Premisele aparitiei operatiunilor comerciale combinate

Premisele aparitiei operatiunilor comerciale combinate

Multa vreme exportul direct sau indirect a fost considerat principala forma de intrare pe piete noi si, implicit, de expansiune la nivel international. Protectionismul ridicat care a marcat comertul international dupa al doilea razboi mondial s-a concretizat intr-o serie de bariere tarifare si netarifare in calea produselor, mai ales la intrarea pe pietele tarilor dezvoltate. Pe de alta parte, exportul a devenit tot mai scump si din cauza pretului transporturilor, a distributie si ca urmare firmele au incercat sa gaseasca o serie de operatiuni prin care aceste neajunsuri pot fi eliminate, astfel incat apropierea de clienti sa fie mai usoara si mai ieftina. Aceste operatiuni s-au concretizat in alternative prin care s-a facut un transfer de tehnologie si de know-how.

In continuare vom dezbate premisele aparitiei si raspandirii celor mai utilizate operatiuni comerciale: licentierea internationala, alianta strategica si investitiile straine directe. Aceste operatiuni presupun o serie de capacitati manageriale care vizeaza de la gestionarea unui transfer de tehnologie si informatii intre parteneri, pana la crearea unor unitati de productie in strainatate.

Principalul motiv pentru care aceste operatiuni au cunoscut o extindere fara precedent este legat de barierele comerciale care au fost instituite in calea comertului exterior. Marimea si natura acestor bariere tarifare si netarifare influenteaza direct tipul de operatiune pe care il alege o firma pentru a intra pe o noua piata. In categoria de bariere comerciale sunt incluse orice obstacol pe care firma il intampina la intrarea pe o noua piata.

Trebuie facuta diferenta intre masurile protectioniste justificate, dictate de necesitatea sustinerii intereselor producatorilor si consumatorilor autohtoni si protectionismul excesiv, care se bazeaza pe forta economica a statelor puternice de a impune celorlalte tari conditii nefavorabile.

Barierele tarifare insumeaza totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat care vizeaza intrarea sau iesirea marfurilor in / si din tara si care implica: procedura de vamuire (controlul marfurilor si a mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei vamale), indeplinirea formalitatilor vamale si impunerea vamala (plata taxelor vamale). In general, se spune ca restrictiile netarifare sunt toate celelalte reglementari in afara celor vamale, prin care statul isi asigura controlul asupra importurilor si exporturilor de marfuri si servicii. Barierele netarifare au inceput sa aiba o pondere tot mai mare in politica economica a unui stat, cu atat mai mult cu cat s-a inregistrat o eficienta tot mai limitata a regimului vamal.

Cu toate acestea, in conditiile noii expansiuni a comertului mondial, protectionismul apare prin metode camuflate, si anume: suprataxe, taxe statistice, taxe portuare, impozite pe cifra de afaceri, depuneri prealabile in valuta, diferite contingentari si interdictii, limitari "voluntare" ale exportului, etc. Politica netarifara, ca o parte componenta a politicii comerciale a unui stat, reprezinta ansamblul de masuri si reglementari publice si private impuse cu scopul de a impiedica, limita sau deforma fluxul international de bunuri materiale si servicii, pentru a apara piata nationala de concurenta din strainatate si pentru echilibrarea balantelor externe (comerciala si de plati).

Indiferent de forma de manifestare a acestei politici protectioniste, trebuie precizat faptul ca aplicarea ei intotdeauna va ingreuna miscarea marfurilor si serviciilor, va modifica conditiile normale de schimb, avand ca principala consecinta faptul ca, pe aceste piete pretul nu se mai formeaza liber.

Ca urmare, firma trebuie sa analizeze cu atentie baza tarifara a tarii in cauza pentru a putea identifica toate barierele tarifare si netarifare. De cele mai multe ori, taxele vamale sunt mai mari la importul de produse complexe, cu grad de prelucrare mai mare si mai mici pentru materii prime, subansamble, componente. De cele mai multe ori, barierele tarifare sau netarifare vor fi reduse pentru produsele / componentele care intra in componenta produsului national sau pentru cele  vor face obiectul reexportului. In acest mod, firmele straine vor fi stimulate sa se transforme din exportator, intr-o companie care isi realizeaza productia in teritoriul national respectiv - si implicit realizeaza o investitie straina directa sau care incheie aliante strategice cu firmele autohtone.

