei, a organizarii, a evaluarii etc.), inteleasa ca un ansamblu de principii si legi, de norme ce guverneaza si reglementeaza actele de conducere, descriu si explica procesele acesteia, de metodologia conducerii, de tehnologia conducerii, dar si de obiective, stategii, politici, proceduri si tehnici de evaluare a eficientei actelor de conducere, despre factorii care influenteaza in bine sau in rau conducerea, de functii sau atribute sau altele asemenea care par sa complice activitatea conducatorilor moderni dar care, de fapt, le orienteaza aceasta activitate , le dau un spor de rigoare si de certitudine.

Daca pentru alte domenii (economic, militar, industrial, financiar-bancar etc.) managementul a atins stadii inalte de dezvoltare (ca teorie, dar si ca practica), in educatie si in invatament abordarile sunt mai timide, existand inca putine lucrari destinate acestui domeniu de larg interes social. Deci nu exista prea multe definitii date acestui concept. Se vorbeste atat de management educational, cat si de managementul invatamantului, management scolar, managementul invatamantului superior.

Managementul educational este  un proces complex de conducere a actului educational la nivelul sistemului de invatamant, considerat in ansamlul sau sau la nivelurile structurale ale acestuia. Managementul educational cuprinde si conducerea actului educational manifestat sub aspectul sau informal si nonformal.  (Rodica Mariana Miculescu)

N.Cerchez si E.Mateescu sunt de parere ca  Managementul scolar cuprinde principiile si metodele de conduceere care vizeaza activitatea unui numar important de cadre didactice din fiecare unitate de invatamant. Esenta managementului scolar este aceeasi ca a oricarui management, anume realizarea unei eficiente maxime, cu cat mai mici cheltuieli materiale si eforturi intelectuale. Managementul scolar se deosebeste de conducerea traditionala tocmai prin faptul ca la baza oricarei decizii se afla sau trebuie sa se afle eficienta : eficienta didactica, eficienta extradidactica, eficienta educativa etc. 

Dupa opinia Elenei Joita  menegementul educational se refera la conducerea conceperii, realizarii si evaluarii intregii activitati de educatie , in timp ce Sorin Cristea considera ca menegementul educatiei /pedagogic reprezinta, pe de o parte,   o metodologie de abordare globala - optima - strategica a activitatii de educatie, iar pe de alta parte un model de conducere a unitatii de baza a sistemului de invatamant .

Managementul educational poate fi considerat stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati, potrivit unor finalitati acceptate de individ si de societate.

El cuprinde un ansamblu de principii si functii, de norme si metode de conducere care asigura realizarea obiectivelor sistemului educativ,la standarde de calitate si eficienta cat mai inalte .

Managementul sistemului si al institutiilor de invatamant se diferentiaza ca obiective, sfera de cuprindere si tehnici manageriale, dupa nivelul ierarhic la care se exercita (central, teritorial, la nivelul institutiei, al clasei de elevi si, respectiv, al grupei de studenti sau cursanti ai unui curs de perfectionare/specializare).

Daca la nivelul central se realizeaza un management strategic, de orientare,dirijare si evaluare a intregului sistem de invatamant , la nivelul institutiilor se practica un managment operational,menit sa infaptuiasca stategia elaborata la esantionele superioare.

Daca toate aceste activitati sunt reglementate in documentele de conducere cunoscute, se poate pune intrebarea: cu ce ii ajuta managementul educational pe conducatorii institutiilor de invatamant ?

Raspunsul ar putea fi urmatorul :cu fandamentele stiintifice necesare unei conduceri eficiente si cu tehnicile manageriale moderne, absolut necesare orcarui conducator care doreste sa-si economisesca timpul si resursele pentru atingerea obiectivelor institutiei de invatamant la un nivel de performanta cat mai inalt.

Intr-un document UNESCO, intitulat  Conducerea,gestiunea si planificare invatamantului in perspectiva anului 2000 , se apreciaza ca, pentru a raspunde in mai mare masura cerintelor specifice conducerii fiecarui nivel,conducatorul unui  nucleu de dezvoltare educativa  (scoala, facultate, universitate) trebuie sa posede un ansamblu de cunostinte, aptitudini si atitudini, intre care sunt mentionate :

a)                cunostinte privind aspectele scolare si economice ale educatiei, strategii pentru dezvoltarea educatiei si a sistemelor educationale, bazele planificarii si gestiunii educatiei, tehnici si metode de programare, de realizare si evaluare a proiectelor, statistica educativa si sisteme de informare, gestiunea personalului didactic si a resurselor educative, legislatie educativa, inovatie, teoria si practica evaluarii ;

b)               aptitudini constand competente concretizate in capacitatea de a indeplini o seama de sarcini referitoare la :coordonarea si realizarea de planuri, programe si proiecte la nivel local,integrarea si gestionarea resurselor, participarea la elaborarea unor programe de oferta si gestiune a serviciilor educative, proiectarea si realizarea de sisteme de informare si statistici educative, planificarea, proiectarea, experimentarea si evaluarea programelor, proiectarea coordonarea si conducerea unor programe de formare, atestare si perfectionare a personalului didactic, inspectie scolare ;

c)               atitudine critica, analitica si prospectiva in ceea ce priveste dezvoltarea academica, socio-economica si culturala, interes fata de realizarea proceselor de planificare integrala, sectoriala si intersectoriala, ca si fata de dimensionarea unei planificari educative realiste, programare, sprijinirea si participarea la actiuni de experimentare si inovare a planurilor si programelor, impulsionarea politicilor de actualizare, renovare si adecvare a programelor, integrarea proceselor de supervizare cu procesele de asistenta administrativa si didactica, preocupare fata de introducerea criteriilor tehnice si operative de optimizare a proceselor de invatamant.

Aprecierea acestor cunostiinte, aptitudini si atitudini se relizeaza in stransa legatura cu atributiile functionale ale fiecarui potential conducator, in raport de domeniu, tipul de servicii etc., in asa fel incat acestia sa aiba competentele necesare exercitarii functiei pe care doresc s-o detina in sistemul educativ respectiv.

Asadar, managementul sistemului si institutiilor de invatamant devine o conditie sine qua non a reusitei oricarui conducator din acest domeniu.

Gradul de reusita va fi determinat si de calitatile personale ale individului care detine o anumita functie de conducere.

Daca in primul caz se poate vorbi de stiinta, in cel de al doilea intervine arta conducatorului de aputea aplica stiinta in mod creator, in functie de situatie.