Ciclurile de activitate ale intreprinderii

Ciclurile de activitate ale intreprinderii

1 Ciclul investitional

In sensul cel mai uzual, ciclul investitional reprezinta un proces de alocare pe termen lung sau mediu a capitalului, in vederea formarii, refacerii si dezvoltarii activelor corporale si necorporale ale unei intreprinderi, precum si formarea portofoliului de imobilizari financiare. In acest context sunt vizate doar imobilizarile necorporale, corporale si financiare - care formeaza capitalul intreprinderii. Investitiile de acest gen sunt denumite strategice, iar portofoliul de investitii al unei intreprinderi mari cuprinde si investitiile functionale - vizand asigurarea acoperii cresterii necesarului de fond de rulment de la un exercitiu financiar la altul, precum si investitiile de echilibru - reprezentate de cresterea marimii plasamentelor in instrumente investitionale si a lichiditatii societatilor comerciale.

Avand in vedere politica economica generala a intreprinderii, se poate realiza distinctia intre investitiile interne si investitiile externe.

Ø      Investitiile interne sunt acelea prin care se efectueaza alocari de capitaluri banesti in vederea achizitionarii de active corporale (echipamente, instalatii, cladiri, cresterea stocurilor de materii prime, ambalaje, piese de schimb, etc.) si necorporale (brevete, licente, programe informatice) destinate dezvoltarii si modernizarii bazei tehnice de productie si de distributie a produselor, serviciilor si lucrarilor care fac obiectul de activitate al intreprinderii.

Motivatia realizarii investitiilor de acest gen se intemeiaza pe o posibila strategie de specializare a productiei si de consolidare sau chiar extindere a pozitiei pe segmentul de piata al produselor, serviciilor sau lucrarilor specifice ale societatilor in cauza. In acest sens, pastrarea pozitiei concurentiale implica eforturi uriase din partea societatii comerciale pentru investitii in activitati de cercetare-dezvoltare, de modernizare a tehnologiilor de productie/servicii/lucrari, vizand extinderea si modernizarea retelei de distributie, precum si pentru specializarea personalului si cresterea nivelului sau de pregatire profesionala.

Ø      Investitiile externe sunt reprezentate de plasamentele societatii comerciale pe piata de capital, menite sa asigure cresterea gradului de participare la formarea capitalurilor altor societati comerciale din tara sau din strainatate.

Investitiile externe poarta numele de investitii financiare si releva mai pregnant conceptul de portofoliu de proiecte de investitii ale intreprinderii, ce caracterizeaza activitatea de investire a capitalurilor proprii si imprumutate, in ansamblul sau.

Luand in considerare natura procesului de investire a capitalului, investitiile sunt: tehnice, in capital uman, sociale, financiare si comerciale.

Investitiile tehnice sunt cele care presupun achizitionarea, construirea si montarea masinilor, utilajelor, mijloacelor de transport, mobilierului, etc. - impuse de proiectul de investitii. Prin asemenea investitii se realizeaza modificarea structurii si valorii mijloacelor fixe ale intreprinderii. Aceste investitii tehnice pot fi: investitie noua, investitie pentru refacerea elementului mijloace fixe, investitie de dezvoltare, investitie de modernizare.

Investitiile in capital uman sunt menite sa asigure formarea personalului de care intreprinderea are nevoie, prin calificarea, recalificarea, specializarea, perfectionarea pregatirii profesionale, dupa caz. Investitiile de aceasta natura au o importanta cu totul deosebita pentru orice intreprindere, caci, in absenta unui personal bine instruit si temeinic motivat, factori materiali ai productiei ar ramane inerti, iar procesul de valorificare a acestora nu ar avea loc.

Investitiile sociale se refera la crearea unor utilitati necesare pentru salariati intreprinderii, cum ar fi, de exemplu: construirea unei cantine-restaurant, a unui cabinet social, a unor terenuri de sport sau a unor spatii proprii de cazare.

Investitiile financiare vizeaza plasarea pe piata financiara a capitalurilor disponibile ale intreprinderii, prin cumpararea de actiuni si obligatiuni emise de alte intreprinderi.

Investitiile comerciale sunt destinate sa asigure promovarea, pe diverse piete, a produselor si serviciilor ce compun oferta intreprinderilor, prin actiuni de reclama si de publicitate.