Acolo unde comertul international devine prohibit prin intermediul barierelor comerciale, productia multinationalelor este un raspuns eficient din care castiga ambele parti, firma care doreste sa intre pe o piata nationala si tara in cauza. Un exemplu in acest sens ne-a fost oferit de firma Volkswagen cand a intrat pe piata japoneza. Dificultatile si cheltuielile pentru realizarea propriei retele de distributie a determinat firma sa incheie un contract cu Nissan pentru realizarea acestui obiectiv.

Peste toate acestea se suprapun interesele economice ale celor trei mari blocuri economice - SUA, UE si ASEAN. Restrictiile mari in calea comertului intre aceste zone au determinat corporatiile multinationale sa caute solutii: de la presiuni facute la nivel guvernamental pentru liberalizarea comertului pana la mutarea productiei in zonele respective. De exemplu, companiile americane fac in continuare presiuni puternice pentru liberalizarea comertului in zona Asiei, in timp ce companiile europene cer in OMC reducerea taxelor la exportul de otel din Europa in SUA. Atunci cand aceste actiuni nu au rezultatul scontat se recurge la diferite artificii pentru intrarea pe o piata; la inceputul anilor 80, cand SUA a crescut taxele la importul de autovehicole din Japonia la un nivel de 25%, firma Nissan si-a exportat productia ca subansamble (fiecare camion era exportat in doua parti, sasiul si restul masinii, care erau apoi asamblate foarte usor in SUA), suportand astfel o taxa vamala de doar 2,5%.

Un aspect important care trebuie discutat este legat de raportul dintre nivelul de dezvoltarea al tarii de origine a firmei si a tarii primitoare, mai ales acolo unde avem tara dezvoltata - tara in curs de dezvoltare. De obicei, economia tarilor in curs de dezvoltare este aparata printr-o politica tarifara ridicata si prin interventii guvernamentale. Pentru a evita aceste bariere, firmele pot investi in unitati de productie localizate in tara respectiva si unde, de cele mai multe ori produsele vor fi obtinute la costuri mai mici datorita accesului la resursele naturale ale tarii si a fortei de munca mai ieftina decat in tarile dezvoltate. La polul opus, tarile dezvoltate au in general piete deschise, unde concurenta este foarte dura si unde trebuie sa ai produse competitive pentru a face fata concurentei.

In acest fel, barierele comerciale ridicate imping firmele exportatoare sa gaseasca alte solutii de penetrare a unor piete, altele decat exportul.

O alta premisa a dezvoltarii acestor operatiuni complexe este legislatia tarii in cauza; orice firma straina trebuie sa studieze in detaliu legislatia care tine de industria in cauza, precum si activitatea institutiilor statului in cauza. Astfel, normele legislative ar putea fi atat de restrictive incat firma straina nu ar putea face fata cerintelor fara ajutorul unui partener local. Ca membru al unei aliante strategice, partenerul local ar putea negocia in cele mai bune conditii cu autoritatile guvernamentale sau locale.

In unele situatii, chiar daca o firma a trecut peste tot ce inseamna bariere comerciale, legislatie rigida, etc., poate intampina dificultati in relatia cu furnizorii si la vanzarea efectiva a produsului pe piata externa, sau mai exact in cadrul fazei de distributie a produsului. Stabilirea unei relatii eficiente cu principalii furnizori sau distribuitori ai unei piete este o adevarata incercare in anumite tari.

Lipsa accesului la distributia dintr-o tara (datorita costurilor, legislatiei, concurentei, etc.) determina firma straina sa aiba in vedere o alianta strategica cu un partener local, un contract de franchising sau crearea unei retea de distributie proprie (care de cele mai multe ori implica costuri foarte mari). In cele mai multe cazuri, firmele opteaza pentru prima varianta: firma Mitsubishi isi vinde produsele pe piata americana prin dealerii Chrysler, camioanele Toyota sunt distribuite in UE prin firma Volkswagen, etc.

O bariera destul de importanta este data de slaba pregatire pe care o au unii furnizori sau chiar localnicii pe care firma ar vrea sa-i angajeze. Pe de alta parte, firma ar putea sa aiba probleme acolo unde oamenii prefera sa lucreze pentru companii locale din considerente legate de statutul social, salar, legislatie, etc. 

Toate aceste bariere in calea intrarii pe o piata straina fac mult mai complexe deciziile asupra modului de dezvoltare a unei afaceri internationale.