UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA MARKETING SI AFACERI

ECONOMICE INTERNATIONALE,

PROGRAMUL DE MASTER: MARKETINGUL

SI MANAGEMENTUL ACTIVITATILOR

FINANCIAR-BANCARE

MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR PUBLICE

I. MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR PUBLICE

Notiunea de management

Disciplina de studiu a managementului este cercetarea metodelor, procedeelor, metodologiilor si tehnicilor de planificare, organizare, coordonare, conducere a unui sistem in vederea atingerii unui obiectiv folosind un consum cat mai redus de resurse personale, financiare, materiale si informationale.

Managementul constituie incercarea de atingere a obiectivelor organizatiei pe baza economiei resurselor, eficacitatii si eficientei.

Pentru a intelege complexitatea notiunii, trebuie sa spunem ca managementul are doua semnificatii: cea de management ca activitate propriu-zisa de conducere si administrare si cea de management ca stiinta.

Una din definitiile managementului spune ca acesta este un ansamblu de activitati ce inglobeaza planificarea, luarea deciziei, organizarea, conducerea si controlul, toate fiind orientate spre folosirea resurselor umane, financiare, materiale si informationale ale organizatiei intr-o modalitate efectiva si eficienta, in vederea atingerii unui obiectiv.

Deci, pentru a-si atinge scopul, managerul desfasoara o activitate de ansamblu, ce include combinarea si coordonarea a patru tipuri de resurse, si anume:

resursa umana, care cuprinde efectivul de oameni, talentul, priceperea si munca;

resursa financiara, ce intruneste capitalul financiar necesar pentru operatiile curente si cele pe termen lung si chiar profitul;

resursa materiala, care contine o vasta gama de materiale utile pentru desfasurarea activitatii unei organizatii(de la imobile si pana la birotica si papetarie);

resursa informationala, ce include ansamblul datelor (cu caracter de noutate si utilitate) necesare luarii deciziilor.

Pentru o buna functionalitate a sistemului organizatoric, in vederea atingerii obiectivului optim, managementul lucreaza pe mai multe nivele si arii. Astfel, pentru a putea pastra ciclul informatie-decizie-actiune, se lucreaza pe trei nivele:

nivelul strategic (de top)

nivelul tactic (functional)

nivelul operativ

Abordari in managementul public

Managementul public cuprinde totalitatea proceselor si realtiilor de management care apar intre componentele sistemului administrativ.

Intre managementul general si managementul public exista stranse corespondente, in sensul ca o serie intreaga de principii si legalitati ale managementului isi gasesc aplicabilitate in institutiile publice.

Obiectivul managementului public in institutiile administratiei publice este multumirea interesului general, fara a avea in vedere un profit.

Institutiile publice reprezinta ansamblul structurilor organizate, create in societate pentru gestionarea afacerilor publice. Institutiile publice reprezinta singurul mod de organizare social economica a statului care poate face fata provocarilor modernitatii. Scopul unei institutii publice este servirea interesului public.

Managementul public trateaza functia publica sub aspectul practic, care de altfel, defineste coordonatele indispensabile unei bune functionari a institutiei publice in care isi desfasoara activitatea functionari publici cu functii publice de conducere si de executie si reprezentanti ai politicului. El determina statutul si structura functiei publice si a functionarului public ca si angajat al institutiei publice.

Functia publica reprezinta situatia juridica a persoanei fizice investita legal cu atributii in indeplinirea competentei unei autoritati publice, respectiv ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic dintre persoana fizica investita si organul de stat care a investit-o in functia publica.

Imbunatatirea potentialului administrativ al unei institutii publice depinde cel mai mult de profesionalismul managerial in determinarea continutului si exercitarea functiilor publice de catre managerii publici si functionarii publici de executie.

Eficienta si eficacitatea in sectorul public trebuie sa fie imbunatatite, managementul public in institutiile publice trebuie indreptat asupra obiectivelor si rezultatelor, iar managerii publici trebuie sa fie apreciati in functie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale si specifice.

Managementul public a aparut ca o necesitate si se dezvolta permanent ca unul dintre cele mai importante domenii ale stiintei managementului care, prin rezultatele sale, poate avea un impact direct asupra imbunatatirii modului de viata al cetatenilor dintr-o tara.

Managementul public s-a constituit ca stiinta in decursul timpului, datorita preocuparilor continue ale specialistilor pentru perfectionarea activitatii in domeniul administratiei publice.

Cu toate ca in Romania conceptul de management public a fost implementat dupa 1990, devine din ce in ce mai evidenta necesitatea dezvoltarii cercetarilor pentru demonstrarea faptului ca managementul public este un domeniu distinct, care se delimiteaza clar de alte domenii, respectiv administratie publica si drept administrativ.

