ARGUMENTARE SI LOGICA NATURALA

ARGUMENTARE SI LOGICA NATURALA

1. Logica limbii naturale

Limbajul are logica sa proprie, propriile sale reguli (aproape imposibil de formalizat). Aceasta logica a limbajului, numita logica naturala, este ireductibila la logica matematica, dar compatibila cu ea.

De fapt, toate rationamentele noastre sunt exprimate intr-o limba naturala si in acelasi timp majoritatea utilizarilor limbajului natural actualizeaza un anumit rationament.

Argumentatia este analizabila in cadrul logicii discursive, altfel spus a logicii actionale proprii structurilor discursive, logica numita pertinent logica-proces, pentru a fi distinsa de logica-sistem (a sistemelor logice).

Daca procedura logica inseamna calcul de la adevar la adevar, logica naturala inseamna generare de schematizari valide prin intermediul discursului.

Infrastructurata de interactiune ca realitate fundamentala a limbajului, argumentatia propusa de locutor interlocutorului sau (real sau virtual) inseamna o schematizare, un microunivers a carui autonomie relativa tine de faptul ca un continut este inseparabil de forma sa, dependenta de modelul mental al interlocutorului, de coordonatele contextului.

Argumentarea ca elaborare discursiva manifestand proprietati de coerenta si actualizand procedee de inferenta, justificare si explicare presupune o componenta sociala (inseparabila de situatia de comunicare si statutul social al participantilor) si o componenta cognitiva (supra inductie, deductie, analogie, metafora).

In aceasta perspectiva a argumenta inseamna a cauta sa determini auditoriul sa faca o animita actiune (producerea sau blocarea unui comportament), sa-si formeze sau sa-si transforme o opinie; ceea ce inseamna ca argumentarea este totdeauna construita pentru cineva, spre deosebire de demonstratie valabila pentru oricine. Ea este un proces virtual dialogic (cf. J.B. Grize, 1981).

Discursul cotidian (J.B. Grize, 1981: 8), materializare emblematica a logicii naturale se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

discursul se adreseaza unui interlocutor anume;

este generat in situatie;

este un discurs de actiune;

vizeaza doar o valididate locala.

2. Conceptul de schematizare

In viziunea scolii elvetiene (J.B. Grize, G. Vignaux inter alii) discursul este inevitabil legat de sistemul simbolic al unei limbi naturale si de situatia vorbirii.

Ancorarea limbii in vorbire se realizeaza prin intermediul schematizarii ca model al situatiei in care este generat discursul. Realitatea nu este obiect al vorbirii decat in masura in care este prezntata. De aceea schematizarea cuprinde acea forma-sens, lume reprezentata si prezentata, produsa de activitatea subiectului vorbitor si orientata in functie de situatie. Ea este din punct de vedere cognitiv modelul realitatii decupate si in acelasi timp modelul utilizatorilor modelului (sunt bine cunoscute incidentele genurilor, nivelelor de accesibilitate: discurs de vulgarizare /vs/ discurs de specialitate asupra schematizarii oferite).

Schematizarea este efectul:

operatiilor discursive ale subiectului in domeniul lexical (selectie, restrictie, modalizare: asumare /vs/ non asumare a discursului);

operatiilor logice: de inferenta, deductie, inductie, analogie.

Construirea unei schematizari valide presupune o determinare progresiva reglata de principiul coerentei.

Schematizarea ca perspectiva asupra situatiei include: o anumita imagine a interlocutorului, ecoul discursurilor anterioare (a se vedea ponderea intertextului preluat ludic sau polemic in motto-uri de lucrari, titluri de presa, de emisiuni radio) si chiar al discursurilor posterioare (pe care le anticipa).

In schematizarea argumentativa ratiunea nu se separa de afect, nici teoria de practica. Schematizarea construieste, deconstruieste o lume, cu alte cuvinte transforma. "Schematizarea isi construieste progresiv micro-universul, ceea ce inseamna ca premisele nu sunt neaparat furnizate de la inceput, ca obiectele discursului nu au aceleasi proprietati la inceput si pπna la sfarsit" (G. Vignaux, 1976: 21). Daca pe parcursul demonstrarii teoremei lui Pitagora conceptul de triunghi nu variaza, culpabilitatea lui Dreyfuss nu mai exista la sfarsitul argumentarii din "J'accuse".

