Stiluri de management

STILURI DE MANAGEMENT

Stilul de management reflecta modul în care managerii îsi exercita atributiile ce le revin potrivit fisei postului. El caracterizeaza modul în care un manager gândeste si actioneaza pentru a concretiza atributele ce le are pe linie manageriala privind previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si controlul activitatii. În mod sintetic, el defineste atitudinea sa fata de subordonati si colaboratori.

Asupra stilului de management îsi exercita influenta un ansamblu de factori:

calitatile, caracteristicile si structura psihica a managerilor;

metodele si tehnicile de management utilizate;

motivatia manageriala;

pozitia ierarhica si gradul de concentrare a puterii.

A. Calitatile, caracteristicile si structura psihica a managerilor influenteaza într-un mod important stilul de management adoptat. Acesti factori sunt concretizati prin gradul de instruire, experienta, motivatia, personalitatea, modul în care sesizeaza situatiile de exceptie, dinamismul, modul de receptare si promovare a progresului tehnico-stiintific. Toti acesti factori, alaturi de vârsta, care nu trebuie sa depaseasca o anumita limita, influenteaza comportamentul si, indirect, stilul managerial. Exista opinii ca vârsta cuprinsa între 30-40 ani asigura o îmbinare optima între dinamismul, curajul de a-si asuma riscul, tendinta de a promova noul, pe de o parte, si profesionalismul si maturitatea, pe de alta parte.

B. Metodele si tehnicile de management utilizate pot influenta, de asemenea, stilul de management. Adoptarea unor metode si tehnici moderne, care sa asigure antrenarea întregului personal la actul managerial, fara a încalca principiile autoritatii, precum si promovarea initiativei, pot imprima stilului de management un caracter democratic, benefic pentru performantele unei întreprinderi.

C. Motivatia manageriala explica, în mare masura, ce anume determina pe un manager sa doreasca sa ocupe o pozitie ierarhica si sa adopte un anumit stil de conducere.

Exista oameni carora nu le place sa ocupe functia de manager, preferând sa fie condusi sau sa traiasca, pe cât posibil, în afara oricarui sistem ierarhic. Acestia dau, în anumite situatii, manageri buni pentru ca respecta independenta celorlalti, sunt receptivi la opiniile altora si gata sa primeasca sugestii de oriunde. Acest tip de manager are, în general, complexe de inferioritate si o redusa încredere în fortele proprii. Dorinta lor de evitare a responsabilitatilor explica refuzul de a ocupa posturi de conducere. În cazul în care apar situatii în care se cere luarea unor decizii rapide si ferme, aceasta categorie de manageri este, în general, ineficienta.

Alte persoane doresc sa conduca cu orice pret, fac eforturi uriase sa ajunga în posturi de manager si se straduiesc sa le pastreze, odata ce le-au obtinut. Categoria aceasta de persoane, motivata de dorinta de putere, de vointa de a domina, de ambitia de a se impune în ochii altora si de a parveni social, da, de regula, manageri dinamici, capabili de o enorma cheltuiala de energie. Acestia au pareri foarte bune despre ei însisi, un grad ridicat al încrederii în sine si convingerea ferma ca posturile superioare de conducere le revin de drept, si numai ei sunt apti si dotati sa îndeplineasca, în mod exemplar, aceste responsabilitati. De regula, acestia au tendinta de a-si mentine propria opinie, pe care si-o impun în adoptarea deciziilor. În caz de esec, se vor stradui sa micsoreze propria raspundere, plasând cauzele esecului în sarcina subalternilor. Din aceasta cauza se reduc sansele acestor manageri de a-si forma o imagine si de a identifica masurile de corectie ce se impun în situatii similare.

Ei pot cadea prada usor defectelor proprii, devenind aroganti, nestapâniti, orgoliosi, imprudenti si, pe ansamblu, ineficienti. În rândul colectivelor pe care le conduc creeaza un climat de tensiune, încordare si umilinta, determinând o diminuare a productivitatii muncii colaboratorilor.

Exista o a treia categorie de oameni care nu refuza posturi de manageri, în situatia când li se propune acest lucru, dar nici nu se straduiesc, cu orice pret, sa ajunga în posturi de conducere. Aceasta categorie de oameni are sansa sa dea numarul cel mai mare de manageri eficienti, tratând responsabilitatea cu care sunt investiti cu maximum de seriozitate.