Exista un ansamblu de probleme cu privire la managementul public abordat din trei perspective:

1. Abordarea politica, cea care considera ca reprezentativitatea, sensibilitatea si receptivitatea pot fi integrate in managementul public, deoarece sunt valori esentiale pentru mentinerea democratiei constitutionale. Conform acestei abordari structura managementului public devine una politizata de diferite grupuri care cauta permanent reprezentare.

2. Abordarea legala, a carei importanta a fost minimizata in special de reprezentantii abordarii manageriale, fiind definita insa de americani, ca una din cele mai importante in intelegerea si definirea managementului public. Aceasta pune accent pe valori ca:

- procedura folosita in vederea desfasurarii proceselor administrative, care trebuie sa fie clar definita;

- drepturile individuale reale ale fiecarui functionar public, mentionate in Carta drepturilor sau in alte amendamente;

- aspectele juridice care influenteaza rezultatele conflictelor ivite intre persoanele particulare si stat, si acorda protectie legala pentru toti cetatenii care au fost afectati de aplicarea unor decizii administrative.

3. Abordarea manageriala care, pentru a o intelege, este conditionata de cunoasterea teoriei managementului stiintific si a abordarii birocratice. Realitatea a demonstrat ca dominatia politicului a condus la dezvoltarea la toate nivelurile a coruptiei, ineficientei si a permis formarea unei clase de politicieni incapabili, in fond sa conduca natiunea. In concluzie, rolul politicului trebuie diminuat pentru ca produce ineficienta.

Principiile managementului public

Principiile managementului public au rolul de a asigura cadrul general pentru o buna desfasurare a activitatii administrative.

Principiile fundamentale ale managementului public formulate in urma unor severe si aprofundate cercetari, a unei indelungate experiente sunt: principiul conducerii unitare, principiul conducerii autonome, principiul flexibilitatii, principiul restructurarii, principiul perfectionarii continue, principiul legalitatii.

Principiul conducerii unitare trebuie perceput si implementat ca un sistem care nu poate sa functioneze eficient decat daca partile sunt armonios integrate si coordonate.

Specificul managementului public, in general, si al administratiei de stat, in special, impune cu necesitate conducerea si organizarea unitara a acestui vast aparat, fara de care nu ar fi posibila realizarea obiectivelor administratiei.

Bunastarea unui popor, functionalitatea unui sistem administrativ si viabilitatea unei institutii publice sunt puternic influentate de respectarea acestui principiu.

Principiul conducerii autonome consta in acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice.

In timp ce conducerea si organizarea unitara asigura coeziunea administratiei de stat, unitatea de actiune a acesteia, autonomia manageriala fac posibila adaptarea mai rapida a administratiei la conditiile concrete, la particularitatile de timp si loc. Totodata, stimuleaza initiativa personalului din aparatul administrativ si, legat de aceasta responsabilitatea in indeplinirea sarcinilor.

Un alt principiu al managementului public, principiul flexibilitatii, al adaptarii rapide a administratiei la schimbarile permanente din viata sociala, functioneaza in stransa legatura cu principiul autonomiei.

Principiul restructurarii este unul din principiile prin care se urmareste crearea unui

aparat administrativ eficient atat din punct de vedere organizatoric cat si functional, corespunzator nevoilor sociale generale.

Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public, presupune desfasurarea de catre reprezentantii managementului public a unui vast proces de analiza, care ar trebui sa inceapa cu sesizarea diferentelor intre obiectivele previzionate si rezultatele obtinute. El consta in abordarea intr-o dinamica permanenta a sistemului de management public, in functie de schimbarile aparute in mediul intern si international dar si in sistemul de interese publice generale si specifice.

Preocuparile pentru perfectionarea permanenta trebuie sa aiba in vedere si circulatia informatiilor, structura organizatorica, procesul de fundamentare a deciziilor administrative, deoarece schimbarea este un proces complex, necesar si de durata.

Principiul legalitatii consta in dimensionarea, structurarea si combinarea proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerandu-se ca o baza legala de luat in considerare si nu ca un scop in sine.

Fara indoiala ca organizarea si functionarea institutiilor administrative, in general, trebuie sa se faca intr-un anumit cadru legal. Pentru satisfacerea interesului public general si nevoile sociale specifice, managerii publici desfasoara procese si relatii de management, in conditii de legalitate.

Functiile managementului public

Functiile managementului public sunt: functia de previziune, functia de organizare-coordonare, functia de motivare, functia de administrare si functia de control-evaluare.

Functia de previziune a managementului public se concretizeaza in elaborarea de prognoze, planuri si programe pentru fiecare institutie publica integrata in sectorul public.

exercitarea ei se bazeaza tot mai mult pe rezultatele cercetarilor de marketing public, pe nevoile generale si specifice ale consumatorilor de servicii publice si administrative mai degraba decat pe structura politicilor promovate de partidele politice.

Functia de organizare-coordonare a managementului public consta in ansamblul proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate in institutia publica si in domeniul in care aceasta se incadreaza.

