STILUL DE MUNCA - DEFINITIE, PARTICULARITATI SI CONTINUT

STILUL DE MUNCA - DEFINITIE, PARTICULARITATI SI CONTINUT

Stilul de munca exprima modalitatile in care managerii isi exercita atributele ce le revin in planificarea, organizarea, coordonarea si antrenarea activitatii, fiind definit in principal de atitudinea fata de subordonati. Stilul este constituit, in primul rand, din manifestari sau expresii exterioare ale personalitatii in raport cu situatia sociala in care se desfasoara.

Stilul de munca implica o imbinare de elemente teoretice si practice, de cunostinte si deprinderi, reflectand necesitati obiective si particularitati de structura psihica a managerului. Prin stilul sau, managerul trebuie sa se adapteze usor la noile situatii, sa sesizeze elementele esentiale, sa trateze diferentiat pe salariati si problemele pe care acestia le ridica. Stilul de munca al managerului este un sistem de modalitati de actiune cu scop bine determinat, ca un sistem de metode de interventie in activitatea salariatilor, prin influentarea lor activa.

In ceea ce priveste continutul, stilul de munca al managerului rezulta din imbinarea a doua atitudini fundamentale.

Prima este aceea a responsabilitatii fata de misiunea si obiectivele societatii comerciale, transpusa prin preocuparea pentru implementarea strategiilor si indeplinirea in cele mai bune conditii a atributiilor proprii, prin interesul fata de eficienta si dorinta de a obtine rezultate cat mai bune.

A doua este acea arta a cooperarii ce se stabileste intre manager si ceilalti salariati, exprimata prin preocuparea pentru rezultatele globale ale societatii comerciale, interesul fata de relatiile umane, climatul de munca si problemele cu care este confruntat personalul, precum si tendinta de a asigura cooperarea intre compartimentele structurale.

In stilul de munca al managerului se manifesta intreaga linie de conducere si activitate. El este organic legat de metodele si mijloacele pe care managerul le foloseste in toate etapele procesului managerial. Stilul de munca al managerului se regaseste in procesul de adoptare a deciziilor, in planificarea strategiei si politicii de dezvoltare a societatii comerciale, in organizarea manageriala, in controlul activitatii de aprovizionare, de productie, de desfacere precum si in cea financiar-contabila.

Pentru a putea exercita in mod eficace managementul societatii comerciale, managerul dispune de o gama vasta de mijloace economice, juridice, morale precum si de un sistem de metode de convingere sau constrangere. Folosirea diferita a acestora pentru functionarea normala a societatii comerciale depinde, printre altele, si de stilul de munca al managerului.

Stilul de munca al managerului trebuie sa fie diferentiat in raport cu conditiile si sarcinile respective, precum si in functie de gradul de dezvoltare al grupului de munca . Comportamentul managerului are o importanta deosebita pentru formarea unei atitudini formale si a unei atmosfere corespunzatoare in societatea comerciala.

Fara teama de a gresi, stilul de munca reprezinta atat pentru manager cat si pentru echipa manageriala, o chestiune esentiala.

Stilul de munca este strans legat de calitatile si personalitatea celui care il exercita si de modul in care foloseste timpul. Notiunea de stil de munca are conceptii multiple si se refera la diferite sfere ale activitatii umane. De regula i se atribuie omului un stil numai atunci cand are o responsabilitate bine definita si cand reuseste sa o realizeze in atitudine si in activitate.

Stilul este felul propriu de a se exprima al unei persoane, o metoda sau o maniera de lucru, de interpretare, un mod sau altul de a fi, de a actiona, de a se comporta.

In managementul intreprinderii, stilul de munca este exprimat in modul in care managerul isi exercita atributiile care ii revin, rolul pe care il are in organizarea, indrumarea si controlul salariatilor, natura comportamentului sau in acest proces.

Esenta stilului de munca al managerului consta in aceea ca in el se manifesta intreaga sa linie de conducere si activitate. Stilul managerial se regaseste in procesul de adoptare a deciziilor, in planificarea strategiei si politicii de dezvoltare a intreprinderii, in organizarea manageriala, in controlul activitatii de aprovizionare, de productie, de desfacere si in cea financiar-contabila.

De esenta stilului de munca al managerului tine si legatura organica ce se stabileste intre stilul si calitatile managerului. Aici trebuie incluse calitatile psihologice, individuale ale

managerului, interesele, sentimentele, agerimea inteligentei, temperamentul, caracterul, vointa, precum si particularitatile comportarii acestuia in procesul managerial, in relatiile cu ajutoarele si cu restul salariatilor.

