STRATEGIA. DEFINITII SI ABORDARI CONCEPTUALE

STRATEGIA. DEFINITII SI ABORDARI CONCEPTUALE

Utilizat pentru prima data pentru a definii "arta razboiului" in China antica, in urma cu 2500 de ani, "strategia" , era intalnita atat istoricilor antici care o percepeau ca fiind o ablilitate de desfasurare a fortelor pentru a invinge dusmanul, cat si in Evul mediu, utilizat de catre Andrea Montecuccoli si Niccollo Machiavelli, in operele literare cu scopul de a evidentia pregatirea pentru a planifica si realiza planul unor personaje.

Mai tarziu conceptual a fost preluat de scoala franceza, care a dezvoltat acest cuvant si a devenit o preocupare pentru reusita unei actiuni militare ofensive. In cea de-a doua parte a secolului al XX lea, termenul a cunoscut o "redescoperire" de catre Mao Tze Dong, care a conceput o strategie de razboi revolutionar in cadrul unui razboi civil, si de catre Adolf Hitler unde strategia le-a furnizat instrumente pentru a-si desfasura propriul razboi. Pentru primul razboi, scopul era acela de pace, iar cel de-al doile dominarea lumii de catre rasa ariana

In Webster's new collegiate dictionary, strategia este definita, ca fiind arta si stiinta de a folosii fortele economice, politice, psihologice si militare ale unei natiuni pentru a construi suportul maxim de adaptare a politicilor de pace sau de razboi.

Definitia lui Thompson arata ca, "strategiile sunt acele mijloace in obtinerea scopurilor, aceste scopuri fiind obiectivele organizatiei"

Sunt cunoscute o serie de interpretari ale termenului de strategie, in literatura de specialitate. In opinia lui A. Chandler, strategia este acea determinare care are ca scop atingerea obiectivelor, adoptarea cursului de actiune si o alocare corespunzatoare a resurselor pe termen lung. I. Ansoff trateaza conceptual de strategie dintr-un alt unghi insa sensul este comun cu cel mai sus mentionat, si anume, un ax comun al tuturor actiunilor unei organizatii ce ofera o definitie a activitatilor economice pe care le realizeaza organizatia sau incerca sa le priveasca intr-un viitor apropiat. Exista in viziunea sa, patru componente esentiale pe care strategia le detine

a.       vectorul de crestere geografica, bazat pe cele doua componente de baza serviciu/ piata, care nu face altceva decat sa arate marimea si in ce directie se orienteaza viitoarele activitati ale organizatiei;

b.      avantajul competitiv, presupune castigarea unei pozitii mult mai puternice;

c.       energia utilizarii resurselor organizatiei;

d.      flexibilitate strategica, care este baza pe competenta si resurse transmise de la un domeniu la altul.

B. Quinn defineste stretegia , un plan care reuseste sa acumuleze scopurile, politicile si programele organizatiei, de aici rezultand trei elemente esentiale:

1. obiectivele, care sunt cea mai importanta motivatie

2. politicile

3. programele, care ajuta la realizarea obiectivelor

Pentru H. Mintzberg, apar cinci moduri de prezentare a strategiei, care in opinia mea sunt realizate intr-o maniera complexa:

1. Strategia ca plan, presupune o prestabilire a unei actiuni, trasand linii directoare spre a ajunge la obiectivele propuse: - premergatoare situatiei; - dezvoltate in cunostinta de cauza si cu scop bine definit;

2. Strategia ca tactica, aplicata in mod deosebit pentru a dejuca intentiile concurentilor;

3. Strategia ca model, inceraca sa stabileasca comportamentul, deoarece, strategia rezulta din actiunile pe care oamenii le intreprind;

4. Strategia ca pozitie, identifica modul in care organizatia ocupa locul in mediul extern, devenind o forta de mediere, pe de o parte mediul intern, iar pe de alta parte, mediul extern;

5. Strategia ca perspectiva , reprezinta o modalitate proprie de percepere a mediului extern

Aceste moduri cuprinse in elaborarea strategiei, dau organizatiei posibilitatea mentinerii pozitiei pe care si-a dobandit-o.

Managementul strategic este cunoscut ca fiind una dintre formele de conducere moderne, care se bazeaza pe schimbari in cadrul organizatiei. Managementul strategic a intrat "oficial" in lumea managemenului in jurul anului 1973, in cadrul conferintei internationale asupra managementului strategic, care a fost organizata de I. Ansoff, in cadrul Universitatii Vanderbilit, acordand o imbogatire conceptului de planificare strategica.

C. Russu, are o definitie complexa in ceea ce priveste managementul strategic , si anume, "un proces unde managementul de varf al unei organizatii, determina evolutia si performantele pe termen lung, asigurand aplicarea corespunzator si evaluand continuu strategia stabilita". Bineinteles, de aici ne putem asigura ca aceasta definitie pune in valoare managementului strategic, acea "putere" prin care poate formula si implementa planurile pe care le are in vedere, care sa permita atingerea obiectivelor organizationale.