Functia de administrare a managementului public poate fi considerata ca una din cele mai importante si complexe deoarece consta in ansamblul proceselor de management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale existente si atrase in institutia publica in procesul de realizare a obiectivelor previzionate.

Functia de motivare consta in ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.

Functia de control-evaluare a managementului public consta in ansamblul proceselor de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se verifica legalitatea activitatilor desfasurate in cadrul si in afara institutiei publice, se masoara si analizeaza abaterile si se identifica modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.

Decizia in management

In management, menirea actului decizional consta in directionarea constienta a activitatii economice si sociale.

Una din cele mai importante activitati in management este adoptarea deciziei care constituie esenta managementului si afecteaza in mod direct existenta organizatiei. Importanta acesteia se poate distinge din definitia ei, si anume: se poate spune ca decizia constituie ansamblul proceselor prin care se schimba natura si continutul resurselor sistemului contribuind la modificarea sistemului obiectiv de nevoi si urmareste realizarea optimului economico-social al acestuia.

Tipurile decizionale sunt clasificate in patru categorii, astfel:

deciziile strategice - sunt cele de baza, complexe, pe termen lung, reflectand obiectivele majore ale organizatiei.

deciziile operative - se iau pe termen scurt, se repeta, deci sunt de rutina.

deciziile administrative - se concentreaza pe stabilirea liniilor autoritare si de comunicare

deciziile de tip programabil (se iau cu ajutorul calculatorului) si neprogramabil (sunt luate de catre om).

Decizia implica existenta anumitor conditii principale si anume:

a) existenta unuia sau mai multor obiective de atins, precis definite, cuantificate si insotite de un sistem riguros de masurare a realizarii lor;

b) existenta mai multor alternative de actionare din care sa se aleaga solutia pentru atingerea obiectivului;

c) existenta factorilor limitativi, respectiv a celor economici, adica cei legati de resursele de timp, mijloace banesti, resurse de munca, precum si a celor sociali, in care includem si pe cei umani cu implicatiile care decurg din etica si morala umana.

In procesele decizionale, un loc deosebit de important il are atitudinea fata de risc a managerului.

Organizare. Structuri organizatorice

Organizarea, cea dea doua etapa a procesului managerial, are ca scop gruparea oamenilor, ierarhizarea sarcinilor si activitatilor si stabilirea legaturilor organizatorice in vederea dirijarii tuturor eforturilor intr-o singura directie si anume aceea de a atinge obiectivele pe care organizatia si le-a fixat.

Intr-o organizatie este important ca orice persoana care ocupa o functie de conducere sa posede un ansamblu de calitati, aptitudini si cunostinte pe baza carora sa poata lua decizii. De stilul conducerii managerului depinde succesul organizatiei in care isi desfasoara activitatea.

Organizarea in managementul public reprezinta un ansamblu de procese prin care, potrivit cadrului legislativ, se delimiteaza elementele componente ale sistemului administrativ in ansamblu si ale fiecarei institutii publice in parte, se precizeaza atributiile, sarcinile si competentele care revin componentelor acestuia, precum si relatiile care se stabilesc intre ele in cadrul si in afara sistemului in vederea satisfacerii eficiente a interesului public.

Structura organizatorica reprezinta "ansamblul persoanelor si sub-diviziunilor astfel constituite incat sa asigure realizarea obiectivelor previzionate'. (O. Nicolescu)

Structura organizatorica a institutiei publice este elementul organizational fundamental, avand un rol major cu ample implicatii. Ea defineste cadrul de actiune si contureaza factorii generatori de eficienta, precizeaza cadrul profesional si stabileste locul si rolul fiecarui compartiment, contureaza atributiile, sarcinile, si responsabilitatile, influenteaza procesul informational - decizional si eficienta activitatilor.

Din perspectiva manageriala scopurile structurii sunt:

Ø      clarifica compartimentele si sarcinile posturilor, precum si responsabilii acestora;

Ø      clarifica ierarhia organizationala;

Ø      clarifica canalele de comunicare;

Ø      permite managerilor sa aloce resurse pentru obiectivele definite prin plan.

Principalele componente ale structurii organizatorice, care se regasesc in orice organizatie sunt: postul, functia, ponderea ierarhica, compartimentul, nivelul ierarhic si relatiile organizatorice.

Postul reprezinta cea mai simpla subdiviziune organizatorica a firmei. Totalitatea posturilor care prezinta aceleasi caracteristici formeaza o functie. Acestea pot fi de conducere sau de executie.

Ansamblul persoanelor ce efectueaza sarcini omogene si/sau complementare contribuie la realizarea acelorasi obiective si sunt subordonate nemijlocit unui manager formeaza un compartiment. Ele pot fi operationale si functionale.

Totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeasi distanta de varful piramidei organizatorice formeaza un nivel ierarhic. Intr-o organizatie exista de regula trei nivele manageriale: superior, de mijloc si inferior.

Relatiile organizatorice pot fi definite ca raporturile dintre celelalte subdiviziuni organizatorice instituite prin reglementari oficiale. Si acestea se divid in trei categorii: de autoritate, de cooperare si de control.

Literatura de specialitate evidentiaza trei tipuri de structuri organizatorice:

Ø      structura ierarhica/liniara - caracterizata printr-un management autoritar, care exercita toate functiile, distanta dintre varful si baza piramidei organizationale este mare si este alcatuita dintr-un numar redus de compartimente operationale ;

Ø      structura functionala - se caracterizeaza printr-un management participativ, managerul colaboreaza cu subalternii, foloseste delegarea si este alcatuita atat din compartimente operationale cat si functionale ;

Ø      structura ierarhic-functionala - reprezinta o imbinare celor doua tipuri anterioara.

Intregul sistem al administratiei publice este constituit sub forma unei structuri mixte, ierarhic-functionale.

Structura de organizare este parte integranta a Regulamentului de organizare si functionare (ROF) al organizatiei publice

Regulamentul de organizare si functionare reprezinta instrumentul de conducere ce se sprijina pe detalierea tuturor activitatilor organizatiei publice astfel incat sa fie evidentiate comportimentele de munca, nivelele ierarhice, responsabilitati, conducerea institutiei publice.

Structura cadru a unui R.O.F. este definita de existenta a 4 parti structurate astfel:

In prima parte sunt cuprinse elemetele privind o institutie publica, respectiv:.

denumirea institutiei publice

elemente privind statutul

misiunea

structura organizatorica

compartimente

comisiile si consiliile

institutii subordonate

organigrama

anul infiintarii

In partea a doua sunt descrise toate atributiile institutiei publice

obiectul de activitate

atributiile compartimentului de munca

diagramele relationale dezvoltate pe orizontala si pe verticala

Partea a treia cuprinde elementele privind conducerea institutiei publice

conducerea colectiva - stabilindu-se componenta, compartimentele, atributiile responsabilitatile

conducerea executiva- atributii, competente, raspunderi

compartimentele de munca la diverse nivele ierarhice de munca

competentele, raspunderi, relatii cu celelalte compartimente

4. Ultima parte cuprinde dispozitiile finale reprezentate de modalitatea in care ROF-ul poate fi aplicat, actualizat, modificat, corectat.

Descentralizarea

Perfectionarea sistemului de management la nivelul institutiei publice din Romania, in vederea alinierii la standardele europene constituie o necesitate extrema pentru sistemul de management public romanesc contemporan. Cu cat consolidarea institutionala este mai bine conturata, cu atat capacitatea administratiei publice contribuie mai mult la realizarea reformei institutiei publice in cauza.

Ca fenomene ce marcheaza esential viata economica si sociala a inceputului de mileniu, globalizarea si revolutia mangeriala trebuie integrate intr-un nou model al teoriei si practicii manageriale, care sa permita si sa favorizeze potentarea lor reciproca.

Adaptarea institutiilor publice la economia de piata presupune profunde schimbari la nivelul managementului public. Necesitatea urgenta de a inova, de a crea noul in management presupune, la nivelul fiecarei institutii publice, adoptarea unor strategii inovatoare, orientate spre promovarea noului pentru realizarea eficientei in cadrul sistemului. Unul din principalele obiective ale functionarilor publici, in special cei cu functii de conducere in sistem, trebuie sa fie descoperirea si asimilarea elementelor noi in toate domeniile de activitate si abordarea intr-un spirit deschis a propunerilor de schimbare.

Managementul institutiilor publice se dezvolta si in raport de:

Ø      fortele externe;

Ø      componenta politica;

Ø      orientarea economica.

Managerii care descopera schimbarile adecvate pe care trebuie sa le intreprinda in organizatiile lor si care implementeaza cu succes aceste schimbari, permit organizatiilor lor sa fie mai flexibile si mai inovatoare.

Pe plan mondial, tendinta ultimilor douazeci de ani este cea a globalizarii si dezvoltarii intense a sistemelor sociale.

In noul context geopolitic administratia publica centrala si locala au devenit factori definitorii in competivitatea economica a unei tari sau regiuni economice.

Reforma administratiei publice este un concept larg, care include toate aspectele organizarii sectorului public, printre care se remarca: "arhitectura" generala a autoritatilor si institutiilor administratiei publice, sistemele, structurile, procesele si motivatiile, procedurile de monitorizare si evaluare, precum si modalitatile de adaptare periodica a sistemului.

Cresterea transparentei administratiei publice prin largirea asistentei pentru public, ajuta la imbunatatirea si armonizarea modului in care cetatenii si administratia inteleg problemele comunitatii, a modului in care gasesc posibile solutii si permit implementarea mai eficienta a deciziilor pe baza unui acord reciproc.