Felul de comportare a managerului este determinat de caracterul acestuia. Prin caracter se intelege ansamblul insusirilor psihice, caracteristice pentru individ.

In caracter se disting :

a) forma (temperamentul, vointa, deprinderile, obisnuinta);

b) continutul (motivele, convingerile, atitudinile).

Caracterul va apare ca un aliaj din trasaturi innascute si dobandite, primele aparand doar ca premise naturale, ele putand fi depasite sau luate in stapanire prin exculturatie si aculturatie. Caracterul se materializeaza in atitudinile omului fata de lumea inconjuratoare, fata de munca, fata de el insusi. El prezinta trasatura dominanta a personalitatii.

Continutul caracterului se descopera prin descifrarea atitudinilor subordonatului. Salariatii cu convingeri caracteriale se numesc principiali. La acestia se re-marca unitatea dintre vorba si fapta, ei sunt ascultati si se bucura de autoritate.

Deci stilul de munca al managerului trebuie sa fie diferentiat in raport cu conditiile si sarcinile respective, precum si in functie de gradul de dezvoltare al grupului de lucru.

In procesul managerial se statornicesc inter-relatii intre stilul de munca si autoritatea manageriala. In acest cadrul un rol important revine modului de influentare prin actiune, in care scop se face apel la exemplul pozitiv, pedeapsa, stimularea, verificarea executarii etc. In acest mecanism actional un element esential il reprezinta aprecierea.

In practica manageriala autoritatea ocupa un rol central. Ea este tratata ca un raport psihosocial intre manager, ca putere legitima, recunoscuta de salariati, prin care se asigura supunerea vointei colectivului fata de vointa managerului. In procesul managerial realizarea autoritatii presupune si realizarea unui consens din partea aceluia asupra caruia se exercita.

Tot ca o componenta a autoritatii apare si faptul ca aceasta atrage dupa sine supunerea salariatilor si dreptul managerului de a comanda, aproba, permite si exercita influenta asupra salariatilor fara consultarea acestora.

In intreprindere se pot intalni doua forme principale de autoritate. O prima forma de autoritate este cea formal legala. Ea se bazeaza pe legitimitatea, pe pozitia si pe capacitatea de a sanctiona a managerului.

Cea de-a doua forma de autoritate este cea functionala. Aceasta se bazeaza pe competenta profesionala a managerului, pe inteligenta si contactele sale psihosociale, experienta sa in relatiile cu salariatii.

In fapt, stilul de munca al managerului rezulta din imbinarea a doua atitudini fundamentale pe care ei le manifesta in mod diferit :

a) angajarea personala fata de obiectivele intreprinderii;

b) cooperarea care se stabileste cu salariatii si cu ajutoarele directe.

Prima componenta, respectiv angajarea personala a managerului, se refera la preocuparea managerului pentru functionarea optima a societatii comerciale, cu accent deosebite pe cunoasterea si solutionarea problemelor umane.

Stilul de munca al managerului se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi esentiale :

a) preocuparea pentru definirea strategiei generale si a strategiei functionale ale societatii comerciale;

b) capacitatea de a lua in mod operativ decizii optime si de a organiza aplicarea acestora;

c) exercitarea unui control sistematic;

d) realizarea unei stranse legaturi cu salariatii;

e) asigurarea unui grad sporit de profitabilitate;

f) operativitate, larga deschidere spre prognoza si spirit novator;

g) sa fie stiintific, fundamentat, sa se bazeze pe judecata, pe principii rationale, evitand inspiratia sau intuitia;

h) sa se bazeze pe cunoasterea exacta a realitatii societatii comerciale;

i) sa fie participativ, orientat asupra scopului si obiectivelor preconizate, planificat, sa stimuleze cunostintele, inteligenta si intuitia salariatilor;

j) sa denote fermitate;

k) sa se bazeze pe disciplina;

l) sa contribuie la mentinerea unei atmosfere normale de lucru;

m) capacitatea managerului de a aprecia in mod adecvat atat propria sa personalitate si comportare cat si activitatea si actiunile echipei manageriale si ale salariatilor;

n) sa situeze in primul plan caracterul;

o) sa stimuleze preocuparea pentru studiu;

p) trasatura de a asculta subordonatii;

r) sa contribuie la dezvoltarea priceperii si preocuparii pentru organizarea si dezvoltarea conlucrarii intre membrii echipei manageriale si intre salariati.