Evaluarea proiectelor de investitii ale intreprinderii este un proces deosebit de complex, care se cere a fi realizat de catre o echipa bine structurata, intr-o succesiune logica, constituita din parcurgerea obligatorie a urmatoarelor etape:

determinarea costului proiectului de investitii;

previzionarea marimi fluxurilor banesti ce vor rezulta din realizarea efectiva a proiectului de investitii;

evaluarea gradului de risc al proiectului de investitii;

determinarea costului adecvat al capitalurilor sau a ratei de actualizare

actualizarea cash-flow-urilor generate de activitatea de exploatare a obiectului de investitii pus in functiune

compararea valorii prezente a cash-flow-urilor estimate cu costurile antecalculate ale proiectului;

termenul sau perioada de recuperare a investitiei.

Daca echipa manageriala a intreprinderii identifica sau realizeaza un proiect de investitii, care va genera o valoare actualizata mai mare decat costurile presupuse de punerea in practica a proiectului, acesta inseamna asigurarea premiselor pentru crearea de valoare in cadrul intreprinderii, care va determina cresterea pretului actiunilor intreprinderii pe piata.

O alta posibilitate de a decide asupra acceptarii sau respingerii unui proiect de investitii este aceea a compararii ratei de rentabilitate estimata pentru proiectul respectiv cu o rata de rentabilitate scontata de intreprinderea care face investitia.

2 Ciclul de exploatare

Ciclul de exploatare al unei entitati reprezinta perioada de timp dintre achizitionarea activelor pentru procesarea si realizarea acestora in numerar sau echivalente de numerar.

Pe parcursul ciclului de exploatare, activele circulante sunt acele active ale intreprinderii care se transforma in durate scurte sau foarte scurte de timp dintr-o forma functionala in alta, cu finalitatea dobandirii formei banesti initiale.

Pasi pe care activele circulante parcurg ciclul de exploatare sunt urmatoarele: aprovizionare → productie → desfacere → realizare, iar durata de imobilizare a capitalului alocat pentru formarea acestora depinde de durata fazei circuitului economic in care se afla.

Fata de activele imobilizante, activele circulante se deosebesc in functie de:

durata de existenta a formelor concrete de manifestare in patrimoniul intreprinderii sau de imobilizare in timp;

modul de transmitere a valorii lor in costul produselor, lucrarilor, sau serviciilor in care sunt incorporate;

gradul de lichiditate.

Din punct de vedere al modului de transmitere a valorii, activele circulante se deosebesc de activele circulante prin aceea ca valoarea lor se transmite integral, intru-un singur ciclu de exploatare, in costul noilor produse, lucrari sau servicii realizate prin utilizarea lor.

Din punct de al formei lor concrete de existenta, activele circulante ale intreprinderii sunt:

in forma materiala: stocuri constituite

in forma scriptica reprezentate de creantele intreprinderii

in forma baneasca : disponibilitatile banesti

Conform gradului crescator de lichiditate, activele circulante care parcurg ciclul de exploatare si sunt evidentiate in bilantul intreprinderii cuprind urmatoarele elemente:

1. Stocurile - materii prime si materiale, productia in curs de executie, produsele finite, marfurile;
2. Creantele asupra tertilor constituite din furnizori-debitori, clienti si alte creante;
3. Investitiile financiare pe termen scurt
4. Disponibilitatile  banesti in moneda nationala sau valuta in conturile deschise la banci sau ale contului casa.

Rolul activelor circulante in economia intreprinderilor este acela al asigurarii continuitatii ciclului de exploatare, prin constituirea oportuna si intr-o structura adecvata a stocurilor necesare desfasurarii activitatii sau a productiei si a stocurilor destinate vanzarii, prin promovarea unei politici optime de credit pentru clienti si detinerea unui volum corespunzator de lichiditati, astfel incat datoriile fata de terti sa fie onorate prompt. In acest context, obiectivul major al gestiunii ciclului de exploatare este acela al realizarii celei mai eficiente alocari a capitalului in stocuri, creante si disponibilitati banesti, in conditiile diminuarii riscurilor privind aparitia rupturilor de stoc si a lipsei de lichiditati, pe fondul armonizarii relatiei dintre rentabilitatea estimata si aceste riscuri. O astfel de armonizare se realizeaza prin actiunile specifice de asigurare dintre necesarul de capital pentru formarea activelor circulante si resursele mobilizabile sau mobilizate efectiv pentru finantarea acestui necesar.

3 Ciclul de finantare

Crearea unei intreprinderi, mentinerea pozitiei pe piata si sustinerea cresterii economice a acesteia necesita resurse care sa asigure desfasurarea, in conditii optime, a activitatilor de exploatare si realizarea investitiilor de dezvoltare. Alegerea resurselor necesare implica respectarea unor conditii de natura juridica (capitalul minim necesar pentru crearea unei societati comerciale) si financiara(asigurarea solvabilitatii, independentei financiare si a rentabilitatii activitatii economice).