3. Triada schematizare/justificare/organizare

3.1. Schematizarea si operatiile de determinare

Schematizarea apare drept rezultanta operatiilor de determinare:

i) operatii constitutive ale obiectelor (tematizari, localizari ale obiectelor intr-un preconstruct):

"Noi nu suntem mineri, nici nu putem ameninta cu grva generala. Tot ce putem face e sa stam ore in sir pe la usile institutiilor de resort, in speranta ca se va indura cineva sa ne asculte". Astfel glasuia in urma cu doua saptamani, unul dintre liderii organizatiilor de pensionari, informand ca batranii sunt decisi sa picheteze zilnic sediile Guvernului si Parlamentului, pana cand cineva se va impiedica de ei si ii va baga in seama." (Lelia Munteanu, Adevarul, 23.02.1999);

ii) operatii de predicatie care introduc factualul, evenimentialul corelat obiectelor selectate:

"Dupa o intrevedere cu usile inchise, pensionarii au plecat de la Palatul Cotroceni cocosati de promisiuni. Pentru ce s-a pus chezas domnul Emil Constantinescu, hotarat sa ofere "o protectie sociala reala celor varstnici" dupa cum se arata in comunicatul biroului de presa al Presedintiei ? Domnia sa a promis o indexare lunara a pensiilor etc.;

iii) operatii de restrictie care marcheaza campul in care actioneaza predicatia asa cum este formulata de locutor. Cuantificatorii (toti, toate, nimic, niciunul) si morfemele de timp, spatiu, circumstante etc. sunt operatorii predilecti de restrictie:

"Cu cateva zile inainte ca presedintele Romaniei sa-si rosteasca pe postul national de televiziune celebrul mesaj pentru pensionari, cam la aceeasi ora o batranica cu un cojoc ponosit povestea, si cuvintele ei fosneau trist ca niste bani de cosciug " (Lelia Munteanu, Adevarul, 23.02.1999);

iv) operatii de modalizare indicand tipul de asumare a predicatiei de catre locutor:

"E greu de crezut ca folosindu-si intreaga influenta, presedintele tarii va reusi sa determine peste noapte accelerarea reformei, insanatosirea economiei, premise fara de care in Romania nu se poate discuta despre protectie sociala" (Lelia Munteanu, ibid).

3.2. Functia de justificare a limbajului

Schematizarea discursiva este efectul a doua tipuri de constrangei: constrangei interne (vizand coerenta discursului) si contrangeri externe (legate de prezenta interlocutorului - M. Tutescu, 1998: 92).

Prezenta interlocutorului poate determina fie adoptarea unei strategii de explicare (in situatia in care se presupune ca B va adresa intrebarea inocenta a copilului "De ce este asa ?"), fie actualizarea unei strategii de justificare (in cazul in care A se vede somat de B sa raspunda la o intrebare de genul "De ce spui asta ?" sau mai general "De ce faci (facem) asta ?").

Determinata de prezenta reala sau virtuala a interlocutorilor, justificarea insereaza: fapte si constatari, teze si modele, intrebari si injonctiuni, analogii si opozitii, definitii (de la cele descriptive care precizeaza sensul unui cuvant intr-un anumit mediu si la un moment dat, la cele metaforice numeroase in discursul didactic, de vulgaritzare, dar si in mass-media), recursul la autoritate.

In cazul intrebarii si injonctiunii participarea interlocutorului este clar stimulata prin strategia lansarii problemei (questio) careia destinatarul ii va da un raspuns mental (i) sau actional (ii):

i) Arestat la 10 ianuarie 1997, Cozma a fost acuzat de subminarea puterii de stat

Incadrarea juridica a barbariei a fost schimbata de judecator din subminare a puterii de stat in ultraj la bunele moravuri su tulburare a linistii publice;

ii) Familia, celula de baza a societatii Jos cu familia ! Ce-a facut familia in ultimii cinci ani ? Te-a asteptat cu peisajul ei acru, compus din nevasta cu bigudiuri sau barbat in pijama si copil bazait, seara de seara, cat sa-ti strice cheful si somnul si visul

Deci cum spuneam jos cu familia ("Pana cand divortul ne va desparti" - National, 13.05.1998).

3.3. Functia de organizare. Coerenta.

In sfarsit, functia de organizare coreleaza intre ele propozitiile si obiectele conform principiului coerentei textuale (regulile de repetitie, progresie, non contradictie si relatie) si al ordinii (exordium, propositio, narratio, confirmatio, refutatio, peroratio).

Dat fiind ca orice discurs presupune imbricarea realului lingvistic si a celui ideologic (in sensul larg de articulare a universului semantic colectiv al unei episteme), devine fundamental pentru analiza discursului sa coreleze aceste doua dimensiuni intr-o sintagmatica tematizata, consistenta, pertinenta, i.e., coerenta.