Alfred Chandler a recunoscut importanta coordonarii diferitelor aspecte ale managementului de catre o strategie atotcuprinzatoare. Inainte, diferitele functii ale managementului erau separate si nu prea exista coordonare intre ele sau o strategie anume. Interactiunea dintre functii sau intre departamente era realizata de unu sau doi manageri ce faceau schimbul de informatii intre cele doua departamente. Chandler a punctat de asemenea si importanta unei perspective de viitor. Prin lucrearea sa revolutionara Strategie si structura (Strategy and Structure, 1962) el a aratat ca o strategie coordonata pe termen lung este necesara pentru a conferi organizatiei structura, directie si focalizare. El spune pe scurt 'structura urmeaza strategiei'.

Thompson considera ca managementul strategic este un proces prin care o organizatie poseda o serie de elemente: scop, obiective, actiuni care trebuie intreprinse, implementarea obiectivelor propuse intr-o perioada de timp prestabilita si evaluarea procesului si a succesului final. Schimbarile care apar in cadrul organizatiei, generate de mediul intern si extern pot fi atat, dramatice cat si graduale. Incercand sa sintetizam cele mai sus expuse, ajungem la concluzia ca, managementul strategic, controleaza schombarile strategice ale organizatiei, cu scopul de a atinge obiectivele propuse. Dimensiunea strategica a mangementului este data de existenta unei gandiri strategice si a unei culture organizationale favorabile schimbarii si performantei.

Managementul strategic detine in jurul sau activitati ascociate deciziilor, cum ar fi planificarea, stabilirea scopurilor si de ce nu , esalonarea in timp a a realizarii lor. Organizatiile moderne folosesc managementul strategic, pentru a putea sa raspunda managerilor la intrebarile, precum: Unde se afla organizatia?; Incotro se indreapta?; Ce curs de actiune poate ajuta organizatia la indeplinirea obiectivelor?. Din acest motiv, complexitatea si sofisticarea proceselor decizionale au nevoie de managementul strategic.

Toate aceste considerente trebuie luate in considerare pentru a nu afecta abiliatea organizatiei, astfel managementul strategic, are posibilitatea de a anticipa schimbarile de mediu care se produc, dar si pregatirea necesara reactiilor cetateanului in special.

Managementul strategic cunoaste o serie de termeni care ajuta la intelegerea complexitatii fenomenului

managerii de strategie sunt persoane responsabile atat de succesul cat si de esecul organizatiei; acestia incerca sa adune informatiile dar si sa le prelucreze printr-o analiza a mediului, atat cel al organizatiei, cat sic el concurential, crearea unor strategii de viitor pentru a vedea oportunitatile si esecurile care pot avea loc in cadrul organziatiei; Managerii de strategie pot fi gasiti de obicei in pozitiile inalte ale managementului unei organizatii avand posibilitatea de a decide, insa se pot intalnii si la alte nivele ale organizatiei; datorita faptului ca nici o rganizatiei nu este la fel, nici managerii de strategii nu sunt la fel din punct de vedere etic reprezinta modalitatea prin care scopul si obiectivele organizatiei sunt atinse. Acestea necesita in mare parte decizia la nivel inalt si cu maximum de resurse. Aceste decizii au la baza o gandire strategica si ele exprima optiunile majore ale organizatiei.

analiza de dezvoltare. O strategie de succes implica o gandire creatoare, o organizatie care sa accepte schimbarea si  sa contribuie cu desavarsire la implementarea acesteia si in cele din urma la evaluarea acesteia;

obiectivele anuale ale organizatiei se refera la atingerea obiectivelor insa pe termen lung. Acestea sunt importante pentru fiecare nivel al organizatie in parte, importante fiind in momentul implementarii, diferite de cele pe termen lung care se manifesta in momentul elaborarii si nu in cel de implementare;

politicile organizatiei sunt acele regulamente, proceduri ce trebuie luate in considerare pentru a atinge obiectivele anuale la toate nivelele existente in cadrul organizatiei, atat principale cat si operative; politica unei organizatii reprezinta o optiune generica, mult mai greu de argumentat de catre decidentii managementului superior. Ea reflecta campul motivational al deciziilor majore, unde are rolul de a promova modelele de gandire si a generarii unor atitudini care sa asigure suportul motivational elaborarii si implementarii strategiei. Elaborarea unor noi politici constituie atat un deziderat cat si o necesitate pentru organizatiile care fac parte din administratia publica. Procesul de innoire duce la schimbarea managementului birocratic care are la baza o gandire statica, liniara, si incerca sa adopte o gandire inamica, aleatoare si creatoare.

Daca ne uitam atent putem observa o oarecare elaborare si implementare a politicilor si strategiilor, numai in cazul organizatiilor din sectorul privat. Teretic, orice organizatie evolueaza intre present si viitor pe diferite cai posibile. Specificul administratiei publice consta in rigiditatea ei structurala si functionala si intr-o cultura institutionala statica si conservatoare.