Din cele prezentate mai sus se poate aprecia ca si hipomotivatia, dar si hipermotivatia sunt elemente perturbatoare ale stilului de conducere, stânjenind actul managerial si diminuând eficienta acestuia.

D. Pozitia ierarhica si gradul de concentrare a puterii are, de asemenea, o influenta importanta asupra stilului de management. Se apreciaza ca, cu cât pozitia ierarhica este mai înalta si gradul de concentrare al puterii mai mare, cu atât este mai usor de condus un grup de oameni. Un mare rol îl are mediul social-economic asupra atitudinii si comportamentului managerilor. În sistemele autoritare, darea unor directive si controlul excesiv constituie principalele instrumente de exercitare a puterii manageriale, motivatia subalternilor realizându-se, în special, prin constrângere.

În sistemele democratice, puterea managerilor se afla într-o corelatie directa cu capacitatea lor de antrenare a subalternilor la realizarea obiectivelor organizationale.

Cercetarile efectuate de R. Lippit si White au dus la identificarea a trei stiluri de management:

a) Stilul autoritar-dictatorial este caracteristic acelor manageri care, având o parere deosebit de buna despre propria persoana, refuza orice sugestie din partea subalternilor, adoptând decizii de unii singuri. Sunt managerii care acorda o mare atentie masurilor organizatorice menite sa asigure realizarea obiectivelor fixate.

De regula, acest stil creeaza o stare de tensiune, de stres în rândul subalternilor, inducându-le acestora o rezistenta pasiva fata de ordinele primite, o stare de apatie si de dezinteres. Adoptarea acestui stil determina, în multe situatii, stari conflictuale între manager si subordonati si chiar între subordonati, stari pe care unii subordonati nu le suporta, determinând fluctuatii ale fortei de munca.

Preocuparea principala a acestor manageri o reprezinta controlul, în detrimentul activitatilor creative si de preîntâmpinare a disfunctionalitatilor. Un astfel de stil nu favorizeaza interesul de perfectionare a subordonatilor. În absenta managerului, randamentul grupului scade, situatie datorata si faptului ca nu s-a dorit formarea unui înlocuitor de calitate care sa-i preia atributiile.

b) Stilul permisiv este caracterizat de faptul ca managerul manifesta toleranta excesiva fata de subordonati si nu ia o pozitie ferma fata de abaterile sau lipsurile acestora. Managerii care adopta acest stil nu poseda autoritate în fata subordonatilor si nu sunt luati în serios de catre acestia. Stilul respectiv genereaza indisciplina în munca si instalarea unui climat de indiferenta fata de interesele întreprinderii în care lucreaza. Conceptiile si ideile managerului nu sunt exprimate clar si se prefera ideile altora.

Cauzele aparitiei acestui stil de conducere sunt variate:

carenta în pregatirea profesionala, care-i stirbeste autoritatea morala;

lasa de dorit din punct de vedere moral (corupt, vicios etc.);

este las, evitând controversele;

nazuieste spre o popularitate falsa;

nu manifesta spirit de organizare, adoptând o maniera de conducere spontana etc.

c) Stilul democratic. I se mai poate spune si participativ, fiind caracterizat prin antrenarea subordonatilor, atât la stabilirea obiectivelor, cât si la repartizarea sarcinilor si responsabilitatilor. Managerii îsi concentreaza predominant atentia asupra obiectivelor fara însa a neglija problemele subordonatilor. Acestia se consulta în permanenta cu colaboratorii si subordonatii, dar îsi asuma singuri responsabilitatea deciziilor care intra în sfera lor de atributii. Este un stil care are la baza o puternica autoritate morala a managerului. Acest stil de conducere educa pe subordonati în spiritul unei independente în executarea deciziilor primite, dezvolta simtul de raspundere pentru munca executata, asigura disciplina în munca si da un imbold spre perfectionarea profesionala continua. Datorita unitatii puternice care se instaleaza în cadrul grupului de munca, în lipsa managerului, eficienta activitatii nu se modifica.