Departe de a fi dobandit o stabilitate notionala, conceptul de coerenta este totusi unul din conceptele cele mai frecvent utilizate in cercetarea actuala. Dupa ce secole de-a randul filologia, retorica au promovat o atitudine analitica de detaliere a diverselor componente intrapropozitionale si intrafrastice, lingvistica moderna a resimtit nevoia de a aborda de a aborda textul ca totalitate (M. Charolles, 1978, Beaugrande & Dressler, 1981, Van Dijk, 1977 etc.).

Concurata de alte notiuni (coeziune, unitate semantica), coerenta s-a impus o data cu abordarea textului cu ajutorul gramaticilor textuale (W. Dressler, 1972, T. van Dijk, 1972 etc.). Desi unii cercetatori utilizeaza nediferentiat conceptele de coeziune si coerenta (W. Dressler, M. Charolles), vom rezerva coeziunii domeniul sintactic al conexiunii explicite (mai ales intrapozitionale) si coerentei domeniul conexiunii implicite, adesea transfrastice cu incluziunea coerenta coeziune.

De asemenea trebuie mentionat faptul ca ceea ce unui individ ii apare ca perfect coerent poate fi considerat de un altul drept lipsit de coerenta, dat fiind ca ei nu dispun    de acelasi set de cunostinte enciclopedice ("background knowledge"); ceea ce ii apare coerent emitatorului poate sa-i para receptorului incoerent (de pilda un text de manual cu prea multe cunostinte implicite), situatia inversa fiind de asemenea posibila (un text incoerent pentru emitator devine coerent pentru receptor - conversatia psihanalitica).

Admitand doua nivele de organizare textuala (micro- si macrostructrurala), M. Charolles formuleaza patru reguli principale pentru aceste doua ipostaze ale coerentei:

(A) Metaregula de repetitie (conditie necesara, nu si suficienta pentru ca o secventa sa fie apreciata drept coerenta) este actualizata de pronominalizari, referentializari contextuale, substitutii lexicale, relatii referentiale in conformitate cu encicplopedia.

Vom exemplifica aceasta regula printr-o actualizare adecvata:

i) Afluentii pe care-i strange pamantul patriei noastre sunt numerosi. Cand trec in campie unii din acestia (Somesul, Crisul, Muresul) isi largesc albiile. In scopul evitarii inundatiilor, aceste rauri au fost canalizate si indiguite (Geografia R.S.R. - clasa a VIII-a, 1988: 66)

ii) Partea centrala a Australiei are ape curgatoare numai in timpul ploilor, iar in restul timpului seaca--coreferinta incorecta (Geografia clasa a VI-a, p. 111)

(B) Metaregula de progresie prevede introducerea in sintagmatica discursiva a unui raport optim intre tema si rema, intre continuitatea tematica si progresia rematica (un text nu poate repeta le infinit propria sa substanta, dar nici nu poate construi o progresie rematica doar din perspectiva emitatorului, fenomen care in discursul didactic inseamna noncoerenta sau pauza in inteligibilitatea textuala). Astfel in:

i) Zona solurilor de silvostepa este formata din asa-numitele cernoziomuri spalate (levigate) (Geografie, clasa a VIII-a, 1988: 87) glosarea unui termen metaforic (spalat) cu un termen tehnic absolut necunoscut, departe de a facilita elucidarea, face textul si mai enigmatic.

ii) Foarte raspandite sunt solurile podzolice (spodosoluri) (id.p.88), in care ambii termeni raman neexplicati, neurmand nici o parafraza explicativa sau definitionala.

(C) Metaregula de noncontradictie prevede ca, spre a fi coerent, un text nu trebuie sa introduca in dezvoltarea sa nici un element care sa contrazica o secventa anterioara sau un continut deductibil din ea prin inferenta. Pentru acest principiu de corectitudine logica nu am gasit nici un caz de disfunctie.

(D) Metaregula de relatie, de natura esentialmente pragmatica, se refera la faptul ca actiunile, evenimentele evocate trebuie sa fie congruente si percepute ca atare de interpret si, adaugam noi, congruente din punctul de vedere al nivelelor discursive. Nivelele sau registrele limbii sunt legate de diferentierea sociala (limbaj standard/vs/limbaj popular/vs/argou) si functionala (limba comuna, limbaj tehnico-stiintific, academic etc.) a limbii.).