Dupa responsabilitatile transferate, descentralizarea este impartita in trei categorii: administrativa, fiscala si politica.

Descentralizarea administrativa, conform literaturii de specialitate reprezinta transferul de responsabilitati privind planificarea, finantarea si gestionarea unor anumite functii publice de la nivelul guvernului central si al agentiilor sale la unitatile subordonate, la autoritati publice semiautonome sau la autoritati regionale sau locale. Diferitele subcategorii de descentralizare administrativa sunt frecvent definite pe baza tipurilor de institutii sau agentii catre care sunt transferate responsabilitatile:

• deconcentrarea reprezinta cea mai slaba forma de descentralizare care implica transferul de autoritate si responsabilitati de la nivelul ministerelor sau agentiilor la structurile din teritoriu care apartin de acestea;
• devolutia genereaza un grad de autonomie mai ridicat si implica transferul de responsabilitati de la nivelul guvernului central la niveluri de guvernare inferioare care au fost imputernicite prin prevederi constitutionale sau statutare;
• delegarea implica transferul de responsabilitati de la agentiile centrale la entitati semiautonome operand independent sau semiindependent de guvern;
• privatizarea este uneori privita ca o forma de descentralizare (una proiectata in asa fel incat sa fie generate performante mai inalte privind eficienta sistemului de piata prin grade sporite de autonomie si flexibilitate mai mare in luarea deciziilor) si implica transferul de responsabilitati de la guvern catre entitati private. In cadrul privatizarii, responsabilitatile pot fi transferate chiar la furnizorii de servicii propriu-zisi.

Descentralizarea fiscala se refera la marirea controlului autoritatilor locale asupra resurselor financiare, fie in termeni de repartizare a cheltuielilor, fie a generarii de venituri. Multe din lucrarile de specialitate privind descentralizarea fiscala se concentreaza pe natura transferurilor inter-guvernamentale si pe diferentele privind capacitatea de generare a veniturilor a diferitelor tipuri de autoritati. Un aspect important in analiza descentralizarii fiscale este reprezentat de o echilibrare corespunzatoare intre autoritate si resursele financiare necesare exercitarii acelei autoritati.

Descentralizarea politica implica conferirea catre cetateni a unei puteri mai mari in procesul de luare a deciziilor, in particular acest lucru intamplandu-se prin derularea de procese democratice. Succesul descentralizarii politice depinde de o serie de componente cheie, cum ar fi: reforme constitutionale sau statutare, existenta pluralismului politic, intarirea corpurilor legiuitoare si a unitatilor politice locale. De obicei, descentralizare politica determina baza aparitiei si dezvoltarii unor numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public.

II. STUDIU DE CAZ

Procesul bugetar la nivelul institutiilor publice

Bugetul de venituri  si cheltuieli privind anul 2008 -

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa"

In legile bugetare, la venituri se inscriu estimarile anului bugetar, iar la cheltuieli creditele bugetare determinate de autorizarile continute in legi specifice.

Proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaboreaza de Guvern prin Ministerul Finantelor Publice, avand ca fundament urmatoarele :

Ø      prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali, atat pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza bugetul cat si pentru urmatorii 3 ani

Ø      politicile fiscale si bugetare

Ø      prevederile memorandumurilor de finantare, ale memorandumurilor de intelegere sau ale altor acorduri internationale cu organisme si institutii financiare internationale

Ø      politicile si strategiile sectoriale, prioritatile stabilite in formularea propunerilor de buget

Ø      propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite

Ø      programele intocmite de ordonatorii principali de credite, in vederea finantarii unor actiuni sau ansamblu de actiuni

Ø      propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

Ø      posibilitatile de finantare a deficitului bugetar

Guvernul are la dispozitia sa urmatoarele fonduri :

Ø      Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, care este repartizat catre ordonatorii principali de credite, pe baza de hotarari ale Guvernului, pentru acoperirea unor cheltuieli urgente sau neprevazute

Ø      Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, care este repartizat catre ordonatorii principali de credite, pe baza de hotarari ale Guvernului, pentru acoperirea unor cheltuieli de acoperire a efectelor unor calamitati naturale si de sprijinire a persoanelor fizice sinistrate 

Bugetele prezinta urmatoarea structura :

Ø      veniturile si cheltuielile sunt grupate in functie de clasificatia bugetara

Ø      veniturile sunt structurate pe capitole si subcapitole

Ø      cheltuielile sunt structurate pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole si dupa caz, alineate

Ø      cheltuielile inscrise in capitole si articole au destinatia precisa si limitata

Ø      numarul de salariati pe baza caruia se aproba fondul salariilor de baza nu poate depasi limita maxima aprobata

Ø      cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, conform creditelor de angajament si duratelor de realizare a investitiilor

Ø      programele se aproba ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite

Ø      fondurile externe nerambursabile se inscriu in anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite

Ministerul Finantelor Publice are obligatia de a prezenta Guvernului, pana la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale si bugetare a anului pentru care se intocmesc proiectele de buget si a urmatorilor 3 ani. Ministrul finantelor publice trimite ordonatorilor principali de credite, pana la data de 1 iunie, o scrisoare-cadru in care se specifica contextul macroeconomic ce sta la baza intocmirii proiectelor de buget.