La orice nivel managerial, necesitatea cunoasterii si studierii de catre manager a diferitelor tipuri de stil este generata de doua motive esentiale :

a) prin cunoasterea unui numar cat mai mare de stiluri, managerul poate incadra mai bine fiecare salariat;

b) managerul poate ajunge la perfectionarea propriului stil de munca.

Evolutia in timp a studiilor experimentale, incepand cu Kurt Levin, continuand cu R. Blake si J. Montan, elaboratorii "grilei manageriale", apoi cu R. Tannenbaun si W.Schmidt, W. J. Reddin, a scos la iveala cinci stiluri de conducere eficace, precum si alte cinci stiluri neeficace.

Cele eficace sunt :

1) organizatorul

2) participativul

3) realistul

4) intreprinzatorul

5) maximalistul.

Cele neeficace sunt :

1) birocratistul

2) paternalistul si demagogul

3) tehnocratul si autocratul

4) oportunistul

5) utopistul modernist.

Prin incercarea de reunire a personalitatilor manageriale la nivelul unui microgrup se va dezvalui natura, componenta, stilul echipei manageriale.

Echipa manageriala reprezinta un grup de lucru ce se constituie, de regula, cu caracter permanent si care se situeaza pe langa manager. Aparuta ca raspuns la nevoia pe care o resimte managerul de a folosi competenta deosebita a anumitor colaboratori, echipa manageriala se constituie pentru a indeplini o sarcina pentru realizarea careia nu exista o componenta in organizarea unitatii.

Componenta echipei manageriale trebuie pusa in relatie directa cu rolul si locul pe care il detine in sistemul manageriatului participativ.

In orice unitate economica, echipa manageriala are datoria de a analiza, de a informa, de a furniza idei si solutii si de a prezenta variante de decizii sau planuri, de obiective sau scopuri. De asemenea, ea este chemata sa contribuie la schimbarea unor atitudini sau comportamente, sa puna ordine in fapte si in actiuni, sa explice si sa clarifice, sa dinamizeze si sa modereze comportamente, sa tempereze stari conflictuale.

Membrii echipei manageriale pot fi selectati din diferite niveluri ierarhice, cu respectarea catorva principii de baza :

a) numarul lor sa nu fie prea mare;

b) sa fie atrasi colaboratori excelenti si de actiune;

c) sa posede capacitatea de a se orienta cu usurinta in probleme manageriale dificile;

d) sa aiba o inalta specializare;

e) sa prezinte maturitate pe plan emotional;

f) sa fie serios in actiune;

g) sa trateze cu raspundere participarea lor la reuniunile echipei manageriale, studierea problematicilor, elaborarea materialelor sau studiilor, pregatirea interventiilor personale, fundamentarea concluziilor si propunerilor.

Ca provenienta exista doua variante de constituire a echipei manageriale :

a) toti membrii echipei sa fie selectionati din cadrul societatii comerciale;

b) o parte din membrii sa fie din afara societatii comerciale.

Pasul urmator il reprezinta definirea profesiogramei in care sunt inscrise calitatile personale, generale si speciale specifice componentilor echipei.

Dintre calitatile esentiale retinem in mod deosebit:

a) viziunea strategica, capacitatea si preocuparea de a prefigura viitorul;

b) calitatea de a fi eficient;

c) calitatea de a gandi si a lucra in termeni de sistem;

d) trasatura de a fi adept al polivalentei si interdisciplinaritatii;

e) competenta de a trata cu autoritate probleme din toate domeniile societatii comerciale.

Pasul urmator il reprezinta formularea de catre manager a continutului si functiilor si atributiilor echipei. Acestea se concep prin raportarea directa la particularitatile si nevoile concrete ale societatii comerciale si se pot referi la :

a) atributii referitoare la supravegherea si verificarea modului de folosire a mijloacelor societatii comerciale;

b) atributii legate de elaborarea strategiei si politicii societatii comerciale;

c) atributii privitoare la conceperea de programe pentru perfectionarea procesului managerial etc.

Autoritatea se creeaza si se afirma, fiind determinata de o serie de factori subiectivi si obiectivi.

Printre factorii obiectivi se numara : competentele cu care este investit managerul de Adunarea generala a actionarilor (AGA) si de Consiliul de administratie, posibilitatile si conditiile de care dispune pentru a folosi diverse mijloace pentru inde-plinirea functiilor sale manageriale. Rolul principal in formarea autoritatii manageriale revine insa factorului subiectiv, deci a calitatilor pe care le-a dobandit managerul.