Construirea si reconstruirea unei schematizari coerente nu se reduce la o simpla chestiune cognitiva, iar gπndirea nu se rezuma la dimensiunea logica, asa cum constata recent un specialist propos de Franoise Dalto-"Un analist trebuie sa vorbeasca lmba pacientilor sai"; deci intelegerea si acceptarea unei schematizari este facilitata de suprapunerea universurilor de discurs si a universurilor de credinta (R. Martin, 1983), altfel spus de impartasirea acelorasi "grile" sau automatisme de gπndire.

Chiar o distinctie fundamentala a gramaticii traditionale, cum ar fi cea intre coordonare si subordonare capata o investire argumentativ-discursiva (cf. J.B. Grize): coordonarea ar fi legata de exigenta descriptiva a locutorului, iar subordonarea de exigenta polemica a interlocutorului (real sau virtual).

4. Teatralitatea argumentarii

Discursul argumentativ este o "mise en scne", inscrisa intr-o teatralitate sociala determinata (de roluri si actori) - cf. G. Vignaux, 1979: 71). Discursul argumentativ este mai degraba teatru decat geometrie, constructie riguroasa - prototipul fiind logica formala; emblema sa este Calderon si nu Euclid.

B. Brecht afirma ca spectacolul fara participarea activa a spectatorului este doar pe jumatate spectacol. Or, argumentarea este tocmai evidentierea spectacularului, scopul sau nefiind de a construi o reprezentare fidela a realitatii, ci de a asigura coerenta unei anumite reprezentari pentru un lector "model" (inserat prin interogatii retorice, negatii polemice si toate formele eterogenitatii iscursive).

Printre dedublarile posibile ale instantei enuntiative (cf. Authier-Revuz, 1984: 104-105) susceptibile sa "interpeleze" interlocutorii, ni se pare util sa mentionam:

prezenta unei alte limbi ("veni, vidi, vici", "to be or not to be" ca punct de plecare intr-o argumentare confirmativa sau polemica in raport cu intertextul consacrat);

alt registru discursiv: familiar, pedant, infantil etc.;

alt tip de discurs: tehnic, politic, feminist;

alt cuvant introdus sub semnul rezervei ("X, daca se poate spune asa"), al ezitarii ("X sau mai degraba Y"), al rectificarii ("X, era sa spun Y");

alta instanta, interlocutorul, diferit de locutor si in aceasta calitate susceptibil de a nu intelege ("daca intelegi ce vreau sa spun", "daca-mi permiteti sa folosesc aceasta expresie").

Aceste "corpuri straine" accentueaza prin pregnanta formulei ceea ce Nietzsche numea forta-Kraft a limbajului, forta care este de fapt esenta sa.

Functia teatrala inseamna pe langa modelarea interlocutorului, libertatea subiectului de a construi si deconstrui relatiile intre evenimentele introduse progresiv (G. Vignaux, 1976: 77).

Spre deosebire de logica formala, logica naturala constituie deci o logica a subiectilor ("aflati in situatie de interlocutie si comunicare, deci intr-un context social") si o logica a obiecterlor ("obiectelor d gindire care servesc drept referenti comuni interlocutorilor"-J.B.Grize, 1990:21).

Daca logica naturala este "studiul operatiilor logico-discursive ce permit construirea si reconstruirea unei schematizari"(J.B.Grize, 1990:65), argumentarea este conceputa ca forma fundamentala de schematizare ce vizeaza modifcarea reprezentarilor subiectului, provocindu-i adeziunea la o anumita schematizare.

EXERCITII

Definiti si exemplificati toposul cantitatii.

Comentati urmatoarea gluma:

"Ghidul: 'In acest pat au dormit Henric al IV-lea, Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XVI-lea.'

Vizitatorul (copil): 'Ce inghesuiala trebuie sa fi fost!'"

In ce parte a discursului plasati urmatorul enunt: "Sa punem capat sezonului de vanatoare de oameni!" (Shimon Perez). Justificati-va optiunea.

Traduceti si explicati urmatorul enunt: post hoc, ergo propter hoc.

- "Parisul este reticent la propunerile Londrei"

- "Casa Alba se mentine pe aceeasi pozitie".

Formulati exemple asemanatoare si explicati mecanismul.

Argumentul ad hominem este argumentul ...... rasturnat / inversat.

"Moralitatea lui Euclid nu are de a face cu geometria sa" este o asertiune care condamna argumentarea ..... .

Aristoteles dixit sau magister dixit. Despre ce argument este vorba?