Identificarea din principalele probleme ale firmelor este estimarea costului al finantarii. Acest cost determina rata de rentabilitate asteptata din exploatarea activelor. In cursul activitatii lor, firmele utilizeaza diferite surse de finantare. Fiecare dintre acestea are propriul cost, in functie de particularitatile acestora. Cunoasterea, analiza si selectia resurselor de finantare au ca obiectiv financiar alegerea acelei metode de finantare, care implica costuri cat mai mici.

Finantarea intreprinderii se poate realiza prin:

1. Finantarea prin capitalurile proprii
2. Finantarea prin capitalurile imprumutate
3. Alte surse de finantare

Finantarea prin capitalurile proprii

In afara de capitalul initial, necesar in momentul constituiri intreprinderile au nevoie de capital nou pentru a-si finanta activitatile desfasurate, cresterea si pastrarea in echilibru a structurii capitalului. Actionarii pot decide noi aporturi sau recurgerea la imprumut. Ca urmare a activitatilor desfasurate, la nivelul societatii comerciale se formeaza in continuu fluxuri de resurse, sub forma de amortizari sau beneficii, care difera de finantarea externa. Acesta din urma are un caracter discontinuu si determina variatia incasarilor, in timp ce finantarea interna are un caracter permanent.

Finantarea prin capitalurile proprii se obtine atat prin formarea si cresterea capitalului social dar si prin autofinantare.

Cresterea capitalului social se realizeaza prin urmatoarele metode:

Ø      Cresterea capitalului social prin aporturi banesti constituie un mijloc de finantare si consolidare a capitalului propriu. Aceasta decizie are ca prim efect cresterea, fie a valorii nominale, fie numarul de actiuni ale societatii comerciale. Cresterea capitalului se realizeaza prin emisiunea de noi actiuni in doua moduri : plasament privat (adresat actionarilor intreprinderii) si oferta publica (in scopul atragerii economiilor existente pe piata).

Ø      Cresterea capitalului social prin aporturi in natura constituie un mijloc de finantare, de regula imobilizari corporale, prin care se realizeaza cresterea capitalului propriu. Aporturile in natura intervin in diferite situatii: cu ocazia infiintarii societatii comerciale si pe parcursul existentei intreprinderii(evaluarea aporturilor).

Ø      Cresterea capitalului social prin incorporarea rezervelor prin aceasta operatiune financiara, rezervele acumulate, sunt transferate din contul "Rezerve" in contul de "Capital", generand fie emisiunea de actiuni noi sau cresterea valori nominale a actiunilor existente.

Finantarea interna sau autofinantarea constituie pentru toate intreprinderile cel mai vechi mijloc de finantare, prin care se asigura:

reinnoirea potentialului productiv, in vederea pastrarii nivelului patrimoniului;

cresterea economica, in scopul cresterii patrimoniului.

Finantarea prin capitalurile imprumutate

Finantarea proiectelor, se dateaza din Evul Mediu, a cunoscut o relansare in ultimii 20 de ani. Ea permite realizarea unor proiecte de mare anvergura, cresterea capacitati de indatorare a firmei fara a spori riscul de insolvabilitate, ameliorarea problemelor legate de "costurile de reprezentare", si poate atrage abilitati externe de operare, ca si finantare externa. Pentru a avea succes, un proiect trebuie sa aiba un statut separat, factorii precum si pretul pietei trebuie sa fie bine intelesi, iar riscurile si recompensele sa fie clar distribuite. Finantarea proiectelor poate fi initiata de o singura firma, de o varietate de sponsori, de societati mixte si de diverse forme de parteneriat.

Finantarea prin capitalurile imprumutate si prin alte surse de mai mica amploare constituie variantele avute in vedere de managerii intreprinderilor in procesul de optimizare a deciziilor de finantare. Intre intreprinderea, care solicita capital, si detinatorii de capital, existenti in economie, apar relatii contractuale prin care se stabilesc: valoarea capitalului imprumutat, serviciul financiar al recompensarii acestuia, durata imprumutului, rambursarea acestuia si natura garantiilor acordate.

Figura 1 Finantarea prin capitalurile imprumutate

Alte surse de finantare

Intre sursele mobilizate se intreprindere pentru sustinerea procesului de finantare, este posibila si utilizarea altor resurse care detin o pondere redusa in totalul surselor de finantare. Unele intervin ocazional, de exemplu: valorificari de active, avansuri acordate, iar altele sunt accesibile intreprinderii de o anumita dimensiune si putem amintim aici factoring si biletele de trezorerie.