La randul lor, ordonatorii principali de credite raspund Ministerului Finantelor Publice, pana la data de 15 iulie, prin intocmirea proiectelor de buget pentru anul urmator.

Camera Deputatilor si Senatul, cu consultarea Guvernului, isi aproba bugetele proprii, pe care le inainteaza apoi Guvernului pentru a fi incluse in proiectul bugetului de stat.

Ministerul Finantelor Publice prezinta pana la 30 septembrie, Guvernului, proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, insotite de un raport privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget. Acest raport explica politica fiscal-bugetara a Guvernului si alte informatii relevante in domeniu.

In continuare, Parlamentul aproba bugetele pe ansamblu, pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole si alineate, dupa caz.

In ceea ce priveste investitiile publice, acestea sunt cuprinse in proiectele de buget, in baza programelor de investitii publice, ce constituie anexa la bugetul fiecarui ordonator principal de credite.

Guvernul, prin Ministerul Finantelor Publice, stabileste strategia in domeniul investitiilor publice, pe baza propunerilor de programe de investitii elaborate de ordonatorii principali de credite.

In functie de limitele pana la care se ridica, proiectele de investitii publice se aproba de foruri diferite. 

Proiectele de investitii publice se includ in proiectul de buget doar daca, in prealabil, documentatiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare ce argumenteaza necesitatea si oportunitatea efectuarii acestor cheltuieli de investitii, au fost elaborate si aprobate potrivit dispozitiilor legale.

Executia bugetara presupune ca veniturile si cheltuielile aprobate prin legile bugetare se repartizeaza pe trimestre, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor, de termenele si posibilitatile de asigurare a resurselor de finantare a deficitului bugetar si de perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor, respectandu-se principiile privind executia bugetara, inscrise in legea organica.

Creditele bugetare astfel aprobate si repartizate, pot fi folosite doar in urma deschiderii lor. Ordonatorii principali de credite pot hotari retragerea creditelor bugetare deschise si neutilizate, doar in cazuri temeinic justificate.

Credite bugetare acordate in baza fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional si se deruleaza in conformitate cu acordurile incheiate cu partenerii externi.

In sistemul bugetar, salariile se platesc o data pe luna, intre 5 si 15 ale lunii.

Ordonatorii principali de credite raporteaza periodic Ministerului Finantelor Publice, gradul de utilizare a fondurilor publice, iin vederea monitorizarii executiei bugetare.

Principii privind incheierea executiei bugetare :

Ø      data de incheiere a executiei bugetare este 31 decembrie

Ø      orice venit neincasat sau cheltuiala angajata, lichidata si ordonantata dar neplatita pana la 31 decembrie se incaseaza sau se platesc in contul bugetului pe anul urmator

Ø      creditele bugetare care nu au fost utilizate pana la inchiderea anului se anuleaza

Ø      disponibilitatile din fonduri externe nerambursabile si cele din fondurile publice destinate cofinantarii contributiei financiare a Comunitatii Europene, neconsumate, se reporteaza in anul urmator. Aceste fonduri se utilizeaza conform prezentei legi si a acordurilor incheiate cu partenerii externi.

Ø      pentru bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale echilibrate prin subventii de la bugetul de stat, sumele neutilizate se regularizeaza la sfarsitul exercitiului bugetar cu bugetul de stat, in limitele subventiilor primite

Ø      prevederile legilor bugetare anuale si ale celor de rectificare sunt valabile doar pentru anul bugetar respectiv

Institutiile publice isi finanteaza activitatile curente si investitiile astfel :

integral din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

din venituri proprii si subventii ;

integral din venituri proprii.

In cazul institutiilor publice finantate integral de la buget, veniturile realizate de acestea se varsa in totalitate la bugetul din care sunt finantate.

In conditiile legii, institutiile publice pot folosi bunuri materiale si fonduri banesti, primite de la persoane fizice si juridice, sub forma de donatii si sponsorizari. Acestea respecta destinatiile pentru care au fost alocate, iar in cazul neutilizarii sunt varsate direct la bugetul din care au fost finantate.

La intocmirea situatiilor financiare anuale, institutiile finantate din venituri proprii si subventii sau numai din venituri proprii, au obligatia sa intocmeasca anexa '' Situatia privind sumele primite si utilizate ca donatii/sponsorizari ''.

Institutiile finantate din venituri proprii si subventii sau integral din venituri proprii, isi incaseaza, administreaza, utilizeaza si contabilizeaza veniturile proprii, potrivit dispozitiilor legale.

Excedentul institutiilor finantate atat din venituri proprii cat si din subventii se regularizeaza la sfarsitul anului cu bugetul din care au fost finantate, in limitele sumelor primite de la acesta.

Prezentarea generala a activitatii si structurii muzeului

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" :

este o insitutie publica de subordonare centrala, care presteaza actiuni social-culturale si educative;

s-a deschis la 24 mai 1908

este o institutie publica, de cultura si educatie, cu personalitate juridica, avand sediul in Bucuresti, Soseaua Kiseleff, nr.1, sector 1, cod 011341;

este direct subordonata Ministerului Culturii si Cultelor;

cheltuielile sale de functionare si investitii se finanteaza de la bugetul de stat, din venituri extrabugetare si in completare din subventii si donatii;

functioneaza si este organizat in conformitate cu legislatia romana in vigoare si cu Ordinul Ministrului Culturii Nr. 2303 din iunie 2004;

este institutie publica permanent pusa in slujba societatii, deschisa pentru public;

obiectivele sale sunt: colectarea, cercetarea, achizitionarea, evidenta, prepararea, conservarea, restaurarea si valorificarea de patrimonii national si mondial in domeniul stiintelor naturii, educatie si delectare, prin intermediul expozitiilor, publicatiilor si a altor forme de comunicare catre public;

este organizat astfel incat sa armonizeze activitatile unei institutii muzeale cu acelea ale unui centru de cercetare;

isi desfasoara activitatea pe baza proiectelor de activitate intocmite anual si a indicatorilor stabiliti de Ministerul Culturii si Cultelor;

administreaza conform legislatiei in vigoare bunurile publice inscrise pe listele de inventar ale muzeului:

bunuri comune;

bunuri culturale;

bunuri de patrimoniu national si mondial.

Activitatile principale specifice muzeului sunt:

cercetarea fundamentala si aplicata conform programelor anuale de perspectiva pentru cunoasterea si identificarea patrimoniului national;

achizitia de bunuri mobile reprezentative pentru stiintele naturii;

colectarea, conservarea si restaurarea patrimoniului aflat in administrarea muzeului;

expunerea, in expozitia permanenta si in cea temporara a patrimoniului;

punerea in valoare a bunurilor respective;

contactul permanent cu publicul de toate categoriile, cu societati, fundatii, organisme din domeniul stiintelor naturii, cu unitati de invatamant;

cercetarea de patrimoniu national si international;

alte activitati auxiliare de natura prestarilor de servicii catre terte persoane fizice sau juridice;

Functiile muzeului

Muzeul are trei functii interdependente, corelate, care se afla in permanet echilibru:

functia de constituire si dezvoltare a patrimoniului cultural 

functia de conservare a partimoniului cultural;

functia educationala de valorificare cultural educativa;

Prioritatea care se acorda uneia sau alteia dintre aceste functii depinde de cerintele specifice ale muzeului.

Pentru realizarea functiilor sale specifice, Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa" are o structura organizatorica proprie.

Structura organizatorica a muzeului, numarul personalului si atributiile acestuia se aproba de Ministerul Culturii si Cultelor.

Activitatea financiar-contabila si salarizare este condusa de contabilul sef care exercita controlul financiar preventiv propriu.

Contabilul sef are in subordine:

1 contabil cu atributii, competente si responsabilitati in domeniul contabilitatii;

1 contabil cu atributii, competente si responsabilitati in domeniul financiar;

1 casier principal;

1 casier;

1 gestionar de mijloace fixe;

1 magaziner general.

Finantarea si sursele de venit ale Muzeului National de Istorie Naturala "Grigore Antipa"

Finantarea de la bugetul statului

Cea mai importanta sursa de finantare a institutiei o reprezinta bugetul statului care asigura finantarea de baza.

Alocatiile de la bugetul de stat pentru finantarea Muzeului National de Istorie Naturala "Grigore Antipa", care sunt prevazute in bugetul ordonatorului principal de credite (Ministerul Culturii si Cultelor ) la nivel de capital si de titlu, se repartizeaza de catre acestia muzeului, in raport cu obligatiile si programele propuse.

Sumele astfel repartizate se includ in bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei, intocmit pe baza normelor metodologice privind elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli, care se aproba de Ministerul Culturii si Cultelor.

Prin cotract incheiat intre Ministerul Culturii si Cultelor si conducerea muzeului se stabilesc obligatiile sau programele minimale ce urmeaza a fi realizate de catre Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa".

In bugetul de venituri si cheltuieli muzeul va evidentia distinct, conform clasificatiei economice, sumele destinate acordarii drepturilor salariale pentru personalul incadrat cu contract de munca pe durata nedeterminata sau determinata si respectiv pe cele pentru plata colaboratorilor, stabilite in limitele prevazute de dispozitiile legale.

Ministerul Culturii si Cultelor pune la dispozitia muzeului alocatiile de la bugetul de stat, din creditele bugetare aprobate cu aceasta destinatie, pe baza cererii justificate a acestuia.

Sumele se vireaza, cu ordine de plata, din contul de cheltuieli bugetare al Ministerului Culturii si Cultelor in contul de disponibil al institutiei lunar.

Executia bugetului institutiei se realizeaza prin Trezoreria de Stat, Sector 1, Bucuresti, care potrivit normelor legale, executa aceste operatii prin conventii incheiate cu Ministerul Economiei si Finantelor .

Prin trezorerie se executa operatiile:

incasarea veniturilor;

deschiderea creditelor bugetare;

efectuarea platilor de cheltuieli curente;

efectuarea platilor pentru cheltuieli de capital;

reintregirea creditelor bugetare.

Studiu de caz privind intocmirea Bugetului de venituri si cheltuieli, pentru anul bugetar 2008, la Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa"

La Muzeul National "Grigore Antipa", in decursul anului 2007, la termenele prevazute de lege si de ordonatorul principal de credite, Ministerul Culturii si Cultelor , se elaboreaza bugetul de venituri si cheltuieli, de catre managerul institutiei, Directorul General.

Au fost intocmite de catre sefii de compartimente din muzeu, propunerile de activitati pe sectii, pentru anul 2008. Aceste propuneri au ca parte componenta Devizul pe activitati si Devizul centralizat pe sectie, in care este inscris necesarul de materiale si servicii si costul estimativ al acestora.

Devizele sunt cumulate, si in baza acestora, Consiliul de administratie intocmeste Planul de achizitii anual pentru 2008 si Planul de activitati pentru anul 2008.

Planul de activitati al institutiei, constituie baza proiectului de buget pe 2008, inaintat catre Ministerul Culturii si Cultelor, Directia Buget, Finante, Dezvoltare.

Veniturile si cheltuielile aprobate sunt repartizate pe trimestre, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor, de termenele si posibilitatile de asigurare a resurselor de finantare.

Ministerul Culturii si Cultelor analizeaza documentatia inaintata de muzeu si considerand ca indeplineste conditiile de forma si fond, ca a respectat termenele stabilite , aproba Fila de buget si Bugetul defalcat pe articole, si conform contractului incheiat intre muzeu si Ministerul Culturii si Cultelor, cele doua entitati se angajeaza sa-si respecte angajamentele ce decurg din acesta. Ministerul sa vireze muzeului sumele alocate la termenele stabilite, iar muzeul sa se achite de indatoririle ce reies din Planul de activitati.

Bugetul este aprobat pe capitole si subcapitole, paragraf, titlu si articol bugetar, conform clasificatiei bugetare si vor fi cheltuite de muzeu in conformitate cu aceasta clasificatie. Orice abatere sau depasire a acestor limite atrag dupa sine raspunderea persoanelor ce se fac vinovate.

CONCLUZII

In cadrul Serviciului financiar-contabil din cadrul Muzeului "Grigore Antipa" evidentele contabile sunt tinute la zi, respectandu-se reglementarile legale in vigoare, gestionandu-se cu responsabilitate fondurile primite ca subventii de la Ministerul Culturii si Cultelor si veniturile realizate din incasarea biletelor de vizitare, a publicatiilor aflate la standul muzeului, a veniturilor de cercetare si a celorlalte venituri proprii obtinute de muzeu.

Ordonatorul principal de credite din cadrul muzeului, directorul general al muzeului, supravegheaza desfasurarea in conformitate cu legea a activitatilor muzeului si utilizarea fondurilor in limitele stabilite prin bugetul de venituri si cheltuieli.

Se are in vedere respectarea Ordinului 1792/2002 privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata chetuielilor, prin derularea etapelor legale.

Respectarea limitelor stabilite prin bugetul de venituri si cheltuieli reies din intocmirea situatiilor financiare, care cuprind anexe ce dovedesc acest fapt, semnate de conducatorul institutiei si conducatorul compartimentului financiar-contabil.

BIBLIOGRAFIE

• Armenia Androniceanu, Management public, Ed. Economica, Bucuresti, 2000;
• Armenia Androniceanu, Management public international, Ed. Economica, Bucuresti, 2000;
• Ion Corbu, Gestiunea institutiilor publice, Note de curs, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007;
• Paul Marinescu, Managementul institutiilor publice, Ed. Universitara, Bucuresti, 2003;
• Ovidiu Nicolescu, Ioan Verboncu, Management, Ed. Economica, Bucuresti,1999;
• Ovidiu Nicolescu, Management, Ed. Economica, Bucuresti, 1996;
• Ioan Verboncu Management, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992;
• Ioan Verboncu (coord.), Management public, Ed. Universitara, Bucuresti